CUCU v. ROMANIA - [Romanian Translation] by the SCM Romania and IER

Reclamanta, Aneta Cucu, este resortisant român, s-a născut în 1961 și are domiciliul în Solești. Este reprezentată în fața Curții de A.

Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, se pot rezuma după cum urmează:

Reclamanta s-a născut în 1961 și are domiciliul în Solești.

La 13 octombrie 2004, în jurul orelor 15, Dorel Cucu, soț al reclamantei și angajat ca agent de securitate la societatea G., conducea un vehicul blindat pe un drum județean. În autovehicul se aflau alți doi agenți însoțitori (S.N. și M.A.), precum și două pasagere (O.T. și N.M.). Patruzeci și cinci de minute mai târziu, soțul reclamantei a pierdut controlul vehiculului și a lovit alt vehicul care circula din sens opus.

Informați cu privire la accident, trei agenți de poliție din Agnita s-au prezentat la fața locului și au întocmit, în prezența a doi martori, un proces-verbal de constatare a faptelor. Astfel, aceștia au observat că șoseaua era uscată, că nu prezenta denivelări și că era o vizibilitate foarte bună. De asemenea, aceștia au consemnat în procesul-verbal că locul accidentului făcuse obiectul unor măsuri de conservare, fiind închis pentru circulație pentru autovehicule și pietoni. De asemenea, s-au făcut patruzeci de fotografii la locul accidentului.

În ceea ce privește vehiculul condus de Dorel Cucu, unul dintre agenți a constatat că controlul tehnic era valabil până la 24 decembrie 2004 și a observat multiplele avarii datorate accidentului. De asemenea, acesta a remarcat că accidentul avusese loc la 25 de metri de un viraj și că pe șosea erau vizibile urme de anvelope și de frânare. Agentul a făcut inventarul obiectelor care se aflau la locul accidentului, printre care două sticle de bere de doi litri fiecare, goale și răspândind un miros caracteristic de bere. Acesta a verificat încărcătura vehiculului, în prezența reprezentantei societății G., R.V., care, constatând că era intactă, a preluat-o în gestiune. În cele din urmă, agentul a precizat că, atunci când a ajuns la locul accidentului, Dorel Cucu și ceilalți pasageri fuseseră deja transferați la spital.

În aceeași zi, la orele 21, a fost întocmit, de către un mecanic, un proces-verbal de control tehnic al vehiculului accidentat. Printre altele, acesta a menționat că sistemul de frânare era defect, la fel și direcția și sistemul de semnalizare al farurilor din partea dreaptă față a vehiculului. De asemenea, acesta a menționat și pagubele provocate vehiculului de accident.

Mai multe declarații au fost consemnate de agenții de poliție din Agnita, în aceeași zi: declarația M.A., șoferul celuilalt vehicul implicat în accident, și declarațiile D.E., V.E., pasageri ai altui vehicul care se afla în apropierea locului accidentului. În ziua următoare, agenții de poliție din Agnita au consemnat declarațiile O.T. și N.M., pasagerele vehiculului condus de Dorel Cucu.

La 20 octombrie 2004, Dorel Cucu a decedat din cauza rănilor. Certificatul medical întocmit în ziua decesului acestuia menționa o insuficiență cardiorespiratorie acută, o bronhopneumonie și un politraumatism, cauzate de accidentul de circulație.

La 11 noiembrie 2004, poliția rutieră din Sibiu a trimis societății G. rezultatele testului de alcoolemie al lui Dorel Cucu, conform cărora acesta avea o alcoolemie de 1,45 grame la mie în momentul accidentului. Buletinul de analiză preciza că prelevarea fusese efectuată la 13 octombrie 2004, la orele 20. În partea destinată celei de-a doua prelevări nu figura nicio precizare. Buletinul era semnat de persoana care efectuase analiza și de șeful laboratorului.

La 15 noiembrie 2004, Inspectoratul Teritorial de Muncă Sibiu a solicitat Poliției din Agnita o copie a procesului-verbal de constatare, necesar în vederea unei anchete privind circumstanțele producerii accidentului. În aceeași zi, același inspectorat a solicitat Laboratorului de Medicină Legală Sibiu două copii ale raportului medico-legal.

