ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1535/2024

Obiectul cauzei: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 30 octombrie 2017 pe rolul Tribunalului București, reclamantul Ministerul Afacerilor Interne, în contradictoriu cu pârâții A. și B. și cu intervenientul forțat Prefectul Județului Brașov a solicitat obligarea pârâților la plata sumei de 227.494 RON, reprezentând prejudiciu creat prin fapta ilicită proprie înregistrat în patrimoniul MAI - Instituția Prefectului Brașov, actualizată cu indicele de inflație la data plății.

Sentința pronunțată de Tribunalul București: Prin sentința civilă nr. 300 din 6 martie 2020, Tribunalul București, secția a III-a civilă a respins, ca neîntemeiate, atât excepția lipsei calității procesual active a reclamantului, invocată de către pârâtă, cât și cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Ministerul Afacerilor Interne în contradictoriu cu pârâții A. și B. și cu intervenientul forțat Instituția Prefectului Județului Brașov. A obligat pe reclamant la plata către pârâtul A. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 3.750,00 de RON, reprezentând onorariu de avocat.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel București: Prin decizia civilă nr. 522A din 26 martie 2021, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a admis apelurile formulate de reclamantul Ministerul Afacerilor Interne și de pârâta B. împotriva sentinței civile nr. 300 din 6 martie 2020 pronunțată de Tribunalul București. A anulat sentința civilă apelată și a reținut cauza în vederea evocării fondului. Prin decizia nr. 1701 A din 26 noiembrie 2021, evocând fondul, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului și excepția inadmisibilității acțiunii, ca neîntemeiate. A respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Ministerul Afacerilor Interne, în contradictoriu cu pârâții A. și B. și cu intervenientul forțat Prefectul Județului Brașov. A respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată a intervenientei Instituția Prefectului Brașov. A obligat pe reclamant la plata către pârâtul A. a sumei de 5450 RON și către pârâta B. la plata sumei de 15.686 RON, reprezentând onorariu de avocat.

Calea de atac formulată în cauză: Împotriva deciziei civile nr. 1701 A din 26 noiembrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, reclamantul Ministerul Afacerilor Interne a declarat recurs. De asemenea, pârâta B. a declarat recurs incident. a) Recursul principal declarat de reclamantul Ministerul Afacerilor Interne: Ca prim motiv de nelegalitate, recurentul-reclamant a arătat că prin hotărârea pronunțată a fost încălcată autoritatea de lucru judecat a sentinței civile nr. 710/CA din 22 mai 2015 a Tribunalului Brașov (definitivă) și, totodată, au fost prezentate considerentele contradictorii, fiind astfel incidente motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 7 C. proc. civ. Prin sentința civilă nr. 710/CA din 22 mai 2015 pronunțată în dosarul nr. x/2014, Tribunalul Brașov a anulat Ordinul MAI nr. 11/2508/15.03.2012 prin care au încetat raporturile de serviciu ale numitului C., ca urmare a reorganizării unității, MAI fiind obligat la reîncadrarea acestuia și la plata drepturilor salariale cuvenite începând cu data de 14.03.2012 și până la data reîncadrării efective în funcție. Motivele pentru care Ordinul a fost anulat au fost prezentate în mod clar și succint în cuprinsul sentinței - s-a reținut că la momentul reorganizării Serviciului public comunitar regim permise de conducere și înmatriculări vehicule al județului Brașov nu au fost respectate prevederile art. 100 alin. (5) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici și, totodată, că nu au fost respectate prevederile alin. (3) al aceluiași articol, respectiv că la momentul reorganizării nu a fost organizat examen de departajare, deși existau mai multe opțiuni pentru postul de ofițer specialist I. Așadar, analiza situației de fapt și a temeiurilor legale incidente trebuie să pornească de la aceste considerente care se impun cu autoritate de lucru judecat în prezenta cauză, respectiv modalitatea defectuoasă în care măsura reorganizării a fost pusă în executare la nivelul Serviciului public comunitar regim permise de conducere și înmatriculări vehicule al județului Brașov, acesta fiind motivul pentru