Decizia nr. 54 din 24 februarie 2025

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 2.284/1/2024, la care a fost conexat Dosarul nr. 2.368/1/2024, este legal constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă doamna magistratasistent Mihaela Lorena Repana, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizările conexate formulate de Tribunalul Alba – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ, fiscal şi de insolvenţă, în dosarele nr. 3.027/107/2024 şi, respectiv, nr. 2.306/107/2024, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat conform dispoziţiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, nefiind formulate puncte de vedere de către părţi.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizărilor conexate în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizărilor

Tribunalul Alba – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ, fiscal şi de insolvenţă a dispus, prin Încheierea din 19 septembrie 2024, în Dosarul nr. 3.027/107/2024, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluţionarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a proceselor privind prestaţii de asigurări sociale (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024), în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile privind următoarea chestiune de drept: ” Dacă sporul de condiţii vătămătoare în procent de 15% din salariul de bază de care beneficiază persoana încadrată pe funcţia de inspector în cadrul casei judeţene de pensii urmează a fi supus plafonării prin raportare la prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. I alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. I alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 115/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice, pentru consolidare fiscală, combaterea evaziunii fiscale, pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru prorogarea unor termene, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv la nivelul lunii decembrie 2018, în măsura în care personalul ocupă aceeaşi funcţie şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii sau va fi acordat la nivelul maxim aflat în plată în temeiul unor hotărâri judecătoreşti definitive care au vizat alţi salariaţi, în cadrul instituţiei unde îşi desfăşoară activitatea reclamantul, raportat la prevederile art. 6 lit. b) şi c) ale Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare.”

Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 18 octombrie 2024 cu nr. 2.284/1/2024, termenul de judecată fiind stabilit pentru data de 24 februarie 2025.

La data de 25 octombrie 2024 a fost înregistrat Dosarul nr. 2.368/1/2024, având ca obiect o sesizare identică formulată tot de Tribunalul Alba – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ, fiscal şi de insolvenţă, în Dosarul nr. 2.306/107/2024, prin încheierea pronunţată la 20 septembrie 2024.

Constatând că dosarele nr. 2.284/1/2024 şi nr. 2.368/1/2024 privesc sesizări pentru dezlegarea unor chestiuni de drept cu obiect identic, în temeiul dispoziţiilor art. 2 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, s-a dispus conexarea celor două cauze. II. Dispoziţiile legale supuse interpretării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2020): ” Art. I. – Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1116 din 29 decembrie 2018, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează: (…)

La articolul 34, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins: ” (2) Începând cu luna ianuarie 2020, cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, solda lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menţine cel mult la nivelul cuantumului acordat pentru luna decembrie 2019, în măsura în care personalul ocupă aceeaşi funcţie şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.» (…)” 12. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021): ” Art. I. – (…) (5) În anul 2022, începând cu data de 1 ianuarie, cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, solda lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menţine cel mult la nivelul cuantumului acordat pentru luna decembrie 2021, în măsura în care personalul ocupă aceeaşi funcţie şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii. (…)”

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022): ” Art. I. – (…) (5) În anul 2023, începând cu data de 1 ianuarie, cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, solda lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menţine cel mult la nivelul cuantumului acordat pentru luna decembrie 2022, în măsura în care personalul ocupă aceeaşi funcţie şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii. (…)”

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice, pentru consolidare fiscală, combaterea evaziunii fiscale, pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru prorogarea unor termene, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2023): ” Art. II. – Începând cu data de 1 ianuarie 2024, cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, solda lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menţine cel mult la nivelul cuantumului acordat pentru luna decembrie 2023, în măsura în care personalul ocupă aceeaşi funcţie şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.”

Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare (Legea-cadru nr. 153/2017): ” Art. 6. – Principii Sistemul de salarizare reglementat prin prezenta lege are la bază următoarele principii: (…) b) principiul nediscriminării, în sensul eliminării oricăror forme de discriminare şi instituirii unui tratament egal cu privire la personalul din sectorul bugetar care prestează aceeaşi activitate şi are aceeaşi vechime în muncă şi în funcţie; c) principiul egalităţii, prin asigurarea de salarii de bază egale pentru muncă cu valoare egală; (…)” III. Expunerea succintă a proceselor în cadrul cărora s-a invocat chestiunea de drept

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Alba – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ, fiscal şi de insolvenţă, la data de 22 iulie 2024, cu nr. 3.027/107/2024, reclamanta a solicitat, în contradictoriu cu pârâta casa judeţeană de pensii, anularea celor două decizii emise la 19 martie 2024, urmând a se dispune acordarea sporului pentru condiţii vătămătoare în procent de 15% la salariul de bază, indiferent de modificarea acestuia şi a funcţiei publice deţinute, fără aplicarea plafonării instituite de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2023.

