ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2136/2013

Deliberând asupra recursurilor de față, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 1414 din 28 iunie 2011 pronunțată de Tribunalul Vaslui, secția civilă, a fost respinsă excepția de nelegalitate invocată de pârâtul C.A. și cererea de sesizare a instanței de contencios administrativ în temeiul dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 554/2004. A fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC O.V.I.G. SA (fostă SC O. SA) și respinsă acțiunea formulată de reclamanții B.M., B.C.L., B.O.V. și B.D.L. - prin mandatar B.Ș. - în contradictoriu cu pârâta SC O.V.I.G. SA Sucursala Iași, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

A fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanții B.M., B.C.L., B.O.V. și B.D.L. - prin mandatar B.Ș. domiciliat în Galați, bd. S. în contradictoriu cu pârâții C.A. și Spitalul Clinic de Urgențe "Prof. Dr. N.O." Iași, cu sediul în Iași, str. A., jud. Iași. Au fost obligați pârâții C.A. și Spitalul Clinic de Urgențe "Prof. Dr. N.O." Iași, în solidar, să plătească reclamanților suma de 20.000 RON, cu titlu de daune morale. A fost admisă respinsă cererea reclamanților vizând obligarea pârâților la plata daunelor materiale. Au fost obligați pârâții să plătească reclamanților suma de 4.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată. În speță, instanța a reținut că la data de 26 noiembrie 2005 numitul B.D.

(soțul și tatăl reclamanților) din comuna Nicorești, județul Galați a fost victima unui accident rutier fiind internat în urgență la secția neurochirurgie a Spitalului Județean Galați timp de 10 zile. După multiple investigații, pacientul - diagnosticat cu traumatism cranio-cerebral mediu, Glasgouw coma score (GCS) 11 puncte, fractură de bază de craniu etaj anterior și mijlociu, hipertensiune intracraniană, hipertensiune arterială - a fost trimis pentru investigații, diagnostic și tratament la Spitalul Clinic de Urgență "Prof. Dr. N.O." Iași, (fost Spitalul S.T.) la data de 5 decembrie 2005 și, în aceeași zi la ora 12.15 a fost primit și internat la secția U.P.U. a spitalului ieșean și preluat de pârât, medicul C.A., medic primar medicină de urgență.

B.D. a fost internat de trei ori la acest spital, în perioada 5 decembrie 2005 - 9 decembrie 2005; 17 decembrie 2005 și 5 februarie 2006 - 9 februarie 2006 și deși prin biletul de trimitere de la Secția Neurochirurgie a Spitalului Județean Galați a fost îndrumat către Secția Neurochirurgie a Spitalului Clinic de Urgență "Prof. Dr. N.O." Iași, pacientul a fost preluat de la internare de medicul primar de urgență C.A., din cadrul secției U.P.U., rămânând doar în atenția acestuia, până în noaptea decesului, 9 februarie 2006. La data de 6 decembrie 2005, pacientului i s-au făcut mai multe investigații și examene medicale (oftalmologie, O.R.L., neurochirurgical) iar în urma examenului neurochirurgical, medicul I.M.

a concluzionat că acesta necesită internare și tratament într-un serviciu neurochirurgical. Medicul C.A., neținând cont de recomandarea medicului specialist a tratat bolnavul la secția U.P.U. sub supravegherea sa, externându-l la data de 9 decembrie 2005 și menționând pe fișa de urgență "evoluție ameliorat". La cea de a doua internare (17 decembrie 2005) pacientul a fost examinat doar de medicul C.A., fără a se efectua alte investigații și externat în aceeași zi. Datorită degradării avansate a stării de sănătate B.D. a fost internat pentru a treia oară, la același spital din Iași, la data de 5 februarie 2006 și ținut tot la secția U.P.U. și tot sub supravegherea și îndrumarea pârâtului, medicul C.A., până la data de 9 februarie 2006, când din cauza analizelor medicale foarte proaste a fost transferat la Spitalul I.C.P.

din Iași, iar la 3 ore după internare a decedat. Prin Decizia nr. 1/2007, Comisia de Monitorizare și Competență Profesională pentru cazurile de malpraxis din cadrul Autorității de Sănătate Publică Iași, având la bază sesizarea formulată de B.Ș., mandatarul reclamanților, dar și rapoartele întocmite de conf. dr. M.E. (medic primar boli infecțioase, medic expert pentru cazurile de malpraxis), de dr. C.C.D. (medic primar medicină de urgență, medic expert pentru cazurile de malpraxis) și de dr. P.I. (medic primar neurochirurg, medic expert pentru cazurile de malpraxis) a constatat că în urma examinării tuturor materialelor administrate în cauză și a analizării prestațiilor medicale ale domnului doctor C.A.

și prejudiciului produs de acesta, că sunt îndeplinite criteriile prevăzute de art. 34 lit. a), b), c) și d), stabilind existența unei situații de malpraxis în cazul sesizat. În ce privește excepția nelegalității actelor administrative care au stat la baza emiterii Deciziei de malpraxis nr. 1/2007, instanța de fond a respins-o ca neîntemeiată, întrucât decizia a fost supusă controlului judecătoresc. Astfel, Judecătoria Iași, prin Sentința civilă nr. 2849/2008 - prin care s-a respins acțiunea formulată de pârâtul C.A., care a contestat și a solicitat și nulitatea deciziei de malpraxis - Tribunalul Iași, prin Decizia civilă nr. 593/2009 (prin care s-a respins apelul declarat de pârât) și Curtea de Apel Iași, prin Decizia civilă nr. 58/2010 (prin care s-a respins și recursul declarat de pârât) - au analizat implicit și actele care au stat la baza emiterii Deciziei nr. 1/2007, constatând legalitatea acesteia.

