ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 366/2015

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea înregistrată la data de 15 februarie 2012 pe rolul Tribunalului București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta M.N., în contradictoriu cu pârâții C.S.D.C.M.R., C.M.R., Colegiul Medicilor din București, C.M.C.P.C.M. - D.S.P. a Municipiului București, a solicitat anularea Deciziei nr. 140 din 09 decembrie 2011 a C.S.D. a C.M.R. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că, la data de 14 august 2009, soțul său A.M., a fost internat de urgență în cadrul Institutului de Urgență pentru Boli Cardiovasculare „Profesor Doctor C.C.

Iliescu”. La circa 2 ore și jumătate de la momentul internării (atât a fost necesar pentru întocmirea anamnezei, timp în care nu s-a efectuat nici o investigație medicală), s-a început administrarea tratamentului prescris, iar, la circa 15 minute după aceasta, soțul său a intrat în stop cardio-respirator (internat fiind într-un salon al Secției cardiologie, fără a fi monitorizat ori, măcar, supravegheat, de vreun cadru medical, deși starea gravă a sănătății sale și riscurile majore presupuse de tratamentul administrat impuneau măsuri în acest sens). După resuscitare, care a avut loc în aria de monitorizați unde a fost transferat (iar nu în secția de cardiologie cum se reține în decizia atacată), soțul său a fost transferat în secția A.T.I.

II. Dacă în prima săptămână, după transferul în secția A.T.I., a avut o evoluție favorabilă, începând cu data de 24 august 2009 starea sa s-a agravat în mod alarmant. Deși a solicitat lămuriri în ceea ce privește agravarea stării sale și, deși existau semne evidente ale unei infecții, nici unul din medici nu au informat cu privire la complicațiile apărute. La data de 25 august 2009 a solicitat să fie lămurită cu privire la cauza petelor apărute pe unul din membrele inferioare și pe brațe, a cauzei febrei pe care acesta o prezenta, medicul căruia i-a solicitat lămuriri i-a prezentat o cauză pur ipotetică, afirmând că presupune o alergie alimentară sau medicamentoasă.

Abia la data de 27 august 2009, ora 12, după mai bine de 72 de ore de la apariția semnelor evidente de infecție gravă și după mai bine de 48 de ore după ce personal a sesizat medicului petele la nivelul membrului inferior drept și al brațelor, a fost chemat la patul bolnavului un medic specialist în infecții, căruia nu i-au trebuit decât câteva minute pentru a stabili că soțul meu se afla deja în sepsis sever (cu consecința disfuncției multiple de organ, afectarea neurologică, afectarea hematologică etc), infirmând astfel, în doar câteva minute și urmare unui examen sumar, presupusa alergie și indicând ca sursă certă cateterul, având în vedere apariția petelor, în principal, la nivelul membrului inferior drept, în care se practicase incizia.

La data de 31 august 2009 soțul a decedat, urmare șocului septic cu „pioceanic”. Întrucât a considerat că, producerea stopului cardio-respirator ar fi putut fi evitată dacă soțul său ar fi beneficiat de monitorizare pe parcursul administrării tratamentului prescris, iar diagnosticarea în timp util și, în consecință, tratarea la timp și corespunzătoare ar fi împiedicat intrarea în șoc septic, a sesizat Colegiul Medicilor București, sesizarea vizând medicul cardiolog care a decis internarea și tratarea pacientului într-un simplu salon, iar nu în aria de monitorizare, și împotriva tuturor medicilor din secția A.T.I. II, care s-au ocupat de soțul său pe întreaga perioadă a internării.

Prin Decizia nr. 1189/2011, Colegiul Medicilor București a respins sesizarea formulată, reținând că pacientul prezenta o cardiomiopatie dilatativă aflată în stadiu avansat de evoluție, că infecțiile sistemice cu evoluție gravă sunt complicații frecvente ale insuficienței cardiace grave și că mortalitatea, în asemenea situații, este citată ca fiind extrem de ridicată în toată literatura de specialitate. Nemulțumită fiind de această hotărâre, reclamanta a formulat contestație la C.S.D.C.M.R., contestația fiind respinsă prin Decizia nr. 140 din 09 decembrie 2011, decizie pe care o consideră nelegală și netemeinică, pentru următoarele motive: Decizia nu cuprinde elementele prevăzute de art. 101 alin. (2), art. 115 și art. 120 din Statutul C.M.R.

