Decizia nr. 336 din 29 septembrie 2025

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 911/1/2025, este legal constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă doamna magistrat-asistent Mihaela Lorena Repana, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Vaslui – Secţia civilă, în Dosarul nr. 2.544/89/2024, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat, conform art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, nefiind formulate puncte de vedere de către părţi. A fost depus un memoriu amicus curiae de către Ministerul Afacerilor Interne.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării

Tribunalul Vaslui – Secţia civilă a dispus, prin încheierea din 11 aprilie 2025, în Dosarul nr. 2.544/89/2024, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluţionarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a proceselor privind prestaţii de asigurări sociale (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024), în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile privind următoarele chestiuni de drept: (i) Dacă majorarea de 2,5%, 5% şi 7,5% acordată în sistem penitenciar pentru titlurile de specialist de clasă, prevăzută la art. 28 din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, este inclusă în categoria elementelor sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar prevăzut la art. 7 lit. e) şi f) din Legea-cadru nr. 153/2017, art. 4 alin. (2) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 şi dacă cuantumul acesteia este supus plafonării, având în vedere aplicarea etapizată a Legii-cadru nr. 153/2017, raportat la dispoziţiile art. 38 alin. (1), alin. (3) lit. a), alin. (6), alin. (6 1 ) din Legea-cadru nr. 153/2017, art. 137 din Normele metodologice de aplicare a Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice pentru personalul din sistemul administraţiei penitenciare, aprobate prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 2.415/C/2018, cu modificările şi completările ulterioare, art. 2 din Ordinul ministrului justiţiei nr. 2.415/C/2018 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice pentru personalul din sistemul administraţiei penitenciare şi art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, precum şi în cuprinsul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, cu modificările şi completările ulterioare, Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 226/2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, cu modificările ulterioare, Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare, Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare. (ii) Dacă recalcularea majorării prevăzute la art. 28 din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 influenţează sau nu creşterea elementelor de salarizare, drepturile salariale şi nesalariale constând în sumă compensatorie, spor condiţii vătămătoare, spor condiţii periculoase, ore suplimentare, spor pericol ANP, indemnizaţie chirie, care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar prevăzut la art. 7 lit. e) şi f) din Legea-cadru nr. 153/2017, art. 4 alin. (2) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017, şi/sau dacă cuantumul acestora este supus plafonării instituite de art. 38 alin. (1), alin. (3) lit. a), alin. (6), alin. (6 1 ) din Legea-cadru nr. 153/2017, art. 137 din Normele metodologice aprobate prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 2.415/C/2018, art. 2 din Ordinul ministrului justiţiei nr. 2.415/C/2018 şi art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, precum şi în cuprinsul art. 34 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018, art. I alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 226/2020, art. I alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021, art. I alin. (1) şi (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022, art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice, pentru consolidare fiscală, combaterea evaziunii fiscale, pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru prorogarea unor termene, cu modificările şi completările ulterioare. II. Dispoziţiile legale supuse interpretării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie 8.1. Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare (Legea-cadru nr. 153/2017): ”

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice, pentru consolidare fiscală, combaterea evaziunii fiscale, pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru prorogarea unor termene, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2023): ” Art. II. – Începând cu data de 1 ianuarie 2024, cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, solda lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menţine cel mult la nivelul cuantumului acordat pentru luna decembrie 2023, în măsura în care personalul ocupă aceeaşi funcţie şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.” III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalul Vaslui la data de 6 decembrie 2024, reclamantul, prin sindicat, a solicitat obligarea pârâtului Penitenciarul Oradea la: – recalcularea majorării de 2,5%, 5% şi 7,5% pentru personalul militar, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, precum şi personalul civil, pentru titlurile de specialist de clasă/domeniu funcţional deţinute în specialitate, care beneficiază de majorarea soldei de funcţie/salariului de funcţie/salariului de bază cu 2,5%, 5%, respectiv 7,5%, corespunzător clasei a 3-a, clasei a 2-a sau clasei 1, prevăzute de art. 28 alin. (3) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017, începând cu anul 2021, prin raportare la salariul de funcţie aflat în plată în perioada de referinţă; – acordarea diferenţelor băneşti dintre drepturile salariate cuvenite şi cele efectiv încasate, inclusiv sumă compensatorie, spor condiţii vătămătoare, spor condiţii periculoase, ore suplimentare, spor pericol ANP, indemnizaţie chirie, până la data plăţii efective, actualizat cu indicele de inflaţie şi dobânda aferentă.

