ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 18 iunie 2025

Deliberând asupra admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație formulată de inculpatul A., constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 378 din data de 09.03.2021 pronunțată de Judecătoria Ploiești, s-au dispus următoarele:

În baza art. 295 alin. (1) C. pen. raportat la art. 308 alin. (1) din C. pen., cu referire la art. 76 alin. (1) C. proc. pen. și art. 79 alin. (1) C. proc. pen., s-a stabilit pedeapsa de 1 (un) an închisoare în sarcina inculpatului A. , sub aspectul săvârșirii infracțiunii de delapidare.

În baza art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., s-a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 2 ani, calculată potrivit art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., s-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

S-a constatat că infracțiunea săvârșită de inculpatul A. este concurentă cu cele reținute în sentința penală nr. 1022 din data de 26.04.2018 a Judecătoriei Ploiești, definitivă prin decizia penală nr. 1235/21.10.2016 a Curții de Apel Ploiești (dosar nr. x/2018), și în sentința penală nr. 123 din data de 28.01.2019 a Judecătoriei Ploiești, definitivă prin decizia penală nr. 506/23.05.2019 a Curții de Apel Ploiești (dosar nr. x/2018), conform art. 38 alin. (1) C. pen..

În baza art. 97 alin. (1) C. pen. s-a anulat suspendarea executării pedepsei sub supraveghere a pedepsei de 2 ani și 11 luni închisoare, dispusă prin sentința penală nr. 123 din data de 28.01.2019 a Judecătoriei Ploiești, definitivă prin decizia penală nr. 506/23.05.2019 a Curții de Apel Ploiești (dosar nr. x/2018).

S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 2 ani și 11 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 123 din data de 28.01.2019 a Judecătoriei Ploiești, definitivă prin decizia penală nr. 506/23.05.2019 a Curții de Apel Ploiești (dosar nr. x/2018) în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor, respectiv:

- pedeapsa de 6 (șase) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de "conducerea unui vehicul având dreptul de a conduce suspendat" prev. de art. 335 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. (faptă din 30.07.2015).

- pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de "conducere unui vehicul neînmatriculat" prev. de art. 334 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. (faptă din 30.07.2015).

- pedeapsa de 9 (nouă) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de "conducere unui vehicul cu numere false de înmatriculare" prev. de art. 334 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. (faptă din 30.07.2015).

- pedeapsa de 1 (un) an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de "conducere unui vehicul neînmatriculat" (faptă din 18.03.2014) prev. de art. 334 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen.

- pedeapsa de 1 (un) an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de "conducere unui vehicul neînmatriculat" (faptă din 24.05.2014), prev. de art. 334 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen.

- pedeapsa de 9 (nouă) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de "conducerea unui vehicul având dreptul de a conduce suspendat", prev. de art. 335 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. (faptă din 24.05.2014).

- pedeapsa de 1 (un) an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de "conducere unui vehicul neînmatriculat", prev. de art. 334 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. (faptă din 20.12.2014).

- pedeapsa de 9 (nouă) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de "conducerea unui vehicul având dreptul de a conduce suspendat", prev. de art. 335 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. (faptă din 20.12.2014).

În baza art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., inculpatului i s-a aplicat pedeapsa cea mai grea, respectiv pedeapsa de 1 an închisoare, la care s-a adăugat un spor de o treime din celelalte pedepse aplicate, respectiv un spor de 2 ani și 3 luni închisoare, urmând ca inculpatul A. să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani și 3 luni închisoare, și pedeapsa complementară prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei închisorii.

În baza art. 45 alin. (5) C. pen.,s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen.,pe durata executării pedepsei închisorii, respectiv: dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei închisorii.

S-a constatat că inculpatul a achitat în întregime prejudiciul.

Onorariul parțial al apărătorului desemnat din oficiu în cuantum de 500 RON, a fost avansat din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Prahova.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., inculpatul A. a fost obligat la plata sumei de 1400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 600 RON aferentă fazei de urmărire penală.

Împotriva acestei sentințe, a formulat apel, inculpatul A..

Prin decizia penală nr. 914 din data de 30.07.2021 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2019 a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de către inculpatul A. , împotriva sentinței penale nr. 378 din data de 09 martie 2021 pronunțată de Judecătoria Ploiești.

A fost obligat apelantul inculpat la plata sumei de 600 RON reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

Decizia penală nr. 914 din data de 30.07.2021 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2019 a fost comunicată inculpatului A. la data de 04 august 2021, la adresa de domiciliu iar, termenul de declarare a recursului în casație - s-a împlinit pentru inculpatul A. la data de 06 septembrie 2021.

