Decizia nr. 72 din 18 mai 2026

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a fost constituit conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Ana Hermina Iancu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă doamna magistrat-asistent Georgiana Toader, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Brăila – Secţia I civilă, în Dosarul nr. 767/113/2025.

După prezentarea referatului de către magistratul-asistent, preşedintele completului, doamna judecător Ana Hermina Iancu, constatând că nu mai sunt alte completări, chestiuni de invocat sau întrebări de formulat din partea membrilor completului, a declarat dezbaterile închise, iar completul de judecată a rămas în pronunţare. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării

Tribunalul Brăila – Secţia I civilă a dispus, în Dosarul nr. 767/113/2025, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluţionarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a proceselor privind prestaţii de asigurări sociale (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024), în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile prin care să dea o rezolvare de principiu asupra chestiunii de drept privind: Interpretarea dispoziţiilor art. 114 alin. (4) şi ale art. 115 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul public de pensii, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv art. 101 alin. (5) şi art. 102 alin. (1) lit. k) din Legea nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii, în sensul de a se stabili care este momentul de la care se poate dispune reluarea plăţii pensiei cuvenite funcţionarului public femeie, care optează pentru continuarea raportului de serviciu până la împlinirea vârstei de pensionare prevăzute de lege pentru bărbaţi, solicitând în acelaşi timp suspendarea plăţii pensiei pentru limită de vârstă anterior acordată prin decizie de pensionare emisă în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 263/2010.

Sesizarea a fost înregistrată la 3 martie 2026, cu nr. 593/1/2026. II. Normele legale incidente

Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 263/2010) În vigoare de la 1 ianuarie 2011 până la 31 august 2024, fiind înlocuită parţial prin Legea nr. 223/2015 şi abrogată şi înlocuită prin Legea nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii Art. 114. – (4): Suspendarea plăţii pensiei şi/sau a indemnizaţiei pentru însoţitor se poate face şi la cererea pensionarului, situaţie în care suspendarea plăţii se face începând cu luna următoare celei în care a fost înregistrată cererea. Art. 115. – (1) În sistemul public de pensii, reluarea plăţii pensiei/indemnizaţiei pentru însoţitor se face, la cerere, după cum urmează: (…) d) de la data suspendării, în cazul pensiei şi/sau a indemnizaţiei pentru însoţitor, suspendate în temeiul prevederilor art. 114 alin. (4).

Legea nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii (Legea nr. 360/2023) Art. 101. – (5): Suspendarea plăţii pensiei şi/sau a indemnizaţiei pentru însoţitor se poate face şi la cererea pensionarului, situaţie în care suspendarea plăţii se face începând cu luna următoare celei în care a fost înregistrată cererea. Art. 102. – (1) În sistemul public de pensii, reluarea plăţii pensiei şi/sau a indemnizaţiei pentru însoţitor se face după cum urmează: (…) k) la cerere, de la data suspendării, în cazul pensiei şi/sau a indemnizaţiei pentru însoţitor suspendate conform prevederilor art. 101 alin. (1) lit. g) şi alin. (5). III. Expunerea succintă a procesului

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta (fost funcţionar public în cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală) a contestat decizia nr. (…) din 28 martie 2025 emisă de intimata Casa Judeţeană de Pensii Brăila în vederea reluării plăţii pensiei, cu privire la data de la care s-a repus în plată pensia cuvenită reclamantei (1 februarie 2025). În esenţă, reclamanta solicită ca plata pensiei să fie reluată începând cu data suspendării plăţii pensiei (1 decembrie 2022), în conformitate cu art. 115 alin. (1) lit. d), cu referire la art. 114 alin. (4) din Legea nr. 263/2010. A arătat reclamanta că a fost înscrisă la pensie anticipată începând cu data de 13 octombrie 2021, în baza deciziei nr. (…) din 23 noiembrie 2021 emisă de Casa Judeţeană de Pensii Brăila, ulterior fiind emisă, din oficiu, decizia de pensie pentru limită de vârstă nr. (…) din data de 27 mai 2022, conform art. 67 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, cu plata drepturilor începând cu data de 22 ianuarie 2022.