care a fost anulat Ordinul MAI nr. 11/2508/15.03.2012. În cuprinsul deciziei recurate, instanța de apel a prezentat argumente care vin în contradicție cu cele statuate deja în mod definitiv și cu autoritate de lucru judecat în sentința civilă nr. 710/CA din 22 mai 2015 a Tribunalului Brașov. Astfel, sunt prezentate o serie de considerente contradictorii: pe de o parte, la pagina 7 paragraful 7, se reține că potrivit art. 3.1 din Ordinul MAI nr. 129/2011 pârâtului A. îi revenea obligația de a organiza concurs de departajare a candidaților ca urmare a reorganizării instituției, iar la pagina nr. 8 primul paragraf, instanța reține că "obligațiile reveneau reclamantului (Ministerul Afacerilor Interne)". Recurentul-reclamant menționează faptul că nu măsura reorganizării în sine, care într-adevăr a fost dispusă de MAI, constituie fapta ilicită, ci modalitatea defectuoasă în care această măsură a fost pusă în executare la nivelul Serviciului public comunitar regim permise de conducere și înmatriculări vehicule al județului Brașov, apreciind că trebuie stabilită răspunderea civilă delictuală a persoanelor responsabile de activitățile desfășurate cu ocazia reorganizării Serviciului, sub coordonarea Direcției Regim Permise de Conducere și înmatriculare a Vehiculelor, activități care au precedat emiterea actului administrativ anulat. Raționamentul instanței, în sensul că în mod greșit Ministerul Afacerilor Interne urmărește să impute pârâților nerespectarea unor obligații ce se situează temporal anterior emiterii ordinului anulat, vine în contradicție cu motivele de nelegalitate avute în vedere de instanță la anularea Ordinului MAI nr. 11/2508/15.03.2012, fiind încălcată autoritatea de lucru judecat a sentinței civile nr. 712/2015 a Tribunalului Brașov, definitivă. Prin cel de-al doilea motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant a arătat că la pronunțarea soluției au fost aplicate în mod greșit normele de drept material prevăzute de art. 1357, art. 1370 și art. 1382 - 1383 C. civ. privind răspunderea civilă delictuală, precum și cele cuprinse în Ordinul MAI nr. 129/2011 și în Ordonanța Guvernului nr. 83/2001. În mod greșit instanța de apel a aplicat principiul cauzei proxime la stabilirea legăturii de cauzalitate și implicit a vinovăției în emiterea Ordinului MAI nr. 11/2508/15.03.2012. Pentru a stabili faptele ilicite în anularea actului administrativ menționat, trebuie examinate acțiunile/inacțiunile care au condus la emiterea acestuia. În speță, stabilirea și decelarea raportului de cauzalitate este mai dificilă, având în vedere că producerea prejudiciului a fost precedată de mai multe acțiuni/inacțiuni, dintre care unele directe și imediate (emiterea Ordinului MAI nr. 11/2508/15.03.2012, anulat de către instanță), însă și acțiuni indirecte, mediate (lipsa organizării unui concurs de departajare de către pârâtul A., lipsa verificărilor de către persoana competentă - pârâta B.) - acțiuni care au stat la baza deciziei de a emite actul administrativ anulat. Acțiunile/inacțiunile pârâților, în multiplele lor legături de interacțiune și interdependență, se află într-un raport de cauzalitate suficient de caracterizat cu prejudiciul cauzat Ministerului Afacerilor Interne, pentru a fi reținute în câmpul cauzal și pentru a putea duce la antrenarea răspunderii civile delictuale a acestora. Cu toate că instanța a reținut culpa pârâtului A. prin aceea că, în calitate de prefect, conducător al instituției, nu a organizat examenul de departajare, a apreciat că această omisiune nu se înscrie în lanțul cauzal al producerii pagubei - această inacțiune reprezintă o împrejurare indispensabilă pentru producerea prejudiciului, fiind elementul declanșator al lanțului de cauze care au dus la vătămarea patrimoniului MAI. Astfel, pornind de la faptul că intimatul nu a organizat examenul de departajare pe funcție și nu a fost identificată o altă funcție pe care să fie numit C. și, în continuare, directorul DRPCIV nu a verificat îndeplinirea acestei obligații de către prefect, s-a ajuns la situația de a se transmite propunerea de încetare a raporturilor de serviciu ale numitului C., operațiune anulată de către instanța de judecată. Prin aceste considerente, instanța a încălcat autoritatea de lucru judecat a sentinței civile nr. 712/2015 a Tribunalului Brașov, atât timp cât