ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 346/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată dedusă judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul I.J. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F., suspendarea Ordinului Președintelui A.N.A.F. nr. 210 din 24 februarie 2012 prin care s-a dispus retrogradarea sa din funcția publică de conducere de șef al A.F.P. a Municipiului Giurgiu în funcția publică de conducere de șef serviciu, S.C.E.S. persoane juridice din cadrul A.F.P. a Municipiului Giurgiu, pe o perioadă de un an.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că prin ordinal atacat s-a dispus retrogradarea sa, potrivit dispozițiilor art. 75, 77 alin. (1), alin. (2) lit. j), alin. (3) lit. d), alin. (4), alin. (5), art. 78 alin. (3) și art. 79 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 coroborate cu art. 50 alin. (1), alin. (3) și alin. (4) din H.G. nr. 1344/2007, precizând că a îndeplinit procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din legea nr. 554/2004 Reclamantul a solicitat suspendarea executării ordinului contestat, apreciind că sunt îndeplinite cele două condiții prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

În privința existenței cazului bine justificat, reclamantul a arătat, în esență, că ordinul atacat este lovit de nulitate absolută, întrucât nu respectă condițiile expres prevăzute de lege, sancționarea sa disciplinară pentru pretinsele fapte fiind făcută fără a se identifica fapta și vinovăția, încălcându-se astfel prevederile art. 75 din Legea nr. 188/1999 și art. 263 alin. (2) C. muncii, precizând și faptul că Ordinul nr. 112 din 2 februarie 2012 nu poate să constituie antecedent disciplinar neradiat pentru aplicarea sancțiunii stabilite prin Ordinul nr. 210 din 24 februarie 2012, procedându-se astfel, s-a individualizat greșit sancțiunea dispusă prin ordinul a cărui suspendare o solicită.

Referitor la paguba iminentă, reclamantul a arătat că punerea în executare a celor două ordine în litigiu îi încalcă dreptul de acces la instanță, dreptul la un proces echitabil și nu mai puțin, dreptul de proprietate, concretizat în speranța legitimă că urmare a muncii desfășurate în mod corect și legal, va realiza veniturile din care să-și întrețină familia. Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea cererii de suspendare a executării ordinului ca neîntemeiată. 2. Hotărârea primei instanțe Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 2199 din 27 martie 2012, a respins acțiunea formulată de reclamant, ca neîntemeiată.

În considerentele hotărârii, prima instanță a reținut, în esență, că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile art. 14 din Legea nr. 554/ 2004. În privința existenței unui caz bine justificat, a apreciat că argumentele invocate nu sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, în sensul art. 2 lit. t) din același act normativ, pentru lipsa unor mențiuni în cuprinsul actului, iar cât privește neidentificarea faptei și a vinovăției, în actul atacat există suficiente elemente pentru a se putea concluziona că, la nivel de aparență, actul întrunește condițiile de formă și conținut necesare pentru legala sa emitere. În fine, motivele de fond invocate de reclamant nu sunt motive care să poată fi analizate în cadrul restrâns al unei cereri de suspendare, analiza aspectelor complexe invocate se poate face doar cu ocazia judecății fondului litigiului.

Referitor la paguba iminentă, prima instanță a reținut că prin executarea actului administrative atacat, reclamantul riscă să sufere un prejudiciu material iminent însă acesta nu este suficient de grav pentru a determina suspendarea actului. Reclamantul nu riscă să piardă, pe o perioadă de un an, întreaga indemnizație, ci riscă să suporte doar o diminuare a acesteia, iar un astfel de prejudiciu este pe deplin reparabil la momentul soluționării fondului litigiului, nefiind de natură să producă efecte ireversibile. Cât privește prestigiul, demnitatea și imaginea publică, acestea sunt valori morale, nu valori materiale, art. 14 din Legea nr. 554/ 2004 referindu-se la pagubă, în sensul de prejudiciu material.

3. Recursul formulat de reclamantul I.J. împotriva Sentinței nr. 2199 din 27 martie 2012 a Curții de Apel București Motivele de recurs sunt întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 Cod procedura civilă. Se arată că sentința primei instanțe a constatat în mod greșit, cu încălcarea dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004 modificată și completată, că nu sunt îndeplinite condițiile cazului bine justificat și prevenirii pagubei iminente. Astfel, în cuprinsul ordinului atacat nu s-a identificat fapta și vinovăția, recurentul a fost sancționat pentru faptele imputate unui alt funcționar public. Faptele ce i-au imputat nu constituie atribuțiile postului ocupat, au fost încălcate dispozițiile art. 47 alin. (3) din H.G.

nr. 1344/2007 și s-a individualizat greșit sancțiunea. Paguba iminentă este reprezentată de reducerea salariului, ceea ce conduce la imposibilitatea susținerii nevoilor familiei. 4. Apărările formulate de intimata-pârâtă A.N.A.F. Prin întâmpinare, intimata solicită respingerea recursului ca nefondat, nefiind întrunite prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004 modificată și completată. Recurentul-reclamant tinde la analizarea legalității actului și la prejudecarea fondului. Cea de-a doua condiție, cea a prevenirii unei pagube iminente, nu este întrunită, eventualul prejudiciu poate fi reparat ulterior, prin eventuala anulare a actului administrativ atacat. II. Considerentele Înaltei Curți - instanța competentă să soluționeze calea de atac extraordinară exercitată 1. Recursul este fondat pentru motivele ce se vor arăta în continuare.

Analizându-se înscrisurile depuse în calea de atac a recursului, se constată că prin Încheierea din 22 iunie 2012 pronunțată în Dosarul nr. 2444/2/2012, Curtea de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal a dispus suspendarea Ordinului nr. 210/2012 până la soluționarea irevocabilă a cauzei, iar prin Sentința civilă nr. 6797 din 28 noiembrie 2012, Curtea de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal a dispus anularea aceluiași ordin. În prezenta cauză, s-a solicitat suspendarea executării Ordinului nr. 210/2012 până la pronunțarea instanței de fond, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004 modificată și completată. Avându-se în vedere că Ordinul nr. 210/2012 a fost suspendat până la soluționarea irevocabilă a cauzei, iar instanța de fond s-a pronunțat în sensul anulării actului, se va reține că cererea de suspendare întemeiată pe dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 modificată și completată, a rămas fără obiect.

2. În concluzie, în temeiul art. 312 alin. (1) teza I Cod procedura civilă coroborate cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 modificată și completată, recursul urmează să fie admis, dispunându-se casarea sentinței atacate și respingerea ca rămasă fără obiect a acțiunii. Văzând și dispozițiile art. 274 Cod procedura civilă,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Admite recursul declarat de I.J. împotriva Sentinței nr. 2199 din 27 martie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și respinge cererea ca rămasă fără obiect. Obligă intimata-pârâtă A.N.A.F. la plata sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată către recurentul-reclamant I.J.. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 ianuarie 2013.