AFFAIRE MARIAN TOMA c. ROUMANIE

RESPONDENT

ROU

HOTĂRÂRE

17.06.2014

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de l'article 3 - Interdiction de la torture (Article 3 - Traitement dégradant;Traitement inhumain) (Volet matériel);Violation de l'article 6 - Droit à un procès équitable (Article 6 - Procédure pénale;Article 6-1 - Délai raisonnable)

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2014
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

AFFAIRE MARIAN TOMA c. ROUMANIE (CtEDO, 2014)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A TREIA CAUZA MARIAN TOMA c. ROMÂNIA (solicitarea nr. 48372/09) HOTĂRÂREA STRASBURG 17 iunie 2014 DEFINIF 17/09/2014 Această hotărâre a devenit definitivă în temeiul articolului 44 alineatul (2) din Convenție. În cauza Marian Toma c. România, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care se află într-o cameră compusă din Alvina Gyulumyan, Președinte, Ján Šikuta, Luis López Guerra, Kristina Pardalos, Johannes Silvis, Valeriu Grițco, Iulia Antoanella Motoc, judecători, și Marialena Tsirli, adjunct al secțiunii După ce a deliberat în camera Consiliului la 27 mai 2014, Rend la hotărâre că aici, adoptat la această dată procedura La originea cauzei se găsește o cerere (n 48372/09) îndreptată împotriva României și al cărei resortisant al acestui stat, dl Marian Toma (inclusiv reclamantul) a sesizat Curtea la data de 20 august 2009, în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (inclusiv Convenția privind protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale) începând cu data de 10 aprilie 2010, reclamantul a fost reprezentat de dl I.M. Peter, avocată la București. a fost reprezentat de agentul său, dl Brumar, de la Ministerul Afacerilor Externe. Reclamantul susține, în special, că condițiile sale de detenție în diferitele penitenciare în care a executat o pedeapsă cu închisoarea au fost încălcate de art. 3 din convenție. În plus, se plânge de durata procedurii penale îndreptate împotriva sa, pe care o consideră contrară articolului 6 alineatul (1) din convenție. La 3 ianuarie 2012, plângerile din articolele 3 și 6 alineatul (1) din Convenție au fost comunicate guvernului. ÎN FAVOAREA CIRCONSTANȚELOR DE LA L După această dată, a fost ținut în detenție până la 27 iulie 2006 prin decizii succesive ale instanței competente pentru a se pronunța asupra temeiniciei acuzațiilor aduse împotriva sa, în conformitate cu art. 155 din Codul de procedură penală în vigoare la data faptelor. Printr-o rechiziționare din 8 februarie 2002, Parchetul l-a trimis pe reclamant în fața tribunalului județ din București pentru a fi judecat pentru furt. Prin hotărârea din 6 octombrie 2005, tribunalul județ din București l-a condamnat pe reclamant la o pedeapsă cu închisoarea de 11 ani. L Printr-o hotărâre din 9 februarie 2006, Curtea de Apel din București a respins recursul și a confirmat hotărârea din 6 octombrie 2005. Reclamantul s-a ocupat de acțiune. 10. Prin hotărârea definitivă din 1 iulie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție din 9 februarie 2006. La 6 iulie 2009, reclamantul a fost arestat din nou de polițiști în temeiul unui mandat de arestare emis în scopul executării pedepsei cu închisoarea la care fusese condamnat prin hotărârea definitivă a Înaltei Curți de Casație și Justiție din 1 iulie 2009. 15 de poliție din București. El a fost apoi reținut succesiv la centrul penitenciar din Rahova-Bucarest, în spitalele penitenciare din Jilava-Bucarest și Dej și, în cele din urmă, în centrele penitenciare din Giurgiu și Slobozia. La 30 noiembrie 2012, a fost eliberat condiționat. 12. Condițiile de detenție ale reclamantului, astfel cum rezultă din documentele emise de administrația națională a închisorilor, pe care guvernul le-a trimis Curții, au fost următoarele. 13. La casa d arest a secțiunii nr. 15 de poliție din București, reclamantul a fost plasat într-o celulă de 20,68 , pe care a împărțit-o cu alți șapte deținuți. 14. Ulterior, în centrul penitenciarului Jilava-Rahova, reclamantul a fost plasat succesiv în celule de 19,3 și 19,58 , pe care le-a împărțit cu șapte și, respectiv, cu alte nouă deținuți. 