unul dintre motivele pentru care a fost anulat Ordinul MAI nr. 11/2508/15.03.2012 este acela că nu s-a organizat examen la momentul reorganizării. Per a contrario, dacă s-ar fi organizat examen, nu se mai reținea acest aspect ca motiv de nulitate a Ordinului. Legătura de cauzalitate a inacțiunii pârâtului este întărită de raționamentul prezentat în hotărârea judecătorească indicată, dar și de succesiunea actelor și a faptelor ilicite care au urmat, reprezentând punctul inițial în lanțul cauzal. Cu privire la faptele imputate pârâtei B., instanța a reținut că nu poate fi ținută răspunzătoare pentru formularea unei propuneri, ci că revenea reclamantului Ministerul Afacerilor Interne obligația de a efectua verificări în acest sens și de a nu emite ordinul de încetare a raporturilor de serviciu. Contrar celor reținute de instanță, verificările la care face referire se execută prin structura de specialitate competentă, care în speță este tocmai Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculări a Vehiculelor, al cărei director este pârâta. Extrapolarea pe care a făcut-o instanța de judecată cu privire la obligația de control și coordonare asupra întregii activități a Instituției Prefectului - Județul Brașov nu este una legală, atât timp cât este vorba despre un singur serviciu din cadrul instituției prefectului, serviciu care dispune de o reglementare proprie cu privire la competențele de coordonare și control. În continuare, instanța a reținut că "formularea unei propuneri nu se înscrie în lanțul cauzal al producerii pagubei" - aceste considerente ale instanței încalcă autoritatea de lucru judecat a sentinței civile nr. 712/2015 a Tribunalului Brașov, întrucât această propunere a stat la baza emiterii ordinului de încetare a raporturilor de serviciu a numitului C.. Relevant pentru speță este că, în organizarea instituțională, atribuțiile și competențe fiecărei structuri sunt clar determinate de către actele normative de organizare și funcționare specifice, iar răspunderea pentru neexecutarea obligațiilor de către structurile din subordine nu pot fi imputate structurilor ierarhic superioare, existând o independență și o răspundere proprie pentru faptele săvârșite. Motivarea instanței este una generală, fiind reținută o culpă a Ministerului Afacerilor Interne în producerea pagubei, fără să fie indicate structurile care erau datoare să efectueze verificările la care se face referire. Dacă instanța a apreciat că Ministerul Afacerilor Interne poartă răspunderea pentru emiterea actului administrativ anulat, era datoare să facă aplicarea dispozițiilor art. 1371 alin. (1) C. civ. Soluția instanței de apel apare ca fiind nelegală întrucât, deși s-a reținut culpa celor doi pârâți, motivarea prezentată de instanță a fost construită de asemenea natură încât să îi exonereze de răspundere. Astfel cum a arătat, faptul că s-a apreciat că MAI poartă o răspundere pentru producerea prejudiciului, nu poate conduce la exonerarea celor doi pârâți, vinovăția lor fiind dovedită prin actele aflate la dosarul cauzei. b) Recursul incident declarat de pârâta B.: Invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a arătat că în soluționarea excepției inadmisibilității acțiunii instanța de apel a reținut, cu încălcarea art. 25 din O.G. nr. 121/1998, că răspunderea materială a militarilor în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor de serviciu din cadrul Ministerului de Interne poate fi angajată în condițiile art. 1357 C. civ. Polițistul este funcționar public civil cu statut special, potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 360/2002 și, în conformitate cu art. 2 alin. (1) din aceeași lege, polițistul este învestit cu exercițiul autorității publice. În considerarea acestor prevederi legale, statutul său juridic cunoaște elemente derogatorii de la dispozițiile generale din Legea nr. 188/1999 care reglementează raporturile juridice având în conținutul lor obligația de răspundere. Astfel, polițistul este subiect al unui raport de serviciu, raport care ia naștere, se execută și încetează în condiții speciale. Din acest motiv, răspunderea polițistului este reglementată prin norma specială, respectiv O.G. nr. 121/1998, în aplicarea căreia au fost aprobate de către MAI Instrucțiunile nr. 114/2013 privind răspunderea materială a personalului pentru pagubele