ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2009/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei. Soluția primei instanțe Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul C.Ș.C., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Persoane cu Handicap - Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți, a solicitat anularea deciziei de încadrare în grad de handicap accentuat din 26 noiembrie 2009, obligarea intimatei la emiterea unei noi decizii în care să se menționeze gradul de handicap grav, precum și obligarea la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest litigiu.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că pârâta Comisia de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap de pe lângă Consiliul Județean Gorj a emis certificatul din 01 septembrie 2009 în care s-a menționat că nu se încadrează în gradul de handicap grav întrucât nu întrunește criteriile medicale stabilite prin Ordinul nr. 762/2007 al Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale și Ordinul nr. 1992/2007 al Ministerului Sănătății Publice. Reclamantul a susținut că actele medicale depuse precum și starea sa fizică demonstrează că se încadrează în gradul de handicap „grav" și nu „accentuat" cum a stabilit comisia, având în vedere diagnosticul pe care îl are, „fractură coloană T12 operată, parapareză (paraplegie).

Pârâta Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți, prin Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Handicap, prin întâmpinarea formulată a invocat, în primul rând, excepția inadmisibilității (prematurității) cererii de chemare în judecată pentru neîndeplinirea procedurii prealabile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004. Pe fondul cauzei a arătat că potrivit criteriilor din Ordinul Comun al Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale și Ministerului Sănătății Publice nr. 762/1992/2007, avizate de către Comisia de neurologie a Ministerului Sănătății, la secțiunea parapareză reziduală post-traumatică, reiese că reclamantul prezintă o deficiență funcțională accentuată pentru care se justifică încadrarea în grad accentuat de handicap.

În plus, din documentele medicale depuse la dosar, atestă că reclamantul nu îndeplinește condițiile prevăzute în criteriile medicopsihosociale, astfel că se impune respingerea acțiunii ca neîntemeiată, pentru a fi încadrat în gradul solicitat. Pârâta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Gorj, prin întâmpinarea formulată a solicitat respingerea acțiunii reclamantului ca neîntemeiată. Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul C.Ș.C.

și a anulat decizia de încadrarea în grad de handicap din 26 noiembrie 2009, emisă de pârâta Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Handicap - Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți, dispunând obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii în care să se menționeze gradul de handicap "grav". Totodată, a obligat pârâta Autoritatea Națională pentru Persoane cu Handicap pentru Adulți - Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți la plata sumei de 223,5 RON, cheltuieli de judecată către reclamant. Pentru a se pronunța astfel, prima instanță, a reținut, în esență, în ceea ce privește excepția inadmisibilității că aceasta nu este întemeiată, astfel că a respins-o ca atare.

Judecătorul fondului a constatat că, potrivit art. 13 alin. (4) și (5) din O.G. nr. 14/2003, cu modificările și completările ulterioare, certificatele emise de comisiile județene de evaluare a persoanelor cu handicap pot fi contestate, în termen de 30 de zile calendaristice de la comunicare, la Comisia Superioară. În consecință, prin contestarea certificatului de încadrare în grad de handicap din 01 septembrie 2009, emis de Comisia de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap din cadrul Consiliului Județean Gorj, la Comisia superioară, s-a reținut că reclamantul a parcurs procedura prealabilă așa cum este aceasta reglementată expres de dispozițiile legale incidente în materie, astfel că nu se poate susține că reclamantul ar fi trebuit să urmeze o nouă procedură prealabilă și împotriva deciziei Comisiei Superioare, care reprezintă tocmai răspunsul la contestația administrativă formulată de reclamant în cadrul prezentei proceduri.

De asemenea, reclamantul a respectat și termenul prevăzut de dispozițiile art. 11 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004 în promovarea prezentei acțiuni astfel că aceasta nu poate fi respinsă ca inadmisibilă. Pe fondul cauzei, instanța a reținut că potrivit criteriilor medico-psihosociale pe baza cărora se stabilește încadrarea în grad de handicap, aprobate prin Ordinul comun nr. 762/2007 al Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale și nr. 1992/2007 al Ministerului Sănătății Publice capitolul 7 pct. 1II 2 lit. (c), constituie afecțiune susceptibilă de a fi încadrată în grad de handicap parapareza indiferent de etiologie (traumatică, vasculară, infecțioasă, tumorală, degenerativă etc), indiferent de vârstă și statut.

