Decizia nr. 66/2026 — ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept · Dosar nr. 422/1/2026

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 422/1/2026, este legal constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Ana Hermina Iancu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă doamna Georgiana Toader, magistrat-asistent în cadrul Secţiilor Unite, desemnat în temeiul art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Braşov – Secţia civilă în Dosarul nr. 170/119/2025.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat părţilor, fiind formulate puncte de vedere de către apelanta-pârâtă, care învederează că drepturile pretinse sub forma bonusului pentru pensionare nu vor putea fi acordate pe durata suspendării, din lipsa fondurilor necesare acestui capitol bugetar, de către apelantul-reclamant, care arată că este de acord cu concluziile reţinute prin raport şi de către o parte dintr-un dosar similar, care solicită respingerea sesizării ca inadmisibilă.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării

Curtea de Apel Braşov – Secţia civilă a dispus, în Dosarul nr. 170/119/2025, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 519 şi 520 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile prin care să dea o rezolvare de principiu asupra următoarelor chestiuni de drept: (i) Dacă art. LXXI alin. (3) din Legea nr. 296/2023, forma în vigoare la data de 12 iunie 2024, când s-a înregistrat la Inspectoratul Teritorial de Muncă Bucureşti Contractul colectiv de muncă cu nr. 204 din 12 iunie 2024 la nivel de RNP ROMSILVA, poate fi interpretat ca o abrogare sau o modificare implicită a dispoziţiilor art. 46 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000, modificată prin Legea nr. 234/2019, sau forma acestui art. 46 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000, în sensul reglementării gratificaţiei de pensionare pentru personalul silvic egală cu minim 5 ori salariul brut pe ultima lună de activitate, a continuat să fie în vigoare până la adoptarea şi intrarea în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 14/2025, prin care la art. I pct. 3 acest articol a fost abrogat în mod expres. (ii) Dacă, în interpretarea art. 100 alin. (1) din Legea nr. 367/2022, raportarea la „condiţiile şi limitările prevăzute de lege” se face faţă de limita dreptului astfel reglementat de art. LXXI alin. (3) din Legea nr. 296/2023 sau faţă de dispoziţiile art. 46 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 234/2019, ambele acte normative în forma în vigoare la data înregistrării la Inspectoratul Teritorial de Muncă Bucureşti a Contractului colectiv de muncă al RNP ROMSILVA cu nr. 204 din 12 iunie 2024. II. Dispoziţii supuse interpretării

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 privind Statutul personalului silvic (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000), în forma modificată prin Legea nr. 234/2019 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 privind Statutul personalului silvic (Legea nr. 234/2019) ” Art. 46. – (…) (4) Personalul silvic pensionat la vârsta standard beneficiază de o gratificaţie egală cu de minimum 5 ori salariul brut pe ultima lună de activitate, suportată de angajator.” Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 14/2025 privind modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul silviculturii şi protecţiei mediului (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 14/2025) abrogă acest alineat la data de 14 martie 2025.

Legea nr. 296/2023 privind unele măsuri fiscalbugetare pentru asigurarea sustenabilităţii financiare a României pe termen lung (Legea nr. 296/2023), în forma în vigoare înainte de modificarea intervenită prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 156/2024 ” Art. LXXI. – (…) (3) Nu pot fi prevăzute prin contractele colective/individuale de muncă/contractele de mandat mai mult de un salariu cu titlu de plată compensatorie acordată de angajatorii care aplică prevederile cap. III din prezenta lege.”

Legea nr. 296/2023 privind unele măsuri fiscalbugetare pentru asigurarea sustenabilităţii financiare a României pe termen lung, completată (cu două alineate) prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 156/2024 privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice pentru fundamentarea bugetului general consolidat pe anul 2025, pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru prorogarea unor termene (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 156/2024), în vigoare de la 31 decembrie 2024. ” Art. LXXI. – (…) (3) Nu pot fi prevăzute prin contractele colective/individuale de muncă/contractele de mandat mai mult de un salariu cu titlu de plată compensatorie acordată de angajatorii care aplică prevederile cap. III din prezenta lege. (4) Începând cu data de 1 ianuarie 2025, nu pot fi prevăzute prin contractele colective/individuale de muncă ale operatorilor economici care aplică prevederile cap. III bonusuri, prime, plăţi compensatorii, gratificaţii sau orice alte drepturi de natură salarială pentru retragerea din activitate ca urmare a pensionării. (5) Acordarea drepturilor prevăzute la alin. (4) în cazul contractelor colective/individuale de muncă ale operatorilor economici aflate în vigoare la data de 1.01.2025 se face eşalonat, în termen de 5 ani, în tranşe anuale egale.”

