ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2136/2013

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2136/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Deliberând asupra

recursurilor de față, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 1414 din 28 iunie

2011 pronunțată de Tribunalul Vaslui, secția civilă, a fost respinsă excepția

de nelegalitate invocată de pârâtul C.A. și cererea de sesizare a instanței de

contencios administrativ în temeiul dispozițiilor art. 4 din Legea nr.

554/2004.

A fost admisă

excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC O.V.I.G. SA (fostă SC

O. SA) și respinsă acțiunea formulată de reclamanții B.M., B.C.L., B.O.V. și

B.D.L. - prin mandatar B.Ș. - în contradictoriu cu pârâta SC O.V.I.G. SA

Sucursala Iași, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate

procesuală pasivă.

A fost admisă în

parte acțiunea formulată de reclamanții B.M., B.C.L., B.O.V. și B.D.L. - prin

mandatar B.Ș. domiciliat în Galați, bd. S. în contradictoriu cu pârâții C.A. și

Spitalul Clinic de Urgențe "Prof. Dr. N.O." Iași, cu sediul în Iași,

str. A., jud. Iași.

Au fost obligați

pârâții C.A. și Spitalul Clinic de Urgențe "Prof. Dr. N.O." Iași, în

solidar, să plătească reclamanților suma de 20.000 RON, cu titlu de daune

morale.

A fost admisă

respinsă cererea reclamanților vizând obligarea pârâților la plata daunelor

materiale.

Au fost obligați

pârâții să plătească reclamanților suma de 4.000 RON cu titlu de cheltuieli de

judecată.

În speță, instanța a

reținut că la data de 26 noiembrie 2005 numitul B.D. (soțul și tatăl

reclamanților) din comuna Nicorești, județul Galați a fost victima unui

accident rutier fiind internat în urgență la secția neurochirurgie a Spitalului

Județean Galați timp de 10 zile.

După multiple

investigații, pacientul - diagnosticat cu traumatism cranio-cerebral mediu,

Glasgouw coma score (GCS) 11 puncte, fractură de bază de craniu etaj anterior

și mijlociu, hipertensiune intracraniană, hipertensiune arterială - a fost

trimis pentru investigații, diagnostic și tratament la Spitalul Clinic de

Urgență "Prof. Dr. N.O." Iași, (fost Spitalul S.T.) la data de 5

decembrie 2005 și, în aceeași zi la ora 12.15 a fost primit și internat la

secția U.P.U. a spitalului ieșean și preluat de pârât, medicul C.A., medic

primar medicină de urgență.

B.D. a fost internat

de trei ori la acest spital, în perioada 5 decembrie 2005 - 9 decembrie 2005;

17 decembrie 2005 și 5 februarie 2006 - 9 februarie 2006 și deși prin biletul

de trimitere de la Secția Neurochirurgie a Spitalului Județean Galați a fost

îndrumat către Secția Neurochirurgie a Spitalului Clinic de Urgență "Prof.

Dr. N.O." Iași, pacientul a fost preluat de la internare de medicul primar

de urgență C.A., din cadrul secției U.P.U., rămânând doar în atenția acestuia,

până în noaptea decesului, 9 februarie 2006.

La data de 6

decembrie 2005, pacientului i s-au făcut mai multe investigații și examene

medicale (oftalmologie, O.R.L., neurochirurgical) iar în urma examenului

neurochirurgical, medicul I.M. a concluzionat că acesta necesită internare și

tratament într-un serviciu neurochirurgical.

Medicul C.A.,

neținând cont de recomandarea medicului specialist a tratat bolnavul la secția

U.P.U. sub supravegherea sa, externându-l la data de 9 decembrie 2005 și menționând

pe fișa de urgență "evoluție ameliorat".

La cea de a doua

internare (17 decembrie 2005) pacientul a fost examinat doar de medicul C.A.,

fără a se efectua alte investigații și externat în aceeași zi.

Datorită degradării

avansate a stării de sănătate B.D. a fost internat pentru a treia oară, la

același spital din Iași, la data de 5 februarie 2006 și ținut tot la secția

U.P.U. și tot sub supravegherea și îndrumarea pârâtului, medicul C.A., până la

data de 9 februarie 2006, când din cauza analizelor medicale foarte proaste a

fost transferat la Spitalul I.C.P. din Iași, iar la 3 ore după internare a

decedat.

Prin Decizia nr.

1/2007, Comisia de Monitorizare și Competență Profesională pentru cazurile de

malpraxis din cadrul Autorității de Sănătate Publică Iași, având la bază

sesizarea formulată de B.Ș., mandatarul reclamanților, dar și rapoartele

întocmite de conf. dr. M.E. (medic primar boli infecțioase, medic expert pentru

cazurile de malpraxis), de dr. C.C.D. (medic primar medicină de urgență, medic

expert pentru cazurile de malpraxis) și de dr. P.I. (medic primar neurochirurg,

medic expert pentru cazurile de malpraxis) a constatat că în urma examinării

tuturor materialelor administrate în cauză și a analizării prestațiilor

medicale ale domnului doctor C.A. și prejudiciului produs de acesta, că sunt

îndeplinite criteriile prevăzute de art. 34 lit. a), b), c) și d), stabilind

existența unei situații de malpraxis în cazul sesizat.

În ce privește

excepția nelegalității actelor administrative care au stat la baza emiterii

Deciziei de malpraxis nr. 1/2007, instanța de fond a respins-o ca neîntemeiată,

întrucât decizia a fost supusă controlului judecătoresc.

