ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4928/2011

Circumstanțele cauzei Prin acțiunea înregistrată la 15 februarie 2010, reclamantul P.N. a chemat în judecată Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți Argeș, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză să se dispună anularea deciziei de neîncadrare a sa în grad de handicap, nr. 197 din 05 ianuarie 2010. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că s-a adresat pârâtului cu cerere în vederea acordării gradului de handicap, în raport de dispozițiile legale prevăzute în Ordinul nr. 762 din 31 august 2007 al MMFES și Ordinul nr. 1992 din 19 noiembrie 2007 al MSP, cerere la care a anexat documentele medicale justificative. Reclamantul a susținut că s-a reținut în mod greșit de către Comisia Superioară că anul 1978 este anul în care acesta a certificat că boala de care suferă este "osteoartrită TBC coxofemurală dreapta incipient", cu toate că certificatul medical nr. 204 atestă, fără echivoc, că anul 1973 este anul când a fost diagnosticat cu această boală de către S. TBC Florești-Ilfov. A mai arătat că nu s-a avut în vedere nici certificatul medico-militar emis de Comisia medico-militară la 6 noiembrie 1973, în baza căruia a fost clasat "inapt" pentru serviciul militar, cu scoatere din evidență, întrucât suferea de TBC GRIB în baza parag. 130, lit. b), astăzi devenit art. 30, lit. b) din Legea nr. 46/1996 privind organizarea apărării naționale. În plus, afecțiunea de care suferă s-a agravat pe parcursul anilor, iar în anul 2006 a fost diagnosticat de către S. E. București cu "artroplastie totală de șold drept", fiind operat, conform celor reținute în biletul de ieșire din spital și certificatul medical emis la 15 mai 2006. În mod eronat, Comisia Superioară a omis și cercetarea certificatului medical din 29 mai 2009, în care este trecut diagnosticul "psoriazis pustulos palmoplantar" în baza căruia s-a stabilit un plan de recuperare, readaptare și integrare socială cu nr. 573 din 13 mai 2009. În fine, reclamantul a susținut că pârâta a emis actul contestat fără a avea în vedere documentele depuse și fără a dispune expertizarea acestuia pentru a stabili că, în realitate, se încadrează în criteriile psiho-medico-sociale prevăzute în Ordinul nr. 762 din 31 august 2007 al MMFES.

Soluția primei instanțe Prin Sentința nr. 341 din 8 martie 2010, Tribunalul Comercial Argeș a declinat competența materială de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeș - Complet specializat în contencios administrativ fiscal, în temeiul art. 2 C. proc. civ., care la rândul său, prin Sentința nr. 1006/CAF din 8 octombrie 2010 a declinat competența materială în soluționarea cauzei în favoarea Curții de Apel Pitești, în conformitate cu art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, republicată. Prin Sentința nr. 14 din 21 ianuarie 201, Curtea de Apel Pitești, secția comercială și contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul P.N. și a anulat Decizia nr. 197 din 5 ianuarie 2010, emisă de pârâtă, privind neîncadrarea reclamantului în grad de handicap. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele: Prin certificatul nr. 6003 din 3 august 2009, Comisia de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți din cadrul Consiliului Județean Argeș a stabilit că reclamantul se încadrează în gradul de handicap prevăzut de reglementarea legală în vigoare, având cod boală A18, potrivit actelor medicale depuse de către reclamant. Din analiza documentelor medicale, a rezultat că reclamantul a fost diagnosticat cu afecțiuni care determină încadrarea acestuia în grad de handicap accentuat, în sensul criteriilor stabilite prin Ordinul nr. 762/1992 din 31 august 2007, respectiv "psoriazis pustulos cu tulburări grave de locomoție și gestulație". De asemenea, instanța a constatat că reclamantul a fost înregistrat în evidențele IBC Câmpulung Muscel cu diagnosticul "TBC coxofemurală dreaptă incipient" încă din anul 1973, când avea vârsta de 19 ani, motiv pentru care a fost declarat inapt pentru serviciul medical, așa cum rezultă din certificatul nr. 2629 din 01 iulie 2009, ceea ce infirmă susținerea pârâtei că afecțiunea este recentă și nu se încadrează în criteriile sus citate, care nu argumentează cele afirmate cu probe concludente. În altă ordine de idei instanța a reținut că în cuprinsul Deciziei de încadrare în grad de handicap nr. 197/2010, nu se specifică care dintre criteriile medico-psiho-sociale nu se regăsesc în documentele medicale prin care se determină diagnosticul prezentat de reclamant, ci doar se face o motivare lapidară în sensul neîncadrării în aceste criterii. Or, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 448/2006, instanța de fond a apreciat că pârâta trebuia să dispună expertizarea persoanei în cauză pentru a stabili cu certitudine existența sau nu a diagnosticului menționat în documentele medicale. Cum din actele medicale nu rezultă o îmbunătățire a stării de sănătate a reclamantului, iar folosirea altor termeni pentru determinarea afecțiunii reclamantului nu-l exclud din încadrarea în criteriile stabilite de Ordinul nr. 762/1992/2007 pentru aprobarea criteriilor medico-psihosociale pe baza cărora se stabilește încadrarea în grad de handicap, publicat în M. Of. nr. 885bis/27.12.2007, instanța a apreciat că este îndeplinit criteriul legal pentru încadrarea reclamantului în grad de handicap accentuat.