Legea nr. 296/2023 privind unele măsuri fiscalbugetare pentru asigurarea sustenabilităţii financiare a României pe termen lung, modificată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 4/2025 pentru modificarea şi completarea unor acte normative (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 4/2025), în vigoare de la 21 februarie 2025. ” Art. LXXI. – (…) (3) Autoritatea publică tutelară poate mandata reprezentanţii statului în adunarea generală a acţionarilor la societăţi şi consiliul de administraţie al regiilor autonome, ca în cazul operatorilor economici care aplică prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară, aprobată cu completări prin Legea nr. 47/2014, cu modificările şi completările ulterioare, să poată prevedea în bugetele de venituri şi cheltuieli anuale acordarea a cel mult 12 salarii/indemnizaţii cu titlu de plată compensatorie în cazul concedierilor colective/disponibilizărilor salariaţilor. (3 1 ) Autoritatea publică tutelară poate înceta înainte de termen, din cauze neimputabile, contractele de mandat ale membrilor consiliului de administraţie, respectiv ai consiliului de supraveghere, în vederea îndeplinirii jaloanelor sau ţintelor stabilite în Planul naţional de redresare şi rezilienţă al României. În acest caz, remuneraţiile compensatorii stabilite contractual pentru revocarea fără justă cauză sau intempestivă prevăzute în aceste contracte de mandat se reduc de drept la valoarea de maximum 6 remuneraţii. (4) Autoritatea publică tutelară poate mandata reprezentanţii statului în adunarea generală a acţionarilor la societăţi şi în consiliul de administraţie la regii autonome, ca în cazul operatorilor economici care aplică prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 26/2013, aprobată cu completări prin Legea nr. 47/2014, cu modificările şi completările ulterioare, să poată prevedea în bugetele de venituri şi cheltuieli anuale acordarea de bonusuri, prime, plăţi compensatorii, gratificaţii sau orice alte drepturi de natură salarială pentru retragerea din activitate ca urmare a pensionării la nivelul de maximum un salariu. (5) Acordarea drepturilor prevăzute la alin. (4) în cazul contractelor colective/individuale de muncă ale operatorilor economici aflate în vigoare la data de 1.01.2025 se face eşalonat, în termen de 5 ani, în tranşe anuale egale.”

Legea nr. 367/2022 privind dialogul social, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 367/2022) ” Art. 100. – (1) Clauzele contractelor colective de muncă pot stabili drepturi şi obligaţii numai în limitele şi în condiţiile prevăzute de lege.” III. Expunerea succintă a procesului

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Covasna, reclamantul SG, în contradictoriu cu pârâta Regia Naţională a Pădurilor ROMSILVA – Direcţia Silvică Covasna, a solicitat instanţei să dispună obligarea pârâtei la plata bonusului de pensionare în cuantum net de 10 salarii brute, ce va fi actualizat cu rata inflaţiei şi dobânzile legale aferente perioadei de întârziere, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că a fost angajatul pârâtei în perioada 26 august 1982-17 februarie 2025, în funcţia de tehnician silvic, raporturile de muncă încetând la data de 17 februarie 2025, în baza Deciziei nr. (…) din 17 februarie 2025, ca urmare a pensionării pentru limită de vârstă conform Deciziei nr. (…) din 31 decembrie 2024, emisă de Casa Teritorială de Pensii Covasna.

Reclamantul a invocat dispoziţiile art. 173 alin. (1) lit. c) din Contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de RNP ROMSILVA pentru perioada 2024-2026, înregistrat la Inspectoratul Teritorial de Muncă Bucureşti cu nr. 204 din 12 iunie 2024, care prevedea acordarea unui bonus de pensionare reprezentând 10 salarii brute pentru salariaţii cu vechime de peste 30 de ani. Având în vedere că reclamantul a acumulat o vechime de peste 42 de ani în unitatea pârâtei, acesta a apreciat că îndeplineşte condiţiile pentru acordarea bonusului solicitat.

Pârâta a refuzat acordarea drepturilor solicitate prin Adresa nr. (…) din 17 februarie 2025, motivând că acestea au fost suspendate în temeiul dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 156/2024 şi ale Legii nr. 296/2023. A invocat şi dispoziţiile art. LXXI alin. (4) din Legea nr. 296/2023.

Analizând conformitatea prevederilor art. 173 alin. (1) lit. c) din Contractul colectiv de muncă nr. 204 din 12 iunie 2024 cu prevederile legale în vigoare, prima instanţă a reţinut că, potrivit art. 46 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000, „personalul silvic pensionat la vârsta standard beneficiază de o gratificaţie egală cu de minimum 5 ori salariul brut pe ultima lună de activitate, suportată de angajator”, această prevedere legală fiind adoptată în anul 2019.

Ulterior, prin art. LXXI alin. (3) din Legea nr. 296/2023, în forma în vigoare la data înregistrării Contractului colectiv de muncă cu nr. 204 din 12 iunie 2024 încheiat la nivelul RNP ROMSILVA, s-a stabilit că: ” Nu pot fi prevăzute prin contractele colective/individuale de muncă/contractele de mandat mai mult de un salariu cu titlu de plată compensatorie acordată de angajatorii care aplică prevederile cap. III din prezenta lege.”

Tribunalul Covasna a admis în parte cererea de chemare în judecată şi a obligat pârâta la plata unei sume cu titlul de bonus de pensionare, prevăzut de art. 173 alin. (1) lit. c) din Contractul colectiv de muncă nr. 204 din 12 iunie 2024, în cuantum net de un salariu brut, plată care se va face eşalonat, în termen de 5 ani, în cinci rate anuale egale, în conformitate cu prevederile art. LXXI din Legea nr. 296/2023.

