ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 488/2013
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 488/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Instanța de fond Cererea de chemare în judecată Prin acțiunile înregistrate și conexate pe rolul Tribunalului Suceava, la data de 18 august 2011, reclamantul a solicitat, în contradictoriu cu Agenția Națională de Administrare Fiscală și Autoritatea Națională a Vămilor să se dispună: Cu referire la Direcția Regionala pentru Accize Vamale Iași și repunerea sa în funcția de inspector vamal grad profesional superior, gradația 5, clasa de salarizare 59, la Biroul Vamal Siret din cadrul Direcției Regionale pentru Accize și Operațiuni Vamale Iași, conform punctajului obținut. Prin cererea înregistrată pe rolul aceleiași instanțe la 30 august 2011 reclamantul P.D.O.
a solicitat, în contradictoriu cu aceleași pârâte, anularea Ordinului nr. 7160 din 02 august 2011 emis de Vicepreședintele A.N.A.F. București prin care s-a dispus, începând cu data de 08 august 2011, încetarea raportului de serviciu și eliberarea din funcția publică teritorială de execuție de inspector vamal grad profesional superior, gradația 5, clasa de salarizare 59, la Biroul Vamal Siret din cadrul Direcției Regionale pentru Accize și Operațiuni Vamale Iași.
- constatarea nulității examenului organizat în baza pct. 5 din Ordinul nr. 2407 din 4 iulie 2011 emis de Agenția Națională de Administrare Fiscală; - anularea Ordinului nr. 7146 din 2 august 2011 emis de Autoritatea națională a Vămilor și a operațiunilor administrative care au stat la baza emiterii acestuia; - repunerea în situația anterioară prin reintegrarea în funcția de inspector vamal grad profesional superior, gradația 5, clasa de salarizare 59, la Biroul Vamal Siret din cadrul Direcției Regionale pentru Accize și Operațiuni Vamale Iași. - obligarea pârâtei A.N.A.F. - A.N.V.
la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și recalculate de la emiterea ordinului nr. 7160 din 2 august 2011 până la soluționarea definitivă a cauzei, în conformitate cu prevederile art. 100 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 republicată; - suspendarea executării Ordinului Autorității Naționale a Vămilor nr. 7160 din 2 august 2011 până la soluționarea cauzei pe fond, în condițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004; - constatarea nulității concursului organizat în baza Ordinului nr. 2407 din 4 iulie 2011 prin încălcarea Ordinului nr. 2589 din 12 iulie 2011 și a Anexei la acest ordin - prin nerespectarea bibliografiei specifice pentru personalul cu atribuții financiar contabile, prin încălcarea principiului egalității de tratament și discriminare între candidații care au candidat, precum și prin nerespectarea statului de funcții Anexa 9 1 la Ordinul nr. 2407 din 4 iulie 2011, precum și Anexa 5 la Ordinul nr. 2406 din 4 iulie 2011. În motivarea acțiunii, reclamantul a susținut că eliberarea sa din funcție, în baza Ordinului nr. 7160 din 2 august 2011 a avut loc în conformitate cu disp.
art. 97 lit. c) și art. 99 alin. (1) lit. b), alin. (3) și alin. (5) din Legea nr. 188/1999, ca urmare a reorganizării activității, prin reducerea postului ocupat și nu pe baza rezultatelor examenului de testare profesională organizat în perioada 18-29 iulie 2011. Totodată, reclamantul a susținut că prin modalitatea de organizare și desfășurare a concursului din 12 iulie 2011 a fost încălcat Ordinului nr. 2589 din 12 iulie 2001 și Anexa 1 la acest ordin, prin nerespectarea bibliografiei specifice indicată pentru personalul cu atribuții financiar contabile, prin încălcarea principiului egalității de tratament între candidații, prin nerespectarea statului de funcții - Anexa 9 1 la Ordinul nr. 2407/2011 precum și Anexa 5 la Ordinul nr. 2406/2011, prin încălcarea Preavizului nr. 38174 din 5 iulie 2011 și a dispozițiilor Regulamentului de organizare - art. 2 alin. (4) și art. 33. Apărările pârâtei În întâmpinarea depusă la dosar, pârâta Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Iași, în numele și pentru Autoritatea Națională a Vămilor a arătat, în esență, că Ordinele Președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 2406 și 2407 ambele din 4 iulie 2011 nu sunt acte administrative cu caracter normativ, așa încât nu sunt supuse publicării lor în M. Of., astfel că, toate actele emise ulterior sunt valabile.