Astfel, Judecătoria

Iași, prin Sentința civilă nr. 2849/2008 - prin care s-a respins acțiunea

formulată de pârâtul C.A., care a contestat și a solicitat și nulitatea

deciziei de malpraxis - Tribunalul Iași, prin Decizia civilă nr. 593/2009 (prin

care s-a respins apelul declarat de pârât) și Curtea de Apel Iași, prin Decizia

civilă nr. 58/2010 (prin care s-a respins și recursul declarat de pârât) - au

analizat implicit și actele care au stat la baza emiterii Deciziei nr. 1/2007,

constatând legalitatea acesteia. Așa fiind, instanța de fond a respins și

sesizarea instanței de contencios administrativ în temeiul disp. art. 4 din

Legea nr. 554/2004.

Cu privire la

excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC O.V.I.G. SA, instanța

de fond a admis-o, dat fiind că, potrivit art. 4 - 4.1 alin. (XII), din

condițiile generale privind asigurarea de răspundere civilă profesională

aferente contractului de asigurare din 24 ianuarie 2006; "O. nu acordă

despăgubiri pentru pretenții de despăgubire rezultate din sau în legătură cu

daunele morale", situație în care nu are calitate procesuală pasivă în

cauză și nu poate fi obligată alături de ceilalți pârâți, la plata de

despăgubiri civile.

Pe fondul cauzei,

instanța a reținut că reclamanții B.M., B.C.L., B.O.V. și. B.D.L., prin

mandatar, au învestit instanța cu o cerere în pretenții, solicitând obligarea

pârâților C.A., Spitalul Clinic de Urgență "Prof. Dr. N.O." Iași, și

SC O.V.I.G. SA la plata sumei de 4.000.000 RON, din care 2.000.000 RON, cu

titlu de prejudiciu material și 2.000.000 RON, cu titlu de daune morale

(potrivit precizărilor de la termenul din 26 ianuarie 2009) pentru prejudiciul

suferit prin decesul numitului B.D. (soțul și tatăl reclamanților) ca urmare a

manevrelor terapeutice necorespunzătoare și aplicării unui tratament neadecvat

dispuse de pârât, medicul C.A. de la data de 5 decembrie 2005.

În ce privește cererea

reclamanților vizând obligarea pârâților la plata daunelor materiale, instanța

de fond a reținut, în esență, că reclamanții nu au probat aceste pretenții, nu

au făcut dovada că au suferit un prejudiciu cert și determinat. Astfel, din

probele administrate în cauză - cu înscrisuri și interogatoriile părților - nu

a rezultat și nu s-a făcut dovada cheltuielilor efectuate de reclamanți cu

ocazia internării pacientului la Spitalul de urgențe din Iași, a contravalorii

medicamentelor cumpărate sau a cheltuielilor efectuate de familie ocazionate de

înmormântarea defunctului și a celorlalte obiceiuri creștinești și cele făcute

pentru achiziționarea alimentelor, a hranei zilnice și a celorlalte nevoi.

De asemenea,

reclamanții nu au probat nici veniturile pe care le-ar fi putut realiza dacă

defunctul lor soț și tată nu ar fi decedat.

În ce privește

capătul de cerere vizând obligarea pârâților la plata de despăgubiri civile -

reprezentând daune morale pentru prejudiciul suferit, acesta a fost admis

parțial, în limita sumei de 20.000 RON, fiind obligați în solidar pârâții C.A.

și Spitalul Clinic de Urgență "Prof. Dr. N.O." Iași la plata

acestora, în temeiul dispozițiilor art. 998 - 999 C. civ. și art. 1000 alin.

(3) C. civ.

Din probele

administrate (înscrisuri și interogatoriu), instanța a constatat că în cauză

sunt îndeplinite cerințele impuse de disp. art. 998 C. civ., prin antrenarea

răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie.

Astfel, reclamanții

au fost prejudiciați prin decesul numitului B.D., soțul și tatăl acestora, iar

faptele ilicite comise de pârât, medicul C.A., se referă la împrejurarea că

acesta a ignorat recomandarea medicului specialist în neurochirurgie de a-l

interna pe bolnav la secția de neurochirurgie pentru investigații și tratament,

refuzând să colaboreze cu celelalte servicii medicale, ținând pacientul doar la

secția U.P.U., deși alterarea sănătății impunea de urgență investigații mult

mai ample care nu puteau fi efectuate doar de către pârât și doar la secția

primire urgențe, în aceste condiții pârâtul depășindu-și limitele competenței

profesionale.

De asemenea există

raport de cauzalitate între paguba produsă reclamanților (prin decesul

numitului B.D.) și faptele pârâtului C.A. care au condus la decesul

pacientului, respectiv vinovăția acestuia - sau eroare profesională săvârșită

în exercitarea actului medical generatoare de prejudicii asupra pacientului,

așa cum a fost definit malpraxisul în art. 642 alin. (1) lit. b) din Legea nr.

95/2006 - așa cum a fost reținută și stabilită prin Decizia nr. 1/2007.

Prin urmare, în

speță, față de aspectele reținute, reclamanții sunt îndreptățiți la acordarea

unor daune morale pentru suferințele încercate de aceștia prin decesul

numitului B.D.

Întrucât suferința

fizică și morală nu poate fi cuantificată, iar acordarea unor despăgubiri

civile nu trebuie să constituie un mijloc de îmbogățire ci trebuie să reflecte

- atât cât este posibil - necesarul atenuării urmărilor generate de deces,

instanța a avut în vedere la stabilirea cuantumului pretențiilor atât consecințele

negative produse asupra reclamanților în urma pierderii soțului și tatălui lor,

dar și împrejurarea că familia nu l-a însoțit și nu a fost alături de el în

toată această perioadă, mai ales cea a spitalizării, din interogatoriul

reclamantei, dar și din Ordonanța Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași (de

scoatere de sub urmărire penală a pârâtului din 30 noiembrie 2009) reieșind că

în perioada spitalizării la lași a fost supravegheat și ajutat de fratele său,

B.I. și în mod permanent, atât la unitatea spitalicească din Iași cât și la

domiciliul din Galați a fost sprijinit și supravegheat de numita S.V.