La 13 ianuarie 2005, un proces-verbal de cercetare privind accidentul a fost întocmit de Inspectoratul Teritorial de Muncă Sibiu. O copie a acestui proces-verbal a fost trimisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Agnita, inspectoratelor teritoriale de muncă din București și Brașov, societății G., și societății M.G. SARL. Procesul-verbal preciza că, la 13 octombrie 2004, în jurul orelor 15.45, un vehicul aparținând societății G., condus de Dorel Cucu, circula pe drumul județean 105 în direcția Voila. Agenții însoțitori M. și S., precum și două pasagere, se aflau, de asemenea, în vehicul în momentul impactului. Procesul-verbal preciza că accidentul nu fusese notificat Inspectoratului Teritorial de Muncă și că fișele individuale ale celor trei angajați nu includeau instrucțiuni de securitate, ceea ce contravine dispozițiilor legale în vigoare. Procesul-verbal concluziona că aceste două încălcări erau imputabile societății G. În ceea ce privește circumstanțele accidentului, procesul-verbal menționa:

Inspectoratul de muncă a aplicat societății G. o sancțiune contravențională de 10

Încetarea urmăririi penale față de Dorel Cucu

La 11 ianuarie 2005, parchetul, după ce a constatat că din probe reieșea faptul că nivelul alcoolemiei lui Dorel Cucu era de 1,45 mg/l, a dispus încetarea urmăririi penale, ca urmare a decesului acestuia. Încetarea urmăririi penale nu a fost comunicată reclamantei. Aceasta a luat cunoștință de conținutul acesteia cu ocazia acțiunii în răspundere civilă delictuală introdusă de societatea G. împotriva sa (infra, pct. 30).

La 19 septembrie 2006, reclamanta a formulat plângere împotriva ordonanței de încetare a urmăririi penale la Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu. Aceasta a afirmat că proba biologică de stabilire a nivelului de alcoolemie al soțului său nu fusese prelevată în conformitate cu legea, în măsura în care fusese efectuată o singură prelevare, în vreme ce legea prevedea obligația de a efectua o a doua prelevare după o anumită perioadă. Aceasta a adăugat că procesul-verbal de prelevare nu se afla la dosar și că nu luase niciodată cunoștință de acesta.

Aceasta a afirmat că, în orice caz, prelevarea, care avusese loc la orele 20, constituia o probă alterată, ținând seama de faptul că, începând cu orele 16, soțul său fusese supus unei intervenții chirurgicale care durase două ore și implicase, în mod necesar, o anestezie și utilizarea alcoolului sanitar. În plus, vehiculul implicat în accident fusese ridicat de la locul accidentului și distrus, deoarece organele poliției și reprezentanții parchetului au omis să interzică orice manipulare a vehiculului, în scopul realizării unor cercetări privind sistemele de frânare și de direcție. Conform reclamantei, aceste cercetări ar fi putut conduce la concluzia că vehiculul era necorespunzător pentru circulație. Aceasta a numit trei martori, S.L., B.R. și S.N., care puteau confirma starea deplorabilă în care se afla vehiculul, care prezenta deficiențe la nivelul sistemului de frânare și de direcție, cât și al echipamentelor de bord, ușa de pe partea șoferului fiind atașată printr-un simplu fir metalic. În plus, cele două pasagere au declarat că, atunci când se aflau la spital pentru a primi îngrijiri pentru rănile suferite în urma accidentului, directorul societății G ar fi venit să le vadă și le-ar fi indicat ce anume trebuiau să declare la poliție.

Având în vedere aceste circumstanțe, reclamanta a solicitat efectuarea unei anchete complete pentru a stabili circumstanțele accidentului și a cerut parchetului să solicite foaia de observație clinică în care figura ora la care soțul său fusese operat.