În fapt, reclamantul are calitatea de funcţionar public cu statut special – agent principal de poliţie penitenciară, iar prin Decizia directorului Penitenciarului Oradea nr. xx/26.03.2024, reclamantului i s-a acordat, începând cu data de 1 martie 2023, titlul de specialist de clasă, respectiv clasa 3, pentru o vechime de 3 ani 0 luni şi 17 zile.

Plata majorării pentru specialistul de clasă a fost aprobată în sistem penitenciar, începând cu 15 decembrie 2021, odată cu intrarea în vigoare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 128/2021 privind unele măsuri referitoare la salarizarea personalului din sistemul administraţiei penitenciare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 128/2021).

În esenţă, pârâtul a susţinut că, prin efectul conjugat al actelor normative de salarizare ce s-au succedat în perioada 2014-2023, baza de calcul folosită la stabilirea majorării aferente titlului de specialist de clasă a fost stabilită în mod corect la nivelul salariului de bază de la 31 decembrie 2009, conform ordonanţelor de urgenţă anuale de salarizare care au menţinut în plată elementele de salarizare care fac parte din salariul brut lunar.

Pe de altă parte, reclamantul a apreciat că majorarea de 2,5%, 5% şi 7,5% acordată în sistem penitenciar pentru titlurile de specialist de clasă, prevăzută la art. 28 din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017, trebuia calculată prin raportare la salariul de funcţie efectiv obţinut în perioada de referinţă, şi nu la nivelul celui din data de 31 decembrie 2009.

Ca urmare a recalculării majorării aferente titlului de specialist de clasă, a apreciat reclamantul că se impune recalcularea tuturor sporurilor, primelor şi indemnizaţiilor prin raportare la salariul de funcţie majorat. IV. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

La data de 7 noiembrie 2024, pârâtul a depus la dosar cererea formulată în temeiul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, prin care a solicitat sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru lămurirea celor două chestiuni de drept ce au fost preluate ca atare în dispozitivul încheierii de sesizare de către instanţa de trimitere.

Pârâtul a arătat, în esenţă, că instanţa supremă nu s-a pronunţat anterior asupra chestiunilor de drept invocate, de a căror lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei, fiind întrunite cerinţele formale prevăzute de dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, coroborate cu cele ale art. 519-521 din Codul de procedură civilă.

Reclamantul nu a exprimat un punct de vedere cu privire la admisibilitatea sesizării întemeiate pe dispoziţiile art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 şi nici asupra modului de interpretare a dispoziţiilor legale menţionate în sesizare.

După comunicarea raportului întocmit în cauză, potrivit dispoziţiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, nu au fost formulate puncte de vedere de către părţi. V. Punctul de vedere al instanţei de trimitere asupra sesizării

În ce priveşte admisibilitatea sesizării, instanţa de trimitere a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, respectiv: de dezlegarea chestiunii de drept sesizate depinde în tot soluţionarea cauzei de faţă, iar din verificările efectuate rezultă că asupra acestei probleme Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu s-a mai pronunţat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii sau al unei sesizări pentru dezlegarea unei chestiuni de drept în curs de soluţionare; în ceea ce priveşte caracterul complex sau, după caz, precar al reglementării, de natură a conduce, în final, la interpretări diferite, precum şi dificultatea completului de judecată în a-şi însuşi o anumită interpretare, instanţa de trimitere a reţinut că, spre deosebire de dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 nu impune o astfel de condiţie, completul învestit cu soluţionarea unei chestiuni ce ţine de salarizarea personalului plătit din fonduri publice fiind obligat, în măsura în care instanţa supremă nu a lămurit deja problema de drept incidentă, să sesizeze această instanţă.

Exprimându-şi punctul de vedere asupra chestiunii de drept ce face obiectul sesizării, instanţa de trimitere a arătat că majorarea de 2,5%, 5% şi 7,5% acordată în sistem penitenciar pentru titlurile de specialist de clasă, prevăzută la art. 28 din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017, nu este inclusă în categoria elementelor sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, în acest sens fiind aplicabile mutatis mutandis considerentele Deciziei nr. 7 din 8 februarie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 239 din 9 martie 2021, precum şi ale Deciziei nr. 75 din 18 noiembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1218 din 4 decembrie 2024, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, cu toate consecinţele ce decurg din stabilirea naturii juridice a acestei majorări, astfel încât cuantumul acesteia nu este supus plafonării la nivelul acordat pentru luna decembrie 2018, începând cu 1 ianuarie 2019, în temeiul art. 34 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018, art. I alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 226/2020, art. I alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021 şi art. I alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022.