Contrar prevederilor art. 119 din Statutul C.M.R., Comisia superioară de disciplină, soluționând contestația, nu i-a dat posibilitatea de a fi ascultată și de a-și expune și susține contestația. În cuprinsul deciziei s-a consemnat că au fost avute în vedere opiniile științifice din literatura de specialitate și expertiza unui profesor universitar, fără ca acestea să fie menționate și fără a fi indicat numele profesorului, în condițiile în care niciunul dintre membrii comisiei nu este medic specialist în cardiologie ori în boli infecțioase. Comisia și-a fundamentat decizia pe această expertiză, fără a cerceta și fără a răspunde aspectelor pe care le-a ridicat în contestația formulată.

Comisia ar fi trebuit să observe că se contestă lipsa oricărei informări asupra riscurilor pe care le implică tratamentul și, de asemenea, faptul că medicul cardiolog a decis, în pofida tuturor riscurilor și a faptului că răspunsul pacientului la medicație este imprevizibil, internarea într-un salon fără nici o dotare sub aspectul monitorizării și al intervenției urgente în caz de complicații (lipsa unui aparat de oxigen, lipsa unui defibrilator etc.), iar nu în aria de monitorizare.

În raport cu aspectele arătate în expertiză, în sensul că medicația administrată prezintă riscuri și beneficii și că, uneori, răspunsul pacientului la medicație este imprevizibil, reclamanta susține că tocmai riscurile și imprevizibilitatea răspunsului pacientului la tratament (recunoscute și invocate de profesorul universitar pe ale cărui concluzii se fundamentează soluția dată de comisie) impuneau internarea pacientului în aria de monitorizare, aspect subliniat și contestat atât în sesizarea inițială, cât și în contestația soluționată prin decizia atacată.

De asemenea, în raport cu aspectele din expertiză în sensul că sunt inerente și fac parte din istoria naturală a bolii complicațiile ce au survenit în cazul pacientului, reclamanta arată că ambele Comisii de disciplină au ignorat faptul că ceea ce s-a afirmat este că stopul cardio-respirator ar fi putut fi evitat dacă administrarea tratamentului s-ar fi făcut în aria de monitorizare, ceea ce ar fi permis o intervenție în timp util pentru defibrilare, știut fiind că prognosticul de supraviețuire depinde de timpul în care are loc defibrilarea (dopamina favorizează apariția aritmiilor, drept care administrarea ei se face obligatoriu sub supraveghere clinică și hemodinamică; întreruperea administrării dopaminei s-a făcu tardiv abia după apariția grețuri lor, durerilor de cap și a durerilor angioase, care indicau deja un supradozaj) și faptul că infecția a fost depistată tardiv, respectiv în momentul în care soțul meu se afla deja în stadiul de septicemie și, ca atare, tratamentul administrat a fost tardiv, respectiv din data de 28 august 2009, ci nu din data de 24 august 2009 (medicul specialist a fost chemat abia la data de 27 august 2011) Referitor la susținerile C.S.D.

în sensul că semnarea de către familie a scutirii de necropsie confirmă că nu se contestă tratamentul aplicat pacientului sau efectele acestuia, reclamanta arată că familia nu a refuzat necropsia, ci nu a solicitat-o, iar aspectele reclamate nu cer o necropsie pentru a fi lămurite. 2. Apărările pârâților Prin întâmpinarea formulată, pârâtul C.M.R. a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei M.N., arătând că decizia C.S.D. este un act administrativ jurisdicțional adoptat în urma unei anchete disciplinare, iar subiectele raportului juridic disciplinar sunt medicul și organizația profesională, în acest sens art. 451 din Legea nr. 95/2006 enumerând limitativ persoanele care au calitatea de a solicita anularea unei decizii a Comisiei Superioare de Disciplină, respectiv medicul sancționat.

Pârâta C.S.D. a invocat excepția lipsei calității procesuale active și excepția lipsei calității procesuale pasive. 3. Hotărârea de declinare pronunțată de Tribunalul București Prin sentința civilă nr. 790 din 13 februarie 2013, Tribunalul București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. 4. Derularea procedurii judiciare și hotărârile pronunțate de Curtea de Apel București Prin acțiunea precizată în fața Curții de apel, reclamanta a solicitat: - în principal, anularea Deciziei nr. 140 din 09 decembrie 2011 emisă de C.M.R. - C.S.D., prin care a fost soluționată contestația, precum și anularea Deciziei nr. 1189 din 19 ianuarie 2011 emisă de Colegiul Medicilor din București - Comisia de disciplină, prin care a fost soluționată plângerea.