Așa fiind, instanța de fond a respins și sesizarea instanței de contencios administrativ în temeiul disp. art. 4 din Legea nr. 554/2004. Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC O.V.I.G. SA, instanța de fond a admis-o, dat fiind că, potrivit art. 4 - 4.1 alin. (XII), din condițiile generale privind asigurarea de răspundere civilă profesională aferente contractului de asigurare din 24 ianuarie 2006; "O. nu acordă despăgubiri pentru pretenții de despăgubire rezultate din sau în legătură cu daunele morale", situație în care nu are calitate procesuală pasivă în cauză și nu poate fi obligată alături de ceilalți pârâți, la plata de despăgubiri civile. Pe fondul cauzei, instanța a reținut că reclamanții B.M., B.C.L., B.O.V.

și. B.D.L., prin mandatar, au învestit instanța cu o cerere în pretenții, solicitând obligarea pârâților C.A., Spitalul Clinic de Urgență "Prof. Dr. N.O." Iași, și SC O.V.I.G. SA la plata sumei de 4.000.000 RON, din care 2.000.000 RON, cu titlu de prejudiciu material și 2.000.000 RON, cu titlu de daune morale (potrivit precizărilor de la termenul din 26 ianuarie 2009) pentru prejudiciul suferit prin decesul numitului B.D. (soțul și tatăl reclamanților) ca urmare a manevrelor terapeutice necorespunzătoare și aplicării unui tratament neadecvat dispuse de pârât, medicul C.A. de la data de 5 decembrie 2005. În ce privește cererea reclamanților vizând obligarea pârâților la plata daunelor materiale, instanța de fond a reținut, în esență, că reclamanții nu au probat aceste pretenții, nu au făcut dovada că au suferit un prejudiciu cert și determinat.

Astfel, din probele administrate în cauză - cu înscrisuri și interogatoriile părților - nu a rezultat și nu s-a făcut dovada cheltuielilor efectuate de reclamanți cu ocazia internării pacientului la Spitalul de urgențe din Iași, a contravalorii medicamentelor cumpărate sau a cheltuielilor efectuate de familie ocazionate de înmormântarea defunctului și a celorlalte obiceiuri creștinești și cele făcute pentru achiziționarea alimentelor, a hranei zilnice și a celorlalte nevoi. De asemenea, reclamanții nu au probat nici veniturile pe care le-ar fi putut realiza dacă defunctul lor soț și tată nu ar fi decedat. În ce privește capătul de cerere vizând obligarea pârâților la plata de despăgubiri civile - reprezentând daune morale pentru prejudiciul suferit, acesta a fost admis parțial, în limita sumei de 20.000 RON, fiind obligați în solidar pârâții C.A.

și Spitalul Clinic de Urgență "Prof. Dr. N.O." Iași la plata acestora, în temeiul dispozițiilor art. 998 - 999 C. civ. și art. 1000 alin. (3) C. civ. Din probele administrate (înscrisuri și interogatoriu), instanța a constatat că în cauză sunt îndeplinite cerințele impuse de disp. art. 998 C. civ., prin antrenarea răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie.

Astfel, reclamanții au fost prejudiciați prin decesul numitului B.D., soțul și tatăl acestora, iar faptele ilicite comise de pârât, medicul C.A., se referă la împrejurarea că acesta a ignorat recomandarea medicului specialist în neurochirurgie de a-l interna pe bolnav la secția de neurochirurgie pentru investigații și tratament, refuzând să colaboreze cu celelalte servicii medicale, ținând pacientul doar la secția U.P.U., deși alterarea sănătății impunea de urgență investigații mult mai ample care nu puteau fi efectuate doar de către pârât și doar la secția primire urgențe, în aceste condiții pârâtul depășindu-și limitele competenței profesionale. De asemenea există raport de cauzalitate între paguba produsă reclamanților (prin decesul numitului B.D.) și faptele pârâtului C.A.

care au condus la decesul pacientului, respectiv vinovăția acestuia - sau eroare profesională săvârșită în exercitarea actului medical generatoare de prejudicii asupra pacientului, așa cum a fost definit malpraxisul în art. 642 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 95/2006 - așa cum a fost reținută și stabilită prin Decizia nr. 1/2007. Prin urmare, în speță, față de aspectele reținute, reclamanții sunt îndreptățiți la acordarea unor daune morale pentru suferințele încercate de aceștia prin decesul numitului B.D.

Întrucât suferința fizică și morală nu poate fi cuantificată, iar acordarea unor despăgubiri civile nu trebuie să constituie un mijloc de îmbogățire ci trebuie să reflecte - atât cât este posibil - necesarul atenuării urmărilor generate de deces, instanța a avut în vedere la stabilirea cuantumului pretențiilor atât consecințele negative produse asupra reclamanților în urma pierderii soțului și tatălui lor, dar și împrejurarea că familia nu l-a însoțit și nu a fost alături de el în toată această perioadă, mai ales cea a spitalizării, din interogatoriul reclamantei, dar și din Ordonanța Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași (de scoatere de sub urmărire penală a pârâtului din 30 noiembrie 2009) reieșind că în perioada spitalizării la lași a fost supravegheat și ajutat de fratele său, B.I.