În motivarea cererii s-a arătat că, în urma controlului efectuat de Casa Naţională de Pensii Publice, prin Procesulverbal de control nr. xxxxx din 24.11.2023, s-a dispus verificarea acordării salariului şi a sporului de condiţii vătămătoare; în urma verificării, prin Decizia contestată nr. xxx din 19.03.2024 s-a dispus imputarea sumei de 900 lei, diferenţe spor de condiţii vătămătoare, întrucât în cuprinsul Deciziei civile nr. 702/CA/2009 a Curţii de Apel Alba Iulia, pronunţată în Dosarul nr. 125/107/2009, nu este menţionat faptul că sporul de condiţii vătămătoare urmează a fi acordat şi „în continuare”, motiv pentru care s-a operat plafonarea acestuia. Prin cea de a doua decizie contestată nr. xxx din 19.03.2024 i s-a stabilit reclamantei sporul de condiţii vătămătoare în baza adresei emise de Casa Naţională de Pensii Publice la 15 ianuarie 2024, pentru perioada 1 martie 2021-31 decembrie 2023.

Reclamanta a arătat că, procedând astfel, pârâta nu a respectat Decizia civilă nr. 702/CA/2009 a Curţii de Apel Alba Iulia, definitivă şi irevocabilă, prin care s-a stabilit acordarea sporului de condiţii vătămătoare în procent de 15% aplicat la salariul de bază; or, îndeplinind condiţiile de reîncadrare într-o nouă gradaţie, sporul de 15% trebuie aplicat la noul salariu de bază; s-a creat astfel o discriminare a reclamantei, raportat la alţi colegi din cadrul Casei Judeţene de Pensii Alba, cărora li s-a aplicat sporul de 15% la salariul de bază indiferent de gradaţie, funcţie etc.

În drept, acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 37 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, art. 6 lit. b) şi c) din aceeaşi lege-cadru.

Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea acţiunii, ca neîntemeiată, apreciind, în esenţă, ca urmare a Procesului-verbal de control nr. xxxxx din 24.11.2023 întocmit de organul de control al Casei Naţionale de Pensii Publice, că s-a constatat aplicarea eronată pentru perioada 1 martie 2021-31 decembrie 2023 a sporului de condiţii vătămătoare în procent de 15% din salariul de bază, fără a se ţine cont de prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021, ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022 şi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 115/2023; prin Decizia civilă nr. 702/CA/2009 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia în Dosarul nr. 125/107/2009 reclamantei i s-a acordat un spor de condiţii vătămătoare în procent de 15% începând cu 11 noiembrie 2008. Având în vedere faptul că, potrivit dispoziţiilor legale menţionate mai sus, sporurile acordate la salariile de bază au fost plafonate, în mod eronat s-a acordat sporul de condiţii vătămătoare în procent de 15% la salariul de bază după modificarea gradaţiei din 4 în 5.

În dosarul conexat, prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Alba – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ, fiscal şi de insolvenţă, la data de 22 mai 2024, cu nr. 3.026/107/2024, reclamanta a solicitat, în contradictoriu cu pârâta casa judeţeană de pensii, anularea Deciziei nr. xxx din 4.03.2024 şi a Deciziei nr. xxx din 18.03.2024, urmând a se dispune acordarea sporului pentru condiţii vătămătoare în procent de 15% la salariul de bază, indiferent de modificarea acestuia şi a funcţiei publice deţinute, fără aplicarea plafonării instituite de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2023.

