Decizie nr. 140 din 16.09.2021

La originea cauzei se află sesizarea depusă la Curtea Constituțională pe 29 ianuarie 2021, în baza articolelor 135 alin. (1) lit. a) din Constituție, 25 lit. d 1 ) din Legea cu privire la Curtea Constituțională nr. 317 din 13 decembrie 1994 și 38 alin. (1) lit. d 1 ) din Codul jurisdicției constituționale nr. 502 din 16 iunie 1995, de către Consiliul Superior al Magistraturii.

Consiliul Superior al Magistraturii îi solicită Curții să verifice constituționalitatea prevederilor articolelor I și II din Legea nr. 222 din 4 decembrie 2020 pentru modificarea articolului 32 din Legea nr. 544/1995 cu privire la statutul judecătorului. Având în vedere faptul că Legea contestată de către autorul sesizării face parte din legi de modificare a unor acte normative, iar dispozițiile de modificare sunt incluse, din data intrării lor în vigoare (în acest caz 1 iulie 2021), în actele de bază, Curtea va opera, în acest caz, cu prevederile actului de bază, Legea nr. 544 din 20 iulie 1995 cu privire la statutul judecătorului. ÎN FAPT

Pe 25 noiembrie 2019, domnii Dan Perciun și Radu Marian, deputați în Parlament, au înregistrat la Secretariatul Parlamentului proiectul de lege nr. 272 privind modificarea articolului 32 din Legea nr. 544 din 20 iulie 1995 cu privire la statutul judecătorului. Prin acest proiect de lege, autorii au propus modificarea condițiilor de pensionare a judecătorului, inter alia , vârsta de pensionare, vechimea în muncă generală și vechimea în muncă în funcția de judecător.

Pe 14 mai 2020, Guvernul a înregistrat la Secretariatul Parlamentului proiectul de lege nr. 185 privind modificarea articolului 32 din Legea nr. 544 din 20 iulie 1995 cu privire la statutul judecătorului. Acest proiect stabilește, inter alia , o creștere treptată a vârstei de pensionare, a vechimii în muncă generală și a vechimii în muncă în funcția de judecător. De asemenea, s-a propus ca legea să intre în vigoare pe 1 iulie 2020.

Pe ordinea de zi a ședinței plenare a Parlamentului din 9 iulie 2020 au fost incluse proiectele de lege menționate supra . La ședința plenară au participat 74 de deputați. Parlamentul a adoptat în prima lectură ambele proiecte de lege (cu majoritatea de voturi) și a decis conexarea acestora, atribuind numărul proiectului 185 [a se vedea stenograma ședinței plenare a Parlamentului din 9 iulie 2020, pag. 17-18, 193-195].

Pe 30 noiembrie 2020, dl deputat Vasile Bolea a formulat un amendament la proiectul de lege nr. 185, prin care a propus o creștere treptată a vârstei de pensionare și a vechimii în muncă, precum și intrarea în vigoare a legii pe data de 1 iulie 2021.

Pe 4 decembrie 2020, în cadrul ședinței plenare a Parlamentului au fost prezenți 60 de deputați. Opoziția parlamentară (fracțiunile Partidului „Acțiune și Solidaritate”, Platformei „Demnitate și Adevăr”, Partidului Democrat din Moldova) nu a fost prezentă [a se vedea stenograma ședinței plenare a Parlamentului din 4 decembrie 2020, pag. 4].

În cadrul ședinței plenare, dl deputat Vasile Bolea a prezentat raportul Comisiei juridice, numiri și imunități. Președintele Parlamentului a propus votarea acestuia în lectura a doua. După numărarea voturilor, Președintele Parlamentului a anunțat că proiectul de lege nr. 185 a fost votat în lectura a doua cu votul a 53 de deputați [a se vedea stenograma ședinței plenare a Parlamentului din 4 decembrie 2020, pag. 21-22].

