ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2970/2013

Soluția instanței de fond 1.1. Prin cererea înregistrată la data de 9 iunie 2011 pe rolul Tribunalului Gorj, secția contencios administrativ și fiscal, contestatorul G.C.-A. a chemat în judecată intimatul Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor București, solicitând anularea Dispoziției nr. S/87 din 4 mai 2011, punerea sa în situația anterioară emiterii dispoziției de concediere și acordarea unor despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și actualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul. În motivarea acțiunii, reclamantul a precizat că, prin Sentința penală nr. 2248 din 27 noiembrie 2009, rămasă definitivă prin Decizia Curții de Apel Craiova nr. 568 din 8 aprilie 2011, a fost condamnat la pedeapsa 2 ani închisoare cu suspendare cu aplicarea art. 81 și art. 82 C. pen. pe un termen de încercare de 4 ani. În dispozitivul sentinței penale se face vorbire de faptul că se vor interzice drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) C. pen., așa cum prevăd dispozițiile art. 71 alin. (5) C. pen., în sensul că "pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii sau a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, se suspendă și executarea pedepselor accesorii. În consecință, a susținut contestatorul, actul administrativ atacat nu se bazează pe un temei legal, întrucât, potrivit art. 64 alin. (1) lit. b) C. pen., "pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi constă în interzicerea dreptului de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat", or această pedeapsă se suspendă pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei, respectiv 2 ani, potrivit art. 71 alin. (5) C. pen. De asemenea, reclamantul a arătat că nu a primit niciun înscris prin care să fi luat la cunoștință faptul că este destituit, ci doar i s-a comunicat verbal să se prezinte în data de 10.05 la sediul D.R.P.C.I.V. București și să predea legitimația de serviciu, i s-a înmânat o fișă de lichidare, care urma a fi completată la nivel local, respectiv la S.P.C.R.P.C.I.V Gorj, a predat legitimația de serviciu și nu i s-a mai eliberat niciun alt document. 1.

Prin întâmpinarea formulată, Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor București a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, întrucât actul administrativ atacat a fost emis cu respectarea dispozițiilor legale. 1.

Prin Sentința nr. 1513 din 1 iulie 2011 pronunțată de Tribunalul Gorj, secția contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 8293/95/2011, a fost admisă excepția necompetenței materiale, fiind declinată competența de soluționare a contestației în favoarea Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, unde a fost înaintat dosarul. 1.

La data de 7 februarie 2012, reclamantul G.C.A. și-a precizat cadrul procesual cu privire la părți, depunând o cerere prin care a solicitat chemarea în judecată a Instituției Prefectului Județului Gorj, cu motivarea că, în măsura admiterii acțiunii, înțelege să solicite repunerea în situația anterioară emiterii deciziei de concediere, iar în cadrul autorității menționate se află organizat Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, care este instituția angajatoare. 1.

La data de 14 martie 2012, pârâta Instituția Prefectului Jud. Gorj a depus întâmpinare prin care, pe cale de excepție, a solicitat respingerea acțiunii ca inadmisibilă, întrucât nu reprezintă instituția care a emis dispoziția privind încetarea raporturilor de serviciu ale reclamantului, iar pe fond, respingerea ca neîntemeiată, având în vedere că reclamantul a fost condamnat penal definitiv și irevocabil. 1.

