Decizia nr. 48 din 26 iunie 2023

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ce formează obiectul Dosarului nr. 1.179/1/2023 a fost constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (6) din Codul de procedură civilă şi ale art. 34 alin. (2) lit. b) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023 (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Laura-Mihaela Ivanovici, preşedintele Secţiei I civile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă doamna Elena Adriana Stamatescu, magistrat-asistent, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Constanţa – Secţia I civilă în Dosarul nr. 7.366/118/2019, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar s-a depus raportul întocmit de judecătorul-raportor, ce a fost comunicat părţilor, în conformitate cu dispoziţiile art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă; părţile au depus, în termen legal, prin avocat, respectiv consilier juridic, puncte de vedere asupra chestiunii de drept. De asemenea, referă asupra faptului că au fost transmise de către instanţele naţionale hotărâri judecătoreşti pronunţate în materia ce face obiectul sesizării şi opinii teoretice exprimate de judecători, iar Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că nu se verifică, în prezent, practica judiciară în vederea promovării unui recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării.

În urma deliberărilor, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării privind pronunţarea unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării

Curtea de Apel Constanţa – Secţia I civilă a dispus, prin Încheierea din 29 martie 2023, în Dosarul nr. 7.366/118/2019, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: În cazul litigiilor în care reclamantul solicită obligarea Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor (C.N.C.I.) la soluţionarea dosarului prin emiterea unei decizii de compensare care să conţină numărul de puncte, atunci când aceasta nu a soluţionat dosarul până la data introducerii acţiunii şi nici ulterior, valoarea despăgubirilor exprimată în numărul de puncte se stabileşte în funcţie de: valoarea actuală de piaţă a imobilului; valoarea imobilului conform grilei notariale aferente anului anterior sesizării instanţei sau pronunţării hotărârii în primă instanţă; valoarea imobilului conform grilei notariale aferente anului 2013?

Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 25 aprilie 2023 cu nr. 1.179/1/2023, termenul de judecată fiind stabilit la 26 iunie 2023. II. Norma de drept intern ce formează obiectul sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la pronunţarea unei hotărâri prealabile

Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, cu modificările şi completările ulterioare Art. 21. – ” (…) (6) Evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri se exprimă în puncte şi se face prin aplicarea grilei notariale valabile pentru anul precedent emiterii deciziei de către Comisia Naţională, în considerarea caracteristicilor tehnice ale imobilului şi a categoriei de folosinţă la data preluării acestuia. Un punct are valoarea de un leu. (…)” III. Expunerea succintă a procesului

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa – Secţia I civilă cu nr. 7.366/118/2019, reclamantul X a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.N.C.I., obligarea acesteia la acordarea de măsuri reparatorii sub forma compensării prin puncte pentru imobilul-construcţie situat în municipiul Constanţa, format din cele nouă apartamente ce nu au putut fi restituite în natură, în condiţiile înstrăinării lor către chiriaşi, în temeiul Legii nr. 112/1995 pentru reglementarea situaţiei juridice a unor imobile cu destinaţia de locuinţe, trecute în proprietatea statului, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 112/1995).

În motivarea cererii a arătat că, prin Sentinţa civilă nr. 126 din 23 ianuarie 2014, pronunţată de Tribunalul Constanţa – Secţia I civilă în Dosarul nr. 7.507/118/2011, rămasă definitivă prin Decizia civilă nr. 100/C din 26 martie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa – Secţia I civilă, s-a dispus obligarea entităţii deţinătoare să înainteze C.N.C.I. propunerea de acordare a măsurilor compensatorii conform art. 21 alin. (6) coroborat cu art. 24 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 165/2013).

Ulterior, prin Decizia nr. 3 din 1 iulie 2014, emisă de unitatea deţinătoare, s-au pus în executare aceste hotărâri judecătoreşti şi s-a propus acordarea de măsuri compensatorii conform art. 21 alin. (6) coroborat cu art. 24 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 pentru restul imobilului în litigiu.

Această dispoziţie a fost înaintată către Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor (A.N.R.P.), dosarul fiind înregistrat la data de 2 iulie 2014. După completarea documentaţiei, la solicitarea A.N.R.P., dosarul a fost reînregistrat la data de 10 noiembrie 2014, fără ca până la data introducerii acţiunii să fie soluţionat.

Reclamantul s-a prevalat de dispoziţiile art. 17 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 şi de Decizia Curţii Constituţionale nr. 686 din 26 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 68 din 27 ianuarie 2015 (Decizia nr. 686 din 26 noiembrie 2014).

