ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 907/2006

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin încheierea din 1 februarie

2006, pronunțată în dosarul nr. 834/P/2005 al Curții de Apel Craiova, în baza art.

160

b

alin. (2) C. proc. pen., și a dispozițiilor art. 5 din C.E.D.O.

s-a revocat măsura arestării preventive față de inculpatul R.G.O. și s-a dispus

punerea în libertate a acestuia, dacă nu este arestat în altă cauză.

Pentru a hotărî astfel, Curtea de

Apel Craiova a reținut, în esență, că inculpatul a fost ținut în stare de arest

o perioadă îndelungată (circa un an și 9 luni), a colaborat cu organele

judiciare, este infractor primar, are un copil minor iar din raportul de

expertiză medico-legală întocmit de I.M.L. Craiova rezultă că inculpatul suferă

de afecțiuni care nu pot fi tratate în rețeaua sanitară a D.G.P. și că

inculpatul nu mai prezintă pericol social pentru ordinea publică.

Împotriva încheierii arătate, a

declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, solicitând

casarea acesteia și menținerea stării de arest a inculpatului.

Înalta Curte, examinând motivele de

recurs invocate cât și din oficiu, potrivit art. 385

9

alin. (3) C.

proc. pen., constată că recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de

Apel Craiova este fondat și va admis, pentru considerentele ce se vor arăta.

Așa cum rezultă din actele aflate la

dosar, prin sentința penală nr. 239 din 21 aprilie 2005, pronunțată în dosarul nr.

663/P/2005 de către Tribunalul Dolj, s-a dispus, printre altele, condamnarea

inculpatului R.G.O., la pedepse cuprinse între 2 luni închisoare și 6 ani

închisoare, pentru comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 31 alin. (2),

raportat la art. 290 cu art. 74 și art. 76 C. pen. și de art. 215 alin. (1), (2),

(3) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 74 și art. 76 C. pen.

În esență, s-a reținut că inculpatul,

a cumpărat, la data de 28 martie 2002, de la partea civilă SC V.C. SRL Bârlad

bunuri din inox pentru garantarea cărora a emis o filă C.E.C. în valoare de 23.630.651.876

lei pe care a semnat-o și ștampilat-o, deși conform adresei nr. 637 din 15

septembrie 2003 a R.B. SA Craiova, nu avea drept de semnătură, ulterior, a emis

facturile fiscale false care atestau în mod nereal că produsele ar fi fost livrate

altor societăți, dar că nu a încasat încă banii.

Instanța de fond și apoi instanța de

apel au menținut starea de arest preventiv a inculpatului de la 16 mai 2005 până

la data de 1 februarie 2006 când prin încheierea atacată, instanța de apel a

considerat că pericolul social care a determinat luarea acestei măsuri nu mai

subzistă, și pe cale de consecință, a dispus revocarea măsurii.

Înalta Curte apreciază că în mod

nelegal și netemeinic s-a dispus punerea în libertate a inculpatului.

Este adevărat că potrivit art. 5 din

C.E.A.D.L.F. nimeni nu poate fi privat de libertate, dar în aceleași texte,

sunt înscrise și excepțiile de la regula sus-menționată. Astfel, conform art. 5

paragraful 1 lit. e) din Convenție, ratificată de România prin Legea nr. 30/1994,

se prevede că „se exceptează de la dreptul de a nu putea fi lipsit de libertate

și cel care a fost arestat sau reținut în vederea aducerii sale în fața

autorității judiciare competente, sau când există motive verosimile de a bănui că

a săvârșit o infracțiune, ori când există motive temeinice de a crede în

necesitatea de a-l împiedica să săvârșească o infracțiune sau să fugă de

executarea acesteia”.

În cauză, așa cum rezultă din actele

aflate la dosar, sunt aplicabile dispozițiile de excepție evocate, întrucât

inculpatul a săvârșit o infracțiune gravă, art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C.

pen., a produs un prejudiciu considerabil (peste 23 miliarde lei) și este

inculpat în altă cauză penală aflată pe rolul Tribunalului Dolj, în care se

reține un prejudiciu de peste 2 miliarde lei.

În aceste condiții, cărora li se

adaugă și atitudinea nesinceră a inculpatului pe timpul procesului, conduce la

concluzia că acesta reprezintă pericol social real pentru ordinea publică și nu

poate fi judecat în stare de libertate.

Pe de altă parte, dacă faptele de

genul celor comise de inculpat nu sunt urmate de riposta fermă a societății,

s-ar întreține climatul infracțional, s-ar crea în rândul făptuitorilor

impresia că pot persista în încălcarea legii și s-ar naște un sentiment de

insecuritate și neîncredere în buna desfășurare a actului de justiție.

Așa fiind, Înalta Curte, în

conformitate cu dispozițiile art. 385

15

pct. 2 lit. a) C. proc. pen.,

va admite recursul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, va casa

încheierea atacată și va menține starea de arest a inculpatului R.G.O.

Onorariul apărătorului desemnat din

oficiu pentru inculpat se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva încheierii din 1

februarie 2006 a Curții de Apel Craiova, secția penală, pronunțată în dosarul nr.

834/P/2005, privind pe inculpatul R.G.O.

Casează încheierea atacată și

rejudecând, menține arestarea preventivă a inculpatului, în baza art. 300

2

raportat la art. 160

b

alin. (1) și (3) C. proc. pen.

Onorariul apărătorului desemnat din

oficiu pentru intimatul inculpat, în sumă de 40 RON, se va plăti din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

10 februarie 2006.