ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 990/2019

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Cererea de chemare în judecată

Prin acțiunea formulată în prezenta cauză, reclamanta SC A. SRL a solicitat în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj Napoca anularea Deciziei nr. 500/29.07.2015 emisa de pârâtă prin care s-a dispus suspendarea soluționării contestației formulate de SC A. SRL împotriva Deciziei de impunere nr. x/30.10.2014, întocmită de organele de inspecție fiscală din cadrul activității de inspecție fiscală - Serviciul Inspecție Fiscală Contribuabili Mijlocii - având ca obiect stabilirea de către organele fiscale a obligației fiscale stabilită suplimentar în sarcina SC A. SRL, în ceea ce privește dreptul de deducere a TVA în sumă de 2.650.389 RON și respingerea la rambursare până la finalizarea inspecției fiscale generale la SC A. SRL și valorificarea rezultatelor acesteia și, pe cale de consecință, acordarea dreptului de deducere a TVA în cuantum de 2.650.389 RON.

Soluția primei instanțe

Prin Sentința nr. 264/2016-P.I. din 22 noiembrie 2016, Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția inadmisibilității invocată din oficiu cu privire la al doilea capăt de cerere și, în consecință, a respins ca inadmisibilă acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL în contradictoriu cu pârâta ANAF - DGRFP CLUJ-NAPOCA, cu privire la acesta, a admis acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL Oradea în contradictoriu cu pârâta ANAF - DGRFP CLUJ-NAPOCA în ceea ce privește primul capăt de cerere și, în consecință, a anulat Decizia nr. 500/29.07.2015 emisă de pârâtă.

Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentințe, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj Napoca prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bihor a formulat recurs, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate, în sensul respingerii în totalitate a acțiunii formulate de reclamantă, cu consecința menținerii ca legale și temeinice a actelor administrative atacate.

În opinia recurentei, sentința recurată este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material - art. 488 pct. 8 din C. proc. civ.

Se susține că, instanța, în mod eronat, a dispus anularea Deciziei nr. 500/29.07.2015, prin care s-a suspendat soluționarea contestației administrative, pe considerentul că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 214 alin. (1) lit. b) din O.G. nr. 92/2013.

Recurenta precizează că, în speță, contrar celor reținute de instanța de fond, soluționarea cauzei depinde în tot de rezultatele Inspecției fiscale generale aflate în desfășurare la SC A. SRL, efectuată la solicitarea DNA - Serviciul Teritorial Oradea, în Dosarul penal nr. x/2012

Mai reține instanța drept temei al anulării actului administrativ fiscal atacat faptul că legiuitorul impune condiția ca existența dreptului să facă obiectul unei alte judecăți.

Și sub acest aspect apreciază recurenta că, hotărârea pronunțată este neîntemeiată deoarece condiția ca existența sau inexistența dreptului să facă obiectul unei alte judecăți este și aceasta îndeplinită prin faptul că actul de control încheiat de organele de inspecție fiscală din cadrul Direcției Generale de Administrare a Marilor Contribuabili București a fost contestat de către SC A. SRL și face în prezent obiectul unei alte judecăți.

Soluția instanței de recurs

Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, hotărârea instanței de fond fiind dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor de drept material.

În ceea ce privește soluția pronunțată de instanța de fond referitoare la excepția inadmisibilității capătului 2 de cerere, excepție invocată de instanță din oficiu, se reține că aceasta a fost corect admisă, raportat la dispozițiile art. 218 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003, potrivit cărora doar deciziile emise în soluționarea contestațiilor pot fi atacate la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, în speță, soluționarea contestației fiind suspendată, nefiind soluționată în sensul textului de lege indicat.

