2ac-200/25 — repararea prejudiciului material si moral cauzat prin infractiune
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- repararea prejudiciului material si moral cauzat prin infractiune
- Temei legal
- temeiurile strămutării cauzei
2ac-200/25 — repararea prejudiciului material si moral cauzat prin infractiune (Curtea Supremă de Justiție, 2025)
Î N C H E I E R E cu privire la strămutarea cauzei de la Curtea de Apel Centru la o altă instanță de judecată egală în grad, în cauza civilă, intentată la cererea de chemare în judecată depusă de Nicolae Daniliuc împotriva Președintelui Republicii Moldova, Procuraturii Republicii Moldova, Curții de Apel Chișinău și Judecătoriei Chișinău cu privire la repararea prejudiciului material și moral cauzat prin infracțiune, (Dosarul nr. 2ac-200/25 NR. PIGD 2-24030190-01-2ac-10062025) Lipsa temeiului de strămutare prevăzut la art. 43 alin. (2) lit. f) din Codul de procedură civilă, potrivit căruia nepărtinirea judecătorilor ar putea fi știrbită de calitatea participanților la proces.
19 iunie 2025 Textul corespunde originalului Examinând în lipsa părților solicitarea Curții de Apel Centru de strămutare a cauzei la o altă instanță de judecată egală în grad, Curtea Supremă de Justiție, în completul compus din: Stela Procopciuc, Președinte, Oxana Parfeni, Gheorghe Stratulat, judecători, constată următoarele: ÎN FAPT
La 31 iulie 2023, Nicolae Daniliuc a depus cerere de chemare în judecată împotriva Președintelui Republicii Moldova, Procuraturii Republicii Moldova, Curții de Apel Chișinău și Judecătoriei Chișinău cu privire la repararea prejudiciului material și moral cauzat prin infracțiune.
Prin încheierea din 04 august 2023 a Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, nu s-a dat curs cererii de chemare în judecată și și s-a acordat un termen de 10 zile lui Nicolae Daniliuc pentru lichidarea neajunsurilor.
Prin încheierea din 29 septembrie 2023 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru a fost restituită cererea de chemare în judecată depusă de Nicolae Daniliuc.
La 19 octombrie 2023, Nicolae Daniliuc a depus cerere de recurs împotriva încheierea din 29 septembrie 2023 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru.
La 1 noiembrie 2023, Nicolae Daniliuc a depus la Curtea de Apel Chișinău, cerere prin care a solicitat strămutarea cauzei la o altă instanță de judecată pe motiv că Curtea de Apel este pârât/intimat în procesul inițiat.
Prin încheierea din 15 noiembrie 2023 a Curții Supreme de Justiție a fost admisă cererea depusă de Nicolae Daniliuc și s-a strămutat cauza civilă pentru examinare în ordine de recurs la Curtea de Apel Bălți.
Prin decizia din 3 ianuarie 2024 a Curții de Apel Bălți a fost admis recursul declarat de Nicolae Daniliuc, s-a casat încheierea din 29 septembrie 2023 a Judecătoriei Chișinău, sediul Central și s-a remis cauza la rejudecare în Judecătoria Chișinău, sediul Central, în același complet de judecată.
Prin încheierea din 22 ianuarie 2024 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru a fost dispusă remiterea Curții de Apel Chișinău a cauzei civile în vederea soluționării întrebării privind strămutarea examinării cauzei într-o altă instanță egală în grad. 1
Prin încheierea din 2 aprilie 2024 a Curții de Apel Chișinău a fost admis demersul privind strămutarea cauzei civile spre judecare către o altă instanță de același grad, și s-a strămutat cauza civilă către Judecătoria Hîncești, sediul Ialoveni.
Prin hotărârea din 5 noiembrie 2024 a Judecătoriei Hîncești, sediul Ialoveni a fost respinsă ca fiind neîntemeiată acțiunea depusă de Nicolae Daniliuc.