La 2 octombrie 2006, Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu a examinat plângerea reclamantei. Procurorul a considerat că afirmațiile părții în cauză, referitoare la obligația de a efectua o a doua prelevare biologică, precum și la faptul că prima prelevare fusese realizată după operația chirurgicală, în cursul căreia fuseseră utilizate substanțe alcoolice, nu erau relevante. Acesta a considerat că rezultatul testului de alcoolemie corobora declarațiile celor două pasagere ale vehiculului, care susținuseră că „atât suspectul, cât și agenții de protecție păreau să fie sub influența băuturilor alcoolice”. În plus, ținând seama de starea vehiculului, era puțin probabil ca expertiza efectuată la momentul accidentului să fi permis să se afirme că sistemele de frânare și de direcție erau defectuoase înainte de accident și „de acum, era total imposibil să se stabilească acest lucru”. În cele din urmă, procurorul a considerat că nu era relevantă audierea martorilor propuși, ținând seama de probele depuse deja la dosar. În consecință, parchetul a respins plângerea ca nefondată.

În conformitate cu art. 278 C. proc. pen., reclamanta a introdus în fața Judecătoriei Agnita o acțiune împotriva rezoluției de încetare a urmăririi penale. Aceasta a reiterat argumentele prezentate în plângerea din 19 septembrie 2006 și a solicitat administrarea probelor. În plus, aceasta a susținut că cele două pasagere fuseseră influențate de administratorului societății G., că fișa soțului său, care cuprindea instrucțiunile de securitate, fusese semnată de alți angajați ai societății G. și că aceasta din urmă avea obligația să verifice starea șoferului și să nu îi permită să urce la volan în stare de ebrietate. În continuare, reclamanta a susținut că, în cursul cercetărilor, aceasta nu fusese invitată să participe la procedură în calitate de soție și urmașă a șoferului, deși acest lucru i-ar fi permis să aprecieze probele disponibile și să solicite orice altă probă considerată relevantă. În consecință, aceasta a solicitat urmărirea penală a angajaților societății G., care săvârșiseră infracțiunea de fals, uz de fals și neglijență în serviciu.

La 12 ianuarie 2007, Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a trimis cauza la Judecătoria Brașov, ca urmare a unei cereri de strămutare a cauzei, introdusă de reclamantă.

La 26 martie 2007, Judecătoria Brașov a pronunțat hotărârea. După ce a reiterat argumentele reținute în ordonanța de încetare a urmăririi penale atacată, aceasta a respins plângerea reclamantei ca nefondată și a înștiințat-o să plătească 60 lei românești noi (RON) cu titlu de cheltuieli de judecată. Reclamanta a formulat recurs.

La 29 iunie 2007, Tribunalul Brașov a respins recursul său ca nefondat. Acesta a constatat că ordonanța de încetare a urmăririi penale atacată nu stabilise vina soțului reclamantei în accident, având în vedere că procedura penală împotriva acestuia fusese încheiată ca urmare a decesului său. În continuare, tribunalul a considerat că, în cadrul unui proces civil, reclamanta putea solicita administrarea oricărui mijloc de probă considerat relevant pentru a stabili nevinovăția soțului său. În plus, acesta a considerat că niciuna din cererile părții în cauză nu putea fi analizată, deoarece toate priveau probleme de fond. Totuși, tribunalul a subliniat că Institutul Național de Medicină Legală „Mina Minovici” nu mai solicita două prelevări de sânge pentru a stabili nivelul alcoolemiei și că absența procesului-verbal de prelevare se datora stării grave în care se afla soțul reclamantei în momentul prelevării.

La 2 iunie 2010, după redeschiderea anchetei, a fost pronunțată o nouă ordonanță de încetare a urmăririi penale de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu, față de Dorel Cucu, datorită decesului acestuia.

Plângerile penale ale reclamantei

La 16 august 2007, reclamanta a introdus o plângere penală împotriva mai multor persoane pe care le considera răspunzătoare pentru neregulile anchetei privind accidentul soțului său. Astfel, aceasta a depus plângere:

