ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 153/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal reclamantul, H.M.G.P. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Administrației Publice și Internelor – Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, suspendarea executării Dispoziției nr. 241 din 14 iulie 2011, emisă de Directorul D.R.P.C.I.V. din cadrul Ministerului Administrației și Internelor prin care s-a dispus punerea sa la dispoziția Serviciului Public Comunitar Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor - Județul Brașov, pe o perioadă de 3 luni, ca urmare a reorganizării unității și imposibilității numirii într-o funcție similară, până la pronunțarea unei hotărâri de către instanța de fond, cu privire la anularea acesteia.

În motivarea cererii formulate, reclamantul a arătat că punerea sa la dispoziția serviciului nu a fost motivată conform dispozițiilor art. 22 alin. (8) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului ceea ce are semnificația unei destituiri, fiindu-i încălcat dreptul legal de a participa la examenul de departajare pentru funcție. Curtea de Apel București - secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal prin sentința civilă nr. 5397 din 26 septembrie 2011, a respins ca neîntemeiată, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului și a admis cererea formulată de reclamant, dispunând suspendarea executării actului administrativ până la pronunțarea instanței de fond asupra acțiunii în anulare a Dispoziției nr. 241 din 14 iulie 2011 emisă de Directorul Direcției Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor din cadrul Ministerului Administrației și Internelor.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut în ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive că aceasta este neîntemeiată întrucât pârâtul are calitatea de emitent al actului administrativ a cărui suspendare se solicită, existând identitate între persoana pârâtului și subiectul pasiv din raportul juridic de drept administrativ dedus judecății. Referitor la cererea de suspendare a executării Dispoziției nr. 241 din 14 iulie 2011, prima instanță a apreciat că sunt îndeplinite condițiile impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv faptul că reclamantul a formulat plângerea prealabilă împotriva actului administrativ, cât și existența „cazului bine justificat” și necesitatea prevenirii unei „pagube iminente”.

Totodată, instanța de fond a reținut în baza probatoriului administrat că se creează o îndoială puternică și evidentă asupra prezumției de legalitate a actului administrativ contestat. Împotriva sentinței civile nr. 5379 din 26 septembrie 2011 a Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal a formulat recurs pârâtul Ministerul Administrației și Internelor, criticând-o ca nelegală și netemeinică, invocând dispozițiile art. 299 și urm. și art. 304 1 C. proc. civ. În motivarea recursului formulat, recurentul-pârât a susținut în esență că în mod greșit instanța de fond a stabilit cadrul procesual întrucât emitentul actului administrativ a cărui suspendare se solicită este Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor.

Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului formulat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii pronunțate de instanța de fond, apreciind că susținerile recurentului pârât cu privire la soluționarea excepției lipsei calității procesuale pasive sunt nefondate, instanța de fond stabilind în mod corect cadrul procesual în cauză. Analizând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate cât și în temeiul dispozițiilor art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte reține incidența în cauză a motivului de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în considerarea argumentelor ce succed. Suspendarea executării actului administrativ este o operațiune de întrerupere temporară a efectelor acestuia care intervine la cererea părții interesate sau din oficiu.

Ea este o măsură de excepție, care se justifică numai dacă actul administrativ conține dispoziții a căror îndeplinire ar produce consecințe greu de reparat sau imposibil de înlăturat în ipoteza în care actul ar fi ulterior anulat prin hotărâre judecătorească. În soluționarea cererii de suspendare, după cum în mod constant s-a hotărât de către Înalta Curte de Casație și Justiție în jurisprudența sa în materie, pentru a se dispune suspendarea executorie a unui act administrativ se cer a fi îndeplinite, în mod cumulativ condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 republicată, fără însă a se realiza o examinare pe fond a legalității actului a cărui suspendare se solicită.

Din această perspectivă, instanța de recurs apreciază că în mod eronat s-a reținut de către instanța de fond că sunt îndeplinite cumulativ condițiile legale respectiv atât „cazul bine justificat” cât și prevenirea unei „pagube iminente”, astfel cum sunt acestea definite de dispozițiile art. 2 lit. t) și art. 2 lit. ș) din legea contenciosului administrativ. Astfel, în ceea ce privește existența unui caz bine justificat, care să înfrângă principiul potrivit căruia actul administrativ este executoriu din oficiu, instanța de fond a reținut în mod eronat ca fiind îndeplinită această condiție deși argumentele invocate și însușite de către aceasta privind nemotivarea actului administrativ cât și aplicarea retroactivă a acestuia vizează aspecte de fond ale cauzei, care nu pot fi examinate cu ocazia judecării cererii de suspendare a executării actului administrativ, întrucât aceasta ar echivala cu o prejudecare a cererii de anulare.

În fapt instanța de fond avea obligația de a stabili în baza probatoriului administrat dacă există împrejurări legate de starea de fapt și de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalității actului astfel cum impun dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 modificată prin Legea nr. 262/2007. Simpla existență a unei îndoieli asupra legalității și temeiniciei actului administrativ atacat, nu este de natură a conduce la soluția de suspendare a executării, întrucât pentru verificarea susținerilor reclamantului este necesară administrarea unui probatoriu complex care urmează a fi analizat în cadrul unei eventuale acțiuni în anulare.

În ceea ce privește condiția pagubei iminente astfel cum este aceasta definită de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, ca fiind „prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public”, instanța de control judiciar apreciază că în mod eronat s-a reținut prin sentința atacată, ca fiind îndeplinită, întrucât lipsirea reclamantului de drepturile salariale aferente funcției exercitate anterior punerii la dispoziție prin dispoziția atacată nu produce acestuia o pagubă imposibil sau greu de reparat în viitor, în ipoteza în care instanța constată nelegalitatea actului administrativ având posibilitatea de a dispune acordarea drepturilor bănești de care acesta a fost lipsit.

Întrucât măsura suspendării executării actului administrativ, astfel cum este aceasta reglementată de dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 impune îndeplinirea cumulativă a tuturor condițiilor legale iar în concepția instanței de control judiciar nici una din condiții nu a fost dovedită, hotărârea pronunțată de instanța de fond este netemeinică și nelegală. Astfel fiind, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) și alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul formulat și va modifica sentința atacată în sensul că se va respinge ca neîntemeiată cererea de suspendare a executării actului administrativ, formulată de reclamantul H.M.G.P.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Ministerul Administrației și Internelor împotriva sentinței nr. 5379 din 26 septembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată în sensul că respinge cererea de suspendare ca nefondată. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 17 ianuarie 2012.