și în mod permanent, atât la unitatea spitalicească din Iași cât și la domiciliul din Galați a fost sprijinit și supravegheat de numita S.V. Instanța a mai reținut culpa medicală a pârâtului C.A., care atrage răspunderea civilă și a unității medicale, în speță, Spitalul Clinic de Urgență "Prof. Dr. N.O." Iași, cadrul legal al răspunderii, fiind dispozițiile art. 1000 alin. (3) C. civ. (răspunderea comitentului pentru fapta prepusului său), coroborat cu art. 1003 C. civ., referitor la reglementarea obligațiilor solidare.

Răspunderea pentru fapta altuia, în general și în particular, răspunderea comitentului pentru fapta prepusului, este instituită de legiuitor tocmai în ideea protejării terților față de riscul de a rămâne păgubiți prin acțiuni ale unor, anumite categorii de persoane; însăși ideea de echitate, de justiție, reclamă acceptarea solidarității răspunderii dintre cei doi pârâți, fiind evident că reclamanții au fost prejudiciați în urma unor acte medicale săvârșite de medicul C.A., care au avut loc la sediul pârâtului Spitalul Clinic de Urgență "Prof. Dr. N.O." Iași. S-a constatat, de asemenea, incidente dispozițiile din reglementarea specială, Legea nr. 95/2006 [art. 168 alin. (2)]. Așadar, cei doi pârâți - medicul C.A.

și Spitalul Clinic de Urgență "Prof. Dr. N.O." Iași - au fost obligați în solidar să plătească despăgubiri civile reclamanților, solidaritatea lor fiind bazată pe calitatea de comitent și prepus a celor doi debitori, ce are ca fundament un raport de muncă. În ce privește critica pârâtului Spitalul Clinic de Urgență "Prof. Dr. N.O." Iași, vizând împrejurarea că în speță sunt incidente dispozițiile legii vechi (Legea nr. 270/2003) și nu ale legii noi, instanța de fond a apreciat că unităților medicale - în egală măsură - le incumbă drepturi și obligații, stabilite prin legi speciale, care sunt de imediată aplicare, fiind exclusă aplicarea legii vechi, abrogate, în privința situațiilor când spitalul răspunde ca pârât și a legii noi când spitalul are el însuși calitatea de reclamant (sau de parte civilă în procesul penal) și deci i se cuvin drepturi la despăgubire.

În temeiul disp. art. 274 C. proc. civ., au fost obligați pârâții să plătească reclamanților cheltuieli de judecată, în speță fiind incidente și disp. art. 276 C. proc. civ. Împotriva Sentinței civile nr. 1414 din 28 iunie 2011 pronunțată de Tribunalul Iași, secția civilă, au formulat apel reclamanții B.M., B.C.L., B.O.V. și B.D.L. prin mandatar B.Ș. și pârâtul C.A. 1. - Ulterior, la termenul din 31 octombrie 2011A Spitalului Clinic de Urgență "Prof. Dr. N.O." a aderat la apelul declarat de pârâtul C.A. Apelanții reclamanți B.M., B.C.L., B.O.V. și B.D.L., prin mandatar B.Ș., au criticat sentința pentru nelegalitate și netemeinicie sub următoarele aspecte: Prin apelul declarat de reclamanți s-a susținut, în esență, că nu i-a fost administrat medicamentația impusă de maladia bolnavului - B.D.

- așa cum a rezultat din informațiile primite de la specialiști și decizia de la Autoritatea de Sănătate Publică, precum și deciziile Colegiului Județean al Medicilor Iași și a Colegiului Medicilor din România, ceea ce au condus la faptul că dr. C.A. a folosit o combinație terapeutică periculoasă între o doza mare de metilprednisolon și antibiotice puternice (A. și C.), situație ce a agravat starea bolnavului, în sensul slăbirii bruște a imunității organismului. Reclamanții au mai susținut, chiar dacă nu s-a făcut dovada cheltuielilor suferite după încetarea din viață a lui B.D., a fost un fapt mai mult decât dovedit că pacientul a fost primar, iar în urma decesului acestuia familia sa a avut multe repercursiuni de ordin moral și financiar, mai ales că la momentul decesului acestuia a lăsat trei copiii minori.

O cuantificare a vieții unui om este absurdă, în opinia reclamanților, însă este o chestiune de demnitate și onestitate și respectarea principiului dreptului la o viață demnă. Pe cale de consecința reclamanții au solicitat admiterea apelului și modificarea sentinței în sensul acordării drepturilor reprezentând prejudiciu suferit de familia rămasă fără susținătorul important legal, în sensul rejudecării cauzei și pe fond reaprecierea despăgubirilor morale și materiale în limitele adevăratei pierderi. 2. - Prin apelul declarat de pârâtul C.A.

a criticat sentința pentru nelegalitate și netemeinice pentru toate capetele de cerere cu care a fost învestit tribunalul, în a căror argumentare a susținut că în mod greșit a respins excepția de nelegalitate invocată, întrucât prima instanță confundă verificarea legalității deciziei de malpraxis, emisă de Direcția de Sănătate Publică Iași, cu rapoartele celor trei medici, care sunt acte cu caracter administrativ față de care partea interesată poate să pună în discuție nelegalitatea lor în orice pricină a cărei soluționare are legătură cu acestea, conform cu art. 4 din Legea nr. 554/2004.

