Decizia nr. 8 din 30 ianuarie 2023

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ce formează obiectul Dosarului nr. 2.069/1/2022 a fost constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (6) din Codul de procedură civilă raportat la art. XIX din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, cu modificările ulterioare, şi ale art. 36 alin. (2) lit. a) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu completările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Laura-Mihaela Ivanovici, preşedintele Secţiei I civile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă doamna Elena Adriana Stamatescu, magistrat-asistent, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 38 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Timiş – Secţia I civilă, în Dosarul nr. 25.826/325/2018, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar s-a depus raportul întocmit de judecătorul-raportor, ce a fost comunicat părţilor, în conformitate cu dispoziţiile art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă; părţile nu au depus puncte de vedere asupra chestiunii de drept. De asemenea, referă asupra faptului că au fost transmise de către instanţele naţionale hotărâri judecătoreşti pronunţate în materia ce face obiectul sesizării şi opinii teoretice exprimate de judecători, iar Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării.

În urma deliberărilor, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării privind pronunţarea unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării

Tribunalul Timiş – Secţia I civilă a dispus, prin Încheierea din 21 septembrie 2022, în Dosarul nr. 25.826/325/2018, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: Dacă, în regiunile de carte funciară unde s-au aplicat dispoziţiile Decretului-lege nr. 115/1938 pentru unificarea dispoziţiilor privitoare la cărţile funciare, cu modificările ulterioare (Decretul-lege nr. 115/1938), în situaţia unui imobil teren înscris în cartea funciară sub imperiul aceluiaşi act normativ şi înainte de intrarea în vigoare a Legii cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 7/1996), proprietarul poate solicita în instanţă modificarea suprafeţei imobilului conform prevederilor art. 914 din Codul civil sau dacă această modificare de suprafaţă poate fi obţinută doar după parcurgerea procedurii prevăzute de art. 41 din Legea nr. 7/1996.

Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 4 octombrie 2022, cu nr. 2.069/1/2022, termenul de judecată fiind stabilit la data de 30 ianuarie 2023. II. Norma de drept intern ce formează obiectul sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la pronunţarea unei hotărâri prealabile

Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare – forma în vigoare la data introducerii acţiunii – 5 octombrie 2018 Art. 41. – „ (1) Prima înregistrare a imobilelor în sistemul integrat de cadastru şi carte funciară se poate realiza şi în baza certificatului de moştenitor, indiferent de data deschiderii procedurii succesorale notariale, a actului de partaj voluntar încheiat în formă autentică sau a actului de partaj judiciar, indiferent de data acestora, precum şi a documentaţiei cadastrale. (1 1 ) Dacă din actele înfăţişate de părţi rezultă că imobilul este în coproprietatea a două sau mai multe persoane, fără a se putea îndeplini condiţiile prevăzute la art. 29 în vederea înscrierii tuturor coproprietarilor în cartea funciară, aceasta se va deschide pe cote-părţi în favoarea titularilor dreptului de proprietate cunoscuţi. Cu privire la celelalte cote-părţi din dreptul de proprietate se face menţiunea «proprietar neidentificat». Înscrierea în cartea funciară se poate face ulterior, cu respectarea condiţiilor prevăzute de lege. (2) Conţinutul documentaţiei cadastrale se stabileşte prin regulament aprobat prin ordin cu caracter normativ al directorului general al Agenţiei Naţionale, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. (3) În cazul lucrărilor de înregistrare în cadastru şi în cartea funciară realizate la cererea persoanelor interesate, dacă suprafaţa din măsurători este diferită de suprafaţa înscrisă într-o carte funciară pe baza unei documentaţii cadastrale recepţionate de oficiul teritorial sau suprafaţa din documentaţia cadastrală, recepţionată de oficiul teritorial, pentru care nu s-a deschis carte funciară ori suprafaţa din actele de proprietate, cererea de recepţie şi înscriere în cartea funciară se soluţionează astfel: a) dacă suprafaţa din măsurători este mai mică, atunci această suprafaţă se înscrie în cartea funciară în baza documentaţiei cadastrale şi a acordului proprietarului privind înregistrarea acestei suprafeţe; b) dacă suprafaţa din măsurători este mai mare în proporţie de până la 10% inclusiv, în cazul terenurilor din intravilan, şi de până la 5% în cazul terenurilor din extravilan, atunci suprafaţa din măsurători se înscrie în cartea funciară în baza documentaţiei cadastrale şi a declaraţiei proprietarului; c) dacă suprafaţa din măsurători este mai mare decât procentul stabilit la lit. b), la cerere, se va putea nota posesia asupra diferenţei de teren, deţinută fără act de proprietate, în baza procesului-verbal de vecinătate şi a unei adeverinţe eliberate de autorităţile administraţiei publice locale, prin care se atestă faptul că: (i) posesorul este cunoscut că deţine diferenţa de suprafaţă de teren sub nume de proprietar; (ii) imobilul nu face parte din domeniul public sau nu a fost înscris în evidenţe ca fiind în domeniul privat al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale. (4) Directorul general al Agenţiei Naţionale va putea emite instrucţiuni în vederea stabilirii procedurii administrative de înscriere în cartea funciară a suprafeţei măsurate. (5) În cazul imobilelor proprietate publică a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale, intabularea se realizează în baza actelor de proprietate, iar în lipsa acestora, a copiei extrasului de pe inventarul centralizat al bunurilor respective, atestat prin hotărâre a Guvernului, însoţită de un înscris emis de către conducătorul instituţiei publice centrale sau locale, care are obligaţia întocmirii şi modificării inventarului centralizat, prin care se confirmă identitatea dintre imobilul din documentaţia cadastrală şi cel evidenţiat în inventarul centralizat. Pentru imobilele a căror apartenenţă la domeniul public al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale este stabilită prin acte normative, intabularea se va efectua în baza hotărârilor Guvernului, hotărârilor consiliului local, judeţean sau al municipiului Bucureşti de însuşire a inventarelor cu privire la aceste bunuri imobile, însoţite de un înscris emis de către conducătorul instituţiei publice centrale sau locale, prin care se confirmă identitatea dintre imobilul din documentaţia cadastrală şi cel a cărui intabulare se solicită, cu respectarea prevederilor legale în vigoare. (5 1 ) În cazul imobilelor proprietate publică a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale care nu întrunesc condiţiile pentru intabulare prevăzute la alin. (5), se poate dispune înscrierea provizorie a dreptului de proprietate în baza actelor administrative emise cu privire la imobil, în condiţiile legii. (5 2 ) În cazul imobilelor proprietate privată a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale, intabularea se realizează în baza actelor de proprietate, iar în lipsa acestora, se poate dispune înscrierea provizorie a dreptului de proprietate în baza actelor administrative emise cu privire la imobil, în condiţiile legii. (6) La încheierea contractelor de concesiune sau închiriere a imobilelor aflate în proprietatea publică a statului şi a unităţilor administrativ-teritoriale este obligatoriu să se ataşeze extrasul de carte funciară pentru informare şi extrasul de plan cadastral al imobilului ce face obiectul contractului. (7) (abrogat) (8) În cazul proprietăţii private, în lipsa actelor de proprietate asupra imobilelor neînscrise în cartea funciară sau înscrise în cartea funciară deschisă în baza Decretului-lege nr. 115/1938, în care nu s-au efectuat înscrieri în ultimii 30 de ani anteriori intrării în vigoare a Legii nr. 287/2009, republicată, cu modificările ulterioare, persoana interesată poate solicita notarea posesiei, în baza următoarelor documente: a) documentaţia cadastrală recepţionată de oficiul de cadastru şi publicitate imobiliară; b) adeverinţă eliberată de primăria în a cărei rază teritorială este situat imobilul, din care să rezulte că: (i) posesorul a plătit taxele şi impozitele locale ca un adevărat proprietar; (ii) imobilul nu face parte din domeniul public sau nu a fost înscris în evidenţe ca fiind în domeniul privat al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale; c) proces-verbal de vecinătate, cu semnăturile tuturor proprietarilor imobilelor învecinate; d) declaraţia pe propria răspundere a posesorului, dată în formă autentică, prin care acesta declară că: (i) posedă imobilul ca un adevărat proprietar; (ii) este sau nu căsătorit; în cazul în care este căsătorit, va preciza şi regimul matrimonial; (iii) nu a înstrăinat sau grevat imobilul; (iv) imobilul nu a fost scos din circuitul juridic; (v) imobilul nu face obiectul vreunui litigiu; (vi) imobilul este deţinut sau nu pe cote-părţi; în cazul în care imobilul este deţinut pe cote-părţi, toţi posesorii vor declara întinderea cotelor; e) înscrisul doveditor al posesiei, indiferent de forma în care este întocmit, atunci când acesta există; f) copia de pe actele de identitate şi stare civilă; g) extrasul de carte funciară pentru informare, după caz. (9) În toate cazurile în care s-a notat posesia în cartea funciară potrivit alin. (8), dreptul de proprietate va putea fi intabulat ulterior, în condiţiile art. 13 alin. (7) lit. a) şi b).”

