ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3172/2007

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3172/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea introductivă,

astfel cum a fost precizată la data de 3 noiembrie 2004, reclamanta SC M. SA

Târgu Jiu a solicitat obligarea pârâtei B.E.I.R.E. SA București să respecte

contractul de credit nr. 19/ DRC încheiat la data de 31 mai 2004, respectiv

să-i acorde creditul de 1.590.000 Euro necesar în vederea cumpărării unei

fabrici de cărămidă de la firma Germană T.H.G.M.B.H.J.C.

Prin sentința nr. 819 din

data de 7 decembrie 2004, Tribunalul Gorj a admis acțiunea, astfel cum a fost

precizată și a obligat pârâta să respecte contractul de credit nr. 19/DRC/2004

încheiat cu reclamanta, în sensul de a-i acorda împrumutul de 1.590.000 Euro.

Curtea de Apel Craiova, secția

comercială, prin decizia nr. 255 din data de 15 septembrie 2005, a respins, ca

nefondat, apelul pârâtei.

În contra acestei decizii,

pârâta a declarat recurs, în termen, invocând motivul de nelegalitate prevăzut

de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., când hotărârea este dată cu

încălcarea sau aplicarea greșită a legii, în temeiul căruia a solicitat

modificarea în tot a deciziei, admiterea apelului și pe fond respingerea

acțiunii.

Înalta Curte de Casație și

Justiție, prin decizia nr. 907 din 2 martie 2006, a admis recursul, a casat

decizia atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Pentru a se pronunța astfel,

a avut în vedere că nici prima instanță nici curtea de apel, ca instanță de

control judiciar nu au calificat corect pactul comisoriu expres convenit prin clauza

înscrisă în art. 44 din contract și efectele acestuia privind rezilierea de

drept și nu au examinat clauza de culpă a reclamantei din perspectiva

obligațiilor asumate de aceasta prin art. 43 lit. j) din același contract,

raportat la situația de fapt nelămurindu-se dacă împrejurările invocate se

circumscriu cazurilor în care intervine rezilierea de drept.

În acest sens, s-a arătat că

ceea ce trebuie lămurit este dacă datoria la bugetul statului, stabilită prin

procesul verbal încheiat la 31 mai 2004 de către organul fiscal și toate

aspectele legate de măsurile luate în baza acestui act, constituie o

împrejurare nouă de natură a determina modificarea condițiilor de acordare a

creditului prin reducerea bonității firmei, cu consecința nașterii astfel a

obligației reclamantei beneficiară de a încunoștiința banca.

S-a dat ca indicație,

pornind de la problemele de drept dezlegate, ca instanța de apel să procedeze

la completarea probelor în sensul arătat.

În rejudecare, în urma

probelor administrate,

Curtea de Apel

Craiova, secția comercială,

prin decizia nr. 20 din 25 ianuarie 2007, a

admis apelul și a schimbat sentința în sensul că a respins acțiunea, ca

nefondată.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța de apel a reținut că la data acordării creditului, analiza financiară

a SC M. SA Târgu Jiu s-a efectuat pe baza bilanțurilor contabile încheiate la

31 decembrie 2002 și la 31 decembrie 2003 (inclusiv anexele), avizate de

Administrația financiară, așa cum rezultă din nota de propunere nr. 1836 din 06

mai 2004, avizată pentru prezentare în Consiliul de Administrație.

Cu aceeași ocazie s-au avut

în vedere convențiile de eșalonare a datoriilor încheiate cu Ministerul

Finanțelor, Ministerul Muncii și Solidarității Sociale și C.N.A.S.

Ulterior, prin procesul

verbal încheiat la data de 31 mai 2004 D.G.F.P. Gorj a stabilit în sarcina SC M.

SA Târgu Jiu obligații de plată către bugetul de stat în cuantum de 6.472.950

RON (64.729.500.000 ROL).

Procesul – verbal sus-menționat

nu a fost contestat pe cale administrativ – fiscală, fapt confirmat de SC M. SA

Târgu Jiu prin răspunsul la interogatoriu.

Cu toate acestea, prin

adresa nr. 1670 din 2 iulie 2004, intimata - reclamantă a solicitat băncii

suspendarea contractului de credit până la lămurirea situației de organele

fiscale.

În data de 22 iunie 2004, la

cererea M.F.P. – D.G.F.P. – A.F.P. – Biroul A.M.C. a fost instituită poprirea

asupra conturilor SC M. SA Târgu Jiu deschise la Sucursala Craiova a E. SA.

Totodată, din adresele

aflate la dosar nr. 1104/COM/2004, rezultă că natura obligațiilor față de

bugetul de stat este alta decât cea avută în vedere la încheierea contractului

de credit iar titlurile executorii poartă dată ulterioară anilor 2002 – 2003.

