ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 04.11.2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5190/2011

HOTĂRÂRE
04.11.2011
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5190/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamantul

reclamantul R.N. a chemat în judecată pârâții Consiliul Județean Gorj, Comisia

de Evaluare a persoanelor Adulte cu Handicap și Autoritatea Națională pentru

persoanele cu Handicap, Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor cu

Handicap pentru Adulți, solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța

să dispună anularea deciziei din 15 martie 2010 și a certificatului din 14

septembrie 2009 și obligarea pârâtelor să emită o nouă decizie, în sensul de a

fi încadrat în grad de handicap, cu plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea

acțiunii, reclamantul a susținut că suferă de o boală foarte gravă, respectiv

coxartroză bilaterală, proteză totală șolduri bilateral și spondiloză deformat

dorso-lombo-sacrată, boli constatate prin actele medicale atașate la dosar,

respectiv scrisorile medicale.

La solicitarea

reclamantului, instanța a dispus efectuarea unei expertize medico–legale având

ca obiective examinarea reclamantului, stabilirea diagnosticului acestuia, în

raport de actele medicale și de criteriile prevăzute în Ordinul nr. 762/2007 al

Ministerului Muncii, Familiei și Egalității de Șanse și nr. 1992/2007 al Ministerului

Sănătății Publice, precum și precizarea evoluției bolii, în sensul de a se

menționa dacă aceasta s-a ameliorat, ori agravat.

Prin sentința civilă

nr. 40 din 1 februarie 2011 Curtea de Apel Craiova, secția contencios

administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamantul R.N. în

contradictoriu cu pârâții Consiliul Județean Gorj, Comisia de Evaluare a

Persoanelor Adulte cu Handicap și Ministerul Muncii, Familiei și Protecției

Sociale.

Pentru a pronunța

această soluție instanța de fond a reținut că potrivit certificatului de

încadrare grad de handicap din anul 2009 reclamantul nu a fost încadrat în grad

de handicap, menționându-se următorul diagnostic: coxartroză bilaterală, Post

N.A.C.F–debut 2007, proteză totală de șolduri bilateral, spondiloză deformantă

dorso–lombară–sacrată.

Reclamantul a

contestat acest certificat la Comisia Superioară, care analizând contestația și

documentația medicală a menținut punctul de vedere al Comisiei teritoriale și a

emis decizia din 15 martie 2010 prin care a atestat că reclamantul nu se încadrează

în criteriile medico–psiho-sociale, aprobate prin Ordinul nr. 762/2007 al Ministerului

Muncii, Familiei și Egalității de Șanse și nr. 1982/2007 al Ministerului Sănătății

Publice.

Cum și expertiza medico–legală

efectuată în cauză de Institutul de Medicină Legală Craiova a confirmat exact

același diagnostic ca și cel menționat în certificatul și decizia a căror

anulare s-a solicitat, precum și faptul că reclamantul se deplasează dificil,

în cârje, instanța de fond a apreciat că certificatul din anul 2009 și decizia din

anul 2010 sunt emise în mod legal, întrucât afecțiunile de care suferă acesta

nu se încadrează în criteriile medico–psihosociale prevăzute în Ordinul nr.

762/2007.

Împotriva hotărâri

instanței de fond reclamantul R.N. a declarat recurs, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea

recursului se arată că instanța de fond nu a apreciat corect și legal

înscrisurile și celelalte probe pe care le-a administrat.

Recurentul susține că

suferă de o boală foarte gravă, respectiv coxartroză bilaterală, proteză

totală, șoldul bilateral și spondiloză deformat dorso-lombo-sacrată, boli

constatate prin actele medicale atașate la dosar, respectiv scrisorile

medicale.

Examinând cauza și

sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu

dispozițiile legale incidente pricinii, Înalta Curte constată că recursul este

nefondat.

Pentru a ajunge la

această soluție, instanța a avut în vedere considerentele în continuare

arătate.

Recurentul-reclamant,

prin acțiunea formulată a contestat decizia Comisiei Superioare din 15 martie

2010 prin care i-a fost respinsă solicitarea privind încadrarea într-un grad de

handicap.

Comisia de Evaluare a

Persoanelor Adulte cu Handicap Gorj, în baza actelor medicale prezentate de

către reclamant, considerând că acesta nu se încadrează în criteriile

medico-psihosociale pe baza cărora se stabilește încadrarea în grad de

handicap, a eliberat certificatul de încadrare în grad de handicap din 14

septembrie 2009 cu mențiunea că bolile de care suferă recurentul sunt boli

dobândite și nu handicap.

Recurentul a contestat

certificatul emis de către Comisia de Evaluare a Persoanele Adulte cu Handicap Gorj

la Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți București,

iar aceasta prin decizia din 15 martie 2010 a considerat că, în baza actelor medicale

prezentate de către reclamant, acesta nu se încadrează în criteriile medico-psihosociale

pe baza cărora se stabilește încadrarea în grad de handicap, menținând astfel decizia

Comisiei de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap Gorj .

Înalta Curte constată

că instanța de fond în mod corect a reținut că reclamantul nu se încadrează în criteriile

medico-psiho-sociale aprobate prin Ordinul nr. 762/2007 al Ministerului Muncii,

Familiei și Egalității de Șanse, reținând că actele administrative atacate sunt

legale.

Din actele și lucrările

dosarului a rezultat că diagnosticul clinic al recurentului-reclamant, respectiv:

„coxartroză bilaterală post N.A.C.F.-debut 2007; proteză totală șold bilateral,

spondiloză dorso-lombo-sacrată”, nu poate fi încadrat în grad de handicap astfel

cum poate fi stabilit în conformitate cu criteriile medico-psihologice prevăzute

prin Ordinul nr. 1992/2007 al Ministerului Muncii, Familiei și Egalității de

Șanse.

Astfel fiind, Înalta Curte

constată că susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate și nu pot fi

primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală pe care

o va menține.

În consecință, pentru

considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) din

Respinge recursul declarat de R.N., împotriva

sentinței civile nr. 40 din 1 februarie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 4 noiembrie

2011.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2010-12-16
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5677/2010
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia nr. 2357 din 05 mai 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a admis recursul declarat de reclam
ÎCCJ 2011-06-03
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3236/2011
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanta G.Z. a chemat în judecată pe pârâții Consi
ÎCCJ 2011-06-17
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3544/2011
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată, reclamantul B.L.M., în contradictoriu cu Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Handicap și Comisia de Evaluare a Persoanelor
ÎCCJ 2011-04-05
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2009/2011
prematurității) cererii de chemare în judecată pentru neîndeplinirea procedurii prealabile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004. Pe fondul cauzei a arătat că potrivit criteriilor din Ordinul Comun al Ministerului Muncii, Familiei și P
ÎCCJ 2011-11-08
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5235/2011
Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal. 4. Judecata la Curtea de Apel Brașov Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 22 iulie 2010. Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale,
Sursă