- în subsidiar, obligarea Colegiului Medicilor din București să procedeze la o (nouă) soluționare a plângerii. Prin precizarea de acțiune, reclamante susține motivele cererii introductive, fără a le reitera, solicitând admiterea cererii astfel cum a fost precizată, respectiv, stabilind malpraxis-ul, a se dispune anularea actelor atacate, ca nelegale și netemeinice, iar, în subsidiar, obligarea Colegiului Medicilor din București, la soluționarea (reexaminarea) plângerii formulate cu respectarea reglementărilor privind procedura. Prin încheierea din 9 mai 2014, Curtea de apel a respins excepția lipsei calității procesuale active și excepția lipsei calității procesuale pasive a Comisiei de disciplină, în raport cu obiectul acțiunii și cu faptul că reclamanta s-a adresat entităților chemate în judecată, precum și cu prevederile art. 16 din Legea nr. 554/2004.

Prin sentința civilă nr. 1967 din 20 iunie 2014, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins excepțiile, ca nefondate, a admis cererea precizată formulată de reclamanta M.N., a anulat actele atacate și a obligat C.M.R. să reexamineze plângerea petentei. Pentru a pronunța această soluție, Curtea de apel a reținut următoarele: Plângerea petentei nu a fost examinată în totalitate, existând numeroase neregularități în procesul de soluționare din partea intimatelor, acestea afectând temeinicia și legalitatea actelor atacate. Conform Legii nr. 95/2006, plângerea împotriva unui medic se depune la colegiul al cărui membru este medicul. În cazul medicilor cetățeni ai unui stat membru al U.E., ai unui stat aparținând Spațiului Economic European sau ai Confederației Elvețiene, plângerea se depune la colegiul în a cărui rază medicul își desfășoară activitatea.

Biroul executiv al Consiliului național dispune trimiterea dosarului disciplinar la comisia de disciplină. Împotriva deciziei de respingere a plângerii persoana care a făcut plângerea poate depune contestație la colegiul a cărui decizie se contestă. Aceasta se soluționează de către Biroul executiv al Consiliului național. Plângerile împotriva unui membru al organelor de conducere de la nivel teritorial sau național se înaintează Comisiei superioare de disciplină. În cadrul fiecărui colegiu teritorial se organizează și funcționează comisia de disciplină, independentă de conducerea colegiului, care judecă în complete de 3 membri abaterile disciplinare săvârșite de medicii înscriși în acel colegiu.

La nivelul C.M.R. se organizează și funcționează Comisia superioară de disciplină, independentă de conducerea colegiului, care judecă în complete de 5 membri contestațiile formulate împotriva deciziilor comisiilor de disciplină teritoriale. Unul dintre membrii comisiilor de disciplină este desemnat de autoritățile de sănătate publică, la nivel teritorial, și de M.S.P., la nivelul Comisiei superioare de disciplină. Procedura judecării abaterilor este prevăzută în Statutul C.M.R. Decizia pronunțată se comunică medicului sancționat și Biroului executiv al C.M.R. Deciziile privind aplicarea sancțiunilor care se soldează cu suspendarea sau interzicerea exercitării profesiei se comunică și M.S.P. și, respectiv, angajatorului.

Persoana fizică sau juridică care a făcut sesizarea va fi informată cu privire la soluționarea cauzei de către comisia de disciplină. În termen de 15 zile de la comunicare, medicul sancționat, persoana care a făcut sesizarea, M.S.P., președintele colegiului teritorial sau președintele C.M.R. poate contesta decizia pronunțată de comisia de disciplină a colegiului teritorial. Există neregularități în procedura de examinare medicală. Riscurile și imprevizibilitatea răspunsului pacientului la tratament (recunoscute și invocate de profesorul universitar pe ale cărui concluzii se fundamentează soluția dată de comisie) impuneau probabil internarea pacientului în aria de monitorizare.

