Decizia nr. 57 din 24 februarie 2025

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 2.429/1/2024, este legal constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă doamna magistrat-asistent Mihaela Lorena Repana, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Timişoara – Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale în Dosarul nr. 1.114/3/2022*, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat conform art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, fiind formulat un punct de vedere de către intimata-pârâtă.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării

Curtea de Apel Timişoara – Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale a dispus, prin Încheierea din 20 septembrie 2024, în Dosarul nr. 1.114/3/2022*, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluţionarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a proceselor privind prestaţii de asigurări sociale (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024), în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile prin care să se dea o rezolvare de principiu asupra următoarei chestiuni de drept: Dacă dispoziţiile art. 5 1 din Legea recunoştinţei pentru victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989, pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Braşov din noiembrie 1987 şi pentru revolta muncitorească anticomunistă din Valea Jiului – Lupeni – august 1977 nr. 341/2004, cu modificările şi completările ulterioare, se interpretează în sensul că prin sume cuvenite şi neachitate până la deces care se plătesc moştenitorilor se înţeleg sumele la care ar fi avut dreptul titularul calităţii de Luptător cu Rol Determinant cu titlu de indemnizaţie de gratitudine, care a decedat înainte de eliberarea noului tip de certificat preschimbat şi nu a avut astfel stabilită o astfel de indemnizaţie în baza unei decizii a casei teritoriale de pensii, sau vizează doar situaţia titularului calităţii de Luptător cu Rol Determinant căruia i-a fost stabilită în prealabil indemnizaţia de gratitudine, fără însă a-i fi achitată integral, retroactiv, din luna următoare depunerii cererii de preschimbare a certificatului până la data decesului? II. Dispoziţiile legale supuse interpretării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Legea recunoştinţei pentru victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989, pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Braşov din noiembrie 1987 şi pentru revolta muncitorească anticomunistă din Valea Jiului – Lupeni – august 1977 nr. 341/2004, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 341/2004): ” Art. 5 1 . – Sumele reprezentând indemnizaţii, rămase neîncasate de către titularul decedat pentru luna în care a avut loc decesul, şi, după caz, sumele cuvenite şi neachitate până la deces se plătesc moştenitorilor, în condiţiile legii.” III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept

Prin Cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Caraş-Severin cu nr. 1.114/3/2022*, aşa cum a fost precizată, reclamanta, în calitate de moştenitoare a defunctului său soţ, a solicitat obligarea casei teritoriale de pensii la acordarea şi plata indemnizaţiei de gratitudine cuvenite acestuia, aferentă perioadei 1.01.2015-1.12.2020, plata dobânzilor şi actualizarea sumei cu rata inflaţiei.

Prin Sentinţa civilă nr. 1.019 din 24 noiembrie 2023, Tribunalul Caraş-Severin a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, invocată de pârâtă, respingând acţiunea în consecinţă.

Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut că pretenţiile reclamantei sunt în legătură cu plata indemnizaţiei de gratitudine reglementate de Legea nr. 341/2004, ce intră în sarcina şi atribuţiile casei teritoriale de pensii.

Conform art. 36 din Codul de procedură civilă, calitatea procesuală activă presupune existenţa unei identităţi între părţile din procesul civil şi persoanele implicate în raportul juridic dedus judecăţii, iar calitatea procesuală activă presupune identitatea dintre persoana care acţionează în judecată şi debitorul obligaţiei a cărei îndeplinire se cere în cauza dedusă judecăţii.

Potrivit dispoziţiilor art. 4 3 alin. (2) din Legea nr. 341/2004, reglementările prevăzute de legislaţia privind pensiile, proprie fiecărui plătitor, referitoare la stabilirea, plata, modificarea, suspendarea, reluarea, încetarea, expertizarea, revizuirea, contestarea şi recuperarea sumelor încasate necuvenit, se aplică şi indemnizaţiilor prevăzute de lege, dacă aceasta nu dispune altfel.

Conform prevederilor art. 103 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 263/2010), cererea pentru acordarea indemnizaţiei de gratitudine putea fi formulată doar de soţul defunct al reclamantei, în calitate de titular al dreptului, însă în timpul vieţii acesta nu s-a adresat pârâtei cu o astfel de cerere, prin care să solicite stabilirea şi plata indemnizaţiei de gratitudine, astfel că nu a fost deschis niciodată acest drept.

Certificatul privind calitatea de Luptător cu Rol Determinant a fost eliberat la data de 14 iunie 2021 cu menţiunea „decedat”, iar soţul reclamantei a încetat din viaţă la 10 noiembrie 2020.