Prin Sentința nr. 230/2012 din 29 martie 2012, Curtea de Apel Craiova a respins acțiunea formulată de reclamantul G.C.A. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Administrației și Internelor, Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor București și Instituția Prefectului Județului Gorj. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a apreciat că excepția lipsei calității procesuale pasive a Instituției Prefectului Gorj este întemeiată, întrucât actul contestat a fost emis de către pârâtul M.A.I. - Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, raporturile de serviciu ale reclamantului fiind stabilite cu acesta din urmă. Curtea a reținut situația de fapt potrivit căreia, prin Dispoziția nr. 87 din 4 mai 2011 emisă de pârâtul M.A.I. - Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, s-a dispus ca, începând cu data de 4 mai 2011, reclamantului, agent principal la Compartimentul Înmatriculare și Evidența Vehiculelor Rutiere din cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor al Jud. Gorj, să îi înceteze raporturile de serviciu ca urmare a condamnării la pedeapsa de 2 ani închisoare cu suspendare condiționată conform art. 81 și art. 82 C. pen. pe un termen de încercare de 4 ani și la pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., în condițiile prevăzute de art. 71 C. pen. cu aplicarea art. 71 alin. (5) C. pen. Instanța de fond, analizând conținutul actului administrativ contestat, a înlăturat susținerile reclamantului, reținând că, deși potrivit prevederilor codului penal executarea pedepsei accesorii a interzicerii unor drepturi este suspendată pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii, din preambulul Dispoziției nr. 87/2011 rezultă că emiterea acesteia s-a întemeiat și pe dispozițiile speciale cuprinse în art. 69 alin. (1) din Legea nr. 360/2002 și în art. 124 alin. (1) din Ordinul Ministerului Administrației și Internelor Nr. 300/2004, art. 23 lit. e) din Ordinul Ministerului Administrației și Internelor nr. 600/2005. Observând dispozitivul Sentinței penale nr. 2248 din 27 noiembrie 2009 pronunțată de Judecătoria Târgu Jiu, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 568 din 8 aprilie 2011 a Curții de Apel Craiova, instanța de fond a constatat că reclamantul a fost condamnat la pedeapsa închisorii pentru infracțiunile prevăzute de art. 79 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, respectiv conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge ori o concentrație ce depășește 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, de art. 81 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, respectiv părăsirea locului accidentului fără încuviințarea poliției și de art. 184 alin. (1) C. pen., respectiv vătămare corporală din culpă, deci condamnarea reclamantului s-a realizat pentru un concurs de infracțiuni, dintre care două săvârșite cu intenție și una din culpă. Pe de altă parte, prima instanță a constatat că directorul pârâtei Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor București, având competențe pentru acordarea gradului profesional pentru agentul de poliție, conform art. 15 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 360/2002 coroborat cu art. 23 din Anexa Ordinului Ministerului Administrației și Internelor nr. 600/2005, nu a aprobat continuarea raporturilor de serviciu, dispunând încetarea acestora. Ca urmare, a reținut judecătorul fondului, din cele trei condiții de a căror îndeplinire cumulativă Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului condiționează neîncetarea de drept a raporturilor de serviciu în cazul în care există o hotărâre judecătorească definitivă de condamnare, în cauză doar una dintre acestea este respectată, anume suspendarea executării pedepsei închisorii, așa încât în mod legal a fost emisă Dispoziția nr. 87 din 4 mai 2011. Pe de altă parte, Curtea a apreciat ca fiind neîntemeiată și critica formulată de reclamant cu privire la necomunicarea Dispoziției nr. 87 din 4 mai 2011, întrucât astfel cum rezultă din motivele cererii de chemare în judecată, acestuia i-a fost adus la cunoștință conținutul dispoziției la data la care s-a prezentat la sediul pârâtului pentru întocmirea fișei de lichidare. De altfel, reclamantului nu i s-a produs niciun prejudiciu prin neprezentarea înscrisului, acesta având posibilitatea, de care a și uzat, de a contesta în instanță legalitatea dispoziției. De asemenea, instanța de fond a reținut că susținerea reclamantului că a continuat să își desfășoare activitatea câteva zile după data la care s-a dispus încetarea reporturilor de serviciu pe de o parte, nu este probată, iar pe de altă parte, nu este în măsură să afecteze legalitatea actului contestat. 