ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 12 martie 2025

Deliberând asupra admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație formulate de recurentul inculpat A., în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1925 din 07.08.2023, pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr. x/2021, s-au hotărât următoarele:

I. În baza art. 233 alin. (1), art. 234 alin. (1) lit. c), d) și f) C. pen. și art. 234 alin. (3) C. pen., rap. la art. 194 alin. (1) lit. b) C. pen., cu aplic. art. 77 lit. a) C. pen. și art. 396 alin. (2) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul B. la pedeapsa de 7 (șapte) ani și 8 (opt) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată.

În baza art. 67 alin. (2) C. pen., i s-a aplicat inculpatului B. pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), k), n) și o) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, dreptul de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public, dreptul de a comunica cu victima C. și de a se apropia la mai puțin de 200 de metri de aceasta și de locuința acesteia (...), pe o durată de 5 (cinci) ani, ce se execută după executarea pedepsei principale sau considerarea ei ca executată, iar în baza art. 65 alin. (1) C. pen., pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării acelorași drepturi prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), k), n) și o) C. pen., ce se execută din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până la data când pedeapsa principală va fi executată sau considerată ca executată.

În baza art. 335 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (2) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul B. la pedeapsa de 1 (un) an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere.

În baza art. 38 alin. (1) C. pen., s-a constatat că infracțiunile deduse judecății sunt concurente.

În baza art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele de 7 (șapte) ani și 8 (opt) luni închisoare și 1 (un) an închisoare, i s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 7 (șapte) ani și 8 (opt) luni închisoare, la care s-a adăugat un spor de o treime din cealaltă pedeapsă aplicată - sporul de 4 (patru) luni închisoare, inculpatul B. urmând să execute pedeapsa finală rezultantă de 8 (opt) ani închisoare.

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen., i s-a aplicat inculpatului B. pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), k), n) și o) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, dreptul de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public, dreptul de a comunica cu victima C. și de a se apropia la mai puțin de 200 de metri de aceasta și de locuința acesteia (...), pe o durată de 5 (cinci) ani, ce se execută după executarea pedepsei principale sau considerarea ei ca executată, iar în baza art. 45 alin. (5) C. pen. rap. la 45 alin. (3) lit. a) C. pen., pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării acelorași drepturi prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), k), n) și o) C. pen., ce se execută din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până la data când pedeapsa principală va fi executată sau considerată ca executată.

În baza art. 399 alin. (1) C. proc. pen., s-a menținut măsura controlului judiciar dispusă față de inculpatul B. prin încheierea finală măsuri preventive din data de 10.05.2022, pronunțată de instanță în dosarul nr. x/2021, rămasă definitivă prin necontestare la data de 13.05.2022.

În baza art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 72 alin. (1) C. pen., s-a dedus din cuantumul pedepsei aplicate inculpatului B. durata reținerii, arestării preventive și arestului la domiciliu din prezenta cauză, de la data de 23.07.2021 până la data de 13.05.2022.

II. În baza art. 233 alin. (1), art. 234 alin. (1) lit. c), d) și f) C. pen. și art. 234 alin. (3) C. pen., rap. la art. 194 alin. (1) lit. b) C. pen., cu aplic. art. 77 lit. a) C. pen. și art. 396 alin. (2) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul D. la pedeapsa de 7 (șapte) ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată.

În baza art. 67 alin. (2) C. pen., i s-a aplicat inculpatului D. pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), k), n) și o) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, dreptul de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public, dreptul de a comunica cu victima C. și de a se apropia la mai puțin de 200 de metri de aceasta și de locuința acesteia (situată în mun. Iași, fundac Dimitrie Anghel nr. 101, jud. Iași), pe o durată de 4 (patru) ani, ce se execută după executarea pedepsei principale sau considerarea ei ca executată, iar în baza art. 65 alin. (1) C. pen., pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării acelorași drepturi prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), k), n) și o) C. pen., ce se execută din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până la data când pedeapsa principală va fi executată sau considerată ca executată.

În baza art. 399 alin. (1) C. proc. pen., s-a menținut măsura controlului judiciar dispusă față de inculpatul D. prin încheierea finală măsuri preventive din data de 02.06.2022, pronunțată în dosarul nr. x/2021, definitivă prin necontestare la data de 04.06.2022.

