ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3030/2011

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1.Hotărârea atacată cu recurs Prin sentința civilă nr. 1380 din 17 martie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului invocată de pârât, a admis excepția tardivității capătului de cerere privind anularea deciziei din 2008 a Comisiei Superioare de Disciplină din cadrul pârâtului Colegiul Medicilor din România și a respins în consecință acest capăt de cerere, a admis în parte acțiunea completată a reclamantului C.D., în contradictoriu cu pârâtul Colegiul Medicilor din România, a anulat decizia din 25 mai 2007 emisă de Colegiul Național al pârâtului, precum și adresele din 27 iunie 2007 și din 06 septembrie 2007 ale pârâtului, a obligat pârâtul către reclamant la plata sumei de 5.000 RON cu titlu de daune morale și a respins în rest acțiunea completată.

Pentru a se pronunța astfel, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele: Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Colegiul Medicilor din România, anularea deciziei din 25 mai 2007 emisă de pârât, suspendarea executării acestei decizii, recunoașterea dreptului reclamantului de a avea acces la actele și documentele medicale din Dosarul nr. 57/2007 și repararea prejudiciului moral suferit în cuantum de 100.000 RON. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că, la data de 30 octombrie 2006, s-a adresat conducerii Spitalului Universitar de Urgență București, formulând memoriul, prin care a contestat condițiile în care a decedat soția sa, C.A..

Prima instanță a reținut că, prin adresa din 30 aprilie 2007, pârâtul i-a adus la cunoștință conținutul deciziei din 24 aprilie 2007, luată în Dosarul nr. 12, potrivit căreia Comisia de Disciplină a dispus aplicarea sancțiunii avertismentului. Reclamantul a contestat această decizie și a formulat o cerere prin care a solicitat să i se permită să studieze actele medicale aflate la dosarul disciplinar, pentru a-și putea pregăti apărarea și a solicita noi probe. Întrucât prin adresa din 27 iunie 2007, instituția pârâtă a respins solicitarea reclamantului, invocând decizia din 25 mai 2007 a Colegiului Medicilor, prin care se interzice accesul la documentele din dosarul disciplinar, reclamantul a atacat adresa menționată și a reiterat cererea sa, însă pârâtul, prin adresa din 06 septembrie 2007, a invocat din nou decizia din 25 mai 2007, ca temei al refuzului de a-i admite cererea.

Instanța de fond a mai reținut că reclamantul a solicitat accesul la dosarul cauzei disciplinare în scopul formulării unui punct de vedere și a pregătirii apărării, conform dispozițiilor Legii nr. 554/2004, ale Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, ale art. 11 și următoarele din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public. La termenul de judecată din data de 04 iunie 2008, reclamantul a solicitat completarea cererii cu capătul de cerere privind anularea tuturor actelor emise ulterior deciziei din 25 mai 2007 a Consiliului Național al Colegiului Medicilor din România, care se referă la Dosarul nr. 57/2007, respectiv adresa din 27 iunie 2007 a Colegiului Medicilor din România, adresa Colegiului Medicilor din România din 6 septembrie 2007 și decizia din 18 ianuarie 2008 a Colegiului Medicilor din România.

Instanța de fond a constatat că, prin întâmpinarea formulată, pârâtul Colegiul Medicilor din România a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, arătând că, potrivit art. 451 din Legea nr. 95/2006, numai medicul sancționat poate formula acțiune în anulare împotriva deciziei Comisiei Superioare de Disciplină. Instanța de fond a invocat din oficiu excepția tardivității capătului de cerere privind anularea deciziei din 2008 a Comisiei Superioare de Disciplină. În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale active, Curtea a apreciat-o ca fiind nefondată, întrucât actele administrative a căror anulare se solicită au fost comunicate și reclamantului, iar decizia din 25 mai 2007 vizează și dreptul reclamantului de a contesta procedura disciplinară.

