ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 571/2011

Asupra recursului de față : Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele : Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 3 București, sub nr. 3.945/301/2007 reclamanta C.N.L.R. SA a chemat în judecată pe pârâții SC R.C.I. SRL, T.I.Ș. și T.A., solicitând instanței să constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 4107 din 19 decembrie 2006, încheiat între pârâta SC R.C.I. SRL și pârâții T.I.Ș. și T.A. având ca obiect transferul dreptului de proprietate asupra imobilului apartament situat în București, sector 3. Prin sentința civilă nr. 3289 din 12 aprilie 2007, pronunțată de Judecătoria Sector 3 București a fost admisă excepția de necompetență materială a Judecătoriei Sector 3, cauza fiind declinată în favoarea Tribunalului București, secția comercială.

Împotriva sentinței nr. 3289/2007, pronunțată de Judecătoria Sector 3 București, a formulat recurs - reclamanta C.N.L.R. SA București, recurs ce a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 1415 din 12 decembrie 2007 pronunțat de Tribunalul București. Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, s ecția comercială sub nr. 8346/3/2008, iar prin sentința comercială nr.6561 din 28 aprilie 2009 a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta C.N.L.R. SA București în contradictoriu cu pârâții T.I.Ș. și T.A. Împotriva sentinței menționate a declarat apel reclamanta C.N.L.R. SA, apel ce a fost respins ca nefondat prin decizia comercială nr. 179 din 15 martie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială.

În motivarea deciziei, instanța de apel a reținut în esență că din contractul nr. 43 din 4 mai 2000 încheiat de reclamanta C.N.L.R. SA, (respectiv art. 3.2), rezultă că pârâta și-a asumat o obligație de a face, care prin ea însăși nu conduce la un transfer al dreptului de proprietate din patrimoniul proprietarului în patrimoniul unei terțe persoane. Clauza prevăzută la art. 3.2 din contract exclude concluzia reclamantului în sensul că pârâta nu mai este proprietarul apartamentelor, deoarece - operase un transfer de proprietate. Existența unor litigii aflate pe rolul instanțelor de judecată privind obligarea pârâtei SC R.C.I. SRL să transmită dreptul de proprietate asupra apartamentului nr. 17 către câștigătorul desemnat de reclamanta privește o chestiune ulterioară încheierii contractului a cărei nulitate se solicită.

Instanța nu a reținut reaua credință a cumpărătorilor pârâți T.I.Ș. și T.A. întrucât reclamanta nu a administrat dovezi în acest sens, iar la data încheierii contractului din actele anexate rezultă că pârâta SC R.C.I. SRL era proprietara bunului vândut. Intimații-pârâți în calitate de cumpărători, au făcut demersurile firești la Biroul de Carte Funciară din care rezultă că pârâta SC R.C.I. SRL - era proprietara bunului vândut. Critica vizând prețul derizoriu, critică invocată de apelanta reclamantă direct în apel nu a fost analizată de instanță, având în vedere dispozițiile art. 295 alin. (1) C. proc. civ., reținând inadmisibilitatea criticii. Apelanta pârâtă nu a administrat dovezi din care să rezulte reaua-credință a pârâților persoane fizice, care să fi condus la concluzia unei cauze ilicite, conform art. 966 raportat la art. 948 C. civ., motiv pentru care instanța de apel a respins apelul ca nefondat.

Împotriva deciziei comerciale nr. 179/2010 pronunțată de Curtea de Apel București a formulat recurs reclamanta C.N.L.R. SA București, recurs întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8, 9 C. proc. civ. 1. Astfel, hotărârea pronunțată de instanța de apel cuprinde motive contradictorii, instanța analizând greșit raporturile juridice dintre părți. Deși critica vizând prețul derizoriu nu a fost analizată, s-a reținut că reaua-credință a făcut obiectul dezbaterilor în fața instanței de fond. Atât prețul derizoriu cât și reaua-credință a cumpărătorilor au fost invocate pentru a arăta conivența dintre vânzător și cumpărător. 2. Instanța a interpretat greșit actul dedus judecății, reținând greșit calitatea de proprietar a SC R.C.I.

