ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3982/2015

Decizia nr. 3982/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea, la data de 8 octombrie 2013, reclamantul A. a chemat în judecată pârâtele Direcția Regională a Finanțelor Publice Cluj Napoca și Direcția Regională a Finanțelor Publice Cluj Napoca, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bihor solicitând anularea deciziei nr. 468 din 04.06.2013 privind atragerea răspunderii solidare a reclamantului pentru obligațiile fiscale de plată restante a debitorului B. SRL și a deciziei nr. 514 din 31.07.2013.

Prin sentința nr. 127/CA-P.I. din 12 iunie 2014, Curtea de Apel Oradea a respins acțiunea formulată de reclamantul A. ca neîntemeiată.

Prin decizia nr. 468 din 4 iunie 2013 emisă de fosta Direcție Generală a Finanțelor Publice Bihor s-a decis atragerea răspunderii solidare a reclamantului A. alături de societatea B. al cărei administrator este, pentru suma de 17.848.920 lei ce reprezintă obligații fiscale de plată restante la bugetul general consolidat.

Împotriva acestei decizii reclamantul a formulat contestație pe cale administrativă, aceasta fiind respinsă prin decizia nr. 514 din 31 iulie 2013 dată de organul de soluționare, ca neîntemeiată.

Instanța a reținut că pentru atragerea răspunderii solidare a reclamantului s-a constatat de către organul fiscal că societatea al cărei administrator este acesta a fost declarată insolvabilă prin procesul-verbal nr. 68110 din 17.12.2012 ca urmare a faptului că obligațiile fiscale suplimentare stabilite în sarcina sa nu au fost achitate.

Reclamantul a invocat faptul că nu sunt îndeplinite cerințele art. 27 alin. (2) lit. b), c) și d) din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc. pentru a fi obligat la plata în solidar a obligațiilor fiscale suplimentare.

În opinia instanței de fond, chiar dacă procedura prealabilă administrativă împotriva actelor administrative ce privesc societatea nu s-a finalizat, nu s-au reținut susținerile reclamantului cu privire la caracterul incert al sumelor stabilite cu titlu de obligații fiscale întrucât actele administrative fiscale prin care s-au stabilit acestea sunt executorii din oficiu, acestea bucurându-se, până la proba contrară de prezumția de legalitate, autenticitate și veridicitate, ca orice act administrativ, ele nefăcând decât incidental obiect de analiză în prezentul litigiu, sub aspectele anterior evocate.

Cât privește aspectele concrete reținute în sarcina reclamantului prin prisma dispozițiilor legale aplicabile, instanța a constatat că reclamantul nu contestă calitatea de administrator al societății B. SRL.

Cu privire la cele imputate s-a constatat că, societatea a deținut bunuri și venituri conform ultimului bilanț contabil, care nu se mai regăsesc, iar reclamantul nu a dovedit o stare de fapt contrară.

Susținerea potrivit căreia a efectuat o ultimă plată în contul bugetului consolidat la data de 4.12.2012, s-a apreciat că nu prezintă relevanță asupra celor reținute în sarcina sa.

Prin urmare, a concluzionat instanța că obligația de a solicita deschiderea procedurii revenea reprezentanților societății, iar o cerere formulată de creditor nu exonerează de obligația legală pe debitor, acesta din urmă fiind în măsură să analizeze starea patrimoniului său.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul A. , invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurentul-reclamant consideră că au fost aplicate greșit prevederile art. 27 alin. (2) lit. b), c) și d) și art. 28 din O.G. nr. 92/2003 și că este inadmisibilă atragerea răspunderii administratorului în condițiile în care s-a dispus respingerea cererii de deschidere a procedurii insolvenței a SC B. SRL.

Recurentul susține că niciuna dintre condițiile atragerii răspunderii solidare a administratorului nu sunt îndeplinite, deoarece cuantumul debitului nu este cert.

Prin decizia nr. 44 din 27.02.2013, A.N.A.F. - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor a dispus suspendarea soluționării contestației formulate împotriva deciziei de impunere nr. F-BM 1122 din 21.08.2012 privind obligațiile fiscale suplimentare stabilite de inspecția fiscală, emisă de D.G.F.P. Bihor, pentru suma de 17.081.220 lei, până la pronunțarea unei soluții definitive pe latura penală.

Astfel, numai instanța penală va stabili dacă există un prejudiciu, cuantumul acestuia și persoana răspunzătoare.