Legea nr. 222 din 4 decembrie 2020 pentru modificarea articolului 32 din Legea nr. 544/1995 cu privire la statutul judecătorului a fost promulgată prin Decretul Președintelui Republicii Moldova nr. 1919 din 21 decembrie 2020, a fost publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 360-371 din 25 decembrie 2020 și a intrat în vigoare pe 1 iulie 2021. A. Legislația pertinentă

Prevederile relevante ale Constituției sunt următoarele: Articolul 1 Statul Republica Moldova „[…] (3) Republica Moldova este un stat de drept, democratic, în care demnitatea omului, drepturile și libertățile lui, libera dezvoltare a personalității umane, dreptatea și pluralismul politic reprezintă valori supreme și sunt garantate.” Articolul 6 Separația și colaborarea puterilor „În Republica Moldova puterea legislativă, executivă și judecătorească sunt separate și colaborează în exercitarea prerogativelor ce le revin, potrivit prevederilor Constituției.” Articolul 22 Neretroactivitatea legii „Nimeni nu va fi condamnat pentru acțiuni sau omisiuni care, în momentul comiterii, nu constituiau un act delictuos. De asemenea, nu se va aplica nici o pedeapsă mai aspră decât cea care era aplicabilă în momentul comiterii actului delictuos.” Articolul 46 Dreptul la proprietate privată și protecția acesteia „(1) Dreptul la proprietate privată, precum și creanțele asupra statului sunt garantate. (2) Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă și prealabilă despăgubire. […].” Articolul 74 Adoptarea legilor și a hotărârilor „(1) Legile organice se adoptă cu votul majorității deputaților aleși, după cel puțin două lecturi. […].” Articolul 116 Statutul judecătorilor „(1) Judecătorii instanțelor judecătorești sunt independenți, imparțiali și inamovibili, potrivit legii. […] (7) Funcția de judecător este incompatibilă cu exercitarea oricărei alte funcții retribuite, cu excepția activității didactice și științifice.” Articolul 121 Resursele financiare ale instanțelor judecătorești, indemnizația și alte drepturi „(1) Resursele financiare ale instanțelor judecătorești sunt aprobate de Parlament și sunt incluse în bugetul de stat. (2) Indemnizațiile și alte drepturi ale judecătorilor sunt stabilite prin lege. […].”