În motivarea cererii s-a arătat că, în urma controlului efectuat de Casa Naţională de Pensii Publice, prin Procesulverbal de control nr. xxxxx din 24.11.2023, s-a dispus verificarea acordării salariului şi a sporului de condiţii vătămătoare; în urma verificării, prin Decizia contestată nr. xxx din 4.03.2024 s-a dispus imputarea sumei de 4.520 lei, pe motivul că prevederile art. 39 din Legea-cadru nr. 153/2017 s-au aplicat eronat pentru perioada 16.05.2022-29.02.2024. Reclamanta a arătat că, procedând astfel, pârâta nu a respectat hotărâri judecătoreşti prin care s-a stabilit acordarea sporului de condiţii vătămătoare în procent de 15% aplicat la salariul de bază; s-a creat astfel o discriminare a reclamantei, raportat la alţi colegi din cadrul Casei Judeţene de Pensii Alba, cărora li s-a aplicat sporul de 15% la salariul de bază indiferent de gradaţie, funcţie etc.

În drept, acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 6 lit. b) şi c) din Legea-cadru nr. 153/2017.

Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea acţiunii, ca neîntemeiată, apreciind, în esenţă, ca urmare a Procesului-verbal de control nr. xxxxx din 24.11.2023 întocmit de organul de control al Casei Naţionale de Pensii Publice, că s-a constatat aplicarea eronată pentru perioada 1 martie 2021-31 decembrie 2023 a sporului de condiţii vătămătoare în procent de 15% din salariul de bază fără a se ţine cont de prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021, ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022 şi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 115/2023; mai exact, prin Sentinţa civilă nr. 507/CAF/2019, pronunţată de Tribunalul Alba în Dosarul nr. 1.701/107/2019, s-a acordat salariaţilor Casei Judeţene de Pensii Alba nivelul maxim de salarizare aflat în plată la nivelul Casei Judeţene de Pensii Buzău. Având în vedere această situaţie de fapt, reclamanta nefiind cuprinsă în sentinţa civilă sus-menţionată, în mod nelegal i s-a acordat un spor de condiţii vătămătoare de 1.029 lei în loc de 866 lei, dispoziţiile art. 39 din Legea-cadru nr. 153/2017 fiind aplicate eronat. IV. Motivele reţinute de titularul sesizărilor cu privire la admisibilitatea procedurii

Instanţa de trimitere Tribunalul Alba – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ, fiscal şi de insolvenţă a arătat că, deşi dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 se completează cu cele ale Codului de procedură civilă, faţă de scopul declarat al legiuitorului avut în vedere la adoptarea actului normativ, precum şi faţă de modalitatea de reglementare, raportat la procedura prevăzută de ordonanţa de urgenţă menţionată, există diferenţe în ceea ce priveşte condiţiile de admisibilitate a sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept faţă de procedura de drept comun prevăzută de art. 519 din Codul de procedură civilă.

Astfel, a apreciat că singura condiţie de admisibilitate a unei sesizări formulate în baza prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, în materia litigiilor privind stabilirea şi/sau plata drepturilor de natură salarială sau de pensie ale personalului plătit din fonduri publice, este ca Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat asupra chestiunii de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea procesului, iar această chestiune de drept să nici nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare; odată verificată îndeplinirea acestei condiţii, sesizarea este obligatorie, având în vedere modalitatea de formulare a textului.

Instanţa de sesizare a considerat că nu se mai impune stabilirea existenţei unei chestiuni de drept reale, veritabile, susceptibile să dea naştere unor interpretări diferite pentru care să fie necesară o rezolvare de principiu, astfel cum a statuat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie că este necesar potrivit art. 519 din Codul de procedură civilă, întrucât din preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 reiese cu evidenţă că ceea ce a intenţionat legiuitorul a fost ca instanţa supremă să asigure o interpretare unitară a dispoziţiilor legale supuse analizei în litigii privind salarizarea/dreptul la pensie al personalului plătit din fonduri publice. Cât timp sesizarea se dispune cu titlu imperativ, nu este lăsată la latitudinea instanţei care judecă procesul analizarea chestiunii privind dificultatea interpretării chestiunii de drept.

Totodată, instanţa de trimitere a menţionat că nu a identificat nicio hotărâre care să privească exact chestiunea de drept care face obiectul prezentelor cauze, până la momentul pronunţării încheierilor de sesizare.

Pe cale de consecinţă, s-a reţinut că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, întrucât cele două litigii au ca obiect stabilirea şi plata drepturilor salariale şi de natură salarială, reclamanţii au calitatea de funcţionari publici, fiind plătiţi din fonduri publice, iar asupra chestiunii de drept ce face obiectul sesizărilor de faţă instanţa supremă nu a statuat şi nici nu formează obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare. V. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Părţile au apreciat că nu sunt aplicabile în cele două speţe dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, în raport cu obiectul cauzelor, având în vedere că se contestă decizii de debit emise ca urmare a modificării unor drepturi salariale printr-un proces-verbal de control.

