ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 768/2013

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, sub nr. 987/54/2012, la data de 27 aprilie 2012, reclamantul G.C.M. a solicitat, în contradictoriu cu A.N.P.C. și B.R., comisar șef al C.J.P.C. Gorj, suspendarea Ordinului președintelui A.N.P.C. nr. 50 din 23 martie 2012, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cererii privind anularea ordinului, ce formează obiectul Dosarului nr. 822/54/2012, aflat pe rolul Curții de Apel Craiova. În motivarea cererii, reclamantul a arătat că prin ordinul ale cărui efecte solicită a fi suspendate, s-a dispus destituirea sa din funcția publică de conducere de comisar șef al C.J.P.C.

Gorj, invocându-se dispozițiile art. 77 alin. (3) lit. e), art. 78 alin. (2), art. 97 lit. d) coroborat cu art. 101 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, respectiv pentru “săvârșirea repetată a unor abateri disciplinare sau a unei abateri disciplinare care a avut consecințe grave”, aspect reținut prin Raportul Comisiei de disciplină nr. 58 din 14 martie 2012, arătând, în esență, că în cauză sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate ale unui asemenea demers, prin raportare la cerințele legale, respectiv existența unui caz bine justificat și necesitatea prevenirii unei pagube iminente. Reclamantul a susținut că prin hotărârea pronunțată în data de 09 aprilie 2012, în Dosarul nr. 822/54/2012, instanța a respins cererea de suspendare a ordinului în condițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.

apreciind că în procedura contenciosului administrativ nu există reglementată imposibilitatea formulării ulterioare a unei cereri de suspendare pe art. 15 alin. (1) din Legea 554/2004, în condițiile formulării anterioare și respingerii unei suspendări a efectelor actului administrativ în considerarea art. 14 din aceeași lege. Prin întâmpinare, pârâta B.R. a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală, în raport cu obiectul cererii. Pârâta A.N.P.C., prin întâmpinare, a solicitat, în principal, respingerea cererii ca inadmisibilă dată fiind incidența autorității de lucru judecat față de obiectul cauzei, iar în subsidiar respingerea cererii ca netemeinică și nelegală.

Prin Sentința nr. 741 din 4 iulie 2012, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive și, în consecință a respins cererea formulată de reclamat în contradictoriu cu pârâta B.R., ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitatea procesuală pasivă. Prin aceeași sentință a respins cererea formulată de reclamant privind suspendarea executării Ordinului nr. 50 din 23 martie 2012. Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, următoarele: Cu privire la excepțiile invocate: Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta B.R., prima instanță a reținut că este întemeiată având în vedere că actul administrativ a cărui suspendare a executării se solicită, Ordinul nr. 50 din 23 martie 2012, este emis de președintele A.N.P.C.

Cu privire la excepția inadmisibilității cererii de suspendare invocată de pârâta A.N.P.C., a observat că argumentele ce susțin această excepție se referă la autoritatea de lucru judecat și la formularea unei noi cereri de suspendare pe parcursul procesului.

Astfel, deși reclamantul a susținut că cererea de suspendare, formulată odată cu acțiunea în anulare în cadrul Dosarului cu nr. 822/54/2012 a fost întemeiată pe dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, este evident că, fiind formulată odată cu acțiunea în anulare, temeiul juridic este cel prevăzut de art. 15 prin raportare la art. 14 din Legea nr. 554/2004, iar autoritatea de lucru judecat, așa cum este reglementată prin dispozițiile art. 1201 C. civ., se referă cu precădere la soluțiile pronunțate asupra fondului litigiului, iar nu la cele care privesc măsuri provizorii pe care instanța le poate dispune în procedura prealabilă sau pe parcursul procesului, cum este și suspendarea executării unui act administrativ, iar ipoteza prevăzută de art. 14 alin. (6) din Legea 554/2004 nu se regăsește în cauză.

