ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2970/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2970/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Prin cererea înregistrată la data de 9

iunie 2011 pe rolul Tribunalului Gorj, secția contencios administrativ și

fiscal, contestatorul G.C.-A. a chemat în judecată intimatul Ministerul

Administrației și Internelor - Direcția Regim Permise de Conducere și

Înmatriculare a Vehiculelor București, solicitând anularea Dispoziției nr. S/87

din 4 mai 2011, punerea sa în situația anterioară emiterii dispoziției de

concediere și acordarea unor despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate

și actualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul.

În motivarea

acțiunii, reclamantul a precizat că, prin Sentința penală nr. 2248 din 27

noiembrie 2009, rămasă definitivă prin Decizia Curții de Apel Craiova nr. 568

din 8 aprilie 2011, a fost condamnat la pedeapsa 2 ani închisoare cu suspendare

cu aplicarea art. 81 și art. 82 C. pen. pe un termen de încercare de 4 ani.

În dispozitivul

sentinței penale se face vorbire de faptul că se vor interzice drepturile prevăzute

de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) C. pen., așa cum prevăd dispozițiile

art. 71 alin. (5) C. pen., în sensul că "pe durata suspendării

condiționate a executării pedepsei închisorii sau a suspendării sub

supraveghere a executării pedepsei, se suspendă și executarea pedepselor

accesorii.

În consecință, a

susținut contestatorul, actul administrativ atacat nu se bazează pe un temei

legal, întrucât, potrivit art. 64 alin. (1) lit. b) C. pen., "pedeapsa

complementară a interzicerii unor drepturi constă în interzicerea dreptului de

a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat", or această

pedeapsă se suspendă pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei,

respectiv 2 ani, potrivit art. 71 alin. (5) C. pen.

De asemenea, reclamantul

a arătat că nu a primit niciun înscris prin care să fi luat la cunoștință

faptul că este destituit, ci doar i s-a comunicat verbal să se prezinte în data

de 10.05 la sediul D.R.P.C.I.V. București și să predea legitimația de serviciu,

i s-a înmânat o fișă de lichidare, care urma a fi completată la nivel local,

respectiv la S.P.C.R.P.C.I.V Gorj, a predat legitimația de serviciu și nu i s-a

mai eliberat niciun alt document.

1.2. Prin

întâmpinarea formulată, Ministerul Administrației și Internelor - Direcția

Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor București a solicitat

respingerea acțiunii ca neîntemeiată, întrucât actul administrativ atacat a

fost emis cu respectarea dispozițiilor legale.

1.3. Prin Sentința

nr. 1513 din 1 iulie 2011 pronunțată de Tribunalul Gorj, secția contencios

administrativ și fiscal în Dosarul nr. 8293/95/2011, a fost admisă excepția

necompetenței materiale, fiind declinată competența de soluționare a

contestației în favoarea Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ

și fiscal, unde a fost înaintat dosarul.

1.4. La data de 7

februarie 2012, reclamantul G.C.A. și-a precizat cadrul procesual cu privire la

părți, depunând o cerere prin care a solicitat chemarea în judecată a

Instituției Prefectului Județului Gorj, cu motivarea că, în măsura admiterii

acțiunii, înțelege să solicite repunerea în situația anterioară emiterii

deciziei de concediere, iar în cadrul autorității menționate se află organizat

Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a

Vehiculelor, care este instituția angajatoare.

1.5. La data de 14

martie 2012, pârâta Instituția Prefectului Jud. Gorj a depus întâmpinare prin

care, pe cale de excepție, a solicitat respingerea acțiunii ca inadmisibilă,

întrucât nu reprezintă instituția care a emis dispoziția privind încetarea

raporturilor de serviciu ale reclamantului, iar pe fond, respingerea ca

neîntemeiată, având în vedere că reclamantul a fost condamnat penal definitiv

și irevocabil.

1.6. Prin Sentința

nr. 230/2012 din 29 martie 2012, Curtea de Apel Craiova a respins acțiunea

formulată de reclamantul G.C.A. în contradictoriu cu pârâții Ministerul

Administrației și Internelor, Direcția Regim Permise de Conducere și

Înmatriculare a Vehiculelor București și Instituția Prefectului Județului Gorj.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a apreciat că excepția lipsei calității

procesuale pasive a Instituției Prefectului Gorj este întemeiată, întrucât

actul contestat a fost emis de către pârâtul M.A.I. - Direcția Regim Permise de

Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, raporturile de serviciu ale

reclamantului fiind stabilite cu acesta din urmă.