Recurenta critică hotărârea recurată invocând că în speță soluționarea cauzei depinde în tot sau în parte de rezultatele inspecției fiscal generale aflată în desfășurare la SC A. SRL, efectuată la solicitarea DNA - Serviciul Teritorial Oradea, în Dosarul nr. x, "invocând totodată că în ciuda faptului că activitatea de control la SC A. SRL s-a încheiat prin emiterea Deciziei de Impunere și a Raportului de Inspecție Fiscală, acestea ar fi contestate în procedura administrativă de SC A. SRL, astfel că ar forma obiectul unei alte judecăți".

Susținerile recurentei-pârâte sunt nefondate.

Potrivit dispozițiilor legale prevăzute de art. 214 alin. (1) lit. b) din O.G. nr. 92/2003, "organul de soluționare competent poate suspenda, prin decizie motivată, soluționarea cauzei atunci când soluționarea acesteia depinde, în tot sau în parte, de existența sau inexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți."

În cauza de față, nu sunt îndeplinite cerințele impuse de prevederile art. 214 alin. (1) lit. b) invocate de recurenta-pârâtă în cuprinsul deciziei prin care a fost suspendată soluționarea contestației. Astfel, pentru ca textul de lege menționat să fie incident, este necesar să fie îndeplinite cele două condiții și anume, pe de o parte, soluționarea cauzei să depindă în tot sau în parte de existența sau inexistența unui drept, iar pe de altă parte, existența sau inexistența dreptului respectiv să facă obiectul unei alte judecăți. Cele două cerințe trebuie întrunite cumulativ, nerespectarea uneia dintre ele făcând ca textul art. 214 alin. (1) lit. b) să nu fie incident.

În speță, așa cum corect s-a reținut, nu este îndeplinită cea de-a doua condiție, respectiv existența sau inexistența dreptului nu face obiectul unei alte judecăți. Noțiunea de judecată menționată de textul de lege vizează activitatea desfășurată de o instanță judecătorească învestită să se pronunțe asupra existenței sau inexistenței unui drept. Motivul invocat de recurenta-pârâtă referitor la efectuarea inspecției fiscale generale la SC A. SRL efectuată la solicitarea DNA - Serviciul Teritorial Oradea în Dosarul penal nr. x/2012 și al organelor de inspecție fiscală, fapt care ar putea determina acordarea sau nu a dreptului de deducere pentru TVA respinsă la rambursare, nu echivalează cu noțiunea de judecată în sensul reglementat de legiuitor.

Contrar susținerilor recurentei-pârâte, Înalta Curte reține că instanța de contencios administrativ învestită cu controlul de legalitate asupra deciziei emise în temeiul art. 214 alin. (1) lit. a) Codul de procedură fiscală poate evalua măsura administrativă inclusiv în ceea ce privește exercitarea dreptului de apreciere al autorității fiscale prin raportare la definiția excesului de putere, cuprinse în art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, a proporționalității și a celorlalte exigențe ale dreptului la o bună administrare, pentru că în caz contrar, s-ar accepta incidența art. 214 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură fiscală în cazul oricărui demers formal de sesizare a organelor penale, cu consecința amânării nepermise a soluției în procedura administrativă.

Prin urmare, suspendarea soluționării contestației formulată de intimata-reclamantă SC A. SRL nu se justifică până la finalizarea inspecției fiscale generale la A. SRL, respectiv până la valorificarea rezultatelor acesteia, existența sau inexistența unui drept nefăcând obiectul unei alte judecăți în sensul indicat de textul art. 214 alin. (1) lit. b) din O.G. nr. 92/2003, invocat de recurenta-pârâtă în susținerea argumentelor sale.

De altfel, așa cum corect s-a reținut, inspecția fiscală generală la SC A. SRL a fost finalizată, Raportul de inspecție fiscală nr. x din 22.12.2015 și Decizia de impunere nr. x din 22.12.2015, întocmite de recurenta-pârâtă fiind depuse la dosarul cauzei.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj Napoca prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bihor împotriva Sentinței nr. 264/2016-P.I. din 22 noiembrie 2016 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 28 februarie 2019.

GGC - OB