ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 768/2013

Asupra recursurilor

de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, sub nr. 987/54/2012,

la data de 27 aprilie 2012, reclamantul G.C.M. a solicitat, în contradictoriu

cu A.N.P.C. și B.R., comisar șef al C.J.P.C. Gorj, suspendarea Ordinului

președintelui A.N.P.C. nr. 50 din 23 martie 2012, până la soluționarea

definitivă și irevocabilă a cererii privind anularea ordinului, ce formează

obiectul Dosarului nr. 822/54/2012, aflat pe rolul Curții de Apel Craiova.

În motivarea cererii,

reclamantul a arătat că prin ordinul ale cărui efecte solicită a fi suspendate,

s-a dispus destituirea sa din funcția publică de conducere de comisar șef al

C.J.P.C. Gorj, invocându-se dispozițiile art. 77 alin. (3) lit. e), art. 78 alin.

(2), art. 97 lit. d) coroborat cu art. 101 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 188/1999

privind statutul funcționarilor publici, respectiv pentru “săvârșirea repetată

a unor abateri disciplinare sau a unei abateri disciplinare care a avut

consecințe grave”, aspect reținut prin Raportul Comisiei de disciplină nr. 58

din 14 martie 2012, arătând, în esență, că în cauză sunt îndeplinite condițiile

de admisibilitate ale unui asemenea demers, prin raportare la cerințele legale,

respectiv existența unui caz bine justificat și necesitatea prevenirii unei

pagube iminente.

Reclamantul a

susținut că prin hotărârea pronunțată în data de 09 aprilie 2012, în Dosarul nr.

822/54/2012, instanța a respins cererea de suspendare a ordinului în condițiile

art. 14 din Legea nr. 554/2004. apreciind că în procedura contenciosului

administrativ nu există reglementată imposibilitatea formulării ulterioare a

unei cereri de suspendare pe art. 15 alin. (1) din Legea 554/2004, în

condițiile formulării anterioare și respingerii unei suspendări a efectelor

actului administrativ în considerarea art. 14 din aceeași lege.

Prin întâmpinare,

pârâta B.R. a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca fiind

îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală, în raport cu obiectul

cererii.

Pârâta A.N.P.C., prin

întâmpinare, a solicitat, în principal, respingerea cererii ca inadmisibilă

dată fiind incidența autorității de lucru judecat față de obiectul cauzei, iar

în subsidiar respingerea cererii ca netemeinică și nelegală.

Prin Sentința nr. 741

din 4 iulie 2012, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și

fiscal, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive și, în consecință a

respins cererea formulată de reclamat în contradictoriu cu pârâta B.R., ca

fiind formulată împotriva unei persoane fără calitatea procesuală pasivă.

Prin aceeași sentință

a respins cererea formulată de reclamant privind suspendarea executării

Ordinului nr. 50 din 23 martie 2012.

Pentru a

pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, următoarele:

Cu

privire la excepțiile invocate:

Referitor la excepția

lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta B.R., prima instanță a reținut

că este întemeiată având în vedere că actul administrativ a cărui suspendare a

executării se solicită, Ordinul nr. 50 din 23 martie 2012, este emis de

președintele A.N.P.C.

Cu privire la

excepția inadmisibilității cererii de suspendare invocată de pârâta A.N.P.C., a

observat că argumentele ce susțin această excepție se referă la autoritatea de

lucru judecat și la formularea unei noi cereri de suspendare pe parcursul

procesului.

Astfel, deși

reclamantul a susținut că cererea de suspendare, formulată odată cu acțiunea în

anulare în cadrul Dosarului cu nr. 822/54/2012 a fost întemeiată pe dispozițiile

art. 14 din Legea nr. 554/2004, este evident că, fiind formulată odată cu

acțiunea în anulare, temeiul juridic este cel prevăzut de art. 15 prin

raportare la art. 14 din Legea nr. 554/2004, iar autoritatea de lucru judecat,

așa cum este reglementată prin dispozițiile art. 1201 C. civ., se referă cu

precădere la soluțiile pronunțate asupra fondului litigiului, iar nu la cele

care privesc măsuri provizorii pe care instanța le poate dispune în procedura

prealabilă sau pe parcursul procesului, cum este și suspendarea executării unui

act administrativ, iar ipoteza prevăzută de art. 14 alin. (6) din Legea

554/2004 nu se regăsește în cauză.

Pe

fondul cauzei, prima instanță a reținut că, în speță, nu sunt îndeplinite

condițiile prevăzute de lege pentru suspendarea executării actului

administrativ atacat.