Instanța a mai

reținut culpa medicală a pârâtului C.A., care atrage răspunderea civilă și a

unității medicale, în speță, Spitalul Clinic de Urgență "Prof. Dr.

N.O." Iași, cadrul legal al răspunderii, fiind dispozițiile art. 1000

alin. (3) C. civ. (răspunderea comitentului pentru fapta prepusului său),

coroborat cu art. 1003 C. civ., referitor la reglementarea obligațiilor

solidare.

Răspunderea pentru

fapta altuia, în general și în particular, răspunderea comitentului pentru

fapta prepusului, este instituită de legiuitor tocmai în ideea protejării

terților față de riscul de a rămâne păgubiți prin acțiuni ale unor, anumite

categorii de persoane; însăși ideea de echitate, de justiție, reclamă

acceptarea solidarității răspunderii dintre cei doi pârâți, fiind evident că

reclamanții au fost prejudiciați în urma unor acte medicale săvârșite de

medicul C.A., care au avut loc la sediul pârâtului Spitalul Clinic de Urgență

"Prof. Dr. N.O." Iași.

S-a constatat, de

asemenea, incidente dispozițiile din reglementarea specială, Legea nr. 95/2006

[art. 168 alin. (2)].

Așadar, cei doi

pârâți - medicul C.A. și Spitalul Clinic de Urgență "Prof. Dr. N.O."

Iași - au fost obligați în solidar să plătească despăgubiri civile

reclamanților, solidaritatea lor fiind bazată pe calitatea de comitent și

prepus a celor doi debitori, ce are ca fundament un raport de muncă.

În ce privește

critica pârâtului Spitalul Clinic de Urgență "Prof. Dr. N.O." Iași,

vizând împrejurarea că în speță sunt incidente dispozițiile legii vechi (Legea

nr. 270/2003) și nu ale legii noi, instanța de fond a apreciat că unităților

medicale - în egală măsură - le incumbă drepturi și obligații, stabilite prin legi

speciale, care sunt de imediată aplicare, fiind exclusă aplicarea legii vechi,

abrogate, în privința situațiilor când spitalul răspunde ca pârât și a legii

noi când spitalul are el însuși calitatea de reclamant (sau de parte civilă în

procesul penal) și deci i se cuvin drepturi la despăgubire.

În temeiul disp. art.

274 C. proc. civ., au fost obligați pârâții să plătească reclamanților

cheltuieli de judecată, în speță fiind incidente și disp. art. 276 C. proc.

civ.

Împotriva Sentinței

civile nr. 1414 din 28 iunie 2011 pronunțată de Tribunalul Iași, secția civilă,

au formulat apel reclamanții B.M., B.C.L., B.O.V. și B.D.L. prin mandatar B.Ș.

și pârâtul C.A.

termenul din 31 octombrie 2011A Spitalului Clinic de Urgență "Prof. Dr.

N.O." a aderat la apelul declarat de pârâtul C.A.

Apelanții reclamanți

B.M., B.C.L., B.O.V. și B.D.L., prin mandatar B.Ș., au criticat sentința pentru

nelegalitate și netemeinicie sub următoarele aspecte:

Prin apelul declarat

de reclamanți s-a susținut, în esență, că nu i-a fost administrat

medicamentația impusă de maladia bolnavului - B.D. - așa cum a rezultat din

informațiile primite de la specialiști și decizia de la Autoritatea de Sănătate

Publică, precum și deciziile Colegiului Județean al Medicilor Iași și a Colegiului

Medicilor din România, ceea ce au condus la faptul că dr. C.A. a folosit o

combinație terapeutică periculoasă între o doza mare de metilprednisolon și

antibiotice puternice (A. și C.), situație ce a agravat starea bolnavului, în

sensul slăbirii bruște a imunității organismului.

Reclamanții au mai

susținut, chiar dacă nu s-a făcut dovada cheltuielilor suferite după încetarea

din viață a lui B.D., a fost un fapt mai mult decât dovedit că pacientul a fost

primar, iar în urma decesului acestuia familia sa a avut multe repercursiuni de

ordin moral și financiar, mai ales că la momentul decesului acestuia a lăsat

trei copiii minori. O cuantificare a vieții unui om este absurdă, în opinia

reclamanților, însă este o chestiune de demnitate și onestitate și respectarea

principiului dreptului la o viață demnă.

Pe cale de consecința

reclamanții au solicitat admiterea apelului și modificarea sentinței în sensul

acordării drepturilor reprezentând prejudiciu suferit de familia rămasă fără

susținătorul important legal, în sensul rejudecării cauzei și pe fond

reaprecierea despăgubirilor morale și materiale în limitele adevăratei

pierderi.

declarat de pârâtul C.A. a criticat sentința pentru nelegalitate și netemeinice

pentru toate capetele de cerere cu care a fost învestit tribunalul, în a căror

argumentare a susținut că în mod greșit a respins excepția de nelegalitate

invocată, întrucât prima instanță confundă verificarea legalității deciziei de

malpraxis, emisă de Direcția de Sănătate Publică Iași, cu rapoartele celor trei

medici, care sunt acte cu caracter administrativ față de care partea interesată

poate să pună în discuție nelegalitatea lor în orice pricină a cărei

soluționare are legătură cu acestea, conform cu art. 4 din Legea nr. 554/2004.

Sub acest aspect, pârâtul a criticat actele care au stat la baza rapoartelor

întocmite de medicii desemnați, așa încât, în opinia sa, instanța de fond nu a

motivat respingerea solicitărilor sale, mai ales că unele buletine de analiză

medicală de asemeni neidentificate cu privire la data prevalării analizelor,

ori cu precizarea parametrilor medicali ce ar fi putut fi avuți în vedere în

concluzii, acte care nu aveau cum să conducă la concluziile constatate.

