ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 672/2010
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 672/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursului de
față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea introductivă de instanță,
reclamanta SC H.T.R. SRL a chemat în judecată pe pârâta SC I.R.T. SRL și a
solicitat instanței să dispună anularea contractului de vânzare-cumpărare
încheiat între pârâta SC I.R.T. SRL și C.A.S.O., autentificat din 15 mai 2001 și
să se pronunțe o hotărâre care să țină loc de act autentic de
vânzare-cumpărare.
Prin sentința
comercială nr. 4512 din 5 ianuarie 2004, instanța a admis excepția de
necompetență materială a Tribunalului București și a dispus declinarea
competenței materiale în favoarea Judecătoriei Buftea, având în vedere că
obiectul cererii îl constituie constatarea nulității unui contract de
vânzare-cumpărare.
Soluționând
recursurile declarate împotriva sentinței sus menționate, Curtea de Apel
București, secția a VI-a comercială, a pronunțat Decizia nr. 608 din 22
septembrie 2004 prin care a admis ambele recursuri, a casat sentința atacată și
a trimis cauza spre soluționare în fond la Tribunalul București, secția a Vl-a comercială,
reținând că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 3 și 4 C. com.,
coroborate cu dispozițiile art. 893 C.com.
Prin sentința nr. 13221
din 2 decembrie 2004, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a respins
acțiunea reclamantei SC H.T.R. SRL în contradictoriu cu pârâții SC I.R.T. SRL și
C.A.S.O. ca neîntemeiată, reținând că, la data vânzării, bunul imobil
înstrăinat se afla în patrimoniul vânzătoarei, iar înscrisul „chitanță” din 22
decembrie 2000 nu poate fi considerat act translativ de proprietate, deoarece
potrivit dispozițiilor Legii nr. 18/1991, în cazul înstrăinării terenurilor,
pentru valabilitatea actului juridic translativ de proprietate, este stabilită,
ca și condiție de fond, care completează cerințele art. 948 C. civ., forma
autentică.
Sentința instanței de
fond a fost apelată de către reclamantă, iar prin Decizia nr. 414 din 1
octombrie 2007, Curtea de Apel București a respins apelul ca nefondat.
Împotriva deciziei
sus menționate, a declarat recurs reclamanta SC H.T.R. SRL, iar prin Decizia
nr. 1937 din 4 iunie 2008, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială,
a admis recursul, a casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecare.
Pentru a pronunța
această soluție, Înalta Curte a reținut că, deși acțiunea reclamantei-recurente
are ca obiect atât constatarea nulității absolute a contractului de vânzare -
cumpărare încheiat între SC I.R.T. SRL și C.A.S.O., cât și pronunțarea unei
hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare între
reclamanta-recurentă și SC I.R.T. SRL, iar apelul reclamantei a vizat ambele
aspecte, instanța de apel a examinat aproape în exclusivitate aspectul vizând
antecontractul de vânzare-cumpărare dintre reclamantă și SC C.R. SRL
(antecesoarea pârâtei SC I.R.T. SRL ) și a făcut doar referiri pasagere la
contractul a cărui nulitate absolută s-a cerut a fi constatată, fără o
examinare a acestuia prin prisma motivelor invocate în apel.
Înalta Curte a mai
reținut că instanța de apel s-a mulțumit să afirme că obiectul convenției
exista în circuitul civil, deoarece vănzătoarea era titulara dreptului de
proprietate, în condițiile în care, cu privire la imobilul în litigiu, era
instituită în mod legal o interdicție de vânzare către un terț, imobilul fiind
indisponibilizat prin voința părților contractante. A mai reținut instanța că,
în ceea ce privește cauza ilicită, instanța de apel, fără a o analiza în nici
un fel, se limitează la a afirma că în cauza de față cauza ilicită prevăzută de
art. 948 C. civ. nu se poate confunda cu frauda la lege, aceasta în condițiile
în care examinarea aprofundată a acestui aspect se impunea față de
împrejurările concrete ale cauzei, respectiv existența unei indisponibilizări
anterioare a înstrăinării imobilului, convenită de părți, achitarea integrală a
prețului de către reclamanta cumpărătoare, vânzarea ulterioară către un terț cu
un preț mult inferior și încheierea cvasiconcomitentă a unei convenții de
revânzare a imobilului sub condiție pur potestativă.
Rejudecând apelul
după casare, Curtea de Apel București a pronunțat Decizia nr. 274 din 10 iunie
2009 prin care a admis excepția lipsei capacității de folosință a SC I.R.T.SRL,
a respins apelul reclamantei SC H.T.R. SRL în contradictoriu cu intimata SC I.R.T.
