ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 514/2013
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 514/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Decizia
nr 514/2013 Dosar nr, 1925/2/2012
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei.
Cererea de chemare în judecată
Prin acțiunea înregistrată la data de 8 martie 2012,
reclamantul R.M.I. a chemat în judecată pe pârâta A.N.S.V.S.A., pentru ca, prin
hotărârea ce o va pronunța, să dispună suspendarea executării Ordinului de imputare
nr. 8 din 25 ianuarie 2012.
În motivarea acțiunii, reclamantul a
arătat, în esență, că sunt îndeplinite condițiile referitoare la cazul bine
justificat și prevenirea producerii unei pagube iminente.
Sub aspectul cazului bine justificat,
reclamantul arată că actul contestat nu respectă condițiile subînțelese din
dispozițiile coroborate ale art. 84 și art. 85 alin. (1) din Legea nr. 188/1999
privind Statutul funcționarilor publici, în sensul că, raportat la sintagma
„pagube produse cu vinovăție”, actele administrative trebuie să conțină
elementele din care rezultă fapta culpabilă, vinovăția în săvârșirea acesteia
și cuantumul pagubei produse în patrimoniul instituției. Susține reclamantul că
actul contestat nu conține în concret mențiuni cu privire la modul sau
algoritmul de calcul al sumelor imputate, fapta personală a membrilor de
sindicat reprezentați în cauză, ca faptă generatoare de prejudicii, elementele
în raport de care s-a reținut vinovăția, ca element esențial al răspunderii, prevederile
legale și/sau statutare prin a căror încălcare a fost generată răspunderea
civilă a membrilor de sindicat. Totodată, se arată că, raportat la data
întocmirii deciziei Curții de Conturi și a celorlalte acte care au stat la baza
emiterii ordinului contestat, nu a fost respectat termenul de 30 de zile de la
constatarea pagubei prevăzut de art. 85 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, în
care pot fi emise actele de imputare.
Cu privire la prevenirea producerii
unei pagube iminente, reclamantul arată că, potrivit art. 1 și art. 2 alin. 7
din ordinul contestat, suma imputată urmează a fi reținută imediat.
Soluția pronunțată de Curtea de
apel
Prin sentința nr. 1919 din 16 martie
2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și
fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul R.M.I. și a suspendat Ordinul
de imputare al A.N.S.V.S.A. nr. 8 din 25 ianuarie 2012, până la pronunțarea
instanței de fond.
Pentru a pronunța această soluție,
curtea de apel a reținut, în esență, următoarele:
Raportat la dispozițiile art. 14 alin.
(1) din Legea nr. 554/2004, instanța a reținut că sunt îndeplinite cumulativ cerințele
referitoare la cazul bine justificat și prevenirea producerii unei pagube
iminente, în sensul art. 2 alin. (1) lit. ș) și t) din aceeași lege.
Cu privire la cazul bine justificat, analizând
la nivel formal ordinul în cauză, având în vedere obiectul litigiului și
limitele în care se analizează aparența de legalitate, Curtea de apel a reținut
că individualizarea faptei cauzatoare de prejudiciu, modul de stabilire a
vinovăției și modul de calcul al sumelor respective au fost descrise în
procesul-verbal al Curții de Conturi nr. 14494 din 12 iulie 2011 și în Decizia nr.
14 din 05 august 2011 a Curții de Conturi, acte care au stat la baza emiterii
ordinului contestat în speță. Însă, a reținut curtea de apel că paguba a fost
constatată de Curtea de Conturi la data de 12 iulie 2011, prin procesul-verbal nr.
14494, iar ordinul contestat a fost emis la data de 25 ianuarie 2012, cu
depășirea termenului de 30 de zile prevăzut de art. 85 alin. (1) din Legea nr. 188/1999.