SRL la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare nr. 4107/2006 în condițiile în care din contractul nr. 43/2000 rezultă că SC R.C.I. SRL nu era decât un constructor care în calitate de promitent s-a obligat să transmită unor terți, respectiv câștigătorilor la jocurile organizate de reclamanta C.N.L.R. SA. Intimata pârâtă SC R.C.I. SRL și-a încălcat obligațiile asumate prin contractul nr. 43/2000, aceea de a transmite dreptul de proprietate câștigătorilor desemnați de C.N.L.R. SA ca urmare a plății prețului pentru apartamente de către subscrisa. Cu ocazia transmiterii dreptului de proprietate, cumpărătorul a plătit un preț derizoriu, respectiv 40.000 Euro, mult sub prețul pieții în condițiile în care la data încheierii actului intimata SC R.C.I.

SRL avea calitatea de detentor precar al bunului. 3. Hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal în condițiile în care contractul de vânzare-cumpărare a cărei nulitate se solicită, are o cauză ilicită, întrucât vânzarea lucrului altuia în cunoștință de cauză, pe riscul cumpărătorilor , reprezentând o operațiune speculativă. Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 4107/2006 este încheiat de părți, cu rea-credință, întrucât a încălcat drepturile terților beneficiari ai contractului încheiat între subscrisa și intimata. Pârâții cumpărători nefiind de bună-credință la momentul încheierii actului de vânzare-cumpărare au achiesat la scopul ilicit urmărit de societatea vânzătoare care cunoștea situația juridică a imobilului.

Subscrisa și-a îndeplinit obligațiile de a face opozabile terților raporturile juridice existente între părți prin înscrierea în Cartea Funciară a tuturor documentelor din care rezultă situația juridică a imobilului. Intimații cumpărători, cu minime eforturi, puteau afla despre existența Protocolului din 31 mai 2002 înscris la Cartea Funciară, document din care rezultă împrejurarea că pârâta SC R.C.I. SRL a încasat contravaloarea apartamentelor și se obliga să le transmită participanților la jocurile de noroc. Ca urmare, în raport de dispozițiile art. 304 pct. 7, 8, 9 C. proc. civ. se impune admiterea recursului, modificarea deciziei recurate în sensul de a se constata nulitatea absolută a Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 4107/2006 încheiat între SC R.C.I.

SRL în calitate de vânzător și T.I.Ș. și T.A. în calitate de cumpărători. Intimata-pârâtă SC R.C.I. SRL a formulat întâmpinare solicitând în esență respingerea recursului ca nefondat, hotărârea instanței de apel fiind legală. Analizând decizia recurată în raport de criticile formulate și temeiurile de drept invocate, se constată că recursul este nefondat. Primul motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. vizează nemotivarea hotărârii judecătorești atunci când nu se arată motivele pe care aceasta se sprijină dar și atunci când hotărârea cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii dar decizia recurată cuprinde motivele de fapt și drept pe care se sprijină conform dispozițiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc.

civ. Instanța de apel a argumentat pe larg motivele pentru care a apreciat că intimata-pârâtă SC R.C.I. SRL era proprietara bunului vândut la data autentificării contractului a cărei nulitate se solicită, cât și a motivelor privind buna credință a intimaților-pârâți T.I.Ș. și T.A. în calitate de cumpărători în condițiile în care nu au fost administrate probe din care să rezulte reaua-credință și cauza ilicită. Instanța de apel în mod corect a motivat și aplicat dispozițiile art. 294 alin. (1) teza I C. proc. civ., potrivit cărora în apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu pot fi făcute cereri noi ținând cont și de efectul devolutiv al apelului în raport de dispozițiile art. 292 C. proc.

Civ. Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a indicat drept cauză de nulitate - vânzarea lucrului altuia - fără a indica prețul derizoriu achitat de intimații-cumpărători T.I.Ș. și T.A., astfel că nu se poate reține nelegalitatea hotărârii atacate în raport de aplicarea dispozițiilor art. 292 și art. 294 alin. (1) teza I C. proc. civ. În concluzie, în cauză hotărârea recurată cuprinde elementele esențiale prevăzute de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. iar aplicarea dispozițiilor art. 129 alin. (6), art. 294 alin. (1) și art. 292 C. proc. civ. nu duce la concluzia unei ,,motivări contradictorii așa cum susține recurenta, hotărârea atacată purtând sub acest aspect atributul legalității.