La data de 10 noiembrie 2022, reclamanta a solicitat Casei Judeţene de Pensii Brăila suspendarea plăţii pensiei, motivat de faptul că este în continuare salariată, iar, potrivit Deciziei Curţii Constituţionale nr. 112 din 23 februarie 2021 (paragraful 29), are dreptul să opteze pentru continuarea activităţii la locul de muncă.

Anterior, reclamanta s-a adresat angajatorului Ministerul Finanţelor Publice – Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi, solicitând continuarea raporturilor de muncă până la împlinirea vârstei de 65 de ani, cererea fiind aprobată în conformitate cu Decizia Curţii Constituţionale nr. 112 din 23 februarie 2021.

Ca urmare a cererii adresate Casei Judeţene de Pensii Brăila, la data de 8 decembrie 2022 a fost emisă decizia privind suspendarea plăţii pensiei nr. (…) din 8 decembrie 2022, în temeiul art. 114 alin. (4) din Legea nr. 263/2010. În cuprinsul deciziei, se face trimitere şi la art. 115 alin. (1) lit. d) din legea anterior menţionată, în sensul că reluarea plăţii pensiei se va face începând cu data suspendării.

La data de 28 ianuarie 2025, reclamanta s-a adresat Casei Judeţene de Pensii Brăila, solicitând reluarea plăţii pensiei, fiind emisă decizia nr. (…) din 28 martie 2025 prin care s-a dispus repunerea în plată a pensiei începând cu data de 1 februarie 2025, în baza art. 102 alin. (1) lit. k) şi alin. (2) din Legea nr. 360/2023, cu referire la paragraful nr. 29 din Decizia nr. 112 din 23 februarie 2021 a Curţii Constituţionale.

Prin întâmpinarea depusă în cauză, intimata Casa Judeţeană de Pensii Brăila a solicitat respingerea contestaţiei, considerând că, în situaţia reclamantei, în raport cu Decizia Curţii Constituţionale nr. 112 din 23 februarie 2021, în special ca urmare a considerentelor reţinute prin paragrafele nr. 28 şi 29, atât timp cât reclamanta a continuat raportul de serviciu, nu putea solicita în acelaşi timp şi plata pensiei, iar reluarea plăţii pensiei de la data suspendării ar însemna negarea considerentelor reţinute de Curtea Constituţională. IV. Motivele reţinute de titularul sesizării, care susţin admisibilitatea procedurii

Instanţa de trimitere a constatat că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în raport cu dispoziţiile art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024. V. Punctul de vedere al completului de judecată

Instanţa de trimitere a arătat că, astfel cum rezultă din paragraful 29 al Deciziei Curţii Constituţionale nr. 112 din 23 februarie 2021, în măsura în care funcţionarul public femeie optează pentru continuarea raportului de serviciu până la împlinirea vârstei de pensionare prevăzute de lege pentru bărbaţi, exerciţiul dreptului la muncă nu este condiţionat de voinţa angajatorului, dar dreptul la pensie nu va putea fi solicitat simultan.

Însă, arată instanţa de trimitere, Decizia Curţii Constituţionale nr. 112 din 23 februarie 2021 nu are în vedere situaţia în care, anterior formulării şi aprobării de către angajator a continuării raporturilor de serviciu, reclamanta solicitase înscrierea la pensie, iar ulterior, la cererea acesteia, plata pensiei a fost suspendată de către casa de pensii, ţinând cont de opţiunea funcţionarului public femeie de a continua activitatea.

Or, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin Decizia nr. 91 din 25 noiembrie 2024, referitor la interpretarea dispoziţiilor art. 517 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, a stabilit că, în situaţia menţinerii la cerere a raportului de funcţie publică după îndeplinirea condiţiilor de pensionare, emiterea deciziei de pensionare determină încetarea de drept a raportului de serviciu, chiar dacă funcţionarul public ceruse suspendarea plăţii pensiei.

