ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4271/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de apel Oradea la data de 29 decembrie 2015, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta ANAF - DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE CLUJ NAPOCA, prin ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE BIHOR, anularea in parte a Deciziei de impunere x/29.06.2015, a Raportului de inspecție fiscală x/29.06.2015 și a Dispoziției de masuri nr. 540/29.06.2015 prin care s-au stabilit în sarcina sa obligații fiscale suplimentare în cuantum de 1.996.902 RON.

În motivare, a arătat că, în urma unui control, inspectorii fiscali au întocmit nelegal Raportul de inspecție fiscală nr. x/29.06.2015 pentru perioada ianuarie 2010 - decembrie 2014, constatând în mod greșit că în perioada respectivă nu s-ar fi depus in mod corect declarațiile de angajator pentru contribuțiile de asigurări sociale impozitul pe veniturile din salarii, impozitul pe profit si TVA, stabilind obligații suplimentare cu acest titlu.

A mai arătat că, la data de 17.08.2015, în termen legal, în conformitate cu prevederile art. 205 și 207 din O.G. nr. 92/2003 republicată și a dispozițiilor art. 7 din Legea 554/2004, A. S.R.L. a formulat împotriva Raportului de inspecție fiscală și a Deciziei de Impunere contestația nr. 60/17.08.2015 înregistrată la organul emitent -ANAF, DGRFP CLUJ NAPOCA, AJFP BIH0R7 Serviciul de soluționare a contestațiilor.

Până la data învestirii instanței nu a fost comunicat de către pârâta răspunsul la plângerea prealabilă formulată.

Considerându-se vătămată prin emiterea actelor administrativ fiscale, a solicitat anularea acestora,invocând aspecte de nelegalitate și netemeinicie.

La data de 22.03.2016, reclamanta, cu respectarea prevederilor art. 204 C. proc. civ., a formulat o modificare a acțiunii și a solicitat instanței să dispună obligarea pârâtei să soluționeze pe fond contestația împotriva actelor administrativ fiscale atacate, sub sancțiunea aplicării dispozițiilor art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

Prin sentința civilă nr. 147/CA/2016/PI din 7 iulie 2016, Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea modificată formulată de reclamanta S.C. A. SRL- societate în insolvență, în contradictoriu cu pârâta ANAF- DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE CLUJ NAPOCA, prin ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE BIHOR, și în consecință a dispus obligarea pârâtei DGRFP Cluj Napoca să soluționeze contestația formulată de reclamantă împotriva Deciziei de impunere x/29.06.2015, a Raportului de inspecție fiscală nr. xnr. 425/29.06.2015 și a Dispoziției de măsuri nr. 540/29.06.2015.

Împotriva sentinței civile atacate a formulat recurs pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj Napoca, reprezentată de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bihor, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate cu consecința menținerii ca legale și temeinice a actelor administrative atacate.

A susținut recurenta că sentința civilă recurată este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea sau aplicare greșită a normelor de drept material, invocând cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

A mai arătat recurenta că a soluționat contestația formulată de reclamantă împotriva Deciziei de impunere x/29.06.2015, a Raportului de inspecție fiscală nr. xnr. 425/29.06.2015 și a Dispoziției de măsuri nr. 540/29.06.2015. Motivul pentru care a fost respinsă contestația este faptul că aceasta a fost depusă de o persoană lipsită de calitatea de a contesta, în situația în care aceasta este formulată de o persoană fizică sau juridică lipsită de calitate procesuală.

Astfel, contestația împotriva Deciziei de impunere x/29.06.2015, privind stabilirea în sarcina S.C. A. S.R.L. (societate în procedura de insolvență) a obligațiilor fiscale în sumă totală de 1.872.592 RON de plată la bugetul de stat, a fost depusă de către domnul B., fost administrator al societății, și nu de către titularul dreptului la acțiune, administratorul judiciar C. numit de instanța de judecată prin sentința civilă nr. 1735/03.04.2013, nefiind nici însușită de acesta.

În aceste condiții, a susținut recurenta că acțiunea reclamantei este fără obiect, astfel încât nu se poate reține că în prezenta cauză ar fi în prezența unei nesoluționări a contestației de către organul fiscal și ca atare este inadmisibil ca recurenta să fie obligată să emită decizia la care se referă art. 218 slin.(2) C. proc. civ. fiscală.