Pe de altă parte, în

privința bonității, deși prin contract SC M. SA Târgu Jiu s-a angajat să

îndeplinească toate condițiile din contractul de creditare, scrisoarea de

garanție prezentată a ridicat următoarele probleme: nu a fost emisă de o bancă

de prim rang (banca emitentă fiind V.R.B.P.); angajamentul băncii emitente

încetează la începerea operațiunilor de demontare a fabricii (conform contractului

de vânzare – cumpărare) cu precizarea că valabilitatea scrisorii încetează în

orice caz la data de 30 iulie 2004; nu este supusă Regulilor uniforme privind

garanțiile la cerere, Publicația 458 a C.C.I. Paris; formula de angajament a

băncii nu este urmată de precizarea expresă privind renunțarea de către garant

la beneficiul de diviziune și la alte excepții de la plată care pot fi

invocate, ceea ce implică o acoperire mai redusă a riscului de neplată; nu se

precizează în text că scrisoarea poate fi executată la prima și simpla cerere

și nici documentele de a căror prezentare depinde executarea sa, toate aceste

situații fiind de natură a justifica măsura băncii, încadrându-se în situațiile

avute în vedere la art. 43 lit. j) din contract și atrăgând sancțiunea

rezilierii, de drept, a contractului.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs reclamanta invocând, în drept, motivele de recurs întemeiate pe

dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., potrivit cărora hotărârea

poate fi modificată atunci când nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau

când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii, respectiv

când hotărârea este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau

aplicarea greșită a legii.

A susținut astfel, în

esență, că analiza instanței de apel trebuia să se raporteze la perioada

cuprinsă între momentul încheierii contractului de credit și momentul notei

privind propunerea de reziliere a contractului din perspectiva obligațiilor asumate

prin art. 43 lit. j) din contract și să se stabilească, ceea ce nu s-a făcut

printr-o motivare clară, dacă s-a produs o încălcare a obligațiilor

contractuale în sensul prevăzut prin convenție.

Or, sub acest aspect, a

arătat că pârâta a cunoscut existența controlului financiar, și situația

economico – financiară a societății, evidențierea unor datorii la nivelul datei

de 31 mai 2004, în fapt chiar data încheierii contractului de credit, vizând o

situație ce nu a apărut, deci, după încheierea contractului, nu este de natură

a schimba condițiile de creditare, nefiind afectată bonitatea firmei raportat

la posibilitățile de plată și garanțiile consimțite astfel cum au fost aprobate

chiar de către bancă, iar reanalizarea conținutului acestora nu are legătură cu

obiectul judecat.

Intimata pârâtă a depus

întâmpinare și a solicitat respingerea recursului.

Analizând, recursul se

găsește fondat.

Potrivit art. 43 lit. j) din

contractul de credit fapta împrumutatului de a nu declara în termen de maxim 5

zile de la apariție, orice situație care ar putea determina modificarea

condițiilor de acordare a creditului care ar putea afecta garanțiile colaterale

constituite în favoarea împrumutătorului, constituie caz de culpă.

Deci, pentru a se putea

reține incidența cazului de culpă trebuie verificat dacă s-au schimbat

condițiile de acordare a creditului în așa măsură încât să fie afectate

garanțiile colaterale constituite în favoarea băncii.

Or, analizând condițiile

avute în vedere la acordarea creditului se constată că împrumutul s-a aprobat

în considerarea situației economico – financiare a societății, rezultată din

bilanțurile contabile aferente anilor 2002, 2003, reeșind, totodată, din

probele noi produse de recurentă în recurs că, datoriile la bugetul statului

preluate, apoi, în actul de control fiscal, erau evidențiate în contabilitate

la data acordării împrumutului, încât actualizarea acestora și executarea

silită întemeiate pe același act de control fiscal, încheiat la aceeași dată cu

contractul de împrumut, nu poate constitui, în aceste condiții, o situație nouă

de natură a atrage din acest punct de vedere obligația contractuală a

recurentei pârâte de a notifica banca, în sensul cerut de art. 43 lit. j).

Mai mult, banca a știut

despre rezultatele actului de control de la organul fiscal și numai când

recurenta - reclamantă i-a adus la cunoștință despre demersurile sale și de

suspendarea executării silite a actului de control i-a notificat intenția de

reziliere, cu toate că a luat la cunoștință despre neafectarea capacității de

plată a debitoarei sale, ceea ce echivalează cu exercitarea cu rea credință a

contractului.

Pe de altă parte, din clauza

contractuală de agravare a răspunderii contractuale mai rezultă și condiția

cumulativă constând în afectarea garanțiilor colaterale constituite, deoarece

numai în aceste condiții se poate vorbi de o schimbare efectivă a condițiilor

de acordare a împrumutului, așa cum a fost avută în vedere de părți și creearea

unor situații de risc pe care părțile nu au înțeles să și le asume.

Or, din nicio probă a

dosarului nu rezultă schimbarea condițiilor de acordare a împrumutului din

această perspectivă, iar instanța de apel, în judecata sa, excede acestui cadru

făcând, de fapt, o analiză a garanțiilor contractate ceea ce nu a constituit cauza

notificării rezilierii și, pe cale de consecință, a cauzei cererii de chemare

în judecată cu care instanța de fond a fost învestită, motivele de nelegalitate

ale hotărârii instanței de fond reținute de instanța de apel fiind, deci,

străine de natura cauzei, iar soluția care le cuprinde, nelegală, din

perspectiva art. 969 C. civ.

Așa fiind, recursul

întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și pct. 9 C. proc. civ., este fondat,

încât în baza art. 312 alin. (2) C. proc. civ., va fi admis, iar decizia instanței

de apel modificată în sensul respingerii apelului pârâtei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

reclamanta SC M. SA Târgu Jiu

împotriva

deciziei nr. 20 din 25 ianuarie 2007

a Curții de Apel Craiova, modifică decizia

atacată în sensul că respinge apelul declarat de pârâta B.E.I.R.E. SA – București

împotriva sentinței Tribunalului Gorj nr. 819 din 7 decembrie 2004.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 17 octombrie 2007.