SRL, pentru lipsa capacității de folosință a acesteia și a respins ca nefondat
apelul declarat de reclamantă în contradictoriu cu intimatul C.A.S.O.
În argumentarea
soluției pronunțate instanța de control judiciar a reținut că prin
antecontractul de vânzare-cumpărare, intitulat „convenție precontractuală de
înstrăinare”, încheiat la data de 28 decembrie 1998 și autentificat de B.N.P. S.C.,
SC C.R. SRL., în calitate de înstrăinătoare-promitentă, s-a obligat să
înstrăineze către SC H.T.R. SRL, în calitate de dobânditoare promitentă, cota
indiviză de 1/2 din suprafața de 7.300 mp de teren situat pe raza comunei
Otopeni.
Potrivit chitanței
emise la data de 22 decembrie 2000 de către Ingerl Siegfried, în calitate de
reprezentant al SC C.R. SRL. și al SC I.R.T. SRL, s-a consemnat primirea de
către acesta de la M.M., în calitate de reprezentant a al SC H.T.R. SRL, a
sumei de 277.400 dolari SUA, reprezentând valoarea terenului situat în Otopeni.
În baza Hotărârii Adunării
Generale din data de 16 aprilie 1999 a SC I.R.T. SRL s-a hotărât cooptarea în
cadrul acestei societăți comerciale, alături de asociații SC I.M.B.H. SA și S.I.,
a SC C.R. SRL. Asociatul nou intrat în societate a adus la capitalul social un
aport în natură constând în terenul în cauză, situat în comuna Otopeni, județul
Ilfov, deținut în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 28 decembrie
Prin încheierea din data de 08 februarie 2001, Judecătoria Buftea a admis
cererea formulată de petenta SC H.T.R. SRL și s-a dispus interdicția vânzării
terenului situat pe raza comunei Otopeni, în suprafață de 7.300 mp, dobândit
prin actul de vânzare-cumpărare autentificat din 1998 de B.N.P. S.C.
Prin contractul de
vânzare-cumpărare autentificat din 15 mai 2001 de B.N.P. A.V., SC I.R.T. SRL,
în baza Hotărârii A.G.A. din data de 14 mai 2001, în calitate de vânzătoare, a
vândut lui C.A.S.O., în calitate de cumpărător, terenul în suprafață de 7300 mp
situat în intravilanul comunei Otopeni, prețul vânzării fiind de 110.000 dolari
SUA, achitat integral la data autentificării contractului, astfel cum rezultă
din cuprinsul acestuia.
Pe fondul cauzei instanța
a constatat că nu poate fi reținută intervenirea transferului dreptului de
proprietate asupra terenului în cauză, prin achitarea prețului potrivit
chitanței din 22 decembrie 2000, deoarece, potrivit dispozițiilor art. 2 alin.
(1) din Legea nr. 18/1991, condiția impusă pentru validitatea actului de
înstrăinare a terenurilor este forma autentică.
A mai reținut
instanța că nu se poate pronunța o hotărâre care să țină loc de act autentic de
vânzare-cumpărare, atâta timp cât promitenta-vânzătoare, SC C.R. SRL a
înstrăinat terenul prin aducerea lui ca aport în natură la capitalul social al SC
I.R.T. SRL, după care a fost înstrăinat prin acte succesive, iar la momentul
pronunțării prezentei hotărâri, terenul nu se mai află în patrimoniul
societăților promitente vânzătoare.
În ceea ce privește
existența cauzei ilicite a contractului de vânzare-cumpărare, a cărui nulitate
s-a solicitat a se constata, instanța a reținut că interdicția de vânzare s-a
instituit prin încheierea pronunțată de Judecătoria Buftea la data de 08
februarie 2001 și privește pe SC C.R. SRL, însă la data instituirii acestei
interdicții de vânzare, terenul în cauză nu se mai afla în proprietatea SC C.R.
SRL, ci în proprietatea SC I.R.T. SRL, prin aportarea lui anterioară la
capitalul social al acestei din urmă societăți. S-a mai reținut că reclamanta
nu a făcut dovada caracterului ilicit al cauzei contractului de
vânzare-cumpărare, deoarece nu a precizat care este norma de ordine publică
încălcată de către părțile contractante.
În ceea ce privește
excepția lipsei capacității procesuale de folosință a intimatei SC I.R.T. SRL,
s-a reținut că este întemeiată, având în vedere că societatea a fost radiată
din registrul comerțului prin înregistrarea din data de 01 noiembrie 2007,
efectuată în baza sentinței comerciale nr. 3400 din 21 septembrie 2007 a
Tribunalului București, secția comercială, prin care s-a dispus închiderea
procedurii falimentului debitoarei.