Pe fondul cauzei, în esență, recurenta a susținut că organele de inspecție fiscală, pentru neachitarea la termenul legal stabilit a debitului suplimentar, impozit pe profit, TVA, impozit pe venit și contribuții sociale, au procedat la calcularea accesoriilor aferente în baza art. 119 și 120 din O.G. nr. 92/2003 cu modificările ulterioare, respectiv majorări de întârziere și penalități de întârziere.

Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare prin care a solicitat, în esență, respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca temeinică și legală.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând sentința atacată prin prisma criticilor invocate în recurs, precum și actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată următoarele:

Prin Decizia de impunere xnr. 506 din data de 29.06.2015, emisă de AJFP Bihor în baza Raportului de inspecție fiscală x/29.06.2015, în sarcina reclamantei au fost stabilite obligații fiscale suplimentare de plată în cuantum de 1.996.902 RON. Cu aceeași dată a fost emisă și Dispoziția privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală nr. x/2015.

La data de 17.08.2015, reclamanta a formulat împotriva actelor fiscale menționate contestația administrativ fiscală prevăzută de art. 205 Codul de procedură fiscală.

În contextul în care contestația formulată pe cale administrativă de reclamantă nu a fost soluționată de pârâtă, instanța de fond, în raport cu cererea inițială a reclamantei, a invocat inadmisibilitatea acesteia, apreciind că nu poate fi supusă direct cenzurii instanței analiza motivelor ce vizează nelegalitatea acestora, în absența deciziei date în soluționarea contestației administrative.

Ulterior, reclamanta și-a modificat cererea, solicitând instanței să dispună obligarea organului fiscal să soluționeze contestația administrativă, modificare în raport cu care inadmisibilitatea nu mai subzistă.

Instanța de fond, în pronunțarea soluției atacate, a reținut că termenul legal a expirat, drept urmare este neîntemeiată excepția prematurității acțiunii invocată prin întâmpinare, neputând fi apreciată ca prematură cererea prin care se solicită obligarea la soluționarea contestației, atâta vreme cât culpa pentru neîndeplinirea obligației legale de soluționare în termen îi incumbă tocmai pârâtei. Nesoluționarea contestației de către organul fiscal în termenul prevăzut de art. 70 alin. (1) Codul de procedură fiscală poate fi sancționată doar pe calea unei acțiuni în justiție prin care să se solicite obligarea organului fiscal competent să emită decizia la care se referă art. 218 alin. (2) Codul de procedură fiscală, neputând fi primită apărarea reclamantei în sensul că tăcerea organului fiscal îi deschide, în temeiul art. 8 și 18 din Legea nr. 554/2004, calea acțiunii în instanță îndreptată direct împotriva actelor fiscale.

S-a reținut că este de necontestat faptul că nesoluționarea în termen/tăcerea administrației (ca act administrativ asimilat, conform art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ) este supusă controlului judecătoresc al instanțelor de contencios administrativ, însă în materie fiscală, în raport cu prevederile derogatorii ale art. 218 alin. (2) Codul de procedură fiscală, reclamanta nu poate evita parcurgerea procedurii administrative speciale reglementată în Titlul IX din O.G. nr. 92/2003, întrucât dreptul la acțiune în contencios administrativ fiscal se naște doar odată cu emiterea deciziei de soluționare a contestației.

Contrar celor reținute de instanța de fond, instanța de control judiciar constată că prin decizia nr. 262 din 29.04.2016 emisă de DGRFP Cluj Napoca (atașată la motivele de recurs) privind soluționarea contestației înregistrate la DGRFP Cluj Napoca sub nr. 16.498/09.09.2015, anterior sentinței atacate cu recurs, s-a respins contestația formulată de S.C. A. S.R.L., prin administrator B., împotriva Deciziei de impunere x/29.06.2015, pentru obligațiile fiscale stabilite în sumă totală de 1.872.592 RON, ca fiind depusă de o persoană lipsită de calitatea de a contesta.

Prin emiterea acestei decizii asupra contestației formulate de reclamantă, anterior pronunțării sentinței, acțiunea a rămas fără obiect, astfel încât nu se mai impunea examinarea pe fond a cererii și nu-și mai găseau aplicabilitatea dispozițiile legale reținute de instanța de fond în motivarea soluției.

Pentru toate aceste considerente în temeiul art. 496 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința atacată și în rejudecare va respinge acțiunea ca rămasă fără obiect.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj Napoca reprezentată de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bihor împotriva sentinței civile nr. 147/CA/2016/PI din 7 iulie 2016 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și în rejudecare respinge acțiunea ca rămasă fără obiect.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 septembrie 2019.