Împotriva hotărârii instanței de apel la data de 25 aprilie 2025 a formulat cerere de recurs în casație, inculpatul A., prin avocat, întemeiată pe dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.- când în mod greșit nu s-a dispus încetarea procesului penal- având în vedere decizia nr. 50 din 18 februarie 2025 a Curții Constituționale.

A solicitat admiterea recursului, desființarea deciziei penale atacate și rejudecând, în baza art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen.. în ceea ce privește infracțiunea de delapidare, prev. de art. 295 alin. (1) C. pen. rap. la art. 308 alin. .1 C. pen., încetarea procesului penal având în vedere intervenirea prescripției răspunderii penale conf. art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. civ..pen., îar în subsidiar deființarea deciziei penale cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare conform art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. b) C. proc. pen.

În temeiul art. 441 C. proc. pen. recurentul-inculpat A. a solicitat suspendarea executării hotărârii recurate.

Odată cu cererea de recurs în casație inculpatul A., prin avocat a formulat și excepție de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 435 C. proc. pen., motiv pentru care s-a format dosarul asociat nr. x/2019 cu termen de judecată stabilit la 18 iunie 2025 în conformitate cu art. 148 alin. (12) din Regulamentul Înaltei curți de Casație și Justiție coroborat cu art. 97 alin. (1) pct. 3, respectiv cu alin. (3) din Regulamentul de ordine interioară a instanțelor judecătorești.

În esență, a susținut că, în prezenta cauză se conturează o eroare de judecată - error in indicata (remediabilă pe calea recursului în casație) întrucât instanța de apel în mod greșit nu a dispus încetarea procesului penal pe motiv de intervenire a prescripției răspunderii penale (având în vedere termenul de prescripție de 5 ani).

De asemenea, a solicitat să se observe că în cauză, recursul în casație este promovat în termenul legal de 30 de zile de la momentul accesibilității asupra căii de atac prev. de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ..pen. potrivit deciziei CCR nr. 50 din 18 februarie 2025, publicată în M.Of. Partea I la 11.04.2025.

Astfel, în raport de problema de drept ridicată, neratificată încă de practica judiciară, s-a apreciat că se impune reevaluarea momentului de la care trebuie avut în vedere debutul celor 30 de zile în formularea recursului în casație.

De aceea, s-a apreciat că începând cu data publicării în M.Of. a deciziei Curții Constituționale nr. 50 din 18 februarie 2025 este pentru persoana condamnată, A., momentul de debut al celor 30 de zile pentru ieșirea din pasivitate și promovarea recursului în casație în vederea îndreptării erorii de drept a deciziei pronunțate în apel.

În acest sens, s-a făcut trimitere la decizia Curții Constituționale nr. 932/2006 din 19.01.2007 prin care se reține cu titlu de principiu faptul că "primul termen de judecată poate fi considerat cel imediat următor datei intrării în vigoare a Legii nr. 241/2005, indiferent de faza în care se află judecarea procesului penal" (bineînțeles, în acest caz problema juridică viza intervenirea unui alt caz ce se opunea angajării răspunderii penale).

S-a mai menționat că la nivelul jurisprudenței Curții Constituționale s-a arătat cu titlu de principiu faptul că "hotărârea întemeiată pe o eroare judiciară nu trebuie să își prelungească existența, chiar dacă este învestită cu puterea lucrului judecat".

Or, faptul că s-a dispus o condamnare a inculpatului la o pedeapsă privativă de libertate în ciuda faptului că dreptul pozitiv ar fi impus o soluție de încetare a procesului penal în raport de greșita reținere a momentului de epuizare a infracțiunii de luare de mită, nu reprezintă altceva decât expresia unei hotărâri întemeiate pe o eroare judiciară, care în opinia aceleiași Curți "nu trebuie să își prelungească existența, chiar dacă este investită cu puterea lucrului judecat".

De asemenea, s-a făcut trimitere la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului unde se arată că stingerea adusă autorității de lucru judecat trebuie să fie limitată, fiind necesar ca acestui principiu să i se aducă derogare doar dacă o impun motive substanțiale și imperioase ".

Practic, declararea neconstituționalității unui text de lege, reprezintă un aspect de ordin public și nu unul care ocrotește un interes particular, astfel încât să poată fi limitată aplicabilitatea unei decizii a Curții Constituționale doar celor care au apucat să se judece mai târziu.

Pe cale de consecință, s-a apreciat că printr-un echivalent juridic în temeiul art. 6 din CEDO, se poate aprecia că promovarea prezentului recurs în casație respectă condiția termenului de 30 de zile, calculat de la momentul publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a deciziei Curții Constituționale nr. 50 din 18 februarie 2025 referitor la admisibilitatea cazului invers de recurs prev. de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.

