ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3456/2015

Decizia

nr. 3456/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Hotărârea pronunțată de instanța de fond

Prin cererea înregistrată, la data de 4 decembrie 2013, pe rolul Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC A. SRL (fostă SC B.) în insolvență - prin administrator special C., a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj Napoca prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bihor, anularea deciziei nr. 5892 din 12 iulie 2013 emise de pârâtă prin care s-a suspendat soluționarea contestației sale formulate împotriva procesului-verbal nr. 538 din 26 aprilie 2013, cu consecința admiterii contestației și anulării procesului-verbal contestat și a tuturor actelor subsecvente, precum și a exonerării de la plata sumelor stabilite în sarcina sa (6.013.041 lei TVA, 613.750 lei majorări de întârziere și 901.856 lei penalități).

Prin sentința civilă nr. 118/CA-PI din 27 mai 2014, Curtea de Apel Oradea a admis excepția inadmisibilității capătului al doilea de cerere, invocată din oficiu, și, în consecință, a respins cererea reclamantei privind anularea procesului-verbal contestat și a tuturor actelor subsecvente cu consecința exonerării de la plata TVA și a majorărilor și penalităților de întârziere, ca inadmisibilă, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantă, a anulat decizia nr. 5892 din 12 iulie 2013 emisă de D.G.F.P. Bihor și a obligat pârâta la soluționarea contestației formulate împotriva procesului-verbal nr. 538 din 26 aprilie 2013.

Împotriva acestei sentințe, în condițiile art. 483 C. proc. civ., republicat, pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj Napoca reprezentată de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bihor a formulat recurs, solicitând casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

2.1. Motivele de casare

Recurenta-pârâtă a invocat motivul de casare reglementat la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

2.2. Principalele argumente invocate

Susține recurenta-pârâtă că instanța de fond în mod eronat a apreciat că măsura suspendării soluționării contestației nu este oportună, pentru că această măsură constituie un caz de excepție, când organul care a efectuat activitatea de control sesizează organele de urmărire penală în urma depistării indiciilor privind săvârșirea unei infracțiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează a fi pronunțată în procedura administrativă.

Astfel, în virtutea principiului „penalul ține în loc civilul”, se impunea suspendarea contestației, în temeiul art. 214 alin. (1) lit. a) C. proc. fisc., întrucât hotărârea definitivă a instanței penale prin care se soluționează acțiunea civilă este opozabilă organelor fiscale competente pentru soluționarea contestației cu privire la sumele pentru care statul s-a constituit parte civilă.

Prin întâmpinarea formulată, intimata-reclamantă SC A. SRL a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței recurate ca fiind temeinică și legală.

Arată că dosarul penal nr. x/P/2013 al Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Oradea nu a fost constituit urmare a sesizării recurentei-pârâte, că în acest dosar nu a fost citată și nici nu i-a fost adusă la cunoștință începerea urmăririi penale.

4.1. Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 18 februarie 2015, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din 27 mai 2015, completul de filtru a constatat, în raport de conținutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a declarat recursul ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., și a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

4.2. Cu privire la fondul recursului

4.2.1. Analiza motivelor de recurs

Înalta Curte de Casație și Justiție, analizând sentința atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză, constată că recursul este nefondat.

În urma controlului efectuat la societatea reclamantă, Direcția Generală a Finanțelor Publice Bihor a întocmit procesul-verbal nr. 538 din 26 aprilie 2013, prin care organele de inspecție fiscală au procedat la recalcularea TVA deductibilă, rezultând o diferență de TVA de plată în sumă de 6.013.041 lei, calculându-se majorări de întârziere aferente până în data de 07.05.2013, în sumă de 613.750 lei și penalități în sumă de 901.856 lei.

Prin procesul-verbal s-a concluzionat că SC D. SRL și SC E. SRL, ambele având ca asociat și administrator pe C., au mărit cu intenție valoarea imobilelor vândute către SC B. SRL, al cărei asociat și administrator este tot C. După vânzarea activelor și stabilirea, respectiv declararea TVA de plată și impozit pe profit, fără a le achita, cele două societăți au dispus intrarea în procedura de lichidare.

