ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 514/2013

Decizia nr 514/2013 Dosar nr, 1925/2/2012 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei. 1. Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea înregistrată la data de 8 martie 2012, reclamantul R.M.I. a chemat în judecată pe pârâta A.N.S.V.S.A., pentru ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună suspendarea executării Ordinului de imputare nr. 8 din 25 ianuarie 2012. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat, în esență, că sunt îndeplinite condițiile referitoare la cazul bine justificat și prevenirea producerii unei pagube iminente.

Sub aspectul cazului bine justificat, reclamantul arată că actul contestat nu respectă condițiile subînțelese din dispozițiile coroborate ale art. 84 și art. 85 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, în sensul că, raportat la sintagma „pagube produse cu vinovăție”, actele administrative trebuie să conțină elementele din care rezultă fapta culpabilă, vinovăția în săvârșirea acesteia și cuantumul pagubei produse în patrimoniul instituției. Susține reclamantul că actul contestat nu conține în concret mențiuni cu privire la modul sau algoritmul de calcul al sumelor imputate, fapta personală a membrilor de sindicat reprezentați în cauză, ca faptă generatoare de prejudicii, elementele în raport de care s-a reținut vinovăția, ca element esențial al răspunderii, prevederile legale și/sau statutare prin a căror încălcare a fost generată răspunderea civilă a membrilor de sindicat.

Totodată, se arată că, raportat la data întocmirii deciziei Curții de Conturi și a celorlalte acte care au stat la baza emiterii ordinului contestat, nu a fost respectat termenul de 30 de zile de la constatarea pagubei prevăzut de art. 85 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, în care pot fi emise actele de imputare. Cu privire la prevenirea producerii unei pagube iminente, reclamantul arată că, potrivit art. 1 și art. 2 alin. 7 din ordinul contestat, suma imputată urmează a fi reținută imediat. 2. Soluția pronunțată de Curtea de apel Prin sentința nr. 1919 din 16 martie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul R.M.I.

și a suspendat Ordinul de imputare al A.N.S.V.S.A. nr. 8 din 25 ianuarie 2012, până la pronunțarea instanței de fond. Pentru a pronunța această soluție, curtea de apel a reținut, în esență, următoarele: Raportat la dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, instanța a reținut că sunt îndeplinite cumulativ cerințele referitoare la cazul bine justificat și prevenirea producerii unei pagube iminente, în sensul art. 2 alin. (1) lit. ș) și t) din aceeași lege.

Cu privire la cazul bine justificat, analizând la nivel formal ordinul în cauză, având în vedere obiectul litigiului și limitele în care se analizează aparența de legalitate, Curtea de apel a reținut că individualizarea faptei cauzatoare de prejudiciu, modul de stabilire a vinovăției și modul de calcul al sumelor respective au fost descrise în procesul-verbal al Curții de Conturi nr. 14494 din 12 iulie 2011 și în Decizia nr. 14 din 05 august 2011 a Curții de Conturi, acte care au stat la baza emiterii ordinului contestat în speță. Însă, a reținut curtea de apel că paguba a fost constatată de Curtea de Conturi la data de 12 iulie 2011, prin procesul-verbal nr. 14494, iar ordinul contestat a fost emis la data de 25 ianuarie 2012, cu depășirea termenului de 30 de zile prevăzut de art. 85 alin. (1) din Legea nr. 188/1999.

În ceea ce privește paguba iminentă, instanța a reținut că aceasta este evidentă în condițiile în care actul se referă la reținerea unor sume de bani plătite reclamantului cu titlu de drepturi salariale și al cărui patrimoniu este, astfel, diminuat semnificativ. 3. Recursul declarat de pârâta A.N.S.V.S.A. Î mpotriva sentinței pronunțate de Curtea de apel a declarat recurs pârâta .A.N.S.V.S.A., invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Printr-o primă critică din recurs, recurenta-pârâtă susține că instanța de fond în mod greșit a reținut că este îndeplinită condiția referitoare la cazul bine justificat pentru nerespectarea termenului de 30 de zile prevăzut de art. 85 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, întrucât, în realitate, termenul respectiv curge de la data la care au putut fi identificate atât persoanele vinovate, cât și modul de imputare, deoarece simpla constatare a pagubei nu conduce în mod automat și la stabilirea persoanelor responsabile sau a gradului de vinovăție al acestora. Printr-o a doua critică din recurs, recurenta-pârâtă susține că instanța de fond în mod greșit a reținut că este îndeplinită condiția referitoare la prevenirea producerii unei pagube iminente în sensul art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, deoarece, în cauză, suma imputată reclamantului este de 125 lei.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând cauza prin prisma criticilor din recurs, în raport cu art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru considerentele arătate în continuare. 1. Argumente de fapt și de drept relevante Conform celor expuse anterior, reclamantul a învestit instanța de contencios administrativ, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, cu o cerere de suspendare a executării Ordinului de imputare nr. 8 din 25 ianuarie 2012 emis de președintele A.N.S.V.S.A., prin care s-a dispus că se impută suma de 125 lei domnului R.M.I. Ordinul a fost emis în considerarea pct. 2 subpct.