Prin Sentinţa civilă nr. 1.649 din 18 mai 2022, Tribunalul Constanţa – Secţia I civilă a admis acţiunea şi a obligat pârâta C.N.C.I. să emită în favoarea reclamantului, în temeiul Legii nr. 165/2013, o decizie de compensare pentru imobilul în litigiu, cu un număr de puncte rezultat din echivalentul în lei corespunzător valorii de 277.355 euro la data emiterii deciziei, prin utilizarea grilei notariale valabile pentru anul 2021, precedent pronunţării hotărârii judecătoreşti.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că întreaga documentaţie aferentă notificării formulate de reclamant a fost transmisă către A.N.R.P., fiind înregistrată în evidenţele acesteia la 10 noiembrie 2014. De la data înregistrării documentaţiei necesare emiterii deciziei de compensare şi până la data învestirii instanţei pârâta nu a emis decizia prevăzută de art. 21 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, astfel încât se impune ca instanţa de judecată să se substituie pârâtei şi să procedeze la stabilirea întinderii despăgubirilor care i se cuvin reclamantului pentru imobilul preluat în mod abuziv în proprietatea statului, după cum dispune art. 35 alin. (3) din Legea nr. 165/2013.

Pentru soluţionarea cererii de acordare a despăgubirilor, instanţa de fond a apreciat că se impune să stabilească prioritar care este grila notarială aplicabilă pentru evaluarea imobilului care face obiectul litigiului.

În acest sens, având în vedere dispoziţiile art. 6 din Codul civil, precum şi statuările Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept din Decizia nr. 80 din 12 noiembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1080 din 20 decembrie 2018 (Decizia nr. 80 din 12 noiembrie 2018), a stabilit că litigiului de faţă îi sunt aplicabile dispoziţiile art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 193/2021 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 72/2020 pentru suspendarea aplicării prevederilor art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România şi instituirea unor măsuri tranzitorii (Legea nr. 193/2021), din moment ce dosarul de despăgubiri nu era soluţionat la momentul intrării în vigoare a legii noi.

Instanţa de fond nu a stabilit îndreptăţirea reclamantului de a primi despăgubiri prin raportare la valoarea de circulaţie actuală a imobilului, deoarece această solicitare nu are acoperire în Legea nr. 165/2013.

De asemenea, nu a fost stabilită valoarea imobilului nici prin raportare la grilele notariale aferente anului 2013, deoarece prevederile art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013 stabilesc aplicarea altei grile, anume aceea aferentă anului precedent emiterii hotărârii, respectiv anul 2021.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel părţile.

Apelantul-reclamant a susţinut că prima instanţă trebuia să dispună acordarea de măsuri reparatorii sub formă de puncte în compensare prin raportare la valoarea actuală de circulaţie (de piaţă) a imobilului, în valoare de 1.049.503 euro, la cursul leu/euro de la data efectuării plăţii, aceasta fiind singura soluţie ce asigură o reparaţie justă şi echitabilă, în acord cu principiile prevăzute de Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 10/2001), şi cu practica Curţii Europene a Drepturilor Omului. Adoptarea Legii nr. 193/2021 nu reprezintă punerea legislaţiei interne în acord cu raţiunea, scopul şi incidenţa art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (Convenţia), deoarece valorile orientative şi minimale din grilele notariale nu reprezintă nici pe departe valoarea reală a proprietăţilor din România. Prima instanţă nu a ţinut seama de faptul că, în dreptul civil român, prevalează normele de drept comunitar în raport cu cele de drept intern, astfel că primele se aplică cu prioritate, iar acesta este un principiu de drept de la care instanţele de judecată nu pot deroga.

De asemenea, a susţinut că prima instanţă se raportează, în mod greşit, în soluţionarea prezentei cauze la considerentele Deciziei nr. 80 din 12 noiembrie 2018, în condiţiile în care aceasta are în vedere existenţa unei decizii de acordare de despăgubiri, emisă de către Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, ca situaţie premisă în dezlegarea respectivei probleme de drept.

În concluzie, solicită admiterea apelului, schimbarea sentinţei civile atacate, în sensul de a se dispune, în rejudecare, în principal, obligarea intimatei-pârâte la acordarea de măsuri reparatorii sub forma compensării prin puncte în valoare de 1.049.503 euro echivalent în lei la data plăţii, iar în subsidiar prin raportare la valoarea grilei notariale aferente anului 2013 ori aferente anului 2021.

Apelanta-intimată a criticat hotărârea pronunţată de instanţa de fond din perspectiva ignorării necesităţii completării dosarului de despăgubire cu acte care descriu imobilul în litigiu, potrivit dispoziţiilor art. 23 din Legea nr. 10/2001.

De asemenea, a criticat sentinţa apelată sub aspectul calculului măsurilor reparatorii ce se cuvin reclamantului, respectiv al modului de evaluare a imobilului, dar şi cu privire la cuantumul cheltuielilor de judecată.

În şedinţa publică din 29 martie 2023, Curtea, din oficiu, a pus în discuţie, în raport cu dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile cu privire la chestiunea de drept anterior enunţată (paragraful 7).

Prin încheierea de şedinţă pronunţată la aceeaşi dată, sesizarea a fost considerată admisibilă şi, în temeiul dispoziţiilor art. 520 alin. (2) din Codul de procedură civilă, s-a dispus suspendarea judecăţii. IV. Motivele reţinute de titularul sesizării, referitoare la admisibilitatea procedurii

Instanţa de trimitere, procedând la analiza condiţiilor de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, referitoare la declanşarea procedurii pronunţării de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, a apreciat că acestea sunt întrunite cumulativ.