A susținut că nu sunt incidente dispozițiile H.G. nr. 611/2008 iar la emiterea actelor administrative contestate au fost respectate dispozițiile art. 99 alin. (5) și art. 100 alin. (1) și (3) din Legea nr. 188/1999. Pârâtele, pe cale de excepție, au invocat lipsa calității procesuale pasive, fiecare, în raport de actele administrative ce fac obiectul criticilor reclamantului și de capetele de cerere din acțiunea reclamantului. Hotărârile Tribunalului Suceava și a Curții de apel Tribunalul Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 6097 din 13 octombrie 2011, a admis excepția necompetenței materiale a acestei instanțe și, pe cale de consecință, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Suceava, reținând ca fiind aplicabile dispozițiile art. 10 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
În vestită cu soluționarea cauzei, prin sentința nr. 74 din 27 februarie 2011, Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția privind lipsa calității procesuale pasive invocată de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală București - cu privire la Ordinul nr. 7160 din 02 august 2011 emis de Autoritatea Națională a Vămilor - în cadrul acțiunii în contencios administrativ, având ca obiect „litigiu privind funcționarii publici (Legea nr. 188/1999)”, formulată de reclamantul P.D.O., în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală și Autoritatea Națională a Vămilor, cu sediul în București, a admis în parte cererea de anulare a examenului organizat de pârâta Autoritatea Națională a Vămilor în perioada 18 - 29 iulie 2011, în sensul că a anulat parțial acest examen, doar în ceea ce îl privește pe reclamantul P.O.D., a admis cererea de anulare a Ordinului nr. 7160 din 02 august 2011 emis de pârâta Autoritatea Națională a Vămilor, cerere formulată de reclamantul P.O.D.
în contradictoriu cu A.N.V., a anulat Ordinul nr. 7160 din 02 august 2011, emis de Autoritatea Națională a Vămilor și a dispus reîncadrarea reclamantului P.O.D. în funcția publică de inspector vamal, grad profesional superior, gradația 5, clasa de salarizare 59 la Biroul Vamal Siret în cadrul Direcției Județene pentru Accize și Operațiuni Vamale Iași. Totodată, a obligat pârâta Autoritatea Națională a Vămilor să plătească reclamantului P.O.D. o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate și recalculate de care ar fi beneficiat începând cu data de 08 august 2011 până la data reintegrării efective. Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut, în esență că Ordinele nr. 2406 și nr. 2407, nu sunt altceva decât o etapă intermediară a procesului juridic normativ.
Aceste două ordine nu privesc persoane determinate ci doar reglementează normativ, organizarea și statul de funcții, aceste funcții putând fi ocupate de persoane diferite pe parcursul existenței lor. Așadar este evident caracterul impersonal. Caracterul normativ rezultă cu pregnanță din cuprinsul anexei nr. 11 din Ordinul nr. 2407/2011 care reglementează regulamentul pentru organizarea și desfășurarea examenului. Este evident că un astfel de regulament este normativ nu individual întrucât „normează”, „reglementează” de o manieră generală și impersonală. Odată stabilit caracterul normativ al ordinelor nr. 2406/2011 și 2407/2011, instanța a apreciat că nepublicarea lor în M. Of. al României atrage sancțiunea inexistenței și pe cale de consecință a inopozabilității aplicându-se prin analogie dispozițiile art. 100 alin. (1) și art. 108 alin. (4) din Constituția României.
