ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 566/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin

acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași, secția

de contencios administrativ și fiscal, reclamanta R.C. a solicitat în

contradictoriu cu pârâtul Colegiul Medicilor din România - Comisia

Superioară de Disciplină anularea deciziei nr. 91/2006 emisă de pârât,

prin care s-a menținut decizia nr. 216 din 10 mai 2005 a Colegiului Medicilor Iași precum și constatarea abaterii profesionale a Medicilor T.E.

și C.E. din cadrul Spitalului „Sf. Spiridon” Iași – Clinica I

Chirurgie precum și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

În

motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că, deși s-a

adresat Colegiului Medicilor din Iași cu o plângere împotriva celor doi medici

pentru a se constata abaterile profesionale ale acestora în timpul operației

efectuată la 30 august 2004, acesta i-a respins-o ajungând la concluzia

că nu există în cazul celor doi medici nici o abatere

profesională sau disciplinară.

Împotriva

acestei decizii reclamanta a formulat contestație, iar prin decizia nr. 91

din 10 noiembrie 2006, Colegiul Medicilor din România –Comisia Superioară

de Disciplină i-a respins-o.

La

data de 2 martie 2009 reclamanta a formulat cerere de sesizare a Curții

Constituționale privind neconstituționalitatea prevederilor art. 451

din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul

sănătății.

Prin

întâmpinarea formulată Colegiul Medicilor din România a invocat

excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei.

Prin

sentința nr. 63/CA din 9 aprilie 2009 Curtea de Apel Iași, secția

de contencios administrativ și fiscal, a respins cererea reclamantei R.C.

de sesizare a Curții Constituționale privind

neconstituționalitatea prevederilor art. 451 din Legea nr. 95/2006 ca

inadmisibilă, a admis excepția lipsei calității procesuale

active a reclamantei și a respins acțiunea acestuia ca fiind

făcută de o persoană fără calitate procesuală

activă.

Pentru

a pronunța această soluție Curtea a reținut că:

Reglementarea cuprinsă în art. 451 din Legea nr. 95/2006 stabilește

că subiecți ai raportului juridic disciplinar sunt medicul și organizația

profesională și în acest sens Curtea Constituțională s-a

pronunțat deja prin respingerea excepției de neconstituționalitate

prin decizia nr. 871 din 10 iulie 2008, a cărei motivare se axează pe forma specială de răspundere ce justifică soluția legislativă

criticată care consacră doar pentru medicul sancționat dreptul

de a ataca în justiție decizia Colegiului Medicilor din România.

Aceleași

argumente au fost avute în vedere și pentru admiterea excepției

lipsei calității procesual active a reclamantei subliniindu-se

că enumerarea limitativă de către legiuitor a persoanelor care

au calitatea de a cere anularea deciziei Comisiei Superioare de Disciplină

a Colegiului Medicilor, nu are semnificația restrângerii dreptului persoanei

care a formulat plângerea împotriva medicului de a obține în justiție

repararea drepturilor sau intereselor sale vătămate prin conduita medicului

și că în acest sens sunt prevederile art. 442 din actul normativ

incident.

Cererea

de recurs a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 7

și 8 C. proc. civ., iar în motivarea ei s-a arătat, în

esență, că soluția pronunțată de instanța de

fond este consecința greșitei concluzii că nu se impune

sesizarea Curții Constituționale, în opinia recurentei fiind evident

că art. 451 din Legea nr. 95/2006 îngrădește accesul liber la justiție

consacrat de art. 21 alin. (1) și (2) din Constituția României

și încalcă, în același timp, principiul constituțional al

egalității în drepturi (art. 16 Constituție), în condițiile

în care persoana, care se consideră vătămată de faptele în

legătură cu profesia săvârșite de medic și care este

nemulțumită de decizia Comisiei Superioare de disciplină, nu are

deschisă calea unei acțiuni în justiție similară celei cu

care se poate adresa medicul sancționat, creându-se practic o

situație privilegiată pentru acesta din urmă.

Mai

mult, recurenta a arătat că se face nu doar o diferențiere între

medicul sancționat și celelalte persoane, ci și între

documentele împotriva cărora se poate formula o acțiune în anulare, căci

textul legal în discuție are în vedere doar atacarea „decizie de sancționare”.

În acest mod, în tăcerea legii, persoanele vătămate nu au nici o

dispoziție care să permită atacarea deciziei de respingere a plângerii

petentului, ceea ce reprezintă o încălcare a art. 52 alin. (1) prin

Constituție, coroborat cu art. 6 pct. 1 din Convenția Europeană

a Drepturilor Omului cu referire la art. 13 din aceeași Convenție.

În

contextul prezentat, recurenta a apreciat că s-ar impune o regândire/reformulare

a textului legal menționat prin care să se permită atât

medicului cât și contestatorului să formuleze acțiune în

anularea deciziei Comisiei superioare de disciplină.

A mai arătat recurenta că în

cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 8 alin. (1) din Legea nr.

554/2004, nulitatea deciziei nr. 91/2006 a Colegiului Medicilor decurgând din neadministrarea

probelor de la dosarul cauzei, și că problemele ridicate nu au fost supuse

analizei Comisiei de monitorizare și competență

profesională pentru cazurile de malpraxis care se ocupă de stabilirea

răspunderii profesionale și a despăgubirii persoanelor prejudiciate.