Astfel, Dosarul nr. 7.366/118/2019 al Curţii de Apel Constanţa – Secţia I civilă este în curs de judecată, fiind în faza apelului; instanţa care sesizează Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă pricina în ultimă instanţă; cauza care face obiectul judecăţii se află în competenţa legală a unui complet de judecată al curţii de apel învestite să o soluţioneze, iar soluţionarea pe fond a apelului depinde de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere.

Prima instanţă a avut în vedere, pentru calculul punctelor ce trebuie acordate în compensare, dispoziţiile art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, forma în vigoare la data pronunţării, care stabileau că evaluarea imobilului ce face obiectul deciziilor se face prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, în considerarea caracteristicilor tehnice ale imobilului şi a categoriei de folosinţă la data preluării acestuia, valoare ce se exprimă în puncte.

Ulterior pronunţării sentinţei apelate, la data de 31 iulie 2019, aceste dispoziţii legale au fost modificate prin Legea nr. 219/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România (Legea nr. 219/2020), în vigoare din data de 2 noiembrie 2020, fiind introdusă o excepţie, respectiv în dosarele în care se acordă măsuri compensatorii titularului dreptului de proprietate, fost proprietar sau moştenitorilor legali ori testamentari ai acestuia, iar dreptul de proprietate nu a fost tranzacţionat după preluarea abuzivă de stat a imobilului, evaluarea acestuia se face prin utilizarea grilei notariale valabile pentru anul precedent emiterii deciziei de către Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor.

În temeiul art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013 astfel modificat, evaluarea în cauza de faţă s-a realizat conform grilei notariale din anul 2021, anul anterior emiterii hotărârii de către prima instanţă, tribunalul apreciind că este aplicabil acest temei şi în cazul litigiilor în care reclamantul solicită obligarea C.N.C.I. la soluţionarea dosarului prin emiterea unei decizii de compensare care să conţină numărul de puncte, atunci când Comisia nu a soluţionat dosarul până la data introducerii acţiunii şi nici ulterior, cum este şi cel de faţă.

Prin apelul reclamantului s-a contestat modul de evaluare a imobilelor preluate de către stat, ce au aparţinut autorilor acestuia, susţinându-se că prima instanţă trebuia să dispună acordarea de măsuri reparatorii sub formă de puncte în compensare prin raportare la valoarea actuală de circulaţie (de piaţă) a imobilului, în valoare de 1.049.503 euro, la cursul leu/euro de la data efectuării plăţii.

S-a susţinut că dispoziţiile art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, în forma modificată prin Legea nr. 193/2021, pentru a căror aplicare a optat instanţa de fond, nu reglementează juridic situaţia în care Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor nu a soluţionat dosarul până la data introducerii cererii de chemare în judecată şi nici ulterior.

În atare situaţie, apelantul-reclamant a susţinut că revine instanţei de judecată obligaţia legală de a sancţiona atitudinea culpabilă a pârâtei-intimate, prin pronunţarea unei hotărâri de obligare a acesteia la măsuri compensatorii sub formă de puncte în compensare, valoarea acestor puncte trebuind a fi raportată la valoarea actuală, de piaţă, a imobilului ce nu mai poate fi restituit în natură.

Instanţa de trimitere a apreciat că problema de drept este nouă, vizând aplicabilitatea unei modificări legislative recente a unei dispoziţii legale existente la o situaţie care nu este acoperită în mod expres de prevederile legale incidente, respectiv aceea în care Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor nu a soluţionat dosarul până la data introducerii cererii de chemare în judecată şi nici ulterior acestui moment.

Cu privire la aplicarea dispoziţiilor art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, astfel cum au fost modificate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 98/2016 pentru prorogarea unor termene, instituirea unor noi termene, privind unele măsuri pentru finalizarea activităţilor cuprinse în contractele încheiate în cadrul Acordului de împrumut dintre România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare pentru finanţarea Proiectului privind reforma sistemului judiciar, semnat la Bucureşti la 27 ianuarie 2006, ratificat prin Legea nr. 205/2006, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 111/2017, cu modificările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 98/2016), s-a pronunţat Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 80 din 12 noiembrie 2018, însă chestiunea de drept ce se cere a fi soluţionată prin prezenta sesizare este diferită.

În primul rând, situaţia de faţă nu este acoperită în mod expres de prevederile legale incidente, respectiv aceea în care Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor nu a soluţionat dosarul până la data introducerii cererii de chemare în judecată şi nici ulterior acestui moment, situaţie care nu se regăseşte în speţa în care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost sesizată cu chestiunea de drept soluţionată prin Decizia nr. 80 din 12 noiembrie 2018.

Trebuie avut în vedere faptul că, potrivit art. 479 alin. (1) din Codul de procedură civilă, instanţa de apel verifică modul de aplicare a legii de către prima instanţă, obiectul apelului fiind verificarea legalităţii şi temeiniciei sentinţei de fond; or, aceasta a aplicat dispoziţiile legale în vigoare la data pronunţării.

Nefiind incidentă situaţia din prezenta cauză, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a avut de stabilit dacă, în cazul litigiilor în care reclamantul solicită obligarea Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor la soluţionarea dosarului prin emiterea unei decizii de compensare care să conţină numărul de puncte, atunci când Comisia nu a soluţionat dosarul până la data introducerii acţiunii şi nici ulterior, valoarea despăgubirilor exprimată în numărul de puncte se stabileşte în funcţie de: valoarea actuală de piaţă a imobilului; valoarea imobilului conform grilei notariale aferente anului anterior sesizării instanţei sau pronunţării hotărârii în primă instanţă; valoarea imobilului conform grilei notariale aferente anului 2013.

Prin Legea nr. 219/2020 nu se lămureşte o dispoziţie existentă, ci se introduce o veritabilă modificare a modului de calcul al despăgubirilor, şi anume: pentru persoanele care au tranzacţionat dreptul de proprietate după preluarea abuzivă a imobilului, evaluarea acestuia se face prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, în timp ce pentru titularul dreptului de proprietate, fost proprietar sau moştenitorii legali ori testamentari ai acestuia, se face prin utilizarea grilei notariale valabile pentru anul precedent emiterii deciziei de către Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, preţurile imobilelor din grilele notariale fiind diferite de la un an la altul.

Cu toate acestea, nu există nicio prevedere expresă referitoare la evaluarea imobilului în cazul în care Comisia nu a soluţionat dosarul până la data introducerii acţiunii şi nici ulterior.

Problema pusă în discuţie prezintă gradul de dificultate necesar pentru declanşarea mecanismului hotărârii prealabile, deoarece rezolvarea de principiu a acestei chestiuni nu se poate deduce cu uşurinţă din interpretarea coroborată a prevederilor art. 21 din Legea nr. 165/2013, dispoziţiile Protocolului nr. 1 adiţional la Convenţie şi art. 6 paragraful 1 din Convenţie.

Interpretarea normelor legale pune în discuţie două rezolvări diametral opuse ale chestiunii de drept vizate, una rezultată din aplicarea dreptului comun, adică evaluarea să aibă loc în funcţie de valoarea de piaţă a imobilului, iar alta întemeiată pe grila notarială aferentă anului anterior pronunţării hotărârii judecătoreşti.

De asemenea, există o practică neunitară la nivelul instanţelor de judecată cu privire la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013.

Problema de drept nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, conform evidenţelor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, consultate la data sesizării. V. Punctul de vedere al părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

În opinia apelantului-reclamant, faţă de succesiunea de modificări ale dispoziţiilor art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013 şi de Decizia Curţii Constituţionale nr. 189 din 18 martie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 4 mai 2021 (Decizia nr. 189 din 18 martie 2021), valoarea corectă a măsurilor reparatorii trebuie determinată în funcţie de valoarea actuală, de piaţă, a imobilului preluat în mod abuziv în perioada comunistă.

Întrucât acesta are calitatea de moştenitor al proprietarului imobilului, iar dreptul de proprietate cu privire la imobilul confiscat în mod abuziv în perioada comunistă nu a fost restabilit nici până în prezent, va beneficia de măsuri reparatorii clar diminuate în raport cu persoanele ale căror cereri au fost deja soluţionate prin acordarea de măsuri reparatorii sub forma punctelor în compensare în perioada 2013-2020, ceea ce reprezintă un nou abuz de drept.

Invocând art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţie şi practica instanţei de contencios al drepturilor omului în privinţa noţiunii de „bun”, apelantul-reclamant apreciază că nu este echitabilă şi nici adecvată dreptului comunitar soluţia acordării de măsuri reparatorii în funcţie de grila notarială din anul anterior pronunţării hotărârii judecătoreşti, deoarece nu se poate determina cu exactitate momentul în care cauza se va soluţiona printr-o hotărâre judecătorească definitivă (probabil 2023 sau chiar 2024), în condiţiile în care prima instanţa de judecată a avut în vedere valoarea grilei notariale aferente anului 2020.

Adoptarea Legii nr. 193/2021 nu reprezintă punerea legislaţiei interne în acord cu raţiunea, scopul şi incidenţa art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţie, astfel cum în mod greşit a apreciat prima instanţă de judecată, deoarece valorile orientative şi minimale din grilele notariale nu reprezintă nici pe departe valoarea reală a proprietăţilor din România.

În dreptul român prevalează normele de drept comunitar în raport cu cele de drept intern, astfel că primele se aplică cu prioritate, iar acesta este un principiu de drept de la care instanţele de judecată nu pot deroga.

Dispoziţiile art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013 – forma în vigoare la acest moment – limitează dreptul de o reparaţie justă şi echitabilă pentru o cerere care trebuia să fie soluţionată din anul 2001, iar de către C.N.C.I. cel târziu până la data de 20 mai 2018, ceea ce echivalează cu negarea dreptului de acces la justiţie.

Introducerea art. 35 alin. (2) în Legea nr. 165/2013 a avut ca scop finalizarea procesului de restituire a imobilelor preluate în mod abuziv de către stat în perioada comunistă, inclusiv prin promovarea de acţiuni directe de restituire a imobilelor la instanţa de judecată, în situaţia în care Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor stă în pasivitate şi nu dă curs cererilor de restituire nici măcar în termenele instituite de art. 33 din Legea nr. 165/2013.