Prevederile relevante ale Legii nr. 544 din 20 iulie 1995 cu privire la statutul judecătorului sunt următoarele: Articolul 32 Asigurarea cu pensie (1) Judecătorul care a atins vârsta prevăzută la alin. (2) și confirmă vechimea în muncă generală și vechimea în muncă în funcția de judecător prevăzute la alin. (3) are dreptul la pensie pentru vechime în muncă în mărime de 55% din salariul său mediu lunar, care, pentru fiecare an complet de muncă peste vechimea de muncă generală prevăzută la alin. (3), se mărește cu 3%, dar în total nu mai mult de 80% din salariul său mediu lunar. (2) Începând cu 1 iulie 2021, pentru judecători se stabilește vârsta de pensionare de 50 de ani și 6 luni, atât pentru bărbați, cât și pentru femei. În fiecare an ulterior, vârsta de pensionare se majorează conform eșalonării prevăzute în tabelul nr. 1, până la atingerea vârstei de 63 de ani. Tabelul nr. 1 De la 1 iulie Vârsta de pensionare pentru judecători 2021 50 ani 6 luni 2022 51 ani 2023 51 ani 6 luni 2024 52 ani 2025 52 ani 6 luni 2026 53 ani 2027 53 ani 6 luni 2028 54 ani 2029 54 ani 6 luni 2030 55 ani 2031 55 ani 6 luni 2032 56 ani 2033 56 ani 6 luni 2034 57 ani 2035 57 ani 6 luni 2036 58 ani 2037 58 ani 6 luni 2038 59 ani 2039 59 ani 6 luni 2040 60 ani 2041 60 ani 6 luni 2042 61 ani 2043 61 ani 6 luni 2044 62 ani 2045 62 ani 6 luni 2046 63 ani (3) Începând cu 1 iulie 2021, pentru judecători se stabilește vechimea în muncă generală de cel puțin 20 de ani și 6 luni și vechimea în muncă în funcția de judecător de cel puțin 13 ani, necesare pentru obținerea dreptului la pensie. În fiecare an ulterior, vechimea în muncă generală și vechimea în muncă în funcția de judecător se majorează cu 6 luni, până la atingerea vechimii în muncă generale de 34 de ani și a vechimii în muncă în funcția de judecător de 15 ani, conform eșalonării prevăzute în tabelul nr. 2. Tabelul nr. 2 De la 1 iulie Vechimea în muncă generală Vechimea în muncă în funcția de judecător 2021 20 ani 6 luni 13 ani 2022 21 ani 13 ani 6 luni 2023 21 ani 6 luni 14 ani 2024 22 ani 14 ani 6 luni 2025 22 ani 6 luni 15 ani 2026 23 ani 2027 23 ani 6 luni 2028 24 ani 2029 24 ani 6 luni 2030 25 ani 2031 25 ani 6 luni 2032 26 ani 2033 26 ani 6 luni 2034 27 ani 2035 27 ani 6 luni 2036 28 ani 2037 28 ani 6 luni 2038 29 ani 2039 29 ani 6 luni 2040 30 ani 2041 30 ani 6 luni 2042 31 ani 2043 31 ani 6 luni 2044 32 ani 2045 32 ani 6 luni 2046 33 ani 2047 33 ani 6 luni 2048 34 ani (4) Prevederile alin. (1)–(3) se aplică și judecătorilor care au activat în instanțele internaționale, luându-se în calcul salariul mediu lunar al judecătorului Curții Supreme de Justiție. (5) Pensia pentru vechime în muncă stabilită în condițiile alin. (1)–(3) se calculează și se plătește doar judecătorilor demisionați și judecătorilor eliberați din funcție în legătură cu atingerea plafonului de vârstă. (6) În cazul în care judecătorul demisionat este numit în funcția de judecător, plata pensiei se suspendă. (7) La calcularea pensiei, în vechimea în muncă generală se includ perioadele prevăzute la art. 5 și art. 50 din Legea nr. 156/1998 privind sistemul public de pensii. (8) Pensiile stabilite conform prezentei legi se indexează în condițiile art.13 din Legea nr. 156/1998 privind sistemul public de pensii.” [în redactarea Legii nr. 222 din 4 decembrie 2020, în vigoare din 1 iulie 2021] ÎN DREPT A. Argumentele autorului sesizării

Referitor la criticile ce țin de procedură, autorul sesizării susține că Legea nr. 222/2020 a fost adoptată de către Parlament cu încălcarea procedurii de adoptare a legilor. În particular, legea nu a fost supusă dezbaterilor, fapt contrar articolului 1 alin. (3) din Constituție.

Cu privire la criticile de natură substanțială, autorul sesizării menționează că prevederile contestate au diminuat în mod semnificativ garanțiile sociale ale judecătorilor. Restrângerea garanțiilor materiale și sociale ale judecătorilor reprezintă o ingerință în independența și în inamovibilitatea judecătorilor, prevăzută de articolul 116 din Constituție.

Statutul constituțional al judecătorului impune acordarea garanțiilor sociale (inclusiv dreptul la pensie în condiții speciale), ca o componentă a independenței judecătorilor, care este o garanție a statului de drept. Acest statut este unul restrictiv, impunându-le magistraților obligații și interdicții pe care celelalte categorii de asigurați nu le au, e.g. incompatibilitatea cu o funcție retribuită, cu excepția funcțiilor didactice. Astfel, existența prevederilor speciale de pensionare a judecătorilor este justificată în mod obiectiv ca o compensație parțială a inconvenientelor care rezultă din rigorile statutului special stabilit prin lege. Importanța socială majoră a obligațiilor judecătorilor, responsabilitatea sporită, riscul pe care îl comportă exercițiul atribuțiilor lor funcționale reclamă un sistem de garanții juridice certe și clare.

Consiliul Superior al Magistraturii menționează că, potrivit standardelor internaționale cu privire la rolul magistraților, condițiile de muncă, salarizarea, pensia și vârsta de pensionare li se stabilesc ținându-se cont de rolul și locul justiției în statul de drept, de responsabilitatea, de complexitatea și riscurile funcției, de incompatibilitățile și interdicțiile prevăzute de lege pentru această categorie de persoane.