Mai susține instanța că împrumutând sintagmele jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului (cauza Petra împotriva României din 23 septembrie 1998), nepublicarea ordinelor în M. Of. nu corespunde exigenței de „accesibilitate”. De altfel, conform jurisprudenței constante a CEDO, noțiunea „prevăzut de lege” înseamnă nu doar o anume bază legală în dreptul intern dar și „calitatea legii” în cauză: astfel aceasta trebuie să fie accesibilă persoanei și previzibilă. De menționat că CEDO are în vedere legea în sens material (orice act normativ emis de autoritățile statului) nu în sens formal (act emis de Parlament). Ordinul atacat nr. 7160 din 02 august 2011 are ca temei ordinele nr. 2406 și 2407. Or, cum efectele acestora nu îi sunt opozabile reclamantului datorită sancțiunii inexistenței, ordinul atacat este lovit de sancțiunea nulității, fiind emis în baza unor acte normative afectate de vicii de legalitate capitale.
Principiul ierarhiei actelor juridice și principiul legalității au fost încălcate În ceea ce privește cererea de constatare a nulității de drept a concursului organizat de ANV, instanța a susținut că având în vedere considerentele anterior învederate relativ la inopozabilitatea Ordinelor nr. 2406, 2407, anexele la Ordinul nr. 2407/2011 reglementând procedura pentru organizarea și desfășurarea examenului, că examenul organizat de ANV este nul doar în ceea ce îl privește pe reclamant, efectele nulității neputându-se extinde asupra celorlalte persoane care au participat la concurs și nu sunt părți în acest dosar.
Concluzionează instanța că, în temeiul art. 106 alin. (1), (2) din Legea nr. 188/1999, va dispune reintegrarea reclamantului în funcția publică de inspector vamal grad profesional superior, gradația 5, clasa de salarizare 59 la Biroul Vamal Siret în cadrul Direcției Județene pentru Accize și Operațiuni Vamale Iași și, totodată, în temeiul aceleiași dispoziții legale va obliga pârâta A.N.V. să plătească reclamantului o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate și recalculate de care ar fi beneficiat începând cu data de 8 august 2011 până la data reintegrării efective.
Referitor la sentința nr. 188 din 28 mai 2012 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis cererea de completare a dispozitivului sentinței nr. 74 din 27 februarie 2012 a Curții de Apel Suceava, formulată de petentul P.D.O., în contradictoriu cu intimatele Agenția Națională de Administrare Fiscală și Autoritatea Națională a Vămilor și, în consecință, a completat sentința în sensul că a dispus suspendarea Ordinului nr. 7160 din 2 august 2011 emis de Autoritatea Națională a Vămilor. Argumentând soluția, curtea de apel a constat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, astfel că în temeiul art. 281 2 -281 3 C. proc.
civ.,a admis cererea de completare a dispozitivului sentinței în sensul celor arătate. Instanța de recurs Cererile de recurs Împotriva sentinței civile nr. 74 din 27 februarie 23012 a Curții de Apel Suceava, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs pârâtele Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Iași în numele și pentru Autoritatea Națională a Vămilor și Agenția Națională de Administrare Fiscală prin Președinte, care au invocat motivul de recurs prevăzut la art. 304 pct. 9, în condițiile art. 304 1 C. proc. civ., fiind susținute, în esență, următoarele critici: Printr-o primă critică formulată recurentele Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Iași și Autoritatea Națională a Vămilor au susținut că sentința civilă recurată este lipsită de temei legal,în parte, fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, deoarece Ordinele Președintelui A.N.A.F.
nr. 2406/2011, nr. 2407/2011 și 2619/2011 nu reprezintă acte cu caracter normativ, întrucât acestea nu au o aplicabilitate generală și nu se adresează erga omnes, ci se adresează unui număr restrâns și bine definit de subiecți, care au luat la cunoștință de dispozițiile acestora, dată fiind afișarea acestora atât pe site-ul A.N.A.F. cât și pe site-ul A.N.V. dar și la sediul A.N.V. De asemenea, s-a susținut că: Ordinele nr. 2406, nr. 2407/2011 și 2619/2011 emise de președintele A.N.A.F. nu sunt supuse regimului de publicare în M. Of. al României, conform art. 11 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 24/2000, privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată; a existat un proces de reorganizare al autorității publice pârâte, fiind redus numărul de posturi de la 4586 la maxim 3159, conform art. 7 alin. (5) din H.G.
