ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 18 ianuarie 2022

Deliberând asupra recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 942 din data de 15 septembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2020, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 894/13.08.2020 pronunțată de Judecătoria Găești s-au dispus următoarele:

În baza art. 205 alin. (1), alin. (3) lit. a) din C. pen., raportat la art. 396 alin. (1) și (2) din C. proc. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) și art. 43 alin. (1) din C. pen. și art. 77 lit. a) din C. pen., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate (faptă din data de 17.01.2020 - persoană vătămată B.).

În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen. a fost interzis inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 2 ani, care se va executa conform art. 68 alin. (1) lit. c) din C. pen.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen. a fost interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, care se va executa conform art. 65 alin. (3) din C. pen., de la momentul rămânerii definitive a prezentei sentințe și până la data la care pedeapsa principală va fi executată sau considerată ca executată.

În baza art. 96 alin. (4) din C. pen. a fost revocată suspendarea pedepsei sub supraveghere dispusă prin sentința penală nr. 1306 din 17.11.2017 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în dosarul nr. x/2017, definitivă prin decizia penală nr. 355/2018 din 28.03.2018 a Curții de Apel Ploiești, și a dispus executarea pedepsei de 3 ani închisoare.

În baza art. 96 alin. (5) din C. pen., raportat la art. 43 alin. (1) din C. pen., a fost adăugat la pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1306 din 17.11.2017 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în dosarul nr. x/2017, definitivă prin decizia penală nr. 355/2018 din 28.03.2018 a Curții de Apel Ploiești, pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată prin sentință, inculpatul urmând a executa pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare.

În baza art. 45 alin. (3) lit. b) din C. pen. a fost contopită pedeapsa complementară aplicată inculpatului prin sentință, cu pedeapsa complementară aplicată prin sentința penală nr. 1306 din 17.11.2017 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în dosarul nr. x/2017, definitivă prin decizia penală nr. 355/2018 din 28.03.2018 a Curții de Apel Ploiești, respectiv interdicția exercitării drepturilor prevăzut de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și k) din C. pen., pe o perioadă de 3 ani, inculpatul urmând a executa pedeapsa complementară rezultantă, respectiv cea prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen., pe o perioadă de 5 ani, din care se deduce perioada 28.03.2018 - la zi și cea prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. k) din C. pen. pe o perioadă de 3 ani din care se deduce perioada 28.03.2020 - la zi, pedepse ce se vor executa conform art. 68 alin. (1) lit. c) din C. pen.

În temeiul art. 45 alin. (5) rap. la alin. (1) din C. pen. a fost interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și k) din C. pen., respectiv interzicerea exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcții care implică exercițiul autorității de stat, de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public, care se va executa conform art. 65 alin. (3) din C. pen., de la momentul rămânerii definitive a sentinței și până la data la care pedeapsa principală va fi executată sau considerată ca executată.

În baza art. 404 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. raportat la art. 72 alin. (1) din C. pen. a fost dedusă din pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului durata reținerii, a arestării preventive și a arestului la domiciliu, începând cu data de 18.01.2020 până la data de 04.04.2020, precum și perioada reținerii, arestării preventive și a arestului la domiciliu începând cu data de 22.02.2017 până la data de 08.09.2017.

În baza art. 404 alin. (1) lit. b) raportat la art. 399 alin. (1) din C. proc. pen. a fost menținută măsura controlului judiciar luată față de inculpatul A..

În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 a fost dispusă prelevarea probelor biologice de la inculpat în vederea introducerii profilului genetic în baza de date S.N.D.G.J., după rămânerea definitivă a prezentei sentințe.

În baza art. 205 alin. (1), alin. (3) lit. a) din C. pen., raportat la art. 396 alin. (1) și (2) din C. proc. pen. cu aplicarea art. 77 lit. a) din C. pen., a fost condamnat același inculpat, la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate (faptă din data de 17.01.2020 - persoană vătămată B.).

În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen. a fost interzis inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 2 ani, care se va executa conform art. 68 alin. (1) lit. c) din C. pen.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen. a fost interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, care se va executa conform art. 65 alin. (3) din C. pen., de la momentul rămânerii definitive a prezentei sentințe și până la data la care pedeapsa principală va fi executată sau considerată ca executată.

