Cîrnici împotriva României

La originea cauzei se află o cerere (nr. 35030/14) îndreptată împotriva României și prin care un cetățean român, Domi. Vasile Cîrnici ("reclamantul"), a sesizat Curtea pe 30 aprilie 2014 în virtutea articolului 34 din Convenția de protecție a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale ("Convenția").

Guvernul român ("Guvernul") a fost reprezentat de agenta sa, Doamna C. Brumar, din ministerul Afacerilor Externe.

Reclamantul se plânge de foarte slabe condiții de detenție în închisoare, legate în special de o stare de supraîncărcătură carcerală, de condiții slabe de igienă și de o imposibilitate de a beneficia de mese vegetariene. Se plânge de asemenea de plasarea în celule ocupate de deținuți fumători în timp ce el nu ar fi fumător.

Pe 16 septembrie 2014, cerința bazată pe art. 3 din Convenție privind condițiile materiale de detenție, imposibilitatea de a beneficia de mese vegetariene, precum și plasarea în celule ocupate de deținuți fumători a fost comunicată Guvernului și petiția a fost declarată inadmisibilă pentru rest, în conformitate cu art. 54 § 3 al Regulamentului Curții. PE FAPT

Pe 21 mai 2013, reclamantul a fost plasat în detenție ca urmare a condamnării penale la o pedeapsă de patru ani de detenție pentru furt. A. Condițiile de detenție în locurile inspectoratului general al poliției din Galați

De la 21 mai până pe 17 iunie 2013, reclamantul a fost deținut în locurile inspectoratului general al poliției din Galați. 1. Versiunea reclamantului

Reclamantul indică faptul că a fost plasat într-o celulă de 18 m² pe care ar fi împărțat-o cu cinci alți deținuți. Adaugă că în această celulă ar fi fost o toaletă care nu ar fi fost compartimentată și un chiuvetă. Susține că iluminarea naturală nu era suficientă deoarece celula ar fi fost dotată cu o singură fereastră și că aceasta ar fi măsurat un metru lățime și douăzeci și cinci de centimetri înălțime.

Indică de asemenea că ar fi beneficiat de dreptul de plimbare de o oră și jumătate pe zi și precizează că plimbarea avea loc într-o curte cu o suprafață de aproximativ 30 m². 2. Versiunea Guvernului

Guvernul indică faptul că reclamantul a fost deținut într-o celulă de 12,60 m² prevăzută pentru cinci deținuți și că această celulă era dotată cu o toaletă și un chiuvetă. Nu dă nicio precizare cu privire la compartimentarea toaletei. B. Condițiile de detenție la penitenciarul din Galați

De la 17 iunie până pe 5 noiembrie 2013, reclamantul a fost deținut la penitenciarul din Galați. 1. Versiunea reclamantului

Reclamantul indică faptul că a fost deținut într-o celulă de aproximativ 30 m² pe care ar fi împărțat-o cu paisprezece alți deținuți. Adaugă că paturile erau suprapuse pe trei niveluri, că celula era dotată cu o toaletă, că un chiuvetă și o duș separate de celulă erau la dispoziția deținuților și că apa caldă era furnizată de două ori pe săptămână timp de treizeci de minute. 2. Versiunea Guvernului

Guvernul indică faptul că reclamantul a ocupat succesiv mai multe celule, că fiecare din aceste celule avea o suprafață de 24 m² și putea găzdui zece până la doisprezece persoane și că fiecare deținut beneficia de propriul pat.

Guvernul precizează că deținuții aveau acces la un grup sanitar separat de celule și la spații amenajate pentru a păstra mâncarea. Adaugă că celulele erau dotate cu iluminare naturală și artificială și dotate cu mobilier și că deținuții aveau acces la apa caldă de două ori pe săptămână. C. Condițiile de detenție la penitenciarul din Satu Mare

De la 15 noiembrie 2013 la 14 iulie 2014, reclamantul a fost deținut la penitenciarul din Satu Mare. 1. Versiunea reclamantului

Reclamantul indică faptul că ar fi împărțat o celulă de aproximativ 42 m² cu șaisprezece alți deținuți. Susține că, din cauza lipsei spațiului, deținuții puteau greu să rămână în picioare între paturi deoarece acestea ar fi fost distanțate de 20 la 25 de centimetri. Indică că baia era dotată cu o toaletă, un chiuvetă și două dușuri, că trebuia întotdeauna să facă coadă pentru a avea acces la WC, că pe pereți erau mucegai și că apa caldă era furnizată de două ori pe săptămână timp de o oră. Expune că celula nu avea mobilier adaptat și că prin urmare era obligat să-și ia mesele pe pat și să păstreze mâncarea într-o cutie din carton plasată sub pat.

Reclamantul adaugă că baia și în special chiuvetele erau murdare și că paturile erau întotdeauna echipate cu saltele uzate, foarte murdare, miroase rău și infestate cu purici.

Indică în sfârșit că curtea de plimbare avea o suprafață de aproximativ 48 m² și că optzeci la o sută de deținuți ieșeau în același timp pentru plimbare. 2. Versiunea Guvernului

Guvernul indică faptul că reclamantul a fost succesiv deținut în celule măsurând 24,79 m², 30,94 m² și 8,38 m² și că a trebuit să le împartă cu șaisprezece, douăzeci și cinci deținuți, respectiv. Susține că reclamantul a beneficiat de un pat individual în fiecare celulă.

Guvernul precizează după cum urmează: celulele eram iluminate artificial și natural; ele erau dotate cu sistem de încălzire; deținuții aveau acces la apă rece curentă, apă caldă și televiziune; fiecare celulă dispunea de propriul grup sanitar cu toalete, chiuvete și de una sau două cabine de duș; timpul alocat pentru acces la duș era de treizeci de minute pentru o celulă găzduind patru la șase deținuți și de două ore pentru o celulă ocupată de șaptesprezece la douăzeci și doi de deținuți.