nr. 110/2009 privind organizarea și funcționarea A.N.V., modificată și completată prin H.G. nr. 565/2011, nefiind vorba de ocuparea unei funcții publice prin una din modalitățile prevăzute de Legea nr. 188/1999, republicată, cu modificările și completările ulterioare. S-a mai arătat că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 56 și 57 alin. (2) din legea menționată și nici cele ale H.G. nr. 611/2008; procesul de reorganizare a A.N.V. s-a desfășurat cu avizul A.N.F.P., așa cum rezultă din adresele nr. 895341 din 29 iunie 2011 și nr. 896404 din 04 iulie 2011, adrese care, de altfel, au fost invocate în preambulul Ordinelor contestate și că nu-i incumba obligația de a publica anunțul privind examenul de testare profesională în M. Of.
al României cu 30 de zile înainte de data susținerii acestuia și nici de a respecta dispozițiile H.G. nr. 611/2008, în ceea ce privește stabilirea bibliografiei, constituirea comisiilor de examen, desfășurarea probelor. S-a învederat că prin adresa nr. 904605 din 12 septembrie 2011 emisă de A.N.F.P. se arată că modalitatea de organizare și desfășurare a examenului organizat în cazul reorganizării instituției publice în temeiul art. 100 alin. (3) din Legea nr. 188/1999 se stabilește de către fiecare autoritate sau instituție publică în parte, aceasta nefiind reglementată prin prevederile H.G. nr. 611/2008. Drept urmare, prin Ordinul Președintelui A.N.A.F. nr. 2589/2011 s-a aprobat bibliografia pentru examenul de testare profesională din perioada 18-29 iulie 2011, pentru funcționarii publici și personalul contractual din structura A.N.V.
ale căror funcții au fost supuse reorganizării,cărora li s-a oferit posibilitatea de a opta în scris pentru funcții publice vacante, de conducere sau execuție corespunzătoare,în termenul comunicat în preaviz. Recurenta a arătat că în ceea ce privește capătul de cerere prin care s-a solicitat constatarea nulității examenului organizat în baza Ordinului nr. 2407 din 4 iulie 2011, instanța ar fi trebuit să se pronunțe mai întâi asupra excepției inadmisibilității acestui capăt de cerere. Prin recursul formulat recurenta Agenția Națională de Administrare Fiscală a solicitat modificarea în parte a hotărârii recurate în sensul admiterii excepției inadmisibilității capătului de cerere prin care s-a solicitat constatarea nulității examenului organizat în baza Ordinului nr. 2407 din 4 iulie 2011. Referitor la celelalte motive de nelegalitate s-au reiterat sintetic celelalte critici ale recurentelor pârâte, prezentate anterior.
Recursul formulat de pârâta Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Iași, în numele și pentru Autoritatea Națională a Vămilor împotriva sentinței nr. 188 din 28 mai 2012 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin care s-a admis cererea de completare a dispozitivului sentinței nr. 74 din 27 februarie 2012 a Curții de Apel Suceava, formulată de petentul P.D.O., vizează critici care au încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Reiterând apărările de la fond a susținut, pe cale de excepție, existența autorității de lucru judecat în ceea ce privește cererea de suspendare a executării Ordinului Autorității Naționale a Vămilor nr. 7160 din 2 august 2011 până la soluționarea cauzei pe fond, în condițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, având în vedere că sentința nr. 357 din 7 noiembrie 2011 pronunțată în Dosarul nr. 993/39/2011 al Curții de apel Suceava soluționată irevocabil prin respingerea cererii de suspendare a aceluiași ordin. Pe fondul cererii de suspendare recurenta a susținut că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea, astfel că instanța de fond a pronunțat o sentință nelegală și netemeinică.
