Decizie nr. 104 din 01.07.2021

La originea cauzei se află sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a tezei a doua din articolul 7 alin. (5) din Legea nr. 289 din 22 iulie 2004 privind indemnizațiile pentru incapacitate temporară de muncă și alte prestații de asigurări sociale (în continuare Legea nr. 289 din 22 iulie 2004), ridicată de către dl avocat Andrian Sorocean, în interesele dnei Elena Sorocean, în dosarul nr. 3-4390/2019, pendinte la Judecătoria Chișinău, sediul Râșcani.

Sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a fost trimisă la Curtea Constituțională de dna judecător Viorica Dodon de la Judecătoria Chișinău, sediul Râșcani, în baza articolului 135 alin. (1) lit. a) și lit. g) din Constituție. A. Circumstanțele litigiului principal

Pe 4 noiembrie 2019, dna Elena Sorocean a formulat o acțiune în contencios administrativ împotriva Casei Naționale de Asigurări Sociale. Reclamanta a solicitat anularea deciziei Casei Teritoriale de Asigurări Sociale Buiucani din 13 august 2019 cu privire la stabilirea cuantumului indemnizației de maternitate. De asemenea, reclamanta a solicitat obligarea Casei Teritoriale de Asigurări Sociale Buiucani de a-i recalcula cuantumul indemnizației de maternitate.

În cadrul ședinței de judecată, dna Elena Sorocean a ridicat excepția de neconstituționalitate a tezei a doua din articolul 7 alin. (5) din Legea nr. 289 din 22 iulie 2004. Potrivit tezei întâi din articolul 7 alin. (5) din Legea nr. 289 din 22 iulie 2004, în cazul lipsei integrale a venitului asigurat la toate unitățile în unele și aceleași luni calendaristice sau în toate lunile din perioada celor 12 luni calendaristice incluse în calcul (baza de calcul a indemnizației), aceste luni se substituie cu același număr de luni consecutive imediat premergătoare perioadei în care s-a obținut venit asigurat. Totuși, teza a doua din articol stabilește că perioada de substituire nu poate fi mai mare de 36 de luni consecutive.

Printr-o încheiere din 4 februarie 2021, Judecătoria Chișinău, sediul Râșcani, a admis ridicarea excepției de neconstituționalitate și a sesizat, în acest sens, Curtea Constituțională, în vederea examinării acesteia. B. Legislația pertinentă

Prevederile relevante ale Constituției sunt următoarele: Articolul 16 Egalitatea „(1) Respectarea și ocrotirea persoanei constituie o îndatorire primordială a statului. (2) Toți cetățenii Republicii Moldova sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără deosebire de rasă, naționalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenență politică, avere sau de origine socială.” Articolul 47 Dreptul la asistență și protecție socială „(1) Statul este obligat să ia măsuri pentru ca orice om să aibă un nivel de trai decent, care să-i asigure sănătatea și bunăstarea, lui și familiei lui, cuprinzând hrana, îmbrăcămintea, locuința, îngrijirea medicală, precum și serviciile sociale necesare. (2) Cetățenii au dreptul la asigurare în caz de: șomaj, boală, invaliditate, văduvie, bătrânețe sau în celelalte cazuri de pierdere a mijloacelor de subzistență, în urma unor împrejurări independente de voința lor.” Articolul 49 Protecția familiei și a copiilor orfani „(1) Statul facilitează, prin măsuri economice și prin alte măsuri, formarea familiei și îndeplinirea obligațiilor ce îi revin. (2) Statul ocrotește maternitatea, copiii și tinerii, stimulând dezvoltarea instituțiilor necesare. […]”

