ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3030/2011

Asupra recursurilor de

față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

1.Hotărârea atacată cu recurs

Prin sentința civilă

nr. 1380 din 17 martie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a respins excepția lipsei calității procesuale active a

reclamantului invocată de pârât, a admis excepția tardivității capătului de cerere

privind anularea deciziei din 2008 a Comisiei Superioare de Disciplină din cadrul

pârâtului Colegiul Medicilor din România și a respins în consecință acest capăt

de cerere, a admis în parte acțiunea completată a reclamantului C.D., în contradictoriu

cu pârâtul Colegiul Medicilor din România, a anulat decizia din 25 mai 2007 emisă

de Colegiul Național al pârâtului, precum și adresele din 27 iunie 2007 și din 06

septembrie 2007 ale pârâtului, a obligat pârâtul către reclamant la plata sumei

de 5.000 RON cu titlu de daune morale și a respins în rest acțiunea completată.

Pentru a se pronunța astfel,

Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele:

Prin cererea de chemare

în judecată, reclamantul a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Colegiul Medicilor

din România, anularea deciziei din 25 mai 2007 emisă de pârât, suspendarea executării

acestei decizii, recunoașterea dreptului reclamantului de a avea acces la actele

și documentele medicale din Dosarul nr. 57/2007 și repararea prejudiciului moral

suferit în cuantum de 100.000 RON.

În motivarea acțiunii,

reclamantul a arătat că, la data de 30 octombrie 2006, s-a adresat conducerii Spitalului

Universitar de Urgență București, formulând memoriul, prin care a contestat condițiile

în care a decedat soția sa, C.A..

Prima instanță a reținut

că, prin adresa din 30 aprilie 2007, pârâtul i-a adus la cunoștință conținutul deciziei

din 24 aprilie 2007, luată în Dosarul nr. 12, potrivit căreia Comisia de Disciplină

a dispus aplicarea sancțiunii avertismentului.

Reclamantul a contestat

această decizie și a formulat o cerere prin care a solicitat să i se permită să

studieze

actele

medicale aflate la dosarul disciplinar, pentru a-și putea pregăti apărarea și a

solicita noi probe.

Întrucât prin adresa din

27 iunie 2007, instituția pârâtă a respins solicitarea reclamantului, invocând decizia

din 25 mai 2007 a Colegiului Medicilor, prin care se interzice accesul la documentele

din dosarul disciplinar, reclamantul a atacat adresa menționată și a reiterat cererea

sa, însă pârâtul, prin adresa din 06 septembrie 2007, a invocat din nou decizia

din 25 mai 2007, ca temei al refuzului de a-i admite cererea.

Instanța de fond a mai

reținut că reclamantul a solicitat accesul la dosarul cauzei disciplinare în scopul

formulării unui punct de vedere și a pregătirii apărării, conform dispozițiilor

Legii nr. 554/2004, ale Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății,

ale art. 11 și următoarele din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile

de interes public.

La termenul de judecată

din data de 04 iunie 2008, reclamantul

a solicitat completarea cererii cu capătul de

cerere privind anularea tuturor actelor emise ulterior deciziei din 25 mai 2007

a Consiliului Național al Colegiului Medicilor din România, care se referă la Dosarul

nr. 57/2007, respectiv adresa din 27 iunie 2007 a Colegiului Medicilor din România,

adresa Colegiului Medicilor din România din 6 septembrie 2007 și decizia din 18

ianuarie 2008 a Colegiului Medicilor din România.

Instanța de fond a constatat

că, prin întâmpinarea formulată, pârâtul Colegiul Medicilor din România a invocat

excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, arătând că, potrivit

art. 451 din Legea nr. 95/2006, numai medicul sancționat poate formula acțiune în

anulare împotriva deciziei Comisiei Superioare de Disciplină.

Instanța de fond a invocat

din oficiu excepția tardivității capătului de cerere privind anularea deciziei din

2008 a Comisiei Superioare de Disciplină.

În ceea ce privește excepția

lipsei calității procesuale active, Curtea a apreciat-o ca fiind nefondată, întrucât

actele administrative a căror anulare se solicită au fost comunicate și reclamantului,

iar decizia din 25 mai 2007 vizează și dreptul reclamantului de a contesta procedura

disciplinară.