A mai reținut instanța, din actele medicale depuse la dosarul cauzei și potrivit expertizei medico-legală efectuate, că reclamantul prezintă în concret simptomatologia descrisă de textul de lege în caracterizarea deficitului grav de locomoție, respectiv nu se poate deplasa nici cu sprijin nici fără sprijin, fiind dependent de un mijloc de transport adecvat, nu își poate îndeplini activitățile vieții cotidiene, nu-și poate asigura existența prin activitatea pentru care a fost pregătit, astfel că necesită asistent personal. 2. Motivele de recurs înfățișate de recurentul-pârât Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs, pârâtul Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, în substituirea drepturilor și obligațiilor Autorității Naționale pentru Persoane cu Handicap.

Invocând în drept motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul a solicitat modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii reclamantului ca neîntemeiată. Recurentul a susținut că hotărârea instanței de fond a fost pronunțată cu greșita aplicare a legii în condițiile în care Ordinul nr. 762/2007 nu acordă protecție specială persoanelor care suferă de multiple fracturi. În opinia recurentului, se impunea ca instanța de fond să rețină că pareza care este o paralizie parțială a mușchilor scheletici este consecința traumatismului suferit de reclamant, și a justificat încadrarea intimatului în gradul accentuat de handicap, potrivit criteriilor cuprinse în ordinul menționat.

3. Soluția și considerentele instanței de recurs Recursul nu este fondat. Analizând actele și lucrările dosarului precum și sentința atacată în raport de criticile formulate și față de dispozițiile legale aplicabile, incluzând art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că nu sunt fondate motivele de recurs înfățișate de recurentul Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, astfel că nu se impune modificarea hotărârii primei instanțe, față de considerentele în continuare arătate. Instanța de fond a analizat amănunțit și corect întreaga documentație medicală depusă la dosar reținând că potrivit acestora reclamantul, urmare a unui accident rutier survenit în anul 2009, suferă de o parapareză reziduală post-traumatică.

Totodată judecătorul fondului, în opinia Înaltei Curți, a realizat o judicioasă interpretare și aplicare a prevederilor Ordinului comun nr. 762/2007 al Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale și nr. 1992 al Ministerului Sănătății Publice, contrar celor susținute de recurent, reținând că în notele de subsol ale dispozițiilor aplicabile în cazul concret al reclamantului - deficit grav de locomoție - se face o directă referire la persoanele care suferind de paralizie necesită asistent personal, nevoile acestora fiind mult sporite, dată fiind imposibilitatea de a se autoservi și de a-și îndeplini activitățile cotidiene. În fine, Înalta Curte apreciază că sunt nefondate criticile recurentei dată fiind și concluzia expertizei medicale realizate în cauză.

Astfel, în urma examinării nemijlocite a reclamantului-intimat concluzia medicilor examinatori a fost aceea că, deși a urmat tratament recuperator, reclamantul nu și-a îmbunătățit starea de sănătate astfel că datorită deficienței locomotorii cu deplasare în cărucior și incontinenței sfincteriene acesta necesită îngrijire specială din partea aparținătorilor. Așa fiind, soluția instanței de fond în sensul anulării deciziei de încadrare în grad de handicap „accentuat” (din 26 noiembrie 2009) și a obligării autorității competente la emiterea în favoarea reclamantului a unei noi decizii în care să se menționeze gradul de handicap „grav”, apare ca fiind întemeiată și judicios argumentată. În consecință, nefiind incidente în cauză motive de casare sau de modificare a hotărârii pronunțate de prima instanță, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.

civ. va respinge prezentul recurs ca nefondat, urmând a face în cauză și aplicarea dispozițiilor art. 274 C. proc. civ. referitoare la acordarea cheltuielilor de judecată potrivit dovezilor atașate la dosar (contravaloarea cheltuielilor de transport pentru reprezentantul legal al reclamantului intimat).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale împotriva sentinței nr. 289 din 1 iunie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Obligă recurentul la plata sumei de 300 RON cheltuieli de judecată către reclamant. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 5 aprilie 2011.