Decizia nr. 70 din 18 mai 2026

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a fost constituit conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Ana Hermina Iancu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă doamna magistratasistent Georgiana Toader, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizările conexate formulate de Curtea de Apel Craiova – Secţia contencios administrativ şi fiscal, în dosarele nr. 14.044/3/2024, nr. 384/63/2024* şi nr. 6.808/63/2024*.

După prezentarea referatului de către magistratul-asistent, preşedintele completului, doamna judecător Ana Hermina Iancu, constatând că nu mai sunt alte completări, chestiuni de invocat sau întrebări de formulat din partea membrilor completului, a declarat dezbaterile închise, iar completul de judecată a rămas în pronunţare. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularii şi obiectul sesizărilor

Curtea de Apel Craiova – Secţia contencios administrativ şi fiscal a dispus, în Dosarul nr. 14.044/3/2024, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluţionarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a proceselor privind prestaţii de asigurări sociale (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024), în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile prin care să dea o rezolvare de principiu asupra chestiunii de drept privind: Dacă derogarea prevăzută la art. XIV din Ordonanţa Guvernului nr. 9/2019 se interpretează în sensul că funcţionarii publici din cadrul aparatului propriu al Ministerului Finanţelor Publice şi instituţiilor din subordine sunt exceptaţi de la plafonarea sporurilor, astfel cum a fost interpretată prin deciziile nr. 52 din 21 octombrie 2024 şi nr. 104 din 9 decembrie 2024, pronunţate de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu nr. 515/1/2026, termenul de judecată fiind 18 mai 2026.

Ulterior, pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au fost înregistrate cu nr. 516/1/2026, respectiv nr. 517/1/2026 sesizările formulate de Curtea de Apel Craiova – Secţia contencios administrativ şi fiscal, în dosarele nr. 384/63/2024*, respectiv, nr. 6.808/63/2024*, în vederea pronunţării unor hotărâri prealabile cu privire la aceeaşi chestiune de drept.

Având în vedere identitatea între obiectul primei sesizări şi obiectul sesizărilor înregistrate ulterior, în temeiul art. 2 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, s-a dispus conexarea dosarelor nr. 516/1/2026 şi nr. 517/1/2026 la Dosarul nr. 515/1/2026. II. Normele legale incidente

Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare (Legea-cadru nr. 153/2017) Art. 23. – Sporul pentru condiţii de muncă ” Locurile de muncă şi categoriile de personal, precum şi mărimea concretă a sporului pentru condiţii de muncă prevăzut în anexele nr. I-VIII şi condiţiile de acordare a acestuia se stabilesc, în cel mult 60 de zile de la publicarea prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I (…)” Anexa nr. VIII – Familia ocupaţională de funcţii bugetare „Administraţie” Capitolul I, litera B – „Reglementări specifice funcţionarilor publici” Art. 1 (forma iniţială) (1) „Funcţionarii publici beneficiază de un spor pentru condiţii periculoase sau vătămătoare de până la 15% din salariul de bază, corespunzător timpului lucrat.” Art. 1 (forma modificată prin art. XXVI din Legea nr. 296/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilităţii financiare a României pe termen lung) (1) „Funcţionarii publici beneficiază de un spor pentru condiţii periculoase sau vătămătoare de până la 15% din salariul de bază, dar nu mai mult de 1.500 lei brut lunar corespunzător timpului lucrat.” Art. 1 (forma modificată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 36/2025 pentru stabilirea unor măsuri privind personalul plătit din fonduri publice) (1) „Funcţionarii publici beneficiază de un spor pentru condiţii periculoase sau vătămătoare în cuantum de până la 300 lei brut lunar, corespunzător timpului lucrat.” (2) „Locurile de muncă, categoriile de personal, mărimea concretă a sporului, precum şi condiţiile de acordare a acestuia se stabilesc de către ordonatorul principal de credite, cu consultarea sindicatelor sau, după caz, a reprezentanţilor salariaţilor, în limita prevederilor din Regulamentul elaborat potrivit prezentei legi, având la bază buletinele de determinare sau, după caz, expertizare emise de către autorităţile abilitate în acest sens.”

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018) Art. 34 (forma iniţială) – (2) „Începând cu 1 ianuarie 2019, cuantumul sporurilor (…), de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice, se menţine cel mult la nivelul cuantumului acordat pentru luna decembrie 2018, în măsura în care personalul ocupă aceeaşi funcţie şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.” Art. 34 (forma modificată prin art. I pct. 12 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2020 privind unele măsuri fiscalbugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative) – „(2) Începând cu luna ianuarie 2020, cuantumul sporurilor (…) de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menţine cel mult la nivelul cuantumului acordat pentru luna decembrie 2019, în măsura în care personalul ocupă aceeaşi funcţie şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.”

Ordonanţa Guvernului nr. 9/2019 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul sănătăţii, a unor reglementări cu privire la programe guvernamentale naţionale şi cu privire la măsuri fiscal-bugetare (Ordonanţa Guvernului nr. 9/2019) Art. XIV. – ” Drepturile salariale aferente personalului aparatului propriu al Ministerului Finanţelor Publice şi instituţiilor din subordine se recalculează şi se stabilesc, prin derogare de la art. 34 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 (…), cu aplicarea prevederilor cap. I lit. B art. 1 şi cap. II lit. I art. 1 din anexa nr. VIII la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, începând cu drepturile salariale aferente lunii următoare intrării în vigoare a prezentei ordonanţe.”