În baza art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 72 alin. (1) C. pen., s-a dedus din cuantumul pedepsei aplicate inculpatului D. durata reținerii, arestării preventive și arestului la domiciliu din prezenta cauză, de la data de 23.07.2021 până la data de 04.06.2022.

III. În baza art. 233 alin. (1), art. 234 alin. (1) lit. c), d) și f) C. pen. și art. 234 alin. (3) C. pen., rap. la art. 194 alin. (1) lit. b) C. pen., cu aplic. art. 77 lit. a) C. pen., cu aplic. art. 396 alin. (2) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul E. la pedeapsa de 7 (șapte) ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată.

În baza art. 67 alin. (2) C. pen., i s-a aplicat inculpatului E. pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), k), n) și o) C. pen. respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, dreptul de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public, dreptul de a comunica cu victima C. și de a se apropia la mai puțin de 200 de metri de aceasta și de locuința acesteia (...), pe o durată de 4 (patru) ani, ce se execută după executarea pedepsei principale sau considerarea ei ca executată, iar în baza art. 65 alin. (1) C. pen., pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării acelorași drepturi prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), k), n) și o) C. pen., ce se execută din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până la data când pedeapsa principală va fi executată sau considerată ca executată.

În baza art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 72 alin. (1) C. pen., s-a dedus din cuantumul pedepsei aplicate inculpatului E. durata arestării preventive din prezenta cauză, de la data de 19.08.2021 până la data de 17.09.2021, inclusiv.

IV. În baza art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 233 alin. (1), art. 234 alin. (1) lit. c), d) și f) și art. 234 alin. (3) C. pen., rap. la art. 194 alin. (1) lit. b) C. pen., cu aplic. art. 77 lit. a) C. pen., cu aplic. art. 396 alin. (2) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la tâlhărie calificată.

În baza art. 67 alin. (2) C. pen., i s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), k), n) și o) C. pen. respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, dreptul de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public, dreptul de a comunica cu victima C. și de a se apropia la mai puțin de 200 de metri de aceasta și de locuința acesteia (...), pe o durată de 3 (trei) ani, ce se execută după executarea pedepsei principale sau considerarea ei ca executată, iar în baza art. 65 alin. (1) C. pen., pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării acelorași drepturi prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), k), n) și o) C. pen., ce se execută din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până la data când pedeapsa principală va fi executată sau considerată ca executată.

În baza art. 399 alin. (1) C. proc. pen., s-a menținut măsura controlului judiciar dispusă față de inculpatul A. prin încheierea finală măsuri preventive din data de 07.04.2022, pronunțată în dosarul nr. x/2021, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 126 din data de 11.04.2022 a Tribunalului Iași.

În baza art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 72 alin. (1) C. pen., s-a dedus din cuantumul pedepsei aplicate inculpatului A. durata reținerii, arestării preventive și arestului la domiciliu din prezenta cauză, de la data de 23.07.2021 până la data de 11.04.2022.

V. În baza art. 244 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 396 alin. (2) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul C. la pedeapsa de 1 (un) an și 9 (nouă) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.

În baza art. 67 alin. (1) C. pen., i s-a aplicat inculpatului C. pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și k) C. pen. respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public, pe o durată de 2 (doi) ani, a cărei executare va începe conform art. 68 C. pen., iar în baza art. 65 alin. (1) C. pen., pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării acelorași drepturi prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și k) C. pen., ce se execută potrivit art. 65 C. pen.

În baza art. 91 alin. (1) C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și s-a stabilit un termen de supraveghere de 2 (doi) ani pentru inculpatul C., conform disp. art. 92 alin. (1) C. pen.

În sarcina inculpatului, prima instanță a stabilit ca acesta să respecte mai multe măsuri de supraveghere, inclusiv să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probațiune sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate și să presteze muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Casei de Cultură a Studenților Iași sau în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Iași, pe o perioadă de 80 de zile.