La 3 decembrie 2024, Nicolae Daniliuc a declarat apel împotriva hotărârii din 5 noiembrie 2024 a Judecătoriei Hîncești, sediul Ialoveni, solicitînd admiterea acestuia, casarea hotărârii instanței de fond, cu emiterea unei noi decizii de admitere integrală a acțiunii.
Prin încheierea din 4 martie 2025 a Curții de Apel Centru a fost ridicată cauza civilă respectivă de la examinare, în ordine de apel, și s-a remis Curții Supreme de Justiție pentru soluționarea posibilității strămurării cauzei la o altă instanță egală în grad, pentru examinarea cererii de apel, în temeiul art. 43 alin. (2) lit. f) din Codul de procedură civilă.
LEGISLAȚIA RELEVANTĂ
13. Art. 43 alin. (2) lit. f) și alin. (4) din Codul de procedură civilă: „Instanța strămută cauza la o altă instanță dacă există bănuieli că nepărtinirea judecătorilor ar putea fi știrbită de circumstanțele cauzei sau de calitatea participanților la proces. Strămutarea cauzei în cazurile prevăzute la alin. (2) lit. d), e), f) și g) se efectuează de către instanța ierarhic superioară, a cărei încheiere nu se supune niciunei căi de atac.”
MOTIVAREA INSTANȚEI
14. Curtea Supremă de Justiție este chemată să decidă asupra cererii de strămutare formulate în temeiul art. 43 alin. (2) lit. f) din Codul de procedură civilă, care permite strămutarea cauzei în cazul în care există bănuieli că nepărtinirea judecătorilor ar putea fi știrbită de calitatea participanților la proces.
Instanța reiterează importanța principiului imparțialității, consacrat de art. 6 § 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, inclusiv în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (ex: Piersack c. Belgia, Hauschildt c. Danemarca), potrivit căreia nu este suficient ca justiția să fie imparțială, ci trebuie să și apară ca atare în percepția publicului.
Totuși, Completul constată că, prin încheierea pronunțată recent în cauza nr. 2ac-199/25, Curtea Supremă de Justiție a ajustat practica 2 anterioară, statuând că atribuirea formală a calității procesuale de parte a instanței de judecată nu este, prin ea însăși, suficientă pentru a justifica strămutarea. Strămutarea se impune doar în prezența unor împrejurări suplimentare, obiective și verificabile, care să creeze un dubiu rezonabil asupra imparțialității tuturor judecătorilor instanței respective.
În acest caz, nu s-au prezentat asemenea împrejurări suplimentare. Prezența Curții de Apel Centru în calitate de pârât, în lipsa unor indicii privind implicarea personală a judecătorilor sau influențe instituționale, nu echivalează cu o aparență de părtinire generalizată. Sistemul de desemnare aleatorie, posibilitatea abținerii și recuzării individuale, precum și lipsa oricăror presiuni externe, oferă suficiente garanții ale imparțialității.
Aplicarea automată a unei strămutări în temeiul unei simple calități procesuale ar institui o prezumție generală de părtinire, contrară principiului independenței judiciare și eficienței procedurale. Având în vedere schimbarea recentă a parcticii, completul apreciază că în prezenta cauză nu se impune strămutarea solicitată.
În conformitate cu art. 43 alin. (2) lit. f) și alin. (4), art. 269-270 din Codul de procedură civilă COMPLETUL, CU UNANIMITATE DE VOTURI, Respinge solicitarea Curții de Apel Centru privind strămutarea cauzei la o altă instanță de judecată egală în grad. Remite cauza civilă, intentată la cererea de chemare în judecată depusă de Nicolae Daniliuc împotriva Președintelui Republicii Moldova, Procuraturii Republicii Moldova, Curții de Apel Chișinău și Judecătoriei Chișinău cu privire la repararea prejudiciului material și moral cauzat prin infracțiune, pentru continuarea examinării în ordine de apel la Curtea de Apel Centru. Încheierea nu se supune niciunei căi de atac. Președinte Stela Procopciuc Judecători Oxana Parfeni Gheorghe Stratulat 3
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.