S-a mai reținut că SC F. SRL (G.), societate afiliată cu SC B. SRL, cu intenție a mărit artificial valoarea imobilelor vândute către SC H. SRL și SC B. SRL. După vânzarea tuturor activelor și stabilirea și declararea TVA de plată și a impozitului pe profit, fără a fi achitate, SC G. SRL a dispus schimbarea asociatului și administratorului, I., și intrarea în procedura de lichidare. Ca urmare a achiziționării de către SC B. SRL a acestor imobile la prețuri artificial majorate, și-a creat o TVA deductibilă în perioada 2010-2012 în sumă de 8.211.575 lei.

Împotriva procesului-verbal nr. 538 din 26 aprilie 2013, în procedura prevăzută de art. 207 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., reclamanta SC B. SRL a formulat contestație.

Prin decizia nr. 5892 din 12 iulie 2013, Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Bihor a dispus, în temeiul art. 214 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003, suspendarea soluționării contestației până la pronunțarea unei soluții definitive pe latura penală.

Potrivit art. 214 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., „(1) Organul de soluționare competent poate suspenda, prin decizie motivată, soluționarea cauzei atunci când:

a) organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedură administrativă.”

Înalta Curte reține că acest articol instituie o posibilitate, și nu o obligație pentru organul de soluționare a contestației, iar, pentru a se dispune o asemenea măsură, trebuie (i) să existe indiciile săvârșirii unei infracțiuni și (ii) infracțiunea să aibă o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează a fi dată în procedura administrativă.

Așadar, condiția esențială impusă de text se referă la justificarea acestei măsuri de interdependența dintre posibilul caracter penal al faptelor investigate și stabilirea corectă a obligațiilor bugetare în sarcina contribuabilului contestator.

Organul de inspecție fiscală, pentru a motiva suspendarea soluționării contestației, a reținut că prin procesul-verbal contestat nu s-au stabilit sume certe în sarcina societății, ci s-au estimat debite ca urmare a unor tranzacții efectuate. Astfel, a apreciat că nu se poate pronunța pe fondul cauzei înainte de a se finaliza latura penală, întrucât organele de urmărire și cercetare penală au competența de a stabili realitatea tranzacțiilor descrise în procesul-verbal.

Prin adresa din data de 17.04.2014, Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Oradea a comunicat faptul că, în dosarul penal nr. x/P/2013, format urmare a sesizării penale formulate de organul fiscal împotriva SC A. SRL, prin ordonanța din 7 martie 2013, a fost începută urmărirea penală cu privire la infracțiunea de evaziune fiscală în formă continuată, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005.

Înalta Curte apreciază că aspectele în privința cărora organele fiscale au suspiciuni, verificarea situației de fapt constând în realitatea tranzacțiilor și înregistrărilor efectuate de societate, descrise în procesul-verbal, se pot lămuri cu ocazia soluționării contestației, nefiind influențate de cercetările pe latură penală sau pronunțarea unei hotărâri judecătorești de condamnare pentru infracțiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005.

Prin urmare, suspendarea sine die a soluționării contestației societății intimate este de natură a întârzia în mod nejustificat accesul părții la instanță, ceea ce contravine prevederilor art. 6 parag. 1 din Convenția Drepturilor Omului.

De asemenea, reținând că între stabilirea caracterului infracțional al faptelor săvârșite și stabilirea obligațiilor bugetare suplimentare nu există o legătură ce ar putea influența soluționarea contestației administrative, Înalta Curte constată că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 214 din O.G. nr. 92/2003.

4.2.2. Soluția instanței de recurs

Toate considerentele expuse converg către concluzia că soluția pronunțată de instanța de fond este legală, motiv pentru care recursul va fi respins ca nefondat, potrivit art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj Napoca - Adminstrația Județeană a Finanțelor Publice Bihor împotriva sentinței civile nr. 118/CA-PI din 27 mai 2014 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 4 noiembrie 2015.