Cât priveşte efectele recalculării majorării prevăzute la art. 28 din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017, aceasta nu reprezintă un element salarial distinct de salariul de bază (mutatis mutandis, paragraful 132 din Decizia nr. 7 din 8 februarie 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept), ci un drept ce are ca efect direct majorarea acestui salariu, influenţând, de principiu, toate celelalte elemente de salarizare care se calculează prin raportare la salariul de bază/de funcţie. Cu toate acestea, opinia instanţei de trimitere este în sensul aplicării plafonării instituite în cuprinsul dispoziţiilor legale la art. 38 alin. (1), alin. (3) lit. a), alin. (6), alin. (6 1 ) din Legea-cadru nr. 153/2017, art. 137 din Normele metodologice aprobate prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 2.415/C/2018, art. 2 din Ordinul ministrului justiţiei nr. 2.415/C/2018 şi art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, precum şi în cuprinsul art. 34 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018, art. I alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 226/2020, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021, art. I alin. (1) şi (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022 şi art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2023. VI. Practica judiciară a instanţelor naţionale în materie

Faţă de conţinutul întrebării adresate instanţei supreme, nu a fost necesară consultarea instanţelor cu privire la practica judiciară relevantă. VII. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

În procedurile de unificare a practicii judiciare au fost pronunţate următoarele decizii care prezintă relevanţă în dezlegarea prezentei sesizări, în ordine cronologică: – Decizia nr. 7 din 8 februarie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 239 din 9 martie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin care s-a statuat că: „În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 38 alin. (41) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 34 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, cu modificările şi completările ulterioare, drepturile salariale reglementate de art. 5, respectiv de art. 8 din anexa nr. I – Familia ocupaţională de funcţii bugetare «Învăţământ» capitolul I lit. B din Legea-cadru nr. 153/2017, intră sub incidenţa prevederilor art. 38 alin. (41) din această lege”; – Decizia nr. 52 din 21 octombrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1316 din 24 decembrie 2024, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin care s-a statuat că: „Pentru personalul care a ajuns la nivelul grilei de salarizare din anul 2022, sporul pentru condiţii de muncă vătămătoare prevăzut de articolul unic lit. a) din anexa nr. 1 la Regulamentul-cadru privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete a sporului pentru condiţii de muncă, precum şi a condiţiilor de acordare a acestuia pentru familia ocupaţională de funcţii bugetare «Administraţie» din administraţia publică centrală, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 917/2017, este supus plafonării reglementate de art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice, pentru consolidare fiscală, combaterea evaziunii fiscale, pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru prorogarea unor termene, cu modificările şi completările ulterioare, în măsura în care personalul ocupă aceeaşi funcţie şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.”; – Decizia nr. 75 din 18 noiembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1218 din 4 decembrie 2024, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin care s-a statuat că: ” În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 15 alin. (1) anexa nr. VI din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi a art. 34 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, cu modificările şi completările ulterioare, art. I alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 226/2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, cu modificările ulterioare, art. I alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare, art. I alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare, stabileşte că: Majorarea de până la 50%, calculată la solda de funcţie/salariul de funcţie/salariul de bază al personalului militar, poliţiştilor, poliţiştilor de penitenciare şi personalului civil care execută lucrări de excepţie sau misiuni speciale, prevăzută de art. 15 alin. (1) anexa nr. VI din Legea-cadru nr. 153/2017, nu este inclusă în categoria elementelor sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din solda lunară/salariul brut lunar, astfel încât cuantumul acesteia nu este supus plafonării la nivelul acordat pentru luna decembrie 2018, începând cu 1 ianuarie 2019, în temeiul art. 34 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018, art. I alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 226/2020, art. I alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021, art. I alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022″; – Decizia nr. 104 din 9 decembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 109 din 6 februarie 2025, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin care s-a statuat că: ” În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 23 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, stabileşte că: La acordarea sporului pentru condiţii de muncă periculoase sau vătămătoare trebuie să se ţină seama de plafonul prevăzut de art. 34 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018, astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 12 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2020, art. I alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 226/2020, art. I alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021, art. I alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022 şi art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2023, în măsura în care personalul ocupă aceeaşi funcţie şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii. (…)”; – Decizia nr. 105 din 9 decembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 155 din 21 februarie 2025, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, sesizarea în ce priveşte următoarea chestiune de drept: „Dacă, în aplicarea art. 38 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017, se impune acordarea majorărilor salariale reglementate de acest text legal, începând cu data de 1.01.2021.” şi a fost admisă sesizarea privind interpretarea dispoziţiilor art. 28 din anexa nr. VI a Legii-cadru nr. 153/2017, stabilindu-se că: „Deţinătorii titlului de specialist de clasă/domeniu funcţional nu beneficiază de majorările salariale aferente pentru perioada anterioară intrării în vigoare a ordinului emis de ordonatorul principal de credite, prin care s-au reglementat specialităţile, condiţiile de acordare, criteriile şi standardele de performanţă, pentru acordarea acestor drepturi salariale”. VIII. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea formulată în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, nefiind întrunite toate condiţiile de admisibilitate prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024. IX. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Temeiul prezentei sesizări îl constituie prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, act normativ care cuprinde norme speciale de reglementare a procedurii hotărârii prealabile, în scopul asigurării unei practici judiciare unitare în materia litigiilor de muncă ale personalului plătit din fonduri publice, precum şi în materia asigurărilor sociale, parţial derogatorii de la procedura de drept comun reglementată prin dispoziţiile art. 519-521 din Codul de procedură civilă.