Referitor la

soluționarea calității procesuale a asigurătorului SC O. SA, pârâtul a susținut

că, în mod greșit s-a stabilit că nu are calitate procesuală pasivă, întrucât

își menține calitatea procesual pasivă chiar în cazul în care sunt respinse ca

nefondate daunele materiale, aspect ignorat de către prima instanță.

Cât privește faptul

că polița nr. x nu ar acoperi daunele rezultate din prejudiciile morale, nu

justifica soluția instanței de respingere - pe excepție - față de O. în

condițiile în care instanța a analizat în cadrul excepției pe fond clauzele

contractului de asigurare. Stabilirea limitelor asigurătorului nu se putea face

decât prin raportare și la condițiile specifice, anexa x la polița de asigurare

pe care instanța le-a ignorat.

În esență pârâtul a

arătat că, în cauză, sunt incidente dispozițiile potrivit cărora asigurarea de

malpraxis încheiată de apelant cu O., conform cu x, acoperă nu numai daunele

materiale, ci și cele morale, aspect ce rezultă și din cererea chestionar ce a

stat la baza întocmirii poliței de asigurare care, la pct. 14 intitulate

limitele de răspundere solicitate nu indică nicio excludere și nicio limitare

de răspundere, precizându-se clar și fără echivoc faptul că polița este

solicitată pentru asigurare de malpraxis pentru o perioada de 12 luni,

neexistând nicio limitare sau excludere în cererea formulată.

În condițiile în care

valoarea poliței de asigurare era la nivelul anului 2006 - de 37.000 euro, sumă

achitată de apelant, apare cu evidentă faptul că acesta a optat pentru o astfel

de valoare în considerarea unei asigurări de răspundere completa.

Nefiind observate

condițiile specifice care se aplică cu întâietate față de condițiile generale

anexă la polița de asigurare, în opinia acestui apelant, societate de asigurare

și-a asumat obligația despăgubirii și pentru daunele rezultate din prejudiciile

morale. Așa încât, a solicitat să se constate că SC O. are calitate procesual

pasivă.

Acest pârât a mai

criticat sentința tribunalului sub aspectul că i s-a refuzat dreptul său de a

administra proba cu martori, cu privire la aspectele invocate prin acțiune, în

condițiile în care depozițiile de martori atașate la dosar au fost luate în

condiții de neechitate a procedurii, de către directorul spitalului, înaintea

declanșării procedurii disciplinare și fără ca intimatul apelant să poată adresa

întrebări nemijlocit acestor persoane.

De asemenea, a mai

arătat că asigurarea de malpraxis acoperă atât daunele materiale cât și cele

morale, aspect ce rezultă și din cererea chestionar care a stat la baza

întocmirii poliței de asigurare, potrivit căreia la pct. 14 nu indică nicio

excludere sau limitare de răspundere, ci doar se precizează că polița este

solicitată pentru asigurare de malpraxis pentru o perioadă de 12 luni,

neexistând nicio limitare sau excludere în cererea formulată.

Cu privire la stabilirea

daunelor morale apreciază că obligarea la plata daunelor morale nu poate fi

decât o consecință a identificării cumulative a condițiilor răspunderii civile

delictuale, stabilirea legăturii de cauzalitate dintre fapta și rezultatul

periculos produs, în cauză neexistând acest raport.

Astfel, faptul de a

menține bolnavul în U.P.U. nu s-a făcut decât la cererea familiei și în

interesul bolnavului.

Regulamentul de

ordine interioară al U.P.U. nu indică un termen limită înăuntrul căruia este

permisă staționarea unui bolnav în cadrul acestei structuri spitalicești.

Bolnavul a fost

menținut în U.P.U. la solicitarea expresă a familiei sale, cu acordul

necondiționat al directorului general al spitalului, respectiv Prof. Dr. C.D.,

hotărâre ce a fost luată în urma solicitărilor exprese primite din partea unor

reprezentanți ai administrației locale și centrale, bolnavul având funcția de

primar al comunei Nicorești, jud. Galați.

În această situație

nu a făcut decât să asigure, în acord deplin cu conducerea spitalului, cele mai

bune condiții de supraveghere medicală ce puteau fi oferite acestuia,

respectând astfel dispozițiile art. 5 alin. (3) din Legea nr. 306/2004,

potrivit cu care deciziile și hotărârile cu caracter medical vor fi luate

avându-se în vedere interesul și drepturile pacientului. Sub acest aspect,

pârâtul a arătat că, relevant este răspunsul la interogatoriu al intimatei

B.M., soția pacientului, care confirma faptul că menținerea în U.P.U. a fost

impusă de nevoia asigurării celor mai bune condiții de supraveghere și

tratament bolnavului.

De asemenea, pentru

că bolnavul părea abandonat de familia sa, pentru a asigura și îndeplinirea

formelor legale de menținere a unui bolnav în unitatea spitalicească, la data

de 8 februarie 2006, a decis înregistrarea bolnavului în registrul de

consultații, întocmindu-se foaia de urgență din 8 februarie 2006, conform

declarației d-nei dr. P., care recunoaște întocmirea de către apelant a fișei

de observație.

Așa cum a arătat deja

în fata primei instanțe, bolnavul a fost internat la solicitarea familiei pe

data de 5 februarie 2006, aflându-se într-o stare generală alterată, prezentând

semne de deshidratare, cecitate, puncte petesiale toraco-abdominale (similar

celor post-stafilococie cutanată) iar la nivelul cavității bucale prezenta

depozite alb-cremoase la nivelul mucoasei jugale, linguale, boitei palatine.