Interpretarea astfel dată de instanţa supremă a devenit obligatorie de la momentul publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I (29 ianuarie 2025), reclamanta din cauză solicitând reluarea plăţii pensiei la data de 28 ianuarie 2025.

În continuare, în susţinerea punctului de vedere, instanţa de trimitere reţine considerentele de la paragrafele 69 şi 70 din Decizia nr. 91 din 25 noiembrie 2024.

Ca urmare, având în vedere dispoziţiile art. 114 alin. (4) şi art. 115 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 263/2010, respectiv art. 101 alin. (5) şi art. 102 alin. (1) lit. k) din Legea nr. 360/2023, instanţa de trimitere consideră că reluarea plăţii pensiei trebuie dispusă începând cu data suspendării.

Faţă de toate cele expuse anterior, instanţa de trimitere apreciază că nu este lămurită situaţia în care angajatorii-instituţii publice nu au procedat, anterior publicării Deciziei nr. 91 din 25 noiembrie 2024, în sensul în care dispoziţiile Codului administrativ au fost interpretate de instanţa supremă, iar funcţionarul public a fost menţinut în activitate, primind salariul.

Astfel, există în opinia instanţei de trimitere un vid legislativ, întrucât temeiul suspendării plăţii pensiei, respectiv art. 114 alin. (4) din Legea nr. 263/2010, dă dreptul solicitantului, fără excepţii, la reluarea plăţii pensiei începând cu data suspendării, însă o astfel de ipoteză ar duce la situaţia în care pentru aceeaşi perioadă pensionarul să încaseze şi pensia, şi salariul, contrar argumentelor reţinute de Curtea Constituţională. VI. Punctul de vedere al părţilor

Reclamanta a depus la dosar un punct de vedere prin care arată, în esenţă, că dispoziţiile legale a căror interpretare se solicită sunt clare şi obligă casa judeţeană de pensii să emită decizia de repunere în plată a pensiei, începând cu data suspendării.

Intimata nu a formulat punct de vedere scris cu privire la sesizarea instanţei supreme, însă s-a reţinut că reprezentantul instituţiei, prezent la termenul de judecată, a fost de acord cu sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea lămuririi problemei de drept. VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie

Faţă de conţinutul întrebării adresate instanţei supreme nu a fost necesară consultarea instanţelor naţionale cu privire la practica judiciară relevantă. VIII. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

În mecanismele de unificare a practicii judiciare au fost identificate mai multe decizii care prezintă relevanţă cu privire la soluţionarea sesizării:

Decizia nr. 91 din 25 noiembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 77 din 29 ianuarie 2025, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin care a fost admisă sesizarea formulată, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, şi s-a stabilit că: „ În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 517 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, în situaţia menţinerii la cerere a raportului de funcţie publică după îndeplinirea condiţiilor de pensionare, emiterea deciziei de pensionare determină încetarea de drept a raportului de serviciu, chiar dacă funcţionarul public ceruse suspendarea plăţii pensiei.”

Decizia nr. 176 din 19 mai 2025, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 630 din 4 iulie 2025, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, sesizarea formulată în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: „ Dacă, în ceea ce îi priveşte pe funcţionarii publici de sex feminin, dreptul la pensie poate fi solicitat simultan cu opţiunea pentru continuarea raportului de serviciu până la împlinirea vârstei de pensionare prevăzute de lege pentru bărbaţi, respectiv până la împlinirea vârstei de 65 de ani.”