În ceea ce privește paguba iminentă,
instanța a reținut că aceasta este evidentă în condițiile în care actul se referă
la reținerea unor sume de bani plătite reclamantului cu titlu de drepturi
salariale și al cărui patrimoniu este, astfel, diminuat semnificativ.
Recursul declarat de pârâta A.N.S.V.S.A.
Î
mpotriva sentinței pronunțate de Curtea de apel
a declarat recurs pârâta .A.N.S.V.S.A., invocând motivul prevăzut de art. 304 pct.
9 C. proc. civ.
Printr-o primă critică din recurs,
recurenta-pârâtă susține că instanța de fond în mod greșit a reținut că este
îndeplinită condiția referitoare la cazul bine justificat pentru nerespectarea
termenului de 30 de
zile prevăzut de art. 85 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, întrucât, în
realitate, termenul respectiv curge de la data la care au putut fi identificate
atât persoanele vinovate, cât și modul de imputare, deoarece simpla constatare
a pagubei nu conduce în mod automat și la stabilirea persoanelor responsabile
sau a gradului de vinovăție al acestora.
Printr-o a doua critică din recurs, recurenta-pârâtă
susține că instanța de fond în mod greșit a reținut că este îndeplinită
condiția referitoare la prevenirea producerii unei pagube iminente în sensul art.
2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, deoarece, în cauză, suma imputată
reclamantului este de 125 lei.
II. Considerentele Înaltei Curți
asupra recursului
Examinând cauza prin prisma criticilor
din recurs, în raport cu art. 304 pct. 9 și art. 304
1
C. proc. civ.,
Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru considerentele arătate în
continuare.
Argumente de fapt și de drept
relevante
Conform celor expuse anterior,
reclamantul a învestit instanța de contencios administrativ, în temeiul art. 14
din Legea nr. 554/2004, cu o cerere de suspendare a executării
Ordinului de imputare
nr. 8 din 25 ianuarie 2012 emis de președintele A.N.S.V.S.A., prin care s-a
dispus că se impută suma de 125 lei domnului R.M.I.
Ordinul a fost emis în considerarea pct.
2 subpct. 4 din Decizia nr. 14 din 05 august 2011 emisă de Curtea de Conturi –
Departamentul III privind deficiențele constatate și consemnate în
Procesul-verbal de constatare din 12 iulie 2011.
Măsura de suspendare a executării
actului administrativ la cererea persoanei vătămate, reglementată în art. 14
din Legea nr. 554/2004, constituie un instrument procedural menit să asigure
protecția juridică provizorie a subiectelor de drept în sarcina cărora actul
administrativ dă naștere unor obligații, până la evaluarea acestuia de către
instanța de contencios administrativ învestită cu acțiunea în anulare. Sau, așa
cum a reținut Curtea Constituțională (Decizia nr. 349 din 24 aprilie 2012,
publicată în M. Of. al României, Partea a.I- a, nr. 394 din 13 iunie 2012),
„dreptul de a solicita suspendarea executării unui act administrativ […]
constituie o garanție procesuală aflată la îndemâna părții
interesate pentru evitarea efectelor negative pe care punerea în executare a
actului administrativ unilateral a cărui anulare s-a solicitat le-ar putea avea
asupra acesteia”
Această măsură de protecție, care
înlătură temporar efectul executoriu al actului administrativ, poate fi dispusă
numai dacă sunt îndeplinite cele două condiții prevăzute cumulativ de lege:
- cazul bine justificat, definit de art.
2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, ca fiind
împrejurările
legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială
serioasă în privința legalității actului administrativ
;
- paguba iminentă, definită de art. 2 alin.
(1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, ca fiind
prejudiciul material
viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a
funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public
.
Îndeplinirea celor două condiții este
verificată în funcție de circumstanțele cauzei, printr-o analiză sumară a
aparenței dreptului, pe baza argumentelor de fapt și de drept prezentate de
partea interesată, care trebuie să ofere indicii suficiente pentru răsturnarea
prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ și să facă
verosimilă iminența producerii unei pagube greu sau impozabil de înlăturat în
ipoteza în care actul contestat ar fi, în final, anulat de instanță.