15. București, reclamantul a fost reținut de opt ori în celule de patru până la șase paturi fiecare, cu un grup sanitar curat, cu dușuri, și având între 20,4 m și 38,7 m 16. La spitalul din Dej, reclamantul a fost reținut într-o celulă de 28,28 care conținea șapte paturi, pe care le-a împărțit cu trei sau patru deținuți. 17. În centrul penitenciarului Giurgiu, reclamantul a fost plasat succesiv în celule de o suprafață cuprinsă între 16,83 și 17,22 , având șase paturi fiecare și un grup sanitar curat. 18. În centrul penitenciarului din Slobozia, acesta a fost plasat mai întâi într-o celulă de 14,31 m și cu nouă paturi, toate ocupate în perioada în care reclamantul a fost găsit încarcerat. Apoi a fost transferat într-o altă celulă. Informațiile furnizate de mai sus nu sunt nici suprafața celulei în cauză, nici rata de ocupare a acesteia sau numărul de paturi în perioada în care reclamantul a fost găsit încarcerat. 19. Versiunea prezentată de solicitant se citește după cum urmează. Numărul de deținuți cu care și-a împărțit celulele depășea capacitatea de cazare a fiecăreia dintre ele. În timpul detenției sale la casa din rest a secțiunii 15 de poliție din București, toaletele se aflau în afara celulei sale. În afara programului stabilit de gardieni, el a trebuit să utilizeze o găleată, plasat în mijlocul celulei sale și destinat pentru a fi utilizat de toți colegii deținuți. El nu a putut face duș decât la intervale mai mari de 10 zile. În centrul penitenciarului Slobozia, celulele și saltelele au fost infestate cu gândaci și grupurile sanitare au fost deteriorate de mucegai ; nu a existat nici o apă curentă în timpul văii și apa potabilă a avut mirosuri de piele. El nu a primit, în timpul detenției sale, medicamentele și dieta care i-ar fi fost prescrise de medicul său pentru bolile de care suferea. 20. Versiunea prezentată de guvern se citește după cum urmează. Numărul de deținuți din celulele pe care reclamantul le-a ocupat în mod succesiv nu a depășit numărul de paturi pe care le-a prevăzut pentru ele. Un control efectuat de comisarul-șef al secțiunii 15 de poliție în urma unei cereri din partea guvernului din 19 martie 2013 a stabilit că celula în care a fost plasat reclamantul era prevăzută cu un WC, un duș și o chiuvetă în stare perfectă de funcționare, la care deținuții ar fi avut acces permanent. 21. Elementele de care dispune Curtea nu permit să se stabilească dacă starea locului descris de comisarul șef ca răspuns la cererea guvernului din 19 martie 2013 (a se vedea punctul 20 de mai sus) a fost identică cu cea din momentul în care reclamantul a fost încarcerat (a se vedea punctul 19 de mai sus). II. DREPTUL ȘI PRATICUL INTERNELE PERTINENTE 22. Dreptul și practica internă relevante în speță, precum și concluziile Comitetului european pentru prevenirea torturii și a pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante (CPT) pronunțate în urma mai multor vizite efectuate în închisorile din România, precum și observațiile sale cu caracter general, sunt rezumate în hotărârea Iacov Stanciu c. România 35972/05, §§ 113-129, 24 iulie 2012). Dispozițiile relevante în speță din Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor sunt descrise în cauza Cucu c. România 22362/06, § 56, 13 noiembrie 2012). 23. Extragerile relevante în speță din Recomandarea nr. (2006)2 al Comitetului de Miniștri al statelor membre privind normele penale europene, adoptate la 11 ianuarie 2006, sunt descrise în Hotărârile Enea c. Italia ([GC], nr. 74912/01, § 48, CEDO 2009 și Rupa c. România, nr. 58478/00, § 88, 16 decembrie 2008). Reclamantul se plânge de condițiile materiale ale detenției sale în diferitele penitenciare în care și-a ispășit pedeapsa cu închisoarea după 6 iulie 2009, declarând, de asemenea, că nu a primit tratament medical pentru bolile pe care le-ar fi suferit. Nimeni nu poate fi supus torturii sau pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante. Despre admisibilitate 25. Guvernul excită din această cauză pentru a nu epuiza căile de atac interne. Acesta afirmă că reclamantul nu a sesizat niciodată instanțele cu o acțiune întemeiată pe legea nr. 275/2006, care, în opinia sa, aducea clarificări cu privire la drepturile persoanelor private de libertate, pentru a se plânge de condițiile de detenție și de absența medicamentelor. 