ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3236/2011
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3236/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanta G.Z. a chemat în judecată pe pârâții Consiliul Județean Dolj – Comisia de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți și Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în cauză să dispună anularea certificatului de încadrare în grad de handicap nr. 39590/14046 din 31 martie 2009 emisă de primul pârât și a deciziei de încadrare în grad de handicap nr. 8603 din 30 iunie 2009 emisă de cea de-a doua pârâtă, precum și încadrarea în gradul de handicap pe care l-a avut anterior.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că a fost încadrată în mod greșit de la un grad de handicap accentuat la un grad mediu, dovadă în acest sens fiind certificatul nr. 34238/16046 din 3 martie 2008. Reclamanta a precizat că are acest handicap de la naștere, iar la vârsta sa de 65 ani acesta nu se mai poate ameliora, ci, dimpotrivă, se poate doar agrava, având în vedere și celelalte afecțiuni dobândite pe parcursul vieții. Tribunalul Dolj, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 1609 din 11 noiembrie 2009, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal. Pentru a pronunța o asemenea soluție, tribunalul a avut în vedere dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată, ale art. 3 pct. 1 C. proc.
civ., precum și calitatea pârâtei Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți de autoritate publică centrală. Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 433 din 13 octombrie 2010, a admis acțiunea, a anulat certificatului de încadrare în grad de handicap nr. 39590/14046 din 31 martie 2009 emis de Consiliul Județean Dolj – Comisia de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți și decizia de încadrare în grad de handicap nr. 8603 din 30 iunie 2009 emisă de Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți.
În considerentele sentinței, prima instanță a reținut următoarele: Cele două acte administrative contestate în cauză au fost emise cu încălcarea dispozițiilor Ordinului comun nr. 762 al MMFES și nr.1992 al MSP din 2007, Cap. 2 – Funcțiile senzoriale, subcapitolul I – Evaluarea gradului de handicap în afectarea funcțiilor vederii, care prevăd că au acces la încadrarea în grad de handicap accentuat persoanele cu acuități vizuale (calitatea vederii), mono-binoculară (cea mai bună corecție la ochiul cel mai bun) între 1/12 – 1/25. Potrivit raportului de expertiză medico-legală nr. 4593 din 15 septembrie 2010 întocmit de IML Craiova, reclamanta prezintă diagnosticul de AO miopie forte cu leziuni de coroidoza miopica și leziuni degenerative maculare.
VOD-1/50 cu -15 dsf 2/50, VOS-1/50 cu -15 dsf 1/10, TOD-16mmHg, TOS-18mmHg, FAO – se observă cu dificultate (-25dsf) conus miopicus și leziuni de coroidoza miopica și leziuni degenerative maculare. Ca atare, prima instanță a apreciat că, în raport de afecțiunile medicale constatate în expertiza medico-legală anterior arătată, reclamanta se încadrează în criteriile medicale aferente gradului de handicap accentuat. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, care a solicitat modificarea sa, în sensul respingerii acțiunii reclamantei. În motivarea căii de atac, încadrată în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul a susținut faptul că sentința contestată este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, în raport cu afecțiunea oculară prezentată de intimată.
Analizând sentința atacată, în raport cu criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este fondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare. Astfel, în referatul medical emis de dr. C.M. de la Spitalul Clinic Județean Craiova la data de 13 martie 2009 se consemnează faptul că acuitatea vizuală a intimatei este cu corecția cea mai utilă de 1/10 la ochiul drept și de 1/6 la ochiul stâng; în plus, intimata a fost diagnosticată cu papile cu conus mioptic și atrofie corio-retiniană (a se vedea fila 80 dosar fond).
Criteriile medico-psiho-sociale, prevăzute în Ordinul comun nr. 762 al MMFES și nr. 1992 al MSP din 2007, Cap. 2 – Funcțiile senzoriale, subcapitolul I – Evaluarea gradului de handicap în afectarea funcțiilor vederii, menționează faptul că acest grad de handicap accentuat, solicitat de intimată, este acordat persoanelor care înregistrează acuități vizuale cu cea mai bună corecție la ochiul cel mai bun între 1/12 – 1/25. Ca atare, intimata nu se poate încadra în criteriile anterior arătate, în raport de afecțiunea medicală prezentată în referatul anterior individualizat, motiv pentru care cele două acte administrative contestate au fost legal emise. Pe cale de consecință, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1)-(3) C. proc.
civ., coroborat cu art. 20 și art. 28 din Legea nr. 554/2004, modificată, va admite recursul, va modifica sentința atacată, în sensul că va respinge acțiunea reclamantei ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
D E C I D E Admite recursul declarat de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale – Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți împotriva sentinței civile nr. 433 din 13 octombrie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată, în sensul că respinge acțiunea reclamantei G.Z., ca neîntemeiată. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 3 iunie 2011.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.