produse Ministerului Afacerilor Interne. Legiuitorul a înțeles să stabilească o cale specială, atât administrativă, cât și jurisdicțională, de soluționare a litigiilor născute din aplicarea dispozițiilor O.G. nr. 121/1998, ceea ce însemnă că din moment ce a fost edictată o reglementare specială, partea are deschisă doar calea specifică, potrivit principiului conform cu care specialul derogă de la general. Astfel, MAI avea obligația să urmeze procedura astfel cum a fost statornicită prin dispozițiile art. 25 din O.G. nr. 121/1998, prin emiterea unei decizii de imputare, în urma procedurii obligatorii a cercetării administrative în condițiile și cu respectarea termenelor reglementate în cuprinsul aceluiași act normativ. Nu exista un drept de opțiune între cele două căi procedurale - administrativă și civilă (de drept comun). Prin cea de-a doua critică, circumscrisă aceluiași motiv de nelegalitate, recurenta-pârâtă a arătat că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 1357 C. civ., reținând că pârâta a avut o conduită ce intră în sfera ilicitului civil. Fapta ilicită invocată de recurentul-reclamant în sarcina pârâtei este cea "de a aproba propunerea de încetare a raporturilor de serviciu dintre Instituția Prefectului si dl. C., fără a verifica dacă, la momentul reorganizării SPCRPCIV din cadrul Instituției Prefectului județului Brașov, au fost respectate prevederile Ordinului MAI nr. 129/2011" pentru aprobarea procedurii cadru privind organizarea si desfășurarea examenului de departajare în vederea numirii în funcție a personalului ca urmare a aplicării măsurilor de reorganizare instituțională. În conformitate cu prevederile art. 5 alin. (2) pct. 12 din Instrucțiunile nr. 11 11/2005 emise de MAI, examinarea legalității măsurilor prefectului care au stat la baza emiterii Ordinului MAI nr. II/2508/15.03.2012 revenea Direcției juridice din cadrul MAI și nu Direcției regim permise de conducere si înmatriculare a vehiculelor. Așa cum a fost reținut cu putere de lucru judecat de către Tribunalul Brașov prin sentința civila nr. 710/CA/22.05.2015, încetarea raporturilor de serviciu a fost determinata de fapte și cauze ce nu aparțin pârâtei. În situația în care în organigrama unității de la serviciul teritorial Brașov funcția domnului C. a fost desființată, pârâta, în calitate de director al DRPCIV, avea obligația, în conformitatea cu dispozițiile art. 69 lit. j) din Legea nr. 360/2002 privind statutul polițistului, de a înainta către MAI propunerea și întreaga documentație de încetare a raporturilor de serviciu ca urmare a finalizării termenului de punere la dispoziție. În cazul contrar în care la împlinirea termenului de punere la dispoziție propunerea nu ar fi fost avansată către MAI, după data de 15.03.2012 polițistului nu i-ar mai fi fost asigurate drepturi salariale întrucât acesta nu mai ocupa nicio o funcție în noul stat de organizare al SPCRPCIV Brașov, iar pârâta ar fi încălcat Legea nr. 360/2002 privind statutul polițistului. Rezulta că, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, acțiunea pârâtei, întemeiată pe dispozițiile art. 69 lit. j) din Legea nr. 360/2002 privind statutul polițistului, nu numai ca nu a reprezentat o faptă ilicită, ci dimpotrivă, a reprezentat o obligație izvorâtă din textul de lege ce se impunea a fi îndeplinită în situația existentă. În concluzie, contrar celor reținute de către instanța de apel referitoare la conduita pârâtei, prin raportare la atribuțiile, competențele și obligațiile reglementate cu privire la directorul DRPCIV, în cauză lipsește elementul esențial al răspunderii civile delictuale, respectiv fapta ilicită.

Apărările părților: Intimații-intervenienți Instituția Prefectului Județului Brașov și Prefectul Județului Brașov au depus întâmpinare, comunicată, arătând că lasă la aprecierea instanței soluționarea cauzei. Recurenta-pârâtă B. a formulat întâmpinare la recursul declarat de reclamant, solicitând respingerea recursului ca nefondat. Intimatul-pârât A. a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului principal declarat de reclamant. Recurentul-reclamant Ministerul Afacerilor Interne a formulat întâmpinare la recursul incident, solicitând respingerea acestuia, respectiv răspuns la întâmpinările depuse de pârâta B. și de pârâtul A., solicitând respingerea apărărilor pârâților.