26. Reclamantul consideră că calea de atac indicată de Õ nu este efectivă așa cum ar impune art. 35 alin. (1) din Convenție. 27. Curtea ia notă de faptul că cauza reclamantului se referă, în primul rând, la condițiile materiale ale detenției sale în diferitele centre penitenciare românești în care și-a ispășit pedeapsa cu închisoarea. În acest sens, Comisia reamintește că, în cauzele recente îndreptate împotriva României, având în vedere particularitatea acestui aspect, calea indicată de guvern nu constituia o cale de atac efectivă care urmează să fie exercitată de solicitanți (a se vedea Cucu, citată anterior, § 73, Lautaru c. România, nr. 13099/04, §§ 82-84, 18 octombrie 2011 și, mutatis mutandis, Iacov Stanciu, citată anterior, §§) 197-198). Nimic nu poate conduce Curtea la o concluzie diferită în speță. Prin urmare, această excepție a guvernului ar trebui respinsă în ceea ce privește partea din cauza condițiilor materiale de detenție. 28. În această privință, Curtea amintește că a concluzionat deja că o acțiune întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 275/2006 constituia, în această privință, o acțiune efectivă în sensul articolului 35 alineatul (1) din convenție (a se vedea în acest sens, Petrea c. România, n 4792/03, § 36 și 37, 29 aprilie 2008, Coman c. România, 34619/04, § 45, 26 octombrie 2010 și Măciucă c. România, n 25763/03, § 19, 26 mai 2009). În speță, nu există niciun indiciu că reclamantul a exercitat această cale de atac internă care i-ar fi fost accesibilă și care i-ar fi permis să-și corecteze obiecțiunile la nivel național. Prin urmare, este necesar să se accepte excepția guvernului pentru această parte a fondului, care trebuie, prin urmare, să fie respinsă pentru nu epuizarea căilor de atac interne, în conformitate cu art. 35 alineatul (1) și art. 4 din Convenție. 29. Constatând că partea din litigiu care privește condițiile materiale de detenție nu este în mod evident greșit întemeiată în sensul articolului 35 alineatul (a) din Convenție și că nu se confruntă cu niciun alt motiv de interdicie, Curtea declară că este admisibilă. Pe fond 30. Reclamantul susține că condițiile de detenție în centrele penitenciare în care și-a ispășit pedeapsa cu închisoarea după 6 iulie 2009 au constituit un tratament contrar articolului 3 din convenție. 31. Guvernul face trimitere la descrierea condițiilor de deținere a reclamantului, furnizată de administrația în cauză (punctele 13-18 și 20 de mai sus), fără a-și exprima opinia cu privire la compatibilitatea acestora cu cerințele prevăzute la art. 3 din convenție. 32. Curtea amintește că a concluzionat deja în repetate rânduri cu privire la România că încalcă art. 3 din cauza condițiilor de detenție necorespunzătoare, în special a suprapopularii și a condițiilor de igienă, conduc în aceleași închisori ca și cele în care a fost încarcerat și în perioade apropiate de cele ale detenției sale (a se vedea, printre altele, România, nr. 19730/10, § 70, 30 iulie 2013, Banu c. România, n 60732/09, § 36-37, 11 decembrie 2012, Györgypál c. România, n 29540/08, § 73, 26 martie 2013, Scarlat c. România, n 68492/10 și 68786/11, § 57, 23 iulie 2013, Flaminzeanu c. România, n 56664/08, § 92, 12 aprilie 2011, Bădila c. România, n 317/92/04, § 76, 4 octombrie 2011 și Fane Ciobanu c. România, 27240/03, § 72-73, 11 octombrie 2011). 