ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 514/2013

Decizia

nr 514/2013                               Dosar nr, 1925/2/2012

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei.

Prin acțiunea înregistrată la data de 8 martie 2012,

reclamantul R.M.I. a chemat în judecată pe pârâta A.N.S.V.S.A., pentru ca, prin

hotărârea ce o va pronunța, să dispună suspendarea executării Ordinului de imputare

nr. 8 din 25 ianuarie 2012.

În motivarea acțiunii, reclamantul a

arătat, în esență, că sunt îndeplinite condițiile referitoare la cazul bine

justificat și prevenirea producerii unei pagube iminente.

Sub aspectul cazului bine justificat,

reclamantul arată că actul contestat nu respectă condițiile subînțelese din

dispozițiile coroborate ale art. 84 și art. 85 alin. (1) din Legea nr. 188/1999

privind Statutul funcționarilor publici, în sensul că, raportat la sintagma

„pagube produse cu vinovăție”, actele administrative trebuie să conțină

elementele din care rezultă fapta culpabilă, vinovăția în săvârșirea acesteia

și cuantumul pagubei produse în patrimoniul instituției. Susține reclamantul că

actul contestat nu conține în concret mențiuni cu privire la modul sau

algoritmul de calcul al sumelor imputate, fapta personală a membrilor de

sindicat reprezentați în cauză, ca faptă generatoare de prejudicii, elementele

în raport de care s-a reținut vinovăția, ca element esențial al răspunderii, prevederile

legale și/sau statutare prin a căror încălcare a fost generată răspunderea

civilă a membrilor de sindicat. Totodată, se arată că, raportat la data

întocmirii deciziei Curții de Conturi și a celorlalte acte care au stat la baza

emiterii ordinului contestat, nu a fost respectat termenul de 30 de zile de la

constatarea pagubei prevăzut de art. 85 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, în

care pot fi emise actele de imputare.

Cu privire la prevenirea producerii

unei pagube iminente, reclamantul arată că, potrivit art. 1 și art. 2 alin. 7

din ordinul contestat, suma imputată urmează a fi reținută imediat.

apel

Prin sentința nr. 1919 din 16 martie

2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul R.M.I. și a suspendat Ordinul

de imputare al A.N.S.V.S.A. nr. 8 din 25 ianuarie 2012, până la pronunțarea

instanței de fond.

Pentru a pronunța această soluție,

curtea de apel a reținut, în esență, următoarele:

Raportat la dispozițiile art. 14 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004, instanța a reținut că sunt îndeplinite cumulativ cerințele

referitoare la cazul bine justificat și prevenirea producerii unei pagube

iminente, în sensul art. 2 alin. (1) lit. ș) și t) din aceeași lege.

Cu privire la cazul bine justificat, analizând

la nivel formal ordinul în cauză, având în vedere obiectul litigiului și

limitele în care se analizează aparența de legalitate, Curtea de apel a reținut

că individualizarea faptei cauzatoare de prejudiciu, modul de stabilire a

vinovăției și modul de calcul al sumelor respective au fost descrise în

procesul-verbal al Curții de Conturi nr. 14494 din 12 iulie 2011 și în Decizia nr.

14 din 05 august 2011 a Curții de Conturi, acte care au stat la baza emiterii

ordinului contestat în speță. Însă, a reținut curtea de apel că paguba a fost

constatată de Curtea de Conturi la data de 12 iulie 2011, prin procesul-verbal nr.

14494, iar ordinul contestat a fost emis la data de 25 ianuarie 2012, cu

depășirea termenului de 30 de zile prevăzut de art. 85 alin. (1) din Legea nr. 188/1999.

În ceea ce privește paguba iminentă,

instanța a reținut că aceasta este evidentă în condițiile în care actul se referă

la reținerea unor sume de bani plătite reclamantului cu titlu de drepturi

salariale și al cărui patrimoniu este, astfel, diminuat semnificativ.

Î

mpotriva sentinței pronunțate de Curtea de apel

a declarat recurs pârâta .A.N.S.V.S.A., invocând motivul prevăzut de art. 304 pct.

9 C. proc. civ.

Printr-o primă critică din recurs,

recurenta-pârâtă susține că instanța de fond în mod greșit a reținut că este

îndeplinită condiția referitoare la cazul bine justificat pentru nerespectarea

termenului de 30 de

zile prevăzut de art. 85 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, întrucât, în

realitate, termenul respectiv curge de la data la care au putut fi identificate

atât persoanele vinovate, cât și modul de imputare, deoarece simpla constatare

a pagubei nu conduce în mod automat și la stabilirea persoanelor responsabile

sau a gradului de vinovăție al acestora.

Printr-o a doua critică din recurs, recurenta-pârâtă

susține că instanța de fond în mod greșit a reținut că este îndeplinită

condiția referitoare la prevenirea producerii unei pagube iminente în sensul art.

2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, deoarece, în cauză, suma imputată

reclamantului este de 125 lei.

II. Considerentele Înaltei Curți

asupra recursului

Examinând cauza prin prisma criticilor

din recurs, în raport cu art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ.,

Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru considerentele arătate în

continuare.

relevante

Conform celor expuse anterior,

reclamantul a învestit instanța de contencios administrativ, în temeiul art. 14

din Legea nr. 554/2004, cu o cerere de suspendare a executării

Ordinului de imputare

nr. 8 din 25 ianuarie 2012 emis de președintele A.N.S.V.S.A., prin care s-a

dispus că se impută suma de 125 lei domnului R.M.I.

Ordinul a fost emis în considerarea pct.