În baza art. 45 alin. (1) din C. pen. alături de pedeapsa principală, a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzut de art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 2 ani, care se va executa conform art. 68 alin. (1) lit. c) din C. pen.

În temeiul art. 45 alin. (5) rap. la alin. (1) C. pen. a fost interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen., respectiv interzicerea exercitării drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, care se va executa conform art. 65 alin. (3) din C. pen., de la momentul rămânerii definitive a sentinței și până la data la care pedeapsa principală va fi executată sau considerată ca executată.

În baza art. 404 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. raportat la art. 72 alin. (1) din C. pen., a fost dedusă din pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului durata reținerii, a arestării preventive și a arestului la domiciliu, începând cu data de 18.01.2020 până la data de 04.04.2020.

În baza art. 404 alin. (1) lit. b) raportat la art. 399 alin. (1) din C. proc. pen. a fost menținută măsura controlului judiciar luată față de inculpatul C..

În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 a fost dispusă prelevarea probelor biologice de la inculpat în vederea introducerii profilului genetic în baza de date S.N.D.G.J., după rămânerea definitivă a sentinței.

În baza art. 205 alin. (1), alin. (3) lit. a) din C. pen., raportat la art. 396 alin. (1) și (2) din C. proc. pen. cu aplicarea art. 77 lit. a) din C. pen., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 3 ani și 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate (faptă din data de 17.01.2020 - persoană vătămată B.).

În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen. a fost interzis inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 2 ani, care se va executa conform art. 68 alin. (1) lit. c) din C. pen.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen. a fost interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, care se va executa conform art. 65 alin. (3) C. pen., de la momentul rămânerii definitive a prezentei sentințe și până la data la care pedeapsa principală va fi executată sau considerată ca executată.

În baza art. 45 alin. (1) din C. pen. alături de pedeapsa principală, a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzut de art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 2 ani, care se va executa conform art. 68 alin. (1) lit. c) din C. pen.

În temeiul art. 45 alin. (5) rap. la alin. (1) din C. pen., a fost interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen., respectiv interzicerea exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, care se va executa conform art. 65 alin. (3) din C. pen., de la momentul rămânerii definitive a prezentei sentințe și până la data la care pedeapsa principală va fi executată sau considerată ca executată.

În baza art. 404 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. raportat la art. 72 alin. (1) din C. pen. s-a dedus din pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului durata reținerii, a arestării preventive și a arestului la domiciliu, începând cu data de 18.01.2020 până la data de 04.04.2020.

În baza art. 404 alin. (1) lit. b) raportat la art. 399 alin. (1) din C. proc. pen. a fost menținută măsura controlului judiciar luată față de inculpatul D..

În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 a fost dispusă prelevarea probelor biologice de la inculpat în vederea introducerii profilului genetic în baza de date S.N.D.G.J., după rămânerea definitivă a prezentei sentințe.

Pedepsele cu închisoarea se vor executa în regim de detenție, conform art. 60 din C. pen.

În baza art. 20 alin. (1) din C. proc. pen. s-a luat act că persoana vătămată B. nu s-a constituit parte civilă în cauză.

Prin decizia penală nr. 942 din data de 15 septembrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., s-au respins apelurile formulate de inculpații A., C. și D. împotriva sentinței penale nr. 894/13.08.2020 pronunțată de Judecătoria Găești, ca nefondate.

În esență, în fapt, s-a reținut că la data de 17.01.2020, B. a contactat-o pe rețele de socializare pe soția lui A., martora E. căreia i-a spus că soțul său o înșeală și dorește să-i furnizeze mai multe informații, lăsându-i în același timp de înțeles că o place.

În urma discuțiilor dintre cei doi, B. s-a hotărât să se deplaseze în orașul Găești pentru a se întâlni cu martora E. la domiciliul acesteia situat în orașul Găești, str. x A, jud. Dâmbovița.

