ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2929/2015

Decizia nr.

2929

/20

15

Deliberând asupra prezentului recurs,

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

I. Procedura în fața primei instanțe

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov la 22 decembrie 2010 și completată ulterior, reclamanta SC A. SRL Brașov a solicitat - în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice Brașov și Agenția Națională de Administrare Fiscală - anularea deciziei de impunere privind obligații fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr. 1026 din 13 august 2010, a procesului-verbal nr. 823 din 13 august 2010 și a deciziei nr. 430 din 31 octombrie 2011 de soluționare a contestației administrative, cu consecința obligării autorității pârâte la restituirea sumei de 3.874.694 RON, pentru care stabilise anterior că reclamanta are dreptul la rambursare, conform deciziei de impunere nr. 566 din 30 aprilie 2010.

Prin sentința nr. 8/F din 3 februarie 2014, Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a A.N.A.F., precum și acțiunea completată formulată de reclamanta SC A. SRL Brașov.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a apreciat că excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Agenția Națională de Administrare Fiscală este nefondată, întrucât aceasta este instituția care a emis decizia nr. 430 din 31 octombrie 2011 privind soluționarea contestației formulată de reclamantă împotriva deciziei de impunere nr. 1026/2010.

Cu privire la fondul cauzei, a constatat că prima critică a reclamantei vizează faptul că nu s-a respectat principiul unicității inspecției fiscale reglementat de art. 105 alin. (3) C. proc. fisc.

A reținut instanța că, prin Raportul de inspecție fiscală nr. 4536 din 30 aprilie 2010, întocmit de Direcția Generală a Finanțelor Publice Brașov pentru perioada martie 2008 - martie 2010, urmare soluționării decontului de TVA cu opțiune de rambursare a soldului sumei negative a TVA, rezultată din decontul lunii martie 2010, s-a stabilit că suma TVA solicitată la rambursare este de 3.928.243 RON, suma TVA pentru care s-a acordat dreptul de deducere este de 3.927.636 RON și suma TVA pentru care nu s-a acordat drept de rambursare este de 607 RON, fiind emisă în acest sens decizia nr 566 din 30 aprilie 2010.

Regula este că inspecția fiscală se realizează o singură data pentru fiecare impozit, taxă, datorate bugetului statului și pentru fiecare perioadă supusă impozitării, obiectul acesteia fiind reglementat de art. 94 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc.

Există însă și excepții, strict prevăzute de lege, în speță existând o astfel de situație.

Astfel, după finalizarea acestei inspecții fiscale, în urma luării la cunoștință a unor date noi și necunoscute de organul fiscal la data verificărilor, cu consecințe asupra rezultatelor controlului inițial, a fost emisă de pârâtă decizia de reverificare nr. 5917 din 9 iunie 2010.

A apreciat instanța de fond că au fost respectate dispozițiile art. 105 alin. (3) C. proc. fisc., în forma în vigoare la momentul efectuării inspecției fiscale, fiind incidentă excepția prevăzută de lege, privind apariția, în termenul de prescripție, a unor date suplimentare necunoscute inspectorilor fiscali la data efectuării verificărilor.

Referitor la susținerea reclamantei în sensul că nu i-a fost comunicată de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Brașov decizia de reverificare nr. 5917/2010, instanța a constatat, pe de o parte, că dispozițiile art. 102 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 privesc comunicarea avizului de inspecție fiscală, iar pe de altă parte că această decizie i-a fost comunicată la 16 iunie 2010, potrivit confirmării de primire depuse la dosar.

Cu privire la starea de fapt reținută de organele de control și criticată de reclamantă, instanța a reținut din coroborarea probelor că, între SC B. SRL și Primăria Municipiului Brașov s-a încheiat contractul de asociere în participațiune nr. 190/2007, societatea dobândind un drept de superficie asupra terenului situat în Brașov, str. x.

Ulterior, SC B. SRL a obținut autorizația de construire nr. 30 din 16 ianuarie 2008 emisă de Primăria Brașov pentru „clădire 2S+P+10E cu destinația sediu firmă, prestări servicii și locuințe, organizare de șantier”, solicitând în ianuarie 2010 prelungirea valabilității acesteia.

Între timp, prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Brașov nr. 235 din 30 martie 2009 s-a aprobat încetarea de comun acord a contractului de asociere în participațiune nr. 190/2007, s-a revocat H.C.L. nr. 125/2008 privind acordarea dreptului de superficie în favoarea SC B. SRL, s-a aprobat vânzarea directă a terenului în suprafață de 565 m.p. situat în Brașov str. x, către SC B. SRL

.