Sub acest aspect, pârâtul a criticat actele care au stat la baza rapoartelor întocmite de medicii desemnați, așa încât, în opinia sa, instanța de fond nu a motivat respingerea solicitărilor sale, mai ales că unele buletine de analiză medicală de asemeni neidentificate cu privire la data prevalării analizelor, ori cu precizarea parametrilor medicali ce ar fi putut fi avuți în vedere în concluzii, acte care nu aveau cum să conducă la concluziile constatate. Referitor la soluționarea calității procesuale a asigurătorului SC O. SA, pârâtul a susținut că, în mod greșit s-a stabilit că nu are calitate procesuală pasivă, întrucât își menține calitatea procesual pasivă chiar în cazul în care sunt respinse ca nefondate daunele materiale, aspect ignorat de către prima instanță.

Cât privește faptul că polița nr. x nu ar acoperi daunele rezultate din prejudiciile morale, nu justifica soluția instanței de respingere - pe excepție - față de O. în condițiile în care instanța a analizat în cadrul excepției pe fond clauzele contractului de asigurare. Stabilirea limitelor asigurătorului nu se putea face decât prin raportare și la condițiile specifice, anexa x la polița de asigurare pe care instanța le-a ignorat.

În esență pârâtul a arătat că, în cauză, sunt incidente dispozițiile potrivit cărora asigurarea de malpraxis încheiată de apelant cu O., conform cu x, acoperă nu numai daunele materiale, ci și cele morale, aspect ce rezultă și din cererea chestionar ce a stat la baza întocmirii poliței de asigurare care, la pct. 14 intitulate limitele de răspundere solicitate nu indică nicio excludere și nicio limitare de răspundere, precizându-se clar și fără echivoc faptul că polița este solicitată pentru asigurare de malpraxis pentru o perioada de 12 luni, neexistând nicio limitare sau excludere în cererea formulată. În condițiile în care valoarea poliței de asigurare era la nivelul anului 2006 - de 37.000 euro, sumă achitată de apelant, apare cu evidentă faptul că acesta a optat pentru o astfel de valoare în considerarea unei asigurări de răspundere completa.

Nefiind observate condițiile specifice care se aplică cu întâietate față de condițiile generale anexă la polița de asigurare, în opinia acestui apelant, societate de asigurare și-a asumat obligația despăgubirii și pentru daunele rezultate din prejudiciile morale. Așa încât, a solicitat să se constate că SC O. are calitate procesual pasivă. Acest pârât a mai criticat sentința tribunalului sub aspectul că i s-a refuzat dreptul său de a administra proba cu martori, cu privire la aspectele invocate prin acțiune, în condițiile în care depozițiile de martori atașate la dosar au fost luate în condiții de neechitate a procedurii, de către directorul spitalului, înaintea declanșării procedurii disciplinare și fără ca intimatul apelant să poată adresa întrebări nemijlocit acestor persoane.

De asemenea, a mai arătat că asigurarea de malpraxis acoperă atât daunele materiale cât și cele morale, aspect ce rezultă și din cererea chestionar care a stat la baza întocmirii poliței de asigurare, potrivit căreia la pct. 14 nu indică nicio excludere sau limitare de răspundere, ci doar se precizează că polița este solicitată pentru asigurare de malpraxis pentru o perioadă de 12 luni, neexistând nicio limitare sau excludere în cererea formulată. Cu privire la stabilirea daunelor morale apreciază că obligarea la plata daunelor morale nu poate fi decât o consecință a identificării cumulative a condițiilor răspunderii civile delictuale, stabilirea legăturii de cauzalitate dintre fapta și rezultatul periculos produs, în cauză neexistând acest raport.

Astfel, faptul de a menține bolnavul în U.P.U. nu s-a făcut decât la cererea familiei și în interesul bolnavului. Regulamentul de ordine interioară al U.P.U. nu indică un termen limită înăuntrul căruia este permisă staționarea unui bolnav în cadrul acestei structuri spitalicești. Bolnavul a fost menținut în U.P.U. la solicitarea expresă a familiei sale, cu acordul necondiționat al directorului general al spitalului, respectiv Prof. Dr. C.D., hotărâre ce a fost luată în urma solicitărilor exprese primite din partea unor reprezentanți ai administrației locale și centrale, bolnavul având funcția de primar al comunei Nicorești, jud. Galați.

În această situație nu a făcut decât să asigure, în acord deplin cu conducerea spitalului, cele mai bune condiții de supraveghere medicală ce puteau fi oferite acestuia, respectând astfel dispozițiile art. 5 alin. (3) din Legea nr. 306/2004, potrivit cu care deciziile și hotărârile cu caracter medical vor fi luate avându-se în vedere interesul și drepturile pacientului. Sub acest aspect, pârâtul a arătat că, relevant este răspunsul la interogatoriu al intimatei B.M., soția pacientului, care confirma faptul că menținerea în U.P.U. a fost impusă de nevoia asigurării celor mai bune condiții de supraveghere și tratament bolnavului. De asemenea, pentru că bolnavul părea abandonat de familia sa, pentru a asigura și îndeplinirea formelor legale de menținere a unui bolnav în unitatea spitalicească, la data de 8 februarie 2006, a decis înregistrarea bolnavului în registrul de consultații, întocmindu-se foaia de urgență din 8 februarie 2006, conform declarației d-nei dr.

P., care recunoaște întocmirea de către apelant a fișei de observație. Așa cum a arătat deja în fata primei instanțe, bolnavul a fost internat la solicitarea familiei pe data de 5 februarie 2006, aflându-se într-o stare generală alterată, prezentând semne de deshidratare, cecitate, puncte petesiale toraco-abdominale (similar celor post-stafilococie cutanată) iar la nivelul cavității bucale prezenta depozite alb-cremoase la nivelul mucoasei jugale, linguale, boitei palatine. Starea lui l-a determinat să instituie - de urgență - terapie de hidratare parenterală, în paralel cu terapia antifungic recomandată de medicul de la Spitalul Galați, înregistrarea pacientului făcându-se în regim de supraveghere, fără foaie de urgență, înregistrarea pacientului fiind în sarcina asistentului medical de serviciu.