Reclamanta s-a constituit parte civilă. După rezumarea faptelor care au condus la decesul soțului său, aceasta a subliniat neregulile anchetei, pe care a calificat-o drept „abuzivă și ilegală”: Astfel, conform reclamantei, agenții de poliție care sosiseră la fața locului ar fi permis directoarei societății G. să ridice vehiculul de la locul accidentului în termen de 2-3 ore de la producerea acestuia, pentru a împiedica o expertiză tehnică judiciară. Agenții de poliție s-ar fi dus ulterior la spital, însoțiți de alți doi angajați ai societății G., ar fi obligat agenții însoțitori să semneze retroactiv fișele care cuprindeau instrucțiunile de securitate și ar fi exercitat presiuni asupra celor două pasagere, pentru ca acestea să declare că soțul reclamantei consumase băuturi alcoolice. În continuare, reclamanta a afirmat că, în absența unui proces-verbal care să menționeze ora prelevării, identitatea persoanelor care au efectuat-o, precum și identitatea martorilor, analiza de sânge nu putea constitui o probă în instanță. În plus, directoarea ar fi pus alți angajați ai societății G. să semneze fișa cu instrucțiunile de securitate a soțului părții în cauză. Reclamanta a solicitat efectuarea unei anchete penale pentru a stabili răspunderea și a propus în acest scop audierea a șase martori.

La 28 noiembrie 2007, Parchetul de pe lângă ICCJ a pronunțat o ordonanță de neîncepere a urmăririi penale în favoarea judecătorilor ICCJ, considerând că nu erau îndeplinite condițiile pentru existența infracțiunii de abuz în serviciu. În plus, acesta a decis disjungerea plângerii în ceea ce privește celelalte aspecte și strămutarea cauzei la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba-Iulia, competentă să soluționeze celelalte infracțiuni reproșate. Rezultă din informațiile furnizate de guvern că reclamanta nu a formulat plângere împotriva ordonanței de neîncepere a urmăririi penale.

La 24 martie 2008, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba-Iulia, sesizat cu plângere penală pentru abuz, formulată de reclamantă, a pronunțat o rezoluție de neîncepere a urmăririi penale în favoarea celor doi angajați ai Inspectoratului Județean de Poliție Sibiu și a Prim-procurorului de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Agnita. În ceea ce privește ceilalți suspecți, parchetul a decis disjungerea plângerii și trimiterea acesteia Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba-Iulia. Această soluție a fost confirmată de prim-procurorul de la același parchet, la 19 iunie 2008.

La 1 august 2008, Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu a pronunțat o rezoluție de neîncepere a urmăririi penale față de unui agent de poliție al Inspectoratului Județean de Poliție Sibiu și față de doi dintre medicii Laboratorului de Medicină Legală Sibiu. În ceea ce privește aceste două ultime rezoluții de neîncepere a urmăririi penale, din dosar nu reiese dacă reclamanta a formulat plângere în condițiile prevăzute de legislația internă.

Acțiunea în răspundere civilă delictuală introdusă de societatea G.

La 3 aprilie 2006, societatea G. a acționat în instanță reclamanta, cei patru copii ai acesteia, precum și soțiile lui M. și S., cu scopul de a obține rambursarea vehiculului, pe motiv că soțul reclamantei, precum și cei doi însoțitori, nu respectaseră legislația muncii, în măsura în care aceștia acceptaseră persoane din afara societății la bordul vehiculului, iar șoferul conducea în stare de ebrietate. Aceasta și-a întemeiat acțiunea pe articolele din Codul muncii referitoare la răspunderea patrimonială a salariaților și răspunderea civilă delictuală, astfel cum este reglementată de Codul civil. În observații sale formulate la 15 septembrie 2009, reclamanta a informat Curtea cu privire la o cerere reconvențională, formulată la 16 martie 2009, în cadrul acestei acțiuni, împotriva societății G. Părțile nu au furnizat nicio altă informație cu privire la urmarea acestei proceduri.

Legislația internă relevantă, și anume extrase din Codul civil, din Codul de procedură penală și din practica internă relevantă, este descrisă în cauza

Legea protecției muncii nr. 90/1996, intrată în vigoare la 12 iulie 1996 și republicată la 29 ianuarie 2001, a fost abrogată de Legea nr. 319 din 1 octombrie 2006. Art. 27 din Legea nr. 90/1996 prevedea că cercetarea accidentelor de muncă este efectuată de către inspectoratele teritoriale de muncă.