Cu privire la

existența cazului bine justificat, prima instanță a reținut, din analiza

a ordinului contestat, că sunt menționate actele care au stat la

baza emiterii ordinului, dispozițiile legale și motivele pentru care

respectivele acte au aplicabilitate, astfel că, cel puțin în aparență, în drept

și în fapt, nu există o îndoială puternică asupra prezumției de legalitate de

care se bucură actul, în cea ce privește susținerea reclamantului referitoare

la nemotivarea actului, argumentele

invocate de

reclamant sunt chestiuni de fond, care exced cadrului sumar al procedurii

suspendării executării actului.

Însă,

a reținut că, în speță, existența cazului bine justificat, poate fi reținută

prin faptul că prin Sentința nr. 583 din 23 mai 2012 pronunțată de Curtea de

Apel Craiova, în Dosarul nr. 822/54/2012, s-a admis acțiunea formulată de

reclamant și s-a anulat Ordinul nr. 50 din 23 martie 2012 emis de A.N.P.C.

Cu privire la paguba

iminentă, prima instanță a reținut că reclamantul nu a adus argumente în

privința eventualei iminențe a producerii unei pagube pe care i-ar putea-o

produce actul administrativ și care se impune a fi prevenită.

Împotriva acestei

sentințe a formulat recurs reclamantul G.C.M., susținând că hotărârea atacată

este nelegală și netemeinică, instanța apreciind în mod greșit că în cauză nu

sunt întrunite condițiile cazului bine justificat și pagubei iminente prevăzute

de art. 14 alin. (1), pentru suspendarea executării actului administrativ.

În susținerea

motivelor de recurs recurentul arată că un argument în plus privind existența cazului

bine justificat îl constituie faptul că prin Sentința nr. 583 din 23 mai 2012

pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal,

i-a fost admisă acțiunea în anulare împotriva Ordinului nr. 50 din 23 martie 2012

emis de A.N.P.C., a fost anulat acest ordin și s-a dispus reintegrarea în

funcția deținută anterior, cu plata drepturilor salariale cuvenite,

reactualizate, de la data eliberării din funcție și până la reintegrarea efectivă.

Totodată, susține recurentul,

condiția pagubei iminente a fost probată cu acte concludente privind situația financiară

dificilă a sa și a familiei.

Recurentul nu a indicat

încadrarea în drept, din punct de vedere procedural, a motivelor sale de

recurs.

Analizând actele și

lucrările dosarului de fond, precum și motivele de recurs invocate, ce se încadrează

în prevederile art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că

recursul este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:

Este necontestat în

cauză că, anterior prezentei acțiuni, reclamantul a formulat acțiunea ce

formează obiectul Dosarului nr. 882/54/2012, având ca obiect următoarele

solicitări: "1). anularea în totalitate ca netemeinică și nelegală a

Ordinului nr. 50 din 23 martie 2012 emis de A.N.P.C. comunicat la data de 26

martie 2012; 2). obligarea pârâtei A.N.P.C. la plata salariului și a celorlalte

drepturi cuvenite actualizate la data plății efective pentru perioada cuprinsă

între data încetării raportului de serviciu în baza ordinului sus menționat și

data reintegrării în funcție; 3). suspendarea executării Ordinului

Președintelui A.N.P.C. nr. 50 din 23 martie 2012 în temeiul art. 14 din Legea

contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, cu modificările și

completările ulterioare; 4). obligarea pârâtei

A.N.P.C.

la plata cheltuielilor de judecată, conform prevederilor

art. 274 C. proc. civ."

La termenul procesual

din data de 9 aprilie 2012, în cadrul acelui dosar, instanța de fond s-a

pronunțat asupra capătului de cerere privind suspendarea executării actului administrativ,

dispunând respingerea cererii ca neîntemeiată.

Astfel cum în mod

corect a apreciat și prima instanță, în prezentul dosar, chiar dacă reclamantul

a indicat în cererea anterioară doar temeiul de drept constând în art. 14 din

Legea nr. 554/2004, este evident că, fiind formulată odată cu acțiunea principală,

respectiva cerere s-a întemeiat exclusiv pe dispozițiile art. 15 din Legea nr. 554/2004,

vizând suspendarea executării actului administrativ până la soluționarea

irevocabilă a acțiunii în anulare.

Față de această împrejurare,

instanța de control judiciar reține că în cauză devin incidente prevederile

art. 14 alin. (6) din Legea nr. 554/2004 respectiv:”Nu pot fi formulate mai

multe cereri de suspendare succesive pentru aceleași motive”.

Pentru considerentele

menționate, Înalta Curte apreciază că soluția instanței de fond, de respingere a

cererii de suspendare este legală și temeinică, iar în baza art. 312 alin. (1) C.

proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de G.C.M. împotriva Sentinței nr. 741 din 4 iulie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 14 februarie 2013.