Împotriva acestei sentinţe au formulat apel ambele părţi.

Apelantul-reclamant a solicitat schimbarea în parte a sentinţei în sensul admiterii în integralitate a pretenţiilor deduse judecăţii, susţinând că trebuie respectate dispoziţiile art. 173 din Contractul colectiv de muncă cu nr. 204 din 12 iunie 2024 încheiat la nivelul RNP ROMSILVA şi acordat bonusul integral, de 10 salarii brute, deoarece nu a intervenit o modificare/abrogare expresă a art. 46 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 decât prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 14/2025, ulterior pensionării apelantuluireclamant. Mai susţine că art. LXXI din Legea nr. 296/2023, în forma în vigoare la data pensionării apelantului, respectiv la data cererii de solicitare a bonusului, la 17 februarie 2025, cât şi în prezent, nu prevede sistarea, respectiv limitarea acordării bonusului de pensionare decât în privinţa contractelor colective de muncă încheiate ulterior datei de 1 ianuarie 2025. Or, în cauză, este vorba de un contract colectiv de muncă încheiat anterior intrării în vigoare a acestei prevederi.

Apelanta-pârâtă RNP ROMSILVA, prin Direcţia Silvică Covasna, a solicitat admiterea apelului formulat şi schimbarea în parte a sentinţei, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, în esenţă, opinând că aceste drepturi prevăzute în contractul colectiv de muncă au fost suspendate ope legis.

A arătat că au fost încălcate dispoziţiile art. 100 alin. (1) raportat la art. 109 alin. (1) din Legea nr. 367/2022 pentru că nu s-a ţinut seama de limitarea legală a dreptului şi în acest sens indică Adresa nr. (…) din 9 ianuarie 2025 a RNP ROMSILVA prin care s-a dispus sistarea începând cu 1 ianuarie 2025 a acordării oricăror prime, beneficii, bonusuri prevăzute în contractele colective de muncă în vigoare, cu excepţia tichetelor de masă, pe considerente economice şi de natură financiară. Mai indică şi dispoziţiile art. LXXI din Legea nr. 296/2023 în forma în vigoare la data emiterii Adresei nr. (…) din 9 ianuarie 2025 care stipulează că începând cu 1 ianuarie 2025 nu pot fi prevăzute prin contracte colective de muncă/contracte individuale de muncă ale operatorilor economici care aplică prevederile cap. III din Legea nr. 296/2023 bonusuri, prime, plăţi compensatorii, gratificaţii sau orice drepturi de natură salarială pentru retragerea din activitate ca urmare a pensionării.

A susţinut că instanţa a omis să observe că bonusul de pensionare prevăzut de art. 173 alin. (1) lit. c) din Contractul colectiv de muncă cu nr. 204 din 12 iunie 2024 prin modificările recente intervenite ulterior introducerii cererii a fost suspendat prin efectul legii.

Ambele părţi au formulat întâmpinare faţă de apelul părţii adverse solicitând verificarea normei în vigoare la data pensionării reclamantului, respectiv la data cererii de acordare a bonusului. IV. Motivele reţinute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea cererii

Prin Încheierea de şedinţă din 16 februarie 2026, instanţa de trimitere a reţinut că sunt îndeplinite în mod cumulativ condiţiile de admisibilitate ale sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prevăzute de dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă, astfel: (i) există o cauză aflată în curs de judecată, în ultimă instanţă, în competenţa legală a unui complet de judecată al Curţii de Apel Braşov, învestit să soluţioneze cauza; (ii) litigiul pendinte este început după intrarea în vigoare a noului Cod de procedură civilă, acţiunea fiind înregistrată pe rolul instanţei la data de 24 februarie 2025; (iii) a) chestiunea de drept ce necesită a fi lămurită ridică dificultăţi de interpretare a dispoziţiilor art. LXXI alin. (3) din Legea nr. 296/2023 în raport cu dispoziţiile art. 46 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 ca texte din acte normative ce s-ar încadra în sintagma „condiţii şi limitări şi legale prevăzute de lege” din conţinutul art. 100 alin. (1) din Legea nr. 367/2022, prin raportare la prevederile art. 173 alin. (1) din Contractul colectiv de muncă nr. 204 din 12 iunie 2024 la nivel de RNP ROMSILVA, deoarece abrogarea expresă a textului ce constituie izvorul reglementării bonusului a intervenit abia prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 14/2025, iar până la acel moment, cuantumul legal al bonusului solicitat a cunoscut o reglementare paralelă, respectiv prin art. 46 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000, care prevede un minim de 5 ori salariul brut pe ultima lună de activitate, dar şi prin art. LXXI alin. (3) din Legea nr. 296/2023, care prevede maxim un salariu cu titlu de plată compensatorie; b) chestiunea de drept ce necesită intervenţia instanţei supreme este una reală, veritabilă, susceptibilă să dea naştere unor interpretări diferite şi controversate, deoarece părţile implicate în litigiu nu contestă că drepturile stabilite prin contractul colectiv de muncă sunt supuse dispoziţiilor art. 100 alin. (1) din Legea nr. 367/2022, însă limitarea legală a bonusului reglementat de art. 173 din contractul colectiv de muncă indicat este raportată diferit de fiecare dintre acestea, fie în raport cu norma de la art. 46 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000, fie în raport cu art. LXXI alin. (3) şi alineatele următoare din Legea nr. 296/2023, existând o apreciere diferită asupra aplicabilităţii normei în timp; (iv) de lămurirea modului de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 100 alin. (1) din Legea nr. 367/2022 în raport cu art. LXXI alin. (3) din Legea nr. 296/2023 sau în raport cu dispoziţiile art. 46 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 234/2019, ambele acte normative fiind în vigoare la data înregistrării Contractului colectiv de muncă nr. 204 din 12 iunie 2024, depinde soluţionarea pe fond a cauzei, întrucât acestea au stat la baza cererii reclamantului, a apărărilor pârâtei şi au făcut obiectul analizei primei instanţe prin sentinţa pronunţată; (v) chestiunea de drept îndeplineşte condiţia noutăţii. Chiar dacă dispoziţiile art. 100 alin. (1) din Legea nr. 367/2022 nu sunt noi, textele din actele normative care reprezintă limitele legale ale bonusului negociat prin contractul colectiv de muncă pentru personalul silvic primit la momentul pensionării au caracter de noutate, nu au generat o jurisprudenţă naţională prin care să fi primit o rezolvare substanţială, sub aspectul pus în discuţie. Din verificările efectuate în sistemul Rejust de instanţa de trimitere la momentul sesizării s-a constatat că au fost pronunţate soluţii diferite în cauze similare de către tribunale, dar fără a fi soluţionate şi în calea de atac, apelurile înregistrate fiind în curs de soluţionare; (vi) în urma consultării jurisprudenţei instanţei supreme, s-a constatat că asupra acestei probleme Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat printr-o hotărâre prealabilă sau printr-o hotărâre pronunţată în recurs în interesul legii; (vii) problema de drept nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, conform evidenţelor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, consultate la data sesizării. V. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunilor de drept