Este cert că ambele Comisii de disciplină, atât cea teritorială cât și cea superioară au ignorat faptul că ceea ce a afirmat petenta este că stopul cardio respirator ar fi putut fi evitat dacă administrarea tratamentului s-ar fi făcut în aria de monitorizare, întreruperea administrării dopaminei s-a făcu tardiv abia după apariția grețuri lor, durerilor de cap și a durerilor angioase, care indicau deja un supradozaj) și faptul că infecția a fost depistată tardiv, respectiv în momentul în care soțul său se afla deja în stadiul de septicemie și, ca atare, tratamentul administrat a fost tardiv, respectiv din data de 28 august 2009, ci nu din data de 24 august 2009 (medicul specialist a fost chemat abia la data de 27 august 2011). Din examinarea actelor dosarului a rezultat că nu au fost audiați toți medicii implicați, nu s-au investigat aserțiunile petentei in sensul că „pacientul nu a beneficiat de asistența medicală corespunzătoare pe parcursul internării” (o infecție urinară netratată de medicul curant, apariția unei septicemii, tratament antibiotic administrat tardiv, comunicare insuficientă a medicilor privind starea gravă de sănătate a pacientului).

Din actele atacate nu a rezultat care este procedura standard și dacă aceasta a fost urmată întocmai de medicii implicați. Deciziile nr. 140 din 09 decembrie 2011 și nr. 1189 din 19 ianuarie 2011 ale Colegiului medicilor sunt deficitare la motivarea acestor aspecte privind procedura standard care trebuia urmată și dacă protocolul a fost respectat de medicii implicați.

În lipsa motivării explicite a actului administrativ, posibilitatea atacării în justiție a actului respectiv este iluzorie, de vreme ce judecătorul nu poate specula asupra motivelor care au determinat autoritatea administrativă să ia o anumită măsură și absența acestei motivări favorizează emiterea unor acte administrative abuzive, de vreme ce absența motivării lipsește de orice eficiență controlul judecătoresc al actelor administrative, prin urmare motivarea reprezintă o obligație generală, aplicabilă oricărui act administrativ, ea reprezintă o condiție de legalitate externă a actului, care face obiectul unei aprecieri in concreto, după natura acestuia și contextul adoptării sale, iar obiectivul său este prezentarea într-un mod clar și neechivoc a raționamentului instituției emitente a actului, motivarea urmărește o dublă finalitate; îndeplinește, în primul rând, o funcție de transparență în profitul beneficiarilor actului, care vor putea, astfel, să verifice dacă actul este sau nu întemeiat; permite, de asemenea, instanței să realizeze controlul său jurisdicțional, deci în cele din urmă permite reconstituirea raționamentului efectuat de autorul actului pentru a ajunge la adoptarea acestuia; desigur ea trebuie să figureze chiar în cuprinsul actului și să fie realizată de autorul său.

Așadar, a motiva implică a face cunoscute cu claritate elementele de fapt și de drept care permit înțelegerea și aprecierea legalității sale, iar importanța acestei exigențe depinde în mod considerabil de natura actului, de contextul juridic în care el intervine, precum și de interesele pe care destinatarii actului ar putea să le aibă în primirea acestor explicații și deci motivarea trebuie să permită judecătorului să exercite un control asupra elementelor de fapt și de drept care au servit drept bază de exercitare a puterii de apreciere, deci trebuie realizată într-un mod suficient de detaliat, prin indicarea în speța de față a motivelor pentru care autoritatea emitentă a ajuns la concluzia necesității constatării încetării de drept a mandatului de primar, cu alte cuvinte, motivarea trebuia să fie efectivă, respectiv completă, precisă și circumstanțială.

În acest sens, Curtea de apel a avut în vedere jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție (Decizia nr. 1580 din 11 aprilie 2008 a secției de contencios administrativ și fiscal) și jurisprudența C.J.U.E. (cauzele C-367/1995, C-41/1969 și C-509/1993). Din motivarea actelor emise de intimate nu se înțelege care este procedura standard în cazuri medicale de genul celui în care soțul petentei a decedat și dacă medicii implicați au respectat această procedură. Conform art. 666 din Legea nr. 95/2006, despăgubirile nu se recuperează de la persoana răspunzătoare de producerea pagubei când asistența medicală s-a făcut în interesul părții vătămate sau a decedatului, în lipsa unei investigații complete ori a necunoașterii datelor anamnezice ale acestuia, datorită situației de urgență, iar partea vătămată sau decedatul nu a fost capabil, datorită circumstanțelor, să coopereze când i s-a acordat asistență.