După comunicarea raportului întocmit de judecătorii-raportori, potrivit dispoziţiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, părţile nu au formulat puncte de vedere. VI. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Completurile de judecată ale instanţei de trimitere au reţinut, raportat la temeiurile de drept ale acţiunilor, respectiv art. 39 alin. (1) şi (4) din Legea-cadru nr. 153/2017, şi la principiile aplicabile sistemului de salarizare a personalului plătit din fonduri publice, prevăzute la art. 6 din aceeaşi lege-cadru, că se impune a fi avute în vedere considerentele Curţii Constituţionale exprimate în cadrul Deciziei nr. 794 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1029 din 21 decembrie 2016, precum şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept exprimate în cadrul Deciziei nr. 49 din 18 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 838 din 2 octombrie 2018, apreciind că mecanismul de determinare a nivelului la care se poate realiza egalizarea salariului între persoane care ocupă funcţii similare este aplicabil mutatis mutandis şi în aplicarea Legii-cadru nr. 153/2017.

Din considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 794 din 15 decembrie 2016 reiese că acestea au avut în vedere exclusiv faptul că la aplicarea dispoziţiilor privind maximizarea trebuie avute în vedere hotărârile judecătoreşti care au ca efect majorarea indemnizaţiei de încadrare şi care vizează întreaga familie ocupaţională; doar în aceste situaţii maximizarea se face la nivelul categoriei profesionale şi familiei ocupaţionale, reţinând Curtea Constituţională cu acea ocazie că o hotărâre care are legătură cu modul de stabilire a drepturilor salariale/indemnizaţiilor lunare care este comun la nivelul familiei ocupaţionale trebuie avută în vedere şi recunoscută cu ocazia maximizării la nivelul întregii familii ocupaţionale.

Apoi, prin Decizia nr. 49 din 18 iunie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a statuat că stabilirea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare pentru personalul încadrat în direcţiile generale de asistenţă socială şi protecţia copilului se raportează la nivelul aceluiaşi ordonator de credite căruia îi sunt subordonate financiar, şi nu la nivel naţional; faţă de acestea, instanţa de trimitere a apreciat că şi sub imperiul Legii-cadru nr. 153/2017 egalizarea drepturilor salariale între persoanele care ocupă funcţii similare se poate realiza în cadrul instituţiilor sau autorităţilor publice, la nivelul aceluiaşi ordonator de credite căruia îi sunt subordonate financiar.

Astfel, instanţa de sesizare a considerat că, la nivelul casei teritoriale de pensii, interpretarea dispoziţiilor art. 39 alin. (1) şi (4) din Legea-cadru nr. 153/2017 ar trebui să conducă la stabilirea nivelului de salarizare a personalului prin raportare la nivelul maxim de salarizare existent pentru funcţia similară, inclusiv cu luarea în considerare a drepturilor salariale obţinute de alţi salariaţi ce ocupă aceeaşi funcţie şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii. VII. Practica judiciară a instanţelor naţionale în materie

Din răspunsurile transmise de instanţele naţionale, la solicitarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, însoţite de practică judiciară şi opiniile teoretice formulate de judecători, au rezultat următoarele aspecte:

Practica judiciară identificată a fost în sensul respingerii recursurilor declarate de casele teritoriale de pensii, reţinându-se că dispoziţiile art. I alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022, conform cărora plafonarea sporului pentru condiţii vătămătoare se menţine şi pentru anul 2023, au fost interpretate în mod just de instanţele de fond, având în vedere că recalcularea sporului dispusă în primă instanţă prin raportare la salariul de bază stabilit la nivelul maxim în plată nu înlătură aplicabilitatea dispoziţiilor legale anuale în materia salarizării referitoare la modalitatea de acordare a sporului pentru condiţii vătămătoare. Prin această dispoziţie, prima instanţă nu a făcut decât să individualizeze nivelul salariului de bază în raport cu care se procedează la calcularea sporului pentru condiţii vătămătoare, iar nu să înlăture de la aplicare dispoziţiile legale care stabilesc modalitatea de acordare a sporului pentru condiţii vătămătoare.