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 226/2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, aprobată prin Legea nr. 274/2022 (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 226/2020) Art. I. (3) „În anul 2021, începând cu luna ianuarie, cuantumul sporurilor (…) de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menţine cel mult la nivelul cuantumului acordat pentru luna decembrie 2020, în măsura în care personalul ocupă aceeaşi funcţie şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.”

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021) Art. I. (5) „În anul 2022, începând cu data de 1 ianuarie, cuantumul sporurilor (…) de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menţine cel mult la nivelul cuantumului acordat pentru luna decembrie 2021, în măsura în care personalul ocupă aceeaşi funcţie şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.”

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022) Art. I. (5) „În anul 2023, începând cu data de 1 ianuarie, cuantumul sporurilor (…) de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menţine cel mult la nivelul cuantumului acordat pentru luna decembrie 2022, în măsura în care personalul ocupă aceeaşi funcţie şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.”

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice, pentru consolidare fiscală, combaterea evaziunii fiscale, pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru prorogarea unor termene, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2023) Art. II. – ” Începând cu data de 1 ianuarie 2024, cuantumul sporurilor (…) de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menţine cel mult la nivelul cuantumului acordat pentru luna decembrie 2023, în măsura în care personalul ocupă aceeaşi funcţie şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.”

Regulamentul-cadru privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete a sporului pentru condiţii de muncă, precum şi a condiţiilor de acordare a acestuia pentru familia ocupaţională de funcţii bugetare „Administraţie” din administraţia publică centrală, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 917/2017 (Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 917/2017) Anexa nr. 1 – Articol unic – „Pentru condiţii de muncă periculoase sau vătămătoare, mărimea sporului pentru personalul prevăzut la cap. I şi cap. II din anexa nr. VIII la Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, cu excepţia personalului din administraţia publică locală, în funcţie de numărul de factori de risc întruniţi, este următoarea: a) spor de la 10,1% până la 15% din salariul de bază pentru personalul care îşi desfăşoară activitatea sub influenţa a 4 factori de risc din cei prevăzuţi la art. 5 din regulamentul-cadru; (…).” III. Expunerea succintă a proceselor A. Dosar nr. 515/1/2026

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti cu nr. 14.044/3/2024, disjuns din Dosarul nr. 28.648/3/2023, reclamantul TMS (funcţionar public – angajat al pârâtei), în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti, a solicitat obligarea pârâtei ca, începând cu 1.01.2018 şi în continuare, până la intervenirea unei cauze legale, să stabilească, prin decizie, salariul brut lunar la nivelul salariului maxim aflat în plată în cadrul pârâtei Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi al celorlalte instituţii aflate în subordinea Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Craiova şi a Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Galaţi pentru toate funcţiile similare, cu luarea în considerare a tuturor majorărilor salariale stabilite prin hotărâri judecătoreşti definitive, prin punerea în aplicare a prevederilor art. 39 alin. (1) şi (4) din Legea-cadru nr. 153/2017, modificată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 91/2017. Totodată, a solicitat obligarea pârâtei la recalcularea drepturilor salariale, respectiv a tuturor sporurilor, inclusiv a sporului pentru condiţii deosebite în funcţie de salariul nou stabilit şi la plata diferenţelor salariale cuvenite, rezultate în urma emiterii acestei decizii începând cu data de 1.01.2018 şi în continuare, până la intervenirea unei cauze legale, sume actualizate cu indicele de inflaţie şi dobânda legală penalizatoare prevăzută de art. 3 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011, de la data scadenţei fiecărui drept salarial lunar până la momentul plăţii efective a sumelor cuvenite, cu cheltuieli de judecată.

Pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti – Administraţia Finanţelor Publice a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

Prin Sentinţa nr. 2.629 din 26.04.2024 s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale invocate din oficiu şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în ceea ce îl priveşte pe reclamantul TMS în favoarea Tribunalului Olt – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, care, prin Sentinţa nr. 296 din data de 10.07.2025, a respins cererea formulată de reclamantul TMS, ca neîntemeiată. Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamantul TMS. B. Dosar nr. 516/1/2026

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, cu nr. 384/63/2024, reclamantul ZM (funcţionar public – angajat al pârâtei) a chemat în judecată pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova, solicitând obligarea acesteia la recalcularea drepturilor salariale, respectiv a tuturor sporurilor, inclusiv a sporului pentru condiţii periculoase sau vătămătoare de muncă în funcţie de salariul nou stabilit prin Sentinţa nr. 616 din 10.04.2023, pronunţată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. 993/63/2023, şi la plata diferenţelor salariale cuvenite, rezultate în urma emiterii acestei decizii, începând cu data de 1.12.2019 şi în continuare, până la intervenirea unei cauze legale, sume actualizate cu indicele de inflaţie şi cu dobânda legală penalizatoare prevăzută de art. 3 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011 aplicată la suma solicitată, în conformitate cu art. 166 alin. (4) din Codul muncii, de la data scadenţei fiecărui drept salarial lunar până la momentul plăţii efective a sumelor cuvenite.

Pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova a depus întâmpinare, solicitând respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

Prin Sentinţa nr. 595 din 9.04.2024, pronunţată de Tribunalul Dolj – Secţia contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 384/63/2024, s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul ZM, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova.

După rejudecare, prin Sentinţa nr. 574 din 29.05.2025, pronunţată de Tribunalul Dolj – Secţia contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 384/63/2024* s-a admis acţiunea formulată de reclamantul ZM, iar împotriva acestei sentinţe a formulat recurs pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova. C. Dosar nr. 517/1/2026

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, cu nr. 6.808/63/2024, reclamantul GEA (funcţionar public – angajat al pârâtei) a chemat în judecată pe pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova, solicitând: (i) recalcularea cuantumului sporului pentru condiţii periculoase sau vătămătoare de muncă, acordat începând cu data de 1.10.2021 şi în continuare, până la intervenirea unei cauze legale de modificare sau stingere a dreptului, în raport de cuantumul salariului de bază de 9.425 lei, stabilit prin Sentinţa nr. 1.782 din 12.10.2023, pronunţată de Tribunalul Dolj, definitivă prin Decizia nr. 186 din 29.01.2024, pronunţată de Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr. 6.553/63/2022*, (ii) plata diferenţelor rezultate dintre cuantumul recalculat al sporului pentru condiţii periculoase sau vătămătoare de muncă şi cel efectiv acordat, sumele urmând a fi actualizate în raport de coeficientul de inflaţie, precum şi să achite dobânda legală aferentă, până la momentul plăţii efective.

Pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Dolj a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca neîntemeiată a acţiunii.

Prin Sentinţa nr. 81 din 5.02.2025 a Tribunalului Dolj – Secţia contencios administrativ şi fiscal s-a respins acţiunea ca neîntemeiată.

După rejudecare, prin Sentinţa nr. 880 din 7.11.2025, pronunţată de Tribunalul Dolj – Secţia contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 6.808/63/2024* s-a respins cererea formulată de reclamantul GEA. Ulterior, împotriva acestei sentinţe reclamantul a formulat recurs. IV. Motivele reţinute de titularii sesizărilor cu privire la admisibilitatea procedurii

Completul de judecată din cadrul Curţii de Apel Craiova – Secţia contencios administrativ şi fiscal, care a formulat sesizările în cele trei dosare conexate, a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, subliniind că problema de drept este una reală, primind interpretări diferite atât la nivelul instanţelor de fond din circumscripţia curţii, cât şi la nivelul Curţii de Apel Craiova.

Astfel, într-o opinie, prin Decizia nr. 148/2026 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, în Dosarul nr. 1.347/63/2024, s-a reţinut aplicabilitatea derogării instituite prin art. XIV din Ordonanţa Guvernului nr. 9/2019, ceea ce a permis recalcularea sporului salarial cuvenit reclamantului în raport cu noul cuantum al salariului de bază recunoscut prin hotărâre judecătorească începând cu data de 1.12.2019, urmând ca, potrivit actelor normative adoptate anual în materie fiscal bugetară, începând cu luna ianuarie 2020, noul cuantum al sporului să se menţină plafonat până la intrarea în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 36/2025, dat fiind că acest cuantum nu depăşea limita maximă de 1.500 lei brut lunar, stabilită prin Legea nr. 296/2023.

Se mai arată că în acelaşi sens s-a pronunţat Curtea de Apel Craiova şi prin Decizia nr. 340/2026 în Dosarul nr. 1.315/104/2025, respectiv prin Decizia nr. 202/2026, în Dosarul nr. 8.197/63/2024.

Într-o opinie contrară, conform considerentelor încheierii de sesizare, prin deciziile nr. 1.866/2025 şi nr. 1.865/2025, pronunţate în dosarele nr. 620/63/2024, respectiv nr. 613/63/2024, ale Curţii de Apel Craiova, s-a reţinut că „pentru perioada 2019-2022 au fost reglementate doar creşteri ale salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, indemnizaţiilor de încadrare, neexistând nicio dispoziţie referitoare la sporuri sau la celelalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar. În schimb, prin dispoziţiile art. 34 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018, în forma iniţială, s-a stabilit că «începând cu 1 ianuarie 2019, cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, solda lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice, se menţine cel mult la nivelul acordat pentru luna decembrie 2018, în măsura în care personalul ocupă aceeaşi funcţie şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.», ceea ce înseamnă că de la majorările care au vizat, indiscutabil, doar salariile de bază, după cum în mod expres prevăd normele citate anterior, legiuitorul a exceptat o serie de drepturi salariale, astfel că, în acest context, începând cu data de 1 ianuarie 2019, cuantumul sporurilor, inclusiv al celui pentru condiţii de muncă, ce interesează cauza de faţă, a fost plafonat, prin voinţa legiuitorului, la nivelul acordat pentru luna decembrie 2018.(…) Această măsură de politică fiscal-bugetară a fost menţinută şi în continuare, prin acte normative succesive, care au prevăzut plafonarea cuantumului sporurilor, (…) la nivelul celui acordat pentru luna decembrie a anului anterior, astfel că, începând cu 1 ianuarie 2019, acesta a rămas neschimbat.”