Guvernul indică de asemenea că celulele erau dotate cu mobilier, că deținuții aveau la dispoziție spații pentru plimbare și o sală pentru sport și că puteau folosi aceasta pentru o durată de două ore pe zi.

Adaugă că curățenia celulelor era responsabilitatea deținuților și că acțiuni de dezinsecție și deratizare fueron efectuate regulat.

De altfel, Guvernul susține că, la plasarea în penitenciarul din Satu Mare, reclamantul declarase a fi ne-fumător și fusese cazat într-o celulă cu ne-fumători, apoi că, mai târziu, pe 19 iunie 2014, persoana în cauză declarase a fi fumător și ceruse să fie transferat într-o celulă cu fumători, ceea ce administrația penitenciarului ar fi acceptat.

În plus, Guvernul indică faptul că, pe 7 aprilie 2014, reclamantul fusese cerut să primească mese vegetariene de la administrația penitenciarului. Susține că regula aplicabilă în această materie, și anume ordinul ministrului Justiției nr. 2713/C/2001, nu prevedea în mod expres acest tip de mâncare și că, prin urmare, administrația penitenciarului înscrisese reclamantul pe lista deținuților primind mese de post prevăzute de "norma 17", și anume mâncare pregătită fără produs de origine animală ("norma 17 – mâncare de post fără produse de origine animală"). D. Condițiile de detenție la penitenciarul din Brăila

Din 18 iulie 2014, reclamantul este deținut la penitenciarul din Brăila, unde fusese deja deținut din 5 la 15 noiembrie 2013. 1. Versiunea reclamantului

Reclamantul indică faptul că ar fi împărțat o primă celulă cu douăzeci de alte persoane. Potrivit lui, paturile erau suprapuse pe patru niveluri și, din cauza unui număr redus de paturi, deținuții erau obligați uneori să doarmă doi în același pat.

Reclamantul indică de asemenea că ar fi împărțat o altă celulă cu șaisprezece alte persoane și că ar fi avut la dispoziție un pat suprapus situat pe nivelul trei și ultim. Precizează că trebuia să rămână culcat în acest pat pentru că ar fi fost prea apropiat de tavan. Susține că această celulă dispunea de o singură fereastră și de o baie de aproximativ 1 m² echipată cu WC și că, vara, apa toaletei era tăiată între orele 21 și 5.

Reclamantul precizează că apa caldă era furnizată de două ori pe săptămână timp de o oră. Indică de asemenea că spațiul de depozitare era insuficient și că trebuia să pună mâncare și bunurile sale personale sub pat.

De altfel, reclamantul indică faptul că fusese rugat de către gardieni pentru a beneficia de o alimentație vegetariană și li se întâlnea cu răspunsul că perioada postului nu începuse.

De altfel, susține că fusese plasat într-o celulă pentru fumători în timp ce ar fi ne-fumător. Susține că, chiar la plasarea în celule pentru ne-fumători, deținuții încălcau interdicția de a fuma. 2. Versiunea Guvernului

Guvernul indică faptul că reclamantul a fost deținut succesiv în celule măsurând 27,52 m², 24,45 m² și 33,49 m² și prevăzute să găzduiască între optsprezece la douăzeci și unu, treisprezece la cincisprezece și zece la douăzeci și unu deținuți, respectiv. Indică de asemenea că reclamantul refuzase să se hrănească la anumite momente și că fusese atunci plasat singur într-o celulă de 12,18 m².

Expune de asemenea că, la sosire în această închisoare, reclamantul declarase a fi ne-fumător și fusese plasat în celule pentru ne-fumători. Adaugă că, mai târziu, pe 1 septembrie 2014, reclamantul declarase a fi fumător și ceruse să fie transferat într-o celulă cu fumători și că cererea lui fusese acceptată de administrația penitenciarului.

Guvernul indică de asemenea că reclamantul fusese transferat la spitalul-închisoare din Dej pe 30 octombrie 2014 și că rămânea acolo până pe 10 noiembrie 2014.

În sfârșit, susține că reclamantul nu fusese cerut în administrația penitenciarului din Brăila pentru a primi mese vegetariene.

În raportul publicat pe 11 decembrie 2008 ca urmare a vizitei în iunie 2006 în mai multe establismente penitenciare românești, CPT a indicat: "§ 70: (...) Comitetul este foarte grav preocupat de faptul că lipsa paturilor rămâne o problemă constantă nu numai în establismentele vizitate dar și la nivel național, și aceasta din prima vizită în România în 1995. Este mare timp ca să fi luate măsuri pe scară largă pentru a pune capăt definitiv acestei situații inacceptabile. CPT apelează la autoritățile române pentru ca o acțiune prioritară și decisivă să fie angajată pentru ca fiecare deținut găzduit într-un establisment penitenciar să dispună de un pat. Pe de altă parte, Comitetul se felicită că, puțin după vizita din iunie 2006, norma oficială de spațiu de viață per deținut în celule fusese adusă de la 6 m³ (ceea ce revine la o suprafață de mai mult sau mai puțin 2 m² per deținut) la 4 m² sau 8 m³. CPT recomandă autorităților române să ia măsurile necesare în vederea asigurării normei de 4 m² de spațiu de viață per deținut în celule colective din toate establismentele penitenciare din România."

În raportul publicat pe 24 noiembrie 2011 ca urmare a vizitei din 5 la 16 septembrie 2010 în mai multe establismente penitenciare, CPT a concluzionat că rata supraîncărcăturii carcerei rămânea o problemă majoră în România. În ultimul raport publicat pe 24 septembrie 2015 ca urmare a vizitei din 5 la 17 iunie 2014 în trei penitenciare din România, CPT a observat că supraîncărcarea rămânea o problemă importantă în establismentele penitenciare ale țării. A observat că la momentul vizitei, populația carcerală se ridica la 32 428 deținuți pentru 19 427 de locuri și a apelat la autoritățile române pentru a lua măsurile care se impun în vederea respectării normei de 4 m² de spațiu de viață per deținut în celule colective în două din trei penitenciare vizitate.