Apărările intimatului Intimatul, prin întâmpinarea depusă la dosar în temeiul art. 308 alin. (2) C. proc. civ. și prin apărătorul său în instanță a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate. Considerentele instanței de recurs Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurente, a apărărilor cuprinse în întâmpinare, cât și sub toate aspectele, în temeiul art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursurile declarate în cauzele conexe sunt fondate, pentru argumentele expuse în continuare. În primul rând, Înalta Curte constată că raționamentul judecătorului fondului s-a bazat exclusiv pe ideea că Ordinele Președintelui A.N.A.F. nr. 2406/2011 și nr. 2407/2011 nu au fost publicate în M. Of.
al României deși, fiind acte administrative cu caracter normativ, exista această obligație potrivit dispozițiilor art. 11 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 și art. 5 alin. (4) din H.G. nr. 110/2009, aspect de natură a atrage sancțiunea inexistenței respectivelor acte administrative și implicit nulitatea actelor administrative emise în baza acestora, așa încât va analiza doar criticile formulate pe acest aspect. În acest context, Înalta Curte constată că esențială pentru soluționarea prezentei cauze este calificarea Ordinelor Președintelui A.N.A.F. nr. 2406/2011 și nr. 2407/2011 ca fiind acte administrative normative sau acte administrative individuale, în raport de conținutul acestora și efectele produse în ordinea juridică.
Actul administrativ normativ este acel act administrativ prin care se formulează reguli de drept generale și impersonale, se stabilesc situații juridice cu același caracter, aplicabile unui număr nedeterminat de subiecte de drept. Actul administrativ normativ, din punct de vedere material, al cuprinsului său, organizează aplicarea legilor și se aseamănă cu acestea, pentru că edictează reguli, norme, dispoziții generale și obligatorii pentru un număr nelimitat de subiecte. Actul administrativ individual este un act administrativ concret care privește aplicarea în concret a legilor și se adresează unui subiect de drept determinat s-au unei categorii anume a subiectelor de drept. Astfel, în mod greșit prima instanța a reținut că Ordinele Președintelui A.N.A.F.
nr. 2406/2011 și respectiv nr. 2407/2011, ce au stat la baza Ordinului nr. 7146/2011, sunt acte administrative cu caracter normativ, fără a observa că acestea produc efecte numai în raport cu persoanele care au făcut parte din cadrul structurii A.N.V., respectiv ale căror funcții au fost supuse reorganizării prin reducerea numărului de posturi, ca atare ele se adresează unui număr determinat de subiecte de drept, neputându-se reține aplicabilitatea erga omnes a acestora, rolul lor fiind acela de a aplica H.G. nr. 110/2009, privind organizarea și funcționarea Autorității Naționale a Vămilor, stabilind structura concretă și statul de funcții al acestei autorități, inclusiv pentru Direcțiile corespunzătoare din teritoriu.
Odată stabilit faptul că cele două ordine mai sus indicate sunt acte individuale, devin aplicabile, în cauză, dispozițiile art. 11 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 24/2004 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, potrivit cărora: „(2) Nu sunt supuse regimului de publicare în M. Of. al României: b) actele normative clasificate, potrivit legii, precum și cele cu caracter individual, emise de autoritățile administrative autonome și de organele administrației publice centrale de specialitate ” , precum și dispozițiile art. 55 alin. (3) din Anexa 1 la H.G. nr. 561/2009 pentru aprobarea Regulamentului privind procedurile, la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea și prezentarea proiectelor de documente de politici publice, a proiectelor de acte normative, precum și a altor documente, în vederea adoptării/ aprobării, potrivit cărora: „Nu sunt supuse regimului de publicare în M. Of.