De asemenea, prin Sentinţa nr. 1.971/2024 pronunţată de Tribunalul Bucureşti în Dosarul nr. 28.648/3/2023 s-a respins acţiunea, reţinându-se că „egalizarea priveşte salariul de bază, iar nu sporurile”, iar, prin Sentinţa nr. 564/2025 a Tribunalului Gorj în Dosarul nr. 14.043/3/2024 şi prin Sentinţa nr. 732/2025 în Dosarul nr. 14.045/3/2024, pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, acţiunea a fost respinsă. V. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunilor de drept

În cele trei dosare conexate, părţile nu au formulat puncte de vedere cu privire la dezlegarea problemei de drept. VI. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie

Faţă de conţinutul întrebării adresate instanţei supreme nu a fost necesară consultarea instanţelor naţionale cu privire la practica judiciară relevantă. VII. Punctul de vedere al completului care a formulat sesizările cu privire la dezlegarea chestiunilor de drept

Instanţa de trimitere a exprimat un punct de vedere identic în cele trei dosare conexate.

Astfel, instanţa de trimitere consideră că de esenţa plafonării sporurilor pentru condiţii de muncă este salariul de bază la care se aplică procentul de până la 15%, care în speţă este cel din decembrie 2018, aşa cum reiese din reglementările succesive cuprinse în art. 34 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018, astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 12 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2020, art. I alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 226/2020, art. I alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021, art. I alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022 şi în art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2023.

Astfel, în situaţia unor funcţionari publici care au beneficiat de o majorare a salariului de bază la nivel maxim pentru perioada 1.01.2019-31.12.2019, ca urmare a unor hotărâri judecătoreşti, devin incidente cele statuate cu efect obligatoriu prin Decizia nr. 52 din 21 octombrie 2024 şi Decizia nr. 104 din 9 decembrie 2024, în sensul că, pentru personalul care în perioada 2019-2022 a ajuns la nivelul grilei de salarizare din anul 2022, la acordarea sporului pentru condiţii de muncă periculoase sau vătămătoare trebuie să se ţină seama de plafonul prevăzut de art. 34 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018, astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 12 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2020, art. I alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 226/2020, art. I alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021, art. I alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022 şi art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2023, în măsura în care personalul ocupă aceeaşi funcţie şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

În susţinere, instanţa face trimitere la considerentele deciziilor nr. 52 din 21 octombrie 2024 şi nr. 104 din 9 decembrie 2024. VIII. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

În mecanismele de unificare a practicii judiciare au fost identificate următoarele decizii care prezintă relevanţă cu privire la soluţionarea sesizării:

Decizia nr. 52 din 21 octombrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1316 din 24 decembrie 2024, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin care s-a stabilit că: „Pentru personalul care a ajuns la nivelul grilei de salarizare din anul 2022, sporul pentru condiţii de muncă vătămătoare prevăzut de articolul unic lit. a) din anexa nr. 1 la Regulamentul-cadru privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete a sporului pentru condiţii de muncă, precum şi a condiţiilor de acordare a acestuia pentru familia ocupaţională de funcţii bugetare «Administraţie» din administraţia publică centrală, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 917/2017, este supus plafonării reglementate de art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice, pentru consolidare fiscală, combaterea evaziunii fiscale, pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru prorogarea unor termene, cu modificările şi completările ulterioare, în măsura în care personalul ocupă aceeaşi funcţie şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.”

Decizia nr. 104 din 9 decembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 109 din 6 februarie 2025, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin care, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 23 din Legea-cadru nr. 153/2017, s-a stabilit că: „La acordarea sporului pentru condiţii de muncă periculoase sau vătămătoare trebuie să se ţină seama de plafonul prevăzut de art. 34 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018, astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 12 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2020, art. I alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 226/2020, art. I alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021, art. I alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022 şi art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2023, în măsura în care personalul ocupă aceeaşi funcţie şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.”

Prin aceeaşi decizie a fost respinsă ca inadmisibilă sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: „Dacă sporul pentru condiţii periculoase sau vătămătoare de până la 15% din salariul de bază, dar nu mai mult de 1.500 lei brut lunar corespunzător timpului lucrat, prevăzut în Legea-cadru nr. 153/2017, anexa nr. VIII capitolul I litera B art. 1 alin. (1), astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 296/2023, capitolul III, secţiunea 1, articolul XXVI, punctul 10, poate fi acordat funcţionarilor publici angajaţi în cadrul direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului, în condiţiile în care prin aceasta s-ar depăşi plafonul de 30% prevăzut de art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017?”. IX. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