Procedura de filtru: Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților. Prin încheierea din 19 martie 2024, completul de filtru a admis, în principiu, recursurile și a fixat termen la data de 21 mai 2024, complet C5 noul C. proc. civ., în ședință publică, cu citarea părților în vederea soluționării căii de atac, termen la care instanța a rămas în pronunțare. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție: Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte, constată că recursurile declarate sunt nefondate, pentru considerentele ce urmează să fie expuse: Prealabil oricărei analize, se impune punctarea circumstanțelor factuale ale cauzei. Astfel, se reține că prin Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr. II/0516/01.04.2011, s-a dispus reducerea numărului de posturi în finanțare, Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere fiindu-i repartizat un număr de 24 de posturi. Prin Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr. II/2508/15.03.2012, cu începere din data de 14 martie 2012, s-a dispus încetarea raporturilor de serviciu ale comisarului șef de poliție din DRPCIV - Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere Brașov, ca urmare a reorganizării unității, iar în aceeași dată, prin Dispoziția directorului Direcției Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor nr. 241/14.07.2011, cu începere din data de 6 iulie 2011, numitul C., comisar șef de poliție, a fost pus la dispoziția SPCPCIV pe o perioadă de 3 luni, justificat de reorganizarea unității si imposibilitatea numirii într-o funcție similară. Prin sentința civilă nr. 710/CA din 22 mai 2015 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul nr. x/2014, a fost admisă acțiunea formulată de numitul C., în contradictoriu cu Ministerul Afacerilor Interne, a fost anulat Ordinul MAI nr. II/2508/15.03.2012, instanța dispunând reîncadrarea reclamantului în funcția deținută anterior reorganizării Direcției Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Autovehiculelor - Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere al Județului Brașov. De asemenea, Ministerul Afacerilor Interne a fost obligat să îi plătească comisarului-șef drepturile salariale cuvenite cu începere din data de 14.03.2012 - până la data reîncadrării efective, respectiv suma de 227.494 RON. Prin acțiunea ce face obiect al analizei în prezenta cauză, reclamantul Ministerul Afacerilor Interne a solicitat atragerea răspunderii civile delictuale a pârâților A. (care ocupa în anul 2011 funcția de prefect al județului Brașov) și B. (care în anul 2011 era director al Direcției Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Brașoc), în sensul obligării acestora la plata sumei de 227.494 RON, echivalentul sumei achitate în urma reîncadrării numitului C. în funcția deținută, astfel cum s-a stabilit în litigiul anterior, motivat de faptul că pârâții nu și-au îndeplinit corespunzător atribuțiile legale referitoare la reorganizarea în condițiile legii a Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculări Vehicule al Județului Brașov. În concret, în ceea ce privește fapta ilicită pretins a fi fost săvârșită de pârâtul A., reclamantul a susținut că acesta nu și-ar fi respectat obligațiile privitoare la organizarea și desfășurarea unui examen pentru departajarea în vederea numirii în funcție a personalului care a ocupat posturi de natura celor desființate în cadrul aceleiași structuri, anterior reorganizării/reducerii de posturi. Referitor la pârâta B., faptele ilicite imputate de reclamantă au fost acelea de a nu fi verificat dacă, la momentul reorganizării Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculări Vehicule, au fost respectate prevederile Ordinului MAI nr. 129/2011, respectiv de a nu fi emis avizul necesar eliberării din funcție a numitului C., invocând în acest sens dispozițiile art. 9 din H.G. nr. 1767/2004, dar și de a fi propus încetarea raporturilor de serviciu ale aceleiași persoane în condițiile art. 69 lit. j) din Legea nr. 360/2002, fără verificarea tuturor cerințelor prevăzute de lege. Prin recursul declarat, ca prim motiv de nelegalitate, invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 7 C. proc. civ., reclamantul Ministerul Afacerilor Interne, a arătat că prin hotărârea pronunțată a fost încălcată autoritatea de lucru judecat a sentinței civile nr. 710/CA din 22 mai 2015 a Tribunalului Brașov și, totodată, au fost prezentate considerentele contradictorii, fiind astfel incidente motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 7 C. proc. civ. Astfel, cum a arătat recurentul-reclamant și cum a reținut instanța în considerentele deciziei recurate, motivele pentru care Ordinul MAI a fost anulat au fost prezentate în cuprinsul sentinței civile nr. 710/CA din 22 mai 2015 a Tribunalului Brașov, fiind relevante, din perspectiva puterii de lucru judecat, două argumente: faptul că Ministerul Administrației și Internelor avea obligația organizării unui examen de departajare în vederea ocupării funcției și că a încălcat obligația prevăzută de art. 100 alin. (5) din Legea nr. 188/1999 (în vigoare la momentul acela), potrivit căreia, în cazul