Faptul că fișele de urgență au "dispărut" misterios în timpul cercetării administrative nu poate să constituie o acțiune de natura să conducă la decesul pacientului, din depozițiile martorilor audiați în timpul cercetării administrative rezultând faptul că pacientul a beneficiat de tratamentele prescrise și grija ce se impunea în vederea ameliorării stării sale de sănătate, scop în slujba căruia a depus toate diligențele profesionale. A mai arătat că internarea în secția de neurochirurgie nu presupunea decât instalarea pacientului la un etaj superior celui în care i s-a asigurat supravegherea medicală.

Prin urmare, câtă vreme nu s-a imputat neefectuarea vreunei investigații și neaplicarea vreunui tratament necesar, faptul că bolnavul a fost supravegheat în U.P.U., beneficiind de toate condițiile de spitalizare și tratament, neinternarea în secția de neurochirurgie nu poate constitui o acțiune aflată în raport de cauzalitate cu rezultatul produs . Colaborarea pe care a avut-o cu medicii specialiști din spitalul clinic de urgențe "S.T." și din alte spitale nu face decât să confirme faptul că, nu numai ca a respectat indicațiile date prin tratamentele prescrise, ci a încercat să asigure tratarea pacientului și prin prezentarea sa la consult și la alți medici specialiști ale căror indicații le-a urmărit, de asemenea.

Prin urmare, pârâtul a considerat că nu poate fi pusă în sarcina sa vreo acțiune sau omisiune care să se constituie drept cauză a decesului. A mai susținut pârâtul, în esență, că în limitele îndeplinirii atribuțiilor de serviciu, a luat toate măsurile reclamate de evoluția bolnavului care a fost dirijat către Spitalul P. unde a rămas mai multe ore în triaj fără aparat respirator și fără nicio intervenție medicală, aspect care nu a mai fost analizat în evoluția faptelor ce au precedat decesului pacientului. Prin urmare, a precizat pârâtul că nu există culpă, și nu poate fi reținută răspunderea, așa fiind, numita decizie de malpraxis neavând decât valoarea unei probe care trebuia analizată în contextul celorlalte documente medicale.

Pârâtul, referitor la daunele morale, a susținut că între bolnav și familia sa, relațiile erau deteriorate care nu a fost alături de el în toată aceasta perioadă, fiind supravegheat doar de numita S.V.a, însoțitoarea pacientului (concubina). În acest sens, pârâtul a menționat că dovada o reprezintă, răspunsurile la interogatoriu în care, întrebată soția cu privire la prezentarea pacientului altor specialiști, aceasta a declarat că nu cunoaște, precizând ca singurul moment în care a luat contact cu unitatea spitalicească a fost atunci când, fără permisiunea cuiva, a sustras de la Spitalul P. dosarul medical ai pacientului în baza căruia a formulat prezenta acțiune. Aceste aspecte anterior menționate, nu constituie un temei al acordării de daune morale în lipsa oricărei implicări pe parcursul internării bolnavului, împrejurare justificată de un fapt evident anume că raporturile de familie ale acestora erau compromise.

Solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat. La termenul din 31 octombrie 2011, Spitalul Clinic de Urgență "Prof. Dr. N.O." a formulat cerere de aderare la apelul declarat de C.A. susținând că "solicită schimbarea Hotărârii nr. 1414/2011 pronunțate de Tribunalul Iași". Legal citați intimații nu au depus întâmpinări. În apel a fost administrată proba cu înscrisuri la solicitarea intimaților apelanți C.A. și Spitalul Clinic de Urgență "Prof. Dr. N.O.", fiind respinsă ca neconcludentă proba testimonială solicitată de C.A. Prin Decizia nr. 73 din 14 mai 2012 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția civilă, s-au respins apelurile formulate de părți. Prin aceeași decizie a fost respinsă cererea Spitalului Clinic de Urgență "Prof.

Dr. N.O." privind aderarea la apelul declarat de pârâtul apelant C.A. S-a reținut că în mod corect judecătorul fondului a respins excepția de nelegalitate invocată de C.A., întrucât Decizia de malpraxis nr. 1/2007 (a cărei emitere a avut la bază rapoartele întocmite de medicii M., C. și P.) a fost supusă controlului judecătoresc, acțiunea lui C.A. având ca obiect constatarea nulității Deciziei nr. 1/2007 fiind respinsă prin Sentința nr. 2849/2008, pronunțată de Judecătoria Iași, soluție păstrată prin Decizia nr. 593/2009 a Tribunalului Iași și menținută prin Decizia nr. 58/2010 a Curții de Apel Iași, prin respingerea căilor de atac promovate de C.A. Referitor la cea de-a două critică privind greșita reținere a lipsei calității procesuale pasive a asigurătorului SC O.V.I.G.

SA, pe capătul de cerere admis și care vizează acordarea daunelor morale, concluzie la care instanța a ajuns doar prin raportare la condițiile generale din anexa x la poliță. În legătură cu chestiunea de interpretare a clauzelor contractuale înserate în condițiile generale și cele specifice, instanța de apel a apreciat că soluția oferită de tribunal este cea corectă. Astfel, asigurarea de răspundere profesională încheiată de SC O.V.I.G.