Starea lui l-a

determinat să instituie - de urgență - terapie de hidratare parenterală, în

paralel cu terapia antifungic recomandată de medicul de la Spitalul Galați, înregistrarea

pacientului făcându-se în regim de supraveghere, fără foaie de urgență,

înregistrarea pacientului fiind în sarcina asistentului medical de serviciu.

Faptul că fișele de

urgență au "dispărut" misterios în timpul cercetării administrative

nu poate să constituie o acțiune de natura să conducă la decesul pacientului,

din depozițiile martorilor audiați în timpul cercetării administrative

rezultând faptul că pacientul a beneficiat de tratamentele prescrise și grija

ce se impunea în vederea ameliorării stării sale de sănătate, scop în slujba

căruia a depus toate diligențele profesionale. A mai arătat că internarea în

secția de neurochirurgie nu presupunea decât instalarea pacientului la un etaj

superior celui în care i s-a asigurat supravegherea medicală.

Prin urmare, câtă

vreme nu s-a imputat neefectuarea vreunei investigații și neaplicarea vreunui

tratament necesar, faptul că bolnavul a fost supravegheat în U.P.U.,

beneficiind de toate condițiile de spitalizare și tratament, neinternarea în

secția de neurochirurgie nu poate constitui o acțiune aflată în raport de

cauzalitate cu rezultatul produs .

Colaborarea pe care a

avut-o cu medicii specialiști din spitalul clinic de urgențe "S.T."

și din alte spitale nu face decât să confirme faptul că, nu numai ca a

respectat indicațiile date prin tratamentele prescrise, ci a încercat să

asigure tratarea pacientului și prin prezentarea sa la consult și la alți

medici specialiști ale căror indicații le-a urmărit, de asemenea.

Prin urmare, pârâtul

a considerat că nu poate fi pusă în sarcina sa vreo acțiune sau omisiune care

să se constituie drept cauză a decesului.

A mai susținut

pârâtul, în esență, că în limitele îndeplinirii atribuțiilor de serviciu, a

luat toate măsurile reclamate de evoluția bolnavului care a fost dirijat către

Spitalul P. unde a rămas mai multe ore în triaj fără aparat respirator și fără

nicio intervenție medicală, aspect care nu a mai fost analizat în evoluția

faptelor ce au precedat decesului pacientului.

Prin urmare, a

precizat pârâtul că nu există culpă, și nu poate fi reținută răspunderea, așa

fiind, numita decizie de malpraxis neavând decât valoarea unei probe care

trebuia analizată în contextul celorlalte documente medicale.

Pârâtul, referitor la

daunele morale, a susținut că între bolnav și familia sa, relațiile erau

deteriorate care nu a fost alături de el în toată aceasta perioadă, fiind

supravegheat doar de numita S.V.a, însoțitoarea pacientului (concubina). În

acest sens, pârâtul a menționat că dovada o reprezintă, răspunsurile la interogatoriu

în care, întrebată soția cu privire la prezentarea pacientului altor

specialiști, aceasta a declarat că nu cunoaște, precizând ca singurul moment în

care a luat contact cu unitatea spitalicească a fost atunci când, fără

permisiunea cuiva, a sustras de la Spitalul P. dosarul medical ai pacientului

în baza căruia a formulat prezenta acțiune.

Aceste aspecte

anterior menționate, nu constituie un temei al acordării de daune morale în

lipsa oricărei implicări pe parcursul internării bolnavului, împrejurare

justificată de un fapt evident anume că raporturile de familie ale acestora

erau compromise.

Solicită admiterea

apelului așa cum a fost formulat.

La termenul din 31

octombrie 2011, Spitalul Clinic de Urgență "Prof. Dr. N.O." a

formulat cerere de aderare la apelul declarat de C.A. susținând că

"solicită schimbarea Hotărârii nr. 1414/2011 pronunțate de Tribunalul

Iași".

Legal citați

intimații nu au depus întâmpinări.

În apel a fost

administrată proba cu înscrisuri la solicitarea intimaților apelanți C.A. și Spitalul

Clinic de Urgență "Prof. Dr. N.O.", fiind respinsă ca neconcludentă

proba testimonială solicitată de C.A.

Prin Decizia nr. 73

din 14 mai 2012 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția civilă, s-au respins

apelurile formulate de părți.

Prin aceeași decizie

a fost respinsă cererea Spitalului Clinic de Urgență "Prof. Dr. N.O."

privind aderarea la apelul declarat de pârâtul apelant C.A.

S-a reținut că în mod

corect judecătorul fondului a respins excepția de nelegalitate invocată de

C.A., întrucât Decizia de malpraxis nr. 1/2007 (a cărei emitere a avut la bază

rapoartele întocmite de medicii M., C. și P.) a fost supusă controlului

judecătoresc, acțiunea lui C.A. având ca obiect constatarea nulității Deciziei

nr. 1/2007 fiind respinsă prin Sentința nr. 2849/2008, pronunțată de

Judecătoria Iași, soluție păstrată prin Decizia nr. 593/2009 a Tribunalului

Iași și menținută prin Decizia nr. 58/2010 a Curții de Apel Iași, prin

respingerea căilor de atac promovate de C.A.

Referitor la cea de-a

două critică privind greșita reținere a lipsei calității procesuale pasive a

asigurătorului SC O.V.I.G. SA, pe capătul de cerere admis și care vizează

acordarea daunelor morale, concluzie la care instanța a ajuns doar prin

raportare la condițiile generale din anexa x la poliță.

În legătură cu

chestiunea de interpretare a clauzelor contractuale înserate în condițiile

generale și cele specifice, instanța de apel a apreciat că soluția oferită de

tribunal este cea corectă.