În intervalul orar 21:30-22:00, inculpații A., C. și D. au decis să plece spre orașul Suceava, pentru ca inculpatul A. să efectueze un schimb de autoturisme.(extras din declarația dată în calitate de suspect de A.: În seara zilei de 17.01.2020, în jurul orelor 21:30-22:00, nu mai rețin cu exactitate, dar știu că afară era întuneric, am discutat la telefon cu un băiat care mi-a spus că locuiește în zona Bucureștiului și am stabilit să mă întâlnesc cu acesta pentru a face schimb de autoturisme. La circa 5 minute după ce am plecat, înainte de a intra în localitatea Mătăsaru, am constatat că nu aveam la mine borseta ce conținea documentele mele de identitate, motiv pentru care am întros autoturismul și am revenit la domiciliu.)

La ora 22:25, inculpatul A. a trimis cumpărătorului următorul mesaj "Ma intorc inapoi acasa ca am uitat geanta cu acte. Si ma pun la drum iar. am uitat actele (emoticoane)".

În intervalul orar 23:20-24:00, inculpații A., C. și D. au lipsit de libertate în mod ilegal persoana vătămată B., aplicându-i acesteia mai multe lovituri cu pumnii, picioarele și un obiect ascuțit/tăietor în zona capului și a corpului.

Împotriva hotărârii instanței de apel au declarat recurs în casație inculpații A., C. și D., invocând cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen.

În motivarea recursului în casație, apărarea inculpaților A., C. și D. a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei penale și, în principal, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. b) din C. proc. pen., trimiterea cauzei spre rejudecare, iar, în subsidiar, să se procedeze la înlăturarea greșită a legii, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen.

Astfel, în ceea ce îl privește pe inculpatul A., apărarea a precizat că la termenul de judecată din data de 05.08.2021, s-a învederat instanței faptul că inculpatul a formulat un denunț cu privire la săvârșirea infracțiunilor de fals material în înscrisuri oficiale, prev. de art. 320 din C. pen. și grup infracțional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) din C. pen., sens în care s-a solicitat amânarea cauzei în vedere depunerii de dovezi în acest sens, însă cererea a fost respinsă.

Ulterior, în urma demersurilor efectuate, a fost transmis documentul emis de către Inspectoratul de Poliție Județean Dâmbovița, precum și solicitarea apărării de repunere pe rol a cauzei, cereri care nu au fost avute în vedere de către instanța de apel, întrucât s-a apreciat nu a fost depusă în timp util pentru a putea fi analizată de către completul de judecată înainte de pronunțarea hotărârii.

Drept urmare, cu toate că la dosarul cauzei existau înscrisuri față de care instanța ar fi trebuit să analizeze necesitatea aplicării dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind reducerea limitelor de pedeapsă la jumătate, în decizia recurată nu s-au făcut mențiuni cu privire la analizarea de către instanța de control judiciar a acestei cauze de reducere a limitelor de pedeapsă, cu atât mai puțin o motivare în sensul nereținerii acestor dispoziții, cu toate că a fost efectuată o solicitare expresă de către apărarea inculpatului în acest sens.

În continuare, apărarea inculpaților a mai susținut că, în mod greșit, instanța de apel a respins solicitarea inculpaților în sensul schimbării încadrării juridice a faptei, deși din ansamblul probator existent rezulta, fără niciun dubiu, că reținerea variantei agravante de la art. 205 alin. (3) lit. a) din C. pen., s-a făcut în mod nelegal, precedându-se astfel la aplicarea unei pedepse în alte limite de pedeapsă decât cele privind elementul constitutiv al infracțiunii ce a fost reținut în sarcina inculpaților.

În acest sens, a arătat că la momentul la care polițiștii au ajuns la fața locului, chiar profitând de elementul surpriză, nu au identificat niciun cutter și niciun alt obiect tăietor sau înțepător asupra vreunui recurent, cum nici în imobilul în care ar fi fost lipsită de libertate partea vătămată nu au fost identificate obiecte ce ar fi putut produce vătămări corporale persoanei vătămate.

Or, apărarea a susținut că este necesar a se face o distincție între o armă propriu-zisă, fiind suficient ca la momentul săvârșirii infracțiunii aceasta să fie în posesia făptuitorului, și cea de-a doua ipoteză, fiind vorba de un obiect care devine armă numai prin folosire, unde este necesar pentru reținerea acestei variante agravante ca subiectul activ să folosească acest obiect asupra victimei.