Între reclamantă și SC B. SRL s-au încheiat apoi Contractul de vânzare-cumpărare nr. 44 din 15 martie 2010, sub semnătură privată, având ca obiect teren în suprafață de 124 m.p. situat în Brașov, str. x, și investiția în curs de realizare „Complex Hotel Restaurant 3*”, iar ulterior și contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1117 din 27 aprilie 2010, pentru

terenul în suprafață totală de 704 m.p. (580 m.p. și 124 m.p.), situat în Brașov, str. x, nr. 61A și 61B.

Vânzătoarea a emis către reclamantă factura din 31 martie 2010, având ca obiect teren viran 700 m.p. și investiție „Complex Hotel Restaurant 3*”, în valoare totală de 24.514.000 RON (din care TVA aferentă valorii terenului - 273.980 RON și TVA aferentă valorii investiției - 3.640.020 RON).

Reclamanta, persoană juridică impozabilă înregistrată conform art. 153 C. fisc., a solicitat apoi rambursarea soldului sumei negative a TVA, indicând această solicitare în Formularul de decont de TVA 300 din martie 2010.

A reținut instanța de fond că, în conformitate cu art. 145 C. fisc. dreptul de deducere ia naștere la momentul exigibilității taxei, iar condițiile de exercitare a dreptului de deducere a TVA sunt prevăzute de art 146.

Potrivit art. 66 alin. (2) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind C. fisc. aprobate prin H.G. nr 44/2004, cu privire la aplicarea art. 153 din Cod, rezultă că se consideră începută o activitate economică din momentul în care persoana intenționează să efectueze o astfel de activitate. Intenția rezultă din coroborarea elementelor obiective cum ar fi cheltuieli, investiții necesare pentru începerea unei astfel de activități.

În speță, reclamanta - persoană impozabilă - a făcut dovada dreptului de deducere a taxei cu factura care trebuie sa îndeplinească condițiile prevăzute la art. 155, dar dreptul de deducere este condiționat de dovedirea existenței intenției de a desfășura operațiuni taxabile.

Din probe se reține că SC B. SRL a deținut autorizația de construire nr. 30 din 16 ianuarie 2008 emisă de Primăria Brașov, care privește lucrările de construire „clădire 2S+P+10E cu destinația sediu firmă, prestări servicii și locuințe, organizare de șantier”, autorizație care nu a fost transferată reclamantei, la cererea acesteia.

Pârâtele au reținut că, în urma verificărilor încrucișate, s-a constatat calitatea de persoane afiliate a unor persoane fizice, conform art. 7 pct. 21 din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc.

Administratorul reclamantei a dat o declarație olografă organului fiscal în care a arătat că nu are calitate de persoană afiliată în înțelesul legii, dar din verificările organului fiscal a rezultat că numitul C. avea calitatea de administrator al reclamantei, la data achiziției acestei investiții, precum și al SC B. SRL, la data semnării contractului de construire nr. 441/2008 încheiat de această din urmă societate cu SC D. SRL, ca antreprenor general.

Reclamanta a mai solicitat a se deduce și TVA aferent achiziției de servicii proiectare de arhitectură și urbanism, cheltuieli efectuate în vederea obținerii de venituri impozabile la data finalizării construcției și înstrăinării acesteia.

Din probe rezultă însă că reclamanta a facturat servicii către SC E. SRL, în temeiul contractelor de proiectare nr. 23 și nr. 24 din 23 mai 2008, având ca obiect întocmire PAC și PUD pentru obiectivul de investiție „Construire centru afaceri” pe str. y, nr. 65, Brașov, însă contractul de comodat nr. 2 din 15 martie 2008 încheiat între reclamantă și persoanele fizice F. și G., având ca obiect împrumutul cu titlu gratuit al terenului de 465 m.p. situat în Brașov, str. y, nr. 65, a avut o durată de 2 ani și nu a fost reînnoit.

Ca urmare, în mod temeinic organul fiscal a respins solicitarea reclamantei de a se deduce TVA pentru aceste operațiuni întrucât nu sunt făcute în beneficiul societății, neexistând intenția de a desfășura operațiuni taxabile.

Reclamanta a mai solicitat și deducerea TVA pentru motocicleta achiziționată de la SC H. SRL, cu factura nr. 2201520 din 23 aprilie 2008, întrucât ar fi fost folosită pentru nevoile societății.