S-a reţinut astfel că, la data decesului, titularul certificatului nu avea obţinute drepturile prevăzute de art. 4 din Legea nr. 341/2004. Mai mult decât atât, după data decesului titularului nicio altă persoană nu mai poate solicita acordarea acestor drepturi în numele titularului, întrucât cererea privind acordarea drepturilor s-ar fi putut face doar de către titularul drepturilor printr-o cerere scrisă. Atât timp cât defunctul nu era titularul unei indemnizaţii stabilite conform legii, certificatul de revoluţionar conferindu-i doar dreptul de a solicita acordarea unei indemnizaţii, în condiţiile art. 103 din Legea nr. 263/2010, instanţa a constatat că excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, invocată de pârâta casa teritorială de pensii, este întemeiată.

Prin cererea de apel, reclamanta a arătat că, în timpul vieţii, soţul său a parcurs în totalitate procedura specială de preschimbare, iar prin Decretul nr. 1.053/2019 privind conferirea titlului de „Luptător pentru Victoria Revoluţiei din Decembrie 1989 – Luptător cu Rol Determinant”, defunctului său soţ i-a fost eliberat certificatul de Luptător cu Rol Determinant, conform menţiunii de la nr. crt. 259 din anexa nr. 3 la decret.

Apelanta-reclamantă a susţinut că singurul temei de drept real şi temeinic este cel reprezentat de art. 5 1 din Legea nr. 341/2004. IV. Motivele reţinute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii

Completul de judecată al instanţei de trimitere a apreciat, prin raportare la dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 coroborate cu cele ale art. 519 din Codul de procedură civilă, că acţiunea de faţă se încadrează în categoria proceselor prevăzute de ordonanţa de urgenţă menţionată, iar asupra chestiunii de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, astfel că se impune sesizarea instanţei supreme în vederea pronunţării unei hotărâri prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept. V. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Apelanta-reclamantă a formulat cerere de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie privind modul de aplicare a dispoziţiilor art. 5 1 din Legea nr. 341/2004, menţionând că toate casele teritoriale de pensii din România au emis decizii şi au achitat sumele reprezentând indemnizaţia reparatorie şi/sau indemnizaţia lunară rămase neîncasate de către titularul decedat pe luna în care a avut loc decesul şi, după caz, cele cuvenite şi neachitate până la deces au fost plătite soţului supravieţuitor, copiilor, părinţilor sau, în lipsa acestora, celorlalţi moştenitori, în condiţiile dreptului comun. În situaţiile în care s-a refuzat această plată, instanţele de judecată au obligat casele teritoriale de pensii respective să efectueze plata.

Intimata-pârâtă a considerat că cererea de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu este admisibilă, deoarece textul legal la care se face referire nu are legătură cu soluţionarea cauzei, întrucât defunctul nu era titularul unei indemnizaţii stabilite conform legii pe care nu a încasat-o, acesta nefiind titularul certificatului la data decesului şi neavând obţinute drepturile prevăzute de art. 4 din Legea nr. 341/2004.

După comunicarea raportului întocmit de judecătorii-raportori, potrivit dispoziţiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, intimata-pârâtă a formulat un punct de vedere privind chestiunea de drept supusă judecăţii, arătând că, în speţă, nu s-a stabilit o indemnizaţie în favoarea titularului dreptului, astfel că nu există vreo sumă neîncasată de către titularul decedat, aşa cum stipulează art. 5 1 din Legea nr. 341/2004. În concluzie, a solicitat respingerea sesizării, ca inadmisibilă. VI. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Completul de judecată al instanţei de trimitere a apreciat că, pentru a putea reţine calitatea de „titular” al indemnizaţiei de gratitudine sau a vorbi despre „sume cuvenite” şi neachitate, care pot fi plătite moştenitorilor, este necesară o manifestare expresă de voinţă anterioară a autorului (care a obţinut titlul de Luptător cu Rol Determinant) de a i se stabili acest drept – materializată printr-o cerere adresată casei teritoriale de pensii; cu alte cuvinte, indemnizaţia de gratitudine neachitată până la deces poate fi transferată moştenitorilor în măsura în care autorul a solicitat acordarea acesteia, respectiv stabilirea existenţei şi întinderii dreptului în baza unei decizii emise de casa teritorială de pensii. VII. Practica judiciară a instanţelor naţionale în materie

Din răspunsurile transmise de instanţele naţionale, la solicitarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a rezultat o opinie majoritară, regăsită doar la nivel teoretic, în punctele de vedere exprimate de judecători, potrivit căreia dispoziţiile art. 5 1 din Legea nr. 341/2004 se interpretează în sensul că prin „sumele cuvenite şi neachitate până la deces” se înţeleg sumele la care ar fi avut dreptul titularul calităţii de Luptător cu Rol Determinant care a depus anterior decesului cererea de stabilire a acestei indemnizaţii la casa teritorială de pensii competentă, chiar dacă această cerere nu era soluţionată încă la data decesului.

