ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5101/2019

Ședința publică din data de 28 octombrie 2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 30 septembrie 2015, sub nr. x/2015, pe rolul Curții de Apel Oradea, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj Napoca prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bihor anularea Raportului de inspecție fiscală FH-BH nr. 215/09.04.2015; a Deciziei de impunere nr. xihor 258/09.04.2015; a dispoziției privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală nr. x/09.04.2015 emisă de Activitatea de control fiscal din cadrul AJFP Bihor și a Deciziei nr. 256/10.08.2015 emisă de către ANAF- Direcția generală de Soluționare a contestațiilor prin care s-a soluționat contestația formulată pe cale administrativă, cu consecința exonerării de la plata obligațiilor fiscale de plată stabilite suplimentar precum și de la plata accesoriilor la acestea așa cum au fost calculate în actele administrative atacate.

Prin modificarea de acțiune înregistrată la dosar la data de 25 ianuarie 2016, reclamanta a solicitat instanței să dispună anularea Deciziei nr. 256 din 10.08.2015 emisă de ANAF - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, prin care s-a dispus suspendarea soluționării contestației și obligarea organului fiscal de a proceda la soluționarea pe fond a contestației administrative formulată împotriva actelor administrativ fiscale prin care s-au stabilit în sarcina obligații fiscale suplimentare de plată.

Prin sentința nr. 143/CA/2016 pronunțată în data de 23 iunie 2016, Curtea de Apel Oradea, secția a II-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea modificată formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE CLUJ NAPOCA prin ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE BIHOR și AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței menționate la pct. 2 a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și pe fond admiterea acțiunii, astfel cum a fost precizată.

Apreciază nelegală și netemeinică soluția primei instanței prin care s-a soluționat capătul de cerere împotriva deciziei nr. 256 emisă de pârâta ANAF - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor la data de 10.08.2015, întrucât nu sunt aplicabile dispozițiile procedurale cuprinse la art. 214 alin. (1) lit. a) Codul de procedură fiscală.

Susține că instanța de fond, analizând capătul de cerere privind decizia nr. 256 emisă de pârâtă la data de 10.08.2015, a constatat în mod nelegal și netemeinic, faptul că acțiunea promovată este neîntemeiată, deoarece decizia atacată este legală și temeinică. S-a reținut faptul că AJFP Bihor a trimis Raportul de inspecție fiscală nr. x/09.04.2015 care a stat la baza emiterii Deciziei de impunere nr. x/09.04.2015 către DIICOT - Serviciul Teritorial Oradea pentru a fi avute în vedere la soluționarea unui dosar penal, întrucât între stabilirea caracterului infracțional al faptelor cercetate și soluționarea cauzei pe cale administrativă există o strânsă legătură.

Din acest punct de vedere subliniază faptul că din înscrisurile depuse la dosarul cauzei se poate observa că stadiul cercetărilor penale din dosarul nr. x/2014 sunt încă în fază de cercetare penală ce a demarat împotriva administratorului societății în anul 2012, trecând astfel mai bine de 3 ani, termen în care acestuia nu i s-a luat nicio declarație, astfel, suspendarea în aceste condiții a plângerii formulată pe o perioadă lungă de timp cauzează societății reclamante un prejudiciu grav, negându-se implicit dreptul liberului acces la justiție, cu încălcarea prezumției de nevinovăție conferiră de Convenția Europeană a Drepturilor Omului și C. proc. pen.

În condițiile art. 214 alin. (1) lit. a) Codul de procedură fiscală, organul de soluționare competent poate suspenda soluționarea contestației, ori din analiza acestui text de lege, rezultă că această suspendarea a soluționării contestației nu este obligatorie în orice situație în care organul fiscal este învestit cu analizarea unor creanțe fiscale care fac și obiectul unei acțiuni penale, este necesar o examinare amplă, în concret, a existenței indiciilor săvârșirii unei infracțiuni și a înrâuririi hotărâtoare pe care ar avea-o soluția penală în cauza.

Sub acest aspect apreciază că instanța de judecată, din moment ce a fost investită cu o cerere îndreptată împotriva soluției de suspendare, poate evalua această măsura administrativă inclusiv în ceea ce privește exercitarea dreptului de apreciere al autorității fiscale prin raportare instituția abuzului de drept/excesului de putere, principiul proporționalității, deoarece, acceptarea tezei contrare, ar duce la concluzia că în cazul oricărui demers formal de sesizare a organelor penale, organul fiscal poate suspenda soluționarea contestației, cu consecința amânării inutile, pe o perioadă nedeterminată, a soluționării cauzei.

Intimații-pârâți au depus întâmpinări și, fără a invoca excepții, au solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a soluției instanței de fond.

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bihor a depus la dosar o precizare la întâmpinate, prin care a menționat că nu este parte în cauză.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinări, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Controlul judecătoresc declanșat de recurenta - reclamantă S.C. A. S.R.L., are ca obiect verificarea legalității Deciziei nr. 256 din 10 august 2015.

Prin actul contestat s-a dispus suspendarea soluționării contestației administrative formulate împotriva Deciziei de impunere privind obligații suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală pentru persoane juridice nr. x/09.04.2015 emisă în baza Raportului de inspecție fiscală nr. x/09.04.2015.

Prima instanță a confirmat soluția administrativă dispusă prin decizia contestată în cauză, arătând că temeiul acestei măsuri îl reprezintă prevederile art. 214 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 92/2003 potrivit cărora organul de soluționare competent poate suspenda, prin decizie motivată, soluționarea cauzei atunci când organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedura administrativă, aceasta urmând a fi reluată la încetarea motivului care a determinat suspendarea sau, după caz, la expirarea termenului stabilit de organul de soluționare competent potrivit alin. (2), indiferent dacă motivul care a determinat suspendarea a încetat sau nu.