SA conține condiții generale dar și condiții specifice, acestea din urmă fiind valabile doar împreună cu condițiile generale, iar potrivit art. 4 - 4.1 alin. (XII) din condițiile generale privind asigurarea de răspundere civilă profesională, aferente contractului de asigurare din 24 ianuarie 2006, "O. nu acordă despăgubiri pentru pretenții de despăgubiri rezultate din sau în legătură cu daunele morale". În aceste împrejurări, asigurătorul nu mai trebuia să menționeze - expres - în cuprinsul condițiilor specifice că nu înțelege să răspundă și pentru prejudiciul constând în daune morale, câtă vreme cadrul general al raporturilor contractuale a fost trasat prin semnarea condițiilor generale. Aspectele menționate în cererea chestionar sunt irelevante pe chestiunea în discuție, câtă vreme părțile se află sub puterea unui contract ale cărei efecte se produc conform dispozițiilor art. 969 C. civ., contractul fiind legea părților.

Criticile invocate vizând nerespectarea dreptului la apărare, a dreptului de a propune probe cu ocazia derulării procedurii ce a stat la baza emiterii deciziei de malpraxis, nu pot constitui obiect de cenzură în această etapă procesuală întrucât - astfel cum s-a evidențiat la examinarea primei critici din acest apel - Decizia nr. 1/2007 de malpraxis a fost cenzurată de instanțele judecătorești și soluțiile au rămas irevocabile, decizia fiind păstrată ca legală și temeinică. Referitor la ultima critică formulată de intimatul apelant C.A., instanța de apel a reținut că în cauza dedusă judecății este pe deplin dovedită culpa intimatului apelant C.A.

care a internat victima de trei ori la spitalul din Iași Secția U.P.U., în perioada 5 februarie 2006 - 9 februarie 2006, 17 decembrie 2005 și respectiv 5 februarie 2006 - 9 februarie 2006, deși prin biletul de trimitere emis de Secția Neurochirurgie a Spitalului Județean Galați a fost îndrumat către Secția Neurochirurgie a Spitalului Clinic de Urgență "Prof. Dr. N.O." Iași. În mod corect și judicios a reținut tribunalul că, în pofida recomandărilor date de medicul I.M. - în urma examenului neurochirurgical - de a fi internat și tratat într-un serviciu neurochirurgical, medicul C.A. a tratat bolnavul la secția U.P.U., sub supravegherea sa, în fiecare din cele trei etape evidențiate anterior. Ca efect al acestei decizii, a prestațiilor medicale efectuate de dr.

C. cât și al tuturor probatoriilor specifice administrate, Comisia de Monitorizare și Competențe Profesionale pentru cazuri de malpraxis a emis Decizia nr. 1/2007, prin care a constatat existența unei situații de malpraxis. În acest context, susținerile apelantului vizând neindicarea unui termen limită pentru staționarea unui bolnav în U.P.U., menținerea bolnavului în secția U.P.U. ca efect al solicitării formulate de membrii familiei sau faptul că internarea în secția de neurochirurgie nu presupune decât instalarea pacientului la un etaj superior celui în care i s-a asigurat supravegherea medicală, nu sunt de natură să înlăture aspectele anterior evidențiate relative la culpa sa medicală, ce antrenează obligația reparării prejudiciului moral cauzat.

Sub aspectul cuantumului, instanța de apel a reținut că suma de 20.000 RON cu titlu de daune morale acordate tuturor celor 4 reclamanți este suficientă având în vedere că reclamanții sunt soția și copii defunctului. Împrejurarea invocată de C.A. a alterării relațiilor de familie dedusă din aceea că bolnavul a fost condus și supravegheat la spitalul din Iași, pe perioada spitalizării, doar de fratele său B.I. și în mod permanent de numita S.V., a fost înlăturată cu motivarea că: "nu este de natură de a genera concluzia că reclamanții nu au fost marcați și nu au fost afectați ca urmare a pierderii suferite". În ceea ce privește aderarea la apelul declarat de C.A., formulată la termenul din 31 octombrie 2011, de Spitalului Clinic de Urgență "Prof.

Dr. N.O." prin care s-a solicitat doar "schimbarea Hotărârii nr. 1414/2011 pronunțată de Tribunalul Iași", instanța a făcut aplicarea dispozițiilor art. 292 alin. (2) C. proc. civ. În ceea ce privește apelul formulat de reclamanții apelanți B.M., B.C.L., B.O.V. și B.D.L. prin mandatar B.Ș. instanța de apel a reținut următoarele: În ceea ce privește respingerea cererii de acordare a daunelor materiale de 2.000.000 RON, tribunalul a reținut că acestea nu au fost dovedite, în sensul că înscrisurile depuse nu atestă cuantumul cheltuielilor ocazionate de internarea la Iași, de contravaloarea medicamentelor cumpărare, a hranei zilnice și nici a cheltuielilor legate de datinile creștinești de înmormântare și prăznuire a defunctului.

În lipsa înscrisurilor doveditoare, care să parvină de la apelanții reclamanți în sarcina cărora se impunea administrarea probei conform dispozițiilor art. 1169 C. civ., instanța de apel a apreciat că se poate aplica prezumția că defunctul B.D. - având calitatea de primar al comunei - a fost înmormântat din fonduri alocate de această instituție, el fiind un reprezentant al comunității locale. în ceea ce privește cuantumul daunelor morale acordate, curtea a făcut trimitere la aspectele reținute pe larg în apelul declarat de C.A. cu privire la acest capăt de cerere (al patrulea motiv de apel). În consecință - în contextul probator analizat - întinderea daunelor morale stabilită de tribunal este de natură a satisface suferințele ocazionate apelanților de decesul numitului B.D." Împotriva deciziei pronunțate în apel, reclamanții și pârâtul au declarat recurs.