Prin Decizia nr. 666 din 29 septembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 119 din 4 februarie 2021, Curtea Constituţională a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 23, ale art. 25 alin. (1) şi ale art. 38 alin. (1), alin. (2) lit. a) şi alin. (3) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017. În considerentele de la paragraful 28 din această decizie s-a statuat că: „Referitor la critica de neconstituţionalitate a prevederilor art. 23 din Legea-cadru nr. 153/2017, care deleagă stabilirea mărimii sporului pentru condiţii de muncă prin acte de reglementare secundară (regulament-cadru care se aprobă prin hotărâre a Guvernului), Curtea reţine că, departe de a constitui o negare a rolului Parlamentului de unică autoritate legiuitoare, prevederile de lege criticate nu fac altceva decât să dea expresie opţiunii legiuitorului în materia reglementării sporului pentru condiţii de muncă, fără a încălca dispoziţiile art. 61 din Constituţie. Astfel, marja de apreciere a autorităţilor administraţiei publice în privinţa stabilirii mărimii sporului pentru condiţii de muncă nu este nelimitată, ci aceasta se exercită, în condiţiile legii, cu încadrarea în limitele maxime prevăzute de lege.”

Considerente similare se regăsesc în Decizia nr. 63 din 28 februarie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 658 din 18 iulie 2023. X. Raportul asupra chestiunilor de drept

Prin raportul întocmit în cauză, conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, s-a apreciat că sesizarea este inadmisibilă. XI. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Asupra admisibilităţii sesizărilor

Temeiul sesizării îl constituie Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, act normativ care cuprinde norme speciale de reglementare a procedurii hotărârii prealabile, în scopul asigurării unei practici judiciare unitare în materia litigiilor de muncă ale personalului plătit din fonduri publice, precum şi în materia asigurărilor sociale, parţial derogatorii de la procedura de drept comun reglementată prin dispoziţiile art. 519-521 din Codul de procedură civilă.

Potrivit art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, aceasta „se aplică în procesele privind stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/şi cele privind raporturile de muncă şi de serviciu ale acestui personal”, iar conform alin. (3) al aceluiaşi articol „Prezenta ordonanţă de urgenţă se aplică indiferent de natura şi obiectul proceselor prevăzute la alin. (1) şi (2), de calitatea părţilor ori de instanţa competentă să le soluţioneze”.

Conform art. 2 alin. (1) din acelaşi act normativ, „Dacă în cursul judecăţii proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă sau în calea de atac, verificând şi constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată”.

Astfel, în procesele de tipul celor enumerate la art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, legiuitorul a instituit următoarele condiţii de admisibilitate pentru sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile: a) existenţa unei cauze aflate în curs de judecată, circumscrisă domeniului de aplicare al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024; b) completul de judecată să fie învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă sau în calea de atac; c) existenţa unei chestiuni de drept susceptibile să dea naştere unor interpretări diferite pentru care să fie necesară o rezolvare de principiu, întrucât soluţionarea pe fond a cauzei depinde de lămurirea chestiunii de drept; d) chestiunea de drept invocată să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare şi nici al unei statuări anterioare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Verificând îndeplinirea condiţiilor subsumate prevederilor art. 1 alin. (1) şi (3) şi ale art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, se constată că cele trei sesizări conexate îndeplinesc condiţiile menţionate în paragraful anterior la lit. a), b) şi d).

În ceea ce priveşte condiţia existenţei unei chestiuni de drept de a cărei lămurire să depindă soluţionarea pe fond a cauzei se constată că, în concret, aceasta instituie o dublă condiţionare: pe de o parte să existe o chestiune de drept, iar pe de altă parte să fie probată legătura necesară dintre dezlegarea chestiunii de drept identificate şi soluţionarea cauzei pe fond.

Raportat la această din urmă condiţie, în jurisprudenţa Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept (spre exemplu, Decizia nr. 42 din 16 septembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1036 din 16 octombrie 2024), s-a statuat că, prealabil sesizării instanţei supreme, se impun stabilirea şi evidenţierea existenţei unei legături strânse între maniera de dezlegare a chestiunii de drept, în raport cu interpretările posibile prefigurate, şi soluţionarea pe fond a cauzei, întrucât numai în aceste condiţii se pot demonstra utilitatea şi interesul în promovarea acestui demers. Această cerinţă legală presupune ca problema de drept să fie esenţială, direct incidentă în soluţionarea cauzei şi raportată la limitele învestirii instanţei de trimitere, cu alte cuvinte, hotărârea prealabilă trebuie să fie de natură a produce un efect concret asupra soluţiei ce urmează a fi pronunţată de către instanţa de trimitere.

Analizând cele trei sesizări conexate, instanţa supremă constată că întrebările prealabile, având conţinut identic, formulate de Curtea de Apel Craiova – Secţia contencios administrativ şi fiscal în dosarele nr. 14.044/3/2024, respectiv nr. 6.808/63/2024*, nu au legătură cu soluţionarea fondului respectivelor cauze.

