ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1598/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea

înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești, secția comercială, contencios

administrativ și fiscal, reclamanta B.V.M. a solicitat, în contradictoriu cu

pârâții Ministerul Sănătății și Direcția Generală de Sănătate Publică,

Asistență Medicală și Programe, obligarea acestora să îi aprobe trimiterea la o

clinică de ortopedie din cadrul Federației Ruse.

În motivare s-a

arătat că în urma unei operații la piciorul stâng, operație care nu a fost

reușită, i-a fost afectată întreaga funcționalitate a membrului, în prezent

fiind cu 12 cm mai scurt, impunându-se o nouă intervenție chirurgicală, care

însă nu poate fi realizată decât la Clinica K. din Rusia.

La data de 28 mai

2010, reclamanta și-a precizat acțiunea, solicitând obligarea pârâtelor la a-i

aproba trimiterea la tratament, fie la Clinica K. din Moscova, fie la o clinică

de specialitate din Budapesta.

În urma solicitării

instanței, reclamanta a formulat o nouă cerere la data de 16 iunie 2010,

arătând că înțelege să se judece cu Ministerul Sănătății și Direcția de

Sănătate Publică București și cheamă în garanție Direcția de Sănătate Publică

Argeș.

Prin sentința nr.

159/F-CONT din 14 iulie 2010, Curtea de Apel Pitești, secția comercială,

contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea precizată, formulată de

reclamanta B.V.M..

Pentru hotărî astfel,

instanța de fond a reținut următoarele:

- cererea formulată

de reclamantă față de Ministerul Sănătății este supusă dispozițiilor Legii

contenciosului administrativ, iar o astfel de cerere nu poate fi soluționată

favorabil de către autoritate atâta vreme cât reclamantul nu își îndeplinește

propriile obligații, cât timp nu parcurge etapele impuse de lege și nu depune

odată cu solicitarea sa dovada realizării tuturor demersurilor obligatorii;

- demersurile și

etapele procedurale sunt prevăzute de Ordinul nr. 50/2004, care stabilește,

printre altele, că formularea cererii de trimitere la tratament trebuie

precedată de întocmirea unei documentații de către Direcția de Sănătate Publică

Argeș, iar câtă vreme Ministerul Sănătății nu se află în posesia unei astfel de

documentații, se impune respingerea acțiunii față de acesta;

- referitor la

pretențiile reclamantei țața de parata Direcția de Sănătate Publică București,

s-a reținut că acestei pârâte nu îi revine nicio obligație legală, întrucât

întocmirea dosarului medical trebuie efectuată de Direcția de Sănătate Publică

Argeș și solicitantul tratamentului;

- față de pârâta

Direcția de Sănătate Publică Argeș s-a constatat că acțiunea este inadmisibilă,

întrucât față de aceasta nu s-a îndeplinit procedura prealabilă prevăzută de

art. 7 Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, reclamanta făcând

demersuri la alte autorități care nu aveau competență în întocmirea dosarului

medical.

exercitată.

Împotriva sentinței

nr. 159/F-Cont din 14 iulie 2010 a formulat recurs reclamanta, susținând

nelegalitatea și netemeinicia acesteia.

În motivarea căii de

atac se aduc, în esență, critici sentinței recurate în sensul că în mod greșit

instanța de fond a reținut că nu a parcurs etapele impuse de Ordinul nr.

50/2004, deși din înscrisurile depuse la dosarul cauzei rezultă că a făcut

demersuri pentru întocmirea dosarului pentru trimiterea la o clinică de

specialitate din străinătate.

Recurenta-reclamantă

menționează că va repeta procedura prevăzută de Ordinul nr. 50/2004, urmând să

își retragă acțiunea dacă i se va întocmi dosarul de trimitere la operație în

altă țară, întrucât în România nu există clinică de specialitate pentru

dizabilitatea sa.

de recurs.