Părţile nu şi-au exprimat punctul de vedere cu privire la chestiunea de drept în discuţie. VI. Punctul de vedere al completului care a formulat sesizarea

Instanţa de trimitere opinează în sensul interpretării dispoziţiilor art. 100 alin. (1) din Legea nr. 367/2022 în corelare cu dispoziţiile art. LXXI alin. (3) din Legea nr. 296/2023 în forma în vigoare la data pensionării apelantului-reclamant, deşi, aparent, chestiunea de drept supusă analizei ar reprezenta o modalitate de interpretare a normelor de tehnică legislativă, respectiv de a decide asupra concursului dintre norma specială şi norma generală. Până la momentul abrogării exprese a dispoziţiilor art. 46 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 prin art. I pct. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 14/2025, legiuitorul a intervenit şi prin norma de la art. LXXI din Legea nr. 296/2023 în scopul disciplinării financiare a categoriilor de entităţi enumerate la cap. III din această lege, printre care se află şi apelanta-pârâtă.

Mai arată instanţa de trimitere că art. LXXI alin. (3) din Legea nr. 296/2023 în forma în vigoare la data pensionarii apelantului, respectiv la 17 februarie 2025, este la fel cu forma art. LXXI alin. (3) de la data înregistrării Contractului colectiv de muncă cu nr. 204 din 12 iunie 2024 încheiat la nivel de RNP ROMSILVA, în sensul că reglementează faptul că „nu pot fi prevăzute prin contractele colective/individuale de muncă/contractele de mandat mai mult de un salariu cu titlu de plată compensatorie acordată de angajatorii care aplică prevederile cap. III din prezenta lege”. Aşadar, remarca plată compensatorie din acest alineat include şi bonusul de pensionare care constituie obiectul divergenţei de opinie între apelanţi, deoarece scopul edictării normei a fost acela de a se plafona toate beneficiile salariaţilor reglementate prin contractele colective de muncă, aceasta rezultând şi din voinţa legiuitorului care a intervenit şi a completat art. LXXI prin introducerea alin. (4) şi (5) prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 156/2024, cu trimitere chiar la bonusurile, primele, plăţile compensatorii ce nu se mai pot prevedea în contractele colective de muncă după data de 1 ianuarie 2025, rezultând din corelarea dispoziţiilor alin. (3), (4) şi (5) din art. LXXI că bonusurile de pensionare reglementate prin contractele colective de muncă aflate în vigoare la data de 1 ianuarie 2025 se acordă în limita unui salariu şi cu plata eşalonată în termen de 5 ani.

Doctrina, reţinând că abrogarea reprezintă modalitatea de scoatere din vigoare a unei norme juridice, ca urmare a intrării în vigoare a unei norme noi (actus contrarius), şi că aceasta reprezintă transpunerea principiului lex posterior derogat priori, a subliniat în mod constant că există două tipuri de abrogare: abrogarea expresă şi abrogarea tacită (implicită), distincţia apărând şi în Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 24/2000) [art. 65 alin. (3) şi art. 67 alin. (1) ]. Pentru a exista premisa abrogării, expresă sau implicită, este necesar ca lex priori şi lex posterior să reglementeze aceeaşi materie, acelaşi domeniu.