Dispozițiile relevante în speța de față ale regulamentului de aplicare a legii nr. 275/2006 privind drepturile persoanelor deținute care guvernează posibilitatea pentru acestea de a primi mâncare în închisoare sunt rezumate în cauza Vartic c. România (nr. 2) (nr. 14150/08, §§ 26-27, 17 decembrie 2013). PE DREPT

Guvernul susține că reclamația reclamantului este manifestă neîntemeiat. Pentru ceea ce privește alegerile persoanei interesate legate de o supraîncărcătură carcerală și condiții slabe de igienă, trimite la datele prezentate de Administrația Națională a Penitenciarelor, care ar fi făcut eforturi continue pentru a îmbunătăți condițiile de detenție ale deținuților.

Guvernul indică mai apoi că, conform articolelor 63 t) și 149 2) ale ordinului guvernului nr. 1897/2006, faptul de a fuma în locuri neautorizate constituie o greșeală disciplinară. Expune că, prin două declarații din 19 iunie și 1 septembrie 2014, reclamantul indicase a fi fumător și acceptase a fi cazat cu deținuți fumători. Adaugă că, în perioadele în care declarase a fi ne-fumător, persoana interesată fusese deținută în celule destinate ne-fumătorilor și că nu informase niciodată diferitele administrații penitenciare interesate de un incident legat de o posibilă expunere la fumul de tutun.

Pentru ceea ce privește posibilitatea de a beneficia de mese vegetariene în închisoare, Guvernul consideră că reclamația ridicată de reclamant privește doar dorința acestui din urmă de a urma un anumit regim alimentar și că această dorință este fără legătură cu convingerile religioase sau libertatea de conștiință a persoanei interesate. Indică că persoana interesată fusese singura demandă pentru a beneficia de mese vegetariene, și anume pe 7 aprilie 2014, atunci când era deținut la penitenciarul din Satu Mare, și că beneficiase mai apoi, în acest establisment, de mese de post prevăzute de "norma 17" constând din feluri de mâncare pregătite fără produse de origine animală. Privitor la detenția reclamantului la penitenciarul din Brăila și spitalul-închisoare din Dej, Guvernul precizează că persoana interesată beneficiase și beneficiază în continuare de alimentația prevăzută de "norma 18" pentru deținuți bolnavi ("norma 18 pentru persoane bolnave"), care îi fusese recomandată de medici. Consideră că autoritățile au făcut eforturi susținute pentru a satisface nevoile persoanei interesate. Adaugă că persoana interesată putea și poate în continuare să primească colete din partea familiei sau să cumpere mâncare din magazinul penitenciarului.

Reclamantul replica că rata de ocupare a penitenciarelor românești este foarte ridicată. Explică că declarase a fi fumător sub influența gardienilor penitenciarului care i-ar fi oferit bomboane.

Susține că fusese cerut în penitenciarele din Galați și Brăila pentru a primi mese vegetariene și că în răspuns suferise raje din partea gardienilor. Adaugă că mâncare nu era diversificată și că primea numai varză fiartă, orez, paste, cartofi și fasole. 2. Aprecierea Curții

Privitor mai întâi la partea reclamației privind expunerea la fumul de tutun, Curtea observă că rezultă din piesele din dosar că autoritățile plasaseră reclamantul alternativ în celule pentru fumători și pentru ne-fumători pentru a se conforma declarațiilor acestuia. Ținând seama de afirmația reclamantului conform căreia persoana interesată declarase a fi fumător sub influența gardienilor penitenciarului, Curtea observă că persoana interesată nu prezintă nicio început de dovadă pentru a susține afirmația și că nu s-a plângut în vreun moment de situația denunțată de el autorităților penitenciare (Budaca c. România, nr. 57260/10, § 32, 17 iulie 2012, și Mihăilescu c. România, nr. 46546/12, § 48, 1 iulie 2014). Rezultă că această parte a reclamației este manifestă neîntemeiat și că trebuie respinsă, în aplicarea articolelor 35 §§ 3 și 4 din Convenție.

Pentru ceea ce privește mai apoi alegerile reclamantului privind imposibilitate de a beneficia de o alimentație vegetariană în închisoare, Curtea amintește că, potrivit jurisprudenței sale, pentru a cădea sub lovitură articolului 3 din Convenție, un rău tratament trebuie să atingă un minimum de gravitate. Aprecierea acestui minim este relativă; ea depinde de ansamblul datelor cauzei, în special de durata tratamentului și efectele sale fizice sau psihice precum și, uneori, de sex, vârstă și stare de sănătate a victimei (Kudła c. Polonia [GC], nr. 30210/96, §§ 91-99, CEDO 2000-XI). În orice caz, neliniște sau eprubă suferite de persoana interesată trebuie să depășească nivelul inevitabil de suferință inerent detenției (Kalachnikov c. Rusia, nr. 47095/99, § 95, CEDO 2002-VI).

Curtea amintește mai apoi că, în hotărârea Krowiak c. Polonia (nr. 12786/02, § 33-34, 16 octombrie 2007), a judecat că imposibilitatea pentru un reclamant de a beneficia timp de câteva luni de mese vegetariene nu atingea nivelul de gravitate necesar articolului 3 din Convenție, ținând seama de cerințele practice ale închisorii. În prezenta speță, Curtea observă că reclamantul fusese făcut o singură cerere formală pentru a beneficia de mese vegetariene, și numai în fața autorităților penitenciarului din Satu Mare, și că, chiar dacă susține că ceruse acest tip de mese în alte locuri de detenție, nu versase la dosar nicio dovadă în acest sens. Curtea observă mai apoi că, în pofida absenței în regulamentul intern a unor dispoziții exprese prevăzând mese vegetariene, când îl ceruse, autoritățile penitenciare oferiră persoanei interesate mese în conformitate cu "norma 17", numite "de post" și care nu conțineau produse de origine animală. Observă că reclamantul nu contestă afirmațiile Guvernului conform cărora primise acest tip de mese, că nu susținuse că aceste mese nu corespundeau unei alimentații vegetariene și că denunțase doar o absență de diversitate a mâncării. În aceste condiții, Curtea consideră că situația denunțată de persoana interesată nu atinge pragul de gravitate necesar articolului 3 din Convenție.