Domeniul de aplicare a acestui act normativ este conturat expres prin dispoziţiile art. 1 care prevede că ordonanţa de urgenţă se aplică în procesele privind stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/şi cele privind raporturile de muncă şi de serviciu ale acestui personal, precum şi în procesele privind stabilirea şi/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/şi cele privind alte prestaţii de asigurări sociale ale personalului prevăzut la alin. (1), indiferent de natura şi obiectul proceselor prevăzute la alin. (1) şi (2), de calitatea părţilor ori de instanţa competentă să le soluţioneze.

În materia enunţată se instituie o procedură specială privind sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, sens în care art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 prevede următoarele: „Dacă în cursul judecăţii proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă sau în calea de atac, verificând şi constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.”

Aceste prevederi legale se aplică cu prioritate în raport cu dispoziţiile art. 519-521 din Codul de procedură civilă, potrivit principiului specialia generalibus derogant, urmând a se completa, însă, în mod corespunzător, cu prevederile dreptului comun, respectiv ale Codului de procedură civilă, astfel cum în mod expres prevede şi art. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, conform căruia: „Dispoziţiile prezentei ordonanţe de urgenţă se completează cu cele ale Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu celelalte reglementări aplicabile în materie”.

În acest context normativ, procedura de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile în procesele de tipul celor enumerate la art. 1 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii: a) existenţa unei cauze aflate în curs de judecată; b) completul de judecată să fie învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă sau în calea de atac; c) existenţa unei chestiuni de drept, pentru care să fie necesară o rezolvare de principiu; d) soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată să depindă de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere; e) chestiunea de drept să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare şi nici al unei statuări anterioare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Examinarea condiţiilor în care poate fi declanşat mecanismul hotărârii prealabile pune în evidenţă faptul că, în cazul concret al prezentei sesizări, doar unele dintre cerinţele legale mai sus enunţate se verifică.

Astfel, se constată că procesul în care a fost formulată sesizarea are ca obiect solicitarea reclamantului, în calitate de funcţionar public cu statut special – agent principal de poliţie penitenciară, de recalculare a majorării de 2,5%, 5% şi 7,5% acordate în sistem penitenciar pentru titlurile de specialist de clasă, prevăzută la art. 28 din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017, fiind îndeplinite primele două condiţii de admisibilitate a sesizării de faţă, dat fiind că litigiul cu care instanţa de trimitere a fost învestită vizează drepturi salariale ale personalului plătit din fonduri publice, făcând, deci, parte din categoria proceselor la care se referă art. 1 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, şi este în curs de judecată, în primă instanţă, pe rolul unui complet de judecată din cadrul Tribunalului Vaslui.

De asemenea, ca urmare a verificărilor efectuate, se constată că este întrunită şi cerinţa ca Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat asupra chestiunii de drept enunţate şi să nu fie învestită cu soluţionarea unui recurs în interesul legii cu acest obiect.