Însă, în speţă, norma de la art. 46 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000, chiar dacă este destinată unei anume categorii de personal, respectiv personalului silvic, este inferioară normei de la art. LXXI alin. (3) din Legea nr. 296/2023 care, cu toate că are caracter general, este destinată să reglementeze măsurile salariale, primele, sporurile personalului plătit din fonduri publice, deci este aplicabilă partenerilor contractuali semnatari ai Contractului colectiv de muncă nr. 204 din 12 iunie 2024, fiind o lege de adoptare a unor măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilităţii financiare a României pe termen lung, aceste măsuri aplicându-se entităţilor enumerate la cap. III din această lege.

Aşadar, instanţa de trimitere apreciază că dispoziţiile art. 100 alin. (1) din Legea nr. 367/2022 se interpretează în corelare cu prevederile art. 173 alin. (1) lit. c) din Contractul colectiv de muncă nr. 204 din 12 iunie 2024 şi art. LXXI alin. (3), (4), (5) din Legea nr. 296/2023, până la momentul abrogării exprese a art. 46 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 14/2025. VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale

La solicitarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, instanţele naţionale au indicat hotărâri judecătoreşti şi opinii teoretice, din care rezultă faptul că, în rândul instanţelor care au avut dosare pe rol care să vizeze interpretarea problemei de drept ce formează obiectul sesizării, s-au reliefat trei orientări jurisprudenţiale.

Într-o primă orientare jurisprudenţială, s-a susţinut că art. LXXI alin. (3) din Legea nr. 296/2023, forma în vigoare la data înregistrării Contractului colectiv de muncă cu nr. 204 din 12 iunie 2024, reprezintă o abrogare/modificare implicită a art. 46 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000, împrejurare faţă de care acordarea bonusului de pensionare este limitată la valoarea unui singur salariu brut.

A doua orientare jurisprudenţială a evocat faptul că, prin art. LXXI alin. (3) din Legea nr. 296/2023, nu a avut loc o abrogare sau o modificare implicită a art. 46 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 deoarece obiectele celor două norme legale sunt diferite. Art. LXXI alin. (3) din Legea nr. 296/2023 vizează sumele acordate cu titlu de plată compensatorie, în timp ce art. 46 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 se referă la o gratificaţie de pensionare, împrejurare faţă de care bonusul de pensionare poate fi acordat la valoarea a maximum 10 salarii brute pe ultima lună de activitate, suportată de angajator, prin raportare la vechimea în muncă a fiecărui angajat.

Ultima orientare jurisprudenţială a fost exprimată în sensul că sunt incidente dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 156/2024 şi ale Legii nr. 296/2023 care prevăd că începând cu 1 ianuarie 2025 se suspendă acordarea oricăror premii, prime, bonusuri, bonificaţii şi alte drepturi de natură similară prevăzute în contractul colectiv de muncă în vigoare, cu excepţia tichetelor de masă (la nivelul valoric acordat în anul 2024). Prin urmare, drepturile pretinse sub forma bonusului pentru pensionare nu pot fi acordate pe perioada suspendării, din lipsa fondurilor pentru acest capitol bugetar.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că la nivelul Secţiei judiciare – Serviciul de recursuri în interesul legii nu se verifică, în prezent, practica judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării. VIII. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

În mecanismele de unificare a practicii judiciare a fost identificată următoarea decizie care poate prezenta relevanţă în cauză:

Decizia nr. 27 din 21 septembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 794 din 26 octombrie 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin care s-a stabilit că: ” În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ, cu modificările ulterioare, stabileşte că aceste prevederi legale nu abrogă dispoziţiile art. 23 din Hotărârea Guvernului nr. 281/1993 cu privire la salarizarea personalului din unităţile bugetare, cu modificările ulterioare.” IX. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile este admisibilă în ceea ce priveşte prima întrebare, iar referitor la cea de-a doua întrebare au constatat că aceasta este inadmisibilă, întrucât nu sunt îndeplinite toate condiţiile de admisibilitate prevăzute de dispoziţiile art. 519 şi 520 din Codul de procedură civilă. X. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Asupra admisibilităţii sesizării

Prealabil analizării în fond a problemei de drept supuse dezbaterii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept este ţinută să verifice dacă, în raport cu întrebările formulate de titularul sesizării, sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile în conformitate cu dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora „dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată”.

Din cuprinsul prevederilor legale enunţate anterior rezultă că legiuitorul a instituit o serie de condiţii de admisibilitate pentru declanşarea procedurii sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile – astfel cum au fost acestea decelate în jurisprudenţa instanţei supreme dezvoltate pe marginea mecanismului procedural în discuţie -, condiţii care se impun a fi întrunite în mod cumulativ, respectiv: a) existenţa unei cauze aflate în curs de judecată, în ultimă instanţă; b) cauza care face obiectul judecăţii să se afle în competenţa legală a unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului învestit să soluţioneze cauza; c) existenţa unei chestiuni de drept reale, veritabile, susceptibile să dea naştere unor interpretări diferite, pentru care să fie necesară o rezolvare de principiu; d) soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată să depindă de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere; e) noutatea chestiunii de drept a cărei lămurire se solicită; f) chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a fost făcută de Curtea de Apel Braşov, prin Încheierea din 16 februarie 2026, în Dosarul nr. 170/119/2025, instanţa fiind învestită cu soluţionarea apelului formulat împotriva Sentinţei civile nr. 412 din 16 mai 2025 pronunţate de Tribunalul Covasna.

