ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1751/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 15 martie 2016 sub nr. x/2016 pe rolul Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC A. SRL, prin administrator judiciar provizoriu C.I.I. B., a solicitat anularea în tot a Deciziei de impunere cu nr. de înregistrare F-SM 315/30.07.2015, respectiv a Raportului de inspecție fiscală nr. x/30.07.2015, anexat deciziei, acte administrative individuale emise de către ANAF, reprezentat de DGRFP Cluj-Napoca, prin AJFP Satu Mare, comunicată reclamantei în data de 03.08.2015.

Prin Sentința nr. 188/CA/2016-PI pronunțată în data de 26 septembrie 2016, Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de pârâtă și a respins ca inadmisibilă acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL, prin Administrator Judiciar Provizoriu C.I.I. B., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală București - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Satu Mare.

Împotriva sentinței menționate la pct. 2 a declarat recurs reclamanta SC A. SRL prin Administrator Judiciar Provizoriu C.I.I. B., care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și pe fond trimiterea cauzei spre rejudecare, având în vedere că hotărârea recurată a fost pronunțată fără judecarea fondului, în urma admiterii unei excepții procesuale peremptorii.

Printr-un scurt istoric reclamanta a susținut că a formulat plângere prealabilă, împotriva Deciziei de impunere cu nr. F-SM 315/30.07.2015, respectiv a Raportului de inspecție fiscală nr. x/30.07.2015, dar instanța de fond a ignorat cu desăvârșire existența acestei plângeri.

S-a arătat că, din cuprinsul prevederilor art. 205 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003, rezultă că procedura contestației administrative nu este una obligatorie pentru contribuabil, iar, în al doilea rând, exercitarea sau neexercitarea procedurii administrative nu înlătură dreptul contribuabilului de a se adresa instanței de contencios administrativ.

Astfel, instanța de contencios administrativ poate soluționa o cerere în anulare a unui act administrativ fiscal și în situația în care nu a primit nici un răspuns la plângerea prealabilă.

Intimata-pârâtă Direcția Generală regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca a depus întâmpinare și, fără a invoca excepții, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a soluției instanței de fond.

II. Considerentele și soluția Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința prin prisma criticilor formulate de recurenta-reclamantă și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Acțiunea formulată de recurenta-reclamantă SC A. SRL a vizat anularea Deciziei de impunere cu nr. de înregistrare F-SM 315/30.07.2015 și a Raportului de inspecție fiscală nr. x/30.07.2015.

Prin Decizia de impunere nr. x/30.07.2015 emisă în baza raportului de inspecție fiscală nr. x/30.07.2015 s-au stabilit în sarcina recurentei-reclamante obligații fiscale suplimentare de plată în sumă totală de 2.053.950 RON debit și 1.135.593 RON accesorii, respectiv obligații fiscale suplimentare privind TVA-ul în cuantum de 3.261.912 RON debit și 2.026.594 RON.

Recurenta-reclamantă a contestat, pe cale administrativă, această decizie, iar autoritatea intimată a emis Decizia nr. 427/25.11.2014 prin care a suspendat soluționarea contestației până la pronunțarea unei soluții definitive pe latura penală, procedura administrativă urmând a fi reluată la încetarea motivului care a determinat suspendarea în condițiile legii, conform celor reținute în cuprinsul deciziei.

La emiterea deciziei în procedura administrativă de soluționare a contestației, autoritatea fiscală s-a prevalat de dispozițiile art. 213 și art. 214 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, având în vedere că la data de 30.07.2015, organele de inspecție fiscală au sesizat, prin adresa nr. x, organele de urmărire penală pentru prejudiciul de 8.478.049 RON.

Instanța de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Oradea, învestită cu acțiunea în anulare, al cărui obiect a fost enunțat în considerentele sus arătate, a examinat cu prioritate excepția privind inadmisibilitatea acțiunii și a concluzionat că excepția este întemeiată, impunându-se respingerea ca inadmisibilă a cererii în discuție.