Prevederile relevante ale Legii nr. 289 din 22 iulie 2004 privind indemnizațiile pentru incapacitate temporară de muncă și alte prestații de asigurări sociale sunt următoarele: Articolul 5 Tipurile de prestații de asigurări sociale „(1) Asigurații din sistemul public de asigurări sociale au dreptul la următoarele prestații: […] d) indemnizație de maternitate; […]„ Articolul 7 Baza de calcul al indemnizațiilor de asigurări sociale „(1) Baza de calcul al indemnizațiilor de asigurări sociale prevăzute la art. 5 alin.(1) lit.a), b), d) și g) și art.15 alin. (1) lit.a) o constituie venitul mediu lunar asigurat realizat în ultimele 12 luni calendaristice premergătoare lunii producerii riscului asigurat, venit din care, la data stabilirii indemnizației, au fost calculate și plătite contribuții de asigurări sociale. […] (4) Venitul mediu lunar asigurat se determină prin împărțirea la 12 a venitului asigurat realizat la toate unitățile în ultimele 12 luni calendaristice premergătoare lunii producerii riscului asigurat. (5) În cazul lipsei integrale a venitului asigurat la toate unitățile în unele și aceleași luni calendaristice sau în toate lunile din perioada celor 12 luni calendaristice incluse în calcul, aceste luni se substituie cu același număr de luni calendaristice consecutive imediat premergătoare perioadei incluse în calcul în care s-a realizat venit asigurat. Perioada de substituire este de cel mult 36 de luni calendaristice consecutive . (6) În cazul în care asiguratul pe parcursul celor 12 luni calendaristice premergătoare lunii survenirii riscului asigurat nu a realizat venit asigurat din motiv de concediu de maternitate și/sau concediu pentru îngrijirea copilului până la împlinirea vârstei de 3 ani, cuantumul indemnizației de maternitate și al indemnizației lunare pentru creșterea copilului se stabilește din baza de calcul în al cărei temei s-au calculat aceste indemnizații pentru copilul precedent, inclusiv în cazul în care a beneficiat de anumite plăți unice pe parcursul acestor concedii. […]” ÎN DREPT A. Argumentele autorului excepției de neconstituționalitate

Autorul excepției a menționat că, potrivit articolului 7 alin. (1) din Legea nr. 289 din 22 iulie 2004, baza de calcul al indemnizațiilor de asigurări sociale o constituie venitul mediu lunar asigurat obținut în ultimele 12 luni calendaristice premergătoare lunii producerii riscului asigurat, venit din care, la data stabilirii indemnizației, au fost calculate și plătite contribuții de asigurări sociale. În continuare, articolul 7 alin. (5) din Lege stabilește că, în cazul lipsei integrale a venitului asigurat la toate unitățile în unele și aceleași luni calendaristice sau în toate lunile din perioada celor 12 luni calendaristice incluse în calcul, aceste luni se substituie cu același număr de luni calendaristice consecutive imediat premergătoare perioadei în care s-a obținut venit asigurat. Totuși, perioada de substituire este de cel mult 36 de luni calendaristice consecutive.

Autorul excepției a invocat că până la intrarea în vigoare a Legii nr. 311 din 30 noiembrie 2018, articolul 7 din Legea nr. 289 din 22 iulie 2004 nu prevedea limitarea perioadei de substituire a bazei de calcul al indemnizațiilor de asigurări sociale.

În opinia autorului excepției, acest amendament la lege a instituit un tratament discriminatoriu între persoanele care au beneficiat de indemnizație până la operarea modificărilor și persoanele care beneficiază de indemnizație în baza legii noi.

De asemenea, autorul excepției consideră că prevederile contestate instituie un tratament discriminatoriu între persoanele care nu au contribuit la sistemul de asigurări sociale în perioada de 12 luni până la survenirea riscului și s-au aflat în concediu în perioada de 36 de luni de substituire și persoanele care au contribuit parțial în perioada de 12 luni până la survenirea riscului și s-au aflat în concediu în perioada de 36 de luni de substituire. În opinia autorului excepției, prima categorie de persoane beneficiază de indemnizația de maternitate în mărime deplină, însă a doua categorie de persoane beneficiază de indemnizație doar în mod parțial.