Astfel, asigurarea de

răspundere profesională încheiată de SC O.V.I.G. SA conține condiții generale

dar și condiții specifice, acestea din urmă fiind valabile doar împreună cu

condițiile generale, iar potrivit art. 4 - 4.1 alin. (XII) din condițiile

generale privind asigurarea de răspundere civilă profesională, aferente

contractului de asigurare din 24 ianuarie 2006, "O. nu acordă despăgubiri

pentru pretenții de despăgubiri rezultate din sau în legătură cu daunele

morale".

În aceste

împrejurări, asigurătorul nu mai trebuia să menționeze - expres - în cuprinsul

condițiilor specifice că nu înțelege să răspundă și pentru prejudiciul constând

în daune morale, câtă vreme cadrul general al raporturilor contractuale a fost

trasat prin semnarea condițiilor generale.

Aspectele menționate

în cererea chestionar sunt irelevante pe chestiunea în discuție, câtă vreme

părțile se află sub puterea unui contract ale cărei efecte se produc conform

dispozițiilor art. 969 C. civ., contractul fiind legea părților.

Criticile invocate

vizând nerespectarea dreptului la apărare, a dreptului de a propune probe cu

ocazia derulării procedurii ce a stat la baza emiterii deciziei de malpraxis,

nu pot constitui obiect de cenzură în această etapă procesuală întrucât -

astfel cum s-a evidențiat la examinarea primei critici din acest apel - Decizia

nr. 1/2007 de malpraxis a fost cenzurată de instanțele judecătorești și

soluțiile au rămas irevocabile, decizia fiind păstrată ca legală și temeinică.

Referitor la ultima

critică formulată de intimatul apelant C.A., instanța de apel a reținut că în

cauza dedusă judecății este pe deplin dovedită culpa intimatului apelant C.A.

care a internat victima de trei ori la spitalul din Iași Secția U.P.U., în

perioada 5 februarie 2006 - 9 februarie 2006, 17 decembrie 2005 și respectiv 5

februarie 2006 - 9 februarie 2006, deși prin biletul de trimitere emis de

Secția Neurochirurgie a Spitalului Județean Galați a fost îndrumat către Secția

Neurochirurgie a Spitalului Clinic de Urgență "Prof. Dr. N.O." Iași.

În mod corect și

judicios a reținut tribunalul că, în pofida recomandărilor date de medicul I.M.

- în urma examenului neurochirurgical - de a fi internat și tratat într-un

serviciu neurochirurgical, medicul C.A. a tratat bolnavul la secția U.P.U., sub

supravegherea sa, în fiecare din cele trei etape evidențiate anterior.

Ca efect al acestei

decizii, a prestațiilor medicale efectuate de dr. C. cât și al tuturor

probatoriilor specifice administrate, Comisia de Monitorizare și Competențe

Profesionale pentru cazuri de malpraxis a emis Decizia nr. 1/2007, prin care a

constatat existența unei situații de malpraxis.

În acest context,

susținerile apelantului vizând neindicarea unui termen limită pentru

staționarea unui bolnav în U.P.U., menținerea bolnavului în secția U.P.U. ca

efect al solicitării formulate de membrii familiei sau faptul că internarea în

secția de neurochirurgie nu presupune decât instalarea pacientului la un etaj

superior celui în care i s-a asigurat supravegherea medicală, nu sunt de natură

să înlăture aspectele anterior evidențiate relative la culpa sa medicală, ce

antrenează obligația reparării prejudiciului moral cauzat.

Sub aspectul

cuantumului, instanța de apel a reținut că suma de 20.000 RON cu titlu de daune

morale acordate tuturor celor 4 reclamanți este suficientă având în vedere că

reclamanții sunt soția și copii defunctului.

Împrejurarea invocată

de C.A. a alterării relațiilor de familie dedusă din aceea că bolnavul a fost

condus și supravegheat la spitalul din Iași, pe perioada spitalizării, doar de

fratele său B.I. și în mod permanent de numita S.V., a fost înlăturată cu

motivarea că: "nu este de natură de a genera concluzia că reclamanții nu

au fost marcați și nu au fost afectați ca urmare a pierderii suferite".

În ceea ce privește

aderarea la apelul declarat de C.A., formulată la termenul din 31 octombrie

2011, de Spitalului Clinic de Urgență "Prof. Dr. N.O." prin care s-a

solicitat doar "schimbarea Hotărârii nr. 1414/2011 pronunțată de

Tribunalul Iași", instanța a făcut aplicarea dispozițiilor art. 292 alin.

(2) C. proc. civ.

În ceea ce privește

apelul formulat de reclamanții apelanți B.M., B.C.L., B.O.V. și B.D.L. prin

mandatar B.Ș. instanța de apel a reținut următoarele:

În ceea ce privește

respingerea cererii de acordare a daunelor materiale de 2.000.000 RON,

tribunalul a reținut că acestea nu au fost dovedite, în sensul că înscrisurile

depuse nu atestă cuantumul cheltuielilor ocazionate de internarea la Iași, de

contravaloarea medicamentelor cumpărare, a hranei zilnice și nici a

cheltuielilor legate de datinile creștinești de înmormântare și prăznuire a

defunctului.

În lipsa

înscrisurilor doveditoare, care să parvină de la apelanții reclamanți în

sarcina cărora se impunea administrarea probei conform dispozițiilor art. 1169

C. civ., instanța de apel a apreciat că se poate aplica prezumția că defunctul

B.D. - având calitatea de primar al comunei - a fost înmormântat din fonduri

alocate de această instituție, el fiind un reprezentant al comunității locale.

în ceea ce privește

cuantumul daunelor morale acordate, curtea a făcut trimitere la aspectele reținute

pe larg în apelul declarat de C.A. cu privire la acest capăt de cerere (al

patrulea motiv de apel).

În consecință - în

contextul probator analizat - întinderea daunelor morale stabilită de tribunal

este de natură a satisface suferințele ocazionate apelanților de decesul

numitului B.D."