2. Calea de atac exercitată 2.1. Împotriva acestei soluții a formulat recurs reclamantul G.A.C.A., care a invocat ca temei legal prevederile art. 304 pct. 9 și ale art. 304 1 C. proc. civ., susținând în esență următoarele critici: - instanța de fond nu a verificat legalitatea actului administrativ atacat prin prisma competenței organului competent să dispună încetarea raporturilor sale de serviciu, ignorând faptul că, potrivit art. 111 din O.G. nr. 83/2001, serviciile publice comunitare de regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor se înființează în cadrul aparatului propriu al prefecturilor, iar potrivit art. 9 din H.G. nr. 1767/2004, încadrarea și eliberarea din funcție a personalului serviciilor publice comunitare regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor se efectuează prin ordin al prefectului, în condițiile legii, cu avizul Direcției regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor; - deci, numai prefectul putea emite ordinul cu privire la încetarea raporturilor de serviciu, astfel că Dispoziția nr. 87 din 4 mai 2011 este lovită de nulitate absolută. Recurentul-reclamant nu a criticat pe fond soluția Curții de apel. În concluzie, cere admiterea recursului, desființarea soluției pronunțate de instanța de fond, admiterea acțiunii și anularea Dispoziției nr. 87/2011 ca fiind emisă de un organ necompetent. 2.2. Prefectul Județului Gorj a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, susținând, în esență, că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, fiind pronunțată cu respectarea prevederilor art. 69 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului. 2.3. Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, organ de specialitate al administrației publice locale cu personalitate juridică, aflat în subordinea M.A.I., a depus întâmpinare prin care a răspuns criticilor formulate de recurentul-reclamant, solicitând respingerea recursului ca nefondat, fiind incidente prevederile art. 69 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului. 3. Soluția instanței de recurs Recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare. În cauză, este necontestat că încetarea raporturilor de serviciu ale recurentului-reclamant a fost dispusă prin Dispoziția nr. S/87 din 4 mai 2011 emisă de directorul DRPCIV, potrivit art. 114 din O.G. nr. 83/2011, care este o structură administrativă a administrației publice centrale, cu personalitate juridică ce funcționează în subordinea M.A.I. De asemenea, este necontestat că potrivit art. 111 din O.G. nr. 83/2002, introdus prin art. VII din O.U.G. nr. 50/2004, Serviciile publice comunitare regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor au fost înființate în cadrul aparatului propriu al prefecturilor județene și al Prefecturii municipiului București. Totodată, este adevărat că recurentul-reclamant, agent șef de poliție, a fost numit gestionar în cadrul Serviciului public comunitar regim permise de conducere și înmatricularea vehiculelor din județul Gorj prin Ordinul nr. 313 din 21 octombrie 2010 emis de Prefectul județul Gorj, ceea ce ar impune concluzia că, potrivit principiului paralelismului și simetriei actelor administrative, ar însemna că eliberarea sa din funcția respectivă să se facă tot printr-un ordin al prefectului. Într-adevăr, așa cum a susținut și recurentul-reclamant, potrivit art. 9 din H.G. nr. 1767/2004, încadrarea și eliberarea din funcție a personalului serviciilor publice comunitare regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor se efectuează prin ordin al prefectului, în condițiile legii, cu avizul DRPCIV. Însă, potrivit art. 69 alin. (1) din Legea nr. 360/2002, act normativ superior unei hotărâri a Guvernului, în ierarhia actelor normative, încetarea raportului de serviciu ale polițistului se dispune în mod corespunzător de către persoanele care, potrivit art. 15 din lege, au competența de acordare a gradelor profesionale. Or, potrivit art. 15 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 360/2002, acordarea gradelor profesionale se face, după caz, de inspectorul general al Poliției Române și șefii celorlalte structuri ale M.A.I., potrivit competențelor stabilite prin ordin al ministrului, pentru agenții de poliție, recurentul-reclamant având gradul de agent șef de poliție. Deci, așa cum în mod legal a reținut și instanța de fond, în cauză, persoana competentă în acordarea gradului profesional, este directorul DRPCIV, conform art. 23 din Anexa la Ordinul Ministerului Administrației și Internelor nr. 600/2005 privind competențele de gestiune a resurselor umane. În ceea ce privește critica recurentului-reclamant, potrivit căreia dispozițiile Ordinului Ministerului Administrației și Internelor nr. 600/2005 i-ar fi inaplicabile din moment ce acest act administrativ cu caracter normativ nu este publicat în M. Of. al României, instanța de recurs reține că este neîntemeiată, fiind incidente prevederile art. 28 alin. (3) din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 50/2005, fiind vorba de un ordin care are ca obiect reglementări din sectorul ordine publică și siguranță națională, în vigoare la data emiterii Ordinului nr. 600/2005. În concluzie, având în vedere că recursul nu conține critici care să vizeze fondul cauzei, care să oblige instanța de recurs la o astfel de analiză/verificare a soluției pronunțate, urmează ca, pentru considerentele prezentate mai sus, recursul să fie respins ca nefondat.