Codul civil Art. 914. – „ Proprietarul imobilului înscris în cartea funciară va putea cere oricând modificarea menţiunilor din cartea funciară privitoare la descrierea, destinaţia sau suprafaţa acestuia, în condiţiile legii.” III. Expunerea succintă a procesului

În anul 2018, în Dosarul nr. 25.826/325/2018 al Judecătoriei Timişoara, reclamanta Unitatea Administrativ-Teritorială a oraşului R a formulat o cerere de chemare în judecată a pârâţilor CS şi soţia CA şi a pârâtei ŞVR, prin care a solicitat rectificarea cărţii funciare în sensul modificării suprafeţei terenului aflat în proprietatea sa, situat în localitatea R, înscris în CF nr. xxxxxx R, în sensul măririi acestuia de la suprafaţa de 209 mp la suprafaţa de 527 mp, pârâţii fiind proprietarii terenurilor învecinate cu terenul descris mai sus.

În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 914 din Codul civil.

Ulterior înregistrării acestei cereri de chemare în judecată, pârâţii CS şi CA au înregistrat cererea de chemare în judecată ce face obiectul Dosarului nr. 32.715/325/2018 al Judecătoriei Timişoara, prin care au solicitat să se constate că suprafaţa reală a terenului aflat în proprietatea lor, înscris în CF nr. yyyyyy R, este mai mare în realitate decât cea înscrisă în cartea funciară.

În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 555 din Codul civil, art. 85 din Regulamentul de avizare, recepţie şi înscriere în evidenţele de cadastru şi carte funciară, aprobat prin Ordinul directorului general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară nr. 700/2014, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul aprobat prin Ordinul nr. 700/2014), şi art. 33 din Legea nr. 7/1996.

Prin Încheierea de şedinţă din data de 13 martie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 32.715/325/2018, s-a dispus conexarea acestui dosar la Dosarul nr. 25.826/325/2018, reţinându-se că prin cele două cereri de chemare în judecată se solicită modificarea suprafeţelor din cartea funciară a unor imobile învecinate şi în ambele dosare se impune administrarea unor probe comune pentru dovedirea aceloraşi împrejurări de fapt, cauza acţiunii fiind identică.

În anul 2019, pârâta ŞVR a înregistrat cererea de chemare în judecată ce face obiectul Dosarului nr. 15.289/325/2019, prin care a solicitat să se constate suprafaţa reală a terenului aflat în proprietatea sa, înscris în CF nr. xxxxxx Recaş, şi să se facă propuneri de modificare a suprafeţei reale în cartea funciară.

Cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 555 şi 914 din Codul civil, Regulamentul aprobat prin Ordinul nr. 700/2014 şi art. 33 din Legea nr. 7/1996.

Prin Încheierea de şedinţă din data de 30 septembrie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 15.289/325/2019, s-a dispus conexarea acestui dosar la Dosarul nr. 25.826/325/2018, pentru aceleaşi motive reţinute anterior (paragraful 15).

Prin Sentinţa civilă nr. 14.057 din 18 decembrie 2020, pronunţată de Judecătoria Timişoara în Dosarul nr. 25.826/325/2018, au fost respinse toate cele trei cereri de chemare în judecată, reţinându-se că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 914 din Codul civil, însă din probele administrate în cauză rezultă că nu se poate determina provenienţa diferenţei de suprafaţă identificate, iar diferenţele semnificative din teren nu ar putea fi justificate prin existenţa unor erori de măsurare.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanţii, solicitând schimbarea sentinţei apelate, în sensul admiterii cererilor de chemare în judecată.

În şedinţa publică din 21 septembrie 2022, tribunalul, din oficiu, a pus în discuţie, în raport cu dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile cu privire la chestiunea de drept dedusă judecăţii, anterior enunţată (paragraful 7).

Prin încheierea de şedinţă pronunţată la aceeaşi dată, sesizarea a fost considerată admisibilă şi, în temeiul dispoziţiilor art. 520 alin. (2) din Codul de procedură civilă, s-a dispus suspendarea judecăţii. IV. Motivele reţinute de titularul sesizării, referitoare la admisibilitatea procedurii

Instanţa de trimitere, procedând la analiza condiţiilor de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, referitoare la declanşarea procedurii pronunţării de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, a apreciat că acestea sunt întrunite cumulativ.

Astfel, tribunalul este învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, în apel, iar elementul de noutate este reprezentat de faptul că problema de drept a cărei lămurire se solicită nu a format obiectul unei analize sau al unei dezlegări jurisprudenţiale consecvente, nefiind cristalizată o practică unitară la nivelul instanţelor naţionale.

Existenţa unor decizii contradictorii sub acest aspect, relevând îndeplinirea condiţiilor pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile, a fost constatată cu ocazia întâlnirii preşedinţilor secţiilor civile ale curţilor de apel, în perioada 23-24 iunie 2016, la Curtea de Apel Bacău.

În cadrul acestei întâlniri, opinia Institutului Naţional al Magistraturii, agreată în unanimitate de participanţi, a fost în sensul că, potrivit art. 914 din Codul civil, proprietarul imobilului înscris în cartea funciară va putea cere oricând modificarea menţiunilor din cartea funciară privitoare la descrierea, destinaţia sau suprafaţa acestuia, în condiţiile legii, având în vedere şi dispoziţiile art. 220 din Regulamentul aprobat prin Ordinul nr. 700/2014.