Referitor la excepția

tardivității, Curtea a constatat că reclamantul a atacat decizia de soluționare

a contestației formulate împotriva unei decizii de sancționare disciplinară cu depășirea

termenului de 15 zile prevăzut de art. 451 din Legea nr. 95/2006 și, pe cale de

consecință, a admis excepția invocată din oficiu.

Examinând fondul cauzei,

prima instanță a reținut faptul că decizia de soluționare a contestației formulate

împotriva unei decizii de sancționare disciplinară se poate ataca cu acțiune în

anulare atât de către medicul sancționat, cât și de persoana care a sesizat abaterea

disciplinară, ceea ce presupune valorificarea dreptului la consultarea tuturor actelor

și lucrărilor din dosarul de anchetă disciplinară, în virtutea respectării dreptului

la apărare.

Constatând că decizia

din 25 mai 2007 a Consiliului Național al Medicilor din România a ignorat toate

aceste reguli cu caracter de principiu, instanța de fond a apreciat că se impune

anularea acesteia, cu consecința anulării

și a celor două

adrese emise către reclamant, în temeiul acestei decizii.

Pe de altă

parte, judecătorul fondului a considerat că refuzul instituției pârâte a produs

reclamantului un real prejudiciu moral, constând în frustrarea cauzată de imposibilitatea

nejustificată de a cunoaște toate cauzele și factorii determinanți în decesul soției

sale, fiind astfel afectat dreptul său fundamental la apărare.

2.Cererile de recurs

Împotriva sentinței civile

nr. 1380 din 17 martie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, au declarat

recurs în termenul legal atât reclamantul C.D., cât și pârâtul Colegiul Medicilor

din România.

2.1 Printr-un set de critici

circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susține

recurentul Colegiul Medicilor din România că în mod greșit instanța de fond a dispus

anularea deciziei Colegiului Medicilor din România din 25 mai 2007, fără a ține

cont de faptul că persoana care a făcut sesizarea cu privire la o posibilă încălcare

a normelor de deontologie și practică profesională de către un medic în timpul exercitării

profesiei nu este și nu poate fi parte a raportului juridic disciplinar; dosarul

disciplinar se soluționează avându-se în vedere documentele medicale ce privesc

activitatea desfășurată ori starea de sănătate a pacientului, și care se pot solicita,

în baza Legii 46/2003 privind drepturile pacientului, direct de la unitatea medicală

ce le deține în originar; împrejurarea că este posibil ca sesizarea să fie făcută

de către o altă persoană decât pacientul iar asta ar permite acelei persoane care

a făcut sesizarea să consulte dosarul disciplinar ar însemna încălcarea dispozițiilor

art. 21 și art. 22 din Legea nr. 46/2003; reclamantul din prezenta cauză nu a făcut

dovada existenței unui acord al soției defuncte care ar fi permis reclamantului

accesul la datele medicale; persoana care a fost victimă a unei fapte ce ar putea

constitui malpraxis poate să folosească inclusiv calea unei acțiuni în instanță

de natură penală ori civilă, caz în care în calitate de parte ar avea acces la dosarul

cauzei.

Mai susține recurentul

că prin decizia din 25 mai 2007 nu s-a încălcat dreptul la apărare al petentului,

în condițiile în care acesta pe parcursul anchetei disciplinare a fost invitat la

audieri, unde a avut posibilitatea să-și susțină și motiveze plângerea, și i s-a

comunicat decizia pronunțată.

De asemenea, consideră

recurentul că admiterea cererii de acordare de daune morale reclamantului este nefondată,

având în vedere că reclamantului nu i-a fost îngrădit dreptul la apărare.

2.2 Prin recursul declarat

recurentul C.D. a criticat hotărârea instanței de fond doar sub aspectul cuantumului

daunelor morale acordate.

Astfel, susține, în esență,

recurentul că repararea prejudiciului moral suferit, pe care l-a estimat la suma

de 100.000 RON, este o măsură de despăgubire și o sancțiune potrivită cu încercările

sufletești prin care a trecut și prin care încă mai trece, în raport cu acțiunile

demarate ca efect a atitudinii abuzive a Colegiului medicilor, care i-a încălcat

o serie de drepturi fundamentale, așa încât consideră despăgubirea acordată de instanța

de fond, în cuantum de 5.000 RON ca fiind derizorie față de măsura reală a daunelor

morale suferite.