Curtea a reținut

situația de fapt potrivit căreia, prin Dispoziția nr. 87 din 4 mai 2011 emisă

de pârâtul M.A.I. - Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a

Vehiculelor, s-a dispus ca, începând cu data de 4 mai 2011, reclamantului,

agent principal la Compartimentul Înmatriculare și Evidența Vehiculelor Rutiere

din cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și

Înmatriculare a Vehiculelor al Jud. Gorj, să îi înceteze raporturile de

serviciu ca urmare a condamnării la pedeapsa de 2 ani închisoare cu suspendare

condiționată conform art. 81 și art. 82 C. pen. pe un termen de încercare de 4

ani și la pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64

alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., în condițiile prevăzute de

art. 71 C. pen. cu aplicarea art. 71 alin. (5) C. pen.

Instanța de fond,

analizând conținutul actului administrativ contestat, a înlăturat susținerile

reclamantului, reținând că, deși potrivit prevederilor codului penal executarea

pedepsei accesorii a interzicerii unor drepturi este suspendată pe durata

suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii, din preambulul

Dispoziției nr. 87/2011 rezultă că emiterea acesteia s-a întemeiat și pe

dispozițiile speciale cuprinse în art. 69 alin. (1) din Legea nr. 360/2002 și

în art. 124 alin. (1) din Ordinul Ministerului Administrației și Internelor Nr.

300/2004, art. 23 lit. e) din Ordinul Ministerului Administrației și Internelor

nr. 600/2005.

Observând

dispozitivul Sentinței penale nr. 2248 din 27 noiembrie 2009 pronunțată de

Judecătoria Târgu Jiu, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 568 din 8 aprilie

2011 a Curții de Apel Craiova, instanța de fond a constatat că reclamantul a

fost condamnat la pedeapsa închisorii pentru infracțiunile prevăzute de art. 79

alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, respectiv conducerea pe drumurile publice a

unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste

0,80 g/l alcool pur în sânge ori o concentrație ce depășește 0,40 mg/l alcool

pur în aerul expirat, de art. 81 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, respectiv

părăsirea locului accidentului fără încuviințarea poliției și de art. 184 alin.

(1) C. pen., respectiv vătămare corporală din culpă, deci condamnarea

reclamantului s-a realizat pentru un concurs de infracțiuni, dintre care două

săvârșite cu intenție și una din culpă.

Pe de altă parte,

prima instanță a constatat că directorul pârâtei Direcția Regim Permise de

Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor București, având competențe pentru

acordarea gradului profesional pentru agentul de poliție, conform art. 15 alin.

(1) lit. c) din Legea nr. 360/2002 coroborat cu art. 23 din Anexa Ordinului

Ministerului Administrației și Internelor nr. 600/2005, nu a aprobat

continuarea raporturilor de serviciu, dispunând încetarea acestora.

Ca urmare, a reținut

judecătorul fondului, din cele trei condiții de a căror îndeplinire cumulativă

Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului condiționează neîncetarea de

drept a raporturilor de serviciu în cazul în care există o hotărâre

judecătorească definitivă de condamnare, în cauză doar una dintre acestea este

respectată, anume suspendarea executării pedepsei închisorii, așa încât în mod

legal a fost emisă Dispoziția nr. 87 din 4 mai 2011.

Pe de altă parte,

Curtea a apreciat ca fiind neîntemeiată și critica formulată de reclamant cu

privire la necomunicarea Dispoziției nr. 87 din 4 mai 2011, întrucât astfel cum

rezultă din motivele cererii de chemare în judecată, acestuia i-a fost adus la

cunoștință conținutul dispoziției la data la care s-a prezentat la sediul

pârâtului pentru întocmirea fișei de lichidare. De altfel, reclamantului nu i s-a

produs niciun prejudiciu prin neprezentarea înscrisului, acesta având

posibilitatea, de care a și uzat, de a contesta în instanță legalitatea

dispoziției.

De asemenea, instanța

de fond a reținut că susținerea reclamantului că a continuat să își desfășoare

activitatea câteva zile după data la care s-a dispus încetarea reporturilor de

serviciu pe de o parte, nu este probată, iar pe de altă parte, nu este în

măsură să afecteze legalitatea actului contestat.

exercitată

2.1. Împotriva

acestei soluții a formulat recurs reclamantul G.A.C.A., care a invocat ca temei

legal prevederile art. 304 pct. 9 și ale art. 304

1

C. proc. civ.,

susținând în esență următoarele critici:

- instanța de fond nu

a verificat legalitatea actului administrativ atacat prin prisma competenței

organului competent să dispună încetarea raporturilor sale de serviciu,

ignorând faptul că, potrivit art. 111 din O.G. nr. 83/2001, serviciile publice

comunitare de regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor se

înființează în cadrul aparatului propriu al prefecturilor, iar potrivit art. 9

din H.G. nr. 1767/2004, încadrarea și eliberarea din funcție a personalului

serviciilor publice comunitare regim permise de conducere și înmatriculare a

vehiculelor se efectuează prin ordin al prefectului, în condițiile legii, cu

avizul Direcției regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor;

- deci, numai

prefectul putea emite ordinul cu privire la încetarea raporturilor de serviciu,

astfel că Dispoziția nr. 87 din 4 mai 2011 este lovită de nulitate absolută.