De asemenea, autorul sesizării consideră că prevederile contestate încalcă principiile securității juridice și al stabilității raporturilor juridice. În viziunea autorului sesizării, judecătorii în exercițiu aveau o așteptare legitimă să obțină dreptul de pensionare în condițiile de până la modificarea articolului 32 prin Legea nr. 222 din 4 decembrie 2020. Prevederile contestate în partea privind majorarea vârstei de pensionare și a stagiului de cotizare sunt contrare prevederilor constituționale. Astfel a fost diminuat nivelul de protecție socială a judecătorului dobândit anterior modificărilor în discuție.

Autorul sesizării menționează că prevederile contestate sunt contrare articolelor 1 alin. (3), 6, 22, 46, 54, 74, 116 și 121 din Constituție. B. Aprecierea Curții

Examinând admisibilitatea sesizării, Curtea constată următoarele.

Potrivit articolelor 25 lit. d 1 ) din Legea cu privire la Curtea Constituțională și 38 alin. (1) lit. d 1 ) din Codul jurisdicției constituționale, Consiliul Superior al Magistraturii posedă prerogativa sesizării Curții Constituționale.

În conformitate cu articolul 135 alin. (1) lit. a) din Constituție, controlul constituționalității legilor, în prezenta cauză a unor prevederi din Legea nr. 544 din 20 iulie 1995 cu privire la statutul judecătorului, ține de competența Curții Constituționale.

Curtea reține că deși autorul sesizării a solicitat controlul constituționalității întregului articol 32 din Legea cu privire la statutul judecătorului (în redactarea Legii nr. 222 din 4 decembrie 2020), totuși, argumentele sale se referă doar la articolul 32 alineatele (2) și (3) din Lege. Cu privire la celelalte prevederi ale aceluiași articol, autorul sesizării nu a invocat argumente privind pretinsa lor neconstituționalitate. În aceste condiții, Curtea va analiza doar articolul 32 alineatele (2) și (3) din Lege.

Curtea reține că autorul sesizării a invocat incidența articolelor 1 alin. (3) [ statul de drept ], 6 [ separația și colaborarea puterilor ], 22 [ neretroactivitatea legii ], 46 [ dreptul la proprietate privată și protecția acesteia ], 54 [ restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți ], 74 [ adoptarea legilor și a hotărârilor ], 116 alineatele (1) și (7) [ statutul judecătorilor ] și 121 [ resursele financiare ale instanțelor judecătorești, indemnizația și alte drepturi ] din Constituție.

Cu referire la incidența articolelor 46 și 121 din Constituție, Curtea reține că simpla enumerare a normelor constituționale, în lipsa argumentelor care ar fundamenta pretinsa relație de contrarietate a dispozițiilor legale criticate față de acestea, nu poate fi considerată o veritabilă critică de neconstituționalitate. Dacă ar proceda la examinarea sesizării formulate de o asemenea manieră, Curtea Constituțională s-ar substitui autorului ei în invocarea argumentelor de neconstituționalitate, fapt care ar echivala cu un control din oficiu. Acest tip de control este inadmisibil în condițiile în care, prin prisma articolului 24 alin. (2) din Legea cu privire la Curtea Constituțională și articolului 39 din Codul jurisdicției constituționale, sesizarea trebuie să fie motivată, să cuprindă obiectul și împrejurările pe care subiectul își bazează cerințele, să prezinte normele legale și argumentele care justifică faptul că prevederea contestată contravine Constituției, precum și legătura cauzală directă între norma contestată și argumentele invocate (a se vedea DCC nr. 156 din 22 decembrie 2020, § 15; DCC nr. 110 din 15 iulie 2021, §§ 17-18).