Împotriva deciziei
sus menționate a declarat recurs reclamanta SC H.T.R. SRL, invocând motivele
prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., în temeiul cărora a solicitat
modificarea deciziei recurate, admiterea apelului și schimbarea sentinței
instanței de fond, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată, astfel
cum a fost formulată. Prin concluziile formulate oral și în scris, recurenta a
precizat că nu mai susține critica privind modul de soluționare de către
instanța de control judiciar a excepției lipsei capacității de folosință a SC
I.R.T. SRL.
În argumentarea
motivului de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
recurenta a susținut că decizia atacată a fost pronunțată cu interpretarea și
aplicarea greșită a legii, respectiv a dispozițiilor art. 15 alin. (2) din
Legea nr. 54/1998, art. 948, 966 și 968 C. civ. A arătat recurenta că, potrivit
antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat la 28 decembrie 1998 în formă
autentică, s-a prevăzut că promisiunea este valabilă timp de 3 ani, adică până
la data de 29 decembrie 2001 și nu până la data de 29 ianuarie 2001 cum greșit
a reținut instanța apelului și că această obligație se va transmite și către
succesorul în drepturi al promitentului vânzător SC C.R. SRL, respectiv SC
I.R.T. SRL. S-a mai arătat că interdicția de vânzare, notată, nu a fost
contestată de către SC I.R.T. SRL și constituie suficient temei pentru ca în
baza dispozițiilor art. 15 alin. (2) din Legea nr. 54/1998, să se dispună
nulitatea contractului de vânzare-cumpărare.
În ceea ce privește
motivul prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., recurenta a
susținut că instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecății,
reținând că promisiunea de vânzare-cumpărare nu a fost încheiată în formă
autentică, or antecontractul încheiat la data de 28 decembrie 1998 este
încheiat în formă autentică.
Recursul este fondat,
pentru considerentele ce urmează:
Pentru analizarea
motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., care
vizează încălcarea sau aplicarea greșită a legii, se vor analiza cu prioritate,
dispozițiile art. 15 din Legea nr. 54/1998.
Potrivit art. 15 alin.
(1) din Legea nr. 54/1998 privind circulația juridică a terenurilor, în vigoare
la momentul incheierii actului juridic contestat, erau interzise înstrăinările,
sub orice formă, a terenurilor cu privire la titlul cărora există litigii la
instanțele judecătorești, pe tot timpul soluționării acestor litigii, iar
potrivit alin. (2) al aceluiași text de lege, înstrăinările încheiate cu
încălcarea prevederilor alin. (1) sunt nule, nulitate ce va fi constatată de
către instanță, la cererea oricărei persoane interesate sau a procurorului.
Așa fiind, față de
dispozițiile legale mai sus evocate, se constată că instanța de control
judiciar a făcut o greșită interpretare și aplicare a acestora, având în vedere
că la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare din 15 mai 2001, a
cărui nulitate s-a solicitat, era instituită interdicția de vânzare, potrivit
încheierii din 08 februarie 2001 a Judecătoriei Buftea. Pe cale de consecință,
se constată că transferul de proprietate asupra terenului în litigiu s-a făcut
cu încălcarea interdicției instituită în mod legal, ceea ce atrage nulitatea
actului încheiat în aceste condiții.
În ceea ce privește
motivul prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., cu referire la cel de-al
doilea capăt de cerere privind pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de
act autentic de vânzare-cumpărare, Înalta Curte constată că instanța de control
judiciar, cu încălcarea dispozițiilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ., prin
depășirea limitelor impuse de decizia de casare, a analizat și soluționat și
acest capăt de cerere, ce nu mai putea forma obiectul analizei instanței în
rejudecare.
Pe cale de
consecință, față de cele ce preced, potrivit dispozițiilor art. 312 alin. (3) C.
proc. civ., recursul reclamantei va fi admis, potrivit dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Cu majoritate de
voturi:
Admite recursul
declarat de reclamanta SC H.T.R. SRL București, împotriva Deciziei nr. 274 din
10 iunie 2009, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a
comercială, modifică decizia recurată în sensul admiterii apelului aceleiași
părți împotriva sentinței nr. 13221 din 2 decembrie 2004, pronunțată de
Tribunalul București, secția a VI-a comercială, pe care o schimbă în parte, în
sensul că admite acțiunea precizată a reclamantei și constată nulitatea
absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 15 mai 2001.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 18 februarie 2010.