3.Hotărârea instanței

de recurs

Analizând actele și lucrările

dosarului, în raport de motivele invocate și de prevederile art. 304 pct. 9 și

art. 304

1

C. proc.civ., Înalta Curte constată că ambele recursuri sunt

nefondate, urmând a fi respinse ca atare, pentru următoarele considerente:

3.1 În primul rând, Înalta

Curte va înlătura toate criticile formulate de recurentul Colegiul Medicilor din

România sub aspectul capătului de cerere privind anularea deciziei din 25 mai

2007.

În acest sens, Înalta

Curte constată că imposibilitatea de consultare a dosarelor disciplinare de către

persoanele care au formulat o reclamație în legătură cu activitatea profesională

a unui medic, este de natură a atinge în substanța sa dreptul la apărare al respectivei

persoane.

Totodată, este de necontestat

faptul că simpla comunicare a soluției pronunțate de comisia de disciplină în soluționarea

cauzei disciplinare sau citarea în procedura disciplinară a persoanei reclamante,

în absența consultării dosarului disciplinar, nu permit persoanei reclamante exercitarea

unui drept la apărare în mod real, în condițiile în care exercitarea respectivului

drept presupune accesul la toate documentele care au stat la baza emiterii deciziei

de către organul disciplinar, în caz contrar dreptul fundamental la apărare ar deveni

un drept teoretic și iluzoriu, ceea ce nu poate fi acceptat.

Este mai mult decât împovărător,

și de natură a îngrădi dreptul de acces la instanță al persoanei care a sesizat

organul disciplinar, a accepta susținerile recurentului în sensul că persoana reclamantă

ar putea obține copiile actelor medicale aflate în dosarul disciplinar de la unitatea

medicală care a produs acele documente, sau în cadrul unei alte acțiuni judiciare

de natură civilă sau eventual penală.

Așadar, pentru a putea

formula o acțiune în justiție, împotriva deciziei emise de un organ disciplinar

este absolut necesar accesul la toate documentele care au stat la baza respectivei

hotărâri în caz contrar promovarea unei acțiuni în anularea respectivului act administrativ,

în baza art. 1 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ, ar deveni iluzorie.

Astfel, în mod corect

a reținut instanța de fond că prin decizia din 25 mai 2007 privind procedura de

consultare a dosarelor aflate pe rolul Comisiei Superioare de Disciplină și a Comisiei

de Jurisdicție al Consiliului Național al Colegiului Medicilor din România, se încalcă

dreptul la apărare al persoanelor care au formulat o reclamație în fața respectivei

autorități.

Totodată, Înalta Curte

constatând că în mod corect instanța de fond a admis cererea privind plata daunelor

morale, reținând îndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute de art. 998-999

C. civ. în persoana instituției publice pârâte, constată că recursul formulat în

cauză de Colegiul Medicilor din România este nefondate și sub acest aspect.

3.2 Înalta Curte, urmează

a înlătura și criticile formulate de recurentul C.D., constatând că în mod corect

instanța de fond a apreciat asupra cuantumului daunelor morale la plata cărora a

fost obligat Colegiul Medicilor din România.

În primul rând Înalta

Curte, în acord cu jurisprudența sa constantă, reiterează faptul că daunele morale

ca și cele materiale nu se acordă, în mod automat, ca efect al admiterii acțiunii

în anularea actului administrativ ci trebuie avute în vedere anumite criterii obiective

rezultând din gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, aspecte pe baza cărora

să fie apreciată intensitatea și gravitatea atingerii aduse acestora.

Astfel, Înalta Curte constată

că prin raportare la situația de fapt conturată în baza probelor administrate în

cauză, instanța de fond a apreciat în mod corect atât atitudinea autorității pârâte

cât și consecințele, pe orice plan, suferite de reclamant ca urmare a situației

generate de raportul juridic dedus judecății.

Așadar, este de necontestat

faptul că admiterea cererii de acordare a daunelor morale, în cuantumul stabilit

de instanța de fond, are justificare în situația de fapt conturată în baza probelor

administrate în cauză.

Pentru considerentele

expuse, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 din Legea

nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge ambele recursuri ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de C.D. și de Colegiul

Medicilor din România, împotriva sentinței nr. 1380 din 17 martie 2010 a Curții

de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 mai 2011.