Apelanta-pârâtă Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor a solicitat respingerea cererii de sesizare formulate de apelantul-reclamant.

A susţinut că evaluarea imobilelor prin raportare la valoarea de piaţă excedează dispoziţiilor Legii nr. 165/2013 şi Legii nr. 219/2020. În mod punctual, art. 50 din Legea nr. 165/2013 abrogă toate trimiterile Legii nr. 10/2001 şi ale Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 247/2005), la evaluarea potrivit valorii de piaţă sau potrivit standardelor internaţionale de evaluare, ceea ce interesează fiind valoarea de grilă. Or, valoarea de grilă, în condiţiile art. 21 din Legea nr. 165/2013, se stabileşte pe baza înscrisurilor existente la dosar, respectiv pe baza înscrisurilor care dovedesc caracteristicile şi categoria de folosinţă. Împrejurarea că valoarea rezultată în urma aplicării acestui criteriu diferă de valoarea actuală de piaţă nu constituie un motiv care să justifice admiterea acţiunii reclamantului, atât timp cât la baza acestei metode de evaluare stau prevederi legale în vigoare.

Invocând considerentele din Hotărârea-pilot din 12 octombrie 2010 în Cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României, apreciază că, prin acordarea de despăgubiri, prin raportare la grila notarilor publici, iar nu la valoarea de piaţă a imobilelor, cum solicită reclamantul, se păstrează un just echilibru între interesele foştilor proprietari şi interesul general al colectivităţii, iar dreptul de proprietate este respectat.

Prevederile legale criticate constituie modalitatea prin care legiuitorul a înţeles să transpună în legislaţia naţională exigenţele impuse de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, aşa cum rezultă din expunerea de motive a Legii nr. 165/2013.

Mai mult, prin apariţia Legii nr. 193/2021, legiuitorul a tranşat această problemă, stabilind că despăgubirile în speţă trebuie acordate conform grilei notariale din anul anterior emiterii deciziei de compensare de către Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor.

Aplicarea normei din dreptul intern, respectiv art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, nu creează o situaţie injustă în raport cu statuările obligatorii ale Curţii Europene a Drepturilor Omului din cauzele evocate şi analizate prin prisma dreptului fundamental reglementat de art. 1 din Protocolul adiţional nr. 1 la Convenţie, ci stabilesc chiar nivelul maximal al despăgubirilor pe care le pot obţine reclamanţii în acord cu cele statuate chiar de instanţa de contencios al drepturilor omului, care nu impune nicio obligaţie de a stabili un nivel al despăgubirilor, în afară de unul rezonabil, şi care a fost deja constatat ca rezonabil, iar acesta nu este cel al valorii de piaţă, astfel că nu există o neconcordanţă între art. 21 alin. (6) din lege şi art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţie.

După comunicarea raportului întocmit de judecătorul-raportor, în condiţiile art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, părţile au depus, în termen legal, prin avocat, respectiv consilier juridic, puncte de vedere asupra chestiunii de drept.

Apelantul-reclamant a susţinut că este greşită concluzia judecătorului-raportor referitoare la neîndeplinirea condiţiei noutăţii, deoarece textul de lege a cărui interpretare se solicită abia începe să devină actual, în raport cu modificarea adusă prin Legea nr. 193/2021.

Caracterul de noutate al problemei de drept este conferit şi de faptul că interpretarea dispoziţiilor art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013 trebuie să se raporteze inclusiv la considerentele Hotărârii din 8 noiembrie 2022, pronunţate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Văleanu şi alţii împotriva României, considerente pe care instanţele de judecată nu le-au avut în vedere în motivarea soluţiilor analizate în raportul întocmit.

Intimata-pârâtă a reiterat argumentele vizând respingerea sesizării, pe care le-a susţinut în faţa instanţei de trimitere. A arătat şi că, în paragraful 237 din Hotărârea pronunţată în Cauza Văleanu şi alţii împotriva României, Curtea a reţinut că nivelul compensaţiei a rămas rezonabil legat de valoarea de piaţă a bunului la momentul emiterii deciziei de despăgubire, potrivit grilei notariale din anul anterior, însă având în vedere amplasamentul şi specificaţiile tehnice ale proprietăţii, relevante la momentul privării de proprietate. VI. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Completul de judecată învestit cu soluţionarea apelurilor în Dosarul nr. 7.366/118/2019 a apreciat că, în logica statuărilor din Decizia nr. 80 din 12 noiembrie 2018, prezentului litigiu îi sunt aplicabile dispoziţiile art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 193/2021, din moment ce dosarul de despăgubiri nu era soluţionat la momentul intrării în vigoare a legii noi.

Datorită modificărilor legislative curente în această materie, în special cu privire la art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, precum şi faptului că la 18 martie 2021, prin Decizia nr. 189, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate a acestui text, instanţa nu ar fi putut obliga pârâta Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor la emiterea unei decizii de compensare prin puncte conform grilei notariale aplicabile la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti.