Cererea de recurs în casație a fost comunicată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și intimatului persoană vătămată B., conform dovezii de comunicare aflate la dosar.

În cauză, nu au fost depuse concluzii scrise.

După îndeplinirea procedurii de comunicare a recursului în casație, dosarul de recurs a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de 08 noiembrie 2021, când s-a stabilit termen pentru examinarea, în Cameră de Consiliu, a admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație, conform art. 440 alin. (1) din C. proc. pen., la data de 14 decembrie 2021, dată până la care, de asemenea, s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul-asistent desemnat în cauză.

Examinând admisibilitatea în principiu a cererii de recurs în casație formulată de inculpatul inculpații A., C. și D., Înalta Curte a constatat că potrivit dispozițiilor art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., care poartă titlul marginal "Admiterea în principiu", "dacă cererea de recurs în casație nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispozițiile art. 434, art. 436 alin. (1) și (6) și art. 437 și art. 438, instanța respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casație". Alineatul (4) al aceluiași text de lege stabilește că, "în cazul în care instanța constată că sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 434 - 438, dispune, prin încheiere, admiterea în principiu a cererii de recurs în casație și trimite cauza în vederea judecării recursului în casație".

Instanța a constatat că decizia recurată nr. 942 din data de 15 septembrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a fost pronunțată în apel și poate fi atacată cu recurs în casație, neregăsindu-se printre hotărârile sau soluțiile enumerate de art. 434 alin. (2) din C. proc. pen.. Cererea de recurs în casație a fost formulată în termenul prevăzut de art. 435 din C. proc. pen. și îndeplinește parțial condițiile prevăzute art. 436 alin. (1) și alin. (6), art. 437 alin. (1) lit. a), b), c) și d) din C. proc. pen.

Referitor la îndeplinirea condiției impuse de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., s-a constatat că recurenții inculpați A., C. și D. au invocat cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen. (s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege).

Înalta Curte a reținut că invocarea formală a unui caz de casare prevăzut de lege, deși necesară, nu este suficientă pentru declararea ca admisibilă a cererii de recurs în casație. În etapa admisibilității în principiu se verifică și aparenta corespondență între motivele susținute și cazurile de casare în care acestea au fost încadrate.

În ceea ce privește cazul de casare prev. de art. 438 pct. 12 din C. proc. pen., s-a reținut că aceste dispoziții sunt de strictă interpretare și vizează doar stabilirea pedepsei în limitele prevăzute de lege în raport cu încadrarea juridică dată faptei, textul nepermițând cenzurarea oricărui alt aspect de nelegalitate care, în final, ar putea produce consecințe asupra cuantumului pedepsei. Aprecierea legalității limitelor de pedeapsă în calea extraordinară de atac a recursului în casație se face în funcție de încadrarea juridică reținută și menținută prin hotărârea atacată, precum și de cauzele de atenuare sau de agravare a pedepsei a căror incidență a fost stabilită de instanța de fond sau de apel.

Astfel, Înalta Curte a constatat că motivele formulate de inculpații A., D. și C., vizând greșita încadrare juridică dată infracțiunii pentru care au fost trimiși în judecată și condamnați definitiv, nu se circumscriu cazului de casare invocat.

Încadrarea juridică a faptei este rezultatul operațiunii de stabilire a corespondenței între fapta pretins comisă și modelul abstract rezultat din norma de incriminare incidentă, implicând o evaluare a particularităților factuale ale cauzei.

Ca urmare, stabilirea încadrării juridice a faptei constituie prerogativa exclusivă a instanței învestite cu judecarea cauzei (de fond sau de apel, ambele competente să cenzureze integral fondul cauzei, în fapt și în drept) și nu pot fi cenzurate, prin urmare, în cadrul prezentului demers judiciar, neaducând în discuție un aspect de legalitate a pedepselor.

În schimb, Înalta Curte a constatat că doar motivele invocate de recurentul inculpat A. în recurs în casație, respectiv - neaplicarea dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002, formal, se încadrează cazului de recurs în casație prev. de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen.