Probele au dovedit că reclamanta nu a desfășurat nicio activitate economică, astfel încât nu este îndeplinit scopul legii, respectiv achiziția mootocicletei nu a fost făcută în scopul realizării de operațiuni taxabile.

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs reclamanta SC A. S.R.L., pentru următoarele motive:

1

din același cod.

În plus, aspectele invocate de organele fiscale pentru a justifica reverificarea nu erau imputabile recurentei reclamante, fiind vorba de împrejurări față de care aceasta este terț.

Astfel, a reținut că nu sunt îndeplinite cerințele legale pentru acordarea dreptului de deducere a TVA, deoarece nu s-a făcut dovada că achizițiile realizate de reclamanta sunt destinate utilizării în folosul operațiunilor taxabile, aceasta nesolicitând autorizație de construire și nedemarând lucrări în vederea continuării investiției achiziționate.

A arătat recurenta reclamantă că nu putea solicita o nouă autorizație de construire, câtă vreme nu deținea întregul teren necesar, dar achitarea obligațiilor financiare ale fostei proprietare din surse proprii, actualizarea documentației tehnice și elaborarea unui nou studiu de fezabilitate constituie împrejurări care denotă intenția de finalizare a investiției.

Greșit a fost reținută și relevanța identificării unor persoane afiliate în sensul art. 7 pct. 21 din Legea nr. 571/2003, pentru stabilirea laturii subiective în privința reclamantei.

Astfel, greșit s-a reținut că aceste achiziții nu au fost realizate în beneficiul societății pe motiv că expirase contractul de comodat încheiat cu proprietarii terenului din Brașov, str. y, nr. 65, în vederea edificării unei construcții cu destinația centru de afaceri. La momentul încheierii contractelor nr. 23 și nr. 24/2008, al facturării și achitării contravalorii serviciilor prestate, contractul de comodat produce efecte juridice.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ.

II. Procedura în fața instanței de recurs

Intimatele pârâte

Agenția Națională de Administrare Fiscală și D.G.R.F.P. Brașov au formulat întâmpinări, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi.

În ședința publică din 22 septembrie 2016, recurenta reclamantă, prin avocat, a depus concluzii scrise.

III. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând cauza în raport cu toate criticile aduse soluției instanței de fond, cu probele administrate și apărările formulate, precum și cu dispozițiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul reclamantei este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Prima critică adusă de recurenta reclamantă, referitoare la greșita aplicare a dispozițiilor legale privind unicitatea inspecției fiscale și excepțiile de la aceasta, inclusiv prin prisma faptului că aspectele invocate de organele fiscale pentru a justifica reverificarea nu îi erau imputabile, este neîntemeiată.

Astfel, potrivit art. 105 C. proc. fisc., „(3) Inspecția fiscală se efectuează o singură dată pentru fiecare impozit, taxă, contribuție și alte sume datorate bugetului general consolidat și pentru fiecare perioadă supusă impozitării. Prin excepție, conducătorul inspecției fiscale competent poate decide reverificarea unei anumite perioade dacă, de la data încheierii inspecției fiscale și până la data împlinirii termenului de prescripție, apar date suplimentare necunoscute inspectorilor fiscali la data efectuării verificărilor sau erori de calcul care influențează rezultatele acestora.”

Înalta Curte constată că, în mod temeinic și legal, prima instanță a reținut incidența excepției reglementate de acest din urmă text legal și dezvoltată în pct. 102.4 din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 1050/2004.

Sunt de observat, în acest sens, referatul de solicitare a reverificării nr. 5917 din 9 iunie 2010, și faptul că, pentru incidența excepției, legea nu impune condiția ca împrejurările noi să fie imputabile contribuabilului verificat.

Astfel, la pct. 102.6 din Norme se arată că „Organul fiscal competent poate solicita, până la împlinirea termenului de prescripție prevăzut la art. 88 C. proc. fisc., reverificarea unei perioade impozabile, prin întocmirea unui referat în care sunt prezentate motivele solicitării. Referatul este supus aprobării conducătorului organului de inspecție fiscală competent, iar după aprobare se programează acțiunea de inspecție fiscală.”