Cu privire la criticile ce țin de procedură, în jurisprudența sa, Curtea a reținut că Parlamentul este suveran în materia reglementării procedurii de adoptare a legilor. Totuși, suveranitatea Parlamentului nu este absolută, ea fiind limitată de principiile constituționale în această materie. Astfel, atât la reglementarea procedurilor parlamentare, cât și la aplicarea lor, i.e. la adoptarea actelor normative, Parlamentul trebuie să asigure echilibrul corect dintre principiul autonomiei parlamentare și celelalte principii incidente în materia procedurilor parlamentare, care sunt stabilite expres sau care pot fi deduse în mod clar din Constituție (HCC nr. 14 din 27 aprilie 2021, §§ 52, 53; HCC nr. 19 din 13 iulie 2021, § 56).

Dat fiind caracterul suveran al Parlamentului în materia legiferării, Curtea reține că competența sa în materia controlului constituționalității procedurii parlamentare este limitată. În acest domeniu, Curtea trebuie să manifeste deferență judiciară față de rolul Parlamentului de legislator autonom. În acest sens, Curtea poate verifica constituționalitatea unei legi sub aspectul procedural doar dacă la adoptarea ei Parlamentul a afectat vreun element esențial al procesului de legiferare, care rezultă expres din Constituție sau care poate fi dedus în mod clar dintr-un principiu constituțional (HCC nr. 14 din 27 aprilie 2021, § 54; HCC nr. 19 din 13 iulie 2021, § 57).

În acest caz, Curtea observă că autorul sesizării consideră că Legea nr. 222 din 4 decembrie 2020 a fost adoptată de către Parlament cu încălcarea principiului dezbaterii parlamentare a proiectelor de legi.

În Hotărârea nr. 14 din 27 aprilie 2021, Curtea a analizat respectarea principiului pluralismului politic și a principiului dezbaterii parlamentare a unui proiect de lege prin prisma articolelor 1 alin. (3), 5 alin. (1) și 74 alin. (1) din Constituție. Curtea a reținut că lipsirea deputaților din opoziția parlamentară de dreptul de a pune întrebări și de a lua cuvântul în cadrul ședinței plenare reprezintă vicii de procedură admise la adoptarea Legii contestate care produc o ingerință în articolele 1 alin. (3) și 5 alin. (1) din Constituție. Curtea a stabilit că cerința dezbaterii proiectelor de lege rezultă din articolul 74 alin. (1) din Constituție, care prevede că legile organice se adoptă […] după cel puțin două lecturi (a se vedea §§ 33-34).

Curtea a stabilit că textul constituțional „după cel puțin două lecturi” din articolul 74 alin. (1) din Constituție conține și un element substanțial care presupune că, până la votare, Parlamentul trebuie să supună dezbaterilor conținutul proiectului de lege organică. Dezbaterile sunt de esența parlamentarismului și le oferă deputaților, în virtutea mandatului lor reprezentativ, posibilitatea de a combate politic opinii, argumente și idei. În acest context, deputaților trebuie să li se ofere posibilitatea practică de a-și formula poziția cu privire la proiectul de lege. Neîndeplinirea vreunui element menționat face incident textul „după cel puțin două lecturi” din articolul 74 alin. (1) din Constituție (a se vedea HCC nr. 14 din 27 aprilie 2021, § 35).

Sub acest aspect, Curtea observă că proiectele de lege nr. 272 și nr. 185 au fost înregistrate la Secretariatul Parlamentului pe 25 noiembrie 2019 și, respectiv, pe 14 mai 2020. Pe 9 iulie 2020, în cadrul ședinței plenare a Parlamentului au fost prezenți 74 de deputați, iar proiectele de lege au fost votate în prima lectură cu majoritatea voturilor și conexate într-un proiect, fiindu-i atribuit numărul 185. După prima lectură, un deputat a prezentat un amendament. Ședința pentru examinarea proiectului de lege nr. 185 a avut loc pe 4 decembrie 2020. La ședința plenară a Parlamentului au fost prezenți 60 de deputați. Opoziția parlamentară nu s-a prezentat. În cadrul acestei ședințe, Parlamentul a votat proiectul de lege nr. 185 în lectura a doua, cu votul a 53 de deputați (a se vedea §§ 3-9 supra ).