33. După ce a examinat toate elementele care i-au fost prezentate, Curtea consideră că Ön a prezentat niciun fapt sau argument care ar putea conduce la o concluzie diferită în cazul de față. În cazul de față, chiar presupunând că nu au avut mai mulți deținuți decât paturile disponibile în fiecare dintre celulele în care reclamantul și-a ispășit ulterior pedeapsa cu închisoarea, aspect asupra căruia părțile nu sunt de acord, este necesar să se constate că a reieșit cu certitudine din informațiile furnizate de Registrul că spațiul individual de care reclamantul dispunea, în cea mai mare parte a timpului, în celula sa era mult mai mic decât standardul de 4 m2 recomandată de CPT pentru celulele colective. O astfel de situație de suprapopulare nu poate decât să sporească dificultățile autorităților și deținuților de a menține un nivel de igienă corect (a se vedea mutatis mutandis Ion Ciobanu c. România, nr. 67754/10, § 42, 30 aprilie 2013). 34. Prin urmare, Curtea consideră că, având în vedere condițiile de detenție pe care le-a suportat reclamantul, autoritățile l-au supus unui chin de intensitate care a depășit nivelul inevitabil de suferință inerent detenției. 35. Prin urmare, a avut loc o încălcare a articolului 3 din Convenție. II. PRIVIND VIOLAȚIA ALEGUATĂ ARTICOLUL 6 ALINEATUL (1) DIN CONVENȚIA 36. Reclamantul susține că durata procedurii penale îndreptate împotriva sa a încălcat principiul termenului rezonabil, astfel cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din convenție. Această dispoziție este astfel formulată în părțile relevante ale convenției. Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) dacă orice acuzație în materie penală îndreptată împotriva ei. 37. Guvernul combate această teză. 38. Curtea constată că perioada care trebuie luată în considerare a început la 20 mai 2001, în momentul arestării provizorii a reclamantului, și pe care a încheiat-o la 1 iunie 2001 iulie 2009, data la care reclamantul a fost condamnat prin hotărârea definitivă a Înaltei Curți de Casație și Justiție; astfel, durata în cauză este de opt ani, o lună și 13 zile, pentru trei grade de jurisdicție. Constatarea faptului că acest . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Curtea reamintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri în care se face recurs apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și ținând cont de criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente, precum și latura litigiului pentru cei interesați (a se vedea, printre multe altele, Peliosar și Sassi c. Franța [GC], nr. 25444/94, § 67, CEDO 1999 II. 41. De asemenea, reamintește că a încheiat în mod repetat în cauze care ridică probleme similare cu cele ale prezentei specii încălcării articolului 6 alineatul (1) din Convenție (a se vedea, printre altele, Pelicularul și Sassi menționate anterior, Sereny c. România, n 1371/06, § 116, 18 iunie 2013). 42. În cazul de față, după examinarea tuturor elementelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că Ö Õ nu a prezentat niciun fapt sau argument care ar putea conduce la o concluzie diferită în cazul de față. Având în vedere jurisprudența sa în materie, Curtea consideră că, în speță, durata procedurii în litigiu este excesivă și că Õ aceasta nu a răspuns la cerina termenului rezonabil 43. Prin urmare, a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție. III. PRIVIND ALTE VIOLAȚII ALEGATE 44. Reclamantul denunță o încălcare a articolului 5 alineatul (3) din Convenție pe motiv că nu a fost imediat adus în fața unui judecător sau a unui alt magistrat independent și imparțial, după arestarea sa provizorie impusă de Parchet la 20 mai 2001. 45. Curtea arată că, la momentul respectiv, reclamantul nu dispunea de nicio cale de atac internă pentru a remedia situația în litigiu (Pantea c. România, nr 33343, § 238-239, CEDH 2003-VI). Termenul de șase luni prevăzut la art. 35 alineatul (1) din Convenție durează, prin urmare, de la sfârșitul situației incriminate (Mujea c. România (dec.) n 44696/98, 10 septembrie 2002 și Agaoglu c. Turcia (dec.), nr 27310/95, 28 august 2001), și anume, în speță, începând cu 18 iunie 2001, data la care detenția ordonată de Parchet a expirat. Or, în speță, cererea a fost introdusă la 20 august 2009, adică la mai mult de șase luni de la încheierea situației incriminate. 