2 subpct. 4 din Decizia nr. 14 din 05 august 2011 emisă de Curtea de Conturi –

Departamentul III privind deficiențele constatate și consemnate în

Procesul-verbal de constatare din 12 iulie 2011.

Măsura de suspendare a executării

actului administrativ la cererea persoanei vătămate, reglementată în art. 14

din Legea nr. 554/2004, constituie un instrument procedural menit să asigure

protecția juridică provizorie a subiectelor de drept în sarcina cărora actul

administrativ dă naștere unor obligații, până la evaluarea acestuia de către

instanța de contencios administrativ învestită cu acțiunea în anulare. Sau, așa

cum a reținut Curtea Constituțională (Decizia nr. 349 din 24 aprilie 2012,

publicată în M. Of. al României, Partea a.I- a, nr. 394 din 13 iunie 2012),

„dreptul de a solicita suspendarea executării unui act administrativ […]

constituie o garanție procesuală aflată la îndemâna părții

interesate pentru evitarea efectelor negative pe care punerea în executare a

actului administrativ unilateral a cărui anulare s-a solicitat le-ar putea avea

asupra acesteia”

Această măsură de protecție, care

înlătură temporar efectul executoriu al actului administrativ, poate fi dispusă

numai dacă sunt îndeplinite cele două condiții prevăzute cumulativ de lege:

- cazul bine justificat, definit de art.

2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, ca fiind

împrejurările

legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială

serioasă în privința legalității actului administrativ

;

- paguba iminentă, definită de art. 2 alin.

(1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, ca fiind

prejudiciul material

viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a

funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public

.

Îndeplinirea celor două condiții este

verificată în funcție de circumstanțele cauzei, printr-o analiză sumară a

aparenței dreptului, pe baza argumentelor de fapt și de drept prezentate de

partea interesată, care trebuie să ofere indicii suficiente pentru răsturnarea

prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ și să facă

verosimilă iminența producerii unei pagube greu sau impozabil de înlăturat în

ipoteza în care actul contestat ar fi, în final, anulat de instanță.

Înalta Curte constată că în mod eronat

instanța de fond a apreciat

că este îndeplinită condiția referitoare la existența

unui caz bine justificat, pentru nerespectarea termenului de 30 de zile prevăzut

de

art. 85

alin. (1) din Legea nr. 188/1999, luând în considerare data emiterii de către

Curtea de Conturi a Procesului-verbal de constatare din 12 iulie 2011 și data

emiterii de către președintele A.N.S.V.S.A. a Ordinului de imputare nr. 8 din

25 ianuarie 2012.

Este adevărat că, potrivit art. 85 alin.

(1) din Legea nr. 188/1999 (forma în vigoare la data emiterii ordinului

contestat): „Repararea pagubelor aduse autorității sau

instituției publice în situațiile prevăzute la art. 84 lit. a) și b) se dispune

prin emiterea de către conducătorul autorității sau instituției publice a unui

ordin sau a unei dispoziții de imputare, în termen de 30 de zile de la

constatarea pagubei, sau, după caz, prin asumarea unui angajament de plată, iar

în situația prevăzută la lit. c) a aceluiași articol, pe baza hotărârii

judecătorești definitive și irevocabile.”

În acord cu jurisprudența sa

anterioară în cauze similare (cu titlu de exemplu, Decizia nr. 1634 din 27

martie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 9341/2/2011), Înalta Curte constată că

verificarea respectării termenului de 30 de zile prevăzut de art. 85 alin. (1)

din Legea nr. 188/1999 presupune o analiză efectuată în contextul întregului

ansamblu probator și reprezintă o prejudecare a fondului cauze, examinare care

excede limitelor învestirii instanței în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004.

În jurisprudența sa, Înalta Curte a

reținut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea

unui act administrativ, instanța trebuie să își limiteze verificarea doar la

acele împrejurări vădite de fapt și/sau de drept care au capacitatea să producă

o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act

administrativ. Astfel de împrejurări vădite, de fapt sau/și de drept, care sunt

de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act

administrativ au fost reținute de Înalta Curte ca fiind: emiterea unui act

administrativ de către un organ necompetent sau cu depășirea competenței, actul

administrativ emis în temeiul unor dispoziții legale declarate

neconstituționale, nemotivarea actului administrativ, modificarea importantă a

actului administrativ în calea recursului administrativ.

Or, în cauză, în sensul celor expuse,

nu suntem în prezența unor împrejurări care să facă dovada îndeplinirii

cerinței referitoare la cazul bine justificat în sensul art. 14 alin. (1)

coroborat cu art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004.

De asemenea, Înalta Curte constată că

în mod eronat instanța de fond a apreciat că este îndeplinită cerința

referitoare la prevenirea producerii unei pagube iminente, atât atimp cât suma

imputată reclamantului este de 125 lei, iar, conform art. 5 din ordinul

contestat, acoperirea prejudiciului prin rețineri lunare din salariu se poate

face într-un termen de maximum 3 ani de la data la care se efectuează prima

rată de rețineri.

în recurs

Având în vedere considerentele expuse,

în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 312 alin.

(1) și alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat

de A.N.S.V.S.A. împotriva sentinței pronunțate de Curtea de Apel București, secția

a VIII-a contencios administrativ și fiscal, pe care o va modifica în sensul

respingerii, ca nefondată, a cererii de suspendare a executării formulată de

reclamantul R.M.I.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Admite recursul declarat de A.N.S.V.S.A.

împotriva sentinței civile nr. 1919 din 16 martie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată în sensul că

respinge cererea de suspendare a executării formulată de reclamantul R.M.I., ca

nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 1

februarie 2013.