Totodată, ca o chestiune subsidiară ce ține de promovarea recursului în casație într-un termen de 30 de zile, s-a susținut că trebuie avute în vedere și dispozițiile art. 2 alin. (2) din C. proc. civ., care reglementează un corp comun în materie, atunci când dispozițiile procesual penal nu prevăd altfel.

Practic trebuie acceptat că se impune repunerea în termenul de declarare a recursului în casație având în vedere data la care s-a reglementat motivul de casare prev. art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ..pen. cu referire la cazul în care în mod greșit nu s-a dispus încetarea procesului penal, adică la un moment ulterior pronunțării deciziei în apel.

În acest sens, conform art. 2 alin. (2) C. proc. civ..pen. se reține că "de asemenea, dispozițiile prezentului cod se aplică și în alte materii, în măsura în care legile care le reglementează nu cuprind dispoziții contrare".

De asemenea art. 186 C. proc. civ..pen. care reglementează repunerea în termen, prevede că:

(1) Partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedește că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate.

(2) În acest scop, partea va îndeplini actul de procedură în cel mult 15 zile de la încetarea împiedicării, cerând totodată repunerea sa în termen. În cazul exercitării căilor de atac, această durată este aceeași cu cea prevăzută pentru exercitarea căii de atac.

(3) Cererea de repunere în termen va fi rezolvată de instanța competentă să soluționeze cererea privitoare la dreptul neexercitat în termen.

Faptul că acest motiv de recurs în casație nu era recunoscut la momentul pronunțării deciziei în apel, inculpatul nu putea să îl exercite, constituindu-se astfel ca un motiv temeinic și justificat.

Așadar, s-a susținut că se impune repunerea în termenul de declarare a recursului în casație, cu socotirea debutului celor 30 de zile de la momentul publicării în Monitorul Oficial a deciziei privitoare la excepția de neconstituționalitate care prevede posibilitatea exercitării recursului în casație pentru acest motiv.

Astfel, la data de 30 iulie 2021 când instanța de apel a decis definitiv asupra situației juridice a inculpatului, antrenarea răspunderii penale aferentă infracțiunii imputate (delapidare cu reținerea atenuantei prev. de art. 308 alin. (1) C. pen. limita superioară fiind de 4 ani și 8 luni), era prescrisă începând cu data de 12.03.2019 (data comiterii infracțiunii, 12 martie 2014, și termenul de prescripție a răspunderii penale, 5 ani calculat potrivit art. 154 lit. d) C. pen. prin raportare la Decizia nr. 1/2015 a ICCJ).

Curtea de Apel Ploiești, în conformitate cu art. 439 alin. (2) C. proc. pen. a dispus comunicarea cererii de recurs în casație formulată de către inculpatul A. cu mențiunea că se pot formula concluzii scrise, în termen de 10 zile, Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și părții civile IPJ Prahova la data de 29 aprilie 2025 părții civile S.C. B. S.R.L la data de 06 mai 2025.

Cu privire la cererea de recurs în casație formulată de către inculpatul A., nu au fost depuse concluzii scrise.

Dosarul având ca obiect cererea de recurs în casație formulată de către inculpatul A., a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 20 mai 2025, stabilindu-se termen pentru examinarea admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație, conform art. 440 C. proc. pen., la data de 18 iunie 2025, fără citarea părților și fără participarea procurorului și întocmirea de către magistratul asistent a raportului asupra cererii de recurs în casație.

Examinând admisibilitatea în principiu a cererii de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei nr. 914 din data de 30 iulie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2019, Înalta Curte reține următoarele:

Recursul în casație este o cale extraordinară de atac, de anulare, care poate fi exercitată împotriva deciziilor penale definitive pronunțate de curțile de apel și de Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanțe de apel, pentru cazurile strict și limitativ prevăzute de lege.

Pentru a se asigura un just echilibru între respectarea principiului legalității, pe de o parte și respectarea autorității de lucru judecat a hotărârii definitive și a principiului securității raporturilor juridice, pe de altă parte, legiuitorul a limitat sfera hotărârilor judecătorești ce pot fi atacate cu recurs în casație și a stabilit anumite condiții pentru exercitarea căii extraordinare de atac referitoare la termenul în care poate fi declarată, la calitatea procesuală activă și la cazurile de casare.

În conformitate cu prevederile art. 440 alin. (1) și (2) C. proc. pen..:

"(1) Admisibilitatea cererii de recurs în casație se examinează în camera de consiliu de un complet format din un judecător, după depunerea raportului magistratului-asistent și atunci când procedura de comunicare este legal îndeplinită, fără citarea părților și fără participarea procurorului.

(2) Dacă cererea de recurs în casație nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispozițiile art. 434, art. 436 alin. (1) și (6), art. 437 și art. 438, instanța respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casație."