Înalta Curte,

analizând recursul formulat, apreciază că acesta este nefondat pentru

considerentele ce urmează a fi expuse.

Astfel cum rezultă

din cererea de chemare în judecată cât și din cea privind recursul, reclamanta

a solicitat obligarea pârâților să întocmească dosarul pentru trimiterea sa la

tratament medical în altă țară.

Ordinul nr. 50/2004,

cu modificările și completările ulterioare, privind metodologia de trimitere a

unor categorii de bolnavi pentru tratament în străinătate, prevede parcurgerea

mai multor etape în vederea trimiterii la tratament medical în străinătate a

bolnavilor.

Potrivit art. 1 alin.

(2) din ordinul menționat, „trimiterea bolnavilor pentru tratament în

străinătate se aprobă de Ministerul Sănătății numai pentru afecțiunile care nu

pot fi tratate în țară, pe baza unei documentații medicale întocmite de

direcțiile de sănătate publică județene și a municipiului București, denumite direcții

de sănătate publică”.

Conform art. 2 alin.

(2) „documentele medicale ale bolnavului (copie de pe fișa pacientului, bilet

de ieșire din spital, analize, etc.) se depun de către medicul de familie, de

către aparținător (soț/ soție, rudă de gradul IV sau reprezentant legal) sau de

către bolnav la direcția de sănătate publică în a cărei rază teritorială

domiciliază, împreună cu o cerere din partea bolnavului sau a aparținătorului”.

Direcția de sănătate

publică în a cărei rază teritorială domiciliază bolnavul înaintează documentele

menționate anterior către o comisie de specialitate teritorială organizată

potrivit art. 2 alin. (3), (4) și (5) din același ordin, care îndeplinește

atribuțiile prevăzute în anexa nr. 2

Comisia de

specialitate teritorială recomandă trimiterea la tratament în străinătate, dacă

este cazul, potrivit art. 4 alin. (4) din același ordin.

Decizia trimiterii

pentru tratament medical în străinătate este adoptată conform art. 5 alin. (1)

„după examinarea documentației medicale a bolnavului de către o comisie a

Ministerului Sănătății, formată din ministrul sănătății, ministrul secretar de

stat pe probleme de asistență medicală, directorul general al Direcției

generale de asistență medicală și directorul Direcției relații cu Parlamentul,

legislație și contencios”.

Din înscrisurile

depuse la dosarul cauzei nu rezultă că recurenta-reclamantă a urmat procedura

prevăzută de Ordinul nr. 50/2004, pentru a fi emisă în cazul său o decizie de

trimitere pentru tratament medical în străinătate, astfel cum în mod corect a

reținut și instanța de fond.

Obligația

îndeplinirii procedurii reglementată de Ordinul nr. 50/2004 pentru trimiterea

la tratament în străinătate a fost adusă la cunoștința recurentei-reclamante de

către autoritățile publice pârâte, cu ocazia comunicării răspunsurilor la

memoriile formulate de aceasta.

De altfel,

recurenta-reclamantă menționează în cererea de recurs că, urmare a

recomandărilor autorităților pârâte, inserate în răspunsurile ce i-au fost

adresate, va demara procedura prevăzută de Ordinul nr. 50/2004, fapt ce conduce

la o recunoaștere implicită a nerespectării dispozițiilor din acest ordin

referitoare la parcurgerea etapelor pentru trimiterea la tratament în

străinătate.

În consecință, în

lipsa îndeplinirii obligațiilor ce revin recurentei-reclamante conform

ordinului menționat, instanța de fond a făcut o corectă apreciere asupra

situației de fapt și de drept în cauza dedusă judecății.

Față de

considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 20 Legea nr. 554/2004, cu

modificările și completările ulterioare, art. 312 alin. (1) teza a II-a C.

proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de B.V.M.

împotriva sentinței nr. 159/F-CONT din 14 iulie 2010 a Curții de Apel Pitești,

secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17

martie 2011.