Autorul excepției consideră că teza a doua din articolul 7 alin. (5) din Legea nr. 289 din 22 iulie 2004, care stabilește că perioada de substituire a bazei de calcul este de cel mult 36 de luni calendaristice premergătoare perioadei incluse în calcul în care s-a realizat venit asigurat, este contrară articolelor 16, 47 și 49 din Constituție. B. Aprecierea Curții

Examinând admisibilitatea sesizării privind excepția de neconstituționalitate, Curtea constată următoarele.

În conformitate cu articolul 135 alin. (1) lit. a) din Constituție, controlul constituționalității legilor, în prezenta cauză a unor prevederi ale Legii nr. 289 din 22 iulie 2004, ține de competența Curții Constituționale.

Curtea constată că excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de reprezentantul unei părți în proces. Astfel, sesizarea este formulată de către subiectul căruia i s-a conferit acest drept, în baza articolului 135 alin. (1) literele a) și g) din Constituție.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie teza a doua din articolul 7 alin. (5) din Legea nr. 289 din 22 iulie 2004.

Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată într-o cauză civilă care are ca obiect examinarea unei decizii a Casei Teritoriale de Asigurări Sociale Buiucani, emise pe baza prevederilor contestate. Prin urmare, Curtea admite că instanța de judecată ar putea aplica prevederile criticate la examinarea cauzei respective, mai exact atunci când va determina legalitatea deciziei menționate.

Curtea constată că, deși autorul sesizării a menționat articolele 16 [ egalitatea ], 47 [ dreptul la asistență și protecție socială ] și 49 [ protecția familiei și a copiilor orfani ] din Constituție, în esență acesta susține că prevederile criticate instituie un tratament discriminatoriu în exercițiul dreptului la asistență și protecție socială. Astfel, criticile autorului excepției sunt raportate doar la articolele 16 și 47 din Constituție.

Cu privire la articolul 47 din Constituție, Curtea precizează că statul dispune de o marjă largă de apreciere în domeniul drepturilor sociale, iar drepturile prevăzute la articolul 47 din Constituție nu garantează cuantumul exact al acestora, inclusiv al indemnizației de maternitate (a se vedea, mutatis mutandis HCC nr. 27 din 20 decembrie 2011, § 56) .

De asemenea, în jurisprudența sa, Curtea a reținut că Legea Supremă nu garantează persoanelor un nivel concret de asigurare socială. Garanțiile sociale nu au un caracter necondiționat, legiuitorul fiind în drept de a stabili condiții specifice pentru exercitarea drepturilor sociale. În același timp, prevederile legale instituite nu pot fi în conflict cu principiile constituționale. Astfel, în vederea realizării politicii în domeniul asigurărilor sociale de stat, legiuitorul, în limitele atribuțiilor ce-i revin, este în drept să opteze pentru diverse soluții de reglementare și concretizare a conținutului drepturilor sociale, cu respectarea principiilor echității sociale și egalității, consfințite prin articolul 16 din Constituție (HCC nr. 6 din 9 februarie 2017, §§ 46 și 47).

Curtea observă că, potrivit articolului 7 alin. (1) din Legea nr. 289 din 22 iulie 2004, baza de calcul al indemnizațiilor de asigurări sociale, inclusiv al indemnizației de maternitate, o constituie venitul mediu lunar asigurat realizat în ultimele 12 luni calendaristice premergătoare lunii producerii riscului asigurat, venit din care au fost calculate și achitate contribuții individuale de asigurări sociale. În continuare, articolul 7 alin. (5) din Legea menționată prevede că, în cazul lipsei integrale a venitului asigurat la toate unitățile în unele și aceleași luni calendaristice sau în toate lunile din perioada celor 12 luni calendaristice incluse în calcul, aceste luni se substituie cu același număr de luni calendaristice consecutive imediat premergătoare perioadei incluse în calcul în care s-a realizat venit asigurat. Totuși, perioada de substituire este de cel mult 36 de luni calendaristice consecutive.

Pentru că limitarea perioadei de substituire a fost introdusă prin Legea nr. 311 din 30 noiembrie 2018, autorul excepției a invocat un tratament diferențiat între persoanele care au beneficiat de indemnizație până la operarea modificărilor și persoanele care beneficiază de indemnizație în baza legii noi.