Din conţinutul acestor dispoziţii legale rezultă că acţiunea în modificarea cărţii funciare este profund diferită de acţiunea în rectificarea cărţii funciare. Astfel, acţiunea în modificare nu vizează fondul dreptului de proprietate precum acţiunea în rectificare, ci aspectele tehnice ale imobilului (spre exemplu, o diferenţă de suprafaţă între cea înscrisă şi cea reală). Pe cale de consecinţă, admisibilitatea unei atari cereri nu reclamă (precum acţiunea în rectificare) formularea pe cale principală a unei acţiuni pe fond, care să producă consecinţe în mod nemijlocit asupra dreptului tabular (o acţiune în anulare, rezoluţiune, reducţiune sau orice altă acţiune întemeiată pe o cauză de ineficacitate a actului juridic), fiind suficientă pentru admiterea ei dovada (pe baza expertizei topografice efectuate în cauză) existenţei unei neconcordanţe între datele tehnice înscrise în cartea funciară şi situaţia reală a imobilului.

De asemenea, în perioada 26-27 mai 2022 a avut loc, la Craiova, întâlnirea preşedinţilor secţiilor civile ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi ale curţilor de apel, în care au fost dezbătute probleme de drept ce au generat practică neunitară în materie civilă.

În cadrul acestei întâlniri, opinia Institutului Naţional al Magistraturii, însuşită în unanimitate de participanţi, a fost în sensul că posesorul unui teren care deţine, în fapt, o suprafaţă de teren mai mare decât cea înscrisă în cartea funciară, respectiv cu mai mult de 15% în cazul terenurilor situate în intravilan şi cu mai mult de 5% în cazul terenurilor situate în extravilan, pentru a obţine înscrierea suprafeţei excedentare în cartea funciară urmează să procedeze la notarea posesiei asupra diferenţei de teren, deţinută fără act de proprietate, în cartea funciară, în considerarea art. 41 alin. (3) lit. c) din Legea nr. 7/1996. Dreptul de proprietate asupra suprafeţei excedentare poate fi intabulat în condiţiile art. 13 alin. (7) din Legea nr. 7/1996, potrivit art. 41 alin. (9) din acelaşi act normativ. Posesorul unui teren care deţine, în fapt, o suprafaţă de teren mai mare decât cea înscrisă în cartea funciară, respectiv cu mai mult de 15% în cazul terenurilor situate în intravilan şi cu mai mult de 5% în cazul terenurilor situate în extravilan, nu are deschisă calea cererii în modificare de carte funciară atât timp cât în privinţa suprafeţei de teren excedentare nu deţine un act de proprietate, ca urmare a dobândirii dreptului de proprietate prin oricare dintre modalităţile prevăzute de art. 557 din Codul civil.

Totodată, nu există decizii în interesul legii pronunţate asupra acestei probleme de drept şi nici hotărâri prealabile anterioare, iar soluţionarea pe fond a cauzei depinde de lămurirea chestiunii de drept invocate.

Astfel, în acest moment, la nivelul jurisprudenţei naţionale, există două opinii cu privire la modalitatea de soluţionare a cererilor de chemare în judecată având ca obiect modificarea suprafeţei imobilului teren înscris în cartea funciară.

Într-o primă opinie se consideră că astfel de acţiuni se pot formula în temeiul dispoziţiilor art. 914 din Codul civil, fiind suficientă pentru admiterea lor dovada (pe baza expertizei topografice efectuate în cauză) existenţei unei neconcordanţe între datele tehnice înscrise în cartea funciară şi situaţia reală a imobilului.

La nivelul Tribunalului Timiş această opinie se regăseşte în soluţiile pronunţate în dosarele nr. 32.684/325/2018, nr. 30.126/325/2018, nr. 28.204/325/2018, nr. 5.704/325/2018, nr. 19.930/325/2020.

În cea de-a doua opinie se consideră că astfel de acţiuni sunt inadmisibile dacă nu există un titlu pentru diferenţa de suprafaţă, dreptul de proprietate asupra suprafeţei excedentare putând fi intabulat în condiţiile art. 13 alin. (7) din Legea nr. 7/1996, potrivit art. 41 alin. (9) din acelaşi act normativ.