Prin întâmpinare, Colegiul Medicilor din

România a subliniat că în sprijinul soluției de respingere a

acțiunii pentru lipsa calității procesuale active a reclamantei

din deciziile Curții Constituționale nr. 1038 din 13 noiembrie 2007

și nr. 871 din 10 iulie 2008 prin care a fost respinsă excepția

de neconstituționalitate a art. 451 din Legea nr. 95/2006.

Examinând cauza în raport de criticile

aduse de recurentă și în temeiul art. 304

1

C. proc. civ.,

Înalta Curte de Casație și Justiție reține că nu

există motive pentru casarea/modificarea sentinței atacate.

Obiectul acțiunii formulate de R.C.

în contradictoriu cu pârâtul Colegiul Medicilor din România a vizat anularea deciziei

nr. 91/2006 emisă de pârât - prin Comisia Superioară de Disciplină

– și constatarea abaterii profesionale a medicilor T.E. și C.E. din

cadrul Spitalului SF. Spiridon Iași – Clinica I Chirurgie, iar temeiul de

drept invocat l-a constituit art. 451 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în

domeniul sănătății.

Prin decizia nr. 91/2006 Comisia Superioară

de Disciplină a respins contestația reclamantei și a

menținut decizia nr. 216 din 10 mai 2005 pronunțată de Comisia locală

de disciplină a Colegiului Medicilor Iași prin care nu s-a constatat abatere

deontologică sau profesională în sarcina prof. dr. T.E., urmare a

sesizării din 21 februarie 2005 prin care pacienta R.C. a reclamat

evoluția nefavorabilă post tiroidectomie – paralizie

recurențială stângă.

Judecătorul fondului a stabilit în

mod corect că în contextul pretenției judiciare a reclamantei și

a dispozițiilor legale incidente, cererea de sesizare a Curții

Constituționale privind art. 451 din Legea nr. 95/2006 nu poate fi primită

atâta vreme această unică autoritate de jurisdicție constituțională

din România a statuat că textul legal în discuție reglementează

o formă specială de răspundere ce vizează strict

raporturile dintre medic, pe de o parte, și categoria profesională din

care face parte sau reprezentantul acestei categorii, Colegiul Medicilor din

România, ale căror interese sunt prejudiciate, pe de altă parte –

(decizia nr. 871 din 10 iunie 2008).

În aplicarea art. 137 alin. (1) C. proc.

civ., prima instanță a analizat excepția lipsei

calității procesuale active a reclamantei R.C., invocată de

pârât și găsind-o întemeiată a respins acțiunea pe acest

considerent.

În argumentarea acestei abordări s-a

precizat că decizia Comisiei Superioare de Disciplină este un act

administrativ jurisdicțional adoptat în urma unei anchete disciplinare,

iar subiecții raportului juridic disciplinar sunt medicul și organizația

profesională, aspect indubitabil stabilit prin enumerarea limitativă

de către legiuitor a persoanelor care au calitatea de a solicita anularea unei

decizii a Comisiei superioare.

Instanța și-a însușit raționamentul

Curții Constituționale, subliniind că această redactare

limitativă nu împiedică accesul la justiție al acelor persoane

ale căror drepturi sau interese ar fi vătămate prin conduita

medicului și observând că prin art. 422 din Legea nr. 95/2006 se

prevede că: „Răspunderea disciplinară a membrilor Colegiului

Medicilor din România, potrivit prezentei legi, nu exclude răspunderea

penală, contravențională sau civilă, conform prevederilor

legale”.

Din perspectiva legală și

clară, expusă deja în cuprinsul sentinței recurate, rezultă

că nu pot fi primite criticile recurentei privind inechitatea creată

de legiuitor prin nesocotirea Constituției României și a prevederilor

art. 6 și art. 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului

și nici propunerile de lege ferenda privind persoanele care ar putea

contesta deciziile emise în temeiul art. 442-451 din Legea nr. 95/2006 de

Comisia superioară de disciplină a Colegiului Medicilor, rolul judecătorului

fiind acela de a interpreta și aplica legea și nu aceea de a proceda

la reformulări ale normelor legale adoptate de Parlamentul României.

În condițiile în care s-a stabilit că

nu este îndeplinită una din cerințele esențiale pentru exercitarea

acțiunii civile în sensul existenței unei identități între

persoana reclamantei R.C. și titularul dreptului de a ataca decizia

Comisie superioare de disciplină, prima instanță nu a mai

procedat la verificarea elementelor de nelegalitate ale actului administrativ

și nici instanța de control judiciar nu poate da curs acestor aspecte.

De altfel, așa cum s-a precizat

și în considerentele sentinței recurate, pretențiile reclamantei

pot fi valorificate prin alte mijloace legale indicate chiar de Legea nr.

95/2006 (art. 422).

Ca urmare, în temeiul art. 312 alin. (1) C.

proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, recursul va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de R.C.

împotriva sentinței civile nr. 63/CA din 3 aprilie 2009 a Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 4 februarie 2010.