ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5677/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia nr. 2357 din 05 mai 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a admis recursul declarat de reclamantul G.I., a casat sentința nr. 170 din 26 iunie 2008 a Curții de Apel Craiova și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Pentru a se pronunța astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că instanța de fond a soluționat cauza în contradictoriu cu o altă autoritate publică (Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Dolj) decât emitentul actului administrativ atacat. Cu ocazia rejudecării, prim instanță a dispus introducerea în cauză și citarea, în calitate de pârâtă, a Comisiei Superioare de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți și efectuarea unei expertize medico-legale.

Prin sentința civilă nr. 514 din 17 decembrie 2009, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamantul G.I. în contradictoriu cu pârâții Comisia de Evaluare Medicală a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți Gorj și Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, având ca obiect obligarea pârâților la schimbarea deciziei de încadrare în grad de handicap din 04 iunie 2007, din gradul „mediu” în gradul „grav”. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele: În speță, reclamantul a contestat actele administrative în legătură cu încadrarea sa în gradul de handicap „mediu”, apreciind că ar trebui să beneficieze de gradul de handicap „grav” întrucât capacitatea de autosusținere îi este redusă.

Instanța de fond a reținut că încadrarea unei persoane într-o categorie de persoane cu handicap se face pe baza criteriilor medico-sociale stabilite expres prin Ordinul Ministrului Sănătății și Familiei nr. 726/2002, iar gradul de handicap se stabilește în funcție de intensitatea tulburării funcționale și de capacitatea de autoservire. Din conținutul actelor medicale și a raportului de expertiză medico-legală efectuat în cauză, a reieșit că reclamantul prezintă diagnosticul: anchiloză în extensie prin artrodeză genunchi drept, după artrită, T.B.C. în copilărie, cu scurtarea 5 cm membru inferior drept, gonartroză stânga, spondilodiscartroză C.D.L., tulburări de statistică și dinamică a membrelor inferioare.

Astfel, judecătorul fondului a reținut că încadrarea reclamantului în gradul de handicap este în concordanță cu criteriile medico-sociale stabilite prin Ordinul Ministrului Sănătății nr. 726/2002, acesta neîndeplinind condițiile pentru încadrarea sa într-un alt grad de handicap, respectiv accentuat sau grav, întrucât expertiza medico-legală efectuată în cauză nu confirmă o înrăutățire a bolii de care suferă. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs G.I., criticând-o ca nelegală și netemeinică, întrucât a fost dată cu greșita aplicare a legii și fără ca instanța de fond să țină seama de actele depuse la dosar. Recursul este nefondat și va fi respins. Examinând actele dosarului, motivele de recurs și în raport de dispozițiile art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele: Prin acțiunea introductivă, recurentul-reclamant a solicitat obligarea intimatelor-pârâte la „Schimbarea deciziei de încadrare în grad de handicap din 04 iunie 2007, din grad «mediu», în grad «grav»”, invocând prevederile ordinului nr. 726/2002. Ulterior, și-a precizat acțiunea, solicitând să fie încadrat în gradul II handicap conform ordinului mai sus menționat. Instanța fondului, analizând probatoriile admise și administrate, a stabilit că într-adevăr încadrarea unei persoane într-o categorie de personal cu handicap, se face pe baza unor criterii medicale stabilite prin Ordinul Ministrului Sănătății și Familiei nr. 726/2002.

Încadrarea în grad accentuat sau grav de handicap s-a făcut în funcție de intensitatea tulburărilor accentuată și gravă, necesitând mijloace de protecție referitoare la amplasarea, adaptarea locuinței, a locului de muncă pentru ca acestor persoane să li se faciliteze integrarea socială. Din probatoriile depuse, rezultă că recurentul nu se află într-o astfel de situație și, prin urmare, nu îndeplinește condițiile pentru încadrarea sa în grad accentuat sau grav de handicap. Handicapul său este la membrul stâng, fără a i se limita mobilitatea și fără a necesita mijloace protetice, astfel încât cele două comisii de examinare au stabilit că poate fi încadrat doar în grad mediul de handicap. Expertiza medico-legală nu a confirmat o înrăutățire a bolii recurentului, el prezentând diagnosticul de anchiloză în extensie prin artrodeză genunchi drept, după artrită, T.B.C.

în copilărie. Prin urmare, corect, prima instanță, în raport de actele medicale și de criteriile stabilite prin ordinul nr. 726/2002, a statuat că încadrarea reclamantului în grad de handicap dispusă de organele competente, este corectă. Așa fiind, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că sentința atacată este legală și temeinică, motiv pentru care va respinge recursul declarat de G.I., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de G.I. împotriva sentinței nr. 514 din 17 decembrie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 16 decembrie 2010.