Recuperarea prejudiciilor de la persoana răspunzătoare de producerea pagubei se poate realiza în următoarele cazuri: a) vătămarea sau decesul este urmare a încălcării intenționate a standardelor de asistență medicală; b) vătămarea sau decesul se datorează unor vicii ascunse ale echipamentului sau a instrumentarului medical sau a unor efecte secundare necunoscute ale medicamentelor administrate; c) atunci când vătămarea sau decesul se datorează atât persoanei responsabile, cât și unor deficiențe administrative de care se face vinovată unitatea medicală în care s-a acordat asistență medicală sau ca urmare a neacordării tratamentului adecvat stabilit prin standarde medicale recunoscute sau alte acte normative în vigoare, persoana îndreptățită poate să recupereze sumele plătite drept despăgubiri de la cei vinovați, alții decât persoana responsabilă, proporțional cu partea de vină ce revine acestora; d) asistența medicală a părții vătămate sau a decedatului s-a făcut fără consimțământul acestuia, dar în alte împrejurări decât cele prevăzute la alin. (1). La pronunțarea soluției, Curtea de apel a avut în vedere dispozițiile art. 655-665 și art. 666 alin. (1) și (2) din Legea nr. 95/2006 și necesitatea asigurării respectării standardelor terapeutice și de asistență medicală unice în cazuri medicale de același fel (în acordarea asistenței medicale/îngrijirilor de sănătate,

personalul medical are obligația aplicării standardelor terapeutice, stabilite prin ghiduri de practică în specialitatea respectivă, aprobate la nivel național, sau, în lipsa acestora, standardelor recunoscute de comunitatea medicală a specialității respective). 5.Recursul declarat în cauză Împotriva sentinței civile nr. 1967 din 20 iunie 2014 Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâtul C.M.R. În motivarea acestuia s-a arătat că în hotărâre se face confuzie între două tipuri de răspundere - cea de malpraxis și cea de răspundere disciplinară a medicului atunci când s-au încălcat principiile etice și normele deontologice prevăzute de cadrul profesional.

Corespondent între cele două tipuri de comisii de disciplină și de malpraxis chemate să stea în judecată ca și parte nu există nicio legătură. Astfel, malpraxisul este definit de Legea nr. 95/2006 privind reforma în sănătate, ca fiind eroarea profesională săvârșită în exercitarea actului medical sau medico-farmaceutic, generatoare de prejudicii asupra pacientului, implicând răspunderea civilă a personalului medical și a furnizorului de produse și servicii medicale, sanitare și farmaceutice". Răspunderea civilă este o formă a răspunderii juridice care constă într-un raport de obligații în temeiul căruia o persoana este îndatorată să repare prejudiciul cauzat altuia prin fapta sa ori, în cazurile prevăzute de lege, prejudiciul pentru care este răspunzătoare.

Pornind de la formele răspunderii civile - delictuală sau contractuală, în literatura juridica, s-a apreciat că răspunderea medicului are un caracter delictual și nu un caracter contractual, deoarece viața, sănătatea, integritatea fizică sau psihică nu pot face obiectul vreunei convenții. Abaterea disciplinara este definita de Legea nr. 95/2006 și Statutul C.M.R. ca fiind „.fapta săvârșita cu vinovăție prin care se încalcă jurământul depus, legile si regulamentele specifice profeției de medic. Codul Deontologic, prevederile prezentului Statut, deciziile obligatorii adoptate de C.M.R. precum si orice altă faptă săvârșită în legătură cu profesia sau în afara acesteia, care este de natură să prejudicieze onoarea si prestigiul profesiei sau a corpului profesional". 6.Apărările intimatei și procedura derulată în recurs Intimata M.N.

prin concluziile formulate a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătându-se că recurentul susține că instanța retine în motivare art. 655-665 și art. 666 alin. (1) și (2) din Lg. nr. 95/2006, dispoziții care nu sunt aplicabile în ceea ce privește activitatea recurentului, prezentând, apoi, considerațiuni de ordin teoretic referitoare la aceste dispoziții legale. Instanța de fond a reținut, față de actele dosarului și prin raportare la aceste dispoziții legale, că : - exista neregularități în procedura de examinare medicala; - nu au fost audiați toți medicii; - nu a rezultat care este procedura standard și dacă aceasta a fost urmată întocmai de medicii implicați.