Instanța de control judiciar constată că dezlegarea dată de judecătorul fondului excepției inadmisibilității este corectă, criticile recurentei-reclamante fiind nefondate.

Sub acest aspect, Înalta Curte reține că, în interpretarea normelor care reglementează procedura de soluționare a contestațiilor împotriva actelor administrativ fiscale, prevăzută de dispozițiile art. 205 - 218 C. proc. fisc. , practica judiciară în materie, inclusiv a Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca instanță supremă a statuat în mod constant asupra caracterului acesteia de procedură administrativă prealabilă obligatorie cu caracteristica sui generis a atacării în fața instanței de contencios administrativ a răspunsului organului ierarhic superior, iar nu al celui care a emis actul administrativ fiscal de bază.

Astfel, Titlul IX (art. 205 - 218) din C. proc. fisc. reglementează o procedură administrativă obligatorie de contestare a actelor administrativ - fiscale tipice sau asimilate, inclusiv nesoluționarea unei cereri sau refuzul nejustificat de emitere a actului administrativ fiscal - art. 205 alin. (2) teza a II-a, art. 206 alin. (2) teza finală, procedură administrativă care se finalizează prin decizia emisă în temeiul art. 216 - 217, ce poate fi atacată în contencios administrativ, potrivit art. 218 alin. (2) C. proc. fisc.

Conform art. 218 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, deciziile emise în soluționarea contestațiilor pot fi atacate de către contestator sau de către persoanele introduse în procedura de soluționare a contestației potrivit art. 212, la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, în condițiile legii.

Așadar, obiectul unei acțiuni în contencios administrativ-fiscal se limitează la atacarea deciziilor emise în soluționarea contestațiilor formulate în procedura prealabilă împotriva actelor administrativ fiscale, reglementată de art. 205 - 218 din C. proc. fisc. , ceea ce nu permite atacarea în mod direct a actelor administrativ fiscale de impunere, cum în mod corect a apreciat și judecătorul fondului.

În speță, procedura prealabilă a fost declanșată prin formularea contestației împotriva actului administrativ fiscal reprezentat de decizia de impunere și împotriva raportului de inspecție fiscală care a stat la baza emiterii lui, însă nu a fost finalizată prin emiterea unei decizii de fond a autorității fiscale competente, fiind suspendată soluționarea contestației prin Decizia nr. 471/25.11.2015, astfel că instanța nu poate proceda verificarea legalității și temeiniciei celor două acte emise de organele de inspecție fiscală din cadrul ANAF - DGRFP Cluj-Napoca și AJFP Satu Mare.

Prin urmare, numai după ce procedura administrativă va fi epuizată, în măsura în care recurenta-reclamantă se va socoti vătămată de decizia autorității fiscale, argumentele sale referitoare la nelegalitatea deciziei de impunere și a raportului de inspecție fiscală vor putea face obiectul unei evaluări a instanței de judecată competente.

Este adevărat că Legea nr. 554/2004, invocată de recurenta-reclamantă ca temei de drept al acțiunii, reprezintă dreptul comun în cazul contestării actelor administrative, însă normele instituite de Codul de procedură fiscală reprezintă norme speciale, care se aplică în mod prioritar, fiind derogatorii de la dreptul comun.

Decizia de suspendare a soluționării contestației, în speță, are ca fundament legal prevederile art. 214 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 92/2003, conform cărora organul de soluționare a contestației poate suspenda, prin decizie motivată, soluționarea contestației atunci când organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedura administrativă.

Or, în cauză, așa cum rezultă din actele dosarului, este îndeplinită condiția formulării de către organele de inspecție fiscală a unei sesizări adresate organelor penale.

În raport de considerentele sus arătate, din care rezultă că nu sunt fondate motivele de recurs invocate, Înalta Curte, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 C. proc. civ., va respinge recursul de față ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta SC A. SRL, în insolvență, prin lichidator judiciar C.I.I. B. împotriva Sentinței nr. 188/CA/2016 - PI din 26 septembrie 2016 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29 martie 2019.

GGC - GV