În baza art. 404 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 397 C. proc. pen. și la art. 19, art. 25 C. proc. pen., cu aplicarea art. 1349 și 1357 din C. civ., a fost admisă acțiunea civilă exercitată de inculpatul - partea civilă B. și a fost obligat inculpatul - parte civilă C. să plătească inculpatului - parte civilă B. suma de 2600 RON, cu titlu de daune materiale.

În baza art. 397 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 25 alin. (1), art. 1349, art. 1357 și art. 1382 C. civ., a fost admisă în parte acțiunea civilă exercitată de inculpatul - parte civilă C. și au fost obligați inculpații B., D., E. și A. să plătească, în solidar, inculpatului - parte civilă C. sumele de 2800 RON și 100 euro cu titlu de daune materiale și suma de 15.000 euro cu titlu de daune morale.

În baza disp. art. 397 alin. (1) C. proc. pen., art. 19 alin. (1) și art. 25 alin. (1) C. proc. pen. rap. la art. 1357 și art. 382 C. civ. art. 320 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, a fost admisă acțiunea civilă exercitată de partea civilă Spitalul Clinic Județean de Urgență "Sf. Spiridon" Iași și au fost obligați inculpații B., D., E. și A., să plătească, în solidar, părții civile Spitalul Clinic Județean de Urgență "Sf. Spiridon" Iași suma de 14358,26 RON reprezentând daune materiale, la care se adaugă dobânda de referință a B.N.R. de la data constituirii ca parte civilă (30.08.2021) până la achitarea integrală a debitului.

În baza art. 397 alin. (1) C. proc. pen., art. 19 alin. (1) și art. 25 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 1357 și art. 1382 C. civ., art. 320 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, a fost admisă acțiunea civilă exercitată de partea civilă Serviciul de Ambulanță Județean Iași și au fost obligați inculpații B., D., E. și A. să plătească, în solidar părții civile Serviciul de Ambulanță Județean Iași suma de 338 RON reprezentând daune materiale.

S-a constatat că persoană vătămată F. nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen. raportat la art. 249 alin. (1), alin. (2), alin. (4) și alin. (5) C. proc. pen., s-a menținut măsura asiguratorie a sechestrului dispusă prin ordonanța procurorului emisă la data de 03.08.2021 în dosarul penal nr. x/2021 asupra sumelor de 25 de euro și 4186 de RON aparținând inculpatului B., în vederea garantării cheltuielilor judiciare și a reparării pagubei produse prin infracțiune.

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen. rap. la art. 249 C. proc. pen., a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de luare a măsurilor asigurătorii asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpaților B., D., E. și A., formulată de inculpatul - parte civilă C..

Prin decizia penală nr. 750 din 02.10.2024, pronunțată în dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori a dispus următoarele:

I. În baza art. 421 alin. (1) pct. (2) lit. a) C. proc. pen. au fost admise apelurile promovate de inculpații-apelanți D. și E. și inculpatul-parte civilă apelant C. împotriva sentinței penale nr. 1925/07.08.2023, pronunțată de Judecătoria Iași, în dosarul nr. x/2021, sentință pe care a desființat-o în parte, în latură penală.

A fost înlăturată soluția de condamnare a inculpatului-parte civilă apelant C., pentru infracțiunea de "înșelăciune", prev. de art. 244 alin. (1) C. pen., precum și dispoziția de obligare a inculpatului-parte civilă C. la plata către inculpatul-parte civilă B. a sumei de 2600 RON, cu titlu de daune materiale.

Rejudecând cauza în limitele desființării:

A redus de la 7 ani închisoare la 6 (șase) ani închisoare pedeapsa principală aplicată fiecăruia dintre inculpații D. și E. pentru săvârșirea infracțiunii de "tâlhărie calificată", prev. de art. 233 alin. (1), art. 234 alin. (1) lit. c), lit. d) și lit. f) și alin. (3) C. pen. rap. la art. 194 alin. (1) lit. b) C. pen. cu aplic. art. 77 lit. a) C. pen.

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. l-a achitat pe inculpatul-parte civilă apelant C., pentru infracțiunea de "înșelăciune", prev. de art. 244 alin. (1) C. pen.

În baza art. 397 alin. (1) C. proc. pen. a respins ca nefondată acțiunea civilă exercitată de către inculpatul-parte civilă B..