Unele instanţe au identificat practică judiciară în sensul că reglementarea privind egalizarea salariilor persoanelor cu aceeaşi încadrare la nivel maxim este aplicabilă exclusiv în privinţa salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare, aceste dispoziţii legale nevizând şi acordarea sporurilor la valoarea maximă aflată în plată în cadrul instituţiilor publice aflate în subordinea aceluiaşi ordonator principal de credite.

Practica judiciară identificată în aplicarea dispoziţiilor art. 39 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017 şi art. 6 lit. b) şi c) din aceeaşi lege-cadru este că aceste prevederi obligă inclusiv la acordarea sporului pentru condiţii vătămătoare stabilit anterior, prin hotărâri judecătoreşti, pentru alţi salariaţi din aceeaşi instituţie.

Au fost exprimate de către judecători şi puncte de vedere teoretice în acelaşi sens.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că, la nivelul Secţiei judiciare – Serviciul judiciar civil, nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării. VIII. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

În procedurile de unificare a practicii judiciare au fost pronunţate următoarele decizii ce prezintă relevanţă în dezlegarea prezentei chestiuni de drept: – Decizia nr. 49 din 18 iunie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 838 din 2 octombrie 2018; – Decizia nr. 80 din 11 decembrie 2023 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 30 ianuarie 2024; – Decizia nr. 40 din 16 septembrie 2024 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1017 din 11 octombrie 2024; – Decizia nr. 3 din 29 ianuarie 2024 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 132 din 15 februarie 2024; – Decizia nr. 71 din 11 noiembrie 2024 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1330 din 31 decembrie 2024. IX. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

Prin Decizia nr. 794 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1029 din 21 decembrie 2016, Curtea Constituţională a constatat că dispoziţiile art. 3 1 alin. (1 2 ) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare sunt neconstituţionale. În considerentele de la paragraful 32 din această decizie s-a reţinut că: „În consecinţă, ca efect al neconstituţionalităţii art. 31 alin. (12) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 (introdus prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2016), «nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare», la care se face egalizarea prevăzută de art. 31 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 (introdus prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016), trebuie să includă şi drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti. Aşadar, personalul care beneficiază de aceleaşi condiţii trebuie să fie salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul aceleiaşi categorii profesionale şi familii ocupaţionale, indiferent de instituţie sau autoritate publică.” X. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizările conexate formulate în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile sunt inadmisibile, nefiind îndeplinite toate condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024. XI. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Pentru a evalua dacă sesizările adresate Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, formulate în temeiul dispoziţiilor din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, sunt apte să asigure îndeplinirea funcţiei pentru care a fost conceput acest mecanism, aceea de a se pronunţa o decizie interpretativă de principiu, în scopul de a preîntâmpina apariţia unei practici judiciare neunitare la nivel naţional, se impune, în primul rând, evaluarea tuturor elementelor sesizărilor conexate, adică verificarea atât a circumstanţelor care le-au generat, cât şi a condiţiilor legale care permit declanşarea mecanismului de interpretare.

Condiţiile de admisibilitate pentru declanşarea procedurii de sesizare în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, condiţii care trebuie să fie întrunite în mod cumulativ, sunt: – existenţa unei cauze aflate în curs de judecată în prima instanţă sau în calea de atac; – cauza să fie dintre cele prevăzute limitativ la art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024; – existenţa unei chestiuni de drept de a cărei lămurire să depindă soluţionarea pe fond a cauzei; – chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Analiza condiţiilor de admisibilitate se face în temeiul dispoziţiilor speciale ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, observându-se că art. 4 din acest act normativ prevede completarea dispoziţiilor ordonanţei de urgenţă cu cele ale Codului de procedură civilă.

Potrivit art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, dispoziţiile ordonanţei de urgenţă se aplică în procesele privind stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/şi cele privind raporturile de muncă şi de serviciu ale acestui personal.

Potrivit art. 1 alin. (3), ordonanţa de urgenţă se aplică indiferent de natura şi obiectul proceselor prevăzute la alin. (1) şi (2), de calitatea părţilor ori de instanţa competentă să le soluţioneze.

De asemenea, în art. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 s-a prevăzut că dispoziţiile art. 1 şi 2 se aplică şi proceselor în curs la data intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă.

Sesizările pentru pronunţarea hotărârii prealabile sunt formulate de completuri de judecată ale Tribunalului Alba – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ, fiscal şi de insolvenţă, instanţă învestită cu soluţionarea unor acţiuni având ca obiect stabilirea drepturilor salariale ale reclamanţilor prin alinierea la nivelul maxim rezultat prin includerea unor sporuri recunoscute prin hotărâri judecătoreşti definitive altor salariaţi cu funcţii similare.