Decizia nr. 306 din 15 septembrie 2025, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 994 din 29 octombrie 2025, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, sesizarea formulată în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarele chestiuni de drept: „ Dacă dispoziţiile art. 67 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, îşi produc efectele şi în condiţiile în care funcţionarul public care a obţinut anterior o decizie pentru pensionare anticipată parţială – necomunicată la plată – formulează, ulterior emiterii acesteia, dar anterior emiterii deciziei de pensionare pentru limita de vârstă, întemeiată pe art. 67 alin. (2) din Legea nr. 263/2010, cerere privind aplicarea art. 517 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare. Dacă termenul de 2 luni, prevăzut de art. 517 alin. (2) din Codul administrativ, pentru formularea cererii de menţinere în funcţia publică deţinută maximum 3 ani peste vârsta standard de pensionare, cu posibilitatea prelungirii anuale a raportului de serviciu, este un termen fix sau un termen-limită, în sensul că poate fi formulată o asemenea cerere şi anterior perioadei de 2 luni înainte de data îndeplinirii cumulative a condiţiilor de vârstă standard şi a stagiului minim de cotizare pentru pensionare sau este necesar ca respectiva cerere să fie formulată exact cu 2 luni înainte de această dată.” IX. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

Decizia nr. 112 din 23 februarie 2021, pronunţată de Curtea Constituţională, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 353 din 7 aprilie 2021, prin care a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 98 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, în redactarea anterioară modificării prin art. I pct. 24 din Legea nr. 156/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, ale art. 98 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 188/1999, astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 24 din Legea nr. 156/2018, şi ale art. 517 alin. (1) lit. d) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 şi s-a constatat că acestea sunt constituţionale în măsura în care sintagma „condiţii de vârstă standard” nu exclude posibilitatea femeii de a solicita continuarea exercitării raportului de serviciu, în condiţii identice cu bărbatul, respectiv până la împlinirea vârstei de 65 de ani. X. Raportul asupra chestiunii de drept

Prin raportul întocmit în cauză, conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, s-a apreciat că sesizarea este inadmisibilă. XI. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Asupra admisibilităţii sesizării

Temeiul sesizării este reprezentat de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, act normativ care cuprinde norme speciale de reglementare a procedurii hotărârii prealabile, în scopul asigurării unei practici judiciare unitare în materia litigiilor de muncă ale personalului plătit din fonduri publice, precum şi în materia asigurărilor sociale, parţial derogatorii de la procedura de drept comun reglementată prin dispoziţiile art. 519-521 din Codul de procedură civilă.

Potrivit art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, „Prezenta ordonanţă de urgenţă se aplică în procesele privind stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/şi cele privind raporturile de muncă şi de serviciu ale acestui personal”, iar conform alin. (2) al aceluiaşi articol, „Prezenta ordonanţă de urgenţă se aplică şi în procesele privind stabilirea şi/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/şi cele privind alte prestaţii de asigurări sociale ale personalului prevăzut la alin. (1). „

În conformitate cu prevederile art. 2 alin. (1) din acelaşi act normativ, „Dacă în cursul judecăţii proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă sau în calea de atac, verificând şi constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.”

Astfel, în procesele de tipul celor enumerate la art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, legiuitorul delegat a instituit următoarele condiţii de admisibilitate pentru sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile: a) existenţa unei cauze aflate în curs de judecată, circumscrisă domeniului de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024; b) completul de judecată să fie învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă sau în calea de atac; c) existenţa unei chestiuni de drept; d) soluţionarea pe fond a cauzei să depindă de lămurirea chestiunii de drept; e) chestiunea de drept invocată să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare şi nici al unei statuări anterioare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Referitor la prima condiţie legală se reţine că aceasta este îndeplinită, întrucât cauza se află în curs de soluţionare pe rolul Tribunalului Brăila – Secţia I civilă, care judecă în primă instanţă, conform art. 95 pct. 1 din Codul de procedură civilă, iar litigiul se circumscrie domeniului specific de reglementare prevăzut la art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, tribunalul fiind învestit cu judecarea cererii formulate de un fost funcţionar public, obiectul cauzei vizând stabilirea şi plata unor drepturi de pensie ale unei categorii de angajaţi cuprinse în sfera personalului plătit din fonduri publice.

Chestiunea sesizată, conform conţinutului întrebării adresate de instanţa de trimitere, este chiar cea dedusă judecăţii, verificându-se astfel şi condiţia de admisibilitate a legăturii de determinare, respectiv aceea conform căreia de chestiunea sesizată să depindă soluţionarea cauzei pe fond.