Potrivit Legii nr. 193/2021, alineatul (6) al art. 21 din Legea nr. 165/2013 se modifică şi va avea următorul cuprins: „Evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri se exprimă în puncte şi se face prin aplicarea grilei notariale valabile pentru anul precedent emiterii deciziei de către Comisia Naţională, în considerarea caracteristicilor tehnice ale imobilului şi a categoriei de folosinţă la data preluării acestuia. Un punct are valoarea de un leu.”

Din cuprinsul textului legal enunţat, referitor la aplicarea grilei notariale valabile pentru anul precedent emiterii deciziei de către Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, nu reiese care ar trebui să fie grila notarială aplicabilă ori dacă ar trebui aplicată grila notarială ori valoarea de piaţă a imobilului, în situaţia în care Comisia Naţională nu a soluţionat dosarul până la data introducerii acţiunii şi nici ulterior.

Având în vedere această lacună legislativă, s-ar putea aprecia că, faţă de starea de pasivitate a C.N.C.I. până la momentul respectiv, reclamantul ar fi îndreptăţit la despăgubirea cu valoarea de piaţă a imobilului.

Pe de altă parte, s-ar putea considera că, faţă de puterea obligatorie a hotărârii judecătoreşti, decizia va fi emisă de Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor în acelaşi an în care a fost pronunţată hotărârea în primă instanţă, astfel încât ar părea logică utilizarea grilei notariale valabile pentru anul anterior pronunţării acesteia.

De asemenea, având în vedere prevederile iniţiale ale art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, în forma în vigoare la data formulării acţiunii, potrivit cărora evaluarea imobilului ce face obiectul deciziei se face prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, în considerarea caracteristicilor tehnice ale imobilului şi a categoriei de folosinţă la data preluării acestuia, s-ar putea considera că în acest caz ar trebui aplicată grila notarială din 2013.

Această chestiune a fost antamată şi în cadrul întâlnirii preşedinţilor secţiilor civile ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi ale curţilor de apel, de la Craiova, 26-27 mai 2022, unde s-a apreciat că, în ceea ce priveşte cererea având ca obiect obligarea C.N.C.I. să emită decizia de compensare sau, după caz, pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti care să ţină loc de decizie de compensare, formulată în temeiul art. 35 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 165/2013 (C.N.C.I. nu a soluţionat dosarul de despăgubire): a) dacă prima instanţă, în soluţionarea cererii, va proceda la evaluarea imobilului, în conformitate cu art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, se va raporta la valoarea înscrisă în grila notarială valabilă pentru anul precedent pronunţării sentinţei civile; această valoare va fi convertită în lei la cursul valutar al Băncii Naţionale a României (B.N.R.) euro/leu de la data pronunţării sentinţei civile de către prima instanţă; b) dacă prima instanţă a procedat la evaluarea imobilului şi împotriva sentinţei civile pronunţate s-a declarat apel, prin care se critică grila notarială aplicabilă (an distinct) sau greşita aplicare a acesteia de către prima instanţă, instanţa de apel, verificând valoarea imobilului, în conformitate cu art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, se va raporta la valoarea înscrisă în grila notarială valabilă pentru anul precedent pronunţării sentinţei civile; această valoare va fi convertită în lei la cursul valutar B.N.R. euro/leu de la data pronunţării sentinţei civile de către prima instanţă; în soluţionarea apelului, se va ţine seama de respectarea regulii de drept înscrise în art. 481 din Codul de procedură civilă privind neînrăutăţirea situaţiei în propria cale de atac; c) dacă prima instanţă nu a procedat la evaluarea imobilului, apreciind că nu s-a făcut dovada dreptului de proprietate sau a calităţii părţii de persoană îndreptăţită şi împotriva sentinţei civile pronunţate s-a declarat apel, instanţa de apel, dacă va evalua imobilul, în conformitate cu art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, se va raporta la valoarea înscrisă în grila notarială valabilă pentru anul precedent pronunţării deciziei civile; această valoare va fi convertită în lei la cursul valutar B.N.R. euro/leu de la data pronunţării deciziei civile de către instanţa de apel.

Întrucât există argumente ce susţin mai multe variante de interpretare, pentru a se evita crearea unei practici neunitare în aplicarea acestor dispoziţii legale, se impune ca Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să lămurească chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată.

Totodată, trebuie avut în vedere şi faptul că, prin Încheierea din 15 februarie 2023, s-a admis şi cererea reclamantului de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor legale a căror interpretare se solicită prin prezenta sesizare. VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie

Răspunzând solicitării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, instanţele naţionale au comunicat un număr semnificativ de hotărâri judecătoreşti şi au exprimat opinii teoretice asupra chestiunii de drept supuse dezlegării.

Hotărârile judecătoreşti definitive depuse la dosarul cauzei conturează o practică recentă, consistentă şi unitară, fără excepţie, a instanţelor de apel, care consideră că valoarea despăgubirilor se stabileşte în funcţie de valoarea imobilului, conform grilei notariale aferente anului anterior pronunţării hotărârii judecătoreşti de evaluare, fiind aplicabile dispoziţiile art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 193/2021.