La nivelul Tribunalului Timiş această opinie se regăseşte în soluţiile pronunţate în dosarele nr. 20.754/325/2017 şi nr. 17.381/325/2020. V. Punctul de vedere al părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

În opinia apelanţilor-reclamanţi CS şi CA, modificarea cărţii funciare se poate dispune numai atunci când modificarea suprafeţei nu afectează esenţa dreptului înscris asupra acelui imobil, iar procedura prevăzută de dispoziţiile art. 41 alin. (3) din Legea nr. 7/1996, care reglementează instituţia notării posesiei asupra diferenţei de teren, nu exclude şi nu condiţionează promovarea prezentei acţiuni de modificarea suprafeţei de teren în condiţiile art. 914 din Codul civil, neputându-se concluziona că această prevedere rămâne fără efecte juridice.

Cu privire la circumstanţele concrete ale cauzei şi prin raportare la sintagma „în condiţiile legii” din cuprinsul art. 914 din Codul civil, apelanţii au arătat că la data introducerii cererii de chemare în judecată, respectiv la data de 5 octombrie 2018, erau în vigoare dispoziţiile art. 85 din Regulamentul aprobat prin Ordinul nr. 700/2014, care se aplică în cauză.

Astfel, la acea dată, excedentul de suprafaţă se putea dobândi fie prin acţiune în instanţă, în conformitate cu prevederile art. 914 din Codul civil, fie prin procedura eliberării certificatului pentru înscrierea în cartea funciară a posesorului ca proprietar, cele două proceduri neexcluzându-se reciproc.

În opinia apelantei-reclamante Unitatea Administrativ-Teritorială a oraşului R, prin primar, în cauză se aplică prevederile art. 914 din Codul civil.

După comunicarea raportului întocmit de judecătorul-raportor, în condiţiile art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, părţile nu au depus puncte de vedere asupra chestiunii de drept. VI. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Completul de judecată învestit cu soluţionarea apelurilor în Dosarul nr. 25.826/325/2018 a apreciat că o eventuală prezentare a opiniei sale ar echivala cu o antepronunţare în cauză asupra dezlegării căii de atac.

Având în vedere Decizia nr. 43 din 7 iunie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1051 din 3 noiembrie 2021, instanţa de apel consideră că este admisibilă sesizarea, fără o exprimare a punctului său de vedere, în contextul în care o atare opinie ar echivala cu analizarea pe fond a cauzei. VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie

Răspunzând solicitării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, instanţele naţionale au comunicat un număr semnificativ de hotărâri judecătoreşti şi au exprimat opinii teoretice, din care a rezultat existenţa a două orientări jurisprudenţiale.

Astfel, într-o primă orientare, s-a apreciat că în regiunile de carte funciară unde s-au aplicat dispoziţiile Decretului-lege nr. 115/1938, în situaţia unui imobil teren înscris în cartea funciară sub imperiul aceluiaşi act normativ şi înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 7/1996, proprietarul poate solicita în instanţă modificarea suprafeţei imobilului doar în condiţiile parcurgerii procedurii prevăzute de art. 41 Legea nr. 7/1996.

Se consideră că în această situaţie nu poate fi solicitată modificarea suprafeţei imobilului conform dispoziţiilor art. 914 din Codul civil, întrucât se opun însăşi prevederile art. 76 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 71/2011), care indică faptul că prevederile art. 876-915 din Codul civil privitoare la cazurile, condiţiile, efectele şi regimul înscrierilor în cartea funciară se aplică numai actelor şi faptelor juridice încheiate sau, după caz, săvârşite ori produse după intrarea în vigoare a Codului civil.

Această opinie a fost exprimată de secţiile civile ale Tribunalului Bucureşti şi judecătoriile din circumscripţia acestuia, Judecătoria Videle, Judecătoria Caracal, Judecătoria Craiova, Judecătoria Segarcea, Tribunalul Vaslui – Secţia civilă, Judecătoria Vaslui, Tribunalul Satu Mare – Secţia I civilă, Tribunalul Bihor, Judecătoria Beiuş, Judecătoria Odorheiu Secuiesc, Judecătoria Reşiţa, Judecătoria Lugoj, Judecătoria Timişoara.

S-a exprimat şi opinia potrivit căreia proprietarul poate solicita modificarea suprafeţei imobilului conform prevederilor art. 914 din Codul civil, ţinând cont şi de dispoziţiile art. 76 din Legea nr. 71/2011, fără a fi obligatorie parcurgerea procedurii prevăzute de art. 41 din Legea nr. 7/1996, întrucât, conform dispoziţiilor art. 220 din Regulamentul aprobat prin Ordinul nr. 700/2014, modificarea trebuie să vizeze o schimbare care nu afectează esenţa dreptului înscris asupra acelui imobil şi se poate face doar la cererea titularului dreptului de proprietate în baza actelor doveditoare.