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate care nu contravin deciziei.

II. În baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondate, apelurile formulate de apelanții-inculpați B. , împotriva sentinței penale nr. 1925/07.08.2023, pronunțată de Judecătoria Iași, în dosarul nr. x/2021.

În baza art. 275 alin. (2) și alin. (4) C. proc. pen., a obligat apelanții-inculpați B. și A. la plata sumei de câte 1.000 RON fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat în apel.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs în casație inculpatul A. la data de 05 noiembrie 2024, indicând cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

Recurentul a susținut, în esență, că nu există o corespondență deplină între fapta săvârșită și configurarea legală a tipului infracțiunii, respectiv complicitate la tâlhărie calificată, prev. de art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 233 alin. (1), art. 234 alin. (1) lit. c), d) și f) și art. 234 alin. (3) C. pen., rap. la art. 194 alin. (1) lit. b) C. pen., cu aplic. art. 77 lit. a) C. pen., reținută în sarcina acestuia.

Astfel, a susținut că a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la tâlhărie calificată, prev. de art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 233 alin. (1). art. 234 alin. (1) lit. c). d si f C. pen.. cu aplic. art. 77 lit. a) C. pen., constând în aceea că, în seara de 13.07.2021, cu intenție, în baza unei înțelegeri prealabile cu B., D. și E. le-a oferit sprijin acestora la săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată în dauna persoanelor vătămate C. și F. prin aceea că i-a transportat pe cei trei cu un autoturism din localitatea Rafaila, jud. Vaslui până în mun. Iași în apropierea locuinței persoanelor vătămate, unde B., D. și E. au pătruns, fără drept, în locuința persoanelor vătămate C. și F., le-au agresat și au sustras suma de 2.800 de RON și 100 de euro, după care A. i-a preluat pe aceștia din apropierea locului comiterii faptei și i-a transportat înapoi în județul Vaslui, la adresele de domiciliu.

A precizat că, atât în faza de urmărire penală, cât și în fața instanței de fond și de apel, inculpatul a contestat situația de fapt reținută.

În argumentare, a susținut că participația penală sub forma complicității la săvârșirea infracțiunii de tâlhărie presupune, din partea complicelui, o atitudine proactiva de participare la hotărârea de a săvârși o tâlhărie, la deposedarea victimei prin orice mijloace, la stabilirea modului de a acționa, de susținere a autorului, la împărțirea bunurilor sustrase de autor prin violență.

În lipsa unor astfel de elemente, care pot caracteriza poziția subiectiva analoagă a complicelui cu cea a autorului de săvârșire a furtului prin orice mijloace care se constituie în modalități alternative de săvârșire a tâlhăriei și fără a exista indicii în sensul că a perceput complicele posibilitatea folosirii violenței, nu se poate vorbi de participație penală la săvârșirea infracțiunii complexe de tâlhărie, ci doar complicitate la săvârșirea infracțiunii de furt.

A mai menționat că declaratiile celorlalți coinculpații și probele administrate, conturează faptul că inculpatul A. nu a contribuit la realizarea actelor de violență sau la însușirea presupuselor bunuri.

Totodată, a arătat că acesta nu a avut reprezentarea că prezumtivii autori vor comite fapta prin lovirea părții vătămate, în condițiile în care inculpatul A. nu a cunoscut și nici nu a prevăzut faptul că ceilalți coinculpați vor agresa partea vătămată.

De asemenea, a susținut că nu a avut cunoștință de ceea ce urma să se întâmple și nu a contribuit prin acte de ajutor, neasistând la incident, în contextul în care acesta nu a cunoscut și nici nu a prevăzut faptul că inculpații vor agresa persoana vătămată.

Mai mult decât atât, a precizat că nu poate fi reținută vreo înțelegere prealabilă cu ceilalți coinculpați, în contextul în care inculpatul A. nu a avut cunoștință de un plan conceput anterior (aspect confirmat de ceilalți coinculpați prin declarațiile date).