Împotriva deciziei

pronunțate în apel, reclamanții și pârâtul au declarat recurs.

recursului, reclamanții prin mandatar au arătat, în esență, după prezentarea

situației de fapt, că pârâtul a săvârșit un act de malpraxis care a condus la

decesului lui B.D., iar B.D. nu a fost abandonat de familie, cum greșit s-a

reținut. S-a mai arătat, că daunele morale și materiale au fost eronat

cuantificate și au solicitat acordarea acestora în cuantumul precizat, întrucât

acestea se justifică, sens în care se menționează și prejudiciul de agrement.

recursului, pârâtul a criticat decizia atacată, reiterând motivele din apel:

a) - nelegalei

soluționare a excepției calității procesuale pasive a asigurătorului SC O. SA,

cu aceeași motivare ca și în apel;

b) - nelegalei

interpretare a clauzelor contractului de asigurare, respectiv ignorarea

condițiilor specifice față de condițiile generale, anexă la contractul de

asigurare, reiterând motivele invocate în apel;

c) - nelegalei

soluționare a excepției de nelegalitate invocată în temeiul art. 4 din Legea

nr. 554/2004, aceleași critici ca și în apel;

d) - cu privire la

nelegalitatea stabilirii răspunderii civile delictuale, prin ignorarea

condiției: raportului de cauzalitate între fapta ilicită și rezultatul

periculos, în susținerea căruia a invocat aceleași critici ca și în apel.

recursul reclamanților, Înalta Curte urmează să îl anuleze ca netimbrat,

întrucât le-a fost respinsă cererea de ajutor public judiciar în ședința din

camera de consiliu de la 21 martie 2013, cu motivarea că petenții nu au depus

înscrisurile doveditoare prevăzute la art. 14 alin. (1) din O.U.G. nr. 51/2008,

pentru a beneficia de facilitățile prevăzute de acest act normativ, situație în

raport cu care aceștia trebuiau să plătească o taxă judiciară de timbru în sumă

de 12.055,5 RON și un timbru judiciar în valoare de 5 RON.

Înalta Curte la

termenul de azi a invocat, din oficiu, excepția netimbrării recursului

reclamanților, având în vedere că această excepție primează asupra tuturor

chestiunilor prealabile.

Cum petenții nu s-au

conformat dispozițiilor legale de timbrare a căii de atac exercitate, fiindu-le

comunicată - la data de 2 aprilie 2013 așa cum rezultă din referatul întocmit

de grefierul însărcinat cu comunicarea actelor de procedură - încheierea din

camera de consiliu de la 23 martie 2013, potrivit căreia le-a fost respinsă

cererea de ajutor public judiciar, situație în raport cu care, până la termenul

acordat pentru soluționarea recursului, reclamanții aveau obligația să depună

taxa de timbru aferentă, astfel că Înalta Curte urmează să aplice sancțiunea

prevăzută de art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, republicată, și să

anuleze recursul reclamanților, ca netimbrat.

recursul pârâtului, Înalta Curte urmează să îl respingă ca nefondat potrivit

următoarelor considerente:

a. - Referitor la

critica recurentului cu privire la nelegala soluționare a excepției calității

procesual pasive a asigurătorului, Înalta Curte constată că este nefondată,

instanța de apel a aplicat în mod corect dispozițiile art. 4 - 4.1 alin. (XII)

din condițiile generale privind asigurarea de răspundere civilă profesională

aferente contractului de asigurare din 24 ianuarie 2006, potrivit cărora

"O. nu acordă despăgubiri pentru pretenții de despăgubire rezultate din

sau în legătură cu daunele morale". Cum clauza contractuală precizează

expres că pârâta nu acoperă pretențiile asiguratului cu caracter de daună

morală, așa încât în mod legal, instanța a apreciat că aceasta nu are calitate

procesuală pasivă în cauză și, prin urmare, nu poate fi obligată alături de

ceilalți pârâți, la plata de despăgubiri civile.

b. - În ce privește

critica recurentului cu privire la nelegala interpretare a clauzelor

contractului de asigurare, respectiv ignorarea condițiilor specifice față de

condițiile generale, anexă la contractul de asigurare, Înalta Curte urmează să

o respingă ca nefondată, întrucât acestea au fost interpretate în concordanță

cu art. 1 din condițiile

specifice, în sensul

că asigurarea de răspundere profesională încheiată de SC O.V.I.G. SA conține

condiții generale dar și condiții specifice, acestea din urmă fiind valabile

doar împreună cu condițiile generale, cum în mod corect a apreciat instanțele

anterioare.

Prevederea înserată

în cuprinsul art. 4 - 4.1 alin. (XII) în condițiile generale privind asigurarea

de răspundere civilă profesională, aferente contractului de asigurare din 24

ianuarie 2006, O. stabilește expres că nu acordă despăgubiri pentru pretenții

de despăgubiri rezultate din sau în legătură cu daunele morale, tocmai în

scopul excluderii acestora, fapt ce conferă asigurătorului împrejurarea că nu

mai trebuie să menționeze expres în cuprinsul condițiilor specifice, că nu înțelege

să răspundă și pentru prejudiciul constând în daune morale, în condițiile în

care cadrul general al raporturilor contractuale a fost tranșat prin semnarea

condițiilor generale.