Rezultă că această parte a reclamației este de asemenea manifestă neîntemeiat și că trebuie respinsă, în aplicarea articolelor 35 §§ 3 și 4 din Convenție.

Privitor în sfârșit la plângere privind starea de supraîncărcătură carcerală alegată și condițiile de igienă, constatând pe baza documentelor din dosar că această parte a reclamației nu este manifestă neîntemeiat în sensul articolului 35 § 3 din Convenție și că nu se izbește de niciun alt motiv de inadmisibilitate, Curtea o declară admisibilă. B. Privind fondul 1. Argumentele părților

Referindu-se la versiunea faptelor, reclamantul se plânge mai cu seamă de o supraîncărcătură carcerală pe care ar fi suferit-o în diferitele establismente unde a fost plasat și pe care ar fi continua să o suporte la penitenciarul din Brăila. Denunță condițiile de igienă, pe care le califică de precare, existând în diferite penitenciare și contestă alegerile Guvernului conform cărora, pe lângă paturi, celulele erau echipate cu mobilier.

Trimițând la versiunea faptelor, Guvernul consideră că art. 3 din Convenție nu fusese încălcat în speța de față de autoritățile naționale. 2. Aprecierea Curții

Curtea amintește că art. 3 din Convenție impune autorităților o obligație pozitivă care constă în a se asigura că orice deținut este deținut în condiții care sunt compatibile cu respectul pentru demnitate umană și că modalitățile executării măsurii în cauză nu supun persoana interesată unei neliniști sau unei eprubă de o intensitate care depășește nivelul inevitabil de suferință inerent detenției (Kudła c. Polonia [GC], nr. 30210/96, § 94, CEDO 2000-XI și Enășoaie c. România, nr. 36513/12, § 46, 4 noiembrie 2014).

Privitor condițiilor de detenție, Curtea ține seama de efectele cumulative ale acestora precum și alegerile specifice ale reclamantului (Bahnă c. România, nr. 75985/12, § 44, 13 noiembrie 2014 și Dougoz c. Grecia, nº 40907/98, § 46, CEDO 2001–II). Atunci când supraîncărcarea carcerală atinge un anumit nivel, Curtea consideră că lipsa de spațiu într-un establisment penitenciar poate constitui elementul central de luat în considerare în aprecierea conformității unei situații date articolului 3 din Convenție (a se vedea, în acest sens, Karalevičius c. Lituania, nr. 53254/99, § 39, 7 aprilie 2005).

Făcând aplicare a principiului menționat mai sus la prezenta cauză, Curtea se va apleca pe factorul care este primordial în speța de față, și anume spațiul personal pus la dispoziția reclamantului în diferitele celule ocupate de el. Observă că, chiar conform datelor comunicate de Guvern, în penitenciarele din Satu Mare și Brăila, reclamantul dispunea de un spațiu personal mergând de la 1,52 m² la 1,88 m². Constată deci că reclamantul dispunea cea mai mare parte a timpului și dispune încă de un spațiu personal inferior celui cerut de jurisprudența Curții. Acest element este suficient pentru Curtea de a considera că condițiile de detenție ale reclamantului se analizează ca un tratament contrar articolului 3 din Convenție. De altfel, existența mobilierului este un element care a contribuit la reducerea suplimentară a spațiului personal al reclamantului.

Ținând seama de starea de supraîncărcătură carcerală constatată și de durata privării de libertate a reclamantului, condițiile de detenție suferite de acesta au depășit și continuă să depășească pragul de gravitate cerut de art. 3 din Convenție. Prin urmare, Curtea estimează că s-a produs o încălcare a acestei dispoziții.

Reclamantul cere 100 000 euro (EUR) la titlu de prejudiciu moral pe care susține că l-a suferit din cauza condițiilor de detenție, pe care le califică de foarte slabe.

Guvernul consideră că suma solicitată este excesivă în raport cu jurisprudența relevantă în speța de față a Curții.

Ținând seama de jurisprudența sa în această materie, Curtea consideră că trebuie acordată reclamantului suma de 4 800 EUR la titlu de prejudiciu moral. B. Taxe și cheltuieli

Reclamantul nu a prezentat o cerere de rambursare a taxelor și cheltuielilor. C. Dobânzi penalizatoare

Curtea consideră oportun să structureze rata dobânzilor penalizatoare pe rata dobânzii la facilitatea de împrumut marginal a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. DIN ACESTE MOTIVE, CURTEA, CU UNANIMITATE, 1. Declară petiția admisibilă privind cerința bazată pe art. 3 din Convenție în partea sa privind condițiile materiale de detenție, și inadmisibilă pentru rest; 2. Hotărăște că s-a produs o încălcare a articolului 3 din Convenție din cauza supraîncărcăturii carcerate; 3. Hotărăște: a) că Statul pârât trebuie să verseze reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 44 § 2 din Convenție, suma de 4 800 EUR (patru mii opt sute euro), plus orice sumă ce poate fi datorată la titlu de impozit, pentru prejudiciu moral, a se converti în moneda Statului pârât la cursul aplicabil în data reglementării; b) că de la expirarea termenului menționat și până la efectuarea plății, acest montant va fi majorat cu o dobândă simplă la o rată egală cu rata facilitatei de împrumut marginal a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale; 4. Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru rest. Întocmit în limba franceză, apoi comunicat în scris pe 26 ianuarie 2016, în aplicarea articolului 77 §§ 2 și 3 al regulamentului Curții. Françoise Elens-Passos András Sajó Grефier Președinte

Le gouvernement roumain (« le Gouvernement ») a été représenté par son agente, M me C. Brumar, du ministère des Affaires étrangères.