Motivele de recurs formulate de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, în susținerea legală a drepturilor și obligațiilor Autorității Naționale pentru Persoanele cu Handicap, conform O.U.G. nr. 68/2010 (art. 3 alin. (4)) Recurenta a solicitat admiterea recursului și modificarea hotărârii primei instanțe în sensul respingerii acțiunii reclamantului P.N., ca neîntemeiată. S-a susținut că instanța de fond nu a observat că în anul 2008, prin certificatul de încadrare nr. 4790 din 7 aprilie 2008 CEPAH Argeș a decis să nu-l încadreze pe intimat în grad de handicap, acesta prezentând diagnosticul de coxartroză a membrului inferior drept, aceeași poziție fiind menținută de autoritățile competente și în anii 2009 și 2010. În fine, recurenta a mai arătat că în motivarea sentinței primei instanțe nu se regăsesc criteriile din ordinul comun al MMFPS și MSP nr. 762/1992/2007 pe baza cărora s-a apreciat necesitatea încadrării reclamantului intimat în grad de handicap.

Apărările intimatului-reclamant Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare față de recursul promovat în cauză, solicitând cu prioritate, a se constata că acesta este nemotivat întrucât nu este încadrat în motivele de recurs limitativ prevăzute în art. 304 (pct. 1-9) C. proc. civ. S-a susținut totodată că recursul nu este întemeiat în condițiile în care este ignorată gravitatea stării de sănătate a reclamantului al cărui sistem osos este distrus, urmare a TBC-ului osos stabilit și confirmat încă din anul 1973.

Soluția și considerentele instanței de control judiciar Recursul de față este întemeiat și urmează a fi admis în sensul și pentru considerentele în continuare arătate. Examinând cu prioritate excepția nulității recursului promovat în cauză, invocată de reclamantul-intimat în temeiul art. 306 C. proc. civ. pe considerentul neindicării motivelor de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ., Înalta Curte reține, conform art. 306 alin. (3) C. proc. civ. că excepția nu este întemeiată urmând a fi respinsă ca atare. Deși criticile aduse de recurentă hotărârii pronunțate de prima instanță au fost formulate în manieră succintă și fără a se indica incidența vreunuia dintre motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 304 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că acestea pot fi circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în sensul că hotărârea a fost dată cu greșita aplicare a legii. Totodată, apreciind incidența acestui motiv de recurs, cu referire la art. 312 alin. (3) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte reține că în cauză se impune casarea hotărârii primei instanțe și trimiterea cauzei spre rejudecare fiind necesară administrarea de probe noi, cu referire specială la efectuarea unei expertize medicale de specialitate. Instanța de fond a apreciat asupra nelegalității actului administrativ atacat, respectiv Decizia nr. 197 din 5 ianuarie 2010, emisă de autoritatea pârâtă și a dispus emiterea unei noi decizii privind încadrarea reclamantului intimat în grad de handicap în mod evident raportat numai la conținutul actelor medicale depuse la dosar și reținând că pârâta nu a făcut dovada expertizării acestuia. Înalta Curte apreciază însă raportat și la prevederile Ordinului nr. 762/1992/2007, că o astfel de argumentație nu este suficientă și nici totalmente pertinentă, dată fiind specificitatea domeniului investigat și împrejurarea că nici chiar judecătorul fondului nu a dispus efectuarea unei expertizări medicale a reclamantului în faza cercetării judecătorești. Or, în condițiile în care reclamantul intimat nu a fost expertizat în nicio etapă a procedurii parcurse în vederea obținerii încadrării în gradul de handicap solicitat, Înalta Curte reține că evaluarea și stabilirea unei atare încadrări nu se poate realiza exclusiv pe interpretarea actelor medicale înfățișate, efectuată direct de către instanță. Așa fiind, este realmente necesară, în sensul art. 129 alin. (4) și (5) C. proc. civ., pentru corecta stabilire a faptelor și aplicarea corectă a legii, expertizarea și evaluarea medicală a reclamantului intimat de către medici specialiști, ocazie cu care vor fi analizate și actele medicale depuse, ce înfățișează parcursul medical al acestuia și diagnosticele ce i-au fost aplicate încă de la vârsta de 19 ani, cum s-a arătat. Față de cele menționate, se va dispune așadar, pe temeiurile legale arătate, admiterea recursului și casarea hotărârii pronunțate de prima instanță, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, pentru administrarea de probe noi. Instanța de rejudecare va putea desigur, pe lângă expertiza medicală de specialitate, să dispună administrarea suplimentară a oricăror probe pe care le apreciază ca fiind necesare și utile pentru lămurirea în întregime a cauzei.