Pe fondul cauzei, prima instanță a reținut că, în speță, nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru suspendarea executării actului administrativ atacat. Cu privire la existența cazului bine justificat, prima instanță a reținut, din analiza a ordinului contestat, că sunt menționate actele care au stat la baza emiterii ordinului, dispozițiile legale și motivele pentru care respectivele acte au aplicabilitate, astfel că, cel puțin în aparență, în drept și în fapt, nu există o îndoială puternică asupra prezumției de legalitate de care se bucură actul, în cea ce privește susținerea reclamantului referitoare la nemotivarea actului, argumentele invocate de reclamant sunt chestiuni de fond, care exced cadrului sumar al procedurii suspendării executării actului.

Însă, a reținut că, în speță, existența cazului bine justificat, poate fi reținută prin faptul că prin Sentința nr. 583 din 23 mai 2012 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, în Dosarul nr. 822/54/2012, s-a admis acțiunea formulată de reclamant și s-a anulat Ordinul nr. 50 din 23 martie 2012 emis de A.N.P.C. Cu privire la paguba iminentă, prima instanță a reținut că reclamantul nu a adus argumente în privința eventualei iminențe a producerii unei pagube pe care i-ar putea-o produce actul administrativ și care se impune a fi prevenită. Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul G.C.M., susținând că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică, instanța apreciind în mod greșit că în cauză nu sunt întrunite condițiile cazului bine justificat și pagubei iminente prevăzute de art. 14 alin. (1), pentru suspendarea executării actului administrativ.

În susținerea motivelor de recurs recurentul arată că un argument în plus privind existența cazului bine justificat îl constituie faptul că prin Sentința nr. 583 din 23 mai 2012 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, i-a fost admisă acțiunea în anulare împotriva Ordinului nr. 50 din 23 martie 2012 emis de A.N.P.C., a fost anulat acest ordin și s-a dispus reintegrarea în funcția deținută anterior, cu plata drepturilor salariale cuvenite, reactualizate, de la data eliberării din funcție și până la reintegrarea efectivă. Totodată, susține recurentul, condiția pagubei iminente a fost probată cu acte concludente privind situația financiară dificilă a sa și a familiei.

Recurentul nu a indicat încadrarea în drept, din punct de vedere procedural, a motivelor sale de recurs. Analizând actele și lucrările dosarului de fond, precum și motivele de recurs invocate, ce se încadrează în prevederile art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente: Este necontestat în cauză că, anterior prezentei acțiuni, reclamantul a formulat acțiunea ce formează obiectul Dosarului nr. 882/54/2012, având ca obiect următoarele solicitări: "1). anularea în totalitate ca netemeinică și nelegală a Ordinului nr. 50 din 23 martie 2012 emis de A.N.P.C. comunicat la data de 26 martie 2012; 2). obligarea pârâtei A.N.P.C.

la plata salariului și a celorlalte drepturi cuvenite actualizate la data plății efective pentru perioada cuprinsă între data încetării raportului de serviciu în baza ordinului sus menționat și data reintegrării în funcție; 3). suspendarea executării Ordinului Președintelui A.N.P.C. nr. 50 din 23 martie 2012 în temeiul art. 14 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare; 4). obligarea pârâtei A.N.P.C. la plata cheltuielilor de judecată, conform prevederilor art. 274 C. proc. civ." La termenul procesual din data de 9 aprilie 2012, în cadrul acelui dosar, instanța de fond s-a pronunțat asupra capătului de cerere privind suspendarea executării actului administrativ, dispunând respingerea cererii ca neîntemeiată.

Astfel cum în mod corect a apreciat și prima instanță, în prezentul dosar, chiar dacă reclamantul a indicat în cererea anterioară doar temeiul de drept constând în art. 14 din Legea nr. 554/2004, este evident că, fiind formulată odată cu acțiunea principală, respectiva cerere s-a întemeiat exclusiv pe dispozițiile art. 15 din Legea nr. 554/2004, vizând suspendarea executării actului administrativ până la soluționarea irevocabilă a acțiunii în anulare. Față de această împrejurare, instanța de control judiciar reține că în cauză devin incidente prevederile art. 14 alin. (6) din Legea nr. 554/2004 respectiv:”Nu pot fi formulate mai multe cereri de suspendare succesive pentru aceleași motive”. Pentru considerentele menționate, Înalta Curte apreciază că soluția instanței de fond, de respingere a cererii de suspendare este legală și temeinică, iar în baza art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de G.C.M. împotriva Sentinței nr. 741 din 4 iulie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 februarie 2013.