Curtea reține că deputații din opoziția parlamentară au decis să nu se prezinte la ședința plenară a Parlamentului, în care Legea nr. 222/2020 (proiectul nr. 185) a fost votată în lectura a doua, și, prin urmare, acestora nu li s-a îngrădit dreptul de a pune întrebări și de a lua cuvântul în cadrul ședinței plenare. Astfel, Curtea nu constată încălcarea principiului dezbaterii parlamentare la adoptarea Legii nr. 222/2020 (proiectul de lege nr. 185) și nu reține incidența articolelor 1 alin. (3) și 74 alin. (1) din Constituție, invocate de autorul sesizării.

Cu privire la criticile de natură substanțială, Curtea reține că articolele 1 alin. (3), 6 și 54 din Constituție comportă un caracter general. Ele nu pot constitui repere separate și nu pot fi invocate de sine stătător, ci numai în coroborare cu o altă prevedere din Constituție, care trebuie să fie aplicabilă (a se vedea HCC nr. 3 din 14 ianuarie 2021, § 22; HCC nr. 9 din 18 martie 2021, § 33; HCC nr. 17 din 10 iunie 2021, § 24 ).

Cu referire la incidența articolului 22 din Constituție, Curtea subliniază că dispozițiile acestui articol garantează neretroactivitatea legii penale, în sensul larg al noțiunii „penal” (care include dreptul penal și dreptul contravențional), adică principiul legalității incriminării și a pedepsei penale ( nullum crimen, nulla poena sine lege ). Astfel, exigențele articolului 22 din Constituție sunt incidente în cazul normelor de drept penal substanțial (a se vedea DCC nr. 37 din 30 martie 2021, § 42; DCC nr. 73 din 27 mai 2021, § 18).

Sub acest aspect, Curtea observă că articolul 32 din Legea cu privire la statutul judecătorului stabilește mărimea pensiei și condițiile de pensionare a judecătorilor care se vor aplica numai pentru viitor și numai față de persoanele care au solicitat acordarea pensiei după intrarea acestor prevederi în vigoare, fără a se aduce atingere pensiilor stabilite anterior (a se vedea DCC nr. 19 din 9 februarie 2021, § 27). În consecință, Curtea nu reține incidența articolului 22 din Constituție în prezenta cauză.

Referitor la incidența articolului 116 din Constituție, Curtea notează că acest articol prevede că judecătorii instanțelor judecătorești sunt independenți, imparțiali și inamovibili, potrivit legii (alin. (1)). Funcția de judecător este incompatibilă cu exercitarea oricărei alte funcții retribuite, cu excepția activității didactice și științifice (alin. (7)).

Principiul independenței judecătorului comportă două aspecte: independența funcțională și independența personală. Independența funcțională presupune, pe de o parte, ca judecătorii să nu fie influențați de către executiv sau legislativ, iar, pe de altă parte, ca instanțele judecătorești să nu fie supuse ingerințelor din partea puterii legislative, puterii executive sau a justițiabililor. Independența personală vizează statutul judecătorului, care trebuie să-i fie asigurat prin lege. În principal, criteriile de apreciere a independenței personale sunt: modul de recrutare a judecătorilor; durata mandatului; inamovibilitatea; fixarea salariului judecătorilor prin lege; libertatea de expresie a judecătorilor și dreptul de a forma organizații profesionale, menite să apere interesele lor profesionale; incompatibilitățile; interdicțiile; pregătirea profesională continuă; răspunderea judecătorilor. Principiul independenței justiției nu poate fi redus numai la cuantumul remunerației judecătorilor (cuprinzând atât salariul, cât și pensia), acest principiu implicând o serie de garanții, cum ar fi: statutul (condițiile de acces, procedura de numire, garanții solide care să asigure transparența procedurilor prin care sunt numiți judecătorii, promovarea și transferul, suspendarea și încetarea funcției), stabilitatea sau inamovibilitatea acestora, garanțiile financiare, independența administrativă, precum și independența puterii judecătorești față de celelalte ramuri ale puteri de stat (a se vedea HCC nr. 25 din 27 iulie 2017, §§ 36-38, 40 ).

Curtea reține că independența judecătorului include, inter alia , securitatea financiară a acestuia. Așadar, un eventual cuantum disproporționat de mic al pensiei unui judecător în raport cu salariul de funcție al acestuia ar afecta independența judecătorului.