A fost exprimată şi o opinie contrară, singulară, tot la nivel teoretic, în sensul că „prin sume cuvenite şi neachitate până la deces” care se plătesc moştenitorilor se înţeleg sumele la care ar fi avut dreptul titularul calităţii de Luptător cu Rol Determinant cu titlu de indemnizaţie de gratitudine, care a decedat înainte de eliberarea noului tip de certificat preschimbat şi nu a avut stabilită o astfel de indemnizaţie în baza unei decizii a casei teritoriale de pensii.

Nu a fost identificată practică judiciară relevantă.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că, la nivelul Secţiei judiciare – Serviciul judiciar civil nu se verifică în prezent practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării. VIII. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Verificând jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a fost identificată Decizia nr. 23 din 27 ianuarie 2025 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, pronunţată în Dosarul nr. 2.530/1/2024, nepublicată, prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la chestiunea de drept vizând dreptul reclamantului la recalcularea indemnizaţiei de gratitudine în temeiul art. 4 alin. (3) din Legea recunoştinţei pentru victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989, pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Braşov din noiembrie 1987 şi pentru revolta muncitorească anticomunistă din Valea Jiului – Lupeni – august 1977 nr. 341/2004, cu modificările şi completările ulterioare, prin aplicarea coeficientului de 1,1% asupra câştigului salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat aferent anului pentru care se face plata, respectiv pentru perioada 1.01.2015-2024 la zi şi în continuare. IX. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea formulată în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, nefiind îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024. X. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Temeiul prezentei sesizări îl constituie dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, act normativ special care se completează cu dispoziţiile de drept comun, prevăzute de art. 519 şi următoarele din Codul de procedură civilă, aşa cum trimite în mod expres art. 4 din ordonanţa de urgenţă menţionată.

Procedând la analiza admisibilităţii sesizării, se constată că nu sunt îndeplinite condiţiile cerute cumulativ de prevederile art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, potrivit cărora: „Dacă în cursul judecăţii proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă sau în calea de atac, verificând şi constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.”

Pentru atingerea scopului acestui mecanism juridic special de prevenire a jurisprudenţei neunitare la nivelul instanţelor naţionale, legiuitorul a instituit mai multe condiţii de admisibilitate, ce pot fi grupate astfel: – sesizarea să fie formulată în cadrul unui proces dintre cele enumerate, limitativ, la art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, aflat în curs de judecată în primă instanţă sau în calea de atac; – sesizarea să expună o chestiune dificilă de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei; – verificările să releve faptul că asupra chestiunii de drept respective instanţa supremă nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Totodată, încheierea de sesizare trebuie să cuprindă „motivele care susţin admisibilitatea sesizării potrivit dispoziţiilor art. 519, punctul de vedere al completului de judecată şi al părţilor” [art. 520 alin. (1) teza finală din Codul de procedură civilă].

În ceea ce priveşte condiţia existenţei unei chestiuni de drept dificile, susceptibilă să dea naştere unor interpretări diferite, în practica Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept s-a reţinut că această cerinţă de admisibilitate a sesizării se referă la caracterul real şi serios al problemei de drept cu care a fost sesizată Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. În acest sens, s-a statuat în mod constant că, în declanşarea procedurii pronunţării unei hotărâri prealabile, trebuie să fie identificată o problemă de drept care necesită cu pregnanţă a fi lămurită, pentru înlăturarea oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securităţii raporturilor juridice deduse judecăţii (de exemplu, Decizia nr. 24 din 29 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 820 din 4 noiembrie 2015; Decizia nr. 6 din 30 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 144 din 24 februarie 2017; Decizia nr. 10 din 4 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 23 mai 2016; Decizia nr. 62 din 18 septembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 797 din 9 octombrie 2017).

Analizând îndeplinirea tuturor acestor condiţii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată, primordial, că litigiul în care a fost declanşat prezentul mecanism al pronunţării unei hotărâri prealabile nu face parte dintre cele limitativ prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.