În ceea ce priveşte condiţia ca prin sesizare să fie dedusă spre interpretare o veritabilă chestiune de drept, susceptibilă unei dezlegări de principiu, aptă să preîntâmpine jurisprudenţa neunitară, precum şi condiţia nestatuării anterioare, se constată o serie de neregularităţi, care fac demersul inadmisibil.

Sub cel dintâi aspect, în lipsa unei definiţii legale a noţiunii, în jurisprudenţa Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, formată în aplicarea art. 519 din Codul de procedură civilă, s-a statuat în mod constant că, pentru a se putea discuta de existenţa unei chestiuni de drept, este necesar ca problema de drept antamată „să necesite cu pregnanţă a fi lămurită, să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenţia instanţei supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept şi al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securităţii raporturilor juridice deduse judecăţii” (Decizia nr. 10 din 4 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 23 mai 2016, şi Decizia nr. 70 din 23 octombrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1112 din 11 decembrie 2023).

Noul act normativ, reprezentat de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, a preluat sintagma utilizată în cuprinsul art. 519 din Codul de procedură civilă referitoare la existenţa chestiunii de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, aceasta regăsindu-se în cuprinsul art. 2 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă menţionată.

De altfel, în preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 s-a ţinut seama de „faptul că măsurile legislative propuse pot influenţa pozitiv activitatea instanţelor judecătoreşti, în condiţiile în care, încă dintr-o etapă incipientă, s-ar asigura clarificarea unor chestiuni dificile de drept”.

În consecinţă, jurisprudenţa consolidată în legătură cu această condiţie de admisibilitate rămâne de actualitate şi sub imperiul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, prin adoptarea căreia s-a urmărit asigurarea unei practici judiciare unitare, care să elimine diferenţierile în materia stabilirii/plăţii drepturilor salariale/drepturilor la pensie ale personalului plătit din fonduri publice (Decizia nr. 71 din 11 noiembrie 2024 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1330 din 31 decembrie 2024).

În acest context, se cuvine subliniată împrejurarea că nu orice chestiune de drept poate fi supusă dezlegării prin acest mecanism de unificare jurisprudenţială, ci numai aceea care ridică problema precarităţii textelor de lege, a caracterului lor dual şi complex.

În caz contrar, rolul instanţei supreme ar deveni unul de soluţionare directă a cauzei aflate pe rol şi ar neutraliza funcţia constituţională a instanţei legal învestite de a judeca în mod direct şi efectiv procesul.

În concret, instanţa de trimitere solicită lămurirea chestiunii de drept privind modul de interpretare şi aplicare, în lumina Deciziei nr. 91 din 25 noiembrie 2024, a dispoziţiilor art. 114 alin. (4) şi ale art. 115 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, respectiv art. 101 alin. (5) şi art. 102 alin. (1) lit. k) din Legea nr. 360/2023, în sensul de a se stabili care este momentul de la care se poate dispune reluarea plăţii pensiei cuvenite funcţionarului public femeie, care optează pentru continuarea raportului de serviciu până la împlinirea vârstei de pensionare prevăzute de lege pentru bărbaţi, solicitând în acelaşi timp suspendarea plăţii pensiei pentru limită de vârstă anterior acordată prin decizie de pensionare emisă în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 263/2010.

Constată instanţa supremă că, în cauză, nu se poate aprecia că există un vid legislativ, aşa cum a reţinut instanţa de trimitere, atât timp cât norma solicitată a fi dezlegată – care nu are un caracter neclar, incomplet sau echivoc, după cum însăşi încheierea de sesizare subliniază – poate fi interpretată prin coroborarea cu alte texte normative.

În realitate, titularul sesizării solicită interpretarea unor dispoziţii legale care nu comportă o reală şi serioasă dificultate, de natură a fi dedusă dezlegării în cadrul procedurii hotărârii prealabile; dubiul de interpretare şi aparenta dificultate a problemei de drept pot fi surmontate printr-o interpretare adecvată şi corelată a normelor de drept stabilite ca fiind incidente cauzei, în consens cu reperele jurisprudenţiale reflectate în deciziile obligatorii pronunţate de instanţa supremă şi de instanţa de contencios constituţional.