reorganizării activității, autoritatea sau instituția publică nu putea înființa posturi similare celor desființate pentru o perioadă de cel puțin un an. Totodată, se constată că în litigiul finalizat prin sentința anterior menționată a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a Direcției Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Autovehiculelor, iar unicul pârât în sarcina căruia au fost stabilite obligații a fost Ministerul Afacerilor Interne. Contrar susținerilor recurentului-reclamant, pornind tocmai de la aceste considerente, Curtea a reținut că: "cu putere de lucru judecat, prin sentința civilă nr. 710/22.05.2015 a Tribunalului Brașov s-a reținut, ca motiv de nelegalitate a ordinului emis de reclamant, nu numai că nu a fost parcursă procedura de departajare între funcționarii publici în cazul reorganizării activității Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor în care activa numitul C., ci și încălcarea de către reclamant a interdicției de înființare a unui post nou similar celui desființat. Că acestea erau obligațiile ce reveneau reclamantului reiese din chiar conținutul hotărârii judecătorești, pronunțată în litigiul în care reclamantul a avut calitatea de unic pârât." Motivul pentru care a fost anulat Ordinul MAI nr. 11/2508/15.03.2012 nu a fost modalitatea defectuoasă în care măsura reorganizării a fost pusă în executare la nivelul Serviciului public comunitar regim permise de conducere și înmatriculări vehicule al județului Brașov, așa cum susține recurentul-reclamant prin cererea de recurs, reinterpretând statuările ce se bucură de putere de lucru judecat, ci aspectele anterior evidențiate ce fac referire la organigrama instituției (neparcurgerea procedurii de departajare și reînființarea postului similar celui desființat). Or, așa cum în mod legal a reținut curtea de apel, conform art. 3 din H.G. nr. 416/2007 (în vigoare până în perioada de referință), reclamantul era entitatea care stabilea structura organizatorică a serviciului în discuție, iar conform art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 656/2011 stabilea și numărul maxim de posturi în finanțare. Constatând legalitatea statuărilor curții de apel în ceea ce privește reținerea puterii de lucru judecat a dezlegărilor date prin sentința civilă nr. 710/CA din 22 mai 2015 pronunțată de Tribunalul Brașov, Înalta Curte urmează a respinge ca nefondată critica întemeiată pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. În continuare, examinând decizia recurată din prespectiva motivului de neleglalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în ipoteza existenței unor considerene contradictorii, Înalta Curte constată că susținerile recurentei-reclamante nu pot fi validate. Astfel, recurenta arată că în cuprinsul hotărârii sunt prezentate o serie de considerente contradictorii: pe de o parte, la pagina 7 paragraful 7, se reține că potrivit art. 3.1 din Ordinul MAI nr. 129/2011 pârâtului A. îi revenea obligația de a organiza concurs de departajare a candidaților ca urmare a reorganizării instituției, iar la pagina nr. 8 primul paragraf, instanța reține că "obligațiile reveneau reclamantului (Ministerul Afacerilor Interne)". Contrar acestor susțineri, la pagina nr. 8 din decizie, reținerea instanței a fost următoarea, redată în mod complet: "Mai mult, Curtea are în vedere că, cu putere de lucru judecat, prin sentința civilă nr. 710/22.05.2015 a Tribunalului Brașov s-a reținut, ca motiv de nelegalitate a ordinului emis de reclamant, nu numai că nu a fost parcursă procedura de departajare între funcționarii publici în cazul reorganizării activității Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor în care activa numitul C., ci și încălcarea de către reclamant a interdicției de înființare a unui post nou similar celui desființat. Că acestea erau obligațiile ce reveneau reclamantului reiese din chiar conținutul hotărârii judecătorești, pronunțată în litigiul în care reclamantul a avut calitatea de unic pârât". Astfel cum reiese din lecturarea paragrafului anterior redat, afirmația instanței făcea referie la faptul că "nu a fost parcursă procedura de departajare între funcționarii publici", iar nu la obligația de a organiza concurs de departajare, distincția fiind una ca de la parte la întreg - viza faptul că întreaga procedură nu a fost parcursă, fără a face referire la "obligația" de a organiza concursul, în mod specific. În plus, împrejurarea că s-a organizat sau nu concurs de departajare a candidaților ca urmare a reorganizării instituției - faptă imputată pârâtului A. - capătă o relevanță subisidiară și nu se înscrie în lanțul cauzal al producerii pagubei, astfel cum legal a reținut curtea de apel. Considerentele contradictorii, în sensul art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., sunt cele din perspectiva cărora nu se poate stabili care sunt argumentele ce au fundamentat soluția instanței, determinând astfel imposibilitatea exercitării controlului de legalitate. Contradicția trebuie să fie una de natură să conducă spre concluzia că hotărârea este practic nemotivată. Or, în cauză, Înalta Curte constată că în cuprinsul hotărârii