În jurisprudența sa, Curtea a reținut că principiul independenței justiției apără pensia specială a judecătorilor, ca parte integrantă a stabilității financiare a acestora, în aceeași măsură cu care apără celelalte garanții ale acestui principiu (a se vedea HCC nr. 25 din 27 iulie 2017, § 41 ).

Sub acest aspect, Curtea subliniază că articolul 32 din Legea cu privire la statutul judecătorului (în redactarea Legii nr. 222 din 4 decembrie 2020) stabilește că judecătorul care a atins vârsta prevăzută la alin. (2) și confirmă vechimea în muncă generală și vechimea în muncă în funcția de judecător prevăzute la alin. (3) are dreptul la pensie pentru vechime în muncă în mărime de 55% din salariul său mediu lunar, care, pentru fiecare an complet de muncă peste vechimea de muncă generală prevăzută la alin. (3), se mărește cu 3%, dar în total nu mai mult de 80% din salariul său mediu lunar.

Curtea observă că formula de calcul al pensiei (55% din salariul său mediu lunar care, pentru fiecare an complet de muncă peste vechimea de muncă generală, se mărește cu 3%, dar în total nu mai mult de 80% din salariul său mediu lunar) este identică cu cea prevăzută de articolul 32 alin. (1) până la modificările introduse de Legea nr. 222 din 4 decembrie 2020. Astfel, Curtea constată că prin adoptarea Legii nr. 222 din 4 decembrie 2020 caracterul special al pensiei pentru judecători a fost menținut .

Cu privire la cuantumul pensiei de 55% cu posibilitatea de a fi mărită până la 80% din salariul mediu lunar al unui judecător, Curtea reține că acesta nu este disproporționat de mic față de salariul judecătorului și nu poate crea dificultăți legate de subzistență , dar este apt să le ofere judecătorilor după pensionare menținerea unui nivel de viață cât mai apropiat de cel avut în timpul activității (a se vedea, mutatis mutandis , HCC nr. 25 din 27 iulie 2017, § 54). Prin urmare, nu este afectată independența judecătorului.

Sub acest aspect, Curtea va face trimitere la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.

În 2015, Curtea Constituțională a Italiei a declarat neconstituțională o lege care prevedea că pensiile pentru limita de vârstă al căror cuantum depășește cu mai mult de trei ori pensia minimă garantată nu beneficiază de nicio indexare legată de evoluția costului vieții pentru anii 2012 și 2013. Legislatorul a adoptat decretul-lege nr. 65, prin care a modificat în mod retroactiv prevederile declarate neconstituționale: au fost prevăzute cinci nivele diferite de reajustare, variind între 0 și 100% din rata inflației, în funcție de valoarea pensiilor. Curtea Europeană a reținut că scopurile urmărite de către legislatorul italian au fost, pe de o parte, să aducă ordinea juridică în conformitate cu hotărârea Curții Constituționale, respectându-se echilibrul bugetar și obiectivele de control al cheltuielilor publice, iar pe de altă parte, să protejeze nivelul minim al prestațiilor sociale și să garanteze viabilitatea sistemului de asigurări sociale pentru generațiile viitoare. Curtea Europeană a subliniat că, în contextul implementării politicilor sociale și economice, legislatorul beneficiază de o marjă largă de discreție. Curtea Europeană a confirmat faptul că legislatorul a urmărit o cauză de utilitate publică, noțiune amplă prin natura ei. Curtea Europeană nu a susținut opinia reclamanților, potrivit căreia, odată obținute, drepturile lor la pensie nu ar putea fi modificate niciodată în anii următori. Reducerea sau modificarea sumei prestațiilor acordate cu titlu de regim de securitate socială ține de puterea legislativă a statelor. Astfel, efectele reformei mecanismului de indexare privind pensiile reclamanților nu sunt de nivelul care ar putea să expună persoanele interesate unor dificultăți de subzistență incompatibile cu articolul 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție. Prin urmare, Curtea Europeană a reținut că ingerința în discuție nu le-a impus reclamanților o sarcină excesivă ( Aielli și alții v. Italia (dec.), 10 iulie 2018, §§ 28-42).