Instanțele interne au fost sesizate cu mai multe acțiuni în despăgubiri, întemeiate pe art. 998-999 C. civ. și pe dispozițiile Codului muncii, în care victimele unor accidente de muncă încercau să dovedească răspunderea angajatorului și să obțină repararea prejudiciului suferit. Instanțele au procedat la examinarea pe fond a acestor acțiuni și a circumstanțelor accidentului în cauză în fiecare dintre ele și au admis cererile de reparație în cazul în care au constatat că angajatorul era responsabil de comiterea unei greșeli, chiar și minoră, care avea o legătură de cauzalitate cu accidentul, chiar și atunci când victima era, de asemenea, responsabilă de accident, și că parchetul pronunțase ulterior o rezoluție de neîncepere a urmăririi penale, prin care era eliminată răspunderea penală a personalului angajatorului (hotărârea nr. 27R din 11 ianuarie 2000 a Curții de Apel Târgu Mureș, hotărârea nr. 829AA din 20 mai 1998 a Curții de Apel Cluj, hotărârea nr. 71 din 23

Reclamanta se plânge de neregulile anchetei privind circumstanțele și cauzele accidentului care a costat viața soțului său. Aceasta invocă art. 6 § 1 din Convenție.

Curtea consideră că este necesară examinarea acestui capăt de cerere, astfel cum a fost formulat de reclamantă, din perspectiva aspectului procedural al art. 2 din Convenție, deoarece, fiind responsabilă cu încadrarea juridică a faptelor cauzei, nu este legată de încadrarea făcută de reclamanți sau de guverne. Părțile relevante în speță ale acestei dispoziții sunt redactate după cum urmează:

Reclamanta se plânge de existența unor deficiențe în procedura de prelevare de sânge ulterior accidentului, care au avut drept consecință rezultate neconforme cu realitatea. Aceasta face trimitere la buletinul de analize depus la dosar de guvern, care a făcut obiectul a numeroase contestări în dreptul intern. Reclamanta denunță, de asemenea, faptul că vehiculul nu a fost expertizat la locul accidentului, ceea ce ar fi permis stabilirea cauzelor reale ale accidentului, care erau, în opinia sa, de natură tehnică.

Guvernul contestă argumentul reclamantei. Acesta afirmă că, după accidentul din 13 octombrie 2004, în aceeași zi, o anchetă penală pentru stabilirea cauzelor accidentului a fost deschisă de agenții de poliție din Agnita. Cu această ocazie, agenții de poliție au consemnat mărturia M.A., șoferul celuilalt vehicul implicat în accident, precum și declarațiile altor doi martori, D.E. și V.E. La 14 octombrie 2004, alte două declarații (ale O.T. și N.M.) au fost consemnate de agenții de poliție din Agnita. Dosarul de anchetă conținea, de asemenea, raportul medico-legal întocmit după autopsia reclamantului și un proces-verbal de cercetare întocmit de Inspectoratul Teritorial de Muncă Sibiu. Conform Guvernului, rezoluția de neîncepere a urmăririi penale din 11 ianuarie 2005 era motivată de decesul persoanei în cauză și, prin urmare, nu exista nicio trimitere la eventuala vinovăție a acestuia.

În ceea ce privește plângerile ulterioare formulate de reclamantă – fie că este vorba despre cea formulată împotriva procurorului I.E., finalizată cu rezoluția de neîncepere a urmăririi penale din 24 martie 2008, sau cea formulată împotriva medicilor L.C. și S.M., finalizată cu rezoluția de neîncepere a urmăririi penale din 1 august 2008 – Guvernul subliniază că autoritățile interne au făcut toate demersurile necesare pentru a cerceta faptele susținute de reclamantă.

În ceea ce privește cauzele accidentului din 13 octombrie 2004, Guvernul susține că organele de anchetă au analizat probele necesare pentru a stabili circumstanțele (mărturii, dovezi științifice, documente). Acesta consideră că ancheta desfășurată de autoritățile interne îndeplinește condițiile de eficiență și obiectivitate impuse și că obligația procedurală prevăzută la art. 2 din Convenție a fost respectată în speță.