Instanţele au reţinut că modalitatea de evaluare menţionată este aplicabilă şi în ipoteza în care Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor nu a emis decizie de compensare, fiind necesar să se utilizeze aceeaşi modalitate de stabilire a cuantumului măsurilor compensatorii prin puncte, independent de soluţionarea sau nu a dosarului administrativ de către Comisia Naţională.

În acest sens au fost depuse 48 de hotărâri judecătoreşti definitive, care provin de la 13 din cele 15 curţi de apel.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că la nivelul Secţiei judiciare – Serviciul judiciar civil nu se verifică, în prezent, practica judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării. VIII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

În urma verificărilor efectuate, se constată că instanţa de contencios constituţional s-a pronunţat în numeroase cazuri asupra conformităţii prevederilor art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013 cu imperativele cuprinse în Constituţia României, prin decizii de respingere a sesizărilor cu excepţii de neconstituţionalitate în litigiile deduse judecăţii.

Spre exemplu, prin Decizia nr. 164 din 27 martie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 551 din 2 iulie 2018, Curtea Constituţională a reţinut în paragrafele 20-24 că: ” 20. (…) prevederile art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013 au fost modificate prin art. I pct. 4 din Legea nr. 111/2017 (…), publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 399 din 26 mai 2017. Având în vedere că soluţia legislativă este, în esenţă, aceeaşi cu cea existentă înaintea modificării, Curtea reţine, în prezenta cauză, aplicabilitatea jurisprudenţei sale anterioare, pronunţate în legătură cu acest text de lege. 21. Astfel, în privinţa constituţionalităţii dispoziţiilor din Legea nr. 165/2013, care instituie, pentru evaluarea imobilului ce constituie obiectul deciziei de compensare, metoda aplicării grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a legii, prin Decizia nr. 269 din 7 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 9 iulie 2014, Curtea Constituţională s-a pronunţat, între alte prevederi din actul normativ criticat, şi asupra prevederilor art. 4 teza a doua raportate la art. 21 alin. (6) şi art. 50 lit. b), analizând argumente de neconstituţionalitate similare celor formulate în prezenta cauză. Prin decizia menţionată, Curtea a respins excepţia de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, cu motivarea că prevederile legale criticate constituie modalitatea prin care legiuitorul a înţeles să transpună în legislaţia naţională exigenţele impuse de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, aşa cum rezultă din expunerea de motive a Legii nr. 165/2013. În acest sens, în acord cu cele reţinute în jurisprudenţa sa (…), Curtea a statuat că Legea nr. 165/2013 a fost adoptată de legiuitor ca urmare a pronunţării de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului a Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010 în Cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României, prin care, la paragraful 232, au fost reţinute în sarcina statului român obligaţia implementării unor proceduri simplificate şi eficiente, întemeiate pe măsuri legislative şi pe o practică judiciară şi administrativă coerentă, precum şi obligaţia adoptării unor reguli de procedură clare şi simplificate, care să acorde sistemului de despăgubiri o previzibilitate sporită. Prin aceeaşi decizie, Curtea a mai reţinut, de asemenea, că prin hotărârea-pilot menţionată a fost lăsată, însă, statului român o largă marjă de apreciere în privinţa mijloacelor prin care să îndeplinească obligaţiile juridice impuse şi să garanteze respectarea drepturilor patrimoniale sau să reglementeze raporturile de proprietate avute în vedere. Invocând jurisprudenţa sa anterioară în legătură cu procedura specială de acordare a despăgubirilor pentru imobilele preluate în mod abuziv, Curtea a mai reţinut că modul de reparare a injustiţiilor şi abuzurilor din legislaţia trecută ţine de opţiunea exclusivă a legiuitorului, iar prevederile de lege criticate sunt în acord cu cele ale art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituţie, potrivit cărora conţinutul şi limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege (paragrafele 42 şi 45). 22. Tot astfel, prin Hotărârea din 29 aprilie 2014, pronunţată în Cauza Preda şi alţii împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat – având în vedere marja de apreciere a statului român şi garanţiile instituite prin Legea nr. 165/2013, şi anume regulile de procedură clare şi previzibile, însoţite de termene constrângătoare şi de un control judecătoresc efectiv – că legea menţionată oferă, în principiu, un cadru accesibil şi efectiv pentru remedierea criticilor referitoare la atingerile aduse dreptului la respectarea bunurilor în sensul art. 1 din primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, rezultate în urma aplicării legilor de restituire (paragraful 129). (…) 23. Mai mult, aşa cum a reţinut Curtea prin Decizia nr. 618 din 4 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 28 ianuarie 2015, paragrafele 23 şi 24, prin Legea nr. 165/2013, legiuitorul a urmărit să introducă un sistem unitar şi previzibil de evaluare a imobilelor, astfel încât atât imobilele din Fondul naţional al terenurilor agricole şi al altor imobile, cât şi imobilele ce fac obiectul cererilor de restituire nesoluţionate să fie evaluate prin raportare la acelaşi sistem, respectiv prin aplicarea grilei notariale de la momentul intrării în vigoare a noii legi. (…) 24. De asemenea, prin Decizia nr. 613 din 4 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 59 din 20 ianuarie 2017, paragraful 17, Curtea a constatat că nu poate fi vorba de retroactivitatea Legii nr. 165/2013, din moment ce situaţia juridică se află în curs de constituire, în sensul de a fi stabilit în concret cuantumul despăgubirilor cuvenite în temeiul legilor reparatorii. Astfel, s-a reţinut în decizia menţionată, este firesc ca modalitatea de calcul să fie cea prevăzută de actul normativ în vigoare la momentul efectuării acestei operaţiuni, iar nu prin raportare la dispoziţii legale abrogate, aşa cum sunt cele din Legea nr. 247/2005, care, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, guvernau modalitatea de stabilire a despăgubirilor cuvenite.”