judecătorești analizate nu se regăsesc considerente contradictorii, curtea de apel înfățișând într-o manieră clară și coerentă argumentele avute în vedere în adoptarea soluției, susținerea recurentei, în sensul existenței unei motivări contradictorii, pentru argumentele anterior expuse, fiind nefondată. Prin cel de-al doilea motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant a arătat că au fost aplicate în mod greșit normele de drept material prevăzute de art. 1357, art. 1370 și art. 1382 - 1383 C. civ., precum și cele cuprinse în Ordinul MAI nr. 129/2011 și în Ordonanța Guvernului nr. 83/2001. În mod greșit instanța de apel a aplicat principiul cauzei proxime la stabilirea legăturii de cauzalitate și implicit a vinovăției în emiterea Ordinului MAI nr. 11/2508/15.03.2012. În aprecierea recurentei, acțiunile/inacțiunile pârâților, în multiplele lor legături de interacțiune și interdependență, se află într-un raport de cauzalitate suficient de caracterizat cu prejudiciul provocat Ministerului Afacerilor Interne, pentru a fi reținute în câmpul cauzal și pentru a putea duce la antrenarea răspunderii civile delictuale a acestora. Pornind de la faptul că pârâtul nu a organizat examenul de departajare pe funcție și nu a fost identificată o altă funcție pe care să fie numit C. și, în continuare, directorul DRPCIV nu a verificat îndeplinirea acestei obligații de către prefect, s-a ajuns la situația de a se transmite propunerea de încetare a raporturilor de serviciu ale numitului C., operațiune anulată de către instanța de judecată. Analizând toate aceste susțineri ale recurentei, Înalta Curte constată că instanța a făcut o legală aplicare și interpretare a normelor de drept material ce vizează condițiile atragerii răspunderii civile delictuale, reținând că părâții chemați în judecată nu se fac vinovați de prejudiciul cauzat, acesta fiind imputabil însuși reclamantului, ceea ce întrerupe raportul de cauzalitate. Chiar dacă inacțiunile/acțiunile pârâților au făcut parte din lanțul procedural anterior emiterii Ordinului și chiar dacă au stat la baza deciziei de a emite actul administrativ ulterior anulat, astfel cum susține recurentul-reclamant, nu se poate omite faptul că obligația de a verifica îndeplinirea tuturor condițiilor prevăzute de lege, înainte de a dispune în sensul încetării raporturilor de serviciu, revenea însuși reclamantului Ministerul Afacerilor Interne, acesta fiind factorul decizional care avea îndrituirea legală de a nu emite ordinul, în cazul în care constata că nu sunt îndeplinite condițiile legale. Aprecierea recurentului-reclamant referitoare la faptul că, dacă s-ar fi organizat examenul de departajare (fapta neorganizării fiind imputată pârâtului A.), nu se mai reținea acest aspect ca motiv de nulitate a Ordinului (inacțiunea pârâtului reprezentând punctul inițial în lanțul cauzal), eludează dispozițiile legale ce stabilesc atribuțiile fiecărei instituții și omite faptul că însuși reclamantul Ministerul Afacerilor Interne a fost factorul decident al emiterii Ordinului, având, în același timp, atribuții de control a activității pârâtului (prefect la acel moment). Contrar nemulțumirii recurentului-reclamant, este legală reținerea instanței că "formularea unei propuneri nu se înscrie în lanțul cauzal al producerii pagubei", explicația ce urmează (ce nu mai este enunțată de recurent) fiind aptă să convingă și să explice raționamentul avut în vedere - "pentru că se interpune acțiunea reclamantului însuși, care este entitatea care a decis încetarea acelor raporturi. Mai exact, între încetarea nelegală dispusă prin emiterea ordinului nr. II/2508/15.03.2012 si plata sumei de 227 494 RON există raport de cauzalitate, iar nu între formularea propunerii din data de 14.03.2012 (ce putea sau trebuia să nu fie acceptată) și plata sumei de bani respective." În continuare, recurentul-reclamant a arătat că extrapolarea pe care a făcut-o instanța de judecată cu privire la obligația de control și coordonare asupra întregii activități a Instituției Prefectului - Județul Brașov nu este una legală, atât timp cât este vorba despre un singur serviciu din cadrul instituției prefectului, serviciu care dispune de o reglementare proprie cu privire la competențele de coordonare și control. Relevant pentru speță este că, în organizarea instituțională, atribuțiile și competențe fiecărei structuri sunt clar determinate de către actele normative de organizare și funcționare specifice, iar răspunderea pentru neexecutarea obligațiilor de către structurile din subordine nu pot fi imputate structurilor ierarhic superioare, existând o independență și o răspundere proprie pentru faptele săvârșite. Cu privire la aceste susțineri, se impune a fi punctat faptul că uneori stabilirea sau decelarea raportului de cauzalitate devine o problemă dificilă și complicată. Astfel, producerea prejudiciului poate fi precedată sau însoțită de mai multe acțiuni sau inacțiuni dintre care unele pot fi directe sau indirecte, succesive sau concomitente, imediate sau mediate, principale sau secundare, alcătuind împreună un complex de împrejurări și evenimente, cu rol de cauze propriu-zise sau de