În cauza J.B. și alții v. Ungaria , referitoare la concedierea judecătorilor și a procurorilor ca urmare a scăderii vârstei obligatorii de pensionare, Curtea Europeană a reținut că, din 1869, vârsta obligatorie de pensionare a judecătorilor și procurorilor era de șaptezeci de ani. Ulterior, legislatorul a redus vârsta obligatorie de pensionare la șaizeci și cinci de ani. Reclamanții, judecători și procurori afectați de legea în discuție, au susținut că scăderea vârstei de pensionare a determinat concedierea lor și reducerea bruscă și semnificativă a venitului lor. Reclamanții au susținut, inter alia , că concedierea lor a constituit o ingerință disproporționată în viața privată, contrar articolului 8 din Convenție. Totuși, Curtea Europeană a observat că efectele negative manifestate asupra vieții private a reclamanților nu au depășit pragul de gravitate pentru problema ridicată în baza articolului 8 din Convenție. De asemenea, douăzeci și nouă de reclamanți au susținut că a fost încălcată așteptarea lor legitimă de a se bucura de statutul și remunerația lor de judecători până la vârsta de șaptezeci de ani, fapt contrar articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție. În ceea ce privește veniturile pe care reclamanții se așteptau să le câștige în anii care depășesc vârsta obligatorie de pensionare nou stabilită, Curtea Europeană a reținut că veniturile nu au fost câștigate efectiv și nici nu urmează să fie plătite în mod definitiv (a se vedea Baka v. Ungaria, 27 mai 2014, § 105; Denisov v. Ucraina [MC], 25 septembrie 2018, § 137). Prin urmare, Curtea Europeană a stabilit că venitul preconizat nu constituie un „bun” în sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție (a se vedea J.B. și alții v. Ungaria (dec.), 27 noiembrie 2018, §§ 98-103, §§ 130-138).

De asemenea, Curtea a reținut, în jurisprudența sa, că statul dispune de o marjă largă de discreție în domeniul asigurărilor sociale. Garanțiile sociale nu au un caracter necondiționat, legislatorul fiind în drept să stabilească modalități specifice pentru exercitarea drepturilor sociale. Astfel, modul de stabilire și acordare a pensiilor reprezintă o opțiune a legislatorului, acesta fiind liber să stabilească și să modifice conținutul și limitele pensiilor, precum și condițiile în care pot fi acordate, cu respectarea principiilor constituționale (a se vedea, mutatis mutandis , DCC nr. 15 din 10 februarie 2020, § 21; DCC nr. 104 din 1 iulie 2021, § 20).

Sub acest aspect, pe lângă considerentele menționate mai sus (a se vedea §§ 38-40), Curtea mai observă că legislatorul a modificat vârsta de pensionare, vechimea în muncă generală și vechimea în muncă în funcția de judecător, stabilind o creștere treptată a acestora. Curtea reține că aceste condiții de pensionare nu ating pragul de gravitate care ar face incident principiul independenței judecătorului. Prin urmare, Curtea notează că articolul 116 alineatele (1) și (7) din Constituție nu este incident în prezenta cauză.

În baza celor menționate supra , Curtea constată că sesizarea este inadmisibilă și nu poate fi acceptată pentru examinare în fond. Din aceste motive, în baza articolelor 135 alin. (1) litera a) și 140 din Constituție, 26 alin. (1) din Legea cu privire la Curtea Constituțională, 61 alin. (3) și 64 din Codul jurisdicției constituționale, Curtea Constituțională DECIDE: 1. Se declară inadmisibilă sesizarea privind controlul constituționalității prevederilor articolului 32 din Legea nr. 544 din 20 iulie 1995 cu privire la statutul judecătorului (în redactarea Legii nr. 222 din 4 decembrie 2020), depusă de Consiliul Superior al Magistraturii. 2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării și se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova. Președinte Domnica MANOLE Chișinău, 16 septembrie 2021 DCC nr. 140 Dosarul nr. 16a/2021