Înalta Curte constată că în mod eronat
instanța de fond a apreciat
că este îndeplinită condiția referitoare la existența
unui caz bine justificat, pentru nerespectarea termenului de 30 de zile prevăzut
de
art. 85
alin. (1) din Legea nr. 188/1999, luând în considerare data emiterii de către
Curtea de Conturi a Procesului-verbal de constatare din 12 iulie 2011 și data
emiterii de către președintele A.N.S.V.S.A. a Ordinului de imputare nr. 8 din
25 ianuarie 2012.
Este adevărat că, potrivit art. 85 alin.
(1) din Legea nr. 188/1999 (forma în vigoare la data emiterii ordinului
contestat): „Repararea pagubelor aduse autorității sau
instituției publice în situațiile prevăzute la art. 84 lit. a) și b) se dispune
prin emiterea de către conducătorul autorității sau instituției publice a unui
ordin sau a unei dispoziții de imputare, în termen de 30 de zile de la
constatarea pagubei, sau, după caz, prin asumarea unui angajament de plată, iar
în situația prevăzută la lit. c) a aceluiași articol, pe baza hotărârii
judecătorești definitive și irevocabile.”
În acord cu jurisprudența sa
anterioară în cauze similare (cu titlu de exemplu, Decizia nr. 1634 din 27
martie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 9341/2/2011), Înalta Curte constată că
verificarea respectării termenului de 30 de zile prevăzut de art. 85 alin. (1)
din Legea nr. 188/1999 presupune o analiză efectuată în contextul întregului
ansamblu probator și reprezintă o prejudecare a fondului cauze, examinare care
excede limitelor învestirii instanței în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004.
În jurisprudența sa, Înalta Curte a
reținut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea
unui act administrativ, instanța trebuie să își limiteze verificarea doar la
acele împrejurări vădite de fapt și/sau de drept care au capacitatea să producă
o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act
administrativ. Astfel de împrejurări vădite, de fapt sau/și de drept, care sunt
de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act
administrativ au fost reținute de Înalta Curte ca fiind: emiterea unui act
administrativ de către un organ necompetent sau cu depășirea competenței, actul
administrativ emis în temeiul unor dispoziții legale declarate
neconstituționale, nemotivarea actului administrativ, modificarea importantă a
actului administrativ în calea recursului administrativ.
Or, în cauză, în sensul celor expuse,
nu suntem în prezența unor împrejurări care să facă dovada îndeplinirii
cerinței referitoare la cazul bine justificat în sensul art. 14 alin. (1)
coroborat cu art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004.
De asemenea, Înalta Curte constată că
în mod eronat instanța de fond a apreciat că este îndeplinită cerința
referitoare la prevenirea producerii unei pagube iminente, atât atimp cât suma
imputată reclamantului este de 125 lei, iar, conform art. 5 din ordinul
contestat, acoperirea prejudiciului prin rețineri lunare din salariu se poate
face într-un termen de maximum 3 ani de la data la care se efectuează prima
rată de rețineri.
Temeiul legal al soluției adoptate
în recurs
Având în vedere considerentele expuse,
în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 312 alin.
(1) și alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat
de A.N.S.V.S.A. împotriva sentinței pronunțate de Curtea de Apel București, secția
a VIII-a contencios administrativ și fiscal, pe care o va modifica în sensul
respingerii, ca nefondată, a cererii de suspendare a executării formulată de
reclamantul R.M.I.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Admite recursul declarat de A.N.S.V.S.A.
împotriva sentinței civile nr. 1919 din 16 martie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.
Modifică sentința atacată în sensul că
respinge cererea de suspendare a executării formulată de reclamantul R.M.I., ca
nefondată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 1
februarie 2013.