Le requérant se plaint de très mauvaises conditions de détention en prison, liées en particulier à un état de surpopulation carcérale, à de mauvaises conditions d’hygiène et à une impossibilité de bénéficier de repas végétariens. Il se plaint aussi de son placement dans des cellules occupées par des détenus fumeurs alors qu’il ne serait pas fumeur.

Le 16 septembre 2014, le grief tiré de l’article 3 de la Convention concernant les conditions matérielles de détention, l’impossibilité de bénéficier de repas végétariens, ainsi que son placement dans des cellules occupées par des détenus fumeurs a été communiqué au Gouvernement et la requête a été déclarée irrecevable pour le surplus, conformément à l’article 54 § 3 du Règlement de la Cour. EN FAIT I.

Le 21 mai 2013, le requérant fut placé en détention à la suite de sa condamnation pénale à une peine de quatre ans d’emprisonnement pour vol. A. Les conditions de détention dans les locaux de l’inspection générale de la police de Galați

Du 21 mai au 17 juin 2013, le requérant fut détenu dans les locaux de l’inspection générale de la police de Galați. 1. La version du requérant

Le requérant indique avoir été placé dans une cellule de 18 m² qu’il aurait partagée avec cinq autres détenus. Il ajoute qu’il y avait dans cette cellule une toilette qui n’aurait pas été cloisonnée et un lavabo. Il affirme que l’éclairage naturel n’était pas suffisant puisque la cellule aurait été pourvue d’une seule fenêtre et que celle-ci aurait mesuré un mètre de large et vingt-cinq centimètres de haut.

Il indique aussi avoir bénéficié d’un droit de promenade d’une heure et demie par jour et précise que la promenade avait lieu dans une cour d’une superficie d’environ 30 m². 2. La version du Gouvernement

Le Gouvernement indique que le requérant a été détenu dans une cellule de 12,60 m² prévue pour cinq détenus et que cette cellule était dotée d’une toilette et d’un lavabo. Il ne donne aucune précision sur le cloisonnement de la toilette. B. Les conditions de détention à la prison de Galați

Du 17 juin au 5 novembre 2013, le requérant fut détenu à la prison de Galați. 1. La version du requérant

Le requérant indique avoir été détenu dans une cellule d’environ 30 m² qu’il aurait partagée avec quatorze autres détenus. Il ajoute que les lits étaient superposés sur trois niveaux, que la cellule était dotée d’une toilette, qu’un lavabo et une douche séparés de la cellule étaient à la disposition des détenus et que l’eau chaude était fournie deux fois par semaine pendant trente minutes. 2. La version du Gouvernement

Le Gouvernement indique que le requérant a successivement occupé plusieurs cellules, que chacune de ces cellules avait une superficie de 24 m² et pouvait accueillir dix à douze personnes et que chaque détenu bénéficiait de son propre lit.

Le Gouvernement précise que les détenus avaient accès à un groupe sanitaire séparé des cellules et à des espaces aménagés pour garder les aliments. Il ajoute que les cellules étaient pourvues d’éclairage naturel et artificiel et dotées de mobilier et que les détenus avaient accès à l’eau chaude deux fois par semaine. C. Les conditions de détention à la prison de Satu Mare

Du 15 novembre 2013 au 14 juillet 2014, le requérant fut détenu à la prison de Satu Mare. 1. La version du requérant

Le requérant indique avoir partagé une cellule d’environ 42 m² avec seize autres détenus. Il soutient que, en raison d’un manque d’espace, les détenus pouvaient à peine rester debout entre les lits puisque ceux ‑ ci auraient été distants de 20 à 25 centimètres. Il indique que la salle de bain était dotée d’une toilette, d’un lavabo et de deux douches, qu’il devait toujours faire la queue pour avoir accès au WC, qu’il y avait des moisissures sur les murs et que l’eau chaude était fournie deux fois par semaine pendant une heure. Il expose que la cellule ne disposait pas de mobilier adapté et qu’il était par conséquent obligé de prendre ses repas sur le lit et de conserver la nourriture dans une boîte en carton placée sous le lit.

Le requérant ajoute que la salle de bain et surtout les lavabos étaient sales et que les lits étaient toujours équipés de matelas usés, très sales, malodorants et infestés de punaises.

Il indique enfin que la cour de promenade était d’une superficie d’environ 48 m² et que quatre-vingts à cent détenus sortaient en même temps pour la promenade. 2. La version du Gouvernement

Le Gouvernement indique que le requérant a été successivement détenu dans des cellules mesurant 24,79 m², 30,94 m² et 8,38 m² et qu’il a dû partager celles-ci avec seize, vingt et cinq détenus, respectivement. Il affirme que le requérant a bénéficié d’un lit individuel dans chaque cellule.

Le Gouvernement précise ce qui suit : les cellules étaient éclairées de manière artificielle et naturelle ; elles étaient dotées d’un système de chauffage ; les détenus avaient accès à l’eau froide courante, à l’eau chaude et à la télévision ; chaque cellule disposait de son propre groupe sanitaire avec toilettes, lavabos et de une ou deux cabines de douche ; le temps alloué pour l’accès à la douche était de trente minutes pour une cellule accueillant quatre à six détenus et de deux heures pour une cellule occupée par dix-sept à vingt-deux détenus.

Le Gouvernement indique également que les cellules étaient dotées de mobilier, que les détenus avaient à leur disposition des espaces pour la promenade et une salle pour faire du sport et qu’ils pouvaient se servir de cette dernière pour une durée de deux heures par jour.

