ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3172/2007

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea introductivă, astfel cum a fost precizată la data de 3 noiembrie 2004, reclamanta SC M. SA Târgu Jiu a solicitat obligarea pârâtei B.E.I.R.E. SA București să respecte contractul de credit nr. 19/ DRC încheiat la data de 31 mai 2004, respectiv să-i acorde creditul de 1.590.000 Euro necesar în vederea cumpărării unei fabrici de cărămidă de la firma Germană T.H.G.M.B.H.J.C. Prin sentința nr. 819 din data de 7 decembrie 2004, Tribunalul Gorj a admis acțiunea, astfel cum a fost precizată și a obligat pârâta să respecte contractul de credit nr. 19/DRC/2004 încheiat cu reclamanta, în sensul de a-i acorda împrumutul de 1.590.000 Euro.

Curtea de Apel Craiova, secția comercială, prin decizia nr. 255 din data de 15 septembrie 2005, a respins, ca nefondat, apelul pârâtei. În contra acestei decizii, pârâta a declarat recurs, în termen, invocând motivul de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., când hotărârea este dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, în temeiul căruia a solicitat modificarea în tot a deciziei, admiterea apelului și pe fond respingerea acțiunii. Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 907 din 2 martie 2006, a admis recursul, a casat decizia atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Pentru a se pronunța astfel, a avut în vedere că nici prima instanță nici curtea de apel, ca instanță de control judiciar nu au calificat corect pactul comisoriu expres convenit prin clauza înscrisă în art. 44 din contract și efectele acestuia privind rezilierea de drept și nu au examinat clauza de culpă a reclamantei din perspectiva obligațiilor asumate de aceasta prin art. 43 lit. j) din același contract, raportat la situația de fapt nelămurindu-se dacă împrejurările invocate se circumscriu cazurilor în care intervine rezilierea de drept.

În acest sens, s-a arătat că ceea ce trebuie lămurit este dacă datoria la bugetul statului, stabilită prin procesul verbal încheiat la 31 mai 2004 de către organul fiscal și toate aspectele legate de măsurile luate în baza acestui act, constituie o împrejurare nouă de natură a determina modificarea condițiilor de acordare a creditului prin reducerea bonității firmei, cu consecința nașterii astfel a obligației reclamantei beneficiară de a încunoștiința banca. S-a dat ca indicație, pornind de la problemele de drept dezlegate, ca instanța de apel să procedeze la completarea probelor în sensul arătat. În rejudecare, în urma probelor administrate, Curtea de Apel Craiova, secția comercială, prin decizia nr. 20 din 25 ianuarie 2007, a admis apelul și a schimbat sentința în sensul că a respins acțiunea, ca nefondată.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut că la data acordării creditului, analiza financiară a SC M. SA Târgu Jiu s-a efectuat pe baza bilanțurilor contabile încheiate la 31 decembrie 2002 și la 31 decembrie 2003 (inclusiv anexele), avizate de Administrația financiară, așa cum rezultă din nota de propunere nr. 1836 din 06 mai 2004, avizată pentru prezentare în Consiliul de Administrație. Cu aceeași ocazie s-au avut în vedere convențiile de eșalonare a datoriilor încheiate cu Ministerul Finanțelor, Ministerul Muncii și Solidarității Sociale și C.N.A.S. Ulterior, prin procesul verbal încheiat la data de 31 mai 2004 D.G.F.P. Gorj a stabilit în sarcina SC M. SA Târgu Jiu obligații de plată către bugetul de stat în cuantum de 6.472.950 RON (64.729.500.000 ROL).

Procesul – verbal sus-menționat nu a fost contestat pe cale administrativ – fiscală, fapt confirmat de SC M. SA Târgu Jiu prin răspunsul la interogatoriu. Cu toate acestea, prin adresa nr. 1670 din 2 iulie 2004, intimata - reclamantă a solicitat băncii suspendarea contractului de credit până la lămurirea situației de organele fiscale. În data de 22 iunie 2004, la cererea M.F.P. – D.G.F.P. – A.F.P. – Biroul A.M.C. a fost instituită poprirea asupra conturilor SC M. SA Târgu Jiu deschise la Sucursala Craiova a E. SA.

Totodată, din adresele aflate la dosar nr. 1104/COM/2004, rezultă că natura obligațiilor față de bugetul de stat este alta decât cea avută în vedere la încheierea contractului de credit iar titlurile executorii poartă dată ulterioară anilor 2002 – 2003. Pe de altă parte, în privința bonității, deși prin contract SC M. SA Târgu Jiu s-a angajat să îndeplinească toate condițiile din contractul de creditare, scrisoarea de garanție prezentată a ridicat următoarele probleme: nu a fost emisă de o bancă de prim rang (banca emitentă fiind V.R.B.P.); angajamentul băncii emitente încetează la începerea operațiunilor de demontare a fabricii (conform contractului de vânzare – cumpărare) cu precizarea că valabilitatea scrisorii încetează în orice caz la data de 30 iulie 2004; nu este supusă Regulilor uniforme privind garanțiile la cerere, Publicația 458 a C.C.I.