Art. 41 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 7/1996 are în vedere înscrierea în cartea funciară a unui teren, cu privire la care din măsurători a reieşit o suprafaţă mai mare decât cea deţinută în acte, în limitele prevăzute de textul legal, deci pentru care persoana interesată nu deţine acte de proprietate, dobândind astfel prin înscriere în cartea funciară [în condiţiile art. 885 alin. (1), art. 565 din Codul civil şi art. 56 din Legea nr. 71/2011] şi suprafaţa de până la 15% inclusiv în cazul terenurilor intravilane şi de până la 5% inclusiv în cazul terenurilor extravilane. În cazul în care suprafaţa excedează acestor limite, conform art. 41 alin. (3) lit. c) din Legea nr. 7/1996, se va putea nota doar posesia asupra suprafeţei de teren deţinute fără act de proprietate.

În acest sens au opinat Judecătoria Bacău – Secţia I civilă, Tribunalul Ialomiţa, Tribunalul Ilfov, Judecătoria Cornetu, Tribunalul Teleorman – Secţia civilă, Judecătoria Turnu Măgurele, Judecătoria Slatina, Judecătoria Huşi, Judecătoria Aleşd, Judecătoria Darabani, Judecătoria Fălticeni, Tribunalul Arad – Secţia I civilă, Tribunalul Caraş-Severin, Judecătoria Reşiţa, Judecătoria Caransebeş, Judecătoria Moldova-Nouă, Judecătoria Deta.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că la nivelul Secţiei Judiciare – Serviciul Judiciar Civil nu se verifică, în prezent, practica judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării. VIII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

Prin Decizia nr. 359 din 3 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 701 din 15 iulie 2021, respingând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 41 alin. (1) teza finală şi alin. (3) lit. b) din Legea nr. 7/1996, instanţa de contencios constituţional a reţinut următoarele: „ 12. (…) în privinţa înscrierilor în cartea funciară, cazurile, condiţiile şi regimul juridic al acestor înscrieri sunt stabilite de Codul civil, iar procedura de înscriere este reglementată de Legea nr. 7/1996 şi de regulamentul aprobat prin ordin cu caracter normativ al directorului general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (…). 13. (…) În strânsă relaţie cu principiul efectului constitutiv al înscrierilor în cartea funciară, art. 900 alin. (1) din Codul civil reglementează prezumţia relativă a existenţei dreptului tabular în favoarea persoanei înscrise în cartea funciară, prezumţie care poate fi răsturnată în condiţiile art. 900 alin. (3) din Codul civil, respectiv prin acţiunea în rectificarea cărţii funciare. 14. (…) Art. 78 coroborat cu art. 84 din Regulamentul de avizare, recepţie şi înscriere în evidenţele de cadastru şi carte funciară, aprobat prin Ordinul nr. 700/2014, anterior citat, prevede că prima înscriere a imobilelor în sistemul integrat de cadastru şi carte funciară se realizează la cerere, în baza înscrisului doveditor al actului sau faptului juridic de dobândire sau constituire a dreptului real, precum şi a documentaţiei cadastrale recepţionate, prin care s-a atribuit număr cadastral imobilului. Dacă suprafaţa rezultată din măsurători a unui imobil din intravilan este mai mare cu până la 10% inclusiv (respectiv cu 5% inclusiv, pentru un imobil situat în extravilan), faţă de suprafaţa înscrisă în cartea funciară deschisă potrivit dispoziţiilor Decretului-lege nr. 115/1938, de cea din documentaţia cadastrală precedentă pentru care nu s-a deschis carte funciară sau faţă de cea din actul de proprietate, pentru prima înscriere sunt necesare, suplimentar, şi declaraţia pe propria răspundere a solicitantului dată în faţa persoanei autorizate, precum şi un proces-verbal de vecinătate, semnat de către proprietari/posesori, concesionari, administratori sau titulari ai dreptului de folosinţă ai imobilului vecin. 15. În prezenta cauză, Curtea mai reţine că, în privinţa documentaţiei cadastrale de modificare a suprafeţei imobilului, art. 105 din Regulamentul aprobat prin Ordinul nr. 700/2014 prevede că aceasta se va întocmi în situaţia în care suprafaţa imobilului rezultată din măsurători este diferită de suprafaţa pentru care a fost atribuit numărul cadastral, indiferent dacă această suprafaţă a fost sau nu înscrisă în cartea funciară. Pe de altă parte, referitor la rectificarea înscrierilor de carte funciară, în condiţiile art. 907-908 din Codul civil, art. 219 şi 220 din Regulamentul aprobat prin Ordinul nr. 700/2014 prevăd că prin modificarea de carte funciară se înţelege orice schimbare privitoare la aspecte tehnice ale imobilului, schimbare care nu afectează esenţa dreptului înscris asupra acelui imobil, iar aceasta se poate face doar la cererea titularului dreptului de proprietate, în baza actelor doveditoare. (…)” IX. Raportul asupra chestiunii de drept

Prin raportul întocmit, judecătorul-raportor a apreciat că nu sunt întrunite cumulativ condiţiile de admisibilitate a sesizării prevăzute de dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă, lipsind condiţia noutăţii. X. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Examinând sesizarea, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorul-raportor şi chestiunea de drept care se solicită a fi dezlegată, constată următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, „Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată”.