Il ajoute que le nettoyage des cellules relevait de la responsabilité des détenus et que des actions de désinsectisation et de dératisation étaient menées régulièrement.

Par ailleurs, le Gouvernement soutient que, lors de son placement dans la prison de Satu Mare, le requérant avait déclaré être non ‑ fumeur et avait été logé dans une cellule avec des non-fumeurs, puis que, par la suite, le 19 juin 1014, l’intéressé avait déclaré être fumeur et demandé à être transféré dans une cellule avec des fumeurs, ce que l’administration de la prison aurait accepté.

En outre, le Gouvernement indique que, le 7 avril 2014, le requérant avait fait une demande auprès de l’administration de la prison pour recevoir des repas végétariens. Il affirme que la règle applicable en la matière, à savoir l’ordre du ministre de la Justice n o 2713/C/2001, ne prévoyait pas de manière expresse ce type de nourriture et que, par conséquent, l’administration de la prison avait inscrit le requérant sur la liste des détenus recevant des repas de carême prévus par la « norme 17 », à savoir de la nourriture préparée sans produit d’origine animale (« norma 17 – mâncare de post fără produse de origine animală »). D. Les conditions de détention à la prison de Brăila

Depuis le 18 juillet 2014, le requérant est détenu à la prison de Brăila, où il avait déjà été détenu du 5 au 15 novembre 2013. 1. La version du requérant

Le requérant indique avoir partagé une première cellule avec vingt autres personnes. Selon lui, les lits étaient superposés sur quatre niveaux et, en raison d’un nombre réduit de lits, les détenus étaient obligés parfois de dormir à deux dans le même lit.

Le requérant indique également avoir partagé une autre cellule avec seize autres personnes et avoir eu à sa disposition un lit superposé situé au troisième et dernier niveau. Il précise qu’il devait rester allongé dans ce lit parce que celui-ci aurait été trop proche du plafond. Il affirme que cette cellule disposait d’une seule fenêtre et d’une salle de bain d’environ 1 m² équipée d’un WC et que, en été, l’eau des toilettes était coupée entre 21 heures et 5 heures.

Le requérant précise que l’eau chaude était fournie deux fois par semaine pendant une heure. Il indique aussi que l’espace de rangement était insuffisant et qu’il devait mettre la nourriture et ses affaires personnelles sous le lit.

Par ailleurs, le requérant indique avoir fait une demande auprès des gardiens de la prison pour bénéficier d’une alimentation végétarienne et s’être entendu dire par ceux-ci que la période du carême n’avait pas commencé.

En outre, il affirme avoir été placé dans une cellule pour fumeurs alors qu’il serait non-fumeur. Il soutient que, même lors de son placement dans des cellules pour non-fumeurs, les détenus outrepassaient l’interdiction de fumer. 2. La version du Gouvernement

Le Gouvernement indique que le requérant a été détenu successivement dans des cellules mesurant 27,52 m², 24,45 m² et 33,49 m² et prévues pour accueillir entre dix-huit à vingt et un, treize à quinze et dix ‑ huit à vingt et un détenus, respectivement. Il indique aussi que le requérant avait refusé de s’alimenter à certains moments et qu’il avait alors été placé seul dans une cellule de 12,18 m².

Il expose aussi que, à son arrivée dans cette prison, le requérant avait déclaré être non-fumeur et avait été placé dans des cellules pour non ‑ fumeurs. Il ajoute que, plus tard, le 1 er septembre 2014, le requérant avait déclaré être fumeur et demandé à être transféré dans une cellule avec des fumeurs et que sa demande avait été acceptée par l’administration de la prison.

Le Gouvernement indique également que le requérant avait été transféré à l’hôpital-prison de Dej le 30 octobre 2014 et qu’il y était resté jusqu’au 10 novembre 2014.

Enfin, il soutient que le requérant n’a pas fait de demande auprès de l’administration de la prison de Brăila pour recevoir des repas végétariens. II.

Dans son rapport publié le 11 décembre 2008 à la suite de sa visite en juin 2006 dans plusieurs établissements pénitentiaires roumains, le CPT a indiqué : « § 70 : (...) le Comité est très gravement préoccupé par le fait que le manque de lits demeure un problème constant non seulement dans les établissements visités mais également à l’échelon national, et ce, depuis la première visite en Roumanie en 1995. Il est grand temps que des mesures d’envergure soient prises afin de mettre un terme définitif à cette situation inacceptable. Le CPT en appelle aux autorités roumaines afin qu’une action prioritaire et décisive soit engagée afin que chaque détenu hébergé dans un établissement pénitentiaire dispose d’un lit. En revanche, le Comité se félicite que, peu après la visite de juin 2006, la norme officielle d’espace de vie par détenu dans les cellules ait été amenée de 6 m 3 (ce qui revenait à une surface de plus ou moins 2 m² par détenu) à 4 m² ou 8 m 3 . Le CPT recommande aux autorités roumaines de prendre les mesures nécessaires en vue de faire respecter la norme de 4 m² d’espace de vie par détenu dans les cellules collectives de tous les établissements pénitentiaires de Roumanie. »

Dans son rapport publié le 24 novembre 2011 à la suite de sa visite du 5 au 16 septembre 2010 dans plusieurs établissements pénitentiaires, le CPT a conclu que le taux de surpopulation carcérale restait un problème majeur en Roumanie. Dans son dernier rapport publié le 24 septembre 2015 à la suite de sa visite du 5 au 17 juin 2014 dans trois prisons de Roumanie, le CPT a relevé que le surpeuplement demeurait un problème important dans les établissements pénitentiaires du pays. Il nota qu’au moment de la visite, la population carcérale s’élevait à 32 428 détenus pour 19 427 places et fit appel aux autorités roumaines afin de prendre les mesures qui s’imposaient en vue de respecter la norme de 4 m² d’espace de vie par détenu en cellules collectives dans deux des trois prisons visitées.