Din examinarea dispozițiilor legale anterior enunțate rezultă că recursul în casație este supus unei verificări prealabile judecării în fond a acestuia, privind admisibilitatea în principiu a cererii.

În această etapă procesuală, se examinează îndeplinirea condițiilor de admitere în principiu a recursului în casație, care rezultă din dispozițiile art. 434, art. 435, art. 436, art. 437 și art. 438 C. proc. pen.. Astfel, se verifică dacă hotărârea atacată este susceptibilă de recurs în casație, dacă cererea de recurs în casație a fost formulată în termenul prevăzut de lege și de o persoană care are calitate procesuală activă, dacă cererea este motivată sau are conținutul prevăzut de lege, dacă sunt invocate și motivate cazurile de casare prevăzute de art. 438 C. proc. pen.. și dacă procurorul sau partea a mai formulat anterior vreo cerere de recurs în casație.

Instanța constată că decizia penală nr. 914 din data de 30.07.2021 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2019 a fost pronunțată în apel și poate fi atacată cu recurs în casație, neregăsindu-se printre hotărârile enumerate de art. 434 alin. (2) C. proc. pen.

Referitor la termenul de declarare a căii de atac, sunt avute în vedere dispozițiile art. 435 C. proc. pen.., conform cărora recursul în casație poate fi introdus de către părți sau procuror în termen de 30 de zile de la data comunicării deciziei instanței de apel.

În cauză, inculpatului A. i-a fost comunicată decizia instanței de apel la data de 04 august 2021, iar acesta a formulat cererea de recurs în casație la data de 25 aprilie 2025, după expirarea termenului de 30 de zile de la comunicarea deciziei menționate, încălcând astfel dispozițiile art. 435 C. proc. pen.

Potrivit dispozițiilor art. 268 alin. (1) C. proc. pen.., când pentru exercitarea unui drept procesual legea prevede un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercițiul dreptului și nulitatea actului făcut peste termen, situație incidentă și în cauză, față de considerentele anterior expuse.

Cum formalismul legii procesual penale are caracter de garanție, egală pentru toate părțile interesate, în sensul dispozițiilor art. 21 din Constituția României, revizuită, cu referire la art. 16 din legea fundamentală și ca rațiune, satisfacerea imperativului disciplinării activității procesuale prin stabilirea unor termene peremptorii, prin textul supra citat a fost impusă obligația îndeplinirii în termen a actelor de procedură, sub sancțiunea decăderii din exercițiul dreptului.

Ca atare, neexercitarea în termen a dreptului procesual de a exercita recursul în casație conduce la pierderea exercițiului acestui drept și impune, în planul soluțiilor ce pot fi dispuse, respingerea ca inadmisibilă a cererii, pentru neîndeplinirea condiției prevăzute de art. 435 C. proc. pen.

În ceea ce privește cererea de repunerea în termen a recursului în casație aceasta nu poate fi primită, întrucât nu este prevăzută de lege în această materie.

Prin Decizia nr. 656/2019 Curtea Constituțională a constatat că declararea, în mod condiționat, a recursului în casație - cale extraordinară de atac -, prin respectarea unui termen de introducere a acestuia, are ca finalitate buna administrare a justiției, ocrotirea, pe de o parte, a garanțiilor procesuale ale părților, iar, pe de altă parte, a autorității de lucru judecat a hotărârilor definitive, a securității raporturilor juridice stabilite prin hotărâri definitive.

Cu alte cuvinte, instituirea unui termen, pentru formularea recursului în casație, este in abstracto o măsură rezonabilă pentru impunerea unei rigori și discipline procesuale, în vederea soluționării într-un termen rezonabil a procesului penal, și o garanție că această cale extraordinară de atac nu va deveni o posibilitate a părților interesate de a înlătura, oricând, efectele pe care trebuie să le producă hotărârile judecătorești definitive.

În ceea ce privește solicitarea formulată de inculpatul A. în raport de inadmisibilitatea cererii de recurs în casație nu se mai impune analiza cererii de suspendare a executării deciziei recurate, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 441 C. proc. pen., referitoare la admiterea în principiu a cererii de recurs în casație.

Pentru argumentele prezentate, având în vedere că recursul în casație nu a fost formulat cu respectarea termenului prevăzut de lege, în temeiul art. 440 alin. (2) C. proc. pen.., Înalta Curte, în baza art. 440 alin. (2) C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei nr. 914 din data de 30 iulie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2019.

Conform art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă recurentul inculpat la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

În temeiul art. 440 alin. (2) C. proc. pen., respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei nr. 914 din data de 30 iulie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2019.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 iunie 2025.