al României, Partea I, ordinele, instrucțiunile și alte acte cu caracter normativ clasificate potrivit legii, precum și cele cu caracter individual”. Prin urmare, în mod greșit a reținut instanța de fond că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 și art. 5 alin. (4) din H.G. nr. 110/2009 privind organizarea și funcționarea A.N.V., cerința publicării fiind prevăzută de lege în raport de un act administrativ cu caracter normativ, iar nu individual, cum este cazul ordinelor invocate în speță, emise în condițiile art. 5 alin. (3) și art. 7, art. 8 și art. 9 din H.G. nr. 110/2009 privind organizarea și funcționarea Autorității Naționale a Vămilor,modificată și completată prin H.G.
nr. 565/2011. În aceste condiții, în mod neîntemeiat a apreciat instanța de fond că cele două ordine, prin nepublicarea în M. Of. al României, nu pot produce efecte juridice, de unde a reținut, în mod greșit, caracterul nelegal al întregii proceduri de eliberare din funcție a reclamantului, respectiv caracterul nelegal al tuturor actelor emise în această procedură inclusiv a Ordinului nr. 7146 din 2 august 2011 prin care intimatul-reclamant a fost eliberat din funcția publică de inspector vamal. Actele administrative sus menționate - Ordinele nr. 2406, nr. 2407/ 2011, precum și Ordinul nr. 2589/2011, prin care a fost aprobată bibliografia pentru examen, se încadrează în categoria actelor administrative individuale (interne - conform doctrinei mai vechi) și nu se publică în M. Of.
al României. Consecința calificării juridice a actelor în discuție nu antrenează inexistența - nulitatea - inoperabilitatea acestora și nu conduce la nulitatea actelor administrative emise în temeiul lor, cum în mod greșit a apreciat judecătorul fondului. De asemenea, se remarcă faptul că reclamantul a fost în mod nelegal reîncadrat în funcția publică ocupată anterior emiterii ordinelor a căror anulare s-a cerut și i s-au acordat greșit drepturile salariale de care a fost lipsit pe toată această perioadă, până la data reintegrării, numai ca o consecință a aprecierii greșite asupra caracterului normativ al actelor administrative atacate. Referitor la critica privind nepronunțarea instanței asupra excepției inadmisibilității capătului de cerere privind constatarea nulității examenului organizat în baza Ordinului nr. 2407 din 4 iulie 2011 este întemeiată, dar devenită irelevantă în raport de soluția ce se va pronunța de Înalta Curte asupra recursurilor formulate.
De altfel, și criticile care privesc sentința nr. 188 din 28 mai 2012 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin care s-a admis cererea de completare a dispozitivului sentinței nr. 74 din 27 februarie 2012 a Curții de Apel Suceava, formulată de petentul P.D.O., în sensul că a completat sentința și a dispus suspendarea Ordinului nr. 7160 din 2 august 2011 emis de Autoritatea Națională a Vămilor sunt întemeiate, dar așa cum am arătat anterior devin irelevante în raport cu soluția ce se va pronunța. Așadar, instanța de fond pronunțându-se numai asupra naturii juridice a Ordinelor nr. 2406, nr. 2407/2011, se constată că aceasta nu a analizat toate motivele de fapt și de drept ale acțiunii și nu a cercetat fondul pricinii.
Nu au fost analizate susținerile reclamantului relative la încălcarea dispozițiilor art. 100 alin. (1) din Legea nr. 138/1999, art. 99 alin. (3) din Legea nr. 188/1999, H.G. nr. 611/2008, consecința fiind aceea a admiterii recursului în temeiul art. 312 alin. (1) teza I și alin. (3) C. proc. civ. coroborate cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, casării sentinței recurate și trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, pentru pronunțarea asupra celorlalte temeiuri de fapt și de drept ale acțiunii reclamantului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Admite recursurile declarate de pârâtele Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Iași, în numele și pentru Autoritatea Națională a Vămilor și Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva Sentinței nr. 74 din 27 februarie 2012 a Curții de Apel Suceava, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Admite recursul declarat de pârâta Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Iași, în numele și pentru Autoritatea Națională a Vămilor împotriva sentinței nr. 188 din 28 mai 2012 pronunțată de aceeași instanță. Casează sentințele atacate și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 31 ianuarie 2013.
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.