În jurisprudența sa anterioară, Curtea a reținut că nu orice tratament diferențiat implică în mod automat o încălcare a articolului 16 din Constituție. Pentru a se stabili încălcarea articolului 16 din Constituție, trebuie să se constate faptul că persoanele aflate în situații similare sau comparabile beneficiază de un tratament preferențial și că această diferențiere este una discriminatorie (HCC nr. 10 din 8 aprilie 2019, § 37).

Curtea a menționat în jurisprudența sa că situația diferită în care se află persoanele în funcție de reglementarea aplicabilă, potrivit principiului tempus regit actum [timpul guvernează actul] , nu poate fi privită ca o încălcare a dispozițiilor constituționale care consacră egalitatea în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și discriminări. Curtea a precizat că respectarea egalității în drepturi, precum și a obligației de nediscriminare, stabilite prin prevederile articolului 16 alin. (1) din Constituție, presupune luarea în considerare a tratamentului pe care legea îl prevede față de cei cărora li se aplică în decursul perioadei în care reglementările sale sunt în vigoare, nu în raport cu efectele produse prin reglementările legale anterioare. Reglementările juridice succesive pot prezenta, în mod firesc, diferențe determinate de condițiile obiective în care au fost adoptate (HCC nr. 29 din 22 noiembrie 2018, § 36; HCC nr. 19 din 24 septembrie 2019, § 23).

Prin urmare, persoanele care au beneficiat de indemnizație până la operarea modificărilor și persoanele care beneficiază de indemnizație în baza legii noi nu se află în situații asemănătoare sau comparabile. Această concluzie scutește Curtea de obligația verificării caracterului justificat al tratamentului diferențiat din perspectiva principiului tempus regit actum .

Autorul excepției a invocat și existența unui pretins tratament discriminatoriu între persoanele care nu au obținut venit asigurat în cele 12 luni premergătoare riscului asigurat din cauză că s-au aflat în concediu de maternitate și/sau concediu pentru îngrijirea copilului până la împlinirea vârstei de 3 ani și persoanele care au obținut venit asigurat doar în câteva luni din cele 12 luni premergătoare riscului asigurat, iar în perioada celor 36 de luni de substituire s-au aflat în concediu de maternitate și/sau concediu pentru îngrijirea copilului până la împlinirea vârstei de 3 ani.

Curtea reține că din argumentele prezentate în sesizare rezultă, mai curând, dezacordul autorului excepției cu întinderea perioadei de substituire de cel mult 36 de luni.

Având în vedere competența Parlamentului de a reglementa prin lege organică regimul general de protecție socială [articolul 72 alin. (3) lit. j) din Constituție], Curtea menționează că legislatorul este mai bine plasat să decidă cu privire la întinderea termenului în discuție, dispunând de o marjă largă de apreciere în acest domeniu .

Curtea constată că autorul excepției nu a demonstrat în ce măsura legislatorul și-a depășit marja discreționară reglementând termenul de cel mult 36 de luni pentru perioada de substituire.

În baza celor menționate, Curtea constată că sesizarea este inadmisibilă și nu poate fi acceptată pentru examinare în fond. Din aceste motive, în baza articolelor 135 alin. (1) lit. g), 140 alin. (2) din Constituție, 26 alin. (1) din Legea cu privire la Curtea Constituțională, 61 alin. (3) și 64 din Codul jurisdicției constituționale, Curtea Constituțională DECIDE: 1 . Se declară inadmisibilă excepția de neconstituționalitate a tezei a doua din articolul 7 alin. (5) din Legea nr. 289 din 22 iulie 2004 privind indemnizațiile pentru incapacitate temporară de muncă și alte prestații de asigurări sociale, ridicată de către dl avocat Andrian Sorocean, în interesele dnei Elena Sorocean, în dosarul nr. 3-4390/2019, pendinte la Judecătoria Chișinău sediul Râșcani. 2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării și se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova. Președinte Domnica MANOLE Chișinău, 1 iulie 2021 DCC nr. 104 Dosarul nr. 24g/2021