În speță, Curtea subliniază că reclamanta nu susține că soțul său a fost ucis intenționat. Curtea amintește că, dacă încălcarea dreptului la viață sau la integritatea fizică nu este intenționată, obligația pozitivă de a institui „un sistem judiciar eficient” nu impune în mod necesar, în toate cazurile, urmărirea penală. O astfel de obligație poate fi îndeplinită în cazul în care persoanele în cauză au acces la căi de atac civile, administrative sau chiar disciplinare [a se vedea, de exemplu,

În speță, Curtea subliniază că, la 20 octombrie 2004, soțul reclamantei, Dorel Cucu, a decedat în urma unui accident rutier. O anchetă pentru vătămare corporală a fost deschisă de agenții de poliție din Agnita în aceeași zi. La locul accidentului a fost întocmit un proces-verbal de constatare; în aceeași zi, au fost efectuate, de asemenea, controlul tehnic al vehiculului și prelevarea de sânge pentru testul de alcoolemie al lui Dorel Cucu. Dosarul de anchetă conținea, de asemenea, declarațiile unor martori direcți ai accidentului și fotografii făcute la locul accidentului (supra, pct. 5-8)

În paralel cu această anchetă, care s-a încheiat cu o rezoluție de încetare a urmăririi penale, pronunțată la 11 ianuarie 2005, din cauza decesului lui Dorel Cucu (supra, pct. 15), Inspectoratul Teritorial de Muncă Sibiu a deschis o anchetă în legătură cu accidentul de muncă, în conformitate cu Legea protecției muncii nr. 90/1886. Ancheta astfel demarată a constatat câteva deficiențe imputabile angajatorului și i-a aplicat acestuia o sancțiune contravențională și un avertisment (supra, pct. 13). Astfel, se poate considera că autoritățile de anchetă au acționat din oficiu și cu promptitudine de îndată ce cauza le-a fost adusă la cunoștință (

În această privință, Curtea constată că elementele menționate anterior, care contrazic ipoteza prezentată de reclamantă referitoare la absența totală a unei anchete a autorităților, tind să clarifice circumstanțele decesului soțului acesteia [a se vedea,

Curtea reamintește că, în speță, este vorba despre fapte care nu au fost încadrate penal de către autorități. În acest caz, statul trebuia, în temeiul obligațiilor pozitive menționate la pct. 40 supra, să îi ofere reclamantei posibilitatea unei căi de atac în cadrul căruia să poată fi examinată răspunderea societății G., și, după caz, să poată fi obținută aplicarea oricărei sancțiuni civile corespunzătoare, precum plata de despăgubiri (

În această privință, Curtea evidențiază că, în dreptul românesc, există o jurisprudență internă întemeiată pe art. 998-999 C. civ. și pe dispozițiile Codului muncii, în cadrul căreia victimele accidentelor de muncă au avut posibilitatea să li se examineze pe fond problema răspunderii angajatorului și, după caz, să obțină repararea prejudiciului suferit. Faptul că, în unele din aceste cauze, parchetul nu a constatat răspunderea penală a angajatorului, nu a împiedicat examinarea pe fond a faptelor de către instanțele civile (a se vedea supra, pct. 33).

Curtea deduce că acțiunea menționată anterior îndeplinea condițiile impuse de jurisprudența Curții în ceea ce privește obligațiile procedurale ale statului (a se vedea,

În speță, Curtea subliniază că reclamanta nu a formulat, înainte de 16 martie 2009, o acțiune de angajare a răspunderii civile a societății G. pentru decesul soțului acesteia, astfel cum i se recomandase de către Tribunalul Brașov în hotărârea acestuia din 29 iunie 2007. Curtea constată că această acțiune civilă, în prezent pendinte în fața instanțelor interne, a fost exercitată de reclamantă sub forma unei cereri reconvenționale, în cadrul unei acțiuni în răspundere civilă delictuală formulată împotriva sa de societatea G.

În această situație, Curtea nu poate ignora faptul că acțiunea este pendinte în fața instanțelor interne și nu poate specula cu privire la rezultatul acestuia. Prin urmare, aceasta consideră că cererea este prematură.

Având în vedere considerentele precedente, Curtea consideră că reclamanta nu le poate reproșa autorităților că nu au oferit un sistem judiciar corespunzător care să permită clarificarea circumstanțelor decesului lui Dorel Cucu și sancționarea persoanelor răspunzătoare [