ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 566/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanta R.C. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Colegiul Medicilor din România - Comisia Superioară de Disciplină anularea deciziei nr. 91/2006 emisă de pârât, prin care s-a menținut decizia nr. 216 din 10 mai 2005 a Colegiului Medicilor Iași precum și constatarea abaterii profesionale a Medicilor T.E. și C.E. din cadrul Spitalului „Sf. Spiridon” Iași – Clinica I Chirurgie precum și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că, deși s-a adresat Colegiului Medicilor din Iași cu o plângere împotriva celor doi medici pentru a se constata abaterile profesionale ale acestora în timpul operației efectuată la 30 august 2004, acesta i-a respins-o ajungând la concluzia că nu există în cazul celor doi medici nici o abatere profesională sau disciplinară. Împotriva acestei decizii reclamanta a formulat contestație, iar prin decizia nr. 91 din 10 noiembrie 2006, Colegiul Medicilor din România –Comisia Superioară de Disciplină i-a respins-o. La data de 2 martie 2009 reclamanta a formulat cerere de sesizare a Curții Constituționale privind neconstituționalitatea prevederilor art. 451 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății.

Prin întâmpinarea formulată Colegiul Medicilor din România a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei. Prin sentința nr. 63/CA din 9 aprilie 2009 Curtea de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins cererea reclamantei R.C. de sesizare a Curții Constituționale privind neconstituționalitatea prevederilor art. 451 din Legea nr. 95/2006 ca inadmisibilă, a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei și a respins acțiunea acestuia ca fiind făcută de o persoană fără calitate procesuală activă.

Pentru a pronunța această soluție Curtea a reținut că: Reglementarea cuprinsă în art. 451 din Legea nr. 95/2006 stabilește că subiecți ai raportului juridic disciplinar sunt medicul și organizația profesională și în acest sens Curtea Constituțională s-a pronunțat deja prin respingerea excepției de neconstituționalitate prin decizia nr. 871 din 10 iulie 2008, a cărei motivare se axează pe forma specială de răspundere ce justifică soluția legislativă criticată care consacră doar pentru medicul sancționat dreptul de a ataca în justiție decizia Colegiului Medicilor din România.

Aceleași argumente au fost avute în vedere și pentru admiterea excepției lipsei calității procesual active a reclamantei subliniindu-se că enumerarea limitativă de către legiuitor a persoanelor care au calitatea de a cere anularea deciziei Comisiei Superioare de Disciplină a Colegiului Medicilor, nu are semnificația restrângerii dreptului persoanei care a formulat plângerea împotriva medicului de a obține în justiție repararea drepturilor sau intereselor sale vătămate prin conduita medicului și că în acest sens sunt prevederile art. 442 din actul normativ incident. Cererea de recurs a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 8 C. proc.

civ., iar în motivarea ei s-a arătat, în esență, că soluția pronunțată de instanța de fond este consecința greșitei concluzii că nu se impune sesizarea Curții Constituționale, în opinia recurentei fiind evident că art. 451 din Legea nr. 95/2006 îngrădește accesul liber la justiție consacrat de art. 21 alin. (1) și (2) din Constituția României și încalcă, în același timp, principiul constituțional al egalității în drepturi (art. 16 Constituție), în condițiile în care persoana, care se consideră vătămată de faptele în legătură cu profesia săvârșite de medic și care este nemulțumită de decizia Comisiei Superioare de disciplină, nu are deschisă calea unei acțiuni în justiție similară celei cu care se poate adresa medicul sancționat, creându-se practic o situație privilegiată pentru acesta din urmă.

Mai mult, recurenta a arătat că se face nu doar o diferențiere între medicul sancționat și celelalte persoane, ci și între documentele împotriva cărora se poate formula o acțiune în anulare, căci textul legal în discuție are în vedere doar atacarea „decizie de sancționare”. În acest mod, în tăcerea legii, persoanele vătămate nu au nici o dispoziție care să permită atacarea deciziei de respingere a plângerii petentului, ceea ce reprezintă o încălcare a art. 52 alin. (1) prin Constituție, coroborat cu art. 6 pct. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului cu referire la art. 13 din aceeași Convenție. În contextul prezentat, recurenta a apreciat că s-ar impune o regândire/reformulare a textului legal menționat prin care să se permită atât medicului cât și contestatorului să formuleze acțiune în anularea deciziei Comisiei superioare de disciplină.