A mai susținut că, în fața Curții de Apel lași a fost audiat inculpatul B. care a confirmat faptul că nu i-a adus la cunoștință inculpatului A. motivul deplasării și nici locația unde urma să meargă. În plus, a susținut că se afla sub autoritatea inculpatului B., întrucât era angajat pe șantierele pe care acesta le administra, fiind oarecum constrâns de situația financiară, existând riscul de a-și pierde locul de munca.

În continuare, a precizat că instanța de apel, rejudecând cauza, a redus de la 7 ani închisoare pedeapsa principală aplicată fiecăruia dintre inculpații D. și E., reținând, în esență, că faptele celor doi inculpați trebuie evaluate și privite în complexul elementelor, condițiilor și circumstanțelor concrete în care au fost săvârșite și nu prin raportare exclusivă la existența unui pericol social generic, specific faptelor incriminate penal.

În concret, se reține că, deși nu se poate ignora gravitatea infracțiunii comise de cei doi inculpați, fiecare dintre ei exercitând acte de violentă față de victimă, trebuie avut în vedere aspecte de ordin contextual - faptul că se aflau sub autoritatea inculpatului B., întrucât erau angajați ca muncitori în șantierele pe care aceștia le administrau, oarecum constrânși de situația financiară, faptul că nu au cunoscut de la bun început motivul real al deplasării, respectiv din momentul în care ar fi fost contactați telefonic de către inculpatul B. pentru deplasarea din Negrești în mun. Iași la o oră destul de târzie, fără a le fi justificată urgența deplasării în vreun fel și nu în ultimul rând atitudinea parțial sinceră a inculpatului E..

S-a mai susținut că pentru definirea participării la comiterea unei fapte penale în calitate de complice este necesară intenția acestuia, iar nu modul mai mult sau mai puțin mascat de participare demonstrat în fata victimei unei asemenea fapte.

În plus, a susținut că urmează să se constate pe baza probelor administrate faptul că nu rezultă intenția directă sau indirectă, pentru a înlesni sau a ajuta, în orice mod, inculpatul să săvârșească o faptă prevăzută de legea penală, fără a îndeplini acte de executare ale respectivei infracțiuni.

Astfel, având în vedere că actele de agresiune îndreptate împotriva persoanei vătămate au fost săvârșite de ceilalți coinculpați și nu au fost cunoscute de inc. A. care se afla în afara spațiului, la o distanță de aproximativ 300 m de locuința persoanei vătămate (în mașină-în calitate de șofer angajat al inc. B. -) fără a avea reprezentarea a ceea ce ar putea să se întâmple, acesta nu a avut reprezentarea că autorii vor comite o tâlhărie prin lovirea părții vătămate.

În plus, s-a susținut că exercitarea de violențe ca activitate secundară în cadrul infracțiunii complexe de tâlhărie este o circumstanță reală care, potrivit disp. art. 50 alin. (2) C. pen., se răsfrânge asupra participanților, în măsura în care aceștia au cunoscut-o sau au prevăzut-o.

În condițiile în care inc. A. nu a cunoscut și nici nu a prevăzut faptul că ceilalți inculpați vor agresa partea vătămată, a apreciat că nu se poate reține că acesta ar fi putut acorda ajutor. În acest context, a susținut că este necesar ca probatoriile administrate în cauză să confirme cu certitudine vinovăția inculpatului și să răstoarne dubiul care poate plana asupra existenței faptei și a împrejurării că respectiva infracțiune a fost comisă de aceasta, cu vinovăția cerută de lege.

Poziția procesuală a inculpatului a fost constantă în a arăta că nu a avut nicio înțelegere prealabilă cu ceilalți inculpați legată de comiterea infracțiunii de tâlhărie de către aceștia din urmă. Probatoriile administrate relevă faptul că pe tot parcursul derulării incidentului, inculpatul a rămas în autovehicul discutând telefonic cu concubina sa (care avea și probleme de sănătate legate de decesul tatălui), nepurtând discuții cu ceilalți inculpați legat de comiterea tâlhăriei nici anterior, nici la întoarcerea acestora și neprimind nimic de la aceștia.

Nicio probă administrată în cauză nu a fost în măsură să susțină că, în realitate, situația ar fi fost alta. Cu alte cuvinte, din nicio probă nu rezultă lipsa de temeinicie a acestor explicații, expuse de inculpat încă din faza de urmărire penală și din faza de cercetare judecătorească.