În ceea ce priveşte însă condiţia ca prin sesizare să fie dedusă spre interpretare o chestiune de drept, pentru care să fie necesară o rezolvare de principiu, aptă să preîntâmpine jurisprudenţa neunitară, se constată o serie de neregularităţi, care fac demersul inadmisibil.

Prima observaţie care se impune a fi făcută este aceea că, în absenţa unei definiţii legale a noţiunii de „chestiune de drept”, examinarea îndeplinirii acestei cerinţe trebuie verificată prin raportare la jurisprudenţa dezvoltată de instanţa supremă în mecanismul hotărârii prealabile reglementat de art. 519-521 din Codul de procedură civilă în care, în mod constant, s-a subliniat că, pentru a se putea vorbi de existenţa unei „chestiuni de drept”, este necesar ca sesizarea să vizeze „o problemă de drept care necesită cu pregnanţă a fi lămurită, care să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenţia instanţei supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept şi al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securităţii raporturilor juridice deduse judecăţii” (a se vedea, de exemplu, Decizia nr. 10 din 4 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 23 mai 2016, paragraful 37; Decizia nr. 70 din 23 octombrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1112 din 11 decembrie 2023, paragrafele 41 şi 42).

Cu alte cuvinte, chestiunea de drept trebuie să fie una reală şi veritabilă, iar o atare calificare există numai atunci când norma de drept supusă discuţiei este îndoielnică, imperfectă (lacunară) sau neclară, fiind susceptibilă să constituie izvorul unor interpretări divergente şi, în consecinţă, al practicii judiciare neunitare.

În legătură cu acest aspect, se reţine că, atât timp cât art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 utilizează în conţinutul său sintagma „chestiune de drept”, identic reglementării din cuprinsul art. 519 alin. (1) din Codul de procedură civilă, şi nu instituie nicio derogare de la dreptul comun, se impune aplicarea jurisprudenţei deja consacrate cu privire la mecanismul de unificare a hotărârii prealabile reglementat de dispoziţiile art. 519 şi 520 din Codul de procedură civilă, în cadrul căreia semnificaţia acestei noţiuni a fost în mod clar conturată. De altfel, chiar expunerea de motive din preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 evocă nevoia clarificării unor „chestiuni dificile de drept”, ceea ce consolidează concluzia necesităţii existenţei unei chestiuni de drept veritabile, a cărei lămurire să justifice declanşarea mecanismului hotărârii prealabile.

Pentru ca mecanismul hotărârii prealabile să nu fie deturnat de la scopul său firesc şi să nu fie utilizat pentru tranşarea în concret a aspectelor litigioase aflate pe rolul instanţei de trimitere este necesar ca sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să aibă ca obiect o problemă de drept cu caracter de principiu, adică să privească o normă juridică susceptibilă de interpretări diferite, care, odată aplicată în cauze aflate pe rolul instanţelor de judecată, ar genera o practică judiciară neunitară (a se vedea, cu titlu de exemplu, Decizia nr. 83 din 18 noiembrie 2024 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1329 din 31 decembrie 2024).

În strânsă legătură cu această condiţie, din punct de vedere formal, încheierea de sesizare a instanţei supreme în vederea dezlegării unei chestiuni de drept trebuie să respecte dispoziţiile art. 520 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură civilă, de la care norma specială nu derogă. Aşadar, încheierea trebuie să cuprindă motivele care susţin admisibilitatea sesizării, fiind necesară o analiză argumentată cu privire la toate condiţiile de admisibilitate, precum şi exprimarea opiniei preliminare a completului de judecată asupra chestiunii de drept invocate (Decizia nr. 111 din 9 decembrie 2024 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 93 din 31 ianuarie 2025).

Cu alte cuvinte, caracterul veritabil al chestiunii de drept trebuie să rezulte din încheierea de sesizare pronunţată de instanţa de trimitere, întrucât completul de judecată învestit cu soluţionarea pricinii este ţinut, în primul rând, să stabilească dacă este o problemă de interpretare, care să prezinte dificultate şi care implică riscul unor dezlegări diferite în practică, semnalând complexitatea, dualitatea sau precaritatea textelor de lege, fie prin raportare la anumite tendinţe jurisprudenţiale, fie prin dezvoltarea unor puncte de vedere argumentate, pentru a da temei iniţierii mecanismului de unificare jurisprudenţială reprezentat de hotărârea prealabilă.

