ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 664/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei

și cadrul procesual.

Prin cererea formulată pe rolul Curții de

Apel Suceava și înregistrată sub nr. 936/39/2011, reclamantul N.L.D. a

solicitat anularea Ordinului nr. 7156 din 02 august 2011 și Adresei nr. 49287

din 01 septembrie 201 emise de vicepreședintele Autorității Naționale a

Vămilor, repararea pagubei cauzate prin ordinul nelegal, precum și suspendarea

executării acestuia până la soluționarea irevocabilă a cauzei.

În motivarea

acțiunii, reclamantul a arătat că prin Ordinul nr. 7156 din 02 august 2011 emis

de Autoritatea Națională a Vămilor București, s-a dispus încetarea raportului

de serviciu prin eliberarea din funcția publică de execuție de controlor vamal

grad profesional principal gradația 5 clasa de salarizare 28 din cadrul

Biroului Vamal Șiret, măsura fiind luată în baza disp. art. 97 lit. c) și art.

99 alin. (1) lit. b) alin. (3) și alin. (5) din Legea nr. 188/1999 republicată.

A arătat că Ordinul

contestat a fost emis în temeiul H.G. nr. 110/2009, astfel cum a fost

completată și modificată de H.G. nr. 565/2011, în temeiul Legii nr. 188/1999

precum și în considerarea Ordinului președintelui Agenției Naționale de

Administrare Fiscală nr. 2406 din 04 iulie 2011 și a Ordinului președintelui

ANAF nr. 2407 din 04 iulie 2011.

Aceste ordine sunt

acte administrative cu caracter normativ, care nu au fost publicate în M. Of.,

astfel că sunt lipsite de orice efect și forță legală, fapt ce atrage nulitatea

tuturor actelor subsecvente.

În motivarea cererii

de suspendare, reclamantul a susținut că sunt îndeplinite condițiile cazului

bine justificat și a pagubei iminente, conform art. 14, 15 din Legea nr.

554/2004.

Cu privire la cazul

justificat precizat că, în cauză nu s-au respectat dispozițiile legale

referitoare la organizarea examenului pentru ocuparea posturilor, în sensul că

nu toți funcționarii publici angajați pe posturi de aceeași natură au fost

obligați să participe la examenul de testare profesională, nu s-au respectat

condițiile de organizare a examenului, nu s-a publicat bibliografia cu cel

puțin 30 de zile înainte de examen, nu s-a publicat în M. Of. Ordinul nr.

2589/2011, nu s-au publicat datele concrete de organizare a examenului pentru a

se asigura respectarea principiilor de legalitate, imparțialitate și

obiectivitate, dar și de transparență, enunțate conform art. 3 lit. a) și b)

din Legea nr. 188/1999.

În ceea ce privește

paguba iminentă, reclamantul a susținut că urmare a aplicării actului contestat

este lipsit de drepturile salariale, unica sursă de venit.

Prin încheierea de

ședință din data de 2 noiembrie 2011 Curtea de Apel Suceava a admis cererea de

suspendare formulată de reclamantul N.L.D. în contradictoriu cu pârâta Agenția

Națională de Administrare Fiscală - Autoritatea Națională a Vămilor București

și a suspendat executarea Ordinului nr. 7165 din 2 august 2011 emis de

vicepreședintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală - Autoritatea

Națională a Vămilor, până la pronunțarea instanței de fond.

Pentru a hotărî

astfel prima instanță a reținut că, în cazul de față, ordinul atacat și a cărui

suspendare se solicită, a fost emis ca o consecință a Ordinului președintelui

Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 2406 din 04 iulie 2011 privind

aprobarea structurilor organizatorice ale aparatului central al Autorității

Naționale a Vămilor, direcțiilor regionale pentru accize și operațiuni vamale,

direcțiilor județene și a municipiului București pentru accize și operațiuni

vamale și a Ordinului președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală

nr. 2407 din 04 iulie 2011 privind aprobarea statului de funcții al Autorității

Naționale a Vămilor - aparat central și structuri subordonate.

Potrivit art. 5 alin.

(3) din H.G. nr. 110/2009, forma la zi „în exercitarea atribuțiilor sale,

vicepreședintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală care conduce

Autoritatea Națională a Vămilor emite, în condițiile legii, ordine cu caracter

individual sau normativ (...)", iar, potrivit alin. (4) „ordinele cu

caracter normativ se publică în M. Of.

De asemenea, potrivit

art. 11 din Legea nr. 24/2000 „în vedere intrării lor în vigoare, legile (...),

ordinele, instrucțiunile și alte acte normative emise de conducătorii organelor

administrative publice centrale de specialitate se publică în M. Of.".

În speță, Ordinele

nr. 2406 și nr. 2407 din 04 iulie 2011, sunt acte administrative ce au caracter

normativ și nu au fost publicate în M. Of.

A reținut Curtea că

împrejurarea nepublicării ordinelor în M. Of. este de natură să creeze o

îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ atacat,

întrucât obligația publicării este prevăzută expres de o lege adoptată de

Parlamentul României și de o hotărâre de guvern.

Instanța a apreciat

că este îndeplinită și condiția pagubei iminente întrucât reclamantul este

lipsit de drepturile salariale, situație de fapt agravată și de situația

economică traversată de întreaga societate.

în cauză.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs pârâta, criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

Recurenta a susținut,

în esență, că, în cauză nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de

art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind cazul bine justificat și

paguba iminentă.

Astfel, în mod eronat

s-a reținut, ca aspect de nelegalitate faptul că Ordinele nr. 2406/2011 și

2407/2011 emise de președintele ANAF nu au fost publicate în M. Of. și nu

puteau produce efecte juridice, întrucât aceste ordine sunt acte administrative

cu caracter individual iar nu acte administrative cu caracter normativ.