Totodată, a susținut că nu au fost evidențiate probele care să concluzioneze, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta de complicitate la tâlhărie calificată, ar exista în configurația reținută de acuzare, respectiv că inculpatul ar fi avut vreo înțelegere prealabilă cu ceilalți trei inculpați în baza căreia și-ar fi asumat rolul de a-i sprijini în comiterea infracțiunii de tâlhărie calificată, asumându-și rolul de complice concomitent care să le fi întărit rezoluția infracțională, așteptând afară, fiind pregătit să intervină, dacă se prefigura necesitatea.

În condițiile în care nu există probe care să susțină, în concret, acuzația adusă acestui inculpat, existența unui modus operandi similar (chiar prin raportare la ceilalți inculpați) ori caracterul neplauzibil al explicațiilor date de inculpat (caracter neplauzibil el însuși nedovedit în cauză), nu pot sta la baza unei soluții de condamnare, probele, din care să rezulte ca fiind îndeplinite toate elementele de tipicitate obiectivă și subiectivă a infracțiunii, fiind cele care trebuie să susțină o astfel de soluție.

A susținut că, în raport cu prevederile art. 50 alin. (2) C. pen.., în cazul complicității la infracțiunea de tâlhărie, exercitarea de violențe de către autor asupra persoanei vătămate, pentru ca atât autorul, cât și complicele să-și asigure scăparea în urma săvârșirii faptei de sustragere, constituie o circumstanță privitoare la faptă, care se răsfrânge asupra complicelui dacă acesta a acționat în consens cu autorul în desfășurarea întregii activități infracționale și a prevăzut modalitatea de a-și asigura scăparea între care și aceea de a exercita violențe asupra persoanei vătămate.

Pentru existența complicității, în general, legea cere îndeplinirea mai multor condiții cumulative și anume prevederea de către complice a acțiunii sau inacțiunii ce urmează să fie executată de autor și a urmărilor ei, alăturarea actului complicelui la acțiunea sau inacțiunea realizată de autor, acceptarea sau urmărirea de către complice a producerii urmărilor prevăzute și contribuția efectivă a complicelui la comiterea infracțiunii.

Pornind de la elementul material al infracțiunii complexe de tâlhărie, care constă într-o acțiune principală de furt și o acțiune adiacentă de exercitare a violenței în scopul deposedării persoanei vătămate de un bun, acțiunea de înlesnire din cuprinsul art. 48 alin 1 C. pen., ca act de complicitate poate privi doar acțiunea principală de furt atunci când complicele nu a avut reprezentarea rezultatului mai grav, acela al exercitării de violențe și nici nu a întreprins acțiuni sau inacțiuni cooperante în vederea realizării aceluiași scop cu al autorului.

Împrejurarea reținută de instanța de apel în sensul că în ceea ce privește susținerea inculpatului A. că nu ar fi cunoscut motivul real al deplasării și că doar i-a transportat pe ceilalți trei inculpați la solicitarea inculpatului B., care l-a și plătit pentru acest serviciu, este nefondată, în condițiile în care inculpatul E. a declarat organelor de cercetare penală, imediat după săvârșirea faptei că au știut toți patru motivul deplasării, acesta fiindu-le comunicat anterior săvârșirii faptei de către inculpatul B., în timp ce se deplasau spre municipiul Iași. Implicarea inculpatului A. rezultă și din conversatia pe care inculpatul E. a purtat-o telefonic la data de 02.08.2021 cu persoana de sex feminin, confirmându-i acesteia purtat-o că toți patru au plecat și au făcut fapta... nu confirmă, în opinia apărării, poziția subiectivă a inculpatului A. asemănătoare aceleia a autorilor, de săvârșire a furtului prin orice mijloace, care se constituie în modalități alternative de săvârșire a tâlhăriei, întrucât depoziția inculpatului A. în fața organelor de urmărire penală a fost la data de 13.07.2021 iar cu coinculpatul E. nu se cunoștea.