Pentru aceste argumente, constatând că cererea de recurs în casație formulată de inculpații D. și C. împotriva deciziei penale nr. 942 din data de 15 septembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2020 nu îndeplinește condiția prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., Înalta Curte, în baza art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., a dispus respingerea, ca inadmisibilă. Urmare acestei soluții, în temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., s-a dispus obligarea recurenților inculpați la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Totodată, constatând că cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. îndeplinește, în limitele anterior expuse, cerințele prevăzute de art. 434-438 din C. proc. pen., Înalta Curte, prin încheierea din 14 decembrie 2021 a dispus admiterea în principiu a cererii de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 942 din data de 15 septembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2020, trimiterea cauzei completului C2, în vederea judecării recursului în casație și fixarea termenului de judecată la data de 18 ianuarie 2022, pentru când s-a dispus citarea recurentului inculpatul A. și a intimatei persoană vătămată B..

Examinând cauza, în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) din C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 942 din data de 15 septembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2020, este nefondat, pentru următoarele considerente:

Recursul în casație este o cale extraordinară de atac, prin intermediul căreia este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept prin raportare la cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de lege care vizează exclusiv legalitatea hotărârii.

Limitarea obiectului judecății în recursul în casație la cazurile strict prevăzute de lege înseamnă că nu orice presupusă încălcare a legii substanțiale sau a legii de procedură penală constituie temei pentru a casa hotărârea recurată, ci numai acele încălcări corespunzătoare unuia dintre cazurile de casare prevăzute de lege, fiind, așadar, exclusă rejudecarea unei cauze pentru a treia oară, în parametrii în care a avut loc judecata în fond și apel.

În ceea ce privește cazul de casare prevăzut în dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., se observă că acesta este incident dacă " s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", respectiv în situația în care pedeapsa stabilită și aplicată este nelegală, excluzându-se, printre altele, criticile privind individualizarea pedepsei.

Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție a relevat în mod constant faptul că legiuitorul, prin «pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege», a avut în vedere limitele de pedeapsă ce sunt prevăzute de textul de lege în raport de încadrarea juridică și de cauzele de atenuare sau agravare a pedepsei a căror incidență a fost stabilită cu titlu definitiv de către instanța de apel.

Prin urmare, recursul în casație nu poate tinde la reevaluarea unor elemente sau împrejurări de fapt ce au fost stabilite cu autoritate de lucru judecat, iar Înalta Curte de Casație și Justiție nu este abilitată să acorde relevanță unor aspecte care ar putea influența criteriile de individualizare a pedepsei prin reținerea unor circumstanțe atenuante.

Din această perspectivă, Înalta Curte constată că cererea de recurs a fost admisă în principiu doar cu privire la motivele invocate de recurentul inculpat A. ce vizează neaplicarea dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002.

Înalta Curte constată că inculpatul A. a fost condamnat în baza art. 205 alin. (1), alin. (3) lit. a) din C. pen., raportat la art. 396 alin. (1) și (2) din C. proc. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) și art. 43 alin. (1) din C. pen. și art. 77 lit. a) din C. pen. la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate, faptă din data de 17.01.2020 - persoană vătămată B..

În baza art. 96 alin. (4) din C. pen. a fost revocată suspendarea pedepsei sub supraveghere dispusă prin sentința penală nr. 1306 din 17.11.2017 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în dosarul nr. x/2017, definitivă prin decizia penală nr. 355/2018 din 28.03.2018 a Curții de Apel Ploiești și s-a dispus executarea pedepsei de 3 ani închisoare.

În baza art. 96 alin. (5) din C. pen., raportat la art. 43 alin. (1) din C. pen., a fost adăugat la pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1306 din 17.11.2017 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în dosarul nr. x/2017, definitivă prin decizia penală nr. 355/2018 din 28.03.2018 a Curții de Apel Ploiești, la pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată prin sentință, inculpatul urmând a executa pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare.

Înalta Curte constată că pedeapsa principală de 4 ani închisoare, aplicată recurentului inculpat A. prin sentință și menținută prin decizia recurată, este legală fiind situată spre limita minimă, pentru infracțiunea de lipsire de libertate prev art. 205 alin. (3) din C. pen., ce are la limite de pedeapsa cuprinse între de la 3 la 10 ani. Pedeapsa de 3 ani adăugată este efectul revocării suspendării pedepsei sub supraveghere dispusă prin sentința penală nr. 1306 din 17.11.2017 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, definitivă prin decizia penală nr. 355/2018 din 28.03.2018 a Curții de Apel Ploiești, ca atare pedeapsa aplicată inculpat A. este în limite legale.