Prevederile legale enunţate relevă condiţiile de admisibilitate pentru declanşarea procedurii de sesizare în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, condiţii ce trebuie întrunite în mod cumulativ: – existenţa unei cauze aflate în curs de judecată; – instanţa care sesizează Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să judece cauza în ultimă instanţă; – cauza care face obiectul judecăţii să se afle în competenţa legală a unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului învestit să soluţioneze cauza; – soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată să depindă de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere; – chestiunea de drept a cărei lămurire se cere să fie nouă; – chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

După cum reiese din încheierea de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cererile conexe formulate în cauza aflată în apel pe rolul instanţei de trimitere au ca obiect modificarea, în temeiul art. 914 din Codul civil, a suprafeţelor de teren înscrise în cărţile funciare pe numele fiecăruia dintre reclamanţi, pentru imobile învecinate, în sensul menţionării suprafeţelor reale rezultate din măsurători.

Cât priveşte competenţa de soluţionare în primă instanţă a unor astfel de cereri, nici în Codul de procedură civilă, nici în Legea nr. 7/1996 nu se regăseşte o normă de atribuire explicită unei anumite instanţe, însă este suficient, din acest punct de vedere, că Judecătoria Timişoara a considerat în cauză că este competentă să soluţioneze cererea de chemare în judecată (la termenul de judecată din 6 martie 2019), în virtutea art. 94 pct. 1 din Codul de procedură civilă, făcând aplicarea normei de drept comun referitoare la competenţa judecătoriei, iar această apreciere nu a făcut obiectul vreunei contestări.

În condiţiile în care hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 [cu excepţia celor de la lit. k), ce nu interesează cauza de faţă, nefiind vorba despre o cerere evaluabilă în bani] nu sunt supuse recursului, astfel cum prevede art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă, trebuie constatat că instanţa de apel care a formulat prezenta sesizare soluţionează cauza în ultimă instanţă, pronunţând o hotărâre definitivă, conform art. 634 alin. (1) pct. 4 din Codul de procedură civilă.

Prin urmare, sunt întrunite primele trei condiţii de admisibilitate a sesizării.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept constată că nu este îndeplinită, însă, condiţia noutăţii problemei de drept.

Referitor la această cerinţă de admisibilitate, în jurisprudenţa sa, Completul pentru dezlegarea unei chestiuni de drept a statuat în mod constant că noutatea unei chestiuni de drept poate fi generată nu numai de o reglementare nou-intrată în vigoare, dar şi de una mai veche, însă în acest caz caracterul de noutate se pierde, pe măsură ce chestiunea de drept a primit o dezlegare din partea instanţelor, în urma unei interpretări concretizate într-o practică judiciară consacrată.

Prin urmare, depăşirea stadiului unei practici incipiente, în curs de formare, şi conturarea unei practici în legătură cu chestiunea de drept în discuţie relevă împrejurarea că nu mai poate fi sesizată instanţa supremă pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile, întrucât scopul preîntâmpinării practicii neunitare nu mai poate fi atins, iar chestiunea de drept care a suscitat-o nu poate fi considerată ca având caracter de noutate.

Această concluzie se impune şi atunci când s-ar putea decela o practică neunitară în abordarea şi rezolvarea chestiunii de drept.

O asemenea premisă a stabilirii elementului de noutate a chestiunii de drept valorifică funcţia mecanismului hotărârii prealabile de prevenire a practicii judiciare neunitare şi asigură evitarea paralelismului şi suprapunerii cu mecanismul recursului în interesul legii, procedura pronunţării unei hotărâri prealabile neavând rolul de a da o soluţie unei practici divergente deja existente.

Cu titlu exemplificativ pot fi amintite în acest sens următoarele decizii pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept: Decizia nr. 6 din 23 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 691 din 22 septembrie 2014; Decizia nr. 8 din 20 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 202 din 23 martie 2017; Decizia nr. 31 din 15 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 471 din 22 iunie 2017; Decizia nr. 82 din 20 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 172 din 23 februarie 2018; Decizia nr. 4 din 14 ianuarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 132 din 19 februarie 2019; Decizia nr. 15 din 8 aprilie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 419 din 29 mai 2019 etc.