Curtea de apel judecă în ultimă instanţă, potrivit dispoziţiilor art. 96 pct. 2 cu referire la art. 271 alin. (2 2 ) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, astfel cum a fost modificat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 42/2023 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 367/2022 privind dialogul social şi a Legii nr. 53/2003 – Codul muncii.

De asemenea, ca urmare a verificărilor efectuate, se constată că este îndeplinită şi cerinţa ca Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat asupra chestiunilor de drept enunţate şi să nu fie învestită cu soluţionarea unui recurs în interesul legii, având acest obiect al sesizării.

În ceea ce priveşte cerinţa existenţei unei chestiuni de drept de a cărei lămurire să depindă soluţionarea pe fond a cauzei se constată că aceasta presupune o dublă condiţionare: să existe o chestiune de drept, pe de o parte, şi să fie probată legătura necesară între dezlegarea chestiunii de drept identificate şi soluţionarea cauzei pe fond.

Referitor la sesizarea supusă judecăţii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că au fost formulate două întrebări, intervenţia instanţei supreme fiind justificată numai cu privire la prima întrebare formulată, care aduce în discuţie interpretarea dispoziţiilor art. 46 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000, în forma modificată prin Legea nr. 234/2019, ca urmare a dispoziţiilor art. LXXI alin. (3) din Legea nr. 296/2023, în forma în vigoare anterioară modificărilor din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 4/2025.

În ceea ce priveşte condiţiile referitoare la existenţa unei chestiuni de drept veritabile, susceptibile de a da naştere unor interpretări diferite şi de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată, prin raportare la prima întrebare formulată, acestea sunt îndeplinite.

Cu toate că noţiunea de „chestiune de drept” nu este definită de legiuitor, aceasta presupune în mod necesar o problemă de drept reală şi veritabilă, în sensul că „norma de drept disputată să fie îndoielnică, imperfectă, lacunară sau neclară”. S-a statuat constant în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept că este necesar ca sesizarea să vizeze „o problemă de drept, care necesită cu pregnanţă a fi lămurită, care să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenţia instanţei supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept şi al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securităţii raporturilor juridice deduse judecăţii” (a se vedea, de exemplu, Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 10 din 4 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 23 mai 2016, paragraful 37; Decizia nr. 70 din 23 octombrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1112 din 11 decembrie 2023, paragrafele 41 şi 42).

Obiectul procedurii este reprezentat de o normă de drept incompletă sau neclară, un text de lege care, pe baza interpretării printr-o argumentaţie juridică adecvată, consistentă, poate primi înţelesuri şi aplicări deopotrivă divergente în situaţii cvasiidentice şi poate determina, în final, o jurisprudenţa neunitară (Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 70 din 31 octombrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 7 din 4 ianuarie 2023, paragraful 61). Problema de drept identificată trebuie să fie susceptibilă de a genera interpretări diferite sau contradictorii ale unui text de lege, ale unei norme îndoielnice, lacunare sau neclare, iar stabilirea dificultăţii drept condiţie a admisibilităţii este absolut necesară pentru a se verifica dacă instanţei supreme i se solicită o dezlegare de principiu a unei veritabile probleme de drept, astfel cum impun dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă, sau este chemată, în fapt, să soluţioneze o simplă problemă de interpretare a unor dispoziţii legale (în acest sens, Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 8 din 21 februarie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 331 din 5 aprilie 2022; Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 2 din 29 ianuarie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 207 din 12 martie 2024; Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 16 din 8 aprilie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 478 din 23 mai 2024).

Norma de drept neclară este reprezentată de dispoziţiile art. 46 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000, în forma modificată prin Legea nr. 234/2019, care au fost interpretate diferit odată cu adoptarea dispoziţiilor art. LXXI alin. (3) din Legea nr. 296/2023, în forma în vigoare anterioară modificărilor din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 4/2025.

Într-o primă orientare jurisprudenţială, s-a susţinut că art. LXXI alin. (3) din Legea nr. 296/2023, forma în vigoare la data înregistrării Contractului colectiv de muncă nr. 204 din 12 iunie 2024, reprezintă o abrogare/modificare implicită a art. 46 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000, împrejurare faţă de care acordarea bonusului de pensionare este limitată la valoarea unui singur salariu brut pe ultima lună de activitate suportat de angajator.

A doua orientare jurisprudenţială a evocat faptul că, prin art. LXXI alin. (3) din Legea nr. 296/2023, nu a avut loc o abrogare sau o modificare implicită a art. 46 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 deoarece obiectele celor două norme legale sunt diferite. Art. LXXI alin. (3) din Legea nr. 296/2023 vizează sumele acordate cu titlu de plată compensatorie, în timp ce art. 46 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 se referă la o gratificaţie de pensionare, împrejurare faţă de care bonusul de pensionare poate fi acordat la valoarea a maximum 10 salarii brute pe ultima lună de activitate, suportat de angajator, prin raportare la vechimea în muncă a fiecărui angajat.