Totodată, jurisprudența Înaltei Curți s-a conturat majoritar în jurul opiniei că dispozițiile prev. de art. 19 din Legea nr. 682/2002, ce reglementează o cauză leagă de reducere a pedepsei, reprezintă o chestiune de individualizare judiciară a pedepsei, ce nu poate fi cenzurată pe calea recursului în casație în baza art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., întrucât vizează temeinicia hotărârii judecătorești recurate, iar nu legalitatea acesteia, din moment ce conturează o anumită conduită procesuală a inculpatului ce nu poate fi stabilită decât prin reaprecierea probelor administrate în legătură cu comportamentul procesual al acestuia. Înalta Curte a statuat că nu poate cenzura reținerea sau nereținerea unei cauze de reducere a pedepsei prin hotărârea definitivă de condamnare, ci numai dacă pedeapsa aplicată se situează în limitele rezultate ca efect al incidenței cauzei legale de reducere a pedepsei prev. de art. 19 din Legea nr. 682/2002, în ipoteza în care prin hotărârea definitivă de condamnare a fost reținută o astfel de cauză (în acest sens, decizia penală nr. 23/RC din 19.01.2017 a ICCJ, secția penală, decizia penală nr. 155/RC din 02.05.2018 a ICCJ, secția penală, decizia penală nr. 92/RC din 14.03.2019 a ICCJ, secția penală, decizia penală nr. 219/RC din 09 iulie 2020 a ICCJ, secția penală, decizia penală nr. 426/R din 13 noiembrie 2020 a ICCJ, secția penală).

De altfel, Înalta Curte constată că, susținerile recurentului inculpat A. cu privire la incidența dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 nu se confirmă, având în vedere adresa MAI IGPR Inspectoratul Județean Dâmbovița din care rezultă că se efectuează cercetări urmând ca la definitivarea acestora să se propună soluție legală prin Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița.

De asemenea, prin Decizia nr. 79 din 18 noiembrie 2021 Înalta Curte de Casație și Justiție Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori prin care se solicită pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept:

"Dacă aplicarea beneficiului dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 față de inculpatul care are calitatea de denunțător într-o cauză penală este condiționată de continuarea urmăririi penale in personam, de punerea în mișcare a acțiunii penale sau dacă este suficientă începerea urmăririi penale in rem în cauza în care acesta are calitatea de martor denunțător" și a stabilit următoarele:

"Aplicarea beneficiului dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002, față de inculpatul care are calitatea de denunțător într-o cauză penală, este condiționată de continuarea urmăririi penale in personam în cauza în care acesta are calitatea de martor denunțător, condiție necesară, dar nu suficientă, instanța urmând a evalua întrunirea cumulativă a condițiilor de aplicare a textului"

Astfel, aspectele invocate de recurentul inculpat în recurs în casație nu reprezintă, în fapt, împrejurări referitoare la aplicarea pedepsei în alte limite decât cele prevăzute de lege, acestea nu se circumscriu cazului invocat, prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen. sau vreunui alt caz de casare expres și limitativ prevăzut de lege.

De altfel, chiar dacă aplicarea dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecția martorilor nu ar fi fost invocată în cursul judecării apelului ori dacă, deși au fost invocate, instanța a omis să se pronunțe asupra lor, oportunitatea aplicării acestora reprezintă o chestiune de drept care tot nu ar fi putut face obiectul analizei instanței de recurs în actualul cadru procesual.

Individualizarea judiciară a pedepsei presupune un proces de evaluare a împrejurărilor concrete ale cauzei, care intră în atributul exclusiv al instanțelor de fond sau apel și care, prin urmare, nu poate fi cenzurat în cadrul prezentului demers judiciar, întrucât nu vizează nelegalitatea pedepsei la care inculpatul a fost condamnat, ci netemeinicia hotărârii sub aspectul cuantumului pedepsei principale stabilite în mod definitiv.

Pentru considerentele expuse, potrivit art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 942 din data de 15 septembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2020.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurentul la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 942 din data de 15 septembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2020.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 18 ianuarie 2022.