Sesizarea de faţă aduce în discuţie, pe de o parte, Codul civil, iar, pe de altă parte, o reglementare relativ recentă, respectiv art. 41 din Legea nr. 7/1996, în condiţiile în care forma acestei norme de la data introducerii cererii de chemare în judecată – 5 octombrie 2018 (la care au fost conexate alte două cereri formulate tot în anul 2018) a fost configurată parţial, în privinţa alin. (2)-(4) şi (6), prin Legea nr. 150/2015 pentru modificarea şi completarea Legii cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996 (în vigoare de la 24 septembrie 2015, odată cu republicarea Legii nr. 7/1996) şi parţial prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 31/2018 privind modificarea şi completarea Legii cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 185/2018 (în vigoare din 23 aprilie 2018) şi prin Legea nr. 185/2018 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 31/2018 privind modificarea şi completarea Legii cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, cu modificările ulterioare (în vigoare din 26 iulie 2018).

Cu toate acestea, din examinarea hotărârilor ataşate răspunsurilor comunicate de către curţile de apel la solicitarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi chiar a hotărârilor anexate sesizării de faţă de către instanţa de trimitere rezultă că instanţele s-au confruntat cu chestiunea de drept ce face obiectul sesizării de faţă, iar numărul hotărârilor judecătoreşti care o reflectă, pronunţate începând cu anul 2018, este unul semnificativ (30).

Astfel, întrebarea adresată Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept vizează, în esenţă, admisibilitatea cererii de modificare a descrierii imobilului înscris în cartea funciară în baza Decretului-lege nr. 115/1938, cerere formulată în temeiul art. 914 din Codul civil (ce poate privi, potrivit normei, şi suprafaţa imobilului), în condiţiile în care Legea nr. 7/1996 conţine în art. 41 o reglementare a procedurii de urmat în cazul în care suprafaţa din măsurători depăşeşte cu mai mult de 10% inclusiv, în cazul terenurilor din intravilan, şi cu mai mult de 5% în cazul terenurilor din extravilan suprafaţa înscrisă într-o carte funciară ori suprafaţa din actele de proprietate.

Din hotărârile judecătoreşti examinate reies două linii jurisprudenţiale de abordare a chestiunii de drept.

Într-o opinie se consideră că cererile în justiţie întemeiate pe dispoziţiile art. 914 din Codul civil nu pot fi primite în absenţa unui titlu de proprietate, proprietarul imobilului având la îndemână pentru intabularea dreptului asupra suprafeţei excedentare, stăpânite în fapt, doar procedura prevăzută de art. 41 din Legea nr. 7/1996, care presupune notarea posesiei şi intabularea ulterioară în condiţiile art. 13 alin. (7) lit. a) şi b) din Legea nr. 7/1996, la care trimite art. 41 alin. (9) (respectiv după trecerea unui termen de 3 ani de la momentul notării posesiei în cartea funciară sau, după caz, în urma dobândirii dreptului de proprietate prin oricare dintre modalităţile prevăzute de lege).

În cea de-a doua opinie, cererile formulate în temeiul art. 914 din Codul civil sunt admisibile şi în absenţa unui titlu de proprietate pentru suprafaţa excedentară, întrucât proprietarul este deja înscris în cartea funciară, iar menţionarea în cartea funciară a suprafeţei de teren reale este permisă de art. 914 din Codul civil.

Instanţele au dat o anumită interpretare şi aplicare textelor de lege indicate în sesizarea de faţă, fără a fi vorba despre un context legislativ nou sau modificat, de natură să impună reevaluarea sau reinterpretarea normei de drept analizate.

Este de precizat şi faptul că hotărârile judecătoreşti examinate provin din 4 dintre cele 7 curţi de apel din regiunile de carte funciară unde s-au aplicat dispoziţiile Decretului-lege nr. 115/1938 (respectiv curţile de apel Târgu Mureş, Oradea, Braşov şi, în special, Timişoara).

Chiar dacă numărul hotărârilor judecătoreşti pronunţate la nivelul fiecărei curţi de apel nu este unul mare (cu excepţia Curţii de Apel Timişoara), este relevant faptul că s-a dat o anumită dezlegare problemei de drept în mai multe dintre instanţele ce puteau fi învestite cu soluţionarea acesteia, şi nu numai la nivelul instanţei de trimitere, iar, pe de altă parte, nu se poate prezuma că inconsistenţa jurisprudenţei existente indică în mod neechivoc o practică în curs de formare, astfel încât să fie necesar un control a priori al legii pentru preîntâmpinarea apariţiei unei practici neunitare, amploarea jurisprudenţei dintr-o anumită perioadă de timp putând fi determinată de mai mulţi factori, obiectivi şi/sau subiectivi, a căror incidenţă nu poate împiedica constatarea că instanţele au avut ocazia să se pronunţe chiar asupra chestiunii de drept (a se vedea, în acelaşi sens, Decizia nr. 27 din 16 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 431 din 22 mai 2018).

Faţă de cele ce precedă se constată că nu este întrunită condiţia noutăţii, astfel încât sesizarea este inadmisibilă, fără a fi necesar a se examina şi celelalte condiţii de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă.