ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 571/2011

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 571/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra

recursului de față :

Din

examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele :

Prin

cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 3 București, sub nr. 3.945/301/2007

reclamanta

C.N.L.R.

SA a chemat în judecată pe pârâții

SC R.C.I.

SRL, T.I.Ș. și T.A., solicitând instanței să constate nulitatea absolută a

contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 4107 din 19 decembrie

2006, încheiat între pârâta SC R.C.I. SRL și pârâții T.I.Ș. și T.A. având ca

obiect transferul dreptului de proprietate asupra imobilului apartament situat

în București, sector 3.

Prin

sentința civilă nr. 3289 din 12 aprilie 2007, pronunțată de Judecătoria Sector

3 București a fost admisă excepția de necompetență materială a Judecătoriei

Sector 3, cauza fiind declinată în favoarea Tribunalului București, secția

comercială.

Împotriva

sentinței nr. 3289/2007, pronunțată de Judecătoria Sector 3 București, a

formulat recurs - reclamanta

C.N.L.R.

SA București, recurs ce a fost respins ca nefondat

prin decizia nr. 1415 din 12 decembrie 2007 pronunțat de Tribunalul București.

Cauza a fost înregistrată pe rolul

Tribunalului București, s

ecția

comercială sub nr. 8346/3/2008, iar prin sentința comercială nr.6561 din 28

aprilie 2009 a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta

C.N.L.R.

SA

București în contradictoriu cu pârâții

T.I.Ș. și T.A.

Împotriva sentinței menționate a declarat apel

reclamanta

C.N.L.R.

SA, apel ce a fost respins ca nefondat prin

decizia comercială nr. 179 din 15 martie 2010 pronunțată de Curtea de Apel

București,

secția a V-a comercială.

În

motivarea deciziei, instanța de apel a reținut în esență că din contractul nr. 43

din 4 mai 2000 încheiat de reclamanta

C.N.L.R.

SA, (respectiv art. 3.2), rezultă că

pârâta și-a asumat o obligație de a face, care prin ea însăși nu conduce la un

transfer al dreptului de proprietate din patrimoniul proprietarului în

patrimoniul unei terțe persoane.

Clauza prevăzută la art. 3.2 din contract

exclude concluzia reclamantului în sensul că pârâta nu mai este proprietarul

apartamentelor, deoarece - operase un transfer de proprietate.

Existența unor litigii aflate pe rolul

instanțelor de judecată privind obligarea pârâtei

SC R.C.I. SRL să transmită dreptul de proprietate

asupra apartamentului nr. 17 către câștigătorul desemnat de reclamanta privește

o chestiune ulterioară încheierii contractului a cărei nulitate se solicită.

Instanța

nu a reținut reaua credință a cumpărătorilor pârâți T.I.Ș. și T.A. întrucât

reclamanta nu a administrat dovezi în acest sens, iar la data încheierii

contractului din actele anexate rezultă că pârâta SC R.C.I. SRL era proprietara

bunului vândut.

Intimații-pârâți

în calitate de cumpărători, au făcut demersurile firești la Biroul de Carte Funciară din care rezultă că pârâta SC R.C.I. SRL - era proprietara bunului

vândut.

Critica

vizând prețul derizoriu, critică invocată de apelanta reclamantă direct în apel

nu a fost analizată de instanță, având în vedere dispozițiile art. 295 alin.

(1) C. proc. civ., reținând inadmisibilitatea criticii.

Apelanta

pârâtă nu a administrat dovezi din care să rezulte reaua-credință a pârâților

persoane fizice, care să fi condus la concluzia unei cauze ilicite, conform

art. 966 raportat la art. 948 C. civ., motiv pentru care instanța de apel a

respins apelul ca nefondat.

Împotriva

deciziei comerciale nr. 179/2010 pronunțată de Curtea de Apel București a

formulat recurs reclamanta

C.N.L.R.

SA București, recurs întemeiat în drept pe

dispozițiile art. 304 pct. 7, 8, 9 C. proc. civ.

instanța de apel cuprinde motive contradictorii, instanța analizând greșit raporturile

juridice dintre părți. Deși critica vizând prețul derizoriu nu a fost analizată,

s-a reținut că reaua-credință a făcut obiectul dezbaterilor în fața instanței

de fond.

Atât prețul derizoriu cât și

reaua-credință a cumpărătorilor au fost invocate pentru a arăta conivența dintre

vânzător și cumpărător.

dedus judecății, reținând greșit calitatea de proprietar a

SC R.C.I. SRL la momentul încheierii contractului de

vânzare-cumpărare nr. 4107/2006 în condițiile în care din contractul nr. 43/2000

rezultă că SC R.C.I. SRL nu era decât un constructor care în calitate de

promitent s-a obligat să transmită unor terți, respectiv câștigătorilor la

jocurile organizate de reclamanta

C.N.L.R.