Asemenea considerente se regăsesc, spre exemplu, şi în deciziile nr. 794 din 3 decembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 169 din 2 martie 2020; nr. 568 din 9 iulie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.125 din 23 noiembrie 2020 etc. IX. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în mecanismele de unificare a practicii

Prin Decizia nr. 80 din 12 noiembrie 2018, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, admiţând sesizarea formulată, a decis următoarele: ” 1. În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, în forma anterioară modificării acesteia prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 98/2016 (…) stabileşte că: Evaluarea imobilului ce face obiectul deciziei de compensare se realizează prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, în considerarea caracteristicilor tehnice ale imobilului şi categoriei de folosinţă la data preluării acestuia, prevederile art. 21 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 nefiind aplicabile. 2. Dispoziţiile art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, astfel cum a fost modificată şi completată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 98/2016, se aplică şi cauzelor aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti, având ca obiect decizii de compensare emise anterior intrării în vigoare a legii modificate”.

Prin Decizia nr. 9 din 21 februarie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 326 din 4 aprilie 2022 (Decizia nr. 9 din 21 februarie 2022), Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a respins ca inadmisibile sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. 11.553/3/2019, şi sesizarea formulată de Curtea de Apel Timişoara – Secţia I civilă, în Dosarul nr. 877/108/2020, relevante fiind considerentele din paragrafele 116, 126-129.

De asemenea, prin Decizia nr. 57 din 3 octombrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.162 din 5 decembrie 2022 (Decizia nr. 57 din 3 octombrie 2022), Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, admiţând sesizarea, a stabilit că: ” În interpretarea dispoziţiilor art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, cu modificările şi completările ulterioare, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 193/2021 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 72/2020 pentru suspendarea aplicării prevederilor art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România şi instituirea unor măsuri tranzitorii, stabileşte că, într-un litigiu care are ca obiect contestaţia formulată împotriva deciziei de compensare emise de Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, dispoziţiile art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 193/2021 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 72/2020, se interpretează în sensul că evaluarea imobilului urmează a fi realizată prin raportare la grila notarilor publici valabilă în anul anterior emiterii deciziei de compensare de către Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, ce face obiectul contestaţiei judiciare.” X. Raportul asupra chestiunii de drept

Prin raportul întocmit, judecătorul-raportor a apreciat că nu sunt întrunite cumulativ condiţiile de admisibilitate a sesizării prevăzute de dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă, lipsind condiţia noutăţii. XI. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Examinând sesizarea, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorul-raportor şi chestiunea de drept care se solicită a fi dezlegată, constată următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, „Dacă în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată”.

Această normă instituie o serie de condiţii de admisibilitate pentru declanşarea procedurii privind pronunţarea unei hotărâri prealabile, condiţii care se impun a fi întrunite în mod cumulativ, după cum urmează: a) existenţa unei cauze aflate în curs de judecată în ultimă instanţă; b) cauza care face obiectul judecăţii să se afle în competenţa unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă; c) ivirea unei veritabile chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei aflate în curs de judecată; din perspectiva acestei condiţii trebuie verificat dacă sunt întrunite premisele de analiză ale acesteia, anume: – existenţa unei chestiuni de drept, apte a primi o dezlegare de principiu, întrucât chestiunile ce vizează exclusiv aplicarea legii sau reprezintă aspecte de fapt nu pot primi o dezlegare de principiu în cadrul acestui mecanism; – chestiunea de drept pusă în discuţie trebuie să fie una veritabilă, serioasă, susceptibilă să dea naştere unor interpretări diferite şi, prin urmare, să prezinte un anumit nivel de dificultate; – chestiunea de drept să fie esenţială, în sensul că de lămurirea ei depinde soluţionarea pe fond a cauzei, context în care noţiunea de „soluţionare pe fond” trebuie înţeleasă în sens larg, incluzând nu numai problemele de drept material, ci şi pe cele de drept procesual, cu condiţia ca soluţionarea pe fond a cauzei să depindă de rezolvarea acestora, astfel cum s-a conturat jurisprudenţa instanţei supreme în cadrul acestui mecanism de unificare a practicii judiciare; d) chestiunea de drept identificată să prezinte caracter de noutate; e) Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu se fi pronunţat asupra chestiunii de drept respective; f) problema de drept să