Astfel, în timp ce prin întrebarea prealabilă adresată instanţei supreme se urmăreşte a se stabili dacă derogarea prevăzută la art. XIV din Ordonanţa Guvernului nr. 9/2019 se interpretează în sensul că funcţionarii publici din cadrul aparatului propriu al Ministerului Finanţelor Publice şi instituţiilor din subordine sunt exceptaţi de la plafonarea sporurilor salariale în interpretarea deciziilor nr. 52 din 21 octombrie 2024, respectiv nr. 104 din 9 decembrie 2024 ale Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin acţiunea care face obiectul Dosarului nr. 14.044/3/2024, reclamantul, funcţionar public în cadrul Direcţiei Regionale a Finanţelor Publice Bucureşti, a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, angajatorul să fie obligat: a) să îi stabilească salariul brut la nivelul salariului maxim aflat în plată în cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi al celorlalte instituţii aflate în subordine (DGRFP Craiova, DGRFP Galaţi), pentru toate funcţiile similare, cu luarea în considerare a tuturor majorărilor salariale stabilite prin hotărâri judecătoreşti definitive; b) să îi recalculeze drepturile salariale, respectiv toate sporurile, inclusiv cel pentru condiţii deosebite, în funcţie de salariul nou stabilit; c) să îi plătească drepturile salariale cuvenite, începând cu 1.01.2018 şi, în continuare, până la intervenirea unei cauze legale, sumele urmând a fi actualizate cu inflaţia şi dobânda legală.

Cu alte cuvinte, dacă prin întrebarea prealabilă se urmăreşte a lămuri în ce măsură drepturile salariale aferente personalului aparatului propriu al Ministerului Finanţelor Publice şi instituţiilor din subordine se recalculează şi se stabilesc, ca urmare a excepţiei instituite prin art. XIV din Ordonanţa Guvernului nr. 9/2019, fără aplicarea măsurii plafonării sporurilor statuate de legislaţia fiscal-bugetară anuală, prin acţiunea care face obiectul Dosarului nr. 14.044/3/2024, aşa cum rezultă din încheierea de sesizare a instanţei supreme, reclamantul solicită egalizarea veniturilor sale salariale la nivelul maxim aflat în plată în cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi al celorlalte instituţii aflate în subordine. De altfel şi raţionamentul sentinţei pronunţate în primă instanţă vizează în ce măsură sunt aplicabile principiile egalităţii şi nediscriminării, inclusiv cu privire la sporuri (reţinându-se că „nu se poate modifica salariul total al reclamantului din prisma valorilor sporurilor acordate altor angajaţi ai pârâtei”), fără o analiză a dispoziţiilor art. XIV din Ordonanţa Guvernului nr. 9/2019, fiind în afara oricărei ambivalenţe că, faţă de obiectul cauzei aflate pe rolul instanţei de trimitere, un eventual răspuns din partea instanţei supreme la întrebarea prealabilă nu este util în soluţionarea Dosarului nr. 14.044/3/2024.

În aceeaşi ordine de idei, întrebarea prealabilă care face obiectul prezentei sesizări nu are legătură nici cu dezlegarea fondului pricinii ce face obiectul Dosarului nr. 6.808/63/2024* înregistrat pe rolul Curţii de Apel Craiova – Secţia contencios administrativ şi fiscal.

Astfel, în timp ce obiectul cauzei din Dosarul nr. 6.808/63/2024* vizează solicitarea reclamantului, funcţionar public la Direcţia Regională a Finanţelor Publice Craiova, de a i se recalcula sporul pentru condiţii vătămătoare acordat începând cu data de 1.10.2021 şi în continuare, în raport cu un nou cuantum al salariului de bază stabilit printr-o hotărâre judecătorească definitivă, întrebarea prealabilă vizează incidenţa derogării instituite prin art. XIV din Ordonanţa Guvernului nr. 9/2019.

Or, din lectura prevederilor art. XIV din Ordonanţa Guvernului nr. 9/2019 rezultă cu prisosinţă că legiuitorul delegat a vizat o derogare de la aplicarea art. 34 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018, această din urmă ordonanţă de urgenţă reglementând plafonarea cuantumului sporurilor salariale acordate funcţionarilor publici, inclusiv a sporului pentru condiţii vătămătoare, pentru anul 2019, respectiv, după modificarea intervenită prin art. I pct. 12 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2020, pentru anul 2020.

Important este faptul că, dacă pentru anul 2019, măsura plafonării sporurilor salariale a fost reglementată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 – forma iniţială, iar, pentru anul 2020, printr-o modificare adusă Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018, pentru anii următori, începând cu anul 2021, măsura a fost reglementată prin ordonanţe de urgenţă distincte de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 226/2020 etc.), aspect care consolidează concluzia din paragraful anterior.

În aceste condiţii, cum din datele transmise de instanţa de trimitere în legătură cu Dosarul nr. 6.808/63/2024* rezultă că pretenţiile reclamantului nu vizează intervalul de timp în care prevederile art. XIV din Ordonanţa Guvernului nr. 9/2019 şi-au produs efectele (Ordonanţa Guvernului nr. 9/2019 nici nu a fost invocată ca temei al acţiunii), respectiv anii 2019 şi 2020, şi nici efectele produse de actul normativ menţionat asupra drepturilor salariale cuvenite în anii următori, cererea de chemare în judecată vizând perioada ulterioară datei de 1.10.2021, rezultă că, raportat la obiectul dosarului anterior menţionat, nici în această situaţie, un eventual răspuns la întrebarea prealabilă nu este util judecătorului fondului pentru soluţionarea cauzei.