Pentru considerentele expuse, a solicitat să se constate nelegalitatea hotărârii cu privire la lipsa de corespondență între situația de fapt și norma de incriminare ce nu poate fi înlăturată prin rejudecarea cauzei de către instanța de recurs în casație deoarece implică schimbarea încadrării juridice în raport de situația de fapt astfel cum a fost reținută dar și individualizarea pedepsei și a modului de executare a acesteia, în funcție de norma de incriminare ce va fi stabilită ca incidentă în cauză.

Cererea de recurs în casație a fost comunicată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași, părților civile C. și Serviciul Județean de Ambulanță Iași, Spitalului Clinic de Urgențe Sfântul Spiridon Iași și F., precum și inculpaților B. și D..

Nu au fost depuse concluzii scrise.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 17 ianuarie 2025, sub nr. x/2021.

******************************************************************

Verificând exclusiv condițiile de admisibilitate, în conformitate cu dispozițiile art. 440 C. proc. pen.., Înalta Curte constată că cererea de recurs în casație formulată de recurentul A. nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 434-art. 438 C. proc. pen.., pentru următoarele considerente:

Recursul în casație constituie o cale extraordinară de atac, de anulare, ce poate fi exercitată împotriva deciziilor penale definitive pronunțate de curțile de apel și de Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanțe de apel, pentru cazurile strict și limitativ prevăzute de lege.

Pentru a fi admisibilă în principiu, cererea de recurs în casație trebuie să îndeplinească cumulativ cerințele privind natura hotărârii atacate, termenul de declarare a căii extraordinare de atac, calitatea părții care o exercită, precum și condițiile legate de formă și fond. Această concluzie rezultă din prevederile art. 440 alin. (2) C. proc. pen.., potrivit cărora cererea de recurs în casație va fi respinsă, prin încheiere definitivă, dacă nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispozițiile art. 434, art. 436 alin. (1) și (6), art. 437 și art. 438 din același cod.

Examinând cererea de recurs în casație formulată de recurentul inculpat A. sub aspectul îndeplinirii condițiilor de admisibilitate, Înalta Curte constată că, în conformitate cu art. 434 C. proc. pen.., acesta a atacat cu recurs în casație decizia penală nr. 750 din 02.10.2024 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. x/2021, ce face parte din categoria hotărârilor supuse recursului în casație, fiind pronunțată de Curtea de apel ca instanță de apel.

Deopotrivă, se constată că recursul în casație a fost promovat, în termen legal, de către A., persoană care, având calitatea de inculpat în cursul procesului în fond și apel, se numără printre titularii acestei căi extraordinare de atac, enumerați în cuprinsul art. 436 alin. (1) C. proc. pen.

De asemenea, cererea de recurs în casație întrunește condițiile de formă prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a), b) și d) C. proc. pen.., întrucât cuprinde numele, prenumele și domiciliul recurentului A., hotărârea care se atacă, iar cererea poartă semnătura avocatului care a redactat cererea de recurs în casație (G.) și care a atașat împuternicirea avocațială seria x/2024 .

Analizând, în continuare, cererea de recurs în casație, în ceea ce privește condiția cumulativă prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.., se constată că recurentul a invocat cazul de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., în conformitate cu care hotărârea este supusă casării dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

Cu prioritate, se notează că sintagma "faptă care nu este prevăzută de legea penală" vizează atât lipsa incriminării (neprevederea faptei ca infracțiune, putând deveni incident alt tip de răspundere, după caz, civilă, contravențională, materială sau disciplinară), cât și situația în care nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii.

Ca atare, dispozițiile ce reglementează acest caz de recurs în casație corespund prevederilor art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., conferind Înaltei Curți posibilitatea de a examina în cadrul recursului în casație criticile prin care se invocă împrejurarea că fapta nu este prevăzută de legea penală și cele referitoare la lipsa elementelor constitutive ale infracțiunii, cu excepția celor ce vizează vinovăția, deci doar din perspectiva tipicității obiective a infracțiunii.

În speță, se observă că, în actualul cadru procesual, recurentul inculpat A. invocă doar aparent neîntrunirea elementelor de tipicitate ale faptei deduse judecății; în realitate, acesta contestă, în mod esențial, modalitatea de interpretare a probatoriului administrat de către instanțe, prin aceasta tinzând la a supune cenzurii instanței de casație aspecte de temeinicie, referitoare la însăși situația de fapt reținută cu titlu definitiv prin decizia atacată ori statuările organelor judiciare asupra existenței infracțiunii și vinovăției inculpatului.

