Decizia nr. 5123/2019 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — contestație împotriva sentinței nr. 167/2016 a Curții de Apel Oradea

Obiectul litigiului dedus judecății Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la data de 12.02.2016 reclamanta S.C. A. S.R.L. prin administrator special B. a solicitat desființarea Deciziei nr. 391/16.06.2015 de suspendare a soluționării contestației și în consecință obligarea ANAF - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj Napoca la soluționarea contestației formulate de aceasta.

Hotărârea primei instanțe Prin sentința nr. 167/CA/2016 - PI din 12 septembrie 2016, Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins ca nefondată contestația formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. prin administrator special B., în contradictoriu cu pârâta ANAF- Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj Napoca.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței nr. 167/CA/2016 - PI din 12 septembrie 2016 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L. prin care a solicitat admiterea recursului, modificarea în totalitate a sentinței recurate ca fiind nelegală și netemeinică, iar rejudecând cauza să se admită cererea reclamantei. În susținerea cererii de recurs, recurenta-reclamantă apreciază că în conformitate cu prevederile art. 214 alin. (1) Codul de procedură fiscală, organul de soluționare a contestației formulată pe cale administrativă poate suspenda, prin decizie motivată, soluționarea cauzei atunci când organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existența săvârșirii unei infracțiuni a cărei constatare ar avea înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează sa fie dată în procedura administrativă. În cauză, recurenta-reclamantă apreciază că intimata DGPFP Cluj Napoca era în posesia tuturor elementelor care să îi permită să soluționeze contestația, iar concluziile organelor penale nu erau indispensabile organului fiscal care putea aprecia dacă facturile fiscale reprezentau sau nu documente justificative, dacă în cauză poate fi vorba despre cheltuieli deductibile sau nedeductibile. Recurenta apreciază că instanța de fond nu a făcut o justa apreciere a probelor aflate la dosar, și nu a justificat necesitatea suspendării, nici a strânsei legături între presupusul caracter infracțional al faptelor și stabilirea obligațiilor fiscale de plată, limitându-se la invocarea autorității de lucru judecat a hotărârii instanței penale în fața instanței civile cu privire la existenta faptei, a persoanei care a săvârșit-o și a vinovăției acesteia. Recurenta-reclamantă arată că în speță, procedura fiscală de contestare a deciziei de impunere s-a blocat ca urmare a constatării unor fapte care ar putea constitui infracțiuni, organul investit cu soluționarea contestației apreciind că simpla constatare de către organele de poliție, că unele cheltuieli ar fi fost eronat calificate ca deductibile de subiectul fiscal în sfera impozitului pe profit sau TVA, ar întruni elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală incriminată și sancționată în art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2005. Textul art. 277, respectiv 214 alin. (1) fost Codul de procedură fiscală, permite ANAF să suspende soluționarea contestației administrative. Sensul corect de interpretare fiind acela că "numai în situația în care determinarea corectă a situației fiscale ar presupune administrarea de mijloace de probă inaccesibile organului fiscal (însă, accesibile celui penal), atunci se așteaptă soluția în cadrul procedurii penale". Recurenta mai arată că potrivit dispozițiilor art. 184 alin. (1) lit. a), din Codul de procedură fiscală, organul de soluționare a contestației poate să suspende cauza, atunci când organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existenta indicilor săvârșirii unei infracțiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează a fi dată în procedura administrativă trebuie interpretată numai ad literam și fără ca această posibilitate sa fie o limitare a dreptului la acces la instanța, în sensul în care s-a pronunțat și CEDO în cauza Lungu contra României. În drept, recurenta-reclamantă și-a motivat cererea de recurs pe art. 488 C. proc. civ., republicat.

Apărările formulate în cauză Intimata-pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj Napoca a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat și menținerea sentinței recurate ca fiind temeinică și legală.