A mai arătat recurenta că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, nulitatea deciziei nr. 91/2006 a Colegiului Medicilor decurgând din neadministrarea probelor de la dosarul cauzei, și că problemele ridicate nu au fost supuse analizei Comisiei de monitorizare și competență profesională pentru cazurile de malpraxis care se ocupă de stabilirea răspunderii profesionale și a despăgubirii persoanelor prejudiciate. Prin întâmpinare, Colegiul Medicilor din România a subliniat că în sprijinul soluției de respingere a acțiunii pentru lipsa calității procesuale active a reclamantei din deciziile Curții Constituționale nr. 1038 din 13 noiembrie 2007 și nr. 871 din 10 iulie 2008 prin care a fost respinsă excepția de neconstituționalitate a art. 451 din Legea nr. 95/2006.

Examinând cauza în raport de criticile aduse de recurentă și în temeiul art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție reține că nu există motive pentru casarea/modificarea sentinței atacate. Obiectul acțiunii formulate de R.C. în contradictoriu cu pârâtul Colegiul Medicilor din România a vizat anularea deciziei nr. 91/2006 emisă de pârât - prin Comisia Superioară de Disciplină – și constatarea abaterii profesionale a medicilor T.E. și C.E. din cadrul Spitalului SF. Spiridon Iași – Clinica I Chirurgie, iar temeiul de drept invocat l-a constituit art. 451 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății. Prin decizia nr. 91/2006 Comisia Superioară de Disciplină a respins contestația reclamantei și a menținut decizia nr. 216 din 10 mai 2005 pronunțată de Comisia locală de disciplină a Colegiului Medicilor Iași prin care nu s-a constatat abatere deontologică sau profesională în sarcina prof.

dr. T.E., urmare a sesizării din 21 februarie 2005 prin care pacienta R.C. a reclamat evoluția nefavorabilă post tiroidectomie – paralizie recurențială stângă. Judecătorul fondului a stabilit în mod corect că în contextul pretenției judiciare a reclamantei și a dispozițiilor legale incidente, cererea de sesizare a Curții Constituționale privind art. 451 din Legea nr. 95/2006 nu poate fi primită atâta vreme această unică autoritate de jurisdicție constituțională din România a statuat că textul legal în discuție reglementează o formă specială de răspundere ce vizează strict raporturile dintre medic, pe de o parte, și categoria profesională din care face parte sau reprezentantul acestei categorii, Colegiul Medicilor din România, ale căror interese sunt prejudiciate, pe de altă parte – (decizia nr. 871 din 10 iunie 2008). În aplicarea art. 137 alin. (1) C. proc.

civ., prima instanță a analizat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei R.C., invocată de pârât și găsind-o întemeiată a respins acțiunea pe acest considerent. În argumentarea acestei abordări s-a precizat că decizia Comisiei Superioare de Disciplină este un act administrativ jurisdicțional adoptat în urma unei anchete disciplinare, iar subiecții raportului juridic disciplinar sunt medicul și organizația profesională, aspect indubitabil stabilit prin enumerarea limitativă de către legiuitor a persoanelor care au calitatea de a solicita anularea unei decizii a Comisiei superioare.

Instanța și-a însușit raționamentul Curții Constituționale, subliniind că această redactare limitativă nu împiedică accesul la justiție al acelor persoane ale căror drepturi sau interese ar fi vătămate prin conduita medicului și observând că prin art. 422 din Legea nr. 95/2006 se prevede că: „Răspunderea disciplinară a membrilor Colegiului Medicilor din România, potrivit prezentei legi, nu exclude răspunderea penală, contravențională sau civilă, conform prevederilor legale”.

Din perspectiva legală și clară, expusă deja în cuprinsul sentinței recurate, rezultă că nu pot fi primite criticile recurentei privind inechitatea creată de legiuitor prin nesocotirea Constituției României și a prevederilor art. 6 și art. 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și nici propunerile de lege ferenda privind persoanele care ar putea contesta deciziile emise în temeiul art. 442-451 din Legea nr. 95/2006 de Comisia superioară de disciplină a Colegiului Medicilor, rolul judecătorului fiind acela de a interpreta și aplica legea și nu aceea de a proceda la reformulări ale normelor legale adoptate de Parlamentul României. În condițiile în care s-a stabilit că nu este îndeplinită una din cerințele esențiale pentru exercitarea acțiunii civile în sensul existenței unei identități între persoana reclamantei R.C.

și titularul dreptului de a ataca decizia Comisie superioare de disciplină, prima instanță nu a mai procedat la verificarea elementelor de nelegalitate ale actului administrativ și nici instanța de control judiciar nu poate da curs acestor aspecte. De altfel, așa cum s-a precizat și în considerentele sentinței recurate, pretențiile reclamantei pot fi valorificate prin alte mijloace legale indicate chiar de Legea nr. 95/2006 (art. 422). Ca urmare, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, recursul va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de R.C. împotriva sentinței civile nr. 63/CA din 3 aprilie 2009 a Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 februarie 2010.