Ultima orientare jurisprudenţială a fost exprimată în sensul că sunt incidente dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 156/2024 şi ale Legii nr. 296/2023 care prevăd că începând cu 1 ianuarie 2025 se suspendă acordarea oricăror premii, prime, bonusuri, bonificaţii şi alte drepturi de natură similară prevăzute în contractul colectiv de muncă în vigoare, cu excepţia tichetelor de masă (la nivelul valoric acordat în anul 2024). Prin urmare, drepturile pretinse sub forma bonusului pentru pensionare nu pot fi acordate pe perioada suspendării, din lipsa fondurilor pentru acest capitol bugetar.

Faţă de această neclaritate a dispoziţiei legale, reliefată prin jurisprudenţa comunicată de instanţele de judecată şi în cuprinsul punctelor de vedere teoretice exprimate de judecătorii instanţelor consultate, rezultă că textul legii este susceptibil de mai multe sensuri ori accepţiuni, care sunt deopotrivă justificate, faţă de imprecizia redactării sale.

Prin urmare, obiectul sesizării este reprezentat de o normă de drept incompletă sau neclară, care, pe baza interpretării printr-o argumentaţie juridică adecvată, consistentă, poate primi înţelesuri şi aplicări divergente în situaţii cvasiidentice şi poate determina, în final, o jurisprudenţă neunitară (în acest sens, Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 70 din 31 octombrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 7 din 4 ianuarie 2023, paragraful 61; Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 33 din 24 aprilie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 577 din 26 iunie 2023, paragraful 92).

Sesizarea urmăreşte interpretarea punctuală a problemei de drept, întrebarea fiind una calificată, iar nu una ipotetică ori enunţată într-o manieră prea generală (în acest sens, Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 52 din 18 septembrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 930 din 16 octombrie 2023, paragraful 51).

Totodată, de dezlegarea acestei chestiuni de drept depinde soluţionarea pe fond a cauzei aflate pe rolul instanţei de trimitere. În jurisprudenţa sa, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a reliefat, în mod constant, că procedura hotărârii prealabile poate să aibă ca obiect o normă de drept material sau o normă de drept procedural, sesizarea fiind admisibilă, dacă interpretarea pe care o va da instanţa supremă produce consecinţe juridice de natură să determine soluţionarea pe fond a cauzei (a se vedea în acest sens Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 73 din 16 octombrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 914 din 22 noiembrie 2017, paragraful 51; Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 52 din 18 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 609 din 17 iulie 2018, paragraful 138).

Prima instanţă a apreciat că dispoziţiile art. 46 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000, în forma modificată prin Legea nr. 234/2019, au fost modificate implicit prin dispoziţiile art. LXXI alin. (3) din Legea nr. 296/2023, în forma în vigoare anterioară modificărilor din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 4/2025, motiv pentru care a apreciat că fostul salariat are dreptul de a primi bonificaţia de pensionare, al cărei cuantum a fost stabilit la valoarea unui salariu brut.

Această soluţie este criticată expres prin motivele de apel formulate de către ambele părţi, apreciindu-se că au fost aplicate şi interpretate în mod greşit dispoziţiile legale incidente. Reclamantul susţine că trebuie respectate dispoziţiile art. 173 din Contractul colectiv de muncă cu nr. 204 din 12 iunie 2024 încheiat la nivelul RNP ROMSILVA şi acordat bonusul integral, de 10 salarii brute, deoarece nu a intervenit o modificare/abrogare expresă a art. 46 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 decât prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 14/2025, ulterior pensionării apelantului-reclamant. În schimb, fostul angajator susţine că nu se mai impune acordarea gratificaţiei de pensionare.

Prin urmare, chestiunea de drept a cărei dezlegare se solicită influenţează în mod direct soluţionarea apelurilor declarate în cauză, fiind îndeplinită condiţia de admisibilitate.

Este, totodată, îndeplinită şi condiţia potrivit căreia chestiunea de drept a cărei lămurire se solicită să fie nouă.

Referitor la condiţia noutăţii problemei de drept se reţine că aceasta este îndeplinită atunci când chestiunea de drept îşi are izvorul în reglementări recent intrate în vigoare, iar instanţele nu i-au dat încă o anumită interpretare şi aplicare la nivel jurisprudenţial ori dacă se impun anumite clarificări, într-un context legislativ nou sau modificat faţă de unul anterior, de natură să impună reevaluarea sau reinterpretarea normei de drept analizate (în acest sens, Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 76 din 15 noiembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1213 din 21 decembrie 2021; Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 22 din 27 martie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 392 din 8 mai 2023; Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 4 din 11 martie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 383 din 24 aprilie 2024).

Această condiţie de admisibilitate este îndeplinită şi decurge din modificările legislative ale dispoziţiilor art. LXXI alin. (3) şi (4) din Legea nr. 296/2023, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 156/2024 şi prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 4/2025.

În plus, pentru verificarea îndeplinirii acestei condiţii de admisibilitate a sesizării au fost emise adrese către curţile de apel, care au procedat la examinarea jurisprudenţei la nivelul instanţelor judecătoreşti situate în circumscripţiile lor teritoriale şi au comunicat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie că au identificat hotărâri judecătoreşti în materia care face obiect al sesizării.

Analiza punctelor de vedere teoretice formulate de judecători şi a hotărârilor pronunţate relevă că instanţele naţionale abordează în mod diferit chestiunea de drept dedusă judecăţii.

Hotărârile transmise la dosar reflectă însă incipient o divergenţă de interpretare, fiind îndeplinită situaţia premisă a iminenţei apariţiei unei practici judiciare neunitare (a se vedea în acest sens Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 30 din 24 aprilie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 418 din 16 mai 2023, paragrafele 88, 89; Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 52 din 18 septembrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 930 din 16 octombrie 2023, paragraful 58).

Fiind îndeplinite toate condiţiile de admisibilitate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că se impune pronunţarea unei hotărâri prealabile, prin care să se dea o dezlegare de principiu primei chestiunii de drept ce face obiectul sesizării.

Referitor la cea de-a doua întrebare cuprinsă în sesizarea formulată – dacă în interpretarea art. 100 alin. (1) din Legea nr. 367/2022 a dialogului social raportarea la „condiţiile şi limitările prevăzute de lege” se face faţă de limita dreptului astfel reglementat de art. LXXI alin. (3) din Legea nr. 296/2023 sau faţă de dispoziţiile art. 46 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 234/2019, ambele acte normative în forma în vigoare la data înregistrării la Inspectoratul Teritorial de Muncă Bucureşti a Contractului colectiv de muncă cu nr. 204 din 12 iunie 2024 încheiat la nivel de RNP ROMSILVA – instanţa supremă apreciază că nu este îndeplinită cea de-a treia condiţie.

Definitoriu pentru această procedură este faptul că urmăreşte interpretarea cu caracter de principiu a unei norme de drept (îndoielnice, neclare), stabilită ca incidenţă în cauză de către instanţa de trimitere, aptă să ducă la dezlegarea litigiului, iar nu determinarea, în concret, de către instanţa supremă, a elementelor care conturează raţionamentul juridic, pentru ca, ulterior, instanţa de trimitere să recurgă la punerea punctuală în aplicare a acestuia la raportul juridic dedus judecăţii, întrucât nu aceasta este finalitatea mecanismului de unificare a practicii judiciare. Instanţa supremă nu poate fi învestită, în cadrul acestei proceduri, cu interpretarea şi aplicarea legii la circumstanţele concrete ale cauzei aflate pe rol, atribut care se impune cu necesitate să rămână în sfera de competenţă exclusivă a completului de judecată legal învestit cu soluţionarea procesului.

Legiuitorul nu şi-a propus o partajare de competenţe între instanţa de trimitere şi instanţa supremă, instanţele de trimitere având în continuare obligaţia de a aplica dreptul incident stării de fapt particulare fiecărei cauze, atunci când acesta este clar, neîndoielnic ori când contestarea clarităţii şi a sensului său lămurit de către părţile aflate în conflict dă expresie nu unei dificultăţi în înţelegerea şi aplicarea legii, ci diverselor lor interese de ordin subiectiv.

Astfel, se constată că problema ce se solicită a fi lămurită nu este susceptibilă de a primi o rezolvare de principiu printr-o hotărâre pronunţată în condiţiile art. 519 din Codul de procedură civilă, atât timp cât nu vizează interpretarea in abstracto a dispoziţiilor legale invocate, ci doar aplicarea acestora la cazul concret dedus judecăţii, în funcţie de particularităţile speţei rezultate din analiza materialului probator administrat, cu scopul de a se identifica soluţia ce trebuie adoptată în dosarul aflat pe rolul Curţii de Apel Braşov.

Instanţa de trimitere nu a formulat un punct de vedere asupra celei de-a doua întrebări, ci, în realitate, solicită Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să soluţioneze pe fond litigiul pendinte, prin indicarea expresă a normei juridice aplicabile.

În plus, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că răspunsul la cea de-a doua întrebare decurge în mod firesc din modalitatea de soluţionare a primei întrebări, raţionament juridic pe care instanţa de trimitere îl poate realiza cu uşurinţă.

Faţă de cele menţionate se constată că această problemă de drept nu îndeplineşte cerinţele necesare pentru a fi considerată chestiune de drept, urmând a fi respinsă, ca inadmisibilă, sesizarea pe acest aspect. Asupra fondului sesizării

Problema de drept vizează, în esenţă, chestiunea referitoare la interpretarea dispoziţiilor art. 46 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000, în forma modificată prin Legea nr. 234/2019, ca urmare a dispoziţiilor art. LXXI alin. (3) din Legea nr. 296/2023, în forma în vigoare anterioară modificărilor din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 4/2025, în contextul în care reclamantul, în calitate de fost angajat, în prezent pensionat pentru limită de vârstă, a solicitat bonusul de pensionare, prevăzut de art. 173 alin. (1) lit. c) din Contractul colectiv de muncă încheiat pentru perioada 2024-2026 la nivel de RNP ROMSILVA, înregistrat la Inspectoratul Teritorial de Muncă Bucureşti cu nr. 204 din 1