În cauza de faţă, această condiţie nu este îndeplinită întrucât prin încheierea de sesizare instanţa de trimitere a reţinut, „în ce priveşte caracterul complex sau, după caz, precar al reglementării, de natură a conduce, în final, la interpretări diferite, precum şi dificultatea completului de judecată în a-şi însuşi o anumită interpretare”, că, „spre deosebire de dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 nu impune o astfel de condiţie, completul învestit cu soluţionarea unei chestiuni ce ţine de salarizarea personalului plătit din fonduri publice fiind obligat, în măsura în care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a lămurit deja problema de drept incidentă, să sesizeze această instanţă”.

Această interpretare este greşită întrucât, aşa cum s-a arătat, nu orice chestiune de drept subsumată cauzei acţiunii deduse judecăţii poate face obiectul unei sesizări formulate în temeiul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, declanşarea mecanismului pronunţării unei hotărâri prealabile fiind posibilă doar atunci când în mod real o problemă de drept, determinantă pentru soluţionarea pe fond a unei cauze, nu apare ca fiind suficient de clară, prin raportare la dispoziţiile legale din care derivă sau în care este cuprinsă, generând dificultăţi veritabile de înţelegere a sensului său şi având, din acest motiv, vocaţia de a conduce la o jurisprudenţă neunitară.

În lipsa unei dificultăţi reale, interpretarea şi aplicarea legii, în circumstanţele specifice fiecărei cauze, sunt competenţe care aparţin în exclusivitate instanţei de judecată învestite cu soluţionarea cauzei, iar nu instanţei supreme, sesizate în procedura hotărârii prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept. Cu alte cuvinte, raţionamentul judiciar aparţine judecătorului cauzei şi impune aplicarea mecanismelor de interpretare a normelor juridice şi de apreciere a situaţiilor de fapt concrete, această operaţiune neputându-i fi atribuită Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept (Decizia nr. 48 din 14 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 936 din 21 noiembrie 2019).

De altfel, analiza de conţinut a întrebării prealabile relevă faptul că instanţa de trimitere nu are nicio dificultate în a determina sensul normelor de drept în discuţie, expunând un punct de vedere clar şi argumentat cu privire la modul de interpretare a acestora, fără a prezenta şi alte posibile interpretări ori elemente care să conducă la concluzia că textele de lege vizate ar fi neclare ori susceptibile de interpretări contradictorii.

În sesizarea dedusă examinării de faţă, obiectul celor 2 întrebări prealabile îl constituie lămurirea a câte două aspecte, respectiv: (i) Dacă majorarea de 2,5%, 5% şi 7,5% acordată în sistem penitenciar pentru titlurile de specialist de clasă, prevăzută la art. 28 din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017, este inclusă în categoria elementelor sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar prevăzut la art. 7 lit. e) şi f) din Legea-cadru nr. 153/2017, art. 4 alin. (2) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 şi dacă cuantumul acesteia este supus plafonării, având în vedere aplicarea etapizată a Legii-cadru nr. 153/2017, raportat la dispoziţiile art. 38 alin. (1), alin. (3) lit. a), alin. (6), alin. (61) din Legea-cadru nr. 153/2017, art. 137 din Normele metodologice aprobate prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 2.415/C/2018, art. 2 din Ordinul ministrului justiţiei nr. 2.415/C/2018 şi art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, precum şi în cuprinsul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018, Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 226/2020, Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021, Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022. (ii) Dacă recalcularea majorării prevăzute la art. 28 din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 influenţează sau nu creşterea elementelor de salarizare, drepturile salariale şi nesalariale constând în sumă compensatorie, spor condiţii vătămătoare, spor condiţii periculoase, ore suplimentare, spor pericol ANP, indemnizaţie chirie, care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar prevăzut la art. 7 lit. e) şi f) din Legea-cadru nr. 153/2017, art. 4 alin. (2) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017, şi/sau dacă cuantumul acestora este supus plafonării instituite de art. 38 alin. (1), alin. (3) lit. a), alin. (6), alin. (61) din Legea-cadru nr. 153/2017, art. 137 din Normele metodologice aprobate prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 2.415/C/2018, art. 2 din Ordinul ministrului justiţiei nr. 2.415/C/2018 şi art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 precum şi în cuprinsul art. 34 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018, art. I alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 226/2020, art. I alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021, art. I alin. (1) şi (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022, art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2023.

Referitor la prima întrebare, aşa cum a reţinut şi instanţa de trimitere, sunt aplicabile mutatis mutandis considerentele Deciziei nr. 7 din 8 febr