În cauză s-a întocmit, conform prevederilor legale, referatul aflat la dosarul Tribunalului Brașov, din cuprinsul căruia rezultă că, în urma controlului încrucișat efectuat la SC B. SRL, după finalizarea inspecției fiscale inițiale, conform procesului-verbal nr. 4548 din 30 aprilie 2010, a reieșit că lucrările la investiția „Complex Hotel-restaurant 3*” s-ar fi efectuat de către SC C. SRL, iar controlul inopinat efectuat la această din urmă societate (proces-verbal nr. 5892 din 09 iunie 2010) a relevat faptul că lucrările s-ar fi realizat, de fapt, în subantrepriză de către alte 5 societăți, în legătură cu o parte dintre acestea Administrația Finanțelor Publice Brașov comunicând faptul că nu au întocmit declarațiile fiscale și figurează inactive din 07 aprilie 2010 (adresa din 8 iunie 2010), neavând nici personal angajat, motiv pentru care se impun verificări suplimentare referitoare la realitatea și legalitatea operațiunilor care au stat la baza înregistrării TVA deductibilă de către SC A. SRL.

Or, la pct. 102.4 din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 1050/2004 se prevede, cu titlu exemplificativ, iar nu limitativ, că „Datele suplimentare, necunoscute organelor de inspecție fiscală la data efectuării inspecției fiscale la un contribuabil, pe care se fundamentează decizia de reverificare a unei anumite perioade, pot rezulta în situații, cum sunt:

a) efectuarea unui control încrucișat, potrivit prevederilor art. 94 alin. (1) lit. c) C. proc. fisc., asupra documentelor justificative ale unui grup de contribuabili din care face parte și contribuabilul în cauză;

b) obținerea pe parcursul acțiunilor de inspecție fiscală efectuate la alți contribuabili a unor documente sau informații suplimentare referitoare la activitatea contribuabilului, într-o perioadă care a fost deja supusă inspecției fiscale;

c) solicitări ale organelor de urmărire penală sau ale altor organe ori instituții îndreptățite potrivit legii;

d) informații obținute în orice alt mod, de natură să modifice rezultatele controlului fiscal anterior.”

Pe de altă parte, în primul alineat al art. 105 C. proc. fisc. se dispune expres că „(1) Inspecția fiscală va avea în vedere examinarea tuturor stărilor de fapt și raporturile juridice care sunt relevante pentru impunere.”, iar Normele metodologice aferente prevăd că „102.1. La examinarea stării de fapt fiscale pentru stabilirea bazei de impunere, organul fiscal competent va avea în vedere toate documentele justificative și evidențele financiar-contabile și fiscale care constituie mijloace de probă și sunt relevante pentru stabilirea drepturilor și obligațiilor fiscale.”

Prin urmare nu se poate reține în cauză încălcarea principiului unicității inspecției fiscale și nici greșita aplicare a dispozițiilor legale referitoare la acesta.

Recurenta reclamantă a mai criticat sentința și pentru greșita interpretare a raporturilor juridice deduse judecății și a dispozițiilor legale privind exercitarea dreptului de deducere a TVA.

Înalta Curte reține că, în conformitate cu art. 145 C. fisc., dreptul de deducere ia naștere la momentul exigibilității taxei și orice persoană impozabilă are dreptul să deducă TVA aferentă achizițiilor, dacă acestea sunt destinate utilizării în folosul operațiunilor taxabile.

Este necontestat faptul că recurenta reclamantă a înfățișat organelor fiscale decontul cu sumă negativă de TVA cu opțiune de rambursare însoțit de o factură care cuprinde informațiile prevăzute de art. 155 alin. (3) C. fisc., astfel cum impune art. 146 alin. (1) lit. a) din Cod.

Însă această împrejurare, deși necesară pentru acordarea deducerii, nu este suficientă, legiuitorul impunând solicitantului să dovedească și faptul că achiziția este destinată utilizării pentru realizarea de operațiuni taxabile.

Așa cum a reținut și instanța de fond, recurenta reclamantă nu a reușit să facă dovada acestei împrejurări esențiale.

Astfel, la data inspecției fiscale, recurenta a prezentat contractul nr. 44 din 15 martie 2010, încheiat sub semnătură privată și fără dată certă, pentru investiția începută de SC B. SRL și pentru suprafața de teren de 704 m.p., precum și contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1117 din 27 aprilie 2010 pentru suprafețele de 124 m.p. și, respectiv, 580 m.p. teren aferent investiției (în total, 704 m.p.).

Din valoarea totală facturată de SC B. SRL către recurenta reclamantă, în temeiul contractului nr. 44 din 15 martie 2010, pretinsă la deducere, aceasta din urmă a achitat doar suma de 320.000 RON cu titlul de preț, diferența de preț prevăzută în contract nerezultând a fi achitată nici până în prezent din vreun act depus la dosar și nici nu s-a făcut dovada unui acord de voință al părților pentru prelungirea termenului de plată.

Totodată, nici SC B. SRL și nici recurenta reclamantă nu au deținut autorizație de construire pentru un „Complex Hotel-restaurant 3*”, autorizația de construire nr. 30 din 16 ianuarie 2008 emisă de Primăria Brașov în favoarea vânzătoarei SC B. SRL și a Municipiului Brașov privește lucrări de construire pentru „clădire 2S+P+10E cu destinația sediu firmă, prestări servicii și locuințe”, iar la dosar nu a fost depus niciun document din care să rezulte acordul Primăriei Municipiului Brașov de schimbare a destinației inițiale a imobilului, motiv pentru care Înalta Curte constată că s-a reținut corect de către instanța de fond respectarea legii de către organele fiscale care au stabilit că TVA deductibilă aferentă sumei reale achitate este de numai 51.092 RON din suma de 3.914.000 RON evidențiată ca TVA în factura nr. 15 din 31 martie 2010.

În acest sens, se reține că organele fiscale au acționat în limitele permise de dispozițiile art. 6 C. proc. fisc. („Organul fiscal este îndreptățit să aprecieze, în limitele atribuțiilor și competențelor ce îi revin, relevanța stărilor de fapt fiscale și să adopte soluția admisă de lege, întemeiată pe constatări complete asupra tuturor împrejurărilor edificatoare în cauză”), apreciind în mod temeinic că nu se impunea deducerea și, respectiv, rambursarea TVA la valorile pretinse în baza facturii

nr. 15 din 31 martie 2010.

Cât privește critica adusă de recurentă pentru greșita reținere a relevanței identificării unor persoane afiliate în sensul art. 7 pct. 21 din Legea nr. 571/2003, pentru stabilirea laturii subiective în privința sa, Înalta Curte o apreciază nefondată, întrucât din considerentele sentinței reiese că instanța de fond a constatat că administratorul recurentei reclamante nu are calitate de persoană afiliată, conform legii, și a apreciat corect că nerespectarea de către societățile subcontractante a obligațiilor legale privind declarațiile contabile și fiscale nu pot conduce în mod automat la înlăturarea dreptului de deducere al reclamantei.

Pe de altă parte, raportul de expertiză contabilă nu poate fi considerat că susține apărările recurentei reclamante, având în vedere că expertul nu a răspuns concret la obiecțiunile formulate de intimata pârâtă și încuviințate de instanța de fond și, mai ales, la cele privind necesitatea evaluării situației contabile din perspectiva indiciilor temeinice privind persoanele afiliate din societățile care au emis situațiile de lucrări, coroborate cu plata unor sume infime din valorile foarte mari ale lucrărilor refacturate către SC B. SRL și pe baza cărora recurenta reclamantă susține realitatea prețului investiției.

În plus, argumentul principal pentru care acțiunea a fost respinsă nu a fost acela al nerealității prețului (deși recurenta nu a putut prezenta nicio justificare rezonabilă împotriva constatării că s-a facturat investiția constând doar în „nivel -2 și subsol ALA” la prețul de 4.650.000 euro+TVA, mult superior valorii estimate pentru investiția „clădire 2S+P+10E” finalizată), ci acela al neîndeplinirii cerinței ca achizițiile de bunuri și servicii să fi fost făcute în scopul sau în folosul operațiunilor taxabile ale societății.

Jurisprudența Curții recunoaște statelor membre dreptul de a solicita dovezi pentru demonstrarea dreptului de deducere a TVA, iar în speță recurenta reclamantă nu a furnizat dovezi din care să rezulte neîndoielnic intenția declarată de a desfășura activitate economică cu bunurile achiziționate, respectiv că acestea au fost cumpărate în scopul realizării de operațiuni taxabile.

Cu atât mai puțin a făcut dovada că în perioada verificată ar fi efectuat livrări de bunuri sau prestări de servicii, potrivit obiectului său de activitate ce rezultă din actul constitutiv depus la dosar.

În ceea ce privește suma de 4.195 RON TVA aferentă achiziției de servicii de proiectare, de arhitectură și urbanism, care nu a fost validată spre rambursare, recurenta reclamantă a susținut că în mod greșit s-a reținut că aceste achiziții nu au fost realizate în beneficiul societății, pe motiv că expirase contractul de comodat încheiat cu proprietarii terenului din Brașov, str. y, nr. 65, deși la momentul încheierii contractelor nr. 23/2008 și nr. 24/2008 cu SC E. SRL, al facturării și achitării contravalorii serviciilor prestate, contractul de comodat producea efecte juridice.

Înalta Curte constată, însă, că situația invocată de recurentă nu este de natură să schimbe rezultatul evaluării la depunerea decontului, care a relevat lipsa dovezilor că serviciile achiziționate au fost utilizate în folosul operațiunilor taxabile ale societății.

Astfel, respectivul imobil, contractat cu titlu de comodat pe o perioadă de 1 an, fără vreo prelungire a termenului, nu a făcut obiectul vreunui demers ulterior achiziționării serviciilor de proiectare (spre exemplu, solicitarea autorizației de construire necesare pentru „centrul de afaceri”) care să conducă în mod obiectiv la conturarea intenției desfășurării unor operațiuni taxabile.

De altfel, este de observat faptul că ambele contracte de proiectare au fost încheiate la data de 23 mai 2008, sub semnătură privată (fără dată certă), realizarea serviciilor și respectarea termenelor de predare prevăzute au fost condiționate de punerea la dispoziție de către recurentă a unor documente, iar din probe nu rezultă că în cei aproape 2 ani care au trecut de la semnarea contractului și până la verificarea decontului de TVA, recurenta reclamantă ar fi făcut vreun demers care să justifice susținerea că ar fi acționat pentru realizarea „Centrului de afaceri”, în condițiile în care recunoaște faptul că „documentațiile de urbanism” sunt eliberate pe numele persoanei fizice F.

Or, potrivit art. 134

1

alin. (7) C. fisc. „Prestările de servicii care determină decontări sau plăți succesive, cum sunt serviciile de construcții-montaj, consultanță, cercetare, expertiză și alte servicii similare, sunt considerate efectuate la data la care sunt emise situații de lucrări, rapoarte de lucru, alte documente similare pe baza cărora se stabilesc serviciile efectuate sau, după caz, în funcție de prevederile contractuale, la data acceptării acestora de către beneficiari. Totuși, perioada de decontare nu poate depăși un an.”

Cât privește TVA de 7.523 RON aferentă achiziției motocicletei (potrivit facturii din 23 aprilie 2008), se reține din nota explicativă dată de administrator că vehiculul ar fi fost folosit de fostul administrator al recurentei, F., în deplasările la Brașov pentru „coordonarea proiectului Centrul de afaceri”.

Însă, așa cum a arătat deja, Înalta Curte nu poate reține existența vreunui demers efectiv pentru realizarea respectivului obiectiv, prin urmare apreciază că în mod corect nu s-a reținut de către prima instanță și de către organul fiscal dreptul de deducere nici pentru TVA aferentă achiziției vehiculului.

A susținut recurenta reclamantă că nu putea solicita o nouă autorizație de construire, câtă vreme nu deținea întregul teren necesar, dar achitarea obligațiilor financiare ale fostei proprietare din sursele sale, actualizarea documentației tehnice și elaborarea unui nou studiu de fezabilitate ar constitui împrejurări care denotă intenția de finalizare a investiției.

Înalta Curte, în acord cu prima instanță, apreciază că din dovezile depuse la dosar se poate reține că intenția societății recurente a fost aceea de a achiziționa bunuri și servicii în scopul de a exercita ulterior dreptul de deducere a TVA, dar nu și în scopul de a realiza operațiuni taxabile în cadrul unei activități economice desfășurate conform obiectului său de activitate.

Pertinente sunt și argumentele din jurisprudența C.J.U.E. expuse de instanța de fond, în sensul că revine persoanei impozabile care exercită dreptul de deducere a TVA sarcina probării îndeplinirii tuturor condițiilor legale pentru acordarea deducerii, inclusiv a legăturii directe, imediate cheltuielilor efectuate cu activitatea economică a acesteia.

Față de aceste împrejurări, Înalta Curte constată că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a normelor de drept material incidente la situația de fapt rezultată din probele administrate, impunându-se menținerea soluției pronunțate.

IV. Soluția instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia

În baza dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 312 alin. (1) raportat la art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte va menține ca legală și temeinică sentința instanței de fond, urmând să respingă ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC A. SRL.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta SC A. SRL împotriva sentinței nr. 8/F din 3 februarie 2014 a Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 29 septembrie 2015.