1. - în motivarea recursului, reclamanții prin mandatar au arătat, în esență, după prezentarea situației de fapt, că pârâtul a săvârșit un act de malpraxis care a condus la decesului lui B.D., iar B.D. nu a fost abandonat de familie, cum greșit s-a reținut. S-a mai arătat, că daunele morale și materiale au fost eronat cuantificate și au solicitat acordarea acestora în cuantumul precizat, întrucât acestea se justifică, sens în care se menționează și prejudiciul de agrement.

2. - în motivarea recursului, pârâtul a criticat decizia atacată, reiterând motivele din apel: a) - nelegalei soluționare a excepției calității procesuale pasive a asigurătorului SC O. SA, cu aceeași motivare ca și în apel; b) - nelegalei interpretare a clauzelor contractului de asigurare, respectiv ignorarea condițiilor specifice față de condițiile generale, anexă la contractul de asigurare, reiterând motivele invocate în apel; c) - nelegalei soluționare a excepției de nelegalitate invocată în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004, aceleași critici ca și în apel; d) - cu privire la nelegalitatea stabilirii răspunderii civile delictuale, prin ignorarea condiției: raportului de cauzalitate între fapta ilicită și rezultatul periculos, în susținerea căruia a invocat aceleași critici ca și în apel.

1. - Referitor la recursul reclamanților, Înalta Curte urmează să îl anuleze ca netimbrat, întrucât le-a fost respinsă cererea de ajutor public judiciar în ședința din camera de consiliu de la 21 martie 2013, cu motivarea că petenții nu au depus înscrisurile doveditoare prevăzute la art. 14 alin. (1) din O.U.G. nr. 51/2008, pentru a beneficia de facilitățile prevăzute de acest act normativ, situație în raport cu care aceștia trebuiau să plătească o taxă judiciară de timbru în sumă de 12.055,5 RON și un timbru judiciar în valoare de 5 RON. Înalta Curte la termenul de azi a invocat, din oficiu, excepția netimbrării recursului reclamanților, având în vedere că această excepție primează asupra tuturor chestiunilor prealabile.

Cum petenții nu s-au conformat dispozițiilor legale de timbrare a căii de atac exercitate, fiindu-le comunicată - la data de 2 aprilie 2013 așa cum rezultă din referatul întocmit de grefierul însărcinat cu comunicarea actelor de procedură - încheierea din camera de consiliu de la 23 martie 2013, potrivit căreia le-a fost respinsă cererea de ajutor public judiciar, situație în raport cu care, până la termenul acordat pentru soluționarea recursului, reclamanții aveau obligația să depună taxa de timbru aferentă, astfel că Înalta Curte urmează să aplice sancțiunea prevăzută de art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, republicată, și să anuleze recursul reclamanților, ca netimbrat.

2. - Referitor la recursul pârâtului, Înalta Curte urmează să îl respingă ca nefondat potrivit următoarelor considerente: a. - Referitor la critica recurentului cu privire la nelegala soluționare a excepției calității procesual pasive a asigurătorului, Înalta Curte constată că este nefondată, instanța de apel a aplicat în mod corect dispozițiile art. 4 - 4.1 alin. (XII) din condițiile generale privind asigurarea de răspundere civilă profesională aferente contractului de asigurare din 24 ianuarie 2006, potrivit cărora "O. nu acordă despăgubiri pentru pretenții de despăgubire rezultate din sau în legătură cu daunele morale". Cum clauza contractuală precizează expres că pârâta nu acoperă pretențiile asiguratului cu caracter de daună morală, așa încât în mod legal, instanța a apreciat că aceasta nu are calitate procesuală pasivă în cauză și, prin urmare, nu poate fi obligată alături de ceilalți pârâți, la plata de despăgubiri civile.

b. - În ce privește critica recurentului cu privire la nelegala interpretare a clauzelor contractului de asigurare, respectiv ignorarea condițiilor specifice față de condițiile generale, anexă la contractul de asigurare, Înalta Curte urmează să o respingă ca nefondată, întrucât acestea au fost interpretate în concordanță cu art. 1 din condițiile specifice, în sensul că asigurarea de răspundere profesională încheiată de SC O.V.I.G. SA conține condiții generale dar și condiții specifice, acestea din urmă fiind valabile doar împreună cu condițiile generale, cum în mod corect a apreciat instanțele anterioare.

Prevederea înserată în cuprinsul art. 4 - 4.1 alin. (XII) în condițiile generale privind asigurarea de răspundere civilă profesională, aferente contractului de asigurare din 24 ianuarie 2006, O. stabilește expres că nu acordă despăgubiri pentru pretenții de despăgubiri rezultate din sau în legătură cu daunele morale, tocmai în scopul excluderii acestora, fapt ce conferă asigurătorului împrejurarea că nu mai trebuie să menționeze expres în cuprinsul condițiilor specifice, că nu înțelege să răspundă și pentru prejudiciul constând în daune morale, în condițiile în care cadrul general al raporturilor contractuale a fost tranșat prin semnarea condițiilor generale.