Referitor la excepția tardivității, Curtea a constatat că reclamantul a atacat decizia de soluționare a contestației formulate împotriva unei decizii de sancționare disciplinară cu depășirea termenului de 15 zile prevăzut de art. 451 din Legea nr. 95/2006 și, pe cale de consecință, a admis excepția invocată din oficiu. Examinând fondul cauzei, prima instanță a reținut faptul că decizia de soluționare a contestației formulate împotriva unei decizii de sancționare disciplinară se poate ataca cu acțiune în anulare atât de către medicul sancționat, cât și de persoana care a sesizat abaterea disciplinară, ceea ce presupune valorificarea dreptului la consultarea tuturor actelor și lucrărilor din dosarul de anchetă disciplinară, în virtutea respectării dreptului la apărare.

Constatând că decizia din 25 mai 2007 a Consiliului Național al Medicilor din România a ignorat toate aceste reguli cu caracter de principiu, instanța de fond a apreciat că se impune anularea acesteia, cu consecința anulării și a celor două adrese emise către reclamant, în temeiul acestei decizii. Pe de altă parte, judecătorul fondului a considerat că refuzul instituției pârâte a produs reclamantului un real prejudiciu moral, constând în frustrarea cauzată de imposibilitatea nejustificată de a cunoaște toate cauzele și factorii determinanți în decesul soției sale, fiind astfel afectat dreptul său fundamental la apărare. 2.Cererile de recurs Împotriva sentinței civile nr. 1380 din 17 martie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, au declarat recurs în termenul legal atât reclamantul C.D., cât și pârâtul Colegiul Medicilor din România.

2.1 Printr-un set de critici circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., susține recurentul Colegiul Medicilor din România că în mod greșit instanța de fond a dispus anularea deciziei Colegiului Medicilor din România din 25 mai 2007, fără a ține cont de faptul că persoana care a făcut sesizarea cu privire la o posibilă încălcare a normelor de deontologie și practică profesională de către un medic în timpul exercitării profesiei nu este și nu poate fi parte a raportului juridic disciplinar; dosarul disciplinar se soluționează avându-se în vedere documentele medicale ce privesc activitatea desfășurată ori starea de sănătate a pacientului, și care se pot solicita, în baza Legii 46/2003 privind drepturile pacientului, direct de la unitatea medicală ce le deține în originar; împrejurarea că este posibil ca sesizarea să fie făcută de către o altă persoană decât pacientul iar asta ar permite acelei persoane care a făcut sesizarea să consulte dosarul disciplinar ar însemna încălcarea dispozițiilor art. 21 și art. 22 din Legea nr. 46/2003; reclamantul din prezenta cauză nu a făcut dovada existenței unui acord al soției defuncte care ar fi permis reclamantului accesul la datele medicale; persoana care a fost victimă a unei fapte ce ar putea constitui malpraxis poate să folosească inclusiv calea unei acțiuni în instanță de natură penală ori civilă, caz în care în calitate de parte ar avea acces la dosarul cauzei.

Mai susține recurentul că prin decizia din 25 mai 2007 nu s-a încălcat dreptul la apărare al petentului, în condițiile în care acesta pe parcursul anchetei disciplinare a fost invitat la audieri, unde a avut posibilitatea să-și susțină și motiveze plângerea, și i s-a comunicat decizia pronunțată. De asemenea, consideră recurentul că admiterea cererii de acordare de daune morale reclamantului este nefondată, având în vedere că reclamantului nu i-a fost îngrădit dreptul la apărare. 2.2 Prin recursul declarat recurentul C.D. a criticat hotărârea instanței de fond doar sub aspectul cuantumului daunelor morale acordate.

Astfel, susține, în esență, recurentul că repararea prejudiciului moral suferit, pe care l-a estimat la suma de 100.000 RON, este o măsură de despăgubire și o sancțiune potrivită cu încercările sufletești prin care a trecut și prin care încă mai trece, în raport cu acțiunile demarate ca efect a atitudinii abuzive a Colegiului medicilor, care i-a încălcat o serie de drepturi fundamentale, așa încât consideră despăgubirea acordată de instanța de fond, în cuantum de 5.000 RON ca fiind derizorie față de măsura reală a daunelor morale suferite.

