Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 05.05.2009
casat

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2357/2009

HOTĂRÂRE
05.05.2009
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2357/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia nr. 4381 din 4 iunie 2007, C.S.E.P.H.A. a stabilit că G.I. se încadrează în gradul de handicap mediu, necesitând protecție specială și beneficiind de drepturile prevăzute de Legea nr. 448/2006. Legalitatea acestui act administrativ a fost contestată de G.I. prin acțiunea introdusă la data de 20 noiembrie 2007. Reclamantul a cerut obligarea pârâtei D.G.A.S.P.C. Dolj să schimbe decizia mai sus menționată în sensul încadrării sale în gradul de handicap grav, deoarece capacitatea de autosusținere îi este mult redusă, impunând ajutorul din partea altor persoane. În drept, el a invocat dispozițiile cuprinse în Ordinul nr. 726/2002 al Ministrului Sănătății.

Tribunalul Dolj, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 503 din 21 februarie 2008 și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Craiova. Secția de contencios administrativ și fiscal a acestei din urmă instanțe, prin sentința civilă nr. 170 din 26 iunie 2008 a respins acțiunea ca neîntemeiată. Împotriva sentinței respective a declarat recurs reclamantul G.I., care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Din oficiu, la termenul fixat pentru judecarea recursului, Înalta Curte de Casație și Justiție a pus în discuția părții prezente, omisiunea instanței de fond de a cita în cauză, în calitate de pârâtă, C.S.E.P.H.A. , care a emis decizia nr. 4381 din 4 iunie 2007 și are legitimare procesuală pasivă.

Cum deja s-a arătat cu prilejul expunerii rezumative a actelor și lucrărilor din dosar, nemulțumirea reclamantului G.I. vizează încadrarea sa în gradul de handicap mediu, realizată prin decizia nr. 4381 din 4 iunie 2007. Acest ultim act juridic a fost emis însă, nu de către D.G.A.S.P.C. Dolj, menționată în petitul acțiunii, ci de C.S.E.P.H.A. , astfel cum rezultă atât din precizarea făcută de reclamant, cât și din considerentele sentinței civile nr. 503 din 21 februarie 2008. Având calitatea de autoritate publică emitentă, comisia respectivă, care a soluționat contestația lui G.I. și a stabilit gradul de handicap mediu, are legitimare procesuală pasivă și trebuie citată în cauză ca pârâtă spre a-i fi opozabilă hotărârea.

Neprocedând în acest mod și soluționând cererea de chemare în judecată în contradictoriu cu o altă autoritate publică decât emitentul actului administrativ, curtea de apel a pronunțat o hotărâre cu încălcarea vădită a legii. Față de considerentele expuse urmează a se admite recursul și a fi casată sentința cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe de fond. Văzând și dispozițiile art. 304 pct. 5 și art. 313 C. proc. civ.

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamantul G.I. împotriva sentinței civile nr. 170 din 26 iunie 2008 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 5 mai 2009.

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2010-12-16
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5677/2010
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia nr. 2357 din 05 mai 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a admis recursul declarat de reclam
ÎCCJ 2010-09-30
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3993/2010
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Soluția instanței de fond. 1.1. Prin sentința nr. 276 din data de 23 octombrie 2008, Curtea de Apel Craiova a respins acțiunea formulată de reclamanta
ÎCCJ 2007-05-31
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2805/2007
Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 27 din 26 ianuarie 2007, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis contestația formulată de
ÎCCJ 2009-05-08
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2453/2009
Asupra recursurilor de față; Prin sentința civilă nr. 398 din 17 septembrie 2007, Tribunalul București, secția a IX-a contencios administrativ, admițând excepția necompetenței materiale, invocată de pârâtă, prin întâmpinare, a declinat comp
ÎCCJ 2009-10-07
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4127/2009
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la 29 iulie 2008, reclamantul D.I. a chemat în judecată C.S.E.P.H.A., solicitând anularea deciziei emisă de aceasta cu nr. 5193 di
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă