ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4494/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamanta N.V. a solicitat

anularea deciziei nr. 29 din 14 martie 2008 a Comisiei Superioare de Disciplină

a Colegiului Medicilor din România și reținerea culpei medicului S.I., din cauza

căruia reclamanta prezintă dureri insuportabile de bazin și picioare.

Prin întâmpinare, Colegiul

Medicilor din România a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei

și a solicitat respingerea acțiunii, ca nefondată.

Pârâtul a susținut că,

în conformitate cu prevederile art. 451 din Legea nr. 95/2006, numai medicul sancționat

are calitatea de a contesta această decizie în fața instanțelor de judecată, în

acest sens fiind și Decizia nr. 871/2008 a Curții Constituționale.

Prin sentința civilă

nr. 24/CA din 16 februarie 2009, Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ

și fiscal, a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei și,

totodată, a respins acțiunea, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța de fond a reținut că, în conformitate cu prevederile art. 451

din Legea nr. 95/2006, împotriva deciziei de sancționare a Comisiei Superioare de

Disciplină, în termen de 15 zile de la comunicare, medicul sancționat poate formula

o acțiune în anulare la secția de contencios administrativ a Tribunalului în a cărui

rază își desfășoară activitatea, însă acest text de lege nu este incident în prezenta

cauză fiindcă se referă la o decizie de sancționare și la medicul sancționat, or

actul atacat de reclamantă nu este o decizie de sancționare a unui medic, ci o decizie

prin care s-a respins solicitarea acesteia de aplicare a unei sancțiuni disciplinare

unui medic.

Instanța de fond a mai

reținut că în Legea nr. 95/2006 nu este reglementată această ipoteză, iar actul

atacat este un act administrativ în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit.

c) din Legea nr. 554/2004, astfel că instanța are îndatorirea de a aplica regulile

cu caracter general din contenciosul administrativ și de a verifica dacă reclamanta

a fost vătămată în drepturile sale recunoscute de lege ori într-un interes legitim.

Instanța de fond a respins

excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei N.V., invocată de pârâtul

Colegiul Medicilor din România, reținând că în cazul în care unui medic i se aplică

o sancțiune disciplinară, persoana îndreptățită are dreptul de a formula contestație

împotriva deciziei comisiei de disciplină de la nivelul colegiului teritorial, care

se soluționează de Comisia Superioară de Disciplină.

Instanța de fond a mai

apreciat că simptomatologia invocată de reclamantă constând în dureri în picior

și bazin nu este în legătură sau cauzată de montarea steriletului în luna mai 2003.

Împotriva hotărârii instanței

de fond, reclamanta N.V. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului,

recurenta-reclamantă menționează că instanța de fond în mod greșit a respins acțiunea,

deoarece la dosar existau suficiente probe din care să rezulte elemente de natură

a confirma susținerile sale, culpa medicului fiind evidentă și dovedită.

Examinând cauza și sentința

atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu dispozițiile legale incidente

în cauză, precum și cu cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte

constată că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această

soluție, instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate:

La data de 18

octombrie 2004, recurenta-reclamantă a formulat contestație la Colegiul Medicilor

din Iași prin care a arătat că în urma consultației și montării steriletului de

către doctorul S.I., starea sănătății sale s-a deteriorat, iar steriletul era expirat

de 10 ani. A mai susținut că acesta a tăiat-o în timpul consultației cu un obiect

ascuțit.

Recurenta-reclamantă a

mai arătat că s-a întors la medic pentru a fi consultată, din nou, după două luni

și că atunci steriletul a fost îndepărtat.

Colegiul Medicilor Iași

a emis decizia nr. 187 din 06 decembrie 2004 prin care s-a constatat că nu există

abatere deontologică sau culpă profesională în sarcina domnului S.I. și, totodată,

s-a dispus încetarea acțiunii disciplinare.

Pentru a adopta această

decizie, Colegiul Medicilor Iași a reținut că recurenta-reclamantă a acuzat dureri

de coapsă și șold necaracteristice steriletului, iar în urma controlului ginecologic

s-a remarcat poziția normală a dispozitivului.

Împotriva acestei decizii,

recurenta-reclamantă a formulat contestație care a fost soluționată prin decizia

nr. 65 din 07 iulie 2005 de Colegiul Medicilor din România - Comisia Superioară

de Disciplină, care a dispus respingerea contestației.

Colegiul Medicilor a constatat

că între suferințele acuzate de pacientă și montarea steriletului nu există legătură

de cauzalitate, suferințele nefiind specifice montării unui asemenea dispozitiv.

Nemulțumită fiind de soluția

Colegiului Medicilor din România - Comisia Superioară de Disciplină, recurenta-reclamantă

a atacat-o în instanță.

Curtea de Apel Iași, prin

decizia nr. 262/CA din 27 noiembrie 2006, constatând că decizia nr. 65/2005 a fost

emisă cu încălcarea dispozițiilor art. 119 din Regulamentul de organizare și funcționare

a Colegiului Medicilor din România, a anulat-o și a obligat Colegiul Medicilor să

soluționeze contestația formulată de reclamant împotriva deciziei nr. 187 din 06

decembrie 2004 a Colegiului Medicilor Iași.

Colegiul Medicilor din

România, prin decizia nr. 29 din 14 martie 2008 a respins contestația.

Prin sentința civilă

nr. 24/CA din 16 februarie 2009, Curtea de Apel Iași a menținut soluția Colegiului

Medicilor din România și, pe cale de consecință, a respins acțiunea reclamantei,

ca neîntemeiată.

Curtea de Apel a reținut

că medicul răspunde disciplinar pentru nerespectarea legilor și regulamentelor profesiei

medicale, a Codului de deontologie medicală și a regulilor de bună practică profesională,

a Statutului Colegiului Medicilor din România, pentru nerespectarea deciziilor obligatorii

adoptate de organele de conducere ale Colegiului Medicilor din România, precum și

pentru orice fapte săvârșite în legătură cu profesia, care sunt de natură să prejudicieze

onoarea și prestigiul profesiei sau ale Colegiului Medicilor din România.

În cazul în care medicul

este găsit vinovat acestuia i se aplică o sancțiune disciplinară, însă în cauza

de față nu s-a constatat că există o culpă profesională în sarcina doctorului.

Din actele și lucrările

dosarului, precum și pe baza probatoriului administrat, instanța de fond a apreciat

că decizia Colegiului Medicilor din România este temeinică și legală.

În acord cu instanța de

fond, Înalta Curte constată că, în pricina de față, în mod corect s-a apreciat că

pe baza înscrisurilor medicale din dosar, a opiniilor științifice din literatura

medicală de specialitate și a opiniei de specialitate a unui profesor universitar,

Comisia Superioară de Disciplină a reținut că simptomatologia invocată de recurenta-reclamantă,

constând în dureri în picior și bazin, nu este în legătură sau cauzată de montarea

steriletului în luna mai 2003.

De altfel, recurenta-reclamantă

nu a fost de acord să fie examinată medico-legal, astfel că aceasta nu a probat

susținerile potrivit cărora există legătură între simptomele pe care le are și montarea

steriletului.

Înalta Curte constată

că decizia de respingere a contestației formulate de recurenta-reclamantă privind

nesancționarea medicului este legală și temeinică, aceasta fiind temeinic motivată.

La adoptarea acestei decizii,

Comisia de Disciplină a avut în vedere și punctul de vedere de specialitate formulat,

care a concluzionat că simptomatologia recurentei-reclamante nu are legătură cu

montarea steriletului, iar afirmațiile privind montarea unui sterilet expirat de

10 ani nu au fost dovedite.

Având în vedere cele reținute,

Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentei-reclamante sunt neîntemeiate

și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală

pe care o va menține.

În consecință, pentru

considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de N.V., împotriva sentinței civile nr. 24/CA din 16 februarie 2009 a Curții de

Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 22 octombrie 2010.