SA.

Intimata pârâtă

SC R.C.I. SRL și-a încălcat obligațiile asumate prin

contractul nr. 43/2000, aceea de a transmite dreptul de proprietate

câștigătorilor desemnați de

C.N.L.R.

SA ca urmare a plății prețului pentru apartamente de

către subscrisa.

Cu ocazia transmiterii dreptului de

proprietate, cumpărătorul a plătit un preț derizoriu, respectiv 40.000 Euro,

mult sub prețul pieții în condițiile în care la data încheierii actului

intimata

SC R.C.I. SRL avea calitatea de

detentor precar al bunului.

3.

Hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal în condițiile în care

contractul de vânzare-cumpărare a cărei nulitate se solicită, are o cauză

ilicită, întrucât vânzarea lucrului altuia în cunoștință de cauză, pe riscul

cumpărătorilor , reprezentând o operațiune speculativă.

Contractul

de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 4107/2006 este încheiat de părți, cu

rea-credință, întrucât a încălcat drepturile terților beneficiari ai

contractului încheiat între subscrisa și intimata.

Pârâții

cumpărători nefiind de bună-credință la momentul încheierii actului de vânzare-cumpărare

au achiesat la scopul ilicit urmărit de societatea vânzătoare care cunoștea

situația juridică a imobilului.

Subscrisa

și-a îndeplinit obligațiile de a face opozabile terților raporturile juridice existente

între părți prin înscrierea în Cartea Funciară a tuturor documentelor din care rezultă

situația juridică a imobilului.

Intimații

cumpărători, cu minime eforturi, puteau afla despre existența Protocolului din

31 mai 2002 înscris la Cartea Funciară, document din care rezultă împrejurarea

că pârâta SC R.C.I. SRL a încasat contravaloarea apartamentelor și se obliga să

le transmită participanților la jocurile de noroc.

Ca

urmare, în raport de dispozițiile art. 304 pct. 7, 8, 9 C. proc. civ. se impune

admiterea recursului, modificarea deciziei recurate în sensul de a se constata

nulitatea absolută a Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 4107/2006

încheiat între SC R.C.I. SRL în calitate de vânzător și T.I.Ș. și T.A. în

calitate de cumpărători.

Intimata-pârâtă

SC R.C.I. SRL a formulat întâmpinare solicitând în esență respingerea

recursului ca nefondat, hotărârea instanței de apel fiind legală.

Analizând

decizia recurată în raport de criticile formulate și temeiurile de drept

invocate, se constată că recursul este nefondat.

Primul

motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

vizează nemotivarea hotărârii judecătorești atunci când nu se arată motivele pe

care aceasta se sprijină dar și atunci când hotărârea cuprinde motive

contradictorii ori străine de natura pricinii dar decizia recurată cuprinde

motivele de fapt și drept pe care se sprijină conform dispozițiilor art. 261 alin.

(1) pct. 5 C. proc. civ.

Instanța

de apel a argumentat pe larg motivele pentru care a apreciat că intimata-pârâtă

SC R.C.I. SRL era proprietara bunului vândut la data autentificării

contractului a cărei nulitate se solicită, cât și a motivelor privind buna

credință a intimaților-pârâți T.I.Ș. și T.A. în calitate de cumpărători în

condițiile în care nu au fost administrate probe din care să rezulte reaua-credință

și cauza ilicită.

Instanța

de apel în mod corect a motivat și aplicat dispozițiile art. 294 alin. (1) teza

I C. proc. civ., potrivit cărora în apel nu se poate schimba calitatea

părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu pot fi

făcute cereri noi ținând cont și de efectul devolutiv al apelului în raport de

dispozițiile art. 292 C. proc. Civ.

Prin

cererea de chemare în judecată, reclamanta a indicat drept cauză de nulitate - vânzarea

lucrului altuia - fără a indica prețul derizoriu achitat de

intimații-cumpărători T.I.Ș. și T.A., astfel că nu se poate reține nelegalitatea

hotărârii atacate în raport de aplicarea dispozițiilor art. 292 și art. 294 alin.

(1) teza I C. proc. civ.

În

concluzie, în cauză hotărârea recurată cuprinde elementele esențiale prevăzute

de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. iar aplicarea dispozițiilor art. 129

alin. (6), art. 294 alin. (1) și art. 292 C. proc. civ. nu duce la concluzia

unei ,,motivări contradictorii așa cum susține recurenta, hotărârea atacată

purtând sub acest aspect atributul legalității.