46. Prin urmare, aceasta este în scurt timp și trebuie respinsă, în conformitate cu art. 35 alin. (1) și (4) din Convenție. IV. PE LEGĂTURA ARTICOLULUI 41 DIN CONVENȚIA 47. În conformitate cu art. 41 din Convenție, În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite Ö Õ să se desprindă Õ imprejm de consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții Õ, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Pagubă materială și morală 48. Reclamantul solicită 1 000 de euro (EUR) pentru daune materiale, sumă care reprezintă, după spusele sale, cheltuielile pe care familia sa le-a plătit pentru a-i procura medicamentele necesare în timpul detenției sale; de asemenea, solicită 60 000 EUR pentru daune morale. 49. Guvernul consideră că suma solicitată de solicitant este exorbitantă în raport cu sumele acordate de Curte în cauze similare. 50. Curtea nu percepe o legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și prejudiciul material invocat și, prin urmare, respinge această cerere. În schimb, aceasta consideră că este necesar să se acorde reclamantului 9 400 EUR pentru daune morale. Cheltuieli și cheltuieli de judecată 51. Reclamantul solicită, de asemenea, 1 000 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată suportate în fața Curții. El produce un contract d El solicită ca, în cazul în care Curtea i-ar acorda o sumă în acest scop, aceasta să fie plătită direct în contul reprezentantului său. 52. Guvernul indică faptul că reclamantul nu a furnizat o factură pentru a dovedi realitatea cheltuielilor suportate și consideră că suma solicitată este excesivă. 53. Potrivit jurisprudenței Curții, un solicitant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care se stabilesc realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al ratei lor. În cazul de față, deși documentul întocmit de reprezentanta din cadrul Curții nu este pe bună dreptate o factură sau o chitanță, aceasta a furnizat, încă din 10 aprilie 2010, asistența juridică necesară reclamantului, în temeiul unui contract de asistență juridică pe care l-au încheiat împreună (a se vedea mutatis mutandis, Sampani și alte c. Grecia, 59608/09, § 120, 11 decembrie 2012 și Patsouria c. Georgie , nr. 30779/04, § 103, 6 noiembrie 2007). 54. În lumina documentelor de care dispune și având în vedere jurisprudența sa, Curtea consideră că este rezonabil să acorde reclamantului suma de 800 EUR. De asemenea, aceasta acceptă cererea privind plata directă a acestei sume în contul bancar al reprezentantului său. Interese moratoriu 55. Curtea consideră adecvată stabilirea ratei dobânzii moratorii pe rata dobânzii dobânzii la facilitatea de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. cererea admisibilă cu privire la obiecțiunile referitoare la condițiile materiale de detenție ale reclamantului și la durata procedurii penale îndreptate împotriva acestuia, întemeiate pe articolele 3 și 6 1 din convenție și inadmisibilă pentru surplusul declarat că a avut loc o încălcare a articolului 3 din convenție Dicționat că a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenția Dit că statul pârât trebuie să plătească, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 2 din convenție, următoarele sume: 400 EUR (9 mii patru sute EUR), plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit, care trebuie convertită în moneda statului pârât la rata aplicabilă la data regulamentului, pentru daune morale (suma care trebuie plătită reclamantului) (ii). 800 EUR (88 de cenți EUR), plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit de către solicitant, pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată (suma care trebuie convertită în moneda statului pârât la rata aplicabilă la data decontării și care trebuie plătită direct în contul bancar al reprezentantului acestuia) de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, aceste sume vor fi majorate de la dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale resping cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Adoptat în limba franceză și apoi comunicat în scris la 17 iunie 2014, în conformitate cu art. 77 alineatul (2) și cu art. 3 din Regulamentul de procedură. Marialena Tsirli Alvina Gyulumyan Grefier Adjunct Președinte