ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 346/2013

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei

de chemare în judecată dedusă judecății

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul

I.J. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F., suspendarea Ordinului

Președintelui A.N.A.F. nr. 210 din 24 februarie 2012 prin care s-a dispus

retrogradarea sa din funcția publică de conducere de șef al A.F.P. a

Municipiului Giurgiu în funcția publică de conducere de șef serviciu, S.C.E.S.

persoane juridice din cadrul A.F.P. a Municipiului Giurgiu, pe o perioadă de un

an.

În motivarea cererii,

reclamantul a arătat că prin ordinal atacat s-a dispus retrogradarea sa,

potrivit dispozițiilor art. 75, 77 alin. (1), alin. (2) lit. j), alin. (3) lit.

d), alin. (4), alin. (5), art. 78 alin. (3) și art. 79 alin. (1) din Legea nr. 188/1999

coroborate cu art. 50 alin. (1), alin. (3) și alin. (4) din H.G. nr. 1344/2007,

precizând că a îndeplinit procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din legea nr.

554/2004

Reclamantul a

solicitat suspendarea executării ordinului contestat, apreciind că sunt

îndeplinite cele două condiții prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

În privința existenței

cazului bine justificat, reclamantul a arătat, în esență, că ordinul atacat

este lovit de nulitate absolută, întrucât nu respectă condițiile expres

prevăzute de lege, sancționarea sa disciplinară pentru pretinsele fapte fiind

făcută fără a se identifica fapta și vinovăția, încălcându-se astfel prevederile

art. 75 din Legea nr. 188/1999 și art. 263 alin. (2) C. muncii, precizând și

faptul că Ordinul nr. 112 din 2 februarie 2012 nu poate să constituie

antecedent disciplinar neradiat pentru aplicarea sancțiunii stabilite prin

Ordinul nr. 210 din 24 februarie 2012, procedându-se astfel, s-a individualizat

greșit sancțiunea dispusă prin ordinul a cărui suspendare o solicită.

Referitor la paguba

iminentă, reclamantul a arătat că punerea în executare a celor două ordine în

litigiu îi încalcă dreptul de acces la instanță, dreptul la un proces echitabil

și nu mai puțin, dreptul de proprietate, concretizat în speranța legitimă că

urmare a muncii desfășurate în mod corect și legal, va realiza veniturile din

care să-și întrețină familia.

Prin întâmpinare,

pârâta a solicitat respingerea cererii de suspendare a executării ordinului ca

neîntemeiată.

instanțe

Curtea de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr.

2199 din 27 martie 2012, a respins acțiunea formulată de reclamant, ca

neîntemeiată.

În considerentele

hotărârii, prima instanță a reținut, în esență, că în cauză nu sunt îndeplinite

condițiile art. 14 din Legea nr. 554/ 2004.

În privința

existenței unui caz bine justificat, a apreciat că argumentele invocate nu sunt

de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului

administrativ, în sensul art. 2 lit. t) din același act normativ, pentru lipsa

unor mențiuni în cuprinsul actului, iar cât privește neidentificarea faptei și

a vinovăției, în actul atacat există suficiente elemente pentru a se putea

concluziona că, la nivel de aparență, actul întrunește condițiile de formă și

conținut necesare pentru legala sa emitere.

În fine, motivele de

fond invocate de reclamant nu sunt motive care să poată fi analizate în cadrul

restrâns al unei cereri de suspendare, analiza aspectelor complexe invocate se

poate face doar cu ocazia judecății fondului litigiului.

Referitor la paguba

iminentă, prima instanță a reținut că prin executarea actului administrative

atacat, reclamantul riscă să sufere un prejudiciu material iminent însă acesta

nu este suficient de grav pentru a determina suspendarea actului. Reclamantul

nu riscă să piardă, pe o perioadă de un an, întreaga indemnizație, ci riscă să

suporte doar o diminuare a acesteia, iar un astfel de prejudiciu este pe deplin

reparabil la momentul soluționării fondului litigiului, nefiind de natură să

producă efecte ireversibile.

Cât privește

prestigiul, demnitatea și imaginea publică, acestea sunt valori morale, nu

valori materiale, art. 14 din Legea nr. 554/ 2004 referindu-se la pagubă, în

sensul de prejudiciu material.

de reclamantul I.J. împotriva Sentinței nr. 2199 din 27 martie 2012 a Curții de Apel București

Motivele de recurs

sunt întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304

1

Cod

procedura civilă.

Se arată că sentința

primei instanțe a constatat în mod greșit, cu încălcarea dispozițiilor art. 14

din Legea nr. 554/2004 modificată și completată, că nu sunt îndeplinite condițiile

cazului bine justificat și prevenirii pagubei iminente.

Astfel, în cuprinsul

ordinului atacat nu s-a identificat fapta și vinovăția, recurentul a fost

sancționat pentru faptele imputate unui alt funcționar public.

Faptele ce i-au

imputat nu constituie atribuțiile postului ocupat, au fost încălcate

dispozițiile art. 47 alin. (3) din H.G. nr. 1344/2007 și s-a individualizat

greșit sancțiunea.

Paguba iminentă este

reprezentată de reducerea salariului, ceea ce conduce la imposibilitatea

susținerii nevoilor familiei.

formulate de intimata-pârâtă A.N.A.F.

Prin întâmpinare,

intimata solicită respingerea recursului ca nefondat, nefiind întrunite

prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004 modificată și completată.

Recurentul-reclamant

tinde la analizarea legalității actului și la prejudecarea fondului.

Cea de-a doua

condiție, cea a prevenirii unei pagube iminente, nu este întrunită, eventualul

prejudiciu poate fi reparat ulterior, prin eventuala anulare a actului

administrativ atacat.

II. Considerentele

Înaltei Curți - instanța competentă să soluționeze calea de atac extraordinară

exercitată

fondat pentru motivele ce se vor arăta în continuare.

Analizându-se

înscrisurile depuse în calea de atac a recursului, se constată că prin

Încheierea din 22 iunie 2012 pronunțată în Dosarul nr. 2444/2/2012, Curtea de

Apel București, secția contencios administrativ și fiscal a dispus suspendarea

Ordinului nr. 210/2012 până la soluționarea irevocabilă a cauzei, iar prin

Sentința civilă nr. 6797 din 28 noiembrie 2012, Curtea de Apel București, secția

contencios administrativ și fiscal a dispus anularea aceluiași ordin.

În prezenta cauză,

s-a solicitat suspendarea executării Ordinului nr. 210/2012 până la pronunțarea

instanței de fond, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004 modificată și

completată.

Avându-se în vedere

că Ordinul nr. 210/2012 a fost suspendat până la soluționarea irevocabilă a

cauzei, iar instanța de fond s-a pronunțat în sensul anulării actului, se va

reține că cererea de suspendare întemeiată pe dispozițiile art. 14 din Legea nr.

554/2004 modificată și completată, a rămas fără obiect.

temeiul art. 312 alin. (1) teza I Cod procedura civilă coroborate cu art. 20 alin.

(3) din Legea nr. 554/2004 modificată și completată, recursul urmează să fie

admis, dispunându-se casarea sentinței atacate și respingerea ca rămasă fără

obiect a acțiunii.

Văzând și

dispozițiile art. 274 Cod procedura civilă,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Admite recursul

declarat de I.J. împotriva Sentinței nr. 2199 din 27 martie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința

atacată și respinge cererea ca rămasă fără obiect.

Obligă

intimata-pârâtă A.N.A.F. la plata sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli de

judecată către recurentul-reclamant I.J..

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 24 ianuarie 2013.