Cu privire la examinarea recursului În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal. Față de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) și art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispozițiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin rezoluția din 31 octombrie 2018 s-a fixat termen de judecată inițial pe fond a recursului la data 12 noiemnrie 2019, iar ulterior prin încheierea din 17 aprilie 2019 s-a preschimbat din oficiu termenul de judecată la data de 29 octombrie 2019. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză Examinând recursul, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, având în vedere și susținerile părților, Înalta Curte va admite recursul declarat în cauză apreciind că acesta este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: 1. Argumente de fapt și de drept relevante Prin decizia nr. 391/16.06.2015 s-a dispus suspendarea soluționării contestației formulate împotriva deciziei de impunere nr. x/29.10.2014 de către Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj Napoca, până la pronunțarea unei soluții definitive pe latură penală, în temeiul prev. art. 214 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 92/2003. S-a avut în vedere că anterior inspecției fiscale finalizate prin emiterea raportului de inspecție fiscală nr. x/29.10.2014, Inspectoratul de Poliție Județean Bihor - Serviciul de Investigare a Fraudelor a comunicat autorității fiscale prin adresa nr. x/2012, înregistrată la Activitatea de Inspecție Fiscală Bihor sub nr. 10.099/05.11.2012, că efectuează cercetări față de reprezentanții legali ai S.C. A. S.R.L. privitor la săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală și spălarea banilor, prin înregistrarea în evidențele contabile a unor facturi ce atestă în mod nereal cheltuieli aferente unor operațiuni de achiziții de mărfuri sau servicii de la societăți comerciale cu comportament tip "fantomă", în speță S.C. C. S.R.L. (CUI x), S.C. D. S.R.L. (CUI x), S.C. E. S.R.L. (CUI x), S.C. F. S.R.L. (x), S.C. G. S.R.L. (CUI x) și S.C. H. S.R.L. (CUI x), solicitând calcularea prejudiciului cauzat bugetului de stat prin înregistrările fictive, pentru finalizarea cercetărilor. În urma informațiilor și documentelor puse la dispoziție de organele de poliție, Activitatea de Inspecție Fiscală Bihor a efectuat un control inopinat la S.C. A. S.R.L. și a întocmit procesul-verbal nr. x/10.10.2013, potrivit dispozițiilor art. 108 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală. După finalizarea inspecției fiscale, decizia de impunere nr. x.250/29.10.2014 și raportul de inspecție fiscală nr. x/29.10.2014 au fost transmise de către Activitatea de Inspecție Fiscală Bihor, Inspectoratului de Poliție Județean Bihor. Înalta Curte reține că pentru ca intimata-pârâtă să suspende soluționarea contestației trebuia să aibă în vedere prevederile art. 214 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 92/2003, conform cărora:,,(1) Organul de soluționare competent poate suspenda, prin decizie motivată, soluționarea cauzei atunci când: a) organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedură administrativă;" În speță, Înalta Curte constată că organul care a efectuat activitatea de control nu a sesizat organele de drept cu privire la existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni astfel cum prevede textul legal citat anterior. Sentința instanței de fond este criticabilă din perspectiva greșitei interpretări a textului legal aplicabil situației de fapt, deoarece în cauză organele de cercetare penală au solicitat efectuarea unor verificări în ceea ce privește activitățile comerciale ale recurentei-reclamante și nu organul de care a efectuat activitatea de control a sesizat organele penale, astfel că nu este îndeplinită condiția instituită de art. 214 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 92/2003 pentru a se dispune suspendarea soluționării contestației pe cale administrativă. Astfel, Înalta Curte apreciază că instanța de fond a reținut în mod greșit că susținerile reclamantei, referitoare la încălcarea dreptului sau de a contesta actele administrative emise de organele fiscale, sunt nefondate câtă vreme soluționarea contestației administrative depinde de soluționarea cauzei penale, în condițiile în care nu este îndeplinită condiția textului legal prevăzută de. 214 alin. (1) lit. a) Codul de procedură fiscală, respectiv ca organele de control fiscal să sesizeze organele de cercetare penală cu privire la existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedură administrativă. 2. Temeiul juridic al soluției adoptate În consecință, pentru toate considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul, va casa în totalitate sentința recurată și în rejudecarea cauzei va anula decizia nr. 391/16.06.2015 emisă de DGRFP Cluj Napoca și va obliga pârâta la soluționarea contestației administrative.