Revenind la întrebarea prealabilă adresată instanţei supreme în cadrul Dosarului nr. 384/63/2024*, înregistrat pe rolul Curţii de Apel Craiova, Secţia contencios administrativ şi fiscal, se constată că, raportat la condiţia existenţei unei veritabile chestiuni de drept, în lipsa unei definiţii legale a noţiunii, în jurisprudenţa formată în aplicarea art. 519 din Codul de procedură civilă s-a statuat în mod constant că, pentru îndeplinirea acestei condiţii, este necesar ca problema de drept antamată să necesite cu pregnanţă a fi lămurită, să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenţia instanţei supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept şi al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securităţii raporturilor juridice deduse judecăţii (spre exemplu, Decizia nr. 70 din 23 octombrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1112 din 11 decembrie 2023). Noul act normativ, reprezentat de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, a preluat sintagma utilizată în cuprinsul art. 519 din Codul de procedură civilă referitoare la existenţa chestiunii de drept, aceasta regăsindu-se în cuprinsul art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.

Din această perspectivă, problema de drept sesizată în Dosarul nr. 384/63/2024*, supusă dezlegării instanţei supreme, nu se circumscrie însă exigenţelor care să permită declanşarea mecanismului hotărârii prealabile, în contextul în care dispoziţiile legale incidente nu sunt lacunare, incomplete şi nici neclare.

Astfel, Curtea de Apel Craiova, solicitând instanţei supreme să statueze, aşa cum s-a arătat şi mai sus (paragrafele 55, 56, 58), dacă derogarea prevăzută la art. XIV din Ordonanţa Guvernului nr. 9/2019 se interpretează în sensul că funcţionarii publici din cadrul aparatului propriu al Ministerului Finanţelor Publice şi instituţiilor din subordine sunt exceptaţi de la plafonarea sporurilor în interpretarea deciziilor nr. 52, respectiv nr. 104 din anul 2024 ale Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, a omis să observe că, prin cele două decizii, nr. 52 din 21 octombrie 2024, respectiv nr. 104 din 9 decembrie 2024, instanţa supremă a analizat incidenţa actelor normative adoptate anual în materie fiscal-bugetară (respectiv Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 226/2020, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022, respectiv Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2023) asupra sporului pentru condiţii de muncă periculoase sau vătămătoare reglementat şi în favoarea funcţionarilor publici prin art. 1 din anexa nr. VIII capitolul I lit. B din Legea-cadru nr. 153/2017, fără însă a analiza şi derogarea instituită pentru funcţionarii publici din cadrul aparatului propriu al Ministerului Finanţelor Publice şi instituţiilor din subordine prin art. XIV din Ordonanţa Guvernului nr. 9/2019.

Or, în cauza ce face obiectul Dosarului nr. 384/63/2024*, instanţa de trimitere are a decela în ce măsură reclamantul, funcţionar public în cadrul unei direcţii regionale a finanţelor publice, este îndreptăţit să încaseze sporurile salariale, inclusiv cel pentru condiţii de muncă periculoase sau vătămătoare, prin aplicarea cotei procentuale asupra noului salariu de bază recunoscut, începând cu data de 1.12.2019, prin hotărâre judecătorească definitivă, în condiţiile în care art. XIV din Ordonanţa Guvernului nr. 9/2019 instituie o derogare, pentru anii 2019 şi 2020, de la interdicţia majorării sporurilor în condiţiile majorării salariilor de bază.

Trebuie subliniat că, pe lângă chestiunea clarităţii normelor a căror interpretare se solicită, aspect care blochează declanşarea mecanismului hotărârii prealabile, dacă, ipotetic, instanţa supremă ar da o dezlegare problemei de drept sesizate, în fapt, s-ar substitui instanţei de judecată pe rolul căreia se află Dosarul nr. 384/63/2024*, ceea ce este inadmisibil, întrucât acestei din urmă instanţe îi revine exclusiv rolul de a interpreta şi aplica legea raportat la situaţia de fapt punctuală dedusă judecăţii, în concordanţă cu probele administrate. Aşa fiind, în măsura în care se pune problema alegerii normei juridice aplicabile, respectiv a normei speciale sau a celei generale, o atare atribuţie aparţine exclusiv instanţei judecătoreşti învestite cu soluţionarea cauzei, deoarece judecătorul este cel care indică dreptul aplicabil.

În consecinţă, identificarea dispoziţiei legale în baza căreia se calculează sporurile salariale cuvenite reclamantului începând cu data de 1.12.2019, respectiv conform normelor generale care instituie plafonarea, cuprinse în dispoziţiile art. 34 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018, sau conform dispoziţiilor speciale derogatorii cuprinse în art. XIV din Ordonanţa Guvernului nr. 9/2019, intră în competenţa instanţei învestite cu soluţionarea cauzei. Este relevant faptul că procedura sesizării prealabile urmăreşte asigurarea unei interpretări în drept, cu caracter de principiu, asupra unei norme de drept îndoielnice, neclare, dar nu are rolul de a stabili, în locul instanţei judecătoreşti, care este dispoziţia legală incidentă, respectiv norma generală ori cea specială aptă să ducă la dezlegarea raportului litigios, o atare atribuţie rămânând în sfera de competenţă exclusivă a instanţei de judecată legal învestite cu soluţionarea procesului (a se vedea, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 149 din 5 mai 2025, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 571 din 19 iunie 2025).