Mai mult, susține recurentul, prin sentința nr. 1499 din 15.05.2013 s-a respins cererea D.G.F.P. Bihor de a se deschide procedura insolvenței societății, sentința având autoritate de lucru judecat, astfel că nu se poate reține culpa sa pentru neformularea cererii de deschidere a procedurii insolvenței.

Răspunderea patrimonială a administratorului nu poate fi angajată fără a exista o legătură de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul produs.

Or, legătura de cauzalitate trebuie să existe între presupusele fapte ilicite ale administratorului și obligațiile fiscale ale societății, situație care nu este certă.

Raportul întocmit potrivit disp.art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru și comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 02.10.2015, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Totodată, completul de filtru a apreciat incidența în cauză a prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., sens în care a fost pronunțată Încheierea de ședință din data de 12.11.2015.

II. Analiza motivelor de casare

Înalta Curte va constata că prima instanță a soluționat pricina în conformitate cu prevederile legale incidente, respectiv art. 27 alin. (2) lit. b), c) și d) C. proc. fisc., avându-se în vedere că în sarcina recurentului, în calitatea sa de administrator al SC B. SRL s-a reținut în principal că a ascuns cu rea-credință activele debitoarei.

Astfel, societatea nu a fost găsită la sediul declarat și nu are puncte de lucru declarate, iar în perioada 2009-2013 s-au efectuat tranzacții comerciale nedeclarate la organul fiscal.

De asemenea, s-a reținut că recurentul a efectuat ultima plată în contul bugetului general consolidat la data de 04.12.2012 și nu s-a prezentat pentru a fi audiat de organul fiscal, aspecte necontestate prin motivele de recurs și care corespund prevederilor art. 27 alin. (2) lit. b) și c) C. proc. fisc.

Cu privire la obligația administratorului de a cere instanței competente deschiderea procedurii insolvenței prev. de art. 27 alin. (2) lit. d) C. proc. fisc., se constată că aceasta este independentă de posibilitatea oricărui creditor de a cere deschiderea procedurii, iar pronunțarea unei hotărâri judecătorești de respingere, cum este cea invocată în prezenta cauză (sentința nr. 1499 din 15.05.2013) nu este de natură a conduce la existența puterii de lucru judecat.

Obligația administratorului de a cere instanței competente deschiderea procedurii insolvenței subzista încă la fata declarării stării de insolvabilitate a societății, care este anterioară atât cererii formulate de creditori, cât și soluției prin care organul fiscal a dispus suspendarea soluționării contestației fiscale, până la pronunțarea unei hotărâri penale definitive prin decizia nr. 44 din 27.02.2013.

Decizia nr. 44/2013 a fost emisă ca urmare a contestației formulate de SC B. SRL împotriva deciziei de impunere nr. 1122 din 21.08.2012, în timp ce răspunderea solidară a recurentului-reclamant din prezenta cauză are ca obiect decizia nr. 468 din 04.06.2013.

Contestația împotriva acestei decizii a fost respinsă prin decizia nr. 514 din 31.07.2013, astfel încât actul administrativ fiscal este executoriu, neexistând nicio hotărâre prin care s-a dispus suspendarea executării, de unde rezultă că din punct de vedere fiscal obligația este certă, lichidă și exigibilă.

Fapta ilicită a administratorului este dovedită prin însăși încălcarea prevederilor art. 27 alin. (2) lit. b), c) și d) C. proc. civ., iar ajungerea societății în starea de insolvabilitate dovedește legătura de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu.

Existența dosarului penal nu împiedică emiterea unei decizii administrate de atragere a răspunderii solidare a administratorului, deoarece răspunderea administrativ-fiscală și răspunderea penală nu se exclud reciproc.

În prezentul dosar se stabilește numai legalitatea actului administrativ fiscal și nu executarea acestuia ce poate fi împiedicată de existența unei cercetări penale ce vizează în final cuantumul prejudiciului adus bugetului de stat prin infracțiune care poate să fie identic cu prejudiciul rezultat din încălcarea legislației fiscale, or să privească sume care nu au fost avute în vedere în dosarul penal și nu fac obiect al infracțiunii cercetate.

Față de acestea, în temeiul art. 497 C. proc. civ. coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinței nr. 127/CA-PI din 12 iunie 2014 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 decembrie 2015.