Les dispositions pertinentes en l’espèce du règlement d’application de la loi n o 275/2006 sur les droits des personnes détenues régissant la possibilité pour celles-ci de recevoir de la nourriture en prison sont résumées dans l’affaire Vartic c. Roumanie (n o 2) (n o 14150/08, §§ 26-27, 17 décembre 2013). EN DROIT I.

Le Gouvernement soutient que le grief du requérant est manifestement mal fondé. Pour ce qui est des allégations de l’intéressé liées à une surpopulation carcérale et à de mauvaises conditions d’hygiène, il renvoie aux données présentées par l’Administration nationale des prisons, qui aurait fait des efforts continus pour améliorer les conditions de détention des prisonniers.

Le Gouvernement indique ensuite que, d’après les articles 63 t) et 149 2) de l’arrêté du gouvernement n o 1897/2006, le fait de fumer dans des endroits non autorisés constitue une faute disciplinaire. Il expose que, par deux déclarations des 19 juin et 1 er septembre 2014, le requérant avait indiqué être fumeur et avait accepté d’être logé avec des détenus fumeurs. Il ajoute que, pendant les périodes où il avait déclaré être non-fumeur, l’intéressé avait été détenu dans des cellules destinées aux non-fumeurs et qu’il n’avait jamais informé les différentes administrations pénitentiaires concernées d’un incident lié à une éventuelle exposition à la fumée de tabac.

Pour ce qui est de la possibilité de bénéficier de repas végétariens en prison, le Gouvernement considère que le grief soulevé par le requérant concerne uniquement le souhait de ce dernier de suivre un certain régime alimentaire et que ce souhait est sans lien avec les convictions religieuses ou la liberté de conscience de l’intéressé. Il indique que celui-ci avait fait une seule demande pour bénéficier de repas végétariens, à savoir le 7 avril 2014, alors qu’il était détenu à la prison de Satu Mare, et qu’il avait bénéficié par la suite, dans cet établissement, des repas de carême prévus par la « norme 17 » consistant en des plats préparés sans produits d’origine animale. S’agissant de la détention du requérant à la prison de Brăila et à l’hôpital ‑ prison de Dej, le Gouvernement précise que l’intéressé avait bénéficié et bénéficie encore de l’alimentation prévue par la « norme 18 » pour les détenus malades (« norma 18 pentru persoane bolnave »), qui lui aurait été recommandée par les médecins. Il considère que les autorités ont fait des efforts soutenus pour satisfaire aux besoins de l’intéressé. Il ajoute que celui-ci pouvait et peut toujours recevoir des colis de la part de sa famille ou acheter de la nourriture au magasin de la prison.

Le requérant réplique que le taux d’occupation des prisons roumaines est très élevé. Il explique qu’il avait déclaré être fumeur sous l’influence des gardiens de prison qui lui auraient offert des sucreries.

Il soutient avoir fait des demandes dans les prisons de Galați et de Brăila pour recevoir des repas végétariens et avoir subi en réponse des railleries de la part des gardiens. Il ajoute que la nourriture n’était pas diversifiée et qu’il recevait uniquement du chou bouilli, du riz, des pâtes, des pommes de terre et des haricots. 2. L’appréciation de la Cour

Concernant d’abord la partie du grief portant sur l’exposition à la fumée de tabac, la Cour note qu’il ressort des pièces du dossier que les autorités avaient placé le requérant alternativement dans des cellules pour fumeurs et pour non ‑ fumeurs afin de se conformer aux déclarations de ce dernier. Prenant note de l’assertion du requérant selon laquelle celui-ci avait déclaré être fumeur sous l’influence des gardiens de prison, la Cour observe que l’intéressé ne présente aucun commencement de preuve à l’appui de son allégation et qu’il ne s’est plaint à aucun moment de la situation dénoncée par lui aux autorités pénitentiaires ( Budaca c. Roumanie , n o 57260/10, § 32, 17 juillet 2012, et Mihăilescu c. Roumanie , n o 46546/12, § 48, 1 juillet 2014). Il s’ensuit que cette partie du grief est manifestement mal fondée et qu’elle doit être rejetée, en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.

Pour ce qui est ensuite des allégations du requérant portant sur une impossibilité de bénéficier d’une alimentation végétarienne en prison, la Cour rappelle que, selon sa jurisprudence, pour tomber sous le coup de l’article 3 de la Convention, un mauvais traitement doit atteindre un minimum de gravité. L’appréciation de ce minimum est relative ; elle dépend de l’ensemble des données de la cause, notamment de la durée du traitement et de ses effets physiques ou mentaux ainsi que, parfois, du sexe, de l’âge et de l’état de santé de la victime ( Kudła c. Pologne [GC], n o 30210/96, §§ 91-99, CEDH 2000 ‑ XI). En tout état de cause, la détresse ou l’épreuve subies par l’intéressé doivent excéder le niveau inévitable de souffrance inhérent à la détention ( Kalachnikov c. Russie , n o 47095/99, § 95, CEDH 2002 ‑ VI).

La Cour rappelle ensuite que, dans son arrêt Krowiak c. Pologne (n o 12786/02, § 33-34, 16 octobre 2007), elle a jugé que l’impossibilité pour un requérant de bénéficier pendant quelques mois de repas végétariens n’atteignait pas le niveau de gravité requis par l’article 3 de la Convention, eu égard aux exigences pratiques de l’emprisonnement. Dans la présente espèce, la Cour observe que le requérant avait fait une seule demande formelle pour bénéficier de repas végétariens, et ce uniquement auprès des autorités de la prison de Satu Mare, et que, même s’il affirme avoir sollicité ce type de repas dans les autres lieux de détention, il n’a versé au dossier aucune preuve en ce sens. La Cour note ensuite que, malgré l’absence dans la réglementation interne de dispositions expresses prévoyant des repas végétariens, lorsqu’il l’a demandé, les autorités pénitentiaires avaient offert à l’intéressé des repas conformes à la « norme 17 », dits « de carême » et ne contenant pas de produits d’origine animale. Elle observe que le requérant n’a pas contesté les affirmations du Gouvernement selon lesquelles il avait reçu ce type de repas, qu’il n’a pas soutenu que ces repas ne correspondaient pas à une alimentation végétarienne et qu’il a uniquement dénoncé une absence de diversité de la nourriture. Dans ces conditions, la Cour considère que la situation dénoncée par l’intéressé n’atteint pas le seuil de gravité requis par l’article 3 de la Convention.