Paris; formula de angajament a băncii nu este urmată de precizarea expresă privind renunțarea de către garant la beneficiul de diviziune și la alte excepții de la plată care pot fi invocate, ceea ce implică o acoperire mai redusă a riscului de neplată; nu se precizează în text că scrisoarea poate fi executată la prima și simpla cerere și nici documentele de a căror prezentare depinde executarea sa, toate aceste situații fiind de natură a justifica măsura băncii, încadrându-se în situațiile avute în vedere la art. 43 lit. j) din contract și atrăgând sancțiunea rezilierii, de drept, a contractului. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta invocând, în drept, motivele de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc.

civ., potrivit cărora hotărârea poate fi modificată atunci când nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii, respectiv când hotărârea este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. A susținut astfel, în esență, că analiza instanței de apel trebuia să se raporteze la perioada cuprinsă între momentul încheierii contractului de credit și momentul notei privind propunerea de reziliere a contractului din perspectiva obligațiilor asumate prin art. 43 lit. j) din contract și să se stabilească, ceea ce nu s-a făcut printr-o motivare clară, dacă s-a produs o încălcare a obligațiilor contractuale în sensul prevăzut prin convenție.

Or, sub acest aspect, a arătat că pârâta a cunoscut existența controlului financiar, și situația economico – financiară a societății, evidențierea unor datorii la nivelul datei de 31 mai 2004, în fapt chiar data încheierii contractului de credit, vizând o situație ce nu a apărut, deci, după încheierea contractului, nu este de natură a schimba condițiile de creditare, nefiind afectată bonitatea firmei raportat la posibilitățile de plată și garanțiile consimțite astfel cum au fost aprobate chiar de către bancă, iar reanalizarea conținutului acestora nu are legătură cu obiectul judecat. Intimata pârâtă a depus întâmpinare și a solicitat respingerea recursului. Analizând, recursul se găsește fondat.

Potrivit art. 43 lit. j) din contractul de credit fapta împrumutatului de a nu declara în termen de maxim 5 zile de la apariție, orice situație care ar putea determina modificarea condițiilor de acordare a creditului care ar putea afecta garanțiile colaterale constituite în favoarea împrumutătorului, constituie caz de culpă. Deci, pentru a se putea reține incidența cazului de culpă trebuie verificat dacă s-au schimbat condițiile de acordare a creditului în așa măsură încât să fie afectate garanțiile colaterale constituite în favoarea băncii.

Or, analizând condițiile avute în vedere la acordarea creditului se constată că împrumutul s-a aprobat în considerarea situației economico – financiare a societății, rezultată din bilanțurile contabile aferente anilor 2002, 2003, reeșind, totodată, din probele noi produse de recurentă în recurs că, datoriile la bugetul statului preluate, apoi, în actul de control fiscal, erau evidențiate în contabilitate la data acordării împrumutului, încât actualizarea acestora și executarea silită întemeiate pe același act de control fiscal, încheiat la aceeași dată cu contractul de împrumut, nu poate constitui, în aceste condiții, o situație nouă de natură a atrage din acest punct de vedere obligația contractuală a recurentei pârâte de a notifica banca, în sensul cerut de art. 43 lit. j). Mai mult, banca a știut despre rezultatele actului de control de la organul fiscal și numai când recurenta - reclamantă i-a adus la cunoștință despre demersurile sale și de suspendarea executării silite a actului de control i-a notificat intenția de reziliere, cu toate că a luat la cunoștință despre neafectarea capacității de plată a debitoarei sale, ceea ce echivalează cu exercitarea cu rea credință a contractului.

Pe de altă parte, din clauza contractuală de agravare a răspunderii contractuale mai rezultă și condiția cumulativă constând în afectarea garanțiilor colaterale constituite, deoarece numai în aceste condiții se poate vorbi de o schimbare efectivă a condițiilor de acordare a împrumutului, așa cum a fost avută în vedere de părți și creearea unor situații de risc pe care părțile nu au înțeles să și le asume.

Or, din nicio probă a dosarului nu rezultă schimbarea condițiilor de acordare a împrumutului din această perspectivă, iar instanța de apel, în judecata sa, excede acestui cadru făcând, de fapt, o analiză a garanțiilor contractate ceea ce nu a constituit cauza notificării rezilierii și, pe cale de consecință, a cauzei cererii de chemare în judecată cu care instanța de fond a fost învestită, motivele de nelegalitate ale hotărârii instanței de fond reținute de instanța de apel fiind, deci, străine de natura cauzei, iar soluția care le cuprinde, nelegală, din perspectiva art. 969 C. civ. Așa fiind, recursul întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și pct. 9 C. proc. civ., este fondat, încât în baza art. 312 alin. (2) C. proc.

civ., va fi admis, iar decizia instanței de apel modificată în sensul respingerii apelului pârâtei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta SC M. SA Târgu Jiu împotriva deciziei nr. 20 din 25 ianuarie 2007 a Curții de Apel Craiova, modifică decizia atacată în sensul că respinge apelul declarat de pârâta B.E.I.R.E. SA – București împotriva sentinței Tribunalului Gorj nr. 819 din 7 decembrie 2004. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 octombrie 2007.