Se confirmă deci că pretenţiile deduse judecăţii în cauzele aflate în curs de judecată în prima instanţă se circumscriu unor drepturi de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice şi sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1 şi 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.

Trecând la verificarea ultimelor două condiţii enumerate anterior, se constată că acestea nu sunt îndeplinite.

În ceea ce priveşte condiţia de admisibilitate care vizează identificarea unei veritabile probleme de drept care ar putea forma obiectul sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile se observă că legiuitorul instituie o dublă condiţionare: pe de o parte, să existe o chestiune de drept, iar, pe de altă parte, să fie stabilită legătura necesară între dezlegarea chestiunii de drept identificate şi soluţionarea cauzei pe fond.

În ceea ce priveşte întrunirea condiţiei de admisibilitate ce vizează identificarea unei probleme de drept care ar putea face obiect al sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, trebuie remarcat că, în absenţa unei definiţii legale a noţiunii de „chestiune de drept” din cadrul cerinţelor de admisibilitate prevăzute la art. 519 din Codul de procedură civilă, pentru a exista o problemă de drept reală trebuie ca norma de drept disputată să fie susceptibilă să constituie izvorul unor interpretări divergente şi, în consecinţă, al unei practici judiciare neunitare, cât timp scopul procedurilor de unificare este tocmai evitarea acestora.

Nu poate fi omis în acest sens faptul că art. 520 alin. (1) din Codul de procedură civilă prevede că încheierea de sesizare trebuie să cuprindă şi punctul de vedere al completului de judecată, care astfel este primul ţinut să stabilească dacă există o problemă de interpretare a textului legal, care implică riscul unor dezlegări ulterioare diferite în practica judiciară.

Prin urmare, revine instanţei de trimitere obligaţia identificării în concret a chestiunii de drept care necesită interpretare, exprimarea punctului de vedere al instanţei de trimitere contribuind astfel la a se stabili dacă problema de drept cu privire la care se solicită instanţei supreme o dezlegare este una reală, având vocaţie de a convinge şi, din această perspectivă, că sunt întrunite condiţiile de admisibilitate a sesizării.

Or, un prim motiv de inadmisibilitate a sesizării este reprezentat de faptul că prima instanţă nu a argumentat de nicio manieră necesitatea existenţei unei dezlegări din partea instanţei supreme privind chestiunea de drept dedusă analizei, considerând că o astfel de sesizare este obligatorie.

Or, faptul că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 nu a instituit imperativitatea sesizării instanţei supreme, fiind necesar a fi îndeplinită şi în contextul acestui act normativ special condiţia existenţei unei veritabile probleme de drept, a fost statuat deja în nenumărate decizii pronunţate de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept şi publicate pe site-ul instanţei supreme.

De asemenea, cerinţa dificultăţii problemei de drept sesizate derivă din condiţiile art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 citite prin analogie cu cele ale art. 519 din Codul procedură civilă; înlăturând ideea caracterului prezumat al dificultăţii problemei de drept, se constată că aprecierea acestei condiţii comportă anumite nuanţări impuse de contextul şi scopul edictării actului normativ, generat de impactul bugetar pe care aceste categorii de litigii îl produc, precum şi necesitatea asigurării unei practici unitare, pentru ca modalitatea de interpretare şi aplicare a legii să fie de natură a produce efecte juridice, iar nu de a nu produce efecte (efectul util al actului normativ).

Dincolo de acest aspect, chiar în lipsa motivării din încheierea de sesizare, se constată că nici criteriul existenţei unor puncte de vedere divergente exprimate de instanţe sau chiar a practicii judiciare neunitare cu caracter incipient nu conduce la conturarea unei probleme de drept necesar a fi dezlegată prin interpretare de instanţa supremă.

Pe de o parte, acest criteriu îşi pierde din forţa de conturare a existenţei unei veritabile chestiuni de drept cât timp Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în cadrul mecanismului de dezlegare a unor chestiuni de drept, a fost confruntată în mod repetat cu problema respectivă, căreia i-a dat, pe calea unor decizii obligatorii (de admitere sau de respingere a sesizărilor), o interpretare unitară.