Instanţa supremă constată că, pentru justificarea dificultăţii problemei de drept care face obiectul sesizării, instanţa de trimitere a invocat faptul că există potenţialul unei jurisprudenţe neunitare şi că, într-o fază incipientă, la Curtea de Apel Craiova ar exista deja practică judiciară neunitară.

A invocat instanţa de trimitere că o primă opinie rezultă din Decizia nr. 148/2026 a Curţii de Apel Craiova, pronunţată în Dosarul nr. 1.347/63/2024 (în acelaşi sens fiind menţionate şi deciziile nr. 340/2026 în Dosarul nr. 1.315/104/2025, respectiv nr. 202/2026 în Dosarul nr. 8.197/63/2024, pronunţate de Curtea de Apel Craiova), în care s-a reţinut că „în cazul reclamantului, funcţionar public în cadrul unei instituţii din subordinea Ministerului Finanţelor Publice, prin derogare de la art. 34 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018, art. XIV din Ordonanţa Guvernului nr. 9/2019 a permis recalcularea sporului în litigiu, astfel că, fiindu-i recunoscut dreptul la un salariu de bază în cuantum de 9.425 lei, începând cu 1.12.2019, acesta avea dreptul la recalcularea sporului pentru condiţii periculoase sau vătămătoare începând cu luna decembrie 2019 în raport cu acest salariu de bază (9.425 lei*15%), urmând ca, potrivit actelor normative expuse anterior, începând cu luna ianuarie 2020, noul cuantum al sporului să se menţină plafonat până la intrarea în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 36/2025, dat fiind că acest cuantum nu depăşea limita maximă de 1.500 lei brut lunar, stabilită prin Legea nr. 296/2023.”

În susţinerea celei de-a doua opinii, contrară celei menţionate în paragraful anterior, instanţa de trimitere a invocat Decizia nr. 1.866/2025 (Dosar nr. 620/63/2024), respectiv Decizia nr. 1.865/2025 (Dosar nr. 613/63/2024), pronunţate tot de Curtea de Apel Craiova, care au statuat că, pentru perioada 2019-2022 au fost reglementate doar creşteri ale salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, indemnizaţiilor de încadrare, neexistând nicio dispoziţie referitoare la sporuri sau la celelalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar”, în continuare fiind amintite prevederile art. 34 alin (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 referitoare la plafonarea cuantumului sporurilor, cu menţiunea că „această măsură de politică fiscal bugetară a fost menţinută şi în continuare, prin acte normative succesive”.

Instanţa supremă constată însă că, în litigiile care fac obiectul deciziilor definitive menţionate la paragraful anterior, instanţa de recurs a tranşat aspectul cuantumului sporului pentru condiţii periculoase sau vătămătoare începând cu data de 25.01.2021, în timp ce, aşa cum s-a arătat şi mai sus (paragrafele nr. 59 şi 60), art. XIV din Ordonanţa Guvernului nr. 9/2019 a instituit o derogare de la măsura plafonării sporurilor pentru anii 2019 şi 2020. Or, atât timp cât silogismul logicojuridic pe care se sprijină Decizia nr. 1.866/2025 (Dosar nr. 620/63/2024), respectiv Decizia nr. 1.865/2025 (Dosar nr. 613/63/2024), pronunţate de Curtea de Apel Craiova, nu circumscrie explicit şi efectul produs (în sensul derogării ori nederogării de la măsura plafonării) de prevederile art. XIV din Ordonanţa Guvernului nr. 9/2019 la stabilirea aceluiaşi spor cu ocazia preluării în salariul brut începând cu anul 2021, aşa cum s-a întâmplat în cadrul litigiului finalizat cu pronunţarea Deciziei definitive nr. 148/2026 (invocată în susţinerea primei opinii, paragraful 69), nu se poate concluziona că, faţă de datele deţinute în cadrul sesizării de către instanţa supremă, la Curtea de Apel Craiova există practică neunitară pe aspectul analizat.

Această concluzie este susţinută şi de faptul că, deşi în susţinerea opiniei contrare au mai fost menţionate Sentinţa nr. 1.971/2024 a Tribunalului Bucureşti, respectiv Sentinţa nr. 564/2025 a Tribunalului Gorj şi Sentinţa nr. 732/2025 a Tribunalului Dâmboviţa, pronunţate în cauze disjunse din acelaşi dosar (nr. 28.648/3/2023 înregistrat pe rolul Tribunalului Bucureşti), instanţa de trimitere nu a menţionat caracterul definitiv/nedefinitiv al acestora, iar, cu privire la raţionamentul care a justificat soluţiile a precizat că „egalizarea priveşte salariul de bază, iar nu sporurile”, aspect ce excedează sesizării de faţă.

În atare situaţie, constatând că nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgentă a Guvernului nr. 62/2024, se impune respingerea sesizărilor, ca inadmisibile.