Motivul doi de recurs, întemeiat pe dispozițiile art.

304 pct. 8 C. proc. civ., nu-și găsește incidența în speța de față întrucât

instanța de apel a interpretat corect actul dedus judecății. Astfel, contractul

nr. 43/2000 încheiat de intimata-pârâtă SC R.C.I. SRL în calitate de proprietar

și

C.N.L.R.

SA în calitate de ,,reprezentant comercial al participanților” nu poate

fi considerat ca fiind un contract în folosul unei terțe persoane având în

vedere și dispozițiile art. 3.2 din contract din care rezultă că

intimata-pârâtă

SC R.C.I. SRL și-a asumat o obligație de a face, care

prin ea însăși nu conduce la transferul dreptului de proprietate, aspect

reținut corect de instanța de apel.

Prin

contractul nr. 43/2000 intimata SC R.C.I. SRL nu a transmis proprietatea ci s-a

obligat să transmită proprietatea celor 90 de apartamente către câștigătorii

desemnați de

C.N.L.R.

SA, aceasta având la rândul său obligații

corelative dar executarea sau neexecutarea obligațiilor contractuale dintre

părți nu poate fi analizată în cadrul procesului ce are ca obiect constatarea

nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare încheiat de

SC R.C.I.

SRL cu pârâții T.I.Ș. și T.A.

În

mod corect s-a reținut că prin contractul nr. 43/2000 nu a avut loc un transfer

al dreptului de proprietate având în vedere și minuta încheiată la data de 12

octombrie 2005, prin care se arată că ,,după îndeplinirea obligațiilor din

prezenta minută, părțile vor semna un Act Adițional la contractul nr.43/2000…”.

În

condițiile în care Actul Adițional la contract nu a fost încheiat, nu se poate

reține că a avut loc un transfer de proprietate de la SC R.C.I. SRL către

C.N.L.R.

SA.

Ambele instanțe au reținut corect

calitatea de proprietar a

SC R.C.I. SRL la

momentul încheierii contractului a cărei nulitate se solicită, interpretând și

aplicând corect legea în raport de dispozițiile art. 969 - 970 C. civ., de

dispozițiile art. 948 pct. 4 privind clauza ilicită și dispozițiile art. 966 C.

civ., invocate de reclamantă prin cererea de chemare în judecată dar și

dispozițiile art. 967 alin. (29 C. civ., conform căreia cauza este prezumată

până la proba contrarie.

Recurenta-reclamantă

nu a administrat dovezi în condițiile art. 1169 C. civ. pentru a răsturna cele

două prezumții

juris tantum

: prezumția de valabilitate a cauzei și

prezumția de existență a cauzei, ambele reglementate de art. 967 alin. (2) C.

proc. civ., aspect reținut corect de instanța de apel.

Nu

poate fi reținută critica vizând prețul derizoriu achitat de către cumpărători pentru

a se face dovada cauzei ilicite având în vedere că prețul stabilit de părți

respectă dispozițiile art. 1303

C. civ.

Este

de necontestat că recurenta a încheiat cu intimata pârâtă SC R.C.I. SRL

contractul nr. 43/2000 dar acest contract nu este un contract translativ de

proprietate, ambele instanțe reținând corect calitatea de proprietar a pârâtei SC

R.C.I. SRL. Intimata-pârâtă și-a asumat obligația de a înstrăina cele 90 apartamente

dar prin această obligație nu s-a transmis dreptul de proprietate de la

proprietar la beneficiarul promisiunii, acesta fiind doar creditorul obligației

asumate.

Reaua-credință

a cumpărătorilor invocată de recurenta-reclamantă, nu a putut fi reținută de instanță,

având în vedere certificatele fiscale și Extrasele de Carte Funciară din care

rezultă că intimata pârâtă SC R.C.I. SRL avea calitatea de proprietar al bunului

înstrăinat nefiind înscrise sarcini în Cartea Funciară (f.64-129 dos. fond) reținându-se

doar amplasarea unui benner publicitar pe fațada blocului.

Pentru consecințele expuse, se constată că motivele

de recurs formulate sunt nefondate, context în care, în temeiul dispozițiilor

art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte, va respinge ca nefondat

recursul declarat de

reclamanta C.N.L.R.

SA București împotriva deciziei comerciale nr. 179

din 15 martie 2010 a Curții de Apel

București, secția a V-a comercială.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

reclamanta C.N.L.R.

SA

București împotriva deciziei comerciale nr. 179

din 15 martie 2010 a Curții de Apel București, secția

a V-a comercială.

Obligă recurenta-reclamantă C.N.L.R.

SA București la plata sumei de

1913 lei către intimații-pârâți

T.I.Ș. și

T.A.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 februarie

2011.