Motivul doi de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., nu-și găsește incidența în speța de față întrucât instanța de apel a interpretat corect actul dedus judecății. Astfel, contractul nr. 43/2000 încheiat de intimata-pârâtă SC R.C.I. SRL în calitate de proprietar și C.N.L.R. SA în calitate de ,,reprezentant comercial al participanților” nu poate fi considerat ca fiind un contract în folosul unei terțe persoane având în vedere și dispozițiile art. 3.2 din contract din care rezultă că intimata-pârâtă SC R.C.I. SRL și-a asumat o obligație de a face, care prin ea însăși nu conduce la transferul dreptului de proprietate, aspect reținut corect de instanța de apel. Prin contractul nr. 43/2000 intimata SC R.C.I.

SRL nu a transmis proprietatea ci s-a obligat să transmită proprietatea celor 90 de apartamente către câștigătorii desemnați de C.N.L.R. SA, aceasta având la rândul său obligații corelative dar executarea sau neexecutarea obligațiilor contractuale dintre părți nu poate fi analizată în cadrul procesului ce are ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare încheiat de SC R.C.I. SRL cu pârâții T.I.Ș. și T.A. În mod corect s-a reținut că prin contractul nr. 43/2000 nu a avut loc un transfer al dreptului de proprietate având în vedere și minuta încheiată la data de 12 octombrie 2005, prin care se arată că ,,după îndeplinirea obligațiilor din prezenta minută, părțile vor semna un Act Adițional la contractul nr.43/2000…”.

În condițiile în care Actul Adițional la contract nu a fost încheiat, nu se poate reține că a avut loc un transfer de proprietate de la SC R.C.I. SRL către C.N.L.R. SA. Ambele instanțe au reținut corect calitatea de proprietar a SC R.C.I. SRL la momentul încheierii contractului a cărei nulitate se solicită, interpretând și aplicând corect legea în raport de dispozițiile art. 969 - 970 C. civ., de dispozițiile art. 948 pct. 4 privind clauza ilicită și dispozițiile art. 966 C. civ., invocate de reclamantă prin cererea de chemare în judecată dar și dispozițiile art. 967 alin. (29 C. civ., conform căreia cauza este prezumată până la proba contrarie. Recurenta-reclamantă nu a administrat dovezi în condițiile art. 1169 C. civ.

pentru a răsturna cele două prezumții juris tantum : prezumția de valabilitate a cauzei și prezumția de existență a cauzei, ambele reglementate de art. 967 alin. (2) C. proc. civ., aspect reținut corect de instanța de apel. Nu poate fi reținută critica vizând prețul derizoriu achitat de către cumpărători pentru a se face dovada cauzei ilicite având în vedere că prețul stabilit de părți respectă dispozițiile art. 1303 C. civ. Este de necontestat că recurenta a încheiat cu intimata pârâtă SC R.C.I. SRL contractul nr. 43/2000 dar acest contract nu este un contract translativ de proprietate, ambele instanțe reținând corect calitatea de proprietar a pârâtei SC R.C.I. SRL. Intimata-pârâtă și-a asumat obligația de a înstrăina cele 90 apartamente dar prin această obligație nu s-a transmis dreptul de proprietate de la proprietar la beneficiarul promisiunii, acesta fiind doar creditorul obligației asumate.

Reaua-credință a cumpărătorilor invocată de recurenta-reclamantă, nu a putut fi reținută de instanță, având în vedere certificatele fiscale și Extrasele de Carte Funciară din care rezultă că intimata pârâtă SC R.C.I. SRL avea calitatea de proprietar al bunului înstrăinat nefiind înscrise sarcini în Cartea Funciară (f.64-129 dos. fond) reținându-se doar amplasarea unui benner publicitar pe fațada blocului. Pentru consecințele expuse, se constată că motivele de recurs formulate sunt nefondate, context în care, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte, va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta C.N.L.R. SA București împotriva deciziei comerciale nr. 179 din 15 martie 2010 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta C.N.L.R. SA București împotriva deciziei comerciale nr. 179 din 15 martie 2010 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială. Obligă recurenta-reclamantă C.N.L.R. SA București la plata sumei de 1913 lei către intimații-pârâți T.I.Ș. și T.A. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 februarie 2011.