De asemenea,

criticile recurentului referitoare la mențiunile cuprinse în art. 14 a cererii

chestionar, Înalta Curte urmează să le respingă ca nefondate, față de

considerentele anterior arătate, pe de o parte, iar pe de altă parte sunt

irelevante, în condițiile în care părțile au încheiat contract, ale cărui

efecte se produc conform dispozițiilor art. 969 C. civ., având putere de lege.

c. - Referitor la

critica recurentului vizând nelegala soluționare a excepției de nelegalitate

invocată în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004, de asemenea, Înalta Curte

urmează să o respingă ca nefondată, deoarece în mod corect instanțele

anterioare au respins această excepție față de faptul că, Decizia de malpraxis

nr. 1/2007 - a cărei emitere a avut la bază rapoartele întocmite de medicii M.,

C. și P. - a fost supusă controlului judecătoresc.

Astfel, acțiunea

pârâtului C.A. a avut ca obiect constatarea nulității Deciziei nr. 1/2007,

acțiune ce a fost respinsă prin Sentința nr. 2849/2008, pronunțată de

Judecătoria Iași, soluție păstrată prin Decizia nr. 593/2009 a Tribunalului

Iași și menținută prin Decizia nr. 58/2010 a Curții de Apel Iași, prin

respingerea căilor de atac promovate de C.A.

Prin urmare, în mod

corect și judicios, instanța de apel a respins excepția de nelegalitate

evocată.

De asemenea, Înalta

Curte urmează să respingă susținerile recurentului cu privire la aplicarea

greșită a legii în soluționarea excepției de nelegalitate a expertizelor ce au

stat la baza emiterii deciziei de malpraxis, întrucât recurentul deși invocă

aplicarea greșită a legii, acestea vizează aspecte de netemeinicie vizând

restabilirea situației de fapt, pe de o parte, iar pe de altă parte decizia de

malpraxis a format obiectul unui alt dosar, hotărârea rămânând definitivă și

irevocabilă, intrând în puterea de lucru judecat.

d. - În ceea ce

privește criticile, recurentului cu privire ia nelegalitatea stabilirii

răspunderii civile delictuale, prin ignorarea condiției raportului de

cauzalitate între fapta ilicită și rezultatul periculos, Înalta Curte urmează

să le respingă ca nefondate, pentru următoarele considerente:

În cauză, instanța de

apel a constatat în mod corect și cu aplicarea dispozițiilor legale incidente

în materie că sunt îndeplinite condițiile cerute de dispozițiile art. 998 C.

civ., prin antrenarea răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie. în

speță, reclamanții au fost prejudiciați prin decesul numitului B.D., soțul și

tatăl acestora, iar faptele ilicite comise de pârât, medicul C.A., respectiv că

acesta a ignorat recomandarea medicului specialist în neurochirurgie de a-l

interna pe bolnav la secția de neurochirurgie pentru investigații și tratament,

refuzând să colaboreze cu celelalte servicii medicale, ținând pacientul doar la

secția U.P.U., deși alterarea sănătății impunea de urgență investigații mult

mai ample care nu puteau fi efectuate doar de către pârât, ci doar la secția

primire urgențe, în aceste condiții pârâtul depășindu-și limitele competenței

profesionale.

În mod corect s-a

stabilit existența unui raport de cauzalitate între paguba produsă

reclamanților - prin decesul numitului B.D. - și faptele pârâtului C.A. care au

condus la decesul pacientului, respectiv vinovăția constând în eroarea

profesională săvârșită în exercitarea actului medical generatoare de prejudicii

asupra pacientului, așa cum a fost definit malpraxisul în art. 642 alin. (1)

lit. b) din Legea nr. 95/2006, împrejurare stabilită cu putere de lucru judecat

prin Decizia nr. 1/2007, prin soluționarea definitivă și irevocabilă a

procesului inițiat de pârâtul din prezenta cauză.

De observat că

soluția instanței de apel a fost dată în conformitate cu dispozițiile legale

incidente în cauză, stabilind în mod corect culpa medicală a pârâtului C.A.,

care atrage răspunderea civilă a acestuia, precum și a unității medicale,

Spitalul Clinic de Urgență "Prof. Dr. N.O." Iași, în cadrul legal al

răspunderii, conform dispozițiilor art. 1000 alin. (3) C. civ. coroborat cu

art. 1003 C. civ.

Referitor la

susținerea recurentului, că instanța de apel a făcut o enumerare formală

referitoare la internarea victimei în secția U.P.U. situată la parterul

spitalului și nu în serviciul Neurochirurgie, lipsind indicarea raportului de

cauzalitate, dintre fapta și rezultatul periculos, Înalta Curte urmează să o

respingă ca nefondată, având în vedere că instanța de apel a examinat pricina

sub toate aspectele răspunderii civile delictuale, din perspectiva

dispozițiilor incidente în cauză.

Mai mult prin Decizia

nr. 1/2007, Comisia de Monitorizare și Competență Profesională pentru cazurile

de Malpraxis din cadrul Autorității de Sănătate Publică Iași, având la bază

sesizarea formulată de B.Ș., mandatarul reclamanților, dar și rapoartele

întocmite de medicii specialiști în cazuri de malpraxis s-a constatat că în

urma examinării tuturor materialelor administrate în cauză și a analizării

prestațiilor medicale ale domnului doctor C.A. și prejudiciului produs de

acesta, că sunt îndeplinite criteriile prevăzute de art. 34 lit. a), b), c) și

d), stabilind existența unei situații de malpraxis în cazul sesizat, de

reamintit că decizia evocată a format obiectul unui alt litigiu, potrivit

căruia s-a respins acțiunea pârâtului din prezenta cauză, menținându-se această

decizie în sensul menținerii faptei de malpraxis, care a avut ca efect decesul

lui B.D.

În consecință, Înalta

Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează să respingă ca

nefondat recursului pârâtului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează ca netimbrat

recursul declarat de reclamanții B.C.L., B.D.L., B.M. și B.O.V. împotriva

Deciziei nr. 73 din 14 mai 2012, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția

civilă.

Respinge ca nefondat

recursul declarat de pârâtul C.A. împotriva aceleiași decizii.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 30 mai 2013.

Procesat de GGC - AS