condiții, așa încât este greu de decelat și selectat care dintre ele, în multiplele lor legături de interacțiune și chiar de interdependență, se află într-un raport de cauzalitate suficient de caracterizat cu prejudiciul suferit, pentru a fi reținute în câmpul cauzal și a putea duce la antrenarea răspunderii civile delictuale a diferitelor persoane. Practica judiciară din țara noastră este favorabilă, cu unele excepții, sistemului unității indivizibile dintre cauză și condițiile cauzale. Referitor la condiția vinovăției din cadrul răspunderii civile delictuale, aceasta are un caracter dependent, marcat cu claritate atât de condiția faptei ilicite, cât și de aceea a raportului de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu. Vinovăția exprimă principiul că pentru a putea fi angajată răspunderea civilă este necesar ca fapta ilicită generatoare de prejudiciu să fie imputabilă persoanei care a săvârșit-o, deci autorului acesteia. Standardul de diligență pe care legiuitorul îl impune pentru angajarea vinovăției unei persoane în cadrul răspunderii civile delictuale devine un standard de conduită deosebit de ridicat, de natură să responsabilizeze în cel mai înalt grad pe destinatarii normei legale și să îi oblige ca în acțiunile lor să dea dovadă de o atitudine de o deosebită atenție, pentru a evita prejudicierea intereselor celorlalți. Raportând toate aceste considerații de ordin teoretic la speța dedusă judecății, date fiind circumstanțele particulare ale cauzei, se constată că între conduitele/faptele/acțiunile/inacțiunile pârâților și prejudiciu se interpune "fapta" reclamantului Ministerul Afacerilor Interne, care avea calitatea de factor decizional și deținea pârghiile legale de a acționa pentru a stopa ilicitul, asumându-și un alt dezonodământ - neemiterea ordinului. Pentru considerentele arătate, constatând că normele de drept material ce reglementează răspunderea civilă delictuală au fost legal aplicate și interpretate de către curtea de apel, Înalta Curte reține caracterul nefondat al criticii formulate de recurentul-reclamant, întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. În ceea ce privește recursul incident declarat de pârâta B., se constată că, printr-o primă critică, invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a arătat că în soluționarea excepției inadmisibilității acțiunii instanța de apel a reținut, cu încălcarea art. 25 din O.G. nr. 121/1998, că răspunderea materială a militarilor în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor de serviciu din cadrul Ministerului de Interne poate fi angajată în condițiile art. 1357 C. civ. Cu referire la această critică, apărătorul recurentei-pârâte, prezent în fața instanței de judecată, a preczat că, față de decizia Curții Constituționale nr. 649/2022, prin care dispozițiile art. 25 din O.U.G. nr. 121/1998 au fost declarate neconstituționale, înțelege a nu mai susține acest prim motiv de recurs. Așadar, având în vedere poziția procesuală a apărătorului părții, instanța nu va mai analiza această primă critică. Prin cea de-a doua critică, circumscrisă aceluiași motiv de nelegalitate, recurenta-pârâtă a arătat că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 1357 C. civ., reținând că pârâta B. a avut o conduită ce intră în sfera ilicitului civil. În argumentare, recurenta-pârâtă a menționat că, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, acțiunea sa, întemeiată pe dispozițiile art. 69 lit. j) din Legea nr. 360/2002 privind statutul polițistului, nu numai că nu a reprezentat o faptă ilicită, ci, dimpotrivă, a reprezentat o obligație izvorâtă din textul de lege ce se impunea a fi îndeplinită în situația existentă. Cu privire la aceste susțineri ale părții, se impune a fi redat paragraful din cuprinsul deciziei recurate, în care se consemnează: "În fine, în ceea ce privește conduita pârâtei de a fi propus încetarea raporturilor de serviciu ale aceleiași persoane în condițiile art. 69 lit. j) din Legea nr. 360/2002, fără verificarea tuturor cerințelor prevăzute de lege, Curtea se va rezuma să enunțe că formularea unei propuneri nu se înscrie în lanțul cauzal al producerii pagubei, pentru că se interpune acțiunea reclamantului însuși, care este entitatea care a decis încetarea acelor raporturi. Mai exact, între încetarea nelegală dispusă prin emiterea ordinului nr. II/2508/15.03.2012 si plata sumei de 227 494 RON există raport de cauzalitate, iar nu între formularea propunerii din data de 14.03.2012 (ce putea sau trebuia să nu fie acceptată) și plata sumei de bani respective." Reiese, așadar, că în cauză nu este contestat, iar instanța nu a reținut faptul că propunerea de încetare a raporturilor de serviciu nu ar reprezenta o obligație legală întemeiată pe dispozițiile art. 69 lit. j) din Legea nr. 360/2002, ci faptul că pârâta nu a verificat toate condițiile prevăzute de lege atunci când a propus încetarea raporturilor de serviciu, drept urmare, critica astfel formulată de recurenta-pârâtă se vădește a fi nefondată. Având în vedere toate considerentele expuse, constatând legalitatea deciziei recurate, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursurile ca nefondate.