ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 289/2010

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamanta

SC B. SRL Iași prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași, a chemat

în judecată pe pârâtul B.A., solicitând constatarea nulității antecontractului

de vânzare cumpărare încheiat între părți autentificat sub nr. 48.561 din 4

iunie 2004 de Notarul Public S.B. și a actului adițional la acesta.

Judecătoria

Iași, prin sentința civilă nr. 2135 din 18 februarie 2008, a declinat

competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Iași, secția

comercială.

Prin

sentința comercială nr. 3035 din 5 decembrie 2008, Tribunalul Iași a respins

cererea formulată de SC B. SRL Iași; a respins excepția lipsei coparticipării

procesuale pasive invocată de pârâtul SC B. SRL; a respins cererea

reconvențională formulată de reclamantul B.A. în contradictoriu cu pârâtul SC

B. SRL și a respins cererea părților de acordare a cheltuielilor de judecată.

Pentru

a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:

Instanța

de fond a constatat că antecontractului de vânzare – cumpărare încheiat între

părți din data de 4 iunie 2004 nu-i este incidentă vreo cauză de nulitate. De

altfel, a constatat că a fost respectată interdicția legală prevăzută de Legea nr.

550/2002, referitoare la faptul că înstrăinarea imobilelor, prin acte între

vii, nu este permisă timp de 3 ani de la data dobândirii lor, bunurile imobile

fiind achiziționate la data de 1 iunie 2004 iar data stabilită pentru

încheierea contractului de vânzare – cumpărare între părți, în formă autentică,

era stabilită pentru data de 1 iulie 2007.

A

reținut că, nu atrage nulitatea absolută a antecontractului de vânzare –

cumpărare interdicția cetățenilor străini de a dobândi dreptul de proprietate,

întrucât interdicția nu mai este prevăzută de legile interne. Nu constituie

motiv de nulitate a antecontractului de vânzare – cumpărare nici faptul că

ulterior încheierii antecontractului, imobilele respective ar face obiectul

unor cereri de retrocedare în baza Legii nr. 10/2001, instanța reținând că

imobilele în discuție nu figurează ca fiind revendicate în baza legii anterior

menționate, conform înscrisurilor depuse la dosar.

S-a

mai reținut că obiectul antecontractul de vânzare – cumpărare încheiat între

părți din data de 4 iunie 2004 constă, în mod indiscutabil, în promisiunea de

vânzare – cumpărare a unor imobile, fiind exclusă interpretarea potrivit căreia

convenția respectivă ar reprezenta un contract de împrumut, variantă în care ar

fi fost schimbată natura juridică a convențiilor părților.

Concluzionând,

instanța de fond a reținut că înțelegerea părților din 29 iunie 2004 a fost legală, respectiv cea de înstrăinare a cotei de ½ din terenul aferent spațiului

comercial în cotă indiviză, astfel că instanța de fond a considerat că cererea

reclamantei este neîntemeiată.

Referitor

la cererea reconvențională ce are ca obiect pronunțarea unei hotărâri care să

țină loc de act autentic de vânzare – cumpărare, tribunalul a reținut că nu

poate fi admisă întrucât în antecontractul de vânzare – cumpărare încheiat

între părți nu au fost indicate suficiente elemente pentru determinarea

obiectului viitorului contract de vânzare – cumpărare.

Curtea

de Apel Iași, prin decizia nr. 47 din 9 iunie 2009, a respins apelul reclamantei

- pârâte SC B. SRL Iași

.

A admis

aderarea la apel a pârâtului - reclamant B.A. și a schimbat în parte sentința

comercială nr. 3035/ com din 5 decembrie 2008 a Tribunalului Iași, în sensul că:

A admis cererea reconvențională a pârâtului-reclamant

B.A.; a c

onstatat că B.A. este proprietarul cotei indivize de 1/2 din

spațiul

comercial în suprafață totală de

111,72 mp, situat în Iași, Bd. Tudor Vladimirescu,

cotă dobândită prin

cumpărare de la SC B. SRL, iar p

rezenta

hotărâre ține loc de act autentic de vânzare-cumpărare în ce privește cota

indiviză

menționată. A p

ăstrat dispozițiile

sentinței Tribunalului Iași, care nu contravin prezentei decizii. A o

bligat

SC B. SRL Iași să-i plătească lui B.A. suma de 4007

lei, cheltuieli de judecată la fond și suma de 9125 lei, cheltuieli de

judecată în apel.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a

reținut următoarele:

că este nefondat întrucât argumentele susținute în motivarea cererii de

constatare a nulității absolute a promisiunii de vânzare – cumpărare nu au constituit

motive de nulitate absolută a convenției.

Instanța de apel a reținut că în raport de prevederile art.

294 alin. (1) C. proc. civ., este ținută de a examina doar motivele de nulitate

invocate în cererea introductivă, nu și motivele prezentate pentru prima oară

în apel. Astfel că, raportat la obiectul învestirii primei instanțe, instanța

de apel a constatat că impedimentul reprezentat de dispozițiile Legii nr. 550/2002

a fost depășit prin acordul părților, care au încheiat actul adițional din 29

iunie 2004.