Chiar dacă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat cu privire la problema de drept dedusă judecăţii, în măsura în care există dezlegări asupra unor situaţii similare, fiind suficiente preluarea raţionamentului juridic şi aplicarea lui în cauză, acestea constituie repere utile în procesul de interpretare a normei juridice şi astfel chestiunea de drept îşi pierde caracterul dificil, susceptibil de a sta la baza dezvoltării unei jurisprudenţe neunitare.

Aşadar, evaluarea dificultăţii chestiunii de drept nu poate fi disociată de existenţa unor dezlegări anterioare date de instanţa supremă în mecanismele de unificare a practicii judiciare în cazul unor chestiuni de drept asemănătoare, de natură a oferi instanţelor naţionale suficiente repere interpretative – inclusiv prin considerentele cu caracter de principiu -, pentru soluţionarea cauzelor cu care au fost învestite.

Or, examenul deciziilor interpretative pronunţate în mecanismele de unificare a practicii judiciare în legătură cu chestiuni de drept similare relevă împrejurarea că instanţa supremă a oferit deja suficiente repere pentru interpretarea şi aplicarea unitară a normelor legale în discuţie, care se impun a fi respectate şi valorificate, mutatis mutandis, de către instanţa de trimitere în cauza cu care aceasta a fost învestită, aplicarea concretă şi efectivă a legii constituind atributul său constituţional exclusiv.

Astfel, în evaluarea dificultăţii chestiunii de drept se cuveneau a fi observate aspectele importante ce au fost clarificate prin Decizia nr. 91 din 25 noiembrie 2024 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dată în lămurirea unor chestiuni de drept, care, chiar dacă se referă la interpretarea dispoziţiilor art. 517 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, a stabilit totodată, în mod corelat, că suspendarea plăţii pensiei nu conduce la inaplicabilitatea încetării de drept a raportului de funcţie publică, cât timp decizia de pensionare a fost emisă la cererea funcţionarului public.

Prezintă relevanţă următoarele statuări de principiu: „ 68. Aşadar, din perspectiva stabilirii consecinţelor dobândirii calităţii de pensionar ca urmare a deschiderii dreptului la pensie, se constată că emiterea deciziei de pensionare conduce la încetarea de drept a raportului de funcţie publică. 69. Din perspectiva consecinţelor suspendării plăţii pensiei raportat la calitatea de pensionar deja dobândită, se constată că, potrivit prevederilor art. 114 alin. (4) din Legea nr. 263/2010, suspendarea plăţii pensiei se poate face şi la cererea pensionarului, situaţie în care suspendarea plăţii se face începând cu luna următoare celei în care a fost înregistrată cererea. 70. Or, emiterea unei decizii de pensionare la solicitarea funcţionarului, decizie care a fost ulterior suspendată la cererea sa, chiar dacă nu ar fi produs efectul specific al plăţii pensiei în favoarea sa, reprezintă o opţiune pentru deschiderea dreptului la pensie, în defavoarea menţinerii raportului de funcţie publică. (…) 73. Prin urmare, se conchide că suspendarea plăţii pensiei nu conduce la inaplicabilitatea încetării de drept a raportului de funcţie publică, cât timp decizia de pensionare a fost emisă la cererea funcţionarului public.”

Pe de altă parte, problema constituţionalităţii dispoziţiilor legale referitoare la încetarea de drept a raportului de serviciu din perspectiva posibilităţii femeii funcţionar public de a solicita continuarea acestuia în condiţii identice cu bărbatul, respectiv până la împlinirea vârstei de 65 de ani, a fost analizată de Curtea Constituţională, în mai multe rânduri (Decizia nr. 112 din 23 februarie 2021, Decizia nr. 891 din 16 decembrie 2021), prin considerente decizorii statuându-se că dreptul la pensie nu va putea fi solicitat simultan cu opţiunea pentru continuarea raportului de serviciu până la împlinirea vârstei de pensionare prevăzute de lege pentru bărbaţi.