Prin criticile formulate, recurentul inculpat nu aduce, în mod real, în discuție chestiunea lipsei elementelor de tipicitate obiectivă proprii infracțiunii de complicitate la tâlhărie calificată, ci aspecte privind greșita încadrare juridică dată faptei prin raportare la interpretarea probatoriului administrat în cauză și a situației de fapt reținute.

Or, critici cum sunt vinovăția inculpaților, schimbarea încadrării juridice ori circumstanțele comiterii faptei sau modul de apreciere a probatoriului nu mai pot fi analizate de către instanța de recurs în casație, scopul căii extraordinare de atac fiind, așa cum s-a arătat, reformarea numai sub aspect legal, de drept, iar nu faptic, a hotărârii definitive.

Așadar, starea de fapt reținută în cauză cu titlu definitiv și concordanța acesteia cu probele administrate nu mai pot constitui motive de cenzură din partea instanței supreme în procedura căii extraordinare de atac a recursului în casare, după cum nu se poate realiza o reindividualizare a pedepselor.

Practic, în actualul cadru procesual, instanța de casație nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă numai dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.

Revenind la verificarea condițiilor cerute de lege în conținutul art. 440 din C. proc. pen., în raport de cele reținute anterior, Înalta Curte constată că motivele invocate de inculpat, așa cum au fost formulate, nu se circumscriu cazurilor de casare prevăzute de dispozițiile legale în materie, ceea ce conduce la concluzia că îndeplinirea formală a unei condiții, respectiv indicarea unor cazuri de casare prevăzute de lege, deși necesară, nu este suficientă pentru declararea ca admisibil a recursului în casație.

Sub acest aspect, Înalta Curte are în vedere și practica conturată a instanței supreme prin care s-a apreciat că, indicarea formală a unuia din cazurile de casare prevăzute de lege fără ca argumentele aduse în susținere să se subsumeze cazului de casare invocat, nu este suficientă pentru constatarea admisibilității cererii de recurs în casație.

În atare condiții, se observă că pe calea recursului în casație promovat, recurentul inculpat A. a invocat formal cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., deoarece esența motivelor sale constau în negarea bazei factuale reținute cu caracter definitiv de instanța de apel, sub aspectul comiterii infracțiunii de complicitate la tâlhărie calificată, acesta susținând că nu a avut reprezentarea că autorii vor comite o tâlhărie prin lovirea părții vătămate, sens în care, în opinia acestuia, fără a exista indicii în sensul că, acesta, în calitate de complice, a perceput posibilitatea folosirii violenței, nu se poate reține participație penală la săvârșirea infracțiunii complexe de tâlhărie, ci doar complicitate la săvârșirea infracțiunii de furt.

Astfel, se observă că inculpatul critică modalitatea în care instanța de apel a înțeles să interpreteze probatoriul, tinzând, în realitate, la o reapreciere a probelor administrate în cauză cu consecința stabilirii unor împrejurări faptice diferite de cele reținute prin decizia instanței de apel, care să conducă la schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de participație penală la săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, în complicitate la săvârșirea infracțiunii de furt, ceea ce nu este permis a fi realizat pe calea extraordinară a recursului în casație, care, potrivit art. 433 C. proc. pen., se limitează exclusiv și în condițiile prevăzute de lege, la verificarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Așadar, întrucât motivele prezentate de recurent nu pot fi examinate prin prisma cazului de casare indicat expres, prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., și nici a altui caz de casare dintre cele reglementate de art. 438 alin. (1) C. proc. pen.., cerința prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.., nu este îndeplinită.

Pentru considerentele expuse, nefiind întrunite cumulativ condițiile prevăzute de lege, în baza art. 440 alin. (2) C. proc. pen.., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 750 din data de 02 octombrie 2024 pronunțate de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2021.

În temeiul dispozițiilor art. 275 alin. (2) C. proc. pen.., va fi obligat recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 750 din data de 02 octombrie 2024 pronunțate de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2021.

Obligă recurentul inculpat A. la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 martie 2025.