3.Hotărârea instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de motivele invocate și de prevederile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc.civ., Înalta Curte constată că ambele recursuri sunt nefondate, urmând a fi respinse ca atare, pentru următoarele considerente: 3.1 În primul rând, Înalta Curte va înlătura toate criticile formulate de recurentul Colegiul Medicilor din România sub aspectul capătului de cerere privind anularea deciziei din 25 mai 2007. În acest sens, Înalta Curte constată că imposibilitatea de consultare a dosarelor disciplinare de către persoanele care au formulat o reclamație în legătură cu activitatea profesională a unui medic, este de natură a atinge în substanța sa dreptul la apărare al respectivei persoane.

Totodată, este de necontestat faptul că simpla comunicare a soluției pronunțate de comisia de disciplină în soluționarea cauzei disciplinare sau citarea în procedura disciplinară a persoanei reclamante, în absența consultării dosarului disciplinar, nu permit persoanei reclamante exercitarea unui drept la apărare în mod real, în condițiile în care exercitarea respectivului drept presupune accesul la toate documentele care au stat la baza emiterii deciziei de către organul disciplinar, în caz contrar dreptul fundamental la apărare ar deveni un drept teoretic și iluzoriu, ceea ce nu poate fi acceptat.

Este mai mult decât împovărător, și de natură a îngrădi dreptul de acces la instanță al persoanei care a sesizat organul disciplinar, a accepta susținerile recurentului în sensul că persoana reclamantă ar putea obține copiile actelor medicale aflate în dosarul disciplinar de la unitatea medicală care a produs acele documente, sau în cadrul unei alte acțiuni judiciare de natură civilă sau eventual penală. Așadar, pentru a putea formula o acțiune în justiție, împotriva deciziei emise de un organ disciplinar este absolut necesar accesul la toate documentele care au stat la baza respectivei hotărâri în caz contrar promovarea unei acțiuni în anularea respectivului act administrativ, în baza art. 1 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ, ar deveni iluzorie.

Astfel, în mod corect a reținut instanța de fond că prin decizia din 25 mai 2007 privind procedura de consultare a dosarelor aflate pe rolul Comisiei Superioare de Disciplină și a Comisiei de Jurisdicție al Consiliului Național al Colegiului Medicilor din România, se încalcă dreptul la apărare al persoanelor care au formulat o reclamație în fața respectivei autorități. Totodată, Înalta Curte constatând că în mod corect instanța de fond a admis cererea privind plata daunelor morale, reținând îndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute de art. 998-999 C. civ. în persoana instituției publice pârâte, constată că recursul formulat în cauză de Colegiul Medicilor din România este nefondate și sub acest aspect.

3.2 Înalta Curte, urmează a înlătura și criticile formulate de recurentul C.D., constatând că în mod corect instanța de fond a apreciat asupra cuantumului daunelor morale la plata cărora a fost obligat Colegiul Medicilor din România. În primul rând Înalta Curte, în acord cu jurisprudența sa constantă, reiterează faptul că daunele morale ca și cele materiale nu se acordă, în mod automat, ca efect al admiterii acțiunii în anularea actului administrativ ci trebuie avute în vedere anumite criterii obiective rezultând din gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, aspecte pe baza cărora să fie apreciată intensitatea și gravitatea atingerii aduse acestora.

Astfel, Înalta Curte constată că prin raportare la situația de fapt conturată în baza probelor administrate în cauză, instanța de fond a apreciat în mod corect atât atitudinea autorității pârâte cât și consecințele, pe orice plan, suferite de reclamant ca urmare a situației generate de raportul juridic dedus judecății. Așadar, este de necontestat faptul că admiterea cererii de acordare a daunelor morale, în cuantumul stabilit de instanța de fond, are justificare în situația de fapt conturată în baza probelor administrate în cauză. Pentru considerentele expuse, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge ambele recursuri ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de C.D. și de Colegiul Medicilor din România, împotriva sentinței nr. 1380 din 17 martie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 mai 2011.