S-a mai reținut că

SC B. SRL nu a detaliat susținerea referitoare la

existența unor prevederi care i-ar îngrădi dreptul de a dispune de bunuri, iar

din verificarea conținutului antecontractului nu a rezultat prezența unor

astfel de clauze. Calitatea pârâtului B.A., de cetățean al unui alt stat decât

acelea de membre ale U.E. și S.E.E. a fost invocată abia în concluziile scrise

la fond, cu mult după prima zi de înfățișare, în sensul art. 132 C. proc. civ.

Instanța

de apel a mai constatat că și susținerea privitoare la împrumut a fost făcută

de reclamantă după prima zi de înfățișare, ea neavând corespondent în dovezile

administrate; instanța de fond a examinat valabilitatea antecontractului

raportat la momentul încheierii sale, dar ținând cont și de caracteristica esențială

a promisiunii de vânzare – cumpărare, respectiv aceea de a da naștere unei

obligații de a face și nu de a transmite dreptul de proprietate.

2.

În ce privește aderarea la apel, instanța de control judiciar a constatat că

sunt îndeplinite prevederile art. 293 alin. (1) C. proc. civ., în speță

neoperând alin. (2) al aceluiași articol.

Instanța

de apel a constatat că este întemeiată cererea reconvențională, impunându-se

pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act de vânzare – cumpărare,

astfel cum pârâtul – reclamant a restrâns obiectul cererii reconvenționale. A

mai reținut că instanța de fond a stabilit judicios validitatea

antecontractului, dar că este eronată constatarea ineficienței determinări a

obiectului convenției. Obiectul convenției răspunde cerințelor art. 948 pct. 3

și art. 962 – art. 965 C. civ., fiind reprezentat de o cotă indiviză,

determinată de părți la o doime, dintr-un spațiu comercial. Nu se poate

pretinde ca în antecontract să se fi făcut și ieșirea din indiviziune, deoarece

s-ar depăși cadrul înțelegerii părților, iar promisiunea de vânzare – cumpărare

a unei cote indivize s-ar transforma într-o promisiune privind un spațiu

delimitat.

De

asemenea, s-a mai reținut că în convenția părților este stipulată posibilitatea

solicitării unei hotărâri de recunoaștere a dreptului de proprietate al

beneficiarului promisiunii, în cazul în care promitenta SC B. SRL nu încheie

actul autentic în termenul convenit. În condițiile în care prețul a fost plătit

de B.A., iar pârâta – reconvențională este proprietara întregului spațiu

comercial, având calitatea de a înstrăina cota indiviză de

1/2, astfel că s-a

cuvenit ca, în temeiul art. 1073, art. 1077 și art. 970 alin. (2) C. civ., să

se constate dreptul de proprietate al pârâtului – reclamant asupra cotei

indivize ce face obiectul promisiunii sinalagmatice de vânzare – cumpărare.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs reclamanta SC B. SRL Iași, întemeiat pe dispozițiile art.

304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii

recurate și pe fond, respingerea cererii reconvenționale, inclusiv a aderării

la apel.

Ca o chestiune

prealabilă, Înalta Curte, conform art. 137 C. proc. civ., raportat la art. 11

și 20 alin. (1) – (3) din Legea nr. 146/1997, modificată, a luat în examinare

excepția insuficientei timbrări a cererii de recurs, având în vedere că

invocarea acesteia primează înaintea oricăror alte cereri și excepții,

formulate în fața instanțelor de judecată și a reținut:

Art. 1 din Legea

146/1997, modificată, privind taxele judiciare de timbru prevede că acțiunile

și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare

de timbru prevăzute de acest act normativ, taxe datorate atât de persoanele

fizice cât și de către persoanele juridice, care se plătesc anticipat sau, în

mod excepțional, până la termenul stabilit de către instanță.

Potrivit art. 20 alin.

(3) din Legea nr. 146/1997 și normelor de aplicare a acestui act normativ, în

cazul în care partea nu achită taxa judiciară de timbru, cererea părții se

anulează ca netimbrată.

Față de dispozițiile

legale evocate se constată că recursul declarat de către reclamanta

SC B. SRL

a fost însoțit de dovada

achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 20 lei și de timbrul judiciar în

valoare de 3 lei, ambele în cuantum insuficient, iar taxa judiciară de timbru

depusă de recurent fiind achitată în contul altui beneficiar.

Prin urmare,

recurentul a fost citat pentru termenul de judecată din data de 27 ianuarie

2010 cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru în sumă de 200 lei în

contul menționat în citația emisă pe numele acestuia și timbrul judiciar în

valoare de 2 lei.

În raport de

împrejurarea că recurenta nu s-a conformat obligației de timbrare potrivit

mențiunii din citația emisă pentru termenul de judecată din data de 27 ianuarie

2010, când procedura de citare a fost legal îndeplinită, Înalta Curte urmează

să dea eficiență dispozițiilor art. 20 pct. 1 și pct. 3 din Legea nr. 146/1997,

cu modificările ulterioare și să dispună anularea recursului ca insuficient

timbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul

declarat de reclamanta SC B. SRL IAȘI împotriva deciziei nr. 47 din 9 iunie 2009 a Curții de Apel Iași, secția comercială, ca insuficient timbrat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 27 ianuarie 2010.