Il s’ensuit que cette partie du grief est également manifestement mal fondée et qu’elle doit être rejetée, en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.

S’agissant enfin de la plainte concernant l’état de surpopulation carcérale allégué et les conditions d’hygiène, constatant sur la base des documents du dossier que cette partie du grief n’est pas manifestement mal fondée au sens de l’article 35 § 3 de la Convention et qu’elle ne se heurte à aucun autre motif d’irrecevabilité, la Cour la déclare recevable. B. Sur le fond 1. Les arguments des parties

En se référant à sa version des faits, le requérant se plaint plus particulièrement d’une surpopulation carcérale qu’il aurait subie dans les différents établissements où il a été placé et qu’il continuerait à subir à la prison de Brăila. Il dénonce les conditions d’hygiène, qu’il qualifie de précaires, existant dans les différentes prisons et conteste les allégations du Gouvernement selon lesquelles, en plus des lits, les cellules étaient équipées de mobilier.

Renvoyant à sa version des faits, le Gouvernement estime que l’article 3 de la Convention n’a pas été méconnu en l’espèce par les autorités nationales. 2. L’appréciation de la Cour

La Cour rappelle que l’article 3 de la Convention fait peser sur les autorités une obligation positive qui consiste à s’assurer que tout prisonnier est détenu dans des conditions qui sont compatibles avec le respect de la dignité humaine et que les modalités d’exécution de la mesure en cause ne soumettent pas l’intéressé à une détresse ou à une épreuve d’une intensité qui excède le niveau inévitable de souffrance inhérent à la détention ( Kudła c. Pologne [GC], n o 30210/96, § 94, CEDH 2000 ‑ XI et Enășoaie c. Roumanie , n o 36513/12, § 46, 4 novembre 2014).

S’agissant des conditions de détention, la Cour prend en compte les effets cumulatifs de celles-ci ainsi que les allégations spécifiques du requérant ( Bahnă c. Roumanie , n o 75985/12, § 44, 13 novembre 2014 et Dougoz c. Grèce , nº 40907/98, § 46, CEDH 2001–II). Lorsque la surpopulation carcérale atteint un certain niveau, la Cour considère que le manque d’espace dans un établissement pénitentiaire peut constituer l’élément central à prendre en compte dans l’appréciation de la conformité d’une situation donnée à l’article 3 de la Convention (voir, en ce sens, Karalevičius c. Lituanie , n o 53254/99, § 39, 7 avril 2005).

Faisant application du principe susmentionné à la présenta affaire, la Cour se penchera sur le facteur qui est primordial en l’espèce, à savoir l’espace personnel mis à la disposition du requérant dans les différentes cellules occupées par lui. Elle note que, même selon des données communiquées par le Gouvernement, dans les prisons de Satu Mare et de Brăila, le requérant a disposé d’un espace personnel allant de 1,52 m² à 1,88 m². Elle constate donc que le requérant a disposé la plupart du temps et dispose encore d’un espace personnel inférieur à celui exigé par la jurisprudence de la Cour. Cet élément suffit à la Cour pour considérer que les conditions de détention du requérant s’analysent en un traitement contraire à l’article 3 de la Convention. En outre, l’existence du mobilier est un élément qui a contribué à réduire davantage l’espace personnel du requérant.

Eu égard à l’état de surpopulation carcérale constaté et à la durée de la privation de liberté du requérant, les conditions de détention subies par ce dernier ont dépassé et continuent à dépasser le seuil de gravité requis par l’article 3 de la Convention. Partant, la Cour estime qu’il y a eu violation de cette disposition. II.

Le requérant réclame 100 000 euros (EUR) au titre du préjudice moral qu’il dit avoir subi en raison de ses conditions de détention, qu’il qualifie de très mauvaises.

Le Gouvernement considère que la somme sollicitée est excessive par rapport à la jurisprudence pertinente en l’espèce de la Cour.

Eu égard à sa jurisprudence en la matière, la Cour considère qu’il y a lieu d’octroyer au requérant la somme de 4 800 EUR au titre du préjudice moral. B. Frais et dépens

Le requérant n’a pas présenté de demande de remboursement des frais et dépens. C. Intérêts moratoires

La Cour juge approprié de calquer le taux des intérêts moratoires sur le taux d’intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage. PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L’UNANIMITÉ, 1. Déclare la requête recevable quant au grief tiré de l’article 3 de la Convention dans sa partie concernant les conditions matérielles de détention, et irrecevable pour le surplus ; 2. Dit qu’il y a eu violation de l’article 3 de la Convention à raison de la surpopulation carcérale ; 3. Dit : a) que l’État défendeur doit verser au requérant, dans les trois mois à compter du jour où l’arrêt sera devenu définitif conformément à l’article 44 § 2 de la Convention, la somme de 4 800 EUR (quatre mille huit cents euros), plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt, pour dommage moral, à convertir dans la monnaie de l’État défendeur au taux applicable à la date du règlement ; b) qu’à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement, ce montant sera à majorer d’un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage ; 4. Rejette la demande de satisfaction équitable pour le surplus. Fait en français, puis communiqué par écrit le 26 janvier 2016, en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement de la Cour. Françoise Elens-Passos András Sajó Greffière Président