Un alt motiv de

nelegalitate invocat este și acela referitor la încălcarea prevederilor Legii

nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, cu modificările și

completările ulterioare și ale H.G. nr. 611/2008.

Recurenta a susținut

că, raportat la aceste prevederi legale organizarea examenului pentru situația

în care au existat mai multe opțiuni pentru aceeași funcție publică nu încalcă

prevederile legale mai sus invocate.

Întrucât în cazul

eliberării din funcția publică se stipulează expres organizarea unui examen de

testare profesională în ipoteza reorganizării, intimatul reclamant în mod

eronat face referire la aplicabilitatea art. 56 și art. 57 alin. (2) din Legea

nr. 188/1999.

În ceea ce privește

condiția existenței unor premize care să conducă la formarea convingerii

instanței cu privire la producerea unei pagube iminente, recurenta a susținut

că intimatul reclamant nu a făcut dovada producerii unui prejudiciu material

viitor și previzibil.

II. Considerentele

Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Înalta Curte,

analizând actele și lucrările dosarului în raport cu criticile formulate și

dispozițiile legale aplicabile, constată că recursul este fondat, pentru

considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Așa cum s-a arătat și

în expunerea rezumativă prezentată la pct. 1 al acestor considerente, actul

administrativ vizat de cererea de suspendare îl constituie Ordinul nr. 7156 din

02 august 2011 emis de vicepreședintele ANAF, prin care intimatul-reclamant a

fost eliberat din funcția publică de execuție ca urmare a reorganizării A.N.V.

și a structurilor teritoriale ale acesteia, potrivit art. 99 alin. (1) lit. b)

din Legea nr. 188/1999, republicată.

Din dispozițiile

generale ale Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările

și completările ulterioare, rezultă că actul administrativ se bucură de

prezumția de legalitate, adoptat pe baza și în limitele legii, fiind executoriu

din oficiu.

Pe de altă parte, din

dispozițiile art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004 rezultă că suspendarea

executării unui act administrativ este o măsură excepțională ce poate surveni

exclusiv când acest lucru este prevăzut expres în lege (suspendarea de drept -

ope legis) ori când sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de lege

(suspendarea la cererea persoanei vătămate prin actul administrativ).

Într-adevăr, potrivit

art. 15 alin. (1) coroborat cu art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în

cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, odată sau

după sesizarea instanței de contencios administrativ, persoana vătămată poate

să ceară suspendarea executării actului administrativ până la soluționarea

irevocabilă a cauzei.

Deci, cu alte

cuvinte, un act administrativ va putea fi suspendat din executarea sa numai în

situația în care instanța va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a

celor două condiții: existența unui caz bine justificat și necesitatea evitării

unei pagube iminente ireparabile sau dificil de reparat.

Noțiunea de caz bine

justificat a fost definită la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004

ca fiind acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de

natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului

administrativ.

Or, în cauză,

instanța de fond a reținut ca împrejurări de fapt și de drept care au fost de

natură să-i creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului

administrativ fiscal a cărui suspendare a dispus-o, tocmai criticile de

nelegalitate invocate de reclamant.

În jurisprudența sa

constantă, secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți a

reținut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună

suspendarea unui act administrativ, instanța nu trebuie să procedeze la

analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de

anulare a actului administrativ, ci trebuie să-și limiteze verificarea doar la

acele împrejurări vădite de fapt și/sau de drept care au capacitatea să producă

o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act

administrativ.

Astfel de împrejurări

vădite, de fapt sau/și de drept care sunt de natură să producă o îndoială

serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ (act

administrativ-fiscal) au fost reținute de Înalta Curte ca fiind: emiterea unui

act administrativ de către un organ necompetent sau cu depășirea competenței,

actul administrativ emis în temeiul unor dispoziții legale declarate

neconstituționale, nemotivarea actului administrativ, modificarea importantă a

actului administrativ în calea recursului administrativ (reducerea importantă a

cuantumului sumelor reținute ca obligații bugetare suplimentare), etc.

De asemenea, din

dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. ș) din lege rezultă că noțiunea de pagubă

iminentă are în vedere producerea unui prejudiciu.

În cauză, este

necontestat că prin eliberarea reclamantului din funcția publică, veniturile

acestuia au suferit o diminuare, dar atâta vreme cât acest lucru are la bază un

act administrativ care se bucură de prezumția de legalitate, diminuarea

respectivă are, la rândul său, caracter prezumat legal, care nu se circumscrie

cerințelor art. 2 alin. (1) lit. ș) din lege.

Astfel fiind, rezultă

că instanța de fond a dat o hotărâre netemeinică și nelegală, în condițiile

art. 304 pct. 9 C. proc. civ., ca urmare a interpretării eronate a prevederilor

art. 15 alin. (1), art. 14 alin. (1), art. 2 alin. (1) lit. t) și ș) din Legea

nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările

ulterioare, recursul fiind întemeiat, astfel soluția instanței de fond va fi

desființată, iar cererea de suspendare a Ordinului nr. 7156/2011 va fi respinsă

ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Admite recursul

declarat de Autoritatea Națională a Vămilor prin Direcția Regională pentru

Accize și Operațiuni Vamale Iași împotriva încheierii de ședință din data de 2

noiembrie 2011 a Curții de Apel Suceava, secția a II-a civilă de contencios

administrativ și fiscal, în dosarul nr. 936/39/2011.

Modifică încheierea

atacată în sensul că respinge cererea de suspendare a executării ordinului

emis, ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 9 februarie 2012.