Pe de altă parte, în acelaşi cadru al analizei prealabile asupra îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, cerinţa nestatuării anterioare de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie vizează inexistenţa unor dezlegări de principiu ale aceleiaşi chestiuni de drept sau ale unei chestiuni similare, date de instanţa supremă în cadrul competenţei specifice de asigurare a practicii unitare la nivelul tuturor instanţelor judecătoreşti din ţară prin mecanismele reglementate de lege în acest scop, hotărârea prealabilă pentru dezlegarea unor chestiuni de drept şi, respectiv, recursul în interesul legii.

Întrebarea dacă la stabilirea nivelului maxim de salarizare aflat în plată se poate ţine seama de majorările salariale acordate prin hotărâri judecătoreşti definitive altor salariaţi care prestează aceeaşi activitate în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice a mai fost adresată Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. Pe calea mai multor interpretări de principiu menite să asigure practica judiciară unitară şi previzibilă, jurisprudenţa recentă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a oferit reperele concrete de interpretare a dispoziţiilor art. 39 alin. (1) şi (4), precum şi ale art. 6 din Legea-cadru nr. 153/2017, prevederi legale în legătură cu care instanţele de trimitere solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile.

Prin Decizia nr. 80 din 11 decembrie 2023, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a decis cu caracter obligatoriu că: „În interpretarea şi aplicarea unitară a prevederilor art. 6 lit. b) şi c) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, stabileşte că principiile nediscriminării şi egalităţii pot fi invocate pentru egalizarea la nivel maxim a salariilor de bază, cu luarea în considerare inclusiv a majorărilor recunoscute prin hotărâri judecătoreşti definitive, sub rezerva ca ele să aibă aplicabilitate generală la nivelul aceleiaşi categorii profesionale din cadrul aceleiaşi familii ocupaţionale.”

Totodată, prin Decizia nr. 40 din 16 septembrie 2024, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a decis cu caracter obligatoriu că: „În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 39 alin. (1) şi (4) raportat la art. 6 lit. a), b) şi c) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, la stabilirea nivelului maxim de salarizare aflat în plată pentru funcţii similare nu se poate ţine seama de drepturile salariale recunoscute altor salariaţi prin hotărâri judecătoreşti definitive prin care au fost interpretate şi aplicate norme legale cu aplicabilitate generală, dacă respectiva interpretare a fost ulterior invalidată printr-o decizie obligatorie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţată în dezlegarea unei chestiuni de drept.”

De asemenea, în legătură cu reperul de comparaţie în vederea egalizării drepturilor salariale, determinat de nivelul unor sporuri recunoscute prin hotărâri judecătoreşti, este relevantă şi Decizia nr. 3 din 29 ianuarie 2024 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin care s-a decis că: „În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 25 alin. (1) şi art. 6 lit. b) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, principiul nediscriminării nu poate fi invocat pentru acordarea sporurilor prevăzute de art. 4 şi 5 din capitolul VIII anexa nr. V a Legii-cadru nr. 153/2017 la nivel maxim, dacă astfel s-ar depăşi plafonul de 30% prevăzut de art. 25 din acelaşi act normativ.”

În fine, prin Decizia nr. 71 din 11 noiembrie 2024 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, una dintre sesizările conexate respinse ca inadmisibile privea modalitatea de aplicare a prevederilor art. 39 din Legea-cadru nr. 153/2017 în situaţia personalului angajat în funcţia publică de execuţie de inspector în cadrul casei judeţene de pensii, personal care beneficiază de sporul de condiţii vătămătoare în procent de 15% din salariul de bază, în sensul de a se stabili dacă acordarea sporului se va face cu aplicarea plafonării prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022 şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2023, în condiţiile în care sporul se acordă la un nivel neplafonat altor salariaţi care ocupă funcţii similare şi care au dobândit drepturile prin hotărâre judecătorească definitivă.

Astfel, o sesizare identică a fost deja respinsă de instanţa supremă, cu reţinerea neîndeplinirii ultimelor două condiţii de admisibilitate reglementate de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.

Pentru toate aceste considerente, în lipsa problemei de interpretare din partea instanţei de judecată a textelor legale, de natură a constitui izvor al jurisprudenţei divergente şi în condiţiile statuării ca atare a lipsei acestui caracter problematic al interpretării normelor prin alte decizii general obligatorii ale instanţei supreme, nefiind îndeplinite cerinţele de admisibilitate reglementate de art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024,