Recurentul-reclamant

nu a criticat pe fond soluția Curții de apel.

În concluzie, cere

admiterea recursului, desființarea soluției pronunțate de instanța de fond,

admiterea acțiunii și anularea Dispoziției nr. 87/2011 ca fiind emisă de un

organ necompetent.

2.2. Prefectul

Județului Gorj a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea

recursului, susținând, în esență, că hotărârea instanței de fond este legală și

temeinică, fiind pronunțată cu respectarea prevederilor art. 69 alin. (1) lit.

i) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului.

2.3. Direcția Regim

Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, organ de specialitate al

administrației publice locale cu personalitate juridică, aflat în subordinea M.A.I.,

a depus întâmpinare prin care a răspuns criticilor formulate de

recurentul-reclamant, solicitând respingerea recursului ca nefondat, fiind

incidente prevederile art. 69 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 360/2002 privind

Statutul polițistului.

de recurs

Recursul este

nefondat pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare.

În cauză, este

necontestat că încetarea raporturilor de serviciu ale recurentului-reclamant a

fost dispusă prin Dispoziția nr. S/87 din 4 mai 2011 emisă de directorul

DRPCIV, potrivit art. 114 din O.G. nr. 83/2011, care este o structură

administrativă a administrației publice centrale, cu personalitate juridică ce

funcționează în subordinea M.A.I.

De asemenea, este

necontestat că potrivit art. 111 din O.G. nr. 83/2002, introdus prin art. VII

din O.U.G. nr. 50/2004, Serviciile publice comunitare regim permise de

conducere și înmatriculare a vehiculelor au fost înființate în cadrul

aparatului propriu al prefecturilor județene și al Prefecturii municipiului

București.

Totodată, este

adevărat că recurentul-reclamant, agent șef de poliție, a fost numit gestionar

în cadrul Serviciului public comunitar regim permise de conducere și

înmatricularea vehiculelor din județul Gorj prin Ordinul nr. 313 din 21

octombrie 2010 emis de Prefectul județul Gorj, ceea ce ar impune concluzia că,

potrivit principiului paralelismului și simetriei actelor administrative, ar

însemna că eliberarea sa din funcția respectivă să se facă tot printr-un ordin

al prefectului.

Într-adevăr, așa cum

a susținut și recurentul-reclamant, potrivit art. 9 din H.G. nr. 1767/2004,

încadrarea și eliberarea din funcție a personalului serviciilor publice

comunitare regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor se

efectuează prin ordin al prefectului, în condițiile legii, cu avizul DRPCIV.

Însă, potrivit art.

69 alin. (1) din Legea nr. 360/2002, act normativ superior unei hotărâri a

Guvernului, în ierarhia actelor normative, încetarea raportului de serviciu ale

polițistului se dispune în mod corespunzător de către persoanele care, potrivit

art. 15 din lege, au competența de acordare a gradelor profesionale.

Or, potrivit art. 15

alin. (1) lit. c) din Legea nr. 360/2002, acordarea gradelor profesionale se

face, după caz, de inspectorul general al Poliției Române și șefii celorlalte

structuri ale M.A.I., potrivit competențelor stabilite prin ordin al

ministrului, pentru agenții de poliție, recurentul-reclamant având gradul de

agent șef de poliție.

Deci, așa cum în mod

legal a reținut și instanța de fond, în cauză, persoana competentă în acordarea

gradului profesional, este directorul DRPCIV, conform art. 23 din Anexa la

Ordinul Ministerului Administrației și Internelor nr. 600/2005 privind

competențele de gestiune a resurselor umane.

În ceea ce privește

critica recurentului-reclamant, potrivit căreia dispozițiile Ordinului

Ministerului Administrației și Internelor nr. 600/2005 i-ar fi inaplicabile din

moment ce acest act administrativ cu caracter normativ nu este publicat în M.

Of. al României, instanța de recurs reține că este neîntemeiată, fiind

incidente prevederile art. 28 alin. (3) din Regulamentul aprobat prin H.G. nr.

50/2005, fiind vorba de un ordin care are ca obiect reglementări din sectorul

ordine publică și siguranță națională, în vigoare la data emiterii Ordinului

nr. 600/2005.

În concluzie, având

în vedere că recursul nu conține critici care să vizeze fondul cauzei, care să

oblige instanța de recurs la o astfel de analiză/verificare a soluției

pronunțate, urmează ca, pentru considerentele prezentate mai sus, recursul să

fie respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de G.A.C.A. împotriva Sentinței nr. 230/2012 din 29 martie 2012 a

Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 7 martie 2013.

Procesat de GGC - CL