ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 153/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal reclamantul, H.M.G.P. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul

Ministerul Administrației Publice și Internelor – Direcția Regim Permise de Conducere

și Înmatriculare a Vehiculelor, suspendarea executării Dispoziției nr. 241 din 14

iulie 2011, emisă de Directorul D.R.P.C.I.V. din cadrul Ministerului

Administrației și Internelor prin care s-a dispus punerea sa la dispoziția Serviciului

Public Comunitar Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor - Județul

Brașov, pe o perioadă de 3 luni, ca urmare a reorganizării unității și

imposibilității numirii într-o funcție similară, până la pronunțarea unei hotărâri

de către instanța de fond, cu privire la anularea acesteia.

În motivarea cererii

formulate, reclamantul a arătat că punerea sa la dispoziția serviciului nu a

fost motivată conform dispozițiilor art. 22 alin. (8) din Legea nr. 360/2002

privind Statutul polițistului ceea ce are semnificația unei destituiri,

fiindu-i încălcat dreptul legal de a participa la examenul de departajare pentru

funcție.

Curtea de Apel

București - secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal prin sentința

civilă nr. 5397 din 26 septembrie 2011,

a respins ca neîntemeiată, excepția lipsei calității

procesuale pasive a pârâtului și a admis cererea formulată de reclamant,

dispunând suspendarea executării actului administrativ până la pronunțarea instanței

de fond asupra acțiunii în anulare a Dispoziției nr. 241 din 14 iulie 2011

emisă de Directorul Direcției Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a

Vehiculelor din cadrul Ministerului Administrației și Internelor.

Pentru a pronunța această

soluție, prima instanță a reținut în ceea ce privește excepția lipsei calității

procesuale pasive că aceasta este neîntemeiată întrucât pârâtul are calitatea de

emitent al actului administrativ a cărui suspendare se solicită, existând identitate

între persoana pârâtului și subiectul pasiv din raportul juridic de drept

administrativ dedus judecății.

Referitor la cererea

de suspendare a executării Dispoziției nr. 241 din 14 iulie 2011, prima

instanță a apreciat că sunt îndeplinite condițiile impuse de art. 14 din Legea nr.

554/2004, respectiv faptul că reclamantul a formulat plângerea prealabilă

împotriva actului administrativ, cât și existența „cazului bine justificat” și

necesitatea prevenirii unei „pagube iminente”.

Totodată, instanța de

fond a reținut în baza probatoriului administrat că se creează o îndoială puternică

și evidentă asupra prezumției de legalitate a actului administrativ contestat.

Împotriva sentinței

civile nr. 5379 din 26 septembrie 2011 a Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal a formulat recurs pârâtul Ministerul

Administrației și Internelor, criticând-o ca nelegală și netemeinică, invocând dispozițiile

art. 299 și urm. și art. 304

1

C. proc. civ.

În motivarea recursului

formulat, recurentul-pârât a susținut în esență că în mod greșit instanța de

fond a stabilit cadrul procesual întrucât emitentul actului administrativ a

cărui suspendare se solicită este Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare

a Vehiculelor.

Intimatul-reclamant a

formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului formulat și

menținerea ca legală și temeinică a hotărârii pronunțate de instanța de fond,

apreciind că susținerile recurentului pârât cu privire la soluționarea

excepției lipsei calității procesuale pasive sunt nefondate, instanța de fond

stabilind în mod corect cadrul procesual în cauză.

Analizând cauza prin

prisma motivelor de recurs invocate cât și în temeiul dispozițiilor art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte reține incidența în cauză a motivului de recurs prevăzut

de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în considerarea argumentelor ce

succed.

Suspendarea executării

actului administrativ este o operațiune de întrerupere temporară a efectelor acestuia

care intervine la cererea părții interesate sau din oficiu.

Ea este o măsură de excepție,

care se justifică numai dacă actul administrativ conține dispoziții a căror

îndeplinire ar produce consecințe greu de reparat sau imposibil de înlăturat în

ipoteza în care actul ar fi ulterior anulat prin hotărâre judecătorească.

În soluționarea cererii

de suspendare, după cum în mod constant s-a hotărât de către Înalta Curte de Casație

și Justiție în jurisprudența sa în materie, pentru a se dispune suspendarea executorie

a unui act administrativ se cer a fi îndeplinite, în mod cumulativ condițiile

prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 republicată, fără însă a se realiza

o examinare pe fond a legalității actului a cărui suspendare se solicită.

Din această

perspectivă, instanța de recurs apreciază că în mod eronat s-a reținut de către

instanța de fond că sunt îndeplinite cumulativ condițiile legale respectiv atât

„cazul bine justificat” cât și prevenirea unei „pagube iminente”, astfel cum sunt

acestea definite de dispozițiile art. 2 lit. t) și art. 2 lit. ș) din legea

contenciosului administrativ.

Astfel, în ceea ce

privește existența unui caz bine justificat, care să înfrângă principiul

potrivit căruia actul administrativ este executoriu din oficiu, instanța de

fond a reținut în mod eronat ca fiind îndeplinită această condiție deși

argumentele invocate și însușite de către aceasta privind nemotivarea actului

administrativ cât și aplicarea retroactivă a acestuia vizează aspecte de fond

ale cauzei, care nu pot fi examinate cu ocazia judecării cererii de suspendare

a executării actului administrativ, întrucât aceasta ar echivala cu o

prejudecare a cererii de anulare.

În fapt instanța de fond

avea obligația de a stabili în baza probatoriului administrat dacă există împrejurări

legate de starea de fapt și de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă

asupra legalității actului astfel cum impun dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. t)

din Legea nr. 554/2004 modificată prin Legea nr. 262/2007.

Simpla existență a

unei îndoieli asupra legalității și temeiniciei actului administrativ atacat,

nu este de natură a conduce la soluția de suspendare a executării, întrucât

pentru verificarea susținerilor reclamantului este necesară administrarea unui probatoriu

complex care urmează a fi analizat în cadrul unei eventuale acțiuni în anulare.

În ceea ce privește condiția

pagubei iminente astfel cum este aceasta definită de dispozițiile art. 2 alin. (1)

lit. ș) din Legea nr. 554/2004, ca fiind „prejudiciul material viitor și

previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei

autorități publice sau a unui serviciu public”, instanța de control judiciar

apreciază că în mod eronat s-a reținut prin sentința atacată, ca fiind

îndeplinită, întrucât lipsirea reclamantului de drepturile salariale aferente

funcției exercitate anterior punerii la dispoziție prin dispoziția atacată nu

produce acestuia o pagubă imposibil sau greu de reparat în viitor, în ipoteza

în care instanța constată nelegalitatea actului administrativ având

posibilitatea de a dispune acordarea drepturilor bănești de care acesta a fost lipsit.

Întrucât măsura

suspendării executării actului administrativ, astfel cum este aceasta

reglementată de dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 impune îndeplinirea

cumulativă a tuturor condițiilor legale iar în concepția instanței de control

judiciar nici una din condiții nu a fost dovedită, hotărârea pronunțată de instanța

de fond este netemeinică și nelegală.

Astfel fiind, în

temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) și alin. (3) C. proc. civ., Înalta

Curte va admite recursul formulat și va modifica sentința atacată în sensul că se

va respinge ca neîntemeiată cererea de suspendare a executării actului

administrativ, formulată de reclamantul H.M.G.P.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursul declarat de

Ministerul Administrației și Internelor împotriva sentinței nr. 5379 din 26

septembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată

în sensul că respinge cererea de suspendare ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 17 ianuarie 2012.