4 din Decizia nr. 14 din 05 august 2011 emisă de Curtea de Conturi – Departamentul III privind deficiențele constatate și consemnate în Procesul-verbal de constatare din 12 iulie 2011. Măsura de suspendare a executării actului administrativ la cererea persoanei vătămate, reglementată în art. 14 din Legea nr. 554/2004, constituie un instrument procedural menit să asigure protecția juridică provizorie a subiectelor de drept în sarcina cărora actul administrativ dă naștere unor obligații, până la evaluarea acestuia de către instanța de contencios administrativ învestită cu acțiunea în anulare. Sau, așa cum a reținut Curtea Constituțională (Decizia nr. 349 din 24 aprilie 2012, publicată în M. Of.

al României, Partea a.I- a, nr. 394 din 13 iunie 2012), „dreptul de a solicita suspendarea executării unui act administrativ […] constituie o garanție procesuală aflată la îndemâna părții interesate pentru evitarea efectelor negative pe care punerea în executare a actului administrativ unilateral a cărui anulare s-a solicitat le-ar putea avea asupra acesteia” Această măsură de protecție, care înlătură temporar efectul executoriu al actului administrativ, poate fi dispusă numai dacă sunt îndeplinite cele două condiții prevăzute cumulativ de lege: - cazul bine justificat, definit de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, ca fiind împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ ; - paguba iminentă, definită de art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, ca fiind prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public . Îndeplinirea celor două condiții este verificată în funcție de circumstanțele cauzei, printr-o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza argumentelor de fapt și de drept prezentate de partea interesată,

care trebuie să ofere indicii suficiente pentru răsturnarea prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ și să facă verosimilă iminența producerii unei pagube greu sau impozabil de înlăturat în ipoteza în care actul contestat ar fi, în final, anulat de instanță. Înalta Curte constată că în mod eronat instanța de fond a apreciat că este îndeplinită condiția referitoare la existența unui caz bine justificat, pentru nerespectarea termenului de 30 de zile prevăzut de art. 85 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, luând în considerare data emiterii de către Curtea de Conturi a Procesului-verbal de constatare din 12 iulie 2011 și data emiterii de către președintele A.N.S.V.S.A.

a Ordinului de imputare nr. 8 din 25 ianuarie 2012. Este adevărat că, potrivit art. 85 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 (forma în vigoare la data emiterii ordinului contestat): „Repararea pagubelor aduse autorității sau instituției publice în situațiile prevăzute la art. 84 lit. a) și b) se dispune prin emiterea de către conducătorul autorității sau instituției publice a unui ordin sau a unei dispoziții de imputare, în termen de 30 de zile de la constatarea pagubei, sau, după caz, prin asumarea unui angajament de plată, iar în situația prevăzută la lit. c) a aceluiași articol, pe baza hotărârii judecătorești definitive și irevocabile.” În acord cu jurisprudența sa anterioară în cauze similare (cu titlu de exemplu, Decizia nr. 1634 din 27 martie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 9341/2/2011), Înalta Curte constată că verificarea respectării termenului de 30 de zile prevăzut de art. 85 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 presupune o analiză efectuată în contextul întregului ansamblu probator și reprezintă o prejudecare a fondului cauze, examinare care excede limitelor învestirii instanței în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004.

În jurisprudența sa, Înalta Curte a reținut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanța trebuie să își limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt și/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ. Astfel de împrejurări vădite, de fapt sau/și de drept, care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ au fost reținute de Înalta Curte ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depășirea competenței, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziții legale declarate neconstituționale, nemotivarea actului administrativ, modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului administrativ.

Or, în cauză, în sensul celor expuse, nu suntem în prezența unor împrejurări care să facă dovada îndeplinirii cerinței referitoare la cazul bine justificat în sensul art. 14 alin. (1) coroborat cu art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004. De asemenea, Înalta Curte constată că în mod eronat instanța de fond a apreciat că este îndeplinită cerința referitoare la prevenirea producerii unei pagube iminente, atât atimp cât suma imputată reclamantului este de 125 lei, iar, conform art. 5 din ordinul contestat, acoperirea prejudiciului prin rețineri lunare din salariu se poate face într-un termen de maximum 3 ani de la data la care se efectuează prima rată de rețineri. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 312 alin. (1) și alin. (3) C. proc.

civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de A.N.S.V.S.A. împotriva sentinței pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, pe care o va modifica în sensul respingerii, ca nefondată, a cererii de suspendare a executării formulată de reclamantul R.M.I.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Admite recursul declarat de A.N.S.V.S.A. împotriva sentinței civile nr. 1919 din 16 martie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată în sensul că respinge cererea de suspendare a executării formulată de reclamantul R.M.I., ca nefondată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 februarie 2013.