Potrivit art. 1 coroborat cu paragraful 4 din preambulul ordonanţei de urgenţă, acest act normativ are în vedere doar procesele privitoare la stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, precum şi litigiile referitoare la stabilirea şi/sau plata drepturilor la pensie şi a altor prestaţii de asigurări sociale ale acestui personal, ceea ce înseamnă că litigiile privind stabilirea şi/sau plata drepturilor la pensie şi a altor prestaţii de asigurări sociale se referă la personalul care anterior pensionării a fost plătit din fonduri publice.

În acest caz, sesizarea priveşte un litigiu în care reclamanta, în calitate de moştenitoare a soţului său decedat, a solicitat obligarea casei judeţene de pensii la acordarea şi plata indemnizaţiei de gratitudine ce i s-ar fi cuvenit acestuia pentru perioada anterioară decesului, în considerarea certificatului de revoluţionar eliberat în temeiul Legii nr. 341/2004.

Aşadar, soluţionarea acestei cauze nu pune în discuţie condiţia ca autorul reclamantei să fi făcut parte din categoria persoanelor salarizate din fonduri publice, astfel că nu este îndeplinită cerinţa ca litigiul să privească „stabilirea şi/sau plata drepturilor la pensie şi a altor prestaţii de asigurări sociale” ale personalului plătit din fonduri publice.

Pe de altă parte, în concepţia Legii nr. 341/2004, indemnizaţia de gratitudine este un beneficiu financiar onorific acordat de stat unor categorii speciale de persoane (foşti deţinuţi politici, veterani de război, luptători în Revoluţia Română din Decembrie 1989) ca formă de recunoştinţă pentru meritele ori sacrificiile acestora şi se achită din bugetul de stat, şi nu din bugetul asigurărilor sociale, nefiind aşadar condiţionată de plata contribuţiilor la sistemul de asigurări sociale.

În acest context se reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 4 3 alin. (2) din Legea nr. 341/2004: „Reglementările prevăzute de legislaţia privind pensiile, proprie fiecărui plătitor, referitoare la stabilire, plată, modificare, suspendare, reluare, încetare, expertizare, revizuire, contestare şi recuperare a sumelor încasate necuvenit, se aplică şi indemnizaţiilor prevăzute de lege, dacă aceasta nu dispune altfel.”

Or, reglementând domeniul de aplicare al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, prin art. 1, legiuitorul delegat a stipulat că: „(2) Prezenta ordonanţă de urgenţă se aplică şi în procesele privind stabilirea şi/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/şi cele privind alte prestaţii de asigurări sociale ale personalului prevăzut la alin. (1).”

Această analogie privind regimul juridic nu schimbă însă natura juridică a indemnizaţiilor prevăzute de Legea nr. 341/2004, indemnizaţii ce reprezintă un beneficiu distinct acordat de stat în temeiul unor condiţii speciale.

Se observă, aşadar, că indemnizaţiile prevăzute de Legea nr. 341/2004 nu fac obiectul de reglementare al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, legea specială făcând trimitere la legislaţia privind pensiile cu referire la stabilirea, plata, modificarea, suspendarea, reluarea, încetarea, expertizarea, revizuirea, contestarea şi recuperarea sumelor încasate necuvenit, iar nu la natura juridică a acestora.

De altfel, statuarea vizând neîncadrarea indemnizaţiei de gratitudine în categoria pensiilor sau altor prestaţii de asigurări sociale la care se referă prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 se regăseşte consacrată în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin Decizia nr. 23 din 27 ianuarie 2025 (nepublicată).

Totodată, se reţine că din considerentele încheierii de sesizare rezultă neechivoc faptul că instanţa de trimitere a apreciat asupra admisibilităţii sesizării, exclusiv prin raportare la prevederile speciale ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, constatând că acţiunea cu a cărei soluţionare a fost învestită se încadrează în categoria proceselor prevăzute de dispoziţiile acestei ordonanţe de urgenţă, iar asupra chestiunii de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Prin urmare, deşi titulara sesizării, respectiv curtea de apel, învestită cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, avea sarcina identificării corecte a naturii juridice a drepturilor reglementate prin norma supusă interpretării, totuşi, a considerat că, în cauză, se impune a uza de procedura specială de sesizare, şi nu de cea generală, reglementată de prevederile art. 519 din Codul de procedură civilă.

Aşadar, respectând limitele învestirii, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă nr. 62/2024,