Față de aceste constatări, instanța de fond a stabilit corect că deciziile atacate sunt deficitare la motivarea acestor aspecte privind procedura standard care trebuia urmata si daca protocolul a fost respectat de medicii implicați; si, în consecința, a concluzionat, că în lipsa motivării explicite a actului administrativ, posibilitatea atacării în justiție a actului respectiv este iluzorie, de vreme ce absenta motivării lipsește de orice eficienta controlul judecătoresc. În acest sens, instanța de fond a avut în vedere jurisprudența comunitara în care s-a statuat că motivarea trebuie să fie adecvată actului emis si trebuie să prezinte de o manieră clară și neechivocă algoritmul urmat de instituția care a adoptat măsura atacată, care să permită curților comunitare competente să efectueze revizuirea actului (cauza C-367/1995).

II. Considerentele Înalte Curți asupra recursului 1 .Argumentele de fapt și de drept relevante Obiectul acțiunii deduse judecății îl constituie anularea Deciziei nr. 140 din 09 decembrie 2011 pronunțată de C.S.D.C.M.R.; si a Deciziei nr. 1189 din 19 ianuarie 2011 emisă de Comisia de disciplina a Colegiului Medicilor București, si obligarea Colegiului Medicilor din București la soluționarea (reexaminarea) plângerii formulate. Prin sentința contestată acțiunea a fost admisă în totalitate anulându-se deciziile sus-arătate și fiind obligat Colegiul Medicilor să reexamineze plângerea petente, indicându-se ca și temei de drept dispozițiile art. 655-665, 666 alin. (1) și (2) din Legea nr. 95/2006.

În fapt Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății conține prevederi distincte referitoare la răspunderea disciplinară (art. 422-451) și respectiv răspundere civilă a personalului medical (art. 642-643) și (art. 665, art. 674). Răspunderea disciplinară se stabilește de Comisia de disciplină a Colegiului Medicilor (art. 443-444) iar cea civilă de Comisia de monitorizare și competență profesională pentru cazurile de malpraxis (art. 668). Rezultă că este vorba de două tipuri diferite de răspundere, cu proceduri, reglementări și finalități diferite. În speță, reclamanta a solicitat anularea Deciziei nr. 1189 din 19 ianuarie 2011 a Comisiei de disciplină a Colegiului Medicilor București (filele 3-11 dosar fond) vizând reclamația formulată de M.N.

„nemulțumită de faptul că soțul ei nu a beneficiat de asistență medicală corespunzătoare pe parcursul internării” din partea medicului curent. Este adevărat că petiția reclamantei este adresată „Comisiei de monitorizare și competență profesională pentru cazurile de malpraxis”, însă pe de o parte, această comisie este organizată în cadrul D.S.P. din cadrul Ministerului Sănătății, în timp ce Colegiul Medicilor este o organizație profesională a medicilor autonomă, în raport de Ministerul Sănătății, iar pe de altă parte petenta formulează contestație împotriva Deciziei nr. 1189/2011, care a fost soluționată prin Decizia nr. 140 din 9 decembrie 2011 a C.S.D.C.M. Apare evident că reclamanta a urmărit să obțină tragere la răspundere disciplinară a medicului care s-ar fi făcut vinovat de decesul soțului său.

Cum instanța a arătat, Legea nr. 95/2006 conține prevederi referitoare la acest fapt în art. 442-451. Cum însă instanța de fond și-a întemeiat soluția pe prevederile art. 655-665 alin. (1) și (2) din Lege, care se referă la răspunderea civilă, fundamentată pe malpraxis, deși instanța nu a fost sesizată cu o cerere în despăgubiri, rezultă că instanța nu s-a pronunțat asupra obiectului cererii deduse judecății.

Acest lucru nu poate fi făcut pentru prima dată de către instanța de recurs fără a priva părțile de un grad de jurisdicție în care să-și poată prezenta și administra probele pe care le consideră necesare, astfel că Înalta Curte apreciază că se impune casarea cu trimitere spre rejudecare a pricinii urmând ca în noul ciclu procesual, instanța de fond să analizeze în conformitate cu cererile și precizările reclamantei care este obiectul real al acțiunii să verifice deciziile contestate în raport de acest obiect și să întregească cadrul procesual doar în raport de această precizare. 2. Temeiul de drept al soluției adoptate în recurs În raport de argumentele mai sus expuse, Înalta Curte apreciază că recursul recurentului C.M.R.

este întemeiat astfel că în baza dispozițiilor art. 304 1 C. proc. civ. urmează a-l admite, casând sentința și trimițând cauza spre rejudecare aceleași instanțe conform dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâtul C.M.R. împotriva sentinței civile nr. 1967 din 20 iunie 2014 Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 februarie 2015.