În acest sens, edificatoare sunt paragrafele nr. 28 şi 29 din Decizia nr. 112 din 23 februarie 2021 a Curţii Constituţionale, în care se stipulează, pe de o parte, că, la împlinirea vârstei legale de pensionare, femeia are dreptul să opteze fie pentru deschiderea dreptului la pensie şi încetarea raportului de serviciu în curs, fie pentru continuarea acestui raport până la împlinirea vârstei legale de pensionare prevăzute pentru bărbaţi şi, pe de altă parte, că dreptul la pensie nu poate fi solicitat simultan cu opţiunea pentru continuarea raportului de serviciu până la împlinirea vârstei de pensionare prevăzute pentru bărbaţi: „ 28. Prin urmare, încetarea raportului de serviciu al femeii la o vârstă mai redusă decât a bărbatului poate şi trebuie să rămână o opţiune a acesteia, în contextul social actual. Transformarea acestui beneficiu legal într-o consecinţă asupra încetării raportului de serviciu ce decurge ope legis dobândeşte valenţe neconstituţionale, în măsura în care ignoră voinţa femeii de a fi supusă unui tratament egal cu cel aplicabil bărbaţilor. Astfel, dispoziţiile art. 98 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 188/1999, în redactarea anterioară modificării prin art. I pct. 24 din Legea nr. 156/2018, sunt constituţionale numai în măsura în care, la împlinirea vârstei legale de pensionare, dau dreptul femeii să opteze fie pentru deschiderea dreptului la pensie şi încetarea raportului de serviciu în curs, fie pentru continuarea acestui raport până la împlinirea vârstei legale de pensionare prevăzute pentru bărbaţi la acea dată. 29. În prima ipoteză, când optează pentru deschiderea dreptului la pensie, raportul de serviciu în curs încetează de drept. Din contră, în măsura în care funcţionarul public femeie optează pentru continuarea raportului de serviciu până la împlinirea vârstei de pensionare prevăzute de lege pentru bărbaţi, exerciţiul dreptului la muncă nu este condiţionat de voinţa angajatorului, dar dreptul la pensie nu va putea fi solicitat simultan. (…)”

Împrejurarea invocată de instanţa de trimitere, potrivit căreia instituţia publică angajatoare nu a constatat încetarea de drept a raportului de serviciu, ci a acceptat continuarea lui, deşi erau emise decizii de pensionare şi de suspendare a plăţii pensiei, reprezintă doar o circumstanţă particulară a cauzei. Or, interpretarea şi aplicarea legii, în circumstanţele specifice fiecărei cauze, sunt competenţe care aparţin instanţei de judecată învestite cu soluţionarea cauzei, iar nu instanţei supreme, sesizată în procedura hotărârii prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept.

Reiterând, în procedura pronunţării hotărârii prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu se substituie atributului fundamental al instanţelor, de stabilire a normei incidente şi de interpretare şi aplicare a legii; judecătorul cauzei, în virtutea plenitudinii funcţiei sale jurisdicţionale, este cel chemat să rezolve şi posibile dificultăţi de interpretare ori de corelare a unor norme juridice, folosind metodele de interpretare a legii, în acord cu principiile de drept, cu statuările doctrinare şi cele jurisprudenţiale în materie, atât timp cât interpretarea legii substanţiale şi a celei de procedură reprezintă o etapă distinctă şi absolut necesară în procesul de aplicare a dreptului la o situaţie de fapt concretă.

Concluziv, sesizarea vizând pronunţarea unei hotărâri prealabile nu îndeplineşte condiţiile de admisibilitate referitoare la existenţa unei chestiuni dificile de drept pentru care să fie necesară o rezolvare de principiu şi la nestatuarea anterioară de către instanţa supremă, în înţelesul dat acestora conform jurisprudenţei consolidate a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Nefiind îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile, prezenta sesizare nu poate primi o dezlegare pe fond, aşa încât, în temeiul art. 520 alin. (11) raportat la art. 516 alin. (7) din Codul de procedură civilă,