Soluția primei instanțe nu este legală, fiind dată cu interpretarea și aplicarea greșită a prevederilor normative pertinente în raport cu situația de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

Art. 214 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură fiscală (O.G. nr. 92/2003) republicat, conferă organului de soluționare a contestației administrative un drept de apreciere asupra oportunității adoptării măsurii de suspendare aflate în discuție, desigur, cu obligația acestuia de a motiva decizia adoptată, însă pentru luarea acestei măsuri trebuie îndeplinite cumulativ două condiții:

- să existe sesizarea organelor în drept de către organul care a efectuat activitatea de control, cu privire la existenta indiciilor săvârșirii unei infracțiuni și

- constatarea săvârșirii infracțiunii sa aibă o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedura administrativă.

În speța de față, recurenta a criticat soluția instanței de fond de respingere a cererii sale introductive având în vedere faptul că nu există niciun temei juridic pentru dispunerea suspendării soluționării contestației.

S-a susținut că, deși organele de soluționare a contestației susțin că nu a fost încălcat principiul dreptului la un proces echitabil, soluționat într-un termen rezonabil, garantat de art. 6 para. 1 din Convenția europeană a drepturilor omului, în realitate tocmai practica suspendării procedurii de soluționare a contestației generează o temperare fără motiv legal a procedurii, cu încălcarea principiului mai sus expus.

Se impune a se reaminti că reclamanta a fost supusă inspecției fiscale, ale cărei concluzii au fost consemnate în cuprinsul Raportului de inspecție fiscală nr. x/09.04.2015. În baza acestui act de control a fost emisă de către Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bihor Decizia de impunere nr. xnr. 258/09.04.2015, prin care s-a stabilit în sarcina reclamantei obligații fiscale suplimentare de plată în cuantum de 21.040.073 RON. Aceste acte au fost înaintate către DIICOT Serviciul Teritorial Oradea pentru a fi avut în vedere la soluționarea dosarului penal nr. x/2014, în cadrul căruia se făceau cercetări asupra suspecților S.C. A. S.R.L. și B..

Această decizie a fost atacată cu contestație administrativă de către reclamantă, în procedura reglementată de art. 205 și următoarele Codul de procedură fiscală, iar pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a contestațiilor a emis decizia nr. 256/10 august 2015, de suspendare a soluționării contestației administrative "până la pronunțarea unei soluții definitive pe latura penală". În cauză fiind reținute indiciile săvârșirii unei infracțiuni, s-a menționat că procedura administrativă va fi reluată la încetarea motivului care a determinat suspendarea, în condițiile legii", făcându-se trimitere la disp. art. 214 alin. (1) lit. a) și alin. (3) Codul de procedură fiscală.

Potrivit art. 214 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 92/2003 organul de soluționare competent poate suspenda, prin decizie motivată, soluționarea cauzei când organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele penale cu privire la existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni.

Înalta Curte constată că cercetarea penală derulată împotriva societății reclamante a început în anul 2014 de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și consta în esență în fapte ale unor terțe persoane cu care reclamanta s-a aflat în relații comerciale, derulând operațiuni economice care au fost suspectate ca fiind făcute în scopul eludării TVA-ului și a impozitului pe profit datorate bugetului consolidat al statului.

Conform actelor din dosar, cercetarea penală se desfășoară în dosarul nr. x/2014 prin care s-a început urmărirea penală față de suspecții S.C. A. S.R.L. și B. pentru comiterea infracțiunii de evaziune fiscală, dosar ce se află în curs de cercetare, iar raportul de inspecție fiscală a fost întocmit la data de 09.04.2015.

În acest context, hotărârea pronunțată în dosarul de fond este netemeinică și nelegală, fiind dată cu încălcarea prevederilor art. 214 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 92/2003, judecătorul fondului reținând eronat că Decizia de suspendare nr. 256 din 10.08.2015 respectă prevederile legale incidente, întrucât organul de inspecție fiscală emitent al Raportului de inspecție fiscală nr. x/09.04.2015 nu a sesizat organele de cercetare penală, nefiind posibil acest fapt decât după finalizarea inspecției.

Prin menținerea suspendării procedurii administrative de soluționare a contestației s-ar aduce atingere dreptului constituțional al reclamantei de a se adresa instanței judecătorești competente, pentru a obține obligarea pârâtei să îi soluționeze contestația sa administrativă, ceea ce se constituie într-un exces de putere, cu atât mai mult cu cât în justificarea suspendării soluționării cererii formulate de contestatoarea S.C. A. S.R.L. se invocă prevederile art. 214 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 92/2003 ce nu au incidență în cauză.

Așa fiind, pentru a se asigura un just echilibru între interesul public pe care îl exprimă organul fiscal și interesul privat al contribuabilului de a-și vedea clarificată situația fiscală, Înalta Curte consideră că se impune admiterea recursului, cu consecința obligării organului competent să se pronunțe asupra fondului contestației administrative.

Înalta Curte în temeiul prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., art. 496 alin. (2) C. proc. civ. raportat la dispozițiile art. 20 din Legea nr. 554/2004 va admite recursul, va casa sentința atacată și va obliga pârâta să soluționeze pe fond contestația administrative fiscală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței nr. 143/CA/2016 din 23 iunie 2016 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința și, rejudecând cauza:

Admite acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE CLUJ NAPOCA prin ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE BIHOR și AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ, astfel cum a fost modificată.

Anulează Decizia nr. 256 din 10.08.2015 emisă de ANAF - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor și obligă această pârâtă la soluționarea pe fond a contestației administrative fiscale.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 octombrie 2019.