De asemenea, criticile recurentului referitoare la mențiunile cuprinse în art. 14 a cererii chestionar, Înalta Curte urmează să le respingă ca nefondate, față de considerentele anterior arătate, pe de o parte, iar pe de altă parte sunt irelevante, în condițiile în care părțile au încheiat contract, ale cărui efecte se produc conform dispozițiilor art. 969 C. civ., având putere de lege. c. - Referitor la critica recurentului vizând nelegala soluționare a excepției de nelegalitate invocată în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004, de asemenea, Înalta Curte urmează să o respingă ca nefondată, deoarece în mod corect instanțele anterioare au respins această excepție față de faptul că, Decizia de malpraxis nr. 1/2007 - a cărei emitere a avut la bază rapoartele întocmite de medicii M., C. și P. - a fost supusă controlului judecătoresc.

Astfel, acțiunea pârâtului C.A. a avut ca obiect constatarea nulității Deciziei nr. 1/2007, acțiune ce a fost respinsă prin Sentința nr. 2849/2008, pronunțată de Judecătoria Iași, soluție păstrată prin Decizia nr. 593/2009 a Tribunalului Iași și menținută prin Decizia nr. 58/2010 a Curții de Apel Iași, prin respingerea căilor de atac promovate de C.A. Prin urmare, în mod corect și judicios, instanța de apel a respins excepția de nelegalitate evocată.

De asemenea, Înalta Curte urmează să respingă susținerile recurentului cu privire la aplicarea greșită a legii în soluționarea excepției de nelegalitate a expertizelor ce au stat la baza emiterii deciziei de malpraxis, întrucât recurentul deși invocă aplicarea greșită a legii, acestea vizează aspecte de netemeinicie vizând restabilirea situației de fapt, pe de o parte, iar pe de altă parte decizia de malpraxis a format obiectul unui alt dosar, hotărârea rămânând definitivă și irevocabilă, intrând în puterea de lucru judecat.

d. - În ceea ce privește criticile, recurentului cu privire ia nelegalitatea stabilirii răspunderii civile delictuale, prin ignorarea condiției raportului de cauzalitate între fapta ilicită și rezultatul periculos, Înalta Curte urmează să le respingă ca nefondate, pentru următoarele considerente: În cauză, instanța de apel a constatat în mod corect și cu aplicarea dispozițiilor legale incidente în materie că sunt îndeplinite condițiile cerute de dispozițiile art. 998 C. civ., prin antrenarea răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie.

în speță, reclamanții au fost prejudiciați prin decesul numitului B.D., soțul și tatăl acestora, iar faptele ilicite comise de pârât, medicul C.A., respectiv că acesta a ignorat recomandarea medicului specialist în neurochirurgie de a-l interna pe bolnav la secția de neurochirurgie pentru investigații și tratament, refuzând să colaboreze cu celelalte servicii medicale, ținând pacientul doar la secția U.P.U., deși alterarea sănătății impunea de urgență investigații mult mai ample care nu puteau fi efectuate doar de către pârât, ci doar la secția primire urgențe, în aceste condiții pârâtul depășindu-și limitele competenței profesionale. În mod corect s-a stabilit existența unui raport de cauzalitate între paguba produsă reclamanților - prin decesul numitului B.D.

- și faptele pârâtului C.A. care au condus la decesul pacientului, respectiv vinovăția constând în eroarea profesională săvârșită în exercitarea actului medical generatoare de prejudicii asupra pacientului, așa cum a fost definit malpraxisul în art. 642 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 95/2006, împrejurare stabilită cu putere de lucru judecat prin Decizia nr. 1/2007, prin soluționarea definitivă și irevocabilă a procesului inițiat de pârâtul din prezenta cauză. De observat că soluția instanței de apel a fost dată în conformitate cu dispozițiile legale incidente în cauză, stabilind în mod corect culpa medicală a pârâtului C.A., care atrage răspunderea civilă a acestuia, precum și a unității medicale, Spitalul Clinic de Urgență "Prof.

Dr. N.O." Iași, în cadrul legal al răspunderii, conform dispozițiilor art. 1000 alin. (3) C. civ. coroborat cu art. 1003 C. civ. Referitor la susținerea recurentului, că instanța de apel a făcut o enumerare formală referitoare la internarea victimei în secția U.P.U. situată la parterul spitalului și nu în serviciul Neurochirurgie, lipsind indicarea raportului de cauzalitate, dintre fapta și rezultatul periculos, Înalta Curte urmează să o respingă ca nefondată, având în vedere că instanța de apel a examinat pricina sub toate aspectele răspunderii civile delictuale, din perspectiva dispozițiilor incidente în cauză.

Mai mult prin Decizia nr. 1/2007, Comisia de Monitorizare și Competență Profesională pentru cazurile de Malpraxis din cadrul Autorității de Sănătate Publică Iași, având la bază sesizarea formulată de B.Ș., mandatarul reclamanților, dar și rapoartele întocmite de medicii specialiști în cazuri de malpraxis s-a constatat că în urma examinării tuturor materialelor administrate în cauză și a analizării prestațiilor medicale ale domnului doctor C.A. și prejudiciului produs de acesta, că sunt îndeplinite criteriile prevăzute de art. 34 lit. a), b), c) și d), stabilind existența unei situații de malpraxis în cazul sesizat, de reamintit că decizia evocată a format obiectul unui alt litigiu, potrivit căruia s-a respins acțiunea pârâtului din prezenta cauză, menținându-se această decizie în sensul menținerii faptei de malpraxis, care a avut ca efect decesul lui B.D.

În consecință, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează să respingă ca nefondat recursului pârâtului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Anulează ca netimbrat recursul declarat de reclamanții B.C.L., B.D.L., B.M. și B.O.V. împotriva Deciziei nr. 73 din